H O T Ă R Î R E

pentru interpretarea prevederilor art.78

din Constituţia Republicii Moldova

nr. 17  din  20.09.2011

Monitorul Oficial nr.166-169/23 din 07.10.2011

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

grefier – Dina Musteaţa, cu participarea autorilor sesizării Mihai Ghimpu, Tudor Deliu, deputaţi în Parlament, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Creangă, reprezentantului Parlamentului Victor Popa, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională Oleg Efrim, conducîndu-se de prevederile art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.b) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind interpretarea art.78 din Constituţia Republicii Moldova.

Drept temei pentru examinarea cauzei a servit sesizarea deputaţilor în Parlament Mihai Ghimpu, Tudor Deliu şi Raisa Apolschii, depusă la 6 aprilie 2011, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 iunie 2011 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor, argumentele expuse de participanţii la proces, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

1. În sesizarea depusă la 6 aprilie 2011 se solicită interpretarea prevederilor cuprinse în art.78 din Constituţie prin elucidarea următoarelor aspecte:

- poate fi dizolvat Parlamentul repetat pentru acelaşi motiv: nealegerea Preşedintelui Republicii Moldova?

- se aplică repetat procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova prevăzută în art.78 din Constituţie după alegerea anticipată a noului Parlament, precedentul fiind dizolvat în legătură cu imposibilitatea alegerii şefului statului?

- poate dezvolta Parlamentul prin lege organică un mecanism care ar instituţionaliza o procedură ce ar asigura alegerea şefului statului şi nu ar admite dizolvarea repetată a Parlamentului?

Drept temei pentru sesizare, după cum rezultă din conţinutul acesteia, a servit imposibilitatea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova în condiţiile stipulate de art.78 din Constituţie, cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor aleşi. Autorii consideră că soluţia acestei probleme, care este de ordin politico-juridic, poate fi identificată prin interpretarea prevederilor constituţionale ale art.78.

Autorii solicită ca în procesul interpretării prevederilor constituţionale ale art.78 să se ia în consideraţie următoarele:

Circumstanţele pe care se întemeiază sesizarea sînt generate de modificările operate în art.78 din Constituţie prin Legea nr.1115 din 5 iulie 2000, proiectul căreia, avizat de Curtea Constituţională, prevedea alegerea Preşedintelui Republicii Moldova cu majoritatea voturilor deputaţilor aleşi, prin amendamentele deputaţilor acest prag însă a fost ridicat la 3/5.

Imposibilitatea formării majorităţii parlamentare necesare pentru alegerea Preşedintelui Republicii a creat o situaţie cînd funcţia de Preşedinte interimar poate fi exercitată nelimitat, făcînd posibilă dizolvarea repetată a Parlamentului.

2. Art.134 din Constituţie consacră statutul Curţii Constituţionale, desemnînd-o ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională, independentă de orice altă autoritate publică, care se supune numai Constituţiei, avînd obligaţia de a garanta supremaţia ei prin atribuţiile statuate în art.135 alin.(1) din Constituţie.

Potrivit art.135 alin.(1) lit.b) din Legea Fundamentală, atribuţia de interpretare a Constituţiei aparţine exclusiv autorităţii de jurisdicţie constituţională şi rezidă în stabilirea voinţei autentice a legislatorului, a sensului exact şi deplin al normelor constituţionale şi a aplicării lor corecte în spaţiu şi în timp.

Curtea observă că dispoziţiile art.78 din Constituţie au fost interpretate sub diferite aspecte în jurisprudenţa sa anterioară statuată prin hotărîrile nr.39 din 04.12.2000¹, nr.43 din 14.12.2000², nr.45 din 18.12.2000³, nr.4 din 26.12.2000⁴, nr.5 din 16.03.2010⁵.

____________________

¹ M.O., 2000, nr.152-153, art.42

² M.O., 2000, nr.163-165, art.47

³ M.O., 2000, nr.163-165, art.48

⁴ M.O., 2000, nr.163-165, art.49

⁵ M.O., 2010, nr.39-40, art.5

Pentru aceste considerente în continuare Curtea se va referi doar la aspectele care nu au fost elucidate în hotărîrile sale anterioare în raport cu întrebările formulate în sesizare.

3. Interpretarea Constituţiei reprezintă unul din mijloacele prin care Curtea Constituţională garantează supremaţia Legii Supreme, asigurînd unitatea dintre litera şi spiritul ei.

Prin dispoziţiile art.1 alin.(3) Constituţia stabileşte că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.

Art.5 alin.(1) din Constituţie statuează că democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi totalitarismul.

Potrivit art.7, Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Prevederile Constituţiei se află într-o strînsă legătură logico-juridică, interpretarea sensului exact al dispoziţiilor constituţionale şi a aplicabilităţii lor urmează a fi exercitată cu respectarea principiului unităţii materiei constituţionale.

Curtea apreciază că problemele abordate în sesizare urmează a fi elucidate prin prisma principiilor de bază ale Legii Fundamentale, a prevederilor constituţionale cuprinse în art.72 alin.(2), art.85 alin.(3) şi alin.(4), art.90, precum şi a jurisprudenţei anterioare privind interpretarea art.78 din Constituţie.

4. Articolul 2 din Constituţie statuează că suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. Potrivit art.60 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova. Odată cu învestirea sa Parlamentul are obligaţia de a forma organele statale pentru a asigura principiul separaţiei puterilor, consacrat de art.6 din Constituţie. Una din obligaţiile fundamentale ale Parlamentului constituie alegerea Preşedintelui Republicii Moldova.

Instituţia Preşedintelui Republicii Moldova este reglementată în capitolul V din Constituţie, alegerea Preşedintelui face obiectul art.78 din Constituţie, pe care capitolul îl include.

Curtea relevă că Legea Supremă stipulează mai multe circumstanţe care pot declanşa desfăşurarea alegerilor prezidenţiale (alin.(1)-(3) art.90).

Potrivit alin.(3) al art.78, este ales în funcţia de Preşedinte candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi.

Prevederile ce urmează ale alin.(3)-(4) art.78 descriu circumstanţele care condiţionează organizarea şi desfăşurarea turului doi de scrutin şi a alegerilor repetate: “Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate.”

În acest context Curtea reţine că, indiferent de circumstanţele care au determinat desfăşurarea alegerilor parlamentare (expirarea mandatului sau dizolvarea), Parlamentul, intrînd în exerciţiul funcţiei, are obligaţia de a se subordona Constituţiei şi, pentru asigurarea continuităţii puterii prezidenţiale, de a desfăşura alegerea şefului statului în conformitate cu prevederile art.78 din Constituţie.

Prin urmare, dispoziţiile art.78 din Constituţie se aplică integral şi în cazul Parlamentului învestit în cadrul alegerilor anticipate, dacă precedentul Parlament a fost dizolvat în legătură cu nealegerea şefului statului.

În cazul eşuării alegerii Preşedintelui Republicii Moldova dizolvarea Parlamentului este iminentă, întrucît dispoziţiile alin.(5) al art.78 comportă caracter imperativ.

Anterior, în acelaşi sens, Curtea a statuat că art.78 alin.(5) din Constituţie prevede expres că Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul dacă Preşedintele Republicii Moldova nu a fost ales şi după alegerile repetate. Curtea a recunoscut drept circumstanţe care justifică dizolvarea Parlamentului neparticiparea la alegerea şefului statului a majorităţii parlamentare, care constituie 61 de deputaţi conform Constituţiei (Avizul nr.4 din 26.12.2010).

În Hotărîrea nr.45 din 18.12.2000 pentru interpretarea prevederilor alin.(3) şi alin.(5) ale art.78 din Constituţie Curtea Constituţională a arătat că art.78 alin.(5) prevede dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei pentru alegerea noului Parlament în cazul nealegerii şefului statului după desfăşurarea alegerilor repetate.

Referindu-se la dizolvarea Parlamentului, în Hotărîrea nr.5 din 16.03.2010 Curtea a reţinut că art.78 alin.(5) din Constituţie stipulează că, dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament. Această dispoziţie constituţională a fost preluată în art.10 alin.(2) din Legea organică cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova.

Curtea a subliniat că prin dispoziţia cuprinsă în alin.(5) art.78 din Constituţie se urmăreşte asigurarea funcţionalităţii organelor constituţionale ale statului. Avînd în vedere principiul unităţii materiei constituţionale, obligaţia Preşedintelui în exerciţiu de a dizolva Parlamentul, conform prevederilor art.78 alin.(5) din Constituţie, este necesar a fi realizată cu respectarea prevederilor art.85 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

Curtea a reţinut că din dispoziţiile art.78 alin.(5) din Constituţie, coroborate cu norma constituţională a art.85 alin.(3) şi cu prevederea art.10 alin.(3) din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, rezultă cu certitudine că după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări a Parlamentului, dar nu mai devreme, Preşedintele în exerciţiu, în baza avizului Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, adoptat, la sesizare, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, are obligaţia de a emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor anticipate în termenele prevăzute de art.76 alin.(3) din Codului electoral.

Soluţiile adoptate de Curtea Constituţională în hotărîrile enunţate mai sus, precum şi considerentele pe care s-au întemeiat, sînt valabile şi pentru prezenta cauză.

Astfel, Curtea subliniază că, în conformitate cu prevederile art.78 alin.(5) din Constituţie, Preşedintele este obligat să dizolve Parlamentul ori de cîte ori nu este ales Preşedintele Republicii Moldova, inclusiv în cazul Parlamentului învestit în cadrul alegerilor anticipate ca urmare a dizolvării Parlamentului precedent în legătură cu nealegerea şefului statului.

În contextul conţinutului sesizării referitor la exercitarea nelimitată a interimatului funcţiei de Preşedinte, Curtea relevă că Legea Supremă reglementează expres termenul în care Parlamentul are obligaţia de a organiza alegerea şefului statului în caz de vacanţă a funcţiei. Astfel, art.90 alin.(4) din Constituţie statuează că în termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte.

În Hotărîrea nr.2 din 08.02.2011 pentru interpretarea art.90 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova⁶ Curtea a menţionat că “termenul privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale în cadrul perioadei de exercitare a interimatului funcţiei de Preşedinte ţine de procedura cu privire la alegerea Preşedintelui, Parlamentul, în conformitate cu alin.(6) art.78 din Constituţie, avînd deplină putere de a reglementa această problemă prin lege, respectînd principiile constituţionale.” .

____________________

⁶ M.O., 2011, nr.34, art.4

[Alin.17 modificat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.3 din 18.10.2011, în vigoare 18.10.2011]

Referitor la argumentul invocat în sesizare privind imposibilitatea formării majorităţii parlamentare necesare pentru alegerea Preşedintelui Republicii, care a şi determinat nedesfăşurarea procedurii de alegere a şefului statului, deputaţii fiind conştienţi că alegerile vor eşua, Curtea readuce în atenţia Parlamentului Avizul nr.4 din 26.12.2000, în care a apreciat că neparticiparea deputaţilor la alegerea şefului statului constituie nu numai o încălcare a art.84 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, dar şi o încălcare a art.68 alin.(1) din Constituţie, care stipulează expres că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament trebuie să acţioneze numai în serviciul poporului. Curtea a subliniat că dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în asemenea circumstanţe reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor preşedinţiale repetate. În acest caz, şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are obligaţia de a proceda astfel.

Astfel, Curtea relevă că, în sensul dispoziţiilor alineatului (5) al articolului 78 din Constituţie, şeful statului este obligat să dizolve Parlamentul în condiţiile prevăzute de Constituţie ori de cîte ori nu este ales Preşedintele Republicii Moldova.

5. Constituţia are o valoare juridică superioară faţă de orice lege şi alte acte juridice (art.7). Poziţia dominantă a Legii Supreme nu are relevanţă numai în raport cu celelalte acte normative. În Constituţie îşi găseşte expresie voinţa superioară a poporului privind obiectivele şi mijloacele de exercitare a puterii politice.

Legea Supremă stabileşte principalele instrumente de guvernare, autorităţile care înfăptuiesc guvernarea şi raporturile între acestea, consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale cetăţeneşti, reprezintă temeiul fundamental şi garanţia esenţială a ordinii de drept în stat. Activitatea organelor statale, a instituţiilor şi organizaţiilor, a funcţionarilor publici, a cetăţenilor, activitatea politică în general şi a unor forţe politice în special trebuie să se conformeze dispoziţiilor constituţionale.

Cu referire la dezvoltarea prin lege organică a unui mecanism privind instituţionalizarea unei proceduri ce ar asigura alegerea şefului statului şi nu ar admite dizolvarea repetată a Parlamentului, Curtea menţionează următoarele.

Importanţa şi rolul Constituţiei, ca aşezămînt suprem de drept în stat, impun o procedură riguroasă de adoptare, implicit, de revizuire a Constituţiei.

Titlul VI din Legea Supremă reglementează expres procedura de revizuire a Constituţiei, stabilind subiecţii cu drept de iniţiere a revizuirii, limitele revizuirii şi ordinea adoptării legii privind modificarea Constituţiei.

Reglementarea expresă a procedurii de revizuire şi completare a Constituţiei presupune evitarea intervenţiilor în normele constituţionale în funcţie de situaţie.

Alineatele (3) – (4) ale art.78 din Constituţie, supuse unei analize textuale, denotă că ele conţin atît prevederi de drept material (de substanţă), cît şi prevederi de drept procedural. Astfel, alin.(3) al art.78, potrivit căruia “este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi”, stabileşte majoritatea necesară pentru alegerea şefului statului. După conţinut, această prevedere este de substanţă, deoarece stipulează condiţia esenţială pentru validarea şefului statului, şi indiferent de etapele pe care le implică votarea propriu-zisă, reglementată de prevederile ulterioare, este obligatorie pentru Parlament.

Dispoziţia constituţională care consacră expres majoritatea necesară pentru alegerea Preşedintelui, fiind fundamentală pentru validarea alegerilor, nu poate fi ignorată în nici o situaţie. Respectarea acesteia este obligatorie şi în cazul survenirii unei situaţii noi (alegerile parlamentare desfăşurate în urma dizolvării Parlamentului din cauza eşuării alegerii Preşedintelui)⁷.

____________________

⁷ Avizul Comisiei de la Veneţia din 17-18 iunie 2011 (CDL-AD(2011)014), pct.32

Dispoziţiile constituţionale ulterioare cuprinse în alin.(3)-(4) ale art.78, fiind de drept procedural, oferă soluţia în care poate fi realizată dispoziţia constituţională anterioară, fără a face distincţie între alegerile parlamentare ordinare sau anticipate şi circumstanţele care le-au cauzat. Prin urmare, cerinţa constituţională privind alegerea şefului statului cu 3/5 de voturi este executorie pentru orice Parlament, indiferent dacă a fost ales în cadrul scrutinului ordinar sau anticipat, şi nu depinde de numărul de etape pe care Parlamentul le parcurge, descrise în alin.(3)-(4), constituind un criteriu fundamental în vederea validării alegerilor.

Art.78 alin.(6) stipulează că procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.

Curtea reiterează că pentru executarea dispoziţiilor art.78 alin.(6) din Constituţie, la 22 septembrie 2000 Parlamentul a adoptat Legea organică nr.1234-XIV “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”.

În art.9 al Legii nr.1234-XIV legislatorul a reglementat desfăşurarea alegerilor ordinare (turul întîi şi turul doi). Potrivit prevederilor art.10 al legii enunţate, alegerile repetate au loc în cel mult 30 de zile de la ultimele alegeri ordinare în care nu a fost ales Preşedintele Republicii Moldova. Legislatorul este în drept să dezvolte prin lege organică procedura şi etapele desfăşurării alegerilor repetate, modalitatea de desemnare a candidaţilor şi numărul lor, posibilitatea desemnării candidaţilor noi, reluarea alegerilor repetate ş.a. Dispoziţiile legii organice însă trebuie să fie în strictă concordanţă cu principiile constituţionale, să nu aducă atingere dispoziţiei constituţionale de substanţă cuprinsă în alin.(3) art.78 din Constituţie, care prevede alegerea şefului statului cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor aleşi.

Pornind de la principiul supremaţiei Constituţiei, legiuitorul a stabilit o anumită ierarhie a actelor normative, în vîrful căreia a aşezat Legea Supremă, urmată de legile constituţionale, legile organice, legile ordinare (art.7, art.72 din Constituţie). Legile organice nu pot contrazice Constituţia. Prin urmare, este inadmisibil ca o lege organică să devieze de la prevederea constituţională de substanţă, care consacră majoritatea de 3/5 de voturi necesare pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova.

Avînd în vedere enunţurile anterioare, Curtea reţine că modificarea majorităţii necesare pentru alegerea Preşedintelui ţării se poate efectua doar prin lege constituţională, care trebuie să se încadreze în ordinea constituţională existentă, respectîndu-se procedura prevăzută de Titlul VI din Legea Supremă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.135 alin.(1) lit.b), art.140 din Constituţie, conducîndu-se de prevederile art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.b) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. În sensul dispoziţiilor alineatului (5) al articolului 78 din Constituţie, şeful statului este obligat să dizolve Parlamentul ori de cîte ori nu este ales Preşedintele Republicii Moldova în condiţiile prevăzute de Constituţie.

2. Dispoziţiile articolului 78 din Constituţie se aplică integral şi în cazul Parlamentului învestit în cadrul alegerilor anticipate, dacă precedentul Parlament a fost dizolvat în legătură cu nealegerea şefului statului.

3. În sensul dispoziţiilor alineatului (6) al articolului 78 din Constituţie, Parlamentul este în drept să dezvolte în Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova un mecanism adecvat referitor la alegerile repetate, cu condiţia respectării principiilor constituţionale.

Avînd în vedere principiul supremaţiei Constituţiei, Parlamentul nu poate institui prin lege organică o altă majoritate pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova în cazul dizolvării multiple a Parlamentului cauzată de eşuarea alegerii Preşedintelui, prin care s-ar aduce atingere prevederilor alineatului (3) al articolului 78 din Constituţie.

4. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Hotărîrea nr.17 din 20 septembrie 2011 Curtea Constituţională a interpretat dispoziţiile articolului 78 din Constituţie în sensul că, ori de cîte ori Preşedintele Republicii Moldova nu este ales, Preşedintele va dizolva Parlamentul, dispoziţiile art.78 se aplică integral şi în cazul Parlamentului ales în cadrul scrutinului anticipat, desfăşurat ca urmare a nealegerii şefului statului, şi că Parlamentul, în cazul dizolvării sale multiple, nu este în drept să reglementeze prin lege o altă majoritate pentru alegerea Preşedintelui.

Curtea Constituţională a decis să supună art.78 din Constituţie unei interpretări strict textuale. În opinia mea, Curtea nu a ţinut cont de esenţa întrebărilor formulate în sesizare, precum nici de situaţia de drept generată de aplicarea normei supuse interpretării, şi nu a operat cu toate metodele de interpretare cunoscute în doctrină. În consecinţă, Curtea nu a oferit un răspuns la toate problemele ridicate în sesizare.

1. Consider că prevederile art.78 din Constituţie trebuiau supuse nu doar interpretării textuale, ci şi interpretării funcţionale. Dînd o interpretare textuală, Curtea nu a dezvăluit pe deplin sensul logico-gramatical al prevederilor art.78, nu a analizat stilul constituantei şi forma expunerii normative şi nu a ţinut cont de principiile aplicabile procedurilor electorale general recunoscute.

Analizînd doar textul dispoziţiilor art.78, am ajuns la concluzia că acesta permite Parlamentului să reglementeze prin Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui¹ o altă majoritate pentru alegerea Preşedintelui după desfăşurarea primului tur în condiţiile prevăzute de Legea Supremă.

____________________

¹ M.O., 2000, nr.139-140, art.996

Potrivit alin.(3) art.78 din Constituţie: “Este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi.” Această normă, nefiind o normă separată, reglementează procedura alegerii Preşedintelui în primul tur şi nu prevede obligativitatea alegerii Preşedintelui cu 3/5 în orice circumstanţe şi proceduri electorale. Această concluzie capătă contururi certe şi comprehensibilitate datorită prevederii ulterioare, ce reglementează consecinţele nealegerii Preşedintelui în primul tur: “Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur”. Prevederea citată stabileşte tipul scrutinului – majoritar în două tururi. Conform principiilor electorale, practicii internaţionale şi naţionale (aplicabile în cazul alegerilor pentru funcţia de primar, iar pînă în 2000, şi de Preşedinte), în acest tip de scrutin, al doilea tur permite alegerea candidatului cu o majoritate mai mică decît în primul tur. Turul doi are rolul de a debloca situaţia cînd nu se poate realiza majoritatea de voturi reglementată de Constituţie pentru turul întîi. Altfel turul doi n-ar avea nici un sens.

Numărul de voturi necesar pentru alegerea Preşedintelui în turul doi este stabilit în următoarea normă separată - alin.(4) art.78 din Constituţie: “Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate.” Sintagma “numărul necesar de voturi” din acest alineat nu este corelată cu termenul “3/5” din norma anterioară. Concretizarea “numărului necesar de voturi” cade sub incidenţa alin.(6) art.78 din Constituţie.

Această concluzie decurge de asemenea şi din analiza stilului şi formei de expunere a textului constituţional. Dacă o normă constituţională impune comportamentul stabilit cu precizie în altă normă sau în alineatul precedent, se face trimitere la această normă. De exemplu: a) “De la prevederile alineatului (1) se poate deroga...” din alin.(2) art.29 şi alin.(2) art.30 din Constituţie; b) “Prevederile alineatului (2) nu admit...” din alin.(3) art.54 al Constituţiei; c) “...în cazul alineatului (1)” din alin.(2) art.103 al Constituţiei; d) “...a fost votată în condiţiile articolului 106...” din alin.(2) art.106¹ al Constituţiei ş.a. Multitudinea exemplelor denotă logica expunerii normative a constituantei în cazuri similare.

Mai mult ca atît, în toate cazurile cînd se utilizează cuvîntul “necesar”: art.21, art.30, art.47, art.49, art.50, art.54 şi art.72, Constituţia impune legiuitorului condiţia de a dezvolta comportamentul necesar prin lege.

Din aceste considerente, dacă Legea Supremă ar fi impus şi pentru turul doi aceeaşi majoritate calificată de 3/5, conform stilului de expunere al constituantei, norma ar fi fost formulată astfel: “Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul de voturi prevăzut la alineatul (3), se organizează alegeri repetate”.

Aşadar, sintagma “numărul necesar de voturi” din alin.(4), analizată prin prisma alin.(6): “Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.”, permite legiuitorului să reglementeze prin Legea nr.1234 alegerea şefului statului în turul doi cu o altă majoritate de voturi, aceasta fiind o procedură cu finalitate logică.

Conform logicii construcţiei constituţionale, într-o republică parlamentară, unde statutul Preşedintelui este net inferior statutului Guvernului, alegerea Preşedintelui cu o majoritate calificată ce depăşeşte numărul de voturi necesar pentru învestirea Guvernului nu este justificată. Or, dacă persoana care candidează la preşedinţie nu întruneşte majoritatea necesară de voturi, Parlamentul nu poate învesti nici Guvernul, şi deci dizolvarea Parlamentului nu mai trezeşte nici un fel de rezerve.

În baza celor expuse, prima propoziţie a alin.(3) art.78 din Constituţie nicidecum nu constituie o normă de principiu de la care nu se poate deroga (Curtea a operat cu noţiunea “normă de substanţă”, pe care nu am găsit-o în doctrină), ea fiind o normă procedurală, iar interpretarea exclusiv textuală a art.78 din Constituţie nu este suficientă pentru expunerea clară a sensului normei şi a intenţiei originare a constituantei.

2. Potrivit raţiunii lor instituţionale, curţile constituţionale au un statut specific, politico-juridic, avînd menirea de a soluţiona litigiile de drept apărute între membrii societăţii, şi în special între actorii politici, referitor la cele mai importante probleme ale societăţii, bazîndu-se pe principiile statuate în Legea Fundamentală.

Constituţia , la rîndul său, trebuie să corespundă exigenţelor tehnicii legislative: claritate, previzibilitate, predictibilitate şi accesibilitate. Scopul primordial al dispoziţiilor constituţionale constă în garantarea stabilităţii politice şi asigurarea funcţionalităţii instituţiilor juridice. Constituţia trebuie să reglementeze într-o manieră omogenă, asigurînd legătura logico-juridică între dispoziţii şi formînd instituţii juridice cu o structură complexă, să prevadă elemente ce disting particularităţile acestor instituţii.

În cazul în care aceste exigenţe aparent nu sînt realizate, între actorii politici apărînd disensiuni în legătură cu perceperea normelor constituţionale, trebuie să intervină instanţa de jurisdicţie constituţională prin interpretarea cazuală sau oficială a dispoziţiilor constituţionale. Or, pentru a putea contracara intenţiile unor clase politice de a-şi stabili reguli mai comode de guvernare, trebuie să existe reguli foarte rigide de revizuire a Constituţiei. Această rigiditate însă poate duce la stagnarea dreptului şi a societăţii în ansamblu.

În dreptul constituţional comparat cu referire la interpretarea Constituţiei s-a afirmat teoria “arborelui viu”. Conform acestei teorii, Constituţia este indisolubil legată de viaţa omului şi, spre deosebire de lege, trebuie interpretată larg şi progresiv, conform noilor realităţi sociale, fără exagerarea trecutului. Dacă în cei peste 200 de ani cele mai vechi constituţii din lume ar fi fost interpretate doar textual, statele respective ar fi rămas la nivelul relaţiilor sociale existente la momentul adoptării acestor constituţii.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova, înţelegînd responsabilitatea ce-i revine în depăşirea crizei legate de perceperea neunivocă a art.78 din Constituţie de către actorii politici, trebuia să supună prevederile art.78 din Constituţie unei interpretări funcţionale şi progresive, dar nu textuale şi limitative.

Evitînd interpretarea funcţională, Curtea Constituţională a ignorat opinia Comisiei de la Veneţia expusă în Memoriul amicus curiae (înregistrat cu nr.205 din 22.06.2011): “Avînd în vedere incapacitatea Parlamentului de a alege un candidat prin stabilirea unui compromis şi astfel evitarea continuării crizei, poate fi oportun să se revină la interpretarea funcţională a Constituţiei”. Mai mult ca atît, Curtea Constituţională a citat în hotărîre un text din această opinie amicală care nu reflectă poziţiile de bază ale Comisiei de la Veneţia.

Curtea a evitat să aplice metoda istorică, ignorînd faptul că în anul 2000 iniţiatorii proiectului de lege de revizuire a Constituţiei au propus alegerea Preşedintelui cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, însă Parlamentul a modificat logica şi spiritul întregului proiect de lege avizat de Curtea Constituţională.

Curtea a evitat să opereze la interpretarea normelor cu metoda teleologică, una din cele mai importante metode, care se bazează pe finalitatea normei interpretate şi solicită creativitatea interpretului.

Interpretarea textuală nu este unicul instrument la care ar fi putut recurge Curtea Constituţională în soluţionarea litigiului constituţional.

Instrumentul de bază trebuia să fie interpretarea funcţională, deoarece ea presupune perceperea Constituţiei ca un arbore viu prin aprecierea funcţionalităţii sociale a normelor constituţionale şi a instituţiilor create de ea. Obiectivul specific al articolului 78 este asigurarea funcţionării eficiente a organelor constituţionale. Curtea trebuia să identifice în sensul prevederilor art.78 limitele care nu permit desfăşurarea de scrutine succesive (atît prezidenţiale, cît şi parlamentare) pentru a preveni abuzurile legate de dizolvarea repetată a Parlamentului şi a oferi garanţia necesară unei stabilităţi politice în ţară.

Anterior, observînd deficienţele constituţionale şi legale legate de procedura alegerii Preşedintelui, Curtea Constituţională, în Avizul nr.1 din 29.04.2010², a menţionat: “În opinia Curţii Constituţionale, dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor repetate la intervale scurte de timp constituie factori care destabilizează situaţia politică şi perturbă activitatea legislativului, creează dificultăţi în realizarea dialogului politic.”

____________________

² M.O., 2010, nr.70-71, art.11

3. Interpretarea funcţională, bazată pe metoda teleologică, ar fi relevat faptul că Legea Supremă formează un întreg, aflat într-o legătură logico-juridică indisolubilă. Constituţia consacră o diviziune tripartită a funcţiilor statului (legislativă, executivă şi judecătorească), care este un principiu fundamental de organizare a statului. Astfel, textul constituţional reflectă imaginea statului ca o structură de organe, între care şi Preşedintele. Prin urmare, pornind de la spiritul Constituţiei, trebuie să se asigure funcţionalitatea tuturor instituţiilor statului, respectarea strictă a principiilor şi valorilor supreme, reprezintînd în mod practic testul eficacităţii Constituţiei ca act fundamental al unui stat de drept.

Pentru cazul în care Parlamentul nu poate alege şeful statului, constituanta legislativă a prevăzut la articolul 78 din Constituţie dizolvarea Parlamentului, care operează atît ca sancţiune – pentru incapacitate, cît şi ca mecanism de deblocare instituţională – prin oferirea posibilităţii noului Parlament de a alege şi asigura funcţionarea instituţiei Preşedintelui.

Reglementînd modul de organizare şi funcţionare a instituţiei şefului statului în Republica Moldova, constituanta legislativă a prevăzut şi unele situaţii excepţionale, determinate de încetarea înainte de termen a mandatului Preşedintelui. Pentru realizarea principiului continuităţii puterii, ea a statuat, după analogie cu alte funcţii publice, vacanţa funcţiei şi interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova. Astfel, în situaţiile în care survine vacanţa funcţiei se instituie interimatul funcţiei, care reprezintă o perioadă de timp în care funcţia vacantă este exercitată de o altă persoană decît titularul funcţiei.

Pe de altă parte, aplicarea articolului 78 din Constituţie a creat o situaţie fără precedent, cînd, prin posibilitatea dizolvării multiple a Parlamentului, funcţia de Preşedinte interimar poate fi exercitată nelimitat. Interimatul, precum şi interimatul interimatului funcţiei de Preşedinte, a consumat deja aproape jumătate din mandatul unui Preşedinte.

Opţiunile politice din societate, cristalizate în ultimii ani, corelate cu experienţa anterioară, precum şi diverse studii sociologice, arată că o perioadă de timp raportul de forţe se va menţine, prin urmare, dificultăţile legate de alegerea Preşedintelui în viitorul Parlament sînt inevitabile.

În acest context, Curtea trebuia să se sprijine pe jurisprudenţa sa anterioară, prin care au fost interpretate, sub diferite aspecte, prevederile art.80 alin.(1), (2) şi (4), art.90 alin.(1) şi (2), art.91 din Constituţie.

Astfel, în Hotărîrea nr.43 din 14 decembrie 2000 privind interpretarea dispoziţiilor art.80 alin.(1) şi alin.(2), art.90 şi art.91 din Constituţie³ Curtea a relevat că: “…instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova urmăreşte asigurarea continuităţii exercitării funcţiei şefului statului…”.

____________________

³ M.O., 2000, nr.163-165, art.47

În Hotărîrea nr.18 din 27 octombrie 2009 privind interpretarea dispoziţiilor art.90 alin.(1) şi alin.(2), art.91 şi art.135 alin.(1) lit.f) din Constituţia Republicii Moldova⁴ Curtea a subliniat că: “…funcţia de Preşedinte interimar al Republicii Moldova (exercitată de Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru) este o funcţie provizorie…”.

____________________

⁴ M.O., 2009, nr.160-161, art.20

În aceeaşi ordine de idei, prin Hotărîrea nr.18 din 3 august 2010 privind interpretarea art.80 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova⁵, Curtea a conchis că: “Interimatul funcţiei de Preşedinte constituie o excepţie de la regula generală privind alegerea şi exercitarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova. … Mandatul Preşedintelui se exercită ca urmare a voinţei Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului, iar interimatul se asigură în baza prevederilor constituţionale cuprinse în art.91 corelate cu art.90 alin.(1). … Dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova cu interimatul acestei funcţii, prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor şefului statului …”.

____________________

⁵ M.O., 2010, nr.141-144, art.19

Diferenţa dintre Preşedinte şi Preşedintele interimar poate fi dedusă şi din condiţiile stabilite pentru alegerea acestora. Astfel, dacă la funcţia de Preşedinte pot candida cetăţeni cu drept de vot care au împlinit 40 de ani, au locuit sau locuiesc permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat, pentru candidatul care va asigura interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova Constituţia nu prevede astfel de condiţii, ceea ce, de asemenea, denotă statutul diferit al titularului acestei funcţii.

Prin urmare, mecanismul stipulat de articolul 78 din Constituţie, menit să asigure funcţionalitatea instituţiilor statului, în circumstanţele actuale s-a dovedit a fi ineficient. Astfel, incapacitatea Parlamentului de a alege Preşedintele a condus la un impas politic şi instituţional. Din 2000 şi pînă în prezent, la alineatele (4) şi (5) ale articolului 78 din Constituţie, conceput ca un mecanism excepţional, s-a recurs mai des decît la mecanismele ordinare, fiind organizate 3 scrutine parlamentare anticipate, dintre care 2 numai pe parcursul ultimilor 2 ani, perioadă în care Parlamentul nu a reuşit să aleagă şeful statului după 4 încercări.

Este evident că normele şi spiritul Constituţiei urmăresc perpetuarea exercitării puterii de către instituţiile statului, constituite în conformitate cu prevederile Constituţiei, iar situaţiile provizorii, precum interimatul, menite să evite crearea vidului de putere şi să asigure organizarea alegerilor noului Preşedinte, trebuie să fie înlăturate.

Prin urmare, Parlamentul, avînd obligaţia şi responsabilitatea de a organiza şi desfăşura alegerile prezidenţiale, trebuie să reglementeze clar procedurile ce necesită a fi operate în cazul apariţiei diferitelor situaţii juridice, urmînd să asigure finalitatea logică a acestor procese.

Totodată, situaţia în care are loc contopirea funcţiei de Preşedinte al Parlamentului, exponent al puterii legislative, cu cea de Preşedinte al statului, în principiu parte a puterii executive, pentru o perioadă de timp ce depăşeşte jumătate din mandatul ordinar al unui Preşedinte de stat, în mod evident, depăşeşte intenţia constituantei şi nu este compatibilă cu principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Procedura de alegere a Preşedintelui ţării nu trebuie să fie transformată într-o dogmă, care ar afecta un principiu fundamental al oricărui stat de drept – cel al separaţiei puterilor.

Curtea urma să reitereze enunţurile expuse în Hotărîrea nr.2 din 8 februarie 2011 pentru interpretarea alineatului (4) al articolului 90 din Constituţia Republicii Moldova⁶: “În condiţiile ordinare, reglementate de art.80 din Constituţie, Preşedintele, termenul de învestitură al căruia a expirat, îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou-ales. Astfel, după demisionarea la 11 septembrie 2009 a Preşedintelui în exerciţiu, în Republica Moldova s-a instituit interimatul funcţiei de Preşedinte în exerciţiu. … Interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, instituit la 11 septembrie 2009, a fost exercitat de Preşedintele Parlamentului pînă la 28 decembrie 2010 – data constituirii noului Parlament, ales la 28 noiembrie 2010 ca urmare a două dizolvări succesive ale Parlamentului după eşuarea procedurilor privind alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. … Actualul Preşedinte al Parlamentului a preluat interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova nu de la Preşedintele Republicii Moldova sau Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, ci de la Preşedintele interimar al Republicii Moldova, al cărui mandat în calitate de Preşedinte al Parlamentului a expirat. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova, desemnînd la 30 decembrie 2010 un nou Preşedinte interimar, a instituit o situaţie juridică inedită: de interimat al funcţiei de Preşedinte interimar, situaţie nereglementată de Constituţie sau legislaţie.”.

____________________

⁶ M.O., 2011, nr.31, art.4

Prin această hotărîre Curtea a decis că nu se poate pronunţa asupra aplicabilităţii termenului prevăzut de art.90 alin.(4) din Constituţie în cazul instituirii interimatului succesiv al funcţiei de Preşedinte, dat fiind că această situaţie nu este reglementată de Constituţie. Comisia de la Veneţia în Memoriul său a susţinut această deducţie a Curţii.

În acest context, urmînd practica sa anterioară, Curtea nu trebuia să se pronunţe asupra aplicabilităţii prevederii art.78 alin.(3) din Constituţie referitoare la majoritatea de 3/5 necesară pentru alegerea Preşedintelui şi în cazul instituirii interimatului succesiv al funcţiei de Preşedinte ca urmare a dizolvării repetate a Parlamentului. Avînd în vedere faptul că această situaţie nu este reglementată expres de Constituţie, Curtea trebuia să acorde Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului (art.60 alin.(1) din Constituţie), dreptul de a crea cadrul optim necesar pentru depăşirea impasului politic şi instituţional, prin eliminarea lacunelor din mecanismele ce generează dezechilibrarea instituţiilor constituţionale, salvînd astfel coerenţa Constituţiei, precum şi prin crearea unui mecanism ce ar permite evitarea perpetuării unor situaţii precum este interimatul.

Prin Hotărîrea nr.38 din 24 noiembrie 2000 despre controlul constituţionalităţii art.5 alin.(1) din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova⁷ Curtea a statuat: “Constituţia, prin art.60, 72 şi 78, prevede soluţionarea chestiunii abordate de autorul sesizării în exclusivitate de către Parlament, prin exercitarea atribuţiilor sale de bază şi la discreţia sa. Curtea Constituţională consideră că în problema alegerii Preşedintelui Republicii Moldova numai Parlamentul este în măsură să decidă asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor de soluţionare a acesteia, potrivit principiului autonomiei parlamentare, în virtutea căruia el îşi stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a propriilor activităţi, evident, în limitele normelor constituţionale.”

____________________

⁷ M.O., 2000, nr.149-151, art.41

Astfel, alegerea Preşedintelui în situaţia exercitării succesive a interimatului, generate de incapacitatea Parlamentului de a alege şeful statului, ţine de procedura cu privire la alegerea Preşedintelui şi, în conformitate cu alin.(6) art.78 din Constituţie, Parlamentul are deplina putere de a reglementa această problemă, respectînd principiile constituţionale.

În susţinerea acestei constatări vine şi cea de-a doua concluzie expusă de Comisia de la Veneţia în §41 al Memoriului amicus curiae (anexat la dosar), conform căruia “Este posibil şi chiar oportun, în scopul de a facilita alegerea efectivă a noului Preşedinte, de a clarifica unele aspecte procedurale ale procedurii de alegere printr-o lege organică”.

Desigur, pentru a nu-şi aroga atribuţiile organului legislativ, Curtea Constituţională nu putea stabili majoritatea pe care Parlamentul poate să o instituie pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova în situaţia exercitării succesive a interimatului acestei funcţii. Dar, pe de altă parte, deoarece redacţia articolului 78 din Constituţie nu indică expres acest lucru, Curtea putea deduce că exigenţa întrunirii majorităţii de 3/5 de către candidatul la preşedinţie nu se referă şi la această situaţie inedită, iar Parlamentul ar putea institui prin lege un mecanism de deblocare, care ar permite, inclusiv, stabilirea numărului necesar de voturi pentru alegerea şefului statului în al doilea tur sau după a doua dizolvare a Parlamentului din cauza eşecului alegerii Preşedintelui.

Democraţia implică negocieri politice, realizarea unui consens între forţele politice, în acest sens regula majorităţii contribuie la asigurarea pluralismului, pentru că, în principiu, presupune asocierea mai multor grupuri politice la adoptarea deciziilor importante pentru societate. Cu toate acestea, importanţa realizării consensului politic nu trebuie exagerată astfel, încît să ducă la obstrucţionarea întregului proces democratic.

În acelaşi context, în adresa ataşată la Hotărîrea nr.2 din 8 februarie 2011 Curtea Constituţională a constatat : “…legislaţia pertinentă elaborată după ce a fost revizuită Constituţia Republicii Moldova prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000, care abilitează Parlamentul cu dreptul de a alege Preşedintele Republicii Moldova, nu reglementează clar procedurile ce necesită a fi operate în cazul apariţiei diferitelor situaţii juridice determinate de noua modalitate de alegere a şefului statului. …După mai mult de 10 ani de cînd se aplică procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament, legislaţia nu reglementează modalitatea de transmitere şi preluare a atribuţiilor de Preşedinte, mecanismul de instituire a interimatului funcţiei de Preşedinte în cazul vacanţei funcţiei şi încetării înainte de termen a mandatului de Preşedinte, precum şi particularităţile procedurii de alegere a Preşedintelui în cazul instituirii interimatului şi al interimatului succesiv.”

Reamintesc că prin adresă Curtea a atras atenţia Parlamentului asupra necesităţii de a soluţiona aceste probleme şi a lichida lacunele legislative, solicitînd să fie informată cu privire la măsurile întreprinse în termen de 3 luni.

Astfel, pentru a asigura coerenţa şi funcţionalitatea Constituţiei, Curtea Constituţională putea stabili că alineatul (6) al articolului 78 din Constituţie permite Parlamentului să dezvolte, prin Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, un mecanism care ar asigura alegerea Preşedintelui şi nu ar admite dizolvarea repetată a Parlamentului, inclusiv să reglementeze problema majorităţii necesare pentru alegerea Preşedintelui după a doua dizolvare cauzată de eşecul alegerii Preşedintelui.

4. În hotărîre Curtea Constituţională a expus concluzii care intră în contradicţie cu enunţurile expuse în Hotărîrea nr.2 din 8 februarie 2011 “Pentru interpretarea alineatului (4) al articolului 90 din Constituţia Republicii Moldova”. Contradicţiile privesc tratamentul diferit al situaţiei de interimat al interimatului funcţiei de Preşedinte şi termenul în care trebuie să se desfăşoare în această situaţie alegerile Preşedintelui.

Mai mult ca atît, Curtea, fără a fi sesizată, a analizat termenul în care trebuie ales Preşedintele după desfăşurarea alegerilor anticipate.

5. Unica soluţie propusă prin hotărîrea Curţii pentru depăşirea crizei legate de alegerea Preşedintelui este revizuirea Constituţiei conform procedurii prevăzute de Titlul VI al Constituţiei. Astfel, Curtea propune Parlamentului imposibilul: să voteze o lege de revizuire a Constituţiei cu 67 de voturi în situaţia cînd el nu poate acumula 61 de voturi pentru alegerea Preşedintelui.

Astfel, Curtea Constituţională s-a eschivat de la şansa unicală ce i s-a oferit de a contribui la soluţionarea crizelor politice şi constituţionale, cu care se confruntă periodic Republica Moldova după reforma constituţională din 05.07.2000, ultima criză prelungindu-se mai mult de doi ani.