marți, 29 decembrie 2009
138/29.12.2009 Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996

L E G E

pentru modificarea şi completarea Legii fondului

rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996

 

nr. 138-XVIII  din  29.12.2009

 

Monitorul Oficial nr.11-12/15 din 26.01.2010

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Articol unic.Legea fondului rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.14–15, art.147), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 alineatul (1):

litera c) va avea următorul cuprins:

“c) dezvoltării bazei de producţie a unităţilor care efectuează lucrări de întreţinere a drumurilor, procurării tehnicii şi utilajului pentru acestea;”

litera e) se exclude.

2. Articolul 2 alineatul (1):

litera a) va avea următorul cuprins:

“a) nu mai puţin de 50% în anul 2010, 65% în anul 2011, 80% în anul 2012 şi în anii următori din volumul total al accizelor la produsele petroliere supuse accizelor;”

litera c) va avea următorul cuprins:

“c) taxele pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi auto internaţionale de mărfuri şi ocazionale de călători;”

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) În fond pot fi vărsate mijloacele obţinute din împrumuturile cu destinaţie specială şi mijloace de la bugetul de stat (conform hotărîrii Parlamentului)”.

3. După articolul 3 se introduce articolul 31 cu următorul cuprins:

Articolul 31. Monitorizarea fondului

În scopul asigurării transparenţei şi utilizării eficiente a mijloacelor fondului se înfiinţează Consiliul fondului rutier. Consiliul va activa în conformitate cu Regulamentul Consiliului fondului rutier, prezentat în anexa nr.4.”.

4. Articolul 7:

la alineatul (2), cuvintele “zilnic şi” se exclud;

la alineatul (3), cuvintele “în trimestrul întîi” se înlocuiesc cu cuvintele “pînă la eliberarea autorizaţiilor”.

5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

Articolul 8. Control şi responsabilităţi

(1) Controlul asupra virării integrale şi la timp a accizelor şi taxelor în fond revine organelor Ministerului Finanţelor.

(2) Responsabilă de administrarea şi utilizarea conform destinaţiei a fondului este autoritatea administraţiei publice centrale în domeniul gospodăriei drumurilor.

(3) Repartizarea mijloacelor fondului se efectuează conform programelor anuale ale lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice, coordonate cu Consiliul fondului rutier şi aprobate de Guvern, în limitele concrete pe obiective şi categorii de lucrări.

(4) Guvernul publică anual în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier.

(5) Guvernul publică anual (pînă la sfîrşitul trimestrului I) în Monitorul Oficial al Republicii Moldova raport privind utilizarea mijloacelor fondului în anul precedent.”.

6. Anexa nr.3 va avea următorul cuprins:

 

“Anexa nr.3

la Legea fondului rutier

 

Taxe pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi auto

internaţionale de mărfuri şi ocazionale de călători*

 

Nr.
crt.
Denumirea documentuluiTermenul de valabilitate a documentului
(din data eliberării)
Taxa pentru eliberarea documentului
1234
1.Autorizaţii pentru transporturi auto internaţionale Un an10 euro – autorizaţiile cu plata taxei rutiere pentru Ucraina, Belarus şi Ungaria
10 euro – autorizaţiile pentru produsele uşor alterabile pentru Ucraina
15 euro – autorizaţiile fără plata taxei rutiere pentru Belarus şi Ucraina
15 euro – autorizaţiile de tranzit pentru Austria (într-o direcţie)
30 euro – autorizaţiile pentru toate statele (cu excepţia Ucrainei şi Belarusului) şi autorizaţiile pentru transportatorii străini care efectuează curse bilaterale în Republica Moldova sau tranzitează teritoriul Republicii Moldova. În caz de autorizaţie universală multiplă, preţul de 30 euro se stabileşte pentru o cursă (dus-întors)
30 euro – autorizaţiile fără plata taxei rutiere pentru Ungaria
50 euro – autorizaţiile eliberate de o ţară terţă tuturor statelor (pentru transportatorii autohtoni)
150 euro – autorizaţiile unice ale Republicii Moldova pentru transportatorii străini care transportă mărfuri în/din ţările terţe în/din Republica Moldova
2.Autorizaţii multilaterale CEMT cu carnet de drumUn an700 euro
O lună60 euro
3.Carnet cu foi de parcurs (Interbus)O călătorie30 lei – pentru o singură cursă (dus-întors)
4.Carnet cu foi de parcurs de tip CFPO călătorie30 lei – pentru o singură cursă (dus-întors)
 

* Achitarea se efectuează în monedă naţională la cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data efectuării plăţilor.”.

 

7. Legea se completează cu anexa nr.4 cu următorul cuprins:

 

“Anexa nr.4

la Legea fondului rutier

 

REGULAMENTUL

Consiliului fondului rutier

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte modul de formare a Consiliului fondului rutier (în cele ce urmează – Consiliu), sarcinile şi atribuţiile lui de bază.

2. Consiliul îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor:

a) legalităţii;

b) colegialităţii şi respectului reciproc;

c) responsabilităţii membrilor săi pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin în calitate de reprezentanţi ai organelor competente şi de membri ai Consiliului;

d) transparenţei în condiţiile legii;

e) conlucrării cu societatea civilă.

3. Autoritatea administraţiei publice centrale în domeniul gospodăriei drumurilor pune la dispoziţia Consiliului încăperi, documentaţia şi informaţia necesare pentru desfăşurarea şedinţelor şi altor activităţi.

 

II. COMPONENŢA CONSILIULUI

4. Componenţa nominală a Consiliului se aprobă de Guvern la propunerea autorităţii administraţiei publice centrale în domeniul gospodăriei drumurilor.

5. Consiliul este compus din zece persoane: cinci reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale de specialitate şi cinci reprezentanţi ai organizaţiilor obşteşti şi patronatelor din domeniul transporturilor şi drumurilor.

6. Preşedintele Consiliului este viceprim-ministru, cu atribuţii de coordonare a chestiunilor ce ţin de activitatea autorităţii administraţiei publice centrale în domeniul gospodăriei drumurilor.

7. Vicepreşedintele este ministrul autorităţii administraţiei publice centrale în domeniul gospodăriei drumurilor din oficiu.

8. Secretarul Consiliului este reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale în domeniul gospodăriei drumurilor la nivel de şef de direcţie.

9. Membrii Consiliului activează pe baze obşteşti, fără remunerare materială, paralel cu munca de bază. În cazul în care membrul Consiliului este rechemat de către organizaţia care l-a delegat, calitatea lui de membru al Consiliului încetează. Organizaţia respectivă propune un alt membru al Consiliului.

 

III. SARCINILE ŞI ATRIBUŢIILE CONSILIULUI

10. Consiliul analizează propunerile privind utilizarea mijloacelor fondului şi, după caz, face propuneri de modificare a utilizării acestor mijloace.

11. Consiliul este organ consultativ, deciziile lui avînd caracter de recomandare, şi are ca sarcină consolidarea eforturilor organelor învestite cu atribuţii în domeniul rutier, precum şi stabilirea unor obiective şi măsuri coordonate în vederea planificării lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice şi utilizării eficiente a mijloacelor.

12. În scopul realizării sarcinilor sale, Consiliul exercită următoarele atribuţii:

a) face propuneri şi acordă asistenţă la elaborarea programului de repartizare a mijloacelor fondului, la baza căruia vor sta: starea tehnică a reţelei de drumuri, caracterul lucrărilor, lungimea reţelei rutiere şi intensitatea traficului;

b) coordonează programul anual de repartizare a mijloacelor fondului;

c) colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, organizaţiile neguvernamentale şi alte organizaţii ale societăţii civile din domeniul transporturilor şi gospodăriei drumurilor;

d) monitorizează şi evaluează periodic lucrările rutiere pentru a asigura transparenţa în utilizarea mijloacelor fondului;

e) monitorizează desfăşurarea concursurilor şi tenderelor pentru selectarea antreprenorilor ce vor executa lucrările rutiere, organizate de administratorul drumurilor publice;

f) face propuneri la determinarea procedurii de decontare a mijloacelor pentru lucrările efectuate, incluse în programul anual de cheltuieli.

 

IV. MODUL DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII CONSILIULUI

13. Consiliul îşi desfăşoară activitatea în baza unui plan anual de activitate, care se aprobă de membrii acestuia.

14. Şedinţele Consiliului se convoacă ori de cîte ori este necesar, dar nu mai rar de o dată în trimestru. Şedinţele Consiliului pot fi ordinare şi extraordinare. Şedinţele ordinare ale Consiliului se ţin cel puţin o dată în trimestru. Şedinţele extraordinare ale Consiliului se convoacă de către preşedintele Consiliului, la cererea scrisă a cel puţin patru membri ai Consiliului, la data indicată în cerere. În cazul convocării şedinţei extraordinare, membrii Consiliului vor fi informaţi despre aceasta cu cel puţin 3 zile înainte de ţinerea şedinţei.

15. Şedinţele sînt prezidate de preşedintele Consiliului, iar în lipsa acestuia – de vicepreşedinte.

16. Şedinţele se consideră deliberative dacă la ele sînt prezente 2/3 din membri. La şedinţele Consiliului se votează după principiul: un membru – un vot. Deciziile se iau cu votul majorităţii simple a membrilor Consiliului.

17. Şedinţele Consiliului se consemnează într-un proces-verbal. Procesul-verbal se întocmeşte de secretarul Consiliului, în termen de 3 zile de la data desfăşurării şedinţei, în două exemplare. Fiecare exemplar al procesului-verbal va fi semnat de preşedintele şi secretarul Consiliului.

18. Preşedintele Consiliului exercită următoarele atribuţii:

a) conduce activitatea Consiliului;

b) convoacă şi prezidează şedinţele;

c) semnează procesele-verbale şi alte documente referitoare la activitatea Consiliului;

d) reprezintă Consiliul în relaţiile cu autorităţile publice şi organizaţiile internaţionale.

19. Activitatea Consiliului în perioada dintre şedinţele ordinare este asigurată de secretar, care exercită următoarele atribuţii:

a) asigură asistenţa organizatorică şi informaţională a activităţii Consiliului;

b) solicită propunerile membrilor Consiliului referitoare la planul de activitate şi ordinea de zi a şedinţelor ordinare;

c) elaborează şi prezintă pentru aprobare planul anual de activitate a Consiliului, ordinea de zi a şedinţelor ordinare;

d) solicită de la persoanele responsabile informaţii privind problemele incluse în ordinea de zi cu cel puţin 7 zile înainte de ţinerea şedinţei;

e) pregăteşte materialele pentru şedinţele Consiliului;

f) ţine evidenţa chestiunilor examinate şi întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor Consiliului;

g) întocmeşte rapoarte despre activitatea Consiliului.

20. Materialele şedinţelor, corespondenţa, procesele-verbale, alte informaţii şi materiale privind activitatea Consiliului se păstrează la secretarul Consiliului.

21. Ordinea de zi a şedinţelor se întocmeşte de secretar, în baza planului de activitate a Consiliului şi a propunerilor înaintate de preşedintele şi membrii Consiliului.

22. Ordinea de zi se aduce la cunoştinţa membrilor Consiliului cu cel puţin 3 zile înainte de ţinerea şedinţei, cu prezentarea materialelor care urmează să fie examinate la şedinţă.

23. Fiecare şedinţă este publică şi se încheie prin luarea unei decizii, care, în termen proxim, va fi făcută publică prin intermediul mass-mediei cu acoperire naţională.”.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIMihai GHIMPU

Chişinău, 29 decembrie 2009.
Nr.138-XVIII.