O R D I N
cu privire la aprobarea Reglementărilor de metrologie legală
nr. 138 din 09.12.2008
Monitorul Oficial nr.97-98/406 din 29.05.2009
* * *
În scopul asigurării uniformităţii, legalităţii măsurărilor în Republica Moldova şi în scopul executării Legii metrologiei nr.647-XIII din 17 noiembrie 1995 cu modificările şi completările aprobate prin Legea nr.222-XVI din 25 octombrie 2007 şi a “Planului de măsuri de implementare a Legii nr.222-XVI din 25 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii metrologiei nr.647-XIII din 17 noiembrie 1995”,
ORDON:
1. A aproba cu aplicare din 01.01.2009 Reglementările de metrologie legală – Regulamente generale de metrologie legală RGML 03:2008 “Sistemul Naţional de Metrologie. Preambalarea unor produse în funcţie de masă şi volum” şi RGML 16:2008 “Sistemul Naţional de Metrologie. Aprobarea de model a mijloacelor de măsurare”.
2. A anula din 01.01.2009 aplicarea pe teritoriul Republicii Moldova a documentului normativ din domeniul metrologiei SM 8-16:2005 “Sistemul Naţional de Metrologie. Încercările metrologice de stat şi aprobarea de model a mijloacelor de măsurare”, aprobat prin Hotărîrea Organismului Naţional de Standardizare nr.1728-ST din 12.07.2005.
3. Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie va asigura editarea pînă la 01.02.2009 a reglementărilor de metrologie legală menţionate în pct.1 cu publicarea informaţiei respective în ediţia specială “Buletinul de Standardizare”.
PRIM-VICEPRIM-MINISTRU, | |
MINISTRUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI | Igor DODON |
Chişinău, 9 decembrie 2008. | |
Nr.138. |
SISTEMUL NAŢIONAL DE METROLOGIE
Aprobarea de model a mijloacelor de măsurare
Capitolul I
PREVEDERI GENERALE ŞI TERMINOLOGIE
Art.1 – Prezentul regulament general de metrologie legală stabileşte condiţiile în care organismul naţional de metrologie exercită controlul metrologic legal al mijloacelor de măsurare prin aprobări de model şi se referă la mijloacele de măsurare legale.
Art.2 – Terminologie
aprobare de model: Decizie cu relevanţă legală, bazată pe un raport de evaluare, care confirmă că un tip de mijloc de măsurare întruneşte cerinţele stipulate în reglementările de metrologie legală aplicabile şi este adecvat utilizării în domeniul reglementat, astfel încît se poate presupune că el realizează rezultate de măsurare sigure, într-o perioadă de timp definită;
model aprobat: Modelul definitiv sau familia de mijloace de măsurare, permise pentru utilizare legală, decizia despre aprobarea cărora este confirmată prin emiterea certificatului de aprobare de model;
control metrologic legal: Ansamblu de activităţi de metrologie legală care contribuie la asigurarea metrologică. Controlul metrologic legal include controlul metrologic legal asupra mijloacelor de măsurare, supravegherea metrologică şi expertiza metrologică;
marcajul aprobării de model: Semn distinctiv care, aplicat pe un mijloc de măsurare, atestă conformitatea acestuia cu modelul aprobat;
mijloc de măsurare: Măsură, aparat de măsurat, traductor, dispozitiv, echipament, sistem de măsurare, instalaţie, precum şi material de referinţă, utilizate în mod independent sau asociate cu unul ori mai multe dispozitive suplimentare, care furnizează informaţii de măsurare;
mijloc de măsurare legal: Mijloc de măsurare ce corespunde cerinţelor prescrise în reglementările de metrologie legală;
încercări metrologice în scopul aprobării de model: Ansamblul operaţiilor care se efectuează asupra unui anumit număr de exemplare ale unui model de mijloc de măsurare, în scopul constatării conformităţii cu prevederile documentelor normative referitoare la mijlocul de măsurare respectiv.
certificat de aprobare de model: Documentul care certifică că aprobarea de model a fost acordată;
descrierea de model: Anexă la certificatul de aprobare de model, care conţine descrieri necesare pentru: identificarea modelului, explicarea funcţionării acestuia, cerinţe pentru verificarea metrologică, aplicarea marcajului metrologic şi corespunderea la reglementările de metrologie legală aplicabile;
tip al mijlocului de măsurare: Identificarea mijlocului de măsurare stabilită de producător.
Capitolul II
MIJLOACELE DE MĂSURARE SUPUSE APROBĂRII DE MODEL
Art.3 – Aprobarea de model a mijloacelor de măsurare este una din formele de exercitare a controlului metrologic legal, are ca scop asigurarea exactităţii şi uniformităţii măsurărilor efectuate în domeniile de interes public pe teritoriul Republicii Moldova, înaintea plasării pe piaţă a mijloacelor de măsurare legale, şi se acordă în urma rezultatelor pozitive ale încercărilor metrologice în scopul aprobării de model.
Art.4 – Aprobarea de model se acordă pentru:
a) un tip de mijloc de măsurare definit prin caracteristici tehnice şi metrologice proprii;
b) o familie de mijloace de măsurare definită ca atare de productor, recunoscută şi aprobată de către ONM;
c) un subansamblu cu funcţie de măsurare al unuia din mijloacele de măsurare prevăzute la lit.a) şi b), dacă reglementările specifice acestuia îl definesc în mod clar şi îi stabilesc cerinţe metrologice şi tehnice;
d) dispozitive/componente suplimentare sau auxiliare, care influenţează rezultatele măsurărilor efectuate cu mijloacele de măsurare prevăzute la lit.a) – c), cărora le sînt asociate.
Art.5 – Aprobarea de model se acordă mijloacelor de măsurare fabricate sau importate în Republica Moldava, care anterior nu au fost în exploatare. Aprobarea de model se acordă şi mijloacelor de măsurare fabricate/importate în ţară în exemplare unice sau loturi mici (pînă la 10 buc.).
Capitolul III
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE PENTRU ACORDAREA APROBĂRII
DE MODEL A MIJLOACELOR DE MĂSURARE LEGALE
Art.6 – Încercările metrologice în scopul aprobării de model se efectuează în baza unei cereri depuse la organismul naţional de metrologie de solicitant, agent economic înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare. La cerere se anexează un set de documente în conformitate cu art.40, art.41. Forma de prezentare a cererii, conform anexei A.
Art.7 – Organismul naţional de metrologie efectuează expertiza metrologică a setului de documente şi întocmeşte raportul de expertiză. Forma de prezentare a raportului de expertiză metrologică a documentelor, conform anexei B.
Art.8 – Pentru efectuarea încercărilor metrologice în scopul aprobării de model, în baza unui ordin al organismului naţional de metrologie, se formează o comisie, în componenţa căreia se includ reprezentanţi ai organismului naţional de metrologie, ai solicitantului şi, după caz, ai altor organizaţii interesate.
Art.9 – Încercările metrologice se efectuează în laboratoarele organismului naţional de metrologie, în laboratoarele producătorului mijlocului de măsurare sau în alte laboratoare prevăzute în programul de încercări.
Art.10 – Pentru executarea încercărilor metrologice în scopul aprobării de model, organismul naţional de metrologie poate cere solicitantului să-i pună la dispoziţie atît etaloane şi mijloace tehnice necesare, cît şi personal pentru asistenţă.
Art.11 – Rezultatele pozitive ale încercărilor metrologice în scopul aprobării de model se examinează la Consiliul Tehnic Naţional de Metrologie, format pe lîngă organismul naţional de metrologie din specialişti de profil autohtoni.
Art.12 – Mijloacele de măsurare care posedă certificat de aprobare de model sînt supuse verificării metrologice iniţiale, precum şi verificării metrologice periodice în procesul de exploatare, conservare şi după reparare în conformitate cu prevederile Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal.
Art.13 – Persoanele care participă la efectuarea încercărilor metrologice în scopul aprobării de model trebuie să asigure confidenţialitatea, prin declaraţie, a informaţiilor referitoare la construcţia şi tehnologiile de fabricare a mijlocului de măsurare (în conformitate cu cerinţele organizaţiei elaboratoare), cu excepţia celor destinate publicării.
Art.14 – Termenul de efectuare a încercărilor metrologice se stabileşte în ordinul organismului naţional de metrologie privind efectuarea încercărilor metrologice în scopul aprobării de model şi nu trebuie să depăşească 50 de zile lucrătoare.
Art.15 – Încercările metrologice în scopul aprobării de model se efectuează după un program de încercări aprobat de organismul naţional de metrologie. Forma de prezentare a programului de încercări, conform anexei C.
Art.16 – Pentru încercări solicitantul prezintă mostre ale mijlocului de măsurare, care sînt conforme cu cerinţele documentelor normative de producere.
Art.17 – În procesul încercărilor metrologice se verifică:
a) conformitatea mijlocului de măsurare cu cerinţele reglementărilor de metrologie legală;
b) caracteristicile tehnice garantate şi posibilitatea verificării lor după fabricare, reparare şi în procesul de exploatare;
c) posibilitatea verificării metrologice în conformitate cu reglementările de metrologie legală a mijlocului de măsurare prezentat la încercări;
d) declaraţia producătorului referitor la indicatorii de fiabilitate;
e) posibilitatea reparării;
f) securitatea şi inofensivitatea mijlocului de măsurare.
Art.18 – Rezultatele încercărilor metrologice se trec în raportul de încercări metrologice de aprobare de model. Forma de prezentare a raportului de încercări, conform anexei D.
Art.19 – Organismul naţional de metrologie (după examinare la Consiliul Tehnic Naţional de Metrologie) acordă aprobarea de model, în condiţiile prezentului regulament, pentru mijloacele de măsurare legale care sînt conforme cu prevederile reglementărilor de metrologie legală aplicabile. În acest caz organismul naţional de metrologie emite Hotărîrea de aprobare de model, aprobă şi înregistrează, după caz, norma de metrologie legală privind procedura de verificare metrologică, efectuează înregistrarea în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare şi eliberează certificatul de aprobare de model împreună cu descrierea de model a mijlocului de măsurare. Forma de prezentare a certificatului, conform anexei E. Forma de prezentare a descrierii de model, conform anexei F.
Art.20 – Aprobarea de model este valabilă pe o perioadă de maximum 3 (trei) ani. Termenul de valabilitate poate fi prelungit pentru perioade succesive de maximum 5 (cinci) ani. Prelungirea termenului de valabilitate se solicită înainte de expirarea valabilităţii certificatului aprobării de model.
Art.21 – Pentru prelungirea termenului de valabilitate al aprobării de model solicitantul prezintă setul de documente însoţit de certificatele de aprobare de model primite anterior şi de documentaţia actualizată care a stat la baza emiterii acestora. Începutul încercărilor metrologice în scopul prelungirii aprobării de model se consideră data semnării actului de prelevare a mostrelor. Forma de prezentare a actului de prelevare, conform anexei G.
Art.22 – Rezultatele pozitive ale încercărilor servesc drept bază pentru prelungirea termenului de valabilitate al certificatului de aprobare de model sau pentru eliberarea certificatului de aprobare de model.
Art.23 – Solicitantul asigură aplicarea marcajului aprobării de model pe fiecare mijloc de măsurare, al cărui model a fost aprobat, şi pe documentaţia de exploatare a acestora.
Reprezentarea grafică şi dimensiunile marcajului aprobării de model sînt prezentate în anexa H.
Notă
– Dacă din cauza construcţiei specifice aplicarea marcajului aprobării de model pe mijlocul de măsurare nu este raţională, se admite aplicarea lui numai pe documentaţia de exploatare.
Art.24 – Un exemplar din documentaţia care constituie dosarul aprobării de model se păstrează la organismul naţional de metrologie o perioadă de timp cu 5 ani mai mare decît perioada de valabilitate a certificatului de aprobare de model. În cazul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici această perioadă este de 6 ani de la data acordării aprobării de model.
Art.25 – Mostrele supuse încercărilor metrologice se transmit organismului naţional de metrologie pentru păstrare sau se înapoiază spre păstrare organizaţiei care le-a prezentat la încercări. Mostrele se păstrează pe durata termenului de valabilitate al certificatului de aprobare de model.
În cazul unor mijloace de măsurare voluminoase se pot păstra numai unele subansambluri sau părţi componente semnificative ale acestora.
Art.26 – În cazul schimbării producătorului mijloacelor de măsurare, modelele aprobate anterior se supun obligatoriu unor noi încercări metrologice în scopul aprobării de model, iar în cazul schimbării importatorului – unei expertize metrologice.
Art.27 – În cazul în care, la data expirării termenului de valabilitate al certificatului de aprobare de model, în Republica Moldova există stocuri de mijloace de măsurare respective, se efectuează expertiza metrologică a documentelor de exploatare în scopul prelungirii valabilităţii aprobării de model numai pentru aceste stocuri.
Art.28 – Organismul naţional de metrologie, în baza hotărîrii Consiliului Tehnic Naţional de Metrologie, poate retrage aprobarea de model pe care a acordat-o în următoarele cazuri:
a) mijloacele de măsurare fabricate/importate pentru care a fost acordată aprobarea de model nu sînt conforme cu modelul aprobat sau cu prevederile reglementărilor de metrologie legală aplicabile;
b) mijloacele de măsurare fabricate/importate în conformitate cu modelul aprobat prezintă deficienţe care le fac neutilizabile conform scopurilor propuse;
c) condiţionările menţionate în hotărîrea de aprobare de model, certificatul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale, certificatul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici nu sînt respectate;
d) dacă documentele puse la dispoziţie de către solicitant conţin informaţii false.
Art.29 – Retragerea aprobării de model se face în baza informaţiilor obţinute în urma aplicării modalităţilor controlului metrologic legal (încercări metrologice, inspecţii inopinate; supraveghere metrologică a utilizării mijloacelor de măsurare etc.).
Art.30 – În cazul rezultatelor negative ale încercărilor metrologice în scopul aprobării de model se întocmeşte raportul de încercări, fără examinarea la Consiliul Tehnic Naţional de Metrologie.
Decizia privind neacordarea aprobării de model, emisă de organismul naţional de metrologie, se transmite solicitantului.
Art.31 – Documentele finale, după caz, certificatul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale, certificatul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici, sau decizia de neacordare a aprobării de model se eliberează numai după ce solicitantul a achitat integral costul lucrărilor efectuate.
Capitolul IV
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE PENTRU ACORDAREA APROBĂRII DE MODEL
A MIJLOACELOR DE MĂSURARE LEGALE FABRICATE/IMPORTATE
ÎN EXEMPLARE UNICE SAU LOTURI MICI
Art.32 – Încercările se efectuează în conformitate cu programul de încercări metrologice aprobat de conducătorul organismului naţional de metrologie.
Art.33 – În setul de documente pentru instalaţiile de verificare metrologică suplimentar se prezintă certificatele de etalonare sau certificatele de aprobare de model ale mijloacelor de măsurare etalon care intră în componenţa lor.
Art.34 – Rezultatele încercărilor metrologice se trec în raportul de încercări metrologice (întocmit conform anexei D) semnat de preşedintele şi membrii comisiei formate în baza ordinului conducătorului organismului naţional de metrologie cu prezentarea ulterioară a raportului în cauză la organismul naţional de metrologie.
Art.35 – În cazul rezultatelor pozitive ale încercărilor metrologice organismul naţional de metrologie (fără examinarea la Consiliul Tehnic Naţional de Metrologie):
a) emite Hotărîrea de aprobare de model;
b) efectuează înregistrarea mijlocului de măsurare în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare (partea III);
c) eliberează solicitantului certificatul de aprobare de model a mijloacelor de măsurare fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici. Forma de prezentare a certificatului, conform anexei J.
Art.36 – Certificatele de aprobare de model trebuie luate la evidenţă şi păstrate pînă la scoaterea mijloacelor de măsurare din uz.
Art.37 – În cazul rezultatelor negative ale încercărilor metrologice în scopul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici se întocmeşte raportul de încercări.
Decizia privind neacordarea aprobării de model, emisă de organismul naţional de metrologie, se transmite solicitantului.
Capitolul V
MARCAJUL APROBĂRII DE MODEL
Art.38 – Marcajul aprobării de model este prevăzut în anexa H şi se aplică de către producător sau importator.
Art.39 – Aplicarea marcajului aprobării de model se face conform prevederilor stipulate în descrierea de model.
Capitolul VI
OBLIGAŢIILE PRODUCĂTORILOR DE MIJLOACE DE MĂSURARE LEGALE,
ALE REPREZENTANŢILOR AUTORIZAŢI AI ACESTORA
Art.40 – La încercările metrologice, în scopul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale fabricate/importate în Republica Moldova, solicitantul trebuie să prezinte următoarele documente:
a) cerere;
b) declaraţia privind corespunderea mijloacelor de măsurare prevederilor reglementărilor de metrologie legală aplicabile sau sarcinii tehnice pentru fabricarea mijlocului de măsurare, aprobate de o autoritate publică;
c) memoriu de prezentare care trebuie să cuprindă o descriere privind:
- construcţia, modul de funcţionare şi de utilizare a mijlocului de măsurare, caracteristicile tehnice şi metrologice garantate de producător;
- dispozitivele de protecţie contra accesului nesancţionat;
- dispozitivele pentru reglare şi ajustare;
- locurile pentru aplicarea marcajelor de verificare metrologică şi a sigiliilor;
- alte documente prevăzute de reglementările de metrologie legale aplicabile;
d) documentele de exploatare în limba de stat (fişa tehnică, instrucţiunile de exploatare);
e) informaţii privind dotarea cu etaloane şi echipamente necesare pentru asigurarea verificărilor metrologice, la reparare şi exploatare;
f) copiile certificatelor de aprobare de model obţinute în alte ţări (după caz);
g) declaraţia producătorului sau contractul cu producătorul, în original, cu condiţiile de garanţie;
h) copiile şi originalele (care se restituie) documentelor de provenienţă (factură externă şi declaraţie vamală), din care să rezulte toate datele de identificare a mijlocului de măsurare respectiv (denumire, tip, serie, an de fabricaţie);
i) rapoartele încercărilor metrologice în scopul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale, în baza cărora s-a emis certificatul de aprobare de model (după caz);
j) copiile documentelor de fondare (statutul, pentru persoana juridică, sau decizia de fondare, pentru persoana fizică, certificatul de înregistrare).
Notă
– Persoanele juridice sau fizice care solicită prelungirea activităţii de fabricare/import a mijloacelor de măsurare este necesar să prezinte la organismul naţional de metrologie, cu 3 luni înainte de expirare a certificatului de aprobare de model, documentele actualizate indicate mai sus.
Art.41 – La încercările metrologice ale mijloacelor de măsurare importate în exemplare unice sau în loturi mici solicitantul trebuie să prezinte:
a) cerere;
b) memoriu de prezentare care trebuie să cuprindă o descriere privind:
- construcţia, modul de funcţionare şi de utilizare a mijlocului de măsurare, caracteristicile tehnice şi metrologice garantate de producător;
- dispozitivele de protecţie contra accesului nesancţionat;
- dispozitivele pentru reglare şi ajustare;
- locurile pentru aplicarea marcajelor de verificare metrologică şi a sigiliilor;
- alte documente prevăzute de reglementările de metrologie legale aplicabile;
c) documentele de exploatare în limba de stat (fişa tehnică, instrucţiunile de exploatare) elaborate în baza documentelor firmei producătoare;
d) copia certificatului obţinut în alte ţări (după caz);
e) copiile şi originalele (care se restituie) ale documentelor de provenienţă (factura externă şi declaraţia vamală), din care să rezulte toate datele de identificare a mijlocului de măsurare respectiv (denumirea, tipul, seria, anul de fabricaţie);
f) raportul încercărilor metrologice în scopul aprobării de model a mijloacelor de măsurare legale, în baza cărora s-a emis certificatul de aprobare de model (după caz);
Art.42 – Producătorii şi importatorii de mijloace de măsurare legale şi, după caz, reprezentanţii împuterniciţi ai acestora sînt obligaţi:
a) să pună în circulaţie mijloacele de măsurare respective numai după acordarea aprobării de model şi, după caz, obţinerea avizului tehnic de înregistrare;
b) să prezinte la organismul naţional de metrologie mostrele de mijloace de măsurare supuse încercărilor împreună cu dispozitivele auxiliare necesare pentru funcţionarea normală;
c) să pună la dispoziţie utilaj, etaloane însoţite de certificate de etalonare, instalaţii de încercări şi personal auxiliar în conformitate cu programul de încercări aprobat;
d) să respecte condiţiile legate de aprobarea de model;
e) să aplice marcajul aprobării de model;
f) să achite integral costurile lucrărilor de încercări metrologice în scopul aprobării de model;
g) să nu plaseze pe piaţă mijloace de măsurare legale fără aprobare de model;
h) să comunice organismului naţional de metrologie despre orice modificare pe care intenţionează să o aplice unui tip de mijloc de măsurare fabricat conform modelului aprobat şi, după caz, să solicite o completare la descrierea de model sau o nouă aprobare de model. Obiectul completării la descrierea de model poate fi: modificarea constructivă şi/sau funcţională a unui model aprobat, modificarea/extinderea unor caracteristici funcţionale sau a unor domenii de utilizare, extinderea sau formarea unei familii de mijloace de măsurare;
i) să comunice organismului naţional de metrologie despre orice modificare în situaţia lor juridică sau tehnică, de natură să afecteze conţinutul certificatelor de aprobare de model sau elementele care au stat la baza acordării aprobării de model;
j) să înceteze fabricarea sau importul mijloacelor de măsurare la expirarea termenului de valabilitate al certificatului de aprobare de model sau la momentul în care nu mai sînt îndeplinite cerinţele legate de aprobarea de model.
Notă
– În cazul în care la data expirării termenului de valabilitate al certificatului de aprobare de model în Republica Moldova există stocuri de astfel de mijloace de măsurare, producătorul sau importatorul trebuie să le declare la organismul naţional de metrologie.
Capitolul VII
PREVEDERI FINALE
Art.43 – Persoanele implicate în activităţile legate de acordarea aprobării de model (inclusiv în exemplare unice sau loturi mici) trebuie să asigure confidenţialitatea informaţiilor referitoare la rezultatele încercărilor, la construcţia mijlocului de măsurare şi la tehnologiile de fabricaţie, cu excepţia informaţiilor destinate publicării.
Art.44 – Prezentul regulament general de metrologie legală nu este aplicabil la:
a) mijloacele de măsurare legale importate în Republica Moldova, produse conform prevederilor documentelor normative puse în aplicare pînă în anul 1992. Aceste mijloace de măsurare legale se plasează pe piaţă după efectuarea verificării metrologice iniţiale;
b) utilajul de încercări utilizat în domeniile de interes public, care se supune atestării metrologice în conformitate cu prevederile reglementărilor de metrologie legală.
Anexa A (normativă)
Forma de prezentare a cererii
Conducătorului _______________________ (denumirea organismului _______________________ naţional de metrologie) _______________________ (prenumele, numele)
CERERE
Solicitantul __________________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic, ____________________________________________________________________________________________ adresa, telefonul, fax-ul)
Solicit efectuarea încercărilor metrologice în scopul aprobării de model şi eliberarea/prelungirea Certificatului de aprobare de model pentru mijlocul de măsurare ____________________________________________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare, ____________________________________________________________________________________________ caracteristicile metrologice principale, denumirea şi sediul producătorului)
Domeniile de interes public pentru care sînt destinate mijloacele de măsurare:
____________________________________________________________________________________________
| ||
Conducătorul organizaţiei
L.Ş. | _____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Anexa B (normativă)
Forma de prezentare a raportului de expertiză metrologică a documentelor
APROB
Conducătorul ____________________________ (denumirea organismului ____________________________ naţional de metrologie) _________ __________________ (semnătura) (prenumele, numele) “______” ____________________
RAPORT nr. __________ de expertiză metrologică a documentelor solicitată de ________________________________ (denumirea solicitantului, adresa)
_________________________________________________________________ a efectuat expertiza metrologică a (denumirea organismului naţional de metrologie) documentelor referitoare la ______________________________________________________________________, (denumirea şi tipul mijloacelor de măsurare, producătorul)
pentru efectuarea încercărilor metrologice în scopul aprobării de model.
1. La expertiza metrologică au fost prezentate: ____________________________________________________________________________________________ (lista documentelor solicitate ____________________________________________________________________________________________ pentru efectuarea expertizei metrologice)
În urma efectuării expertizei metrologice a documentelor referitoare la ________________________ s-a constatat: ____________________________________________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijloacelor de măsurare)
1.1 Caracteristicile tehnice ale ___________________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijloacelor de măsurare) sînt prezentate în conformitate cu ________________________________________________________________. (indicativul şi titlul)
1.2 Caracteristicile metrologice ale _______________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijloacelor de măsurare) sînt prezentate în conformitate cu ________________________________________________________________. (indicativul şi titlul)
1.3 ________________________________________________________ sînt asigurate cu metode şi mijloace de (denumirea şi tipul mijloacelor de măsurare) verificare metrologică în conformitate cu ___________________________________________________________. (indicativul şi titlul)
2. În urma efectuării expertizei metrologice a documentelor au fost depistate următoarele neconformităţi: ____________________________________________________________________________________________ (enumerarea tuturor neconformităţilor depistate ____________________________________________________________________________________________. în urma efectuării expertizei metrologice)
NOTĂ: În cazul rezultatelor negative ale expertizei metrologice se indică motivele de bază şi condiţiile prezentării repetate a documentelor la expertiză.
3. Concluzii şi recomandări: ____________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________
Expertiza metrologică a fost efectuată de către: | ||
___________________________ (funcţia) |
_____________________ (semnătura) | _____________________ (prenumele, numele) |
Anexa C (normativă)
Forma de prezentare a programului de încercări
APROB
Conducătorul ____________________________ (denumirea organismului ____________________________ naţional de metrologie) _________ __________________ (semnătura) (prenumele, numele) L.Ş. “______” ____________________
PROGRAMUL de încercări metrologice în scopul aprobării de model a __________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare, producătorul)
Conducătorul __________________________________________________________ (denumirea secţiei, laboratorului)
| ||
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Mijlocul de măsurare: ________________________________________________________________________ Producător: ________________________________________________________________________________ Solicitant: _________________________________________________________________________________ Descrierea mijlocului de măsurare: _____________________________________________________________ Domeniu de utilizare: ________________________________________________________________________
1. Caracteristici tehnice de bază:
| |||
Caracteristica tehnică |
Modelul | ||
2. Programul reglementează metodele şi conţinutul încercărilor la care sînt supuse _________________________ _____________________________________________________________________________________________, (denumirea şi tipul mijloacelor de măsurare) precum şi mijloacele de măsurare utilizate la încercări.
În caz de necorespundere în procesul încercărilor mijloacelor de măsurare doar la una din cerinţele înaintate, se consideră că mijloacele de măsurare specificate nu au reuşit la încercări. Etaloanele, mijloacele de măsurare auxiliare, materialele şi echipamentele utilizate la încercări sînt deţinute de ____________________________________________________________________________________________. (denumirea organizaţiei)
3. Examinarea documentaţiei tehnice:
| |||
Conţinutul cerinţelor de examinare | Indicaţii privind procedura de examinare | ||
4. Încercări la care se supun modelele de mijloace de măsurare:
| |||
Conţinutul încercării | Cerinţele înaintate mijlocului | Metoda de încercare | |
5. Prezentarea rezultatelor încercărilor.
Rezultatele încercărilor se vor prezenta în formă de raport de încercări, care va conţine:
5.1 Evaluarea conformităţii caracteristicilor metrologice cu cerinţele reglementărilor de metrologie legală.
5.2 Oportunitatea acordării solicitantului dreptului de a fabrica sau importa mijloacele de măsurare specificate. |
Anexa D (normativă)
Forma de prezentare a raportului de încercări
APROB
Conducătorul ____________________________ (denumirea organismului ____________________________ naţional de metrologie) _________ __________________ (semnătura) (prenumele, numele)
RAPORT nr. ________________ de încercări metrologice în scopul aprobării de model a ___________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare) (producător __________________________________________) solicitate de _________________________________________ (denumirea, adresa şi telefonul solicitantului)
1. Comisia în componenţa:
| |||||||
Preşedintele comisiei: |
_____________________________________________ (prenumele, numele, funcţia)
| ||||||
Membrii comisiei: |
_____________________________________________ (prenumele, numele, funcţia) _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________
| ||||||
În conformitate cu ordinul organismului naţional de metrologie nr.______ din "____" _____________ s-au efectuat încercările metrologice în scopul aprobării de model a ______________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare, producătorul) solicitate de __________________________________________________________________________________ (denumirea solicitantului) cu scopul ____________________________________________________________________________________ (se indică scopul încercărilor)
Încercările au fost efectuate în perioada de la "_____" ___________________________________________ pînă la "_____" _______________________ ______________________________________________________________ (se indică locul efectuării încercărilor)
Comisiei i-au fost prezentate mostrele mijloacelor de măsurare: ________________________________________ _____________________________________________________________________________________________ (numărul mostrelor, numerele de fabricaţie ale mostrelor prezentate, data fabricării)
2. Mijloacele de măsurare _______________________________________________________________________ (denumirea, tipul) au următoarele caracteristici tehnice:
| |||||||
Caracteristica tehnică |
Modelul | ||||||
3. Examinînd mostrele şi documentaţia prezentată, comisia a conchis că sînt ___________________________ ____________________________________________________________________________________________ (suficiente, insuficiente) pentru efectuarea încercărilor.
4. Comisia a efectuat încercările metrologice de stat de aprobare de model în conformitate cu _______________ ____________________________________________________________________________________________. (titlul şi indicativul reglementărilor de metrologie legală etc.)
5. În urma încercărilor metrologice efectuate comisia a constatat că mostrele ____________________________ ____________________________________________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare) ________________________________ condiţiilor ___________________________________________________. | |||||||
(corespund, nu corespund) |
(reglementărilor de metrologie legală) | ||||||
Comisia a constatat ___________________________________________________________________________ (concluzie privind asigurarea mijlocului de măsurare cu ____________________________________________________________________________________________ mijloace de verificare metrologică la plasarea pe piaţă şi aflate în exploatare, ____________________________________________________________________________________________. cu indicarea reglementărilor de metrologie legală)
6. În baza rezultatelor încercărilor efectuate comisia recomandă: ____________________________________________________________________________________________ (se fac recomandări referitoare la acordarea/neacordarea aprobării de model a mijlocului de măsurare, ____________________________________________________________________________________________ la stabilirea obligatorie a verificării metrologice şi a perioadei de verificare metrologică, la transmiterea către ____________________________________________________________________________________________ organismul naţional de metrologie a mostrelor supuse încercărilor pentru păstrare în arhiva ____________________________________________________________________________________________. Registrului de stat al mijloacelor de măsurare şi efectuarea încercărilor de fiabilitate etc.)
7. În procesul încercărilor au fost depistate următoarele neconformităţi: ____________________________________________________________________________________________ (enumerarea neconformităţilor depistate, inclusiv cele referitoare ____________________________________________________________________________________________. la documentele prezentate la încercări)
Neconformităţile depistate ____________________________________________________________ trebuie să le (denumirea organizaţiei elaboratoare) lichideze şi pînă la ___________ să prezinte la _____________________________________________________ | |||||||
(data) |
(denumirea organismului naţional de metrologie) | ||||||
darea de seamă referitoare la lichidarea neconformităţilor.
NOTĂ: În cazul rezultatelor negative ale încercărilor se specifică motivele de bază şi condiţiile prezentării repetate a mijloacelor de măsurare la încercări. La prezentul raport se anexează:
1. Tabelul de conformitate (întocmit în formă liberă)
2. Buletinul măsurărilor (întocmit în formă liberă)
| |||||||
Preşedintele comisiei |
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) | |||||
Membrii comisiei |
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Anexa E (normativă)
Forma de prezentare a certificatului de aprobare de model (recto)
ORGANISMUL NAŢIONAL DE METROLOGIE AL REPUBLICII MOLDOVA ______________________________________________________________ (denumirea organismului naţional de metrologie)
CERTIFICAT DE APROBARE DE MODEL
Nr. ___________ Data ____________________
Valabil pînă la “_________” ________________
În conformitate cu prevederile Legii metrologiei nr.647-XIII din 17.11.1995, cu modificările şi completările ulterioare aprobate prin Legea nr.222-XVI din 25 octombrie 2007, prin Hotărîrea organismului naţional de metrologie nr. ____, punctul ______ din _____________ se eliberează prezentul certificat de aprobare de model pentru mijlocul de măsurare ____________________________________________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare) producător ___________________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic, adresa, telefonul)
cu includerea (inclus anterior) în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare cu nr. _______________________.
Solicitant ____________________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic, adresa, telefonul) ____________________________________________________________________________________________.
Pentru modelul aprobat se stabileşte obligatoriu verificarea metrologică iniţială şi periodică cu perioada de verificare _________________________ luni.
Acest certificat atestă conformitatea modelelor cu nr. de fabricaţie ______________________________________ _____________________________________________________________________________________________ cu cerinţele prevăzute în ________________________________________________________________________ (reglementarea de metrologie legală)
şi conferă solicitantului dreptul de a fabrica/importa.
Conformitatea a fost stabilită prin încercările metrologice în scopul aprobării de model descrise în raportul parte componentă a dosarului nr.____________ , care cuprinde file________________. Pe fiecare mijloc de măsurare livrat se va aplica, prin grija solicitantului, marcajul aprobării de model, care atestă conformitatea acestuia cu modelul aprobat.
| |||
________________________________ (funcţia conducătorului organismului naţional de metrologie)
|
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) | |
(verso)
Prelungit pînă la ________________________ în baza _______________________
| |||
________________________________ (funcţia conducătorului organismului naţional de metrologie)
|
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) | |
Prelungit pînă la ________________________ în baza _______________________
| |||
________________________________ (funcţia conducătorului organismului naţional de metrologie) |
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Anexa F (normativă)
Forma de prezentare a descrierii modelului mijloacelor de măsurare
DESCRIEREA MODELULUI MIJLOACELOR DE MĂSURARE PENTRU REGISTRUL E STAT AL MIJLOACELOR DE MĂSURARE
APROB
Conducătorul ____________________________ (denumirea organismului ____________________________ naţional de metrologie) _________ __________________ (semnătura) (prenumele, numele) L.Ş. “______” ____________________
| |||
_______________________________ (denumirea şi simbolizarea modelului) |
Inclus în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare
Nr. de înregistrare __________________ | ||
Fabricat conform ______________________________________________________________________________ (se specifică indicativul documentului normativ, _____________________________________________________________________________________________ indicativul documentaţiei tehnice a firmei producătoare, ţara)
DESTINAŢIE ŞI DOMENIU DE APLICARE _____________________________________________________________________________________________ (se specifică destinaţia modelului mijlocului de măsurare şi domeniul de aplicare preconizat)
DESCRIERE _____________________________________________________________________________________________ (se descrie principiul de funcţionare, componenţa şi particularităţile constructive ale mijlocului _____________________________________________________________________________________________ de măsurare, se specifică modificările şi executările)
CARACTERISTICILE TEHNICE ŞI METROLOGICE DE BAZĂ _____________________________________________________________________________________________ (se descriu caracteristicile tehnice şi metrologice de bază ale mijlocului de măsurare)
MARCA DE APROBARE DE MODEL _____________________________________________________________________________________________ (se indică locul şi metoda de aplicare a mărcii de aprobare de model)
COMPLETARE _____________________________________________________________________________________________ (se specifică completul de livrare a mijlocului de măsurare, simbolizarea părţilor componente sau _____________________________________________________________________________________________ a elementelor (după caz))
VERIFICARE METROLOGICĂ _____________________________________________________________________________________________ (cerinţe faţă de rezultatele verificării metrologice (schema de sigilare, buletin de verificare metrologică, _____________________________________________________________________________________________ marca metrologică de verificare, etc.))
DOCUMENTE NORMATIVE _____________________________________________________________________________________________ (se specifică indicativul şi titlul reglementărilor de metrologie legală cu care este în conformitate mijlocul de măsurare; _____________________________________________________________________________________________ se specifică indicativul şi titlul reglementării de metrologie legală privind procedura de verificare metrologică)
CONCLUZIE _____________________________________________________________________________________________ (se prezintă concluzia privind conformitatea mijlocului de măsurare cu cerinţele _____________________________________________________________________________________________ reglementărilor de metrologie legală)
PRODUCĂTOR _____________________________________________________________________________________________ (se specifică denumirea şi datele de identificare ale întreprinderii producătoare)
IMPORTATOR _____________________________________________________________________________________________ (se specifică denumirea şi datele de identificare ale importatorului)
Conducătorul _____________________________________________________ (denumirea secţiei, laboratorului)
| |||
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Anexa G (normativă)
Forma de prezentare a actului de prelevare a mostrelor
ACT de prelevare a mostrelor din "____ " ________________
La __________________________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic, adresa) Locul prelevării ________________________________________________________________________________ (adresa) Prelevarea a fost efectuată de către _______________________________________________________________ (funcţia, prenumele, numele) în prezenţa ___________________________________________________________________________________ (funcţia, prenumele, numele) Prelevarea mostrelor conform ____________________________________________________________________ (titlul şi indicativul) pentru efectuarea încercărilor metrologice __________________________________________________________ (tipul încercărilor)
| ||||
Denumirea mijlocului de măsurare | Unitatea
de măsură
| Numărul lotului | Data fabricării | Numărul de fabricaţie a mijloacelor de măsurare prelevate |
Mijloacele de măsurare prelevate sînt sigilate şi expediate pentru încercări _______________________________ _____________________________________________________________________________________________ (denumirea laboratorului de încercări)
Lotul mijloacelor de măsurare, din care au fost prelevate mostrele pentru efectuarea încercărilor metrologice de stat, nu poate fi comercializat pînă la finalizarea încercărilor. |
Reprezentantul |
_________________________
|
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Reprezentantul |
______________________
|
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
Anexa H (normativă)
Forma şi dimensiunile mărcii de aprobare de model
Forma şi dimensiunile mărcii cu înălţimea 125 mm trebuie să corespundă cu cele din desen. Valorile nominale ale înălţimilor trebuie alese din şirul: 11; 15; 22; 31; 44; 63; 88; 125 mm.
Figura H.1 |
Anexa J (normativă)
Forma de prezentare a certificatului de aprobare de model a mijloacelor de măsurare fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici
ORGANISMUL NAŢIONAL DE METROLOGIE AL REPUBLICII MOLDOVA _____________________________________________________________ (denumirea organismului naţional de metrologie)
CERTIFICAT DE APROBARE DE MODEL a mijloacelor de măsurare fabricate/importate în exemplare unice sau loturi mici
Nr. XXXXXX U Data înregistrării ______________
În conformitate cu prevederile Legii metrologiei nr.647-XIII din 17.11.1995, cu modificările şi completările ulterioare aprobate prin Legea nr.222-XVI din 25 octombrie 2007, prin Hotărîrea organismului naţional de metrologie nr._________, punctul ______ din ______________ se eliberează prezentul certificat de aprobare de model pentru mijlocul de măsurare _____________________________________________________________________________________________ (denumirea şi tipul mijlocului de măsurare) producător ____________________________________________________________________________________ cu includerea în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare (partea III) cu nr. _____________________________. Solicitant _____________________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic, adresa, telefonul)
Pentru modelul aprobat se stabileşte obligatoriu verificarea metrologică periodică cu perioada de verificare metrologică ___________________________ luni.
Prezentul certificat atestă conformitatea mijloacelor de măsurare cu nr. de fabricaţie _______________________ _____________________________________________________________________________________________ cu cerinţele prevăzute în ________________________________________________________________________. (reglementarea de metrologie legală)
Conformitatea a fost stabilită prin încercările metrologice descrise în raportul nr. ___, care cuprinde pagini ______.
Certificatul este eliberat pentru un lot de ______________________________ ex. de mijloace de măsurare.
| |||
________________________________ (funcţia conducătorului organismului naţional de metrologie) |
_____________________ (semnătura) |
_____________________ (prenumele, numele) |
