joi, 16 mai 1996
Hotărîre nr.36-2 din 16.05.1996 cu privire la unele aspecte din activitatea registratorilor independenţi
          COMISIA DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE
               Hotărîre cu privire la unele aspecte din
               activitatea registratorilor independenţi

                       Nr.36-2  din  16.05.1996

                                * * *

    În  legătură  cu  necesitatea   sporirii  eficienţei  şi   calităţii
lucrului  registratorilor independenţi,  neadmiterea  sponsorizării   şi
finanţării  lor  din  surse  altele  decît venitul obţinut în rezultatul
activităţii  de  bază,  precum  şi  în  scopul  lichidării  lacunelor în
activitatea  registratorilor,  depistate   în  rezultatul   controlului,
Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare
                              HOTĂRĂŞTE:
    1.  Regulamentul   "Cu  privire   la  licenţierea   activităţii   de
registrator a  hîrtiilor de  valoare" aprobat  de CSPHV  la 28.11.94  de
completat cu punctele 2.8 şi 2.9 cu următorul conţinut:
    "2.8 Pe parcursul desfăşurării  activităţii de ţinere a  registrului
de  către  registrator  independent  numărul  conturilor  personale  ale
deţinătorilor hîrtiilor de valoare  deservite de registrator trebuie  să
constituie cel puţin 30 mii.  Minimul indicat de conturi trebuie  să fie
atins în  termen de  3 luni  din ziua  obţinerii licenţei de registrator
independent şi să se menţină pe parcursul perioadei întregi al  acţiunii
licenţei respective.
   2.9  În  cazul  reducerii  pe  parcursul  desfăşurării activităţii de
registrator a  numărului de  conturi deservite  pînă la  nivelul mai mic
decît minimul  indicat în  p.2.8 al  prezentului Regulament,  Comisia de
Stat  pentru  Piaţa  Hîrtiilor  de  Valoare  numeşte  termenul pentru ca
registratorul  să  întreprindă   măsuri  pentru  executarea   cerinţelor
respective  (deschiderea  conturilor  noi, reorganizarea registratorilor
independenţi prin comasarea (alipirea)  la alţi participanţi din  ramură
etc.).  Dacă  la  expirarea   termenului  indicat,  numărul   conturilor
personale  deservite  va  rămîne  mai  mic decît minimul stabilit, acest
fapt va servi drept temei  pentru revocarea  licenţei pentru activitatea
de registrator independent".
    2. De  completat Contractul-tip de ţinere a registrului acţionarilor
şi  posesorilor  de  obligaţii,  aprobat  de  CSPHV  la 10 iulie 1995 cu
punctele cu următorul conţinut:
    "Lista minimă  a serviciilor  de bază  oferite emitentului  de către
registrator:
    1)  formarea   registrului  (exclusiv   cazurile,  cînd    registrul
emitentului e deja format);
    2) ţinerea registrului  (introducerea modificărilor în  registru din
iniţiativa  emitentului  -   consolidarea,  fracţionarea,   convertaţia,
anularea, emiterea noilor emisii de acţiuni, etc.);
    3) pregătirea listelor  persoanelor care au  dreptul de a  participa
la adunările generale, a acţionarilor  care au drept la venit  pe hîrtii
de valoare.
    4)  eliberarea   (expedierea)  extraselor   din  registru    tuturor
acţionarilor (nu mai rar de  o dată în an conform  condiţiilor prevăzute
de p.8.11 al Regulamentului  privind ţinerea registrului posesorilor  de
obligaţii ai societăţii pe acţiuni)."

    Registratorul şi emitentul în comun acord pot include în listă  alte
servicii.
    "p.4.5  Indiferent  de  modul  (varianta)  de  decontare selectat de
către  ambele  părţi,  dacă  emitentul  nu  e de acord să schimbe preţul
pentru  serviciile  registratorului  de ţinere  a  registrului, fixat în
p.1.2   al   Contractului   respectiv   timp   de   următoarele  6  luni
registratorul   independent   e   obligat   să   deservească  acţionarii
respectînd condiţiile fixate în contract".
    3. În decurs de 3 ani din momentul intrării în vigoare a
Hotărîrii respective rezilierea  contractelor de ţinere  a registrelor
acţionarilor şi posesorilor de  obligaţii poate fi efectuată  numai după
înştiinţarea CSPHV,  exclusiv cazurile  de reziliere  a contractului  în
urma  revocării  licenţei  de  registrator  independent.  Pentru aceasta
partea  care  doreşte  să  rezilieze  contractul  e obligată să prezinte
Comisiei  înştiinţarea  care  ar  conţine expunerea motivelor rezilierii
contractului, şi să anexeze documentele de însoţire, care au influienţat
această decizie, în  cazul existenţei lor.  Dacă partea care  doreşte să
rezilieze  contractul  este  emitent,  atunci   în înştiinţare se indică
denumirea  registratorului   independent,  cu   care  a   încheiat   sau
intenţionează încheierea unui contract nou de ţinere a registrului.
    4. Registratorii independenţi care preconizează crearea sau deja  au
creat  filiale  şi  reprezentanţe,  sînt  obligaţi să le înregistreze în
modul stabilit de  lege şi să  prezinte Comisiei documentele  respective
ale  filialelor   în  termen   de  15   zile  din   data   înregistrării
modificărilor  respective  la  Palata  de  înregistrare de Stat pentru a
obţine  autorizaţia  pentru  desfăşurarea  activităţii  de   registrator
independent de către filialele respective.
    5.  Registratorii  independenţi  nu   au  dreptul  să   răspîndească
informaţie falsă sau informaţie care  induce în eroare, precum şi  nu au
dreptul  să  întreprindă  măsuri  orientate  spre  inducerea în eroare a
altor  persoane  referitor  la  situaţia  reală  la  piaţa  hîrtiilor de
valoare. Organele  puterii publice  şi de  administrare, precum  şi alte
persoane care în rezultatul activităţii sale nu dispun şi nu pot dispune
de informaţie autentică  despre nivelul profesionist  al registratorilor
independenţi nu sînt în drept să ofere emitenţilor oarecare  recomandări
în vederea  selectării registratorului  concret, precum  şi să  difuzeze
această  informaţie  prin  intermediul  înştiinţării publice (expedierea
scrisorilor, recomandaţiilor, înştiinţărilor, publicarea în  mass-media,
discursuri  la adunări  şi  conferinţe).  În  cazul  depistării faptelor
indicate  în  activitatea  registratorilor  independenţi,  ele  vor   fi
considerate  drept   protecţionism,  nerespectare   a  principiilor   de
independenţă  a registratorilor  respectivi  şi  cerinţelor stabilite de
legislaţie faţă  de activitatea  lor şi  va urma  aplicarea măsurilor de
rigoare stabilite de legislaţie.
    6.   În    scopul   perfecţionării    nivelului   profesionist    al
registratorilor  independenţi,  asigurarea  autoreglării  ramurii  şi în
legătură  cu   preconizarea  modificării   legislaţiei  privind    piaţa
hîrtiilor  de  valoare,  a  recomanda  registratorilor independenţi de a
examina  întrebarea  cu  privire  la  crearea Asociaţiei registratorilor
independenţi şi să  le prezinte spre  examinare Comisiei de  Stat, luînd
în  consideraţie  înzestrarea   în  modul  stabilit   de  legislaţie   a
Asociaţiei  cu  dreptul  de  a  participa  la  licenţierea   activităţii
registratorilor independenţi.
    7. Temporar se suspendă  eliberarea licenţelor pentru activitate  de
ţinere a  registrului de  către registrator  independent în  legătură cu
elaborarea noului Regulament "Cu privire la licenţierea activităţii   la
piaţa  hîrtiilor  de  valoare"  pentru  executarea  Hotărîrii Guvernului
Republicii  Moldova  nr.   581  din  17   iulie  1995  "Cu   privire  la
reglementarea  unor   genuri  de   activitate  în   Republica  Moldova".
Licenţele  eliberate  de  CSPHV  anterior  acţionează  pînă la aprobarea
Regulamentului nominalizat.
    8.  Registratorii  independenţi  care  au  obţinut  licenţa   pentru
activitate  de  ţinere  a   registrului  pînă  la  adoptarea   prezentei
hotărîri,  sînt  obligaţi  să  aducă  activitatea  sa în corespundere cu
cerinţele ei în termen de 3 luni din ziua publicării hotărîrii.
    9.  Direcţiei  executive  a  CSPHV  se  pune în sarcină desfăşurarea
controlului tematic a  activităţii registratorilor independenţi  (planul
desfăşurării controlului se anexează). A publica periodic în  mass-media
conform  rezultatelor  controlului  lista  registratorilor  care încalcă
legislaţia în vigoare.
    10. Hotărîrea în cauză intră în vigoare din ziua publicării.

    Preşedinte                                  Ion Hîncu


                Planul controlului tematic selectiv
            al activităţii registratorilor independenţi

    1.  Controlul  existenţei  surselor  de  finanţare a registratorilor
independenţi (verificarea  cazurilor de  finanţare, ajutor  material din
afară, exclusiv cazurile permise de CSPHV - verificarea existenţei  unor
astfel  de  contracte,  evidenţei  mijloacelor  parvenite  pe  contul de
decontări  şi   pe  alte   conturi  ale   registratorilor   independenţi
(conturilor  85  "Capitalul   statutar",  01  "Mijloacele  de  bază", 04
"Activele  nemateriale"  -  documentelor  de  plată  bancare, actelor de
primire-transmitere a  mijloacelor de  bază şi  a activelor nemateriale,
dispoziţiilor de încasare).
    2.  Controlul  respectării  de   către  registrator  independent   a
cerinţelor referitor la  exclusivitatea genului de  activitate respectiv
(verificarea  datelor  bilanţului  contabil,  dării  de  seamă   privind
rezultatele  financiare  şi  utilizarea  lor,  evidenţei  analitice   pe
conturile  80  "Venit  şi  pierderi",  51  "Contul  de  decontări",   76
"Decontările  cu  debitori  şi  creditori",  46  "Realizarea  producţiei
(serviciilor)", 48 "Realizarea altor active").
    3.  Controlul  existenţei  atestatelor  de  calificare  la angajaţii
răspunzători pentru ţinerea registrului - directorul executiv,  şeful de
direcţie/secţie,  specialiştii  care  participă  la ţinerea registrului.
    4. Controlul respectării cerinţelor referitoare la valoare minimă  a
capitalului statutar  al  registratorului  independent şi componenţa lui
(controlul documentelor  de constituire  a registratorului  independent,
modificărilor  introduse  în  ele  şi  a datelor evidenţei contabile (pe
conturile 85   "Capitalul    statutar", 75 "Decontările  cu fondatorii")
în vederea corespunderii cu Hotărîrea CSPHV din 14.09.95).
    5. Verificarea  existenţei  controlului asupra registratorului  şi a
registratorului   asupra   persoanelor   terţe   (verificarea   dublă  a
informaţiei  prezentate  în   conformitate   cu  cerinţele  stabilite în
p.1.4  şi  6  ai  Regulamentului  provizoriu  cu  privire la licenţierea
activităţii de registrator al hîrtiilor de valoare cu datele  clienţilor
registratorului (actele de constituire, registrele acţionarilor).
    6.  Controlul  filialelor  registratorilor  independenţi  în vederea
corespunderii   legislaţiei    care   reglementează    activitatea    de
registrator.
    7.  Controlul  accesibilităţii  registratorului  independent  pentru
acţionari (reşedinţa, existenţa panoului de reclamă).
    8.  Controlul  eliberării  de  către  registrator  a  extraselor din
registru (verificarea  executării de către  registrator a cerinţelor  de
eliberare  (alcătuire  +  expediere)  o  dată  în  an  gratuit  extrasul
respectiv,  în  special   se  eliberează  oare   după  prima  cerere   a
acţionarului, au  fost oare  înregistrate cazuri  de refuz  de a elibera
extrasele, sînt oare respectaţi  termenii de eliberare a  extraselor (10
zile din ziua interpelării, exclusiv cazurile eliberării personale).
    9. Controlul existenţei  regulelor şi procedurilor  interne adoptate
- regulilor de lucru cu clienţii, circulaţiei documentelor şi  evidenţei
interne  a  operaţiunilor  controlului  intern a asigurării plenitudinii
informaţiei,   instrucţiunii   funcţionale   pentru   personal,    lista
angajaţilor  care   au  acces   la  registru   (verificarea   existenţei
documentelor  indicate,   precum  şi   a  ordinului/hotărîrii    şefului
registratorului privind adoptarea lor).
    10. Controlul corespunderii  conţinutului contractelor încheiate  cu
Contractul-tip.
    11.  Verificarea   preţurilor  (catalogului   de  preţuri)    pentru
serviciile  registratorilor  independenţi,  criteriile  de  care se ţine
cont la fixarea  preţurilor, precum şi  spectrul serviciilor oferite  de
registrator.
    12.  Testarea  selectivă   a  emitenţilor  în  vederea    existenţei
reproşurilor,   plîngerilor   din   partea   acţionarilor,    examinarea
documentelor parvenite în adresa organelor împuternicite.