COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la oferta tender a valorilor mobiliare
nr. 2/6 din 18.01.2001
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-101/255 din 18.08.2001
* * *
Abrogat: 13.03.2009
Hotarîrea CNPF nr.64/4 din 31.12.2008
În scopul perfectării bazei normative şi procedurii de efectuare a ofertei tender a valorilor mobiliare,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la oferta tender a valorilor mobiliare în redacţie nouă (se anexează).
2. Se abrogă Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 8/6 din 2 septembrie 1999 "Cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind oferta tender a valorilor mobiliare" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.112-114, art.197).
PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE | Gheorghe CĂLCÎI |
A VALORILOR MOBILIARE | |
Chişinău, 18 ianuarie 2001. | |
Nr.2/6. |
Anexă
la Hotărîrea Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare
nr. 2/6 din 18 ianuarie 2001
Instrucţiune
cu privire la oferta tender a valorilor mobiliare
Notă: Pe parcursul textului Instrucţiunii cuvintele „Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare” se substituie cu cuvintele „Comisia Naţională a Pieţei Financiare” conform Hot.CNPF nr.41/6 din 16.08.2007, în vigoare 07.09.2007
I. Dispoziţii generale
1.1. Instrucţiunea cu privire la oferta tender a valorilor mobiliare (în continuare - Instrucţiunea) este elaborată în conformitate cu Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Legea privind societăţile pe acţiuni, alte acte normative ale Republicii Moldova, în scopul stabilirii procedurii de efectuare a ofertei tender a valorilor mobiliare.
[Pct.1.1 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
1.2. Instrucţiunea stabileşte cerinţele şi modul de desfăşurare a ofertei tender a valorilor mobiliare emise de societăţile pe acţiuni de tip deschis şi procedura de înregistrare a acesteia la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (în continuare - Comisia Naţională).
1.3. În sensul prezentei Instrucţiuni noţiunile utilizate semnifică:
ofertă tender - propunere, efectuată obligatoriu în cazurile stabilite de legislaţie sau benevol, ce vine de la o persoană, denumită în continuare ofertant, referitoare la procurarea sau la vînzarea unui pachet de acţiuni cu drept de vot sau a unor valori mobiliare ce pot fi convertite în asemenea acţiuni;
anunţarea ofertei tender - adresarea ofertei tender prin intermediul mass-media, înştiinţărilor poştale sau prin alt mod de informare accesibil în egală măsură tuturor deţinătorilor de valori mobiliare sau potenţialilor investitori;
data deschiderii ofertei tender - ziua stabilită în prospectul ofertei tender de cînd se începe primirea cererilor;
data închiderii ofertei tender - ultima zi de acţiune a ofertei tender;
obiectul ofertei tender - acţiunile cu drept de vot ale unei societăţi pe acţiuni deschise şi alte valori mobiliare ce pot fi convertite în acţiuni cu drept de vot;
ofertant - persoana care înaintează o ofertă tender a valorilor mobiliare;
înregistrarea ofertei tender - totalitatea procedurilor de înregistrare a ofertei tender la Comisia Naţională, însoţită de introducerea informaţiei respective în Registrul ofertelor tender ale valorilor mobiliare;
pachet de control de acţiuni - un pachet de acţiuni ce constituie mai mult de 50% din volumul total de acţiuni cu drept de vot.
[Pct.1.3 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.1.3 modificat prin Hot.CNVM nr.10/9 din 24.02.05, în vigoare 11.03.05]
[Pct.1.3 modificat prin Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
1.4. Cerinţele prezentei Instrucţiuni se aplică în mod obligatoriu în următoarele cazuri:
a) după înregistrarea în registrul acţionarilor a achiziţionării, inclusiv în cadrul subscrierii la acţiunile din emisia suplimentară, a unui pachet de control de acţiuni, conform prevederilor art.84 alin.(5) al Legii privind societăţile pe acţiuni;
b) la procurarea sau vînzarea valorilor mobiliare de către insider, conform prevederilor art.60 alin.(1) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare;
c) la achiziţionarea de către societatea pe acţiuni a acţiunilor sale plasate.
[Pct.1.4 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
1.5. Cerinţele referitoare la efectuarea ofertei tender, stabilite în art.84 al Legii privind societăţile pe acţiuni, nu se extind asupra cazurilor de procurare în procesul privatizării de către o persoană, independent sau împreună cu persoanele sale afiliate, a unui pachet de control de acţiuni ce aparţin statului. Conform legislaţiei cu privire la privatizare, în aceste cazuri persoana menţionată nu este obligată să informeze în scris societatea pe acţiuni, autoritatea publică care exercită reglementarea antimonopolistă şi Comisia Naţională, să publice informaţia despre procurarea acestui pachet, precum si să înainteze oferta tender acţionarilor societăţii.
1.6. Oferta tender, obligatorie conform prevederilor art.84 al Legii privind societăţile pe acţiuni, se efectuează o singură dată la obţinerea de către o persoană (un grup de persoane afiliate) a unui pachet de control de acţiuni ale societăţii pe acţiuni deschise.
1.7. Comisia Naţională este în drept de a cere derularea repetată a ofertei tender obligatorii în cazul în care deţine probe documentare, precum că nu s-au respectat cerinţele referitoare la anunţarea ofertei tender.
[Pct.1.8, 1.9 excluse prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05, celelalte renumerotate]
1.8. În cazul în care cererea de înregistrare a ofertei tender se înaintează din numele unui grup de persoane (două şi mai multe persoane) afiliate, aceste persoane, la înţelegerea lor, pot fi considerate drept un singur ofertant şi îşi pot exercita drepturile şi obligaţiile respective prin reprezentant, în baza unui acord întocmit în scris şi autentificat notarial. Un astfel de acord poate fi întocmit şi la oferta tender la vînzare.
[Pct.1.8 modificat prin Hot.CNVM nr.20/4 din 12.04.2007, în vigoare 27.04.2007]
[Pct.1.8 completat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.1.11 exclus prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05, celelalte renumerotate]
1.9. În cazurile neprevăzute în prezentul capitol, procurarea sau vînzarea valorilor mobiliare prin oferta tender se efectuează la dorinţa cumpărătorului.
[Pct.1.9 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.1.13 exclus prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05, celelalte renumerotate]
[Pct.1.13 modificat prin Hot.CNVM nr.10/9 din 24.02.05, în vigoare 11.03.05]
[Pct.1.13 în redacţia Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
1.10. Informaţia privind iniţierea ofertei tender urmează a fi adusă la cunoştinţa deţinătorilor de valori mobiliare sau potenţialilor investitori prin publicarea în ediţia periodică determinată de Comisia Naţională şi/sau ziarul indicat în statutul societăţii, iar în cazul ofertei tender la cumpărare - şi prin înştiinţarea personală a deţinătorilor de valori mobiliare.
[Pct.1.10 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.1.10(1.14) în redacţia Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
1.11. Oferta tender se efectuează prin intermediul participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare ce desfăşoară activitatea de brokeraj.
II. Cerinţele faţă de oferta tender
2.1. Anunţarea ofertei tender, procurarea / vînzarea, negocierea procurării / vînzării valorilor mobiliare în baza ofertei tender, precum şi publicitatea ofertei respective pînă la înregistrarea ei la Comisia Naţională se interzice.
[Pct.2.1 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
2.1.1. La înregistrarea ofertei tender, ofertanţii vor respecta următoarele principii:
a) în cazul, în care pe piaţa secundară este înregistrată oferta tender obligatorie la cumpărare, desfăşurată în temeiul art.84 alin.(5) al Legii privind societăţile pe acţiuni, ceilalţi insideri ai societăţii sînt în drept să-şi înstrăineze acţiunile în condiţiile ofertei date;
b) în cazul, în care pe piaţa secundară este înregistrată oferta tender la vînzare, insiderii societăţii sînt în drept să cumpere acţiunile respective în condiţiile ofertei date;
c) în cazul în care pe piaţa secundară este înregistrată oferta tender la cumpărare, insiderii societăţii pe acţiuni sînt în drept să-şi înstrăineze acţiunile în condiţiile ofertei tender date, cu excepţia insiderilor ce deţin pachetul de control şi nu reprezintă un fond de investiţii în proces de lichidare, care-şi realizează acţiunile din portofoliu în baza actelor normative aprobate de Comisia Naţională;
d) în cazul, în care pe piaţa secundară se anunţă o ofertă publică la vînzare prin licitaţie, în baza unor regulamente speciale, aprobate sau coordonate cu Comisia Naţională a Pieţei Financiare, aceasta nu necesită de a fi înregistrată suplimentar la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, iar insiderii-cumpărători sînt în drept să adere la condiţiile ofertei date.
[Pct.2.1.1 completat prin Hot.CNPF nr.41/6 din 16.08.2007, în vigoare 07.09.2007]
[Pct.2.1.1 introdus prin Hot.CNVM nr.44/4 din 11.11.05, în vigoare 25.11.05]
2.2. Ofertantul este obligat să anunţe oferta tender în timp de 7 zile după intrarea în vigoare a Hotărîrii Comisiei Naţionale privind înregistrarea acesteia.
2.3. Perioada de valabilitate a ofertei tender se calculează din data anunţării şi trebuie să fie de cel puţin 30 zile.
[Pct.2.3 modificat prin Hot.CNVM nr.44/4 din 11.11.05, în vigoare 25.11.05]
[Pct.2.3 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
2.4. Condiţiile ofertei tender trebuie să fie egale pentru toţi deţinătorii de valori mobiliare respective şi/sau potenţialii investitori.
[Pct.2.4 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
2.5. Preţul acţiunilor, indicat în oferta tender, nu poate fi mai mic decît preţul mediu ponderat al acestor acţiuni înregistrat la Bursa de Valori a Moldovei în cadrul secţiei de bază şi/sau secţiei tranzacţiilor directe (pentru tranzacţiile efectuate cu pachete unice şi/sau în cadrul ofertelor tender) în ultimele 6 luni înainte de data anunţării ofertei respective. În cazul, în care volumul total al tranzacţiilor din ultimele 6 luni constituie mai puţin de 5 % din numărul total de acţiuni de aceeaşi clasă, acestea, precum şi tranzacţiile încheiate între persoanele afiliate, nu se vor lua în calcul la determinarea preţului.
[Pct.2.5 modificat prin Hot.CNVM nr.53/4 din 27.09.2006, în vigoare 06.10.2006]
[Pct.2.5 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.2.5 modificat prin Hot.CNVM nr.10/9 din 24.02.05, în vigoare 11.03.05]
[Pct.2.5 modificat prin Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
2.6. Preţul de procurare a acţiunilor se va determina de către o companie de estimare a valorilor mobiliare şi a activelor ce se referă la ele, dacă în ultimele 6 luni valorile mobiliare care fac obiectul ofertei tender întrunesc una sau cîteva din următoarele condiţii:
a) nu au fost tranzacţionate la Bursa de Valori a Moldovei în cadrul secţiei de bază şi/sau în secţia tranzacţiilor directe ca pachete unice şi/sau ca tranzacţii efectuate în cadrul ofertei tender;
b) au fost tranzacţionate în volum mai mic de 5 la sută din numărul total de acţiuni cu un număr ISIN;
c) tranzacţiile menţionate în punctul 2.5. au fost încheiate între persoane afiliate între ele şi/sau cu ofertantul.
[Pct.2.6 modificat prin Hot.CNVM nr.53/4 din 27.09.2006, în vigoare 06.10.2006]
[Pct.2.6 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.2.6 în redacţia Hot.CNVM nr.10/9 din 24.02.05, în vigoare 11.03.05]
[Pct.2.6 în redacţia Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
[Pct.2.7 exclus prin Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04, celelalte renumerotate]
2.7. Achitarea valorilor mobiliare tranzacţionate în cadrul ofertei tender poate fi efectuată numai cu mijloace băneşti.
[Pct.2.7 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
2.8. Pe parcursul întregii perioade de valabilitate a ofertei tender, ofertantul şi persoanele afiliate ale acestuia nu sînt în drept:
- să procure, direct sau indirect, în alt mod decît cel indicat în oferta tender, sau să negocieze procurarea valorilor mobiliare care constituie obiectul ofertei respective;
- să vîndă valorile mobiliare indicate în oferta tender.
2.9. Preţul valorilor mobiliare, determinat de către o companie de estimare pentru efectuarea ofertei tender, este valabil pe parcursul a 6 luni din data desfăşurării acesteia, dacă în perioada respectivă la Bursa de Valori a Moldovei nu au avut loc alte tranzacţii în modul stabilit în p.2.5.
[Pct.2.9 introdus prin Hot.CNVM nr.53/4 din 27.09.2006, în vigoare 06.10.2006]
III. Etapele derulării ofertei tender
3.1. Procedura de derulare a ofertei tender cuprinde următoarele etape:
- adoptarea de către ofertant a deciziei privind efectuarea ofertei tender;
- încheierea contractelor cu participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare ce exercită activitatea de ţinere a registrului (în cadrul ofertei tender la cumpărare) şi activitatea de brokeraj, prin intermediul cărora se va efectua oferta tender;
- înregistrarea ofertei tender la Comisia Naţională, conform Capitolului IV din prezenta Instrucţiune;
- obţinerea de către ofertant, conform procedurii reflectate în Capitolul VII din prezenta Instrucţiune, a informaţiei din registrul deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii pe acţiuni privind valorile mobiliare ce vor constitui obiectul ofertei tender;
- anunţarea ofertei tender;
- înregistrarea de către broker a propunerilor de vînzare/cumpărare a valorilor mobiliare care constituie obiectul ofertei tender şi întocmirea listei persoanelor care acceptă oferta tender;
- adoptarea de către ofertant a deciziei privind satisfacerea propunerilor înaintate în cadrul ofertei tender;
- derularea la Bursa de Valori a Moldovei a tranzacţiilor de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare, care constituie obiectul ofertei tender;
- prezentarea la Comisia Naţională a dării de seamă privind rezultatele ofertei tender.
[Pct.3.1 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
IV. Procedura de înregistrare a ofertei tender
4.1. Pentru înregistrarea ofertei tender a valorilor mobiliare, ofertantul prezintă la Comisia Naţională următoarele documente:
1) cererea de înregistrare a ofertei tender, semnată de persoanele autorizate ale ofertantului (de ofertant, în cazul cînd acesta este persoană fizică);
2) extrasul din Registrul Comercial de Stat, care atestă înregistrarea ofertantului sau copia certificatului înregistrării de stat a ofertantului, autentificate conform procedurii stabilite (în cazul persoanei juridice) sau copia buletinului de identitate a ofertantului (în cazul persoanei fizice);
3) lista persoanelor afiliate ale ofertantului;
4) prospectul ofertei tender - în două exemplare;
5) documentul care confirmă respectarea cerinţelor faţă de preţul valorilor mobiliare în cadrul ofertei tender;
6) documentul (copia lui - autentificată la locul cererii) care confirmă suficienţa mijloacelor proprii băneşti ale ofertantului pentru executarea obligaţiunilor asumate prin oferta dată (confirmarea eliberată de către o instituţie financiară privind existenţa pe contul ofertantului a sumei necesare a mijloacelor băneşti pentru achitarea ofertei tender) şi/sau datele de identificare ale băncii sau ale altui garant al obligaţiilor ofertantului de achitare a valorilor mobiliare în conformitate cu oferta respectivă - în cazurile în care valoarea executării obligaţiilor respective depăşeşte suma mijloacelor băneşti ale ofertantului;
7) copia contractului încheiat cu registratorul (la procurare) şi contractului de brokeraj, privind deservirea ofertantului la efectuarea ofertei tender;
8) copia dispoziţiei de plată privind achitarea de către ofertant a plăţii pentru înregistrarea ofertei tender în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare.
[Pct.4.1 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
[Pct.4.1 modificat prin Hot.CNVM nr.10/9 din 24.02.05, în vigoare 11.03.05]
[Pct.4.1 modificat prin Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
4.2. Ofertantul - instituţie financiară, pe lîngă documentele menţionate în punctul 4.1. al prezentei Instrucţiuni, prezintă la Comisia Naţională copia permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei privind deţinerea cotei substanţiale în capitalul social al societăţii pe acţiuni respective.
4.3. În cazul procurării acţiunilor băncilor, ofertantul, pe lîngă documentele menţionate în punctele 4.1.- 4.2. ale prezentei Instrucţiuni, prezintă la Comisia Naţională copia permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei privind deţinerea cotei substanţiale în capitalul social al băncii comerciale pe acţiuni respective.
4.4. Ofertanţii nerezidenţi, suplimentar la documentele enumerate la pct.4.1., vor prezenta Comisiei Naţionale documentele de constituire şi procurile reprezentanţilor, întocmite conform cerinţelor legislaţiei în vigoare.
[Pct.4.4 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
4.5. Ofertantul îşi asumă responsabilitatea pentru veridicitatea informaţiei cuprinse în prospectul ofertei tender şi în alte documente, prezentate pentru înregistrarea ofertei tender, în conformitate cu legislaţia.
[Pct.4.6 exclus prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05, celelalte renumerotate]
4.6. Comisia Naţională înregistrează sau respinge înregistrarea ofertei tender în termen nu mai mare de 10 zile lucrătoare de la data primirii tuturor documentelor necesare pentru înregistrarea ei.
[Pct.4.6 modificat prin Hot.CNVM nr.30/10 din 25.05.2006, în vigoare 02.06.2006]
[Pct.4.6 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
4.7. În cazul necorespunderii cu cerinţele legislaţiei a documentelor prezentate la Comisia Naţională sau a informaţiei ce se conţine în acestea, Comisia Naţională este în drept să propună ofertantului să introducă în documentele prezentate modificările şi completările necesare.
În acest caz, termenul de examinare a documentelor se calculează repetat din momentul prezentării la Comisia Naţională a modificărilor indicate sau documentelor suplimentare.
[Pct.4.7 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
4.8. În cazul înregistrării ofertei, ofertantului i se eliberează un exemplar al prospectului ofertei tender, confirmat prin ştampila Comisiei Naţionale cu înscrierea "ÎNREGISTRAT".
V. Prospectul ofertei tender
5.1. Prospectul ofertei tender trebuie să conţină:
1) informaţia privind ofertantul:
- denumirea completă sau numele şi prenumele;
- adresa de reşedinţă, telefonul de contact;
2) informaţia privind emitentul, ale cărui valori mobiliare vor constitui obiectul ofertei tender:
- denumirea completă a societăţii pe acţiuni;
- adresa de reşedinţă şi juridică;
3) informaţia despre valorile mobiliare care constituie obiectul ofertei tender:
a) codul ISIN şi valoarea nominală a valorilor mobiliare, volumul total al valorilor mobiliare emise ale societăţii pe acţiuni în cauză;
b) numărul de valori mobiliare ale emitentului în cauză, deţinute de ofertant pînă la data prezentării cererii de înregistrare a ofertei tender, cu indicarea numărului de valori mobiliare deţinute pentru fiecare cod ISIN de valori mobiliare ale emitentului dat;
c) numărul şi codul ISIN al valorilor mobiliare care constituie obiectul ofertei tender;
d) preţul propus de către ofertant;
e) costul total al valorilor mobiliare în limitele căruia ofertantul intenţionează să efectuieze oferta tender;
4) data preconizată de anunţare şi termenul de acţiune a ofertei tender;
5) specificarea modului de prezentare, de către persoanele care acceptă oferta, a propunerilor de vînzare/cumpărare a valorilor mobiliare, precum şi modului de revocare a propunerilor menţionate;
6) informaţia privind participantul la piaţa valorilor mobiliare - brokerul antrenat de către ofertant în procesul de derulare a ofertei tender:
- denumirea completă a companiei de brokeri;
- adresa de reşedinţă a companiei de brokeri şi telefonul de contact;
- numărul şi data eliberării licenţei pentru activitatea de brokeraj;
7) denumirea completă, adresa de reşedinţă şi telefonul de contact al registratorului deţinătorilor de valori mobiliare ale căror valori mobiliare vor constitui obiectul ofertei tender;
8) condiţiile şi modul de executare de către ofertant a obligaţiilor sale referitoare la oferta respectiva;
9) denumirea completă şi adresa de reşedinţă a instituţiei financiare (băncii comerciale) sau ale altui garant al obligaţiunilor ofertantului de achitare a valorilor mobiliare în conformitate cu oferta la procurare.
Prospectul ofertei tender poate prevedea şi alte momente care prezintă interes pentru investitori şi nu contravin legislaţiei.
[Pct.5.1 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
VI. Procedura de modificare şi completare a ofertei tender
6.1. Ofertantul poate opera în oferta tender modificări şi completări care nu contravin legislaţiei, cu condiţia înregistrării lor prealabile la Comisia Naţională.
[Pct.6.1 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
6.2. Modificările şi completările menţionate urmează a fi prezentate spre înregistrare la Comisia Naţională nu mai tîrziu decît cu 10 zile înainte de expirarea termenului anunţat de finalizare a ofertei tender.
[Pct.6.2 modificat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
6.3. Comisia Naţională va decide asupra modificărilor şi completărilor la oferta tender, prezentate spre înregistrare, în termen de 5 zile lucrătoare.
[Pct.6.4 exclus prin Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04, celelalte renumerotate]
6.4. În cazul în care ofertantul operează modificări şi completări în oferta tender, el este în drept să prelungească termenul anunţat de valabilitate ale acesteia, însă numai în limitele stabilite în punctul 2.3. al prezentei Instrucţiuni.
6.5. După înregistrarea modificărilor şi completărilor în oferta tender, ofertantul este obligat în termen de 3 zile lucrătoare să informeze despre aceasta, în modul în care a fost anunţată oferta tender deţinătorii de valori mobiliare şi/sau investitorii.
[Pct.6.5 în redacţia Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
VII. Efectuarea ofertei tender la procurare
[Titlul completat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
7.1. După înregistrarea ofertei tender la Comisia Naţională, în baza unei interpelări scrise, ofertantul va obţine informaţia necesară cuprinsă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii pe acţiuni, valorile mobiliare ale căreia vor constitui obiectul ofertei tender.
7.2. Registratorul eliberează ofertantului lista persoanelor înregistrate în registrul deţinătorilor de valori mobiliare cu indicarea denumirii (numele, prenumele) şi adreselor persoanelor înregistrate, clasei valorilor mobiliare care le aparţin.
7.3. Registratorul este obligat să-i prezinte ofertantului în termen de 3 zile informaţia menţionată contra unei plăţi.
7.4. Deţinătorul de valori mobiliare, care acceptă oferta tender, expediază brokerului prin intermediul căruia se efectuează oferta tender, propunerea de vînzare a valorilor mobiliare. Propunerile de vînzare a valorilor mobiliare, înaintate de deţinătorii acestora se înregistrează de către broker în mod gratuit. Concomitent, se perfectează dispoziţiile de transmitere a valorilor mobiliare în deţinere nominală pe numele brokerului.
7.5. Pe parcursul întregii perioade a termenului de valabilitate a ofertei tender, brokerul prezintă ofertantului la cererea acestuia informaţia privind propunerile parvenite de vînzare a valorilor mobiliare.
7.6. La expirarea termenului ofertei tender, brokerul prezintă ofertantului informaţia privind propunerile de vînzare a valorilor mobiliare acumulate şi neretrase pe parcursul ofertei tender.
7.7. În baza informaţiei prezentate de către broker, ofertantul adoptă decizia privind satisfacerea propunerilor de vînzare, care include lista propunerilor satisfăcute cu indicarea:
a) denumirii sau numelui, prenumelui vînzătorului;
b) numărului de acţiuni acceptate spre cumpărare.
În baza deciziei respective, brokerului i se va prezenta spre executare ordinul de bursă la cumpărare.
7.8. În cazul efectuării ofertei tender conform prevederilor art.84 alin.(5) al Legii privind societăţile pe acţiuni, ofertantul este obligat să procure toate acţiunile propuse spre vînzare.
7.9. Dacă în termenul stabilit în oferta tender, efectuată conform prezentei Instrucţiuni, au fost făcute propuneri de vînzare a unui număr de valori mobiliare egal sau mai mare decît cel indicat în ofertă, ofertantul este obligat să le procure în număr nu mai mic decît cel indicat in ofertă, satisfăcînd aceste propuneri pe deplin sau în mod proporţional.
7.10. Cu excepţia cazurilor de efectuare a ofertei tender în conformitate cu prevederile art.84 al Legii privind societăţile pe acţiuni, dacă în termenul stabilit în oferta tender au fost făcute propuneri de vînzare a unui număr de valori mobiliare mai mic decît cel indicat în ofertă, ofertantul este în drept sa respingă executarea obligaţiilor sau să procure toate acţiunile respective, satisfăcînd propunerile menţionate.
7.11. La finalizarea ofertei tender, brokerul, în baza propunerilor de vînzare a valorilor mobiliare şi deciziei ofertantului privind satisfacerea propunerilor de vînzare, prezintă registratorului dispoziţiile de transmitere în deţinere nominală.
7.12. Registratorul sau deţinătorul nominal poartă răspunderea prevăzută de legislaţie pentru daunele cauzate deţinătorilor de valori mobiliare prin executarea neadecvată a obligaţiunilor sale în cadrul desfăşurării ofertei tender.
7.13. În baza deciziei ofertantului privind satisfacerea propunerilor de vînzare a valorilor mobiliare în cadrul ofertei tender, în temeiul dispoziţiilor de transmitere (dispoziţiilor date deţinătorului nominal), perfectate de către deţinătorul de valori mobiliare, brokerul derulează tranzacţia iniţiată prin oferta tender la Bursa de Valori a Moldovei.
7.14. După derularea tranzacţiei la Bursa de Valori a Moldovei sau adoptarea refuzului de a executa obligaţiunile de procurare a valorilor mobiliare, ofertantul urmează să publice în cel mai apropiat număr al publicaţiei periodice determinate de Comisia Naţională şi al ziarului indicat în statutul societăţii informaţia privind rezultatele ofertei tender.
[Pct.7.14 în redacţia Hot.CNVM nr.17/9 din 01.04.04, în vigoare 30.04.04]
7.15. Informaţia privind rezultatele ofertei tender trebuie să conţină următoarele:
- date despre ofertant;
- date privind societatea pe acţiuni ale cărei valori mobiliare au constituit obiectul ofertei tender;
- numărul de valori mobiliare propuse spre a fi procurate în cadrul ofertei tender;
- numărul de valori mobiliare propuse spre vînzare în cadrul ofertei tender;
- numărul de valori mobiliare acceptate spre procurare în cadrul ofertei tender / motivele refuzului de a executa obligaţiunile de procurare a valorilor mobiliare în cadrul ofertei tender;
- procentul valorilor mobiliare deţinut de ofertant în rezultatul ofertei tender în societatea pe acţiuni respectivă;
- data şi modalitatea achitării cu vînzătorii valorilor mobiliare care constituie obiectul ofertei tender.
7.16. După finalizarea decontărilor în cadrul realizării condiţiilor ofertei tender, brokerul eliberează ofertantului raportul privind valorile mobiliare înscrise pe contul lui şi decontarea mijloacelor băneşti în cadrul achitării valorilor mobiliare respective.
7.17. În termen de 3 zile după publicarea informaţiei privind rezultatele ofertei tender ofertantul prezintă la Comisia Naţională copia publicităţii în cauză.
VIII. Oferta tender competitivă la procurare
[Titlul completat prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
8.1. Pe parcursul termenului de valabilitate a ofertei tender pot fi înaintate de alţi ofertanţi oferte tender competitive de procurare a aceloraşi valori mobiliare care deja constituie obiectul ofertei tender.
8.2. Ofertele tender competitive urmează să fie propuse în condiţii mai avantajoase.
8.3. Ofertele tender competitive se anunţă cu respectarea condiţiilor de înregistrare stabilite prin prezenta Instrucţiune.
8.4. Orice informaţie prezentată de emitent (de deţinătorul nominal sau registratorul acestuia) unui ofertant, urmează a fi prezentată neîntîrziat, în acelaşi volum, şi altor ofertanţi.
8.5. În cazul iniţierii ofertelor tender competitive, ofertantul iniţial este în drept (cu excepţia cazurilor de efectuare a ofertei tender în conformitate cu prevederile art.84 al Legii privind societăţile pe acţiuni) să respingă executarea obligaţiilor din oferta tender sau să revadă condiţiile acesteia, inclusiv prelungirea termenului de valabilitate a ofertei tender, operînd modificările respective în modul stabilit în punctele 6.2.-6.6. ale prezentei Instrucţiuni.
IX. Efectuarea ofertei tender la vînzare
[Cap.IX introdus prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
9.1. Formele posibile de vînzare a acţiunilor în condiţiile ofertei tender pot fi următoarele:
a) acţiunile din oferta tender se propun ca un pachet unic (lot unic), care poate fi procurat de un singur cumpărător sau de mai mulţi cumpărători-asociaţi.
Modul de desfăşurare a tranzacţiilor cu pachete unice la Bursa de Valori a Moldovei se efectuează conform Regulamentului privind organizarea şi efectuarea tranzacţiilor cu pachetele unice de valori mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale nr.31/10 din 18.12.2003. Licitaţia cu pachete unice se va petrece în ziua închiderii ofertei tender;
b) acţiunile din ofertă se divizează în mai multe pachete de acţiuni (mai multe loturi) de aceeaşi sau de diferită mărime, care pot fi procurate aparte de mai mulţi cumpărători sau, după caz, de un singur cumpărător prin afişarea cererilor pe tabloul electronic şi/sau pe monitorul brokerilor;
c) acţiunile din ofertă se vînd separat (acţiuni separate), fiecare avînd posibilitatea de a pretinde la orice număr de acţiuni din ofertă. Modul de expunere la vînzare în acest caz poate avea loc fie prin afişarea cererilor pe tabloul electronic şi/sau pe monitorul brokerilor, fie prin introducerea în SAIT-ul Bursei de Valori a Moldovei a ordinelor limită. Introducerea ordinelor limită în SAIT-ul bursei va avea loc în ziua închiderii ofertei tender conform regulilor bursei.
9.2. Expunerea pachetelor de acţiuni la vînzare prin afişarea cererilor pe tabloul electronic şi/sau monitoarele brokerilor va avea loc în următorul mod:
9.2.1. Cererile de cumpărare pot fi prezentate de către cumpărători prin intermediul oricăruia dintre brokeri - agenţi de bursă, cu care se încheie un contract de servicii de brokeraj în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
9.2.2. Brokerul, care a încheiat cu cumpărătorul contractul-ordin de cumpărare a acţiunilor, cel tîrziu în a doua zi lucrătoare (cu excepţia zilei încheierii primirii cererilor, în acest caz - în aceeaşi zi), include cererea în reţeaua automatizată a Bursei de Valori a Moldovei pentru expunerea ei pe tabloul electronic şi/sau pe monitoarele brokerilor.
Recepţionarea ordinelor de cumpărare va avea loc în condiţiile generale stabilite de Regulile Bursei de Valori a Moldovei (art.37.4 lit.a), d), e), f)).
9.2.3. Cererea deja inclusă în reţea nu poate fi anulată, dar poate fi modificată de către broker doar în direcţia majorării preţului propus.
Retragerea ordinului se va considera răspîndire a informaţiei eronate în scopul modificării cursului valorilor mobiliare, pentru care fapt Comisia Naţională este în drept să decidă anularea sau suspendarea licenţelor de activitate, eliberate brokerilor respectivi.
9.2.4. Bursa de Valori a Moldovei, permanent, aduce la cunoştinţa tuturor brokerilor informaţia din cererile incluse în reţeaua automatizată, expunînd-o prin intermediul tabloului său electronic şi/sau pe monitoarele brokerilor.
9.2.5. Ziua închiderii negocierilor, conform procedurii expuse, va fi data închiderii ofertei tender. Imediat după încheierea negocierilor reprezentanţii Bursei de Valori a Moldovei în prezenţa brokerului-vînzător şi brokerilor-cumpărători întocmesc o dare de seamă scrisă privind informaţia din cererile incluse în reţeaua automatizată, care se semnează de toţi reprezentanţii şi anunţă cîştigătorul.
9.2.6. Cîştigător este recunoscut cumpărătorul care a oferit cel mai bun preţ, iar în cazul în care se stabilesc doi sau mai mulţi cumpărători ce oferă acelaşi preţ, cîştigătorul se desemnează după principiul precedentei şi introducerii cronologice a cererii în sistemul automatizat al Bursei de Valori a Moldovei.
9.2.7. În ziua de lucru ce urmează după expirarea termenului de vînzare a valorilor mobiliare brokerul-vînzător şi brokerii-cumpărători vor înregistra tranzacţia în SAIT-ul Bursei de Valori a Moldovei ca tranzacţie specială în secţia decontărilor directe.
9.2.8. Toate decontările pentru acţiunile vîndute prin oferta tender se efectuează conform Regulilor Bursei de Valori a Moldovei şi a Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare a Moldovei.
[Cap.IX introdus prin Hot.CNVM nr.39/1 din 14.10.05, în vigoare 21.10.05]
