COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE privind aprobarea modului de expunere spre vînzare a valorilor mobiliare din portofoliile fondurilor de investiţii supuse lichidării Nr.32/6 din 29.11.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.152-154/363 din 13.12.2001 * * * În scopul asigurării realizării eficiente a patrimoniului în cadrul procesului de lichidare a fondurilor de investiţii, în conformitate cu prevederile art.8.8 al Modului de lichidare a participantului profesionist sau a activităţii lui pe piaţa valorilor mobiliare în cazul retragerii (expirării termenului) licenţei eliberate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (Horărîrea CNVM nr.6/5 din 03.02.2000), art.44.7 lit.a) şi art.44.8 al Regulilor Bursei de Valori a Moldovei, COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE HOTĂRĂŞTE: I. A stabili că pachetele de valori mobiliare din portofoliile fondurilor de investiţii supuse lichidării se vînd prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei prin modalitatea de licitaţie (prin afişarea cererilor pe tabloul electronic şi/sau pe monitoarele brokerilor). II. Formele posibile de vînzare a valorilor mobiliare se stabilesc de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în continuare - Comisia Naţională) în dependenţă de condiţiile concrete ale societăţii pe acţiuni în cauză şi pot fi următoarele: a) valorile mobiliare din ofertă se propun ca un pachet unic (lot unic), care poate fi procurat de un singur cumpărător; b) valorile mobiliare din ofertă se divizează în mai multe pachete de valori mobiliare (mai multe loturi) de aceeaşi sau de diferită mărime, care pot fi procurate aparte de mai mulţi cumpărători sau, după caz, de un singur cumpărător; c) valorile mobiliare din ofertă se vînd separat (valori mobiliare separate), fiecare cumpărător avînd posibilitatea de a pretinde la orice număr de valori mobiliare din ofertă. Comisia Naţională este în drept de a scoate la licitaţie pachete de acţiuni comasate din portofoliile a cîtorva fonduri de investiţii în proces de lichidare. În asemenea cazuri, forma stabilită de vînzare se extinde şi pentru pachetele de acţiuni comasate. III. Termenul de vînzare a valorilor mobiliare nu va depăşi 15 (cincisprezece) zile lucrătoare din data deschiderii negocierilor. IV. A stabili următorul mod de tranzacţionare a valorilor mobiliare din portofoliile fondurilor de investiţii supuse lichidării prin Bursa de Valori a Moldovei: 1. Valorile mobiliare din portofoliile fondurilor de investiţii supuse lichidării vor fi scoase la licitaţii în baza Hotărîrii Comisiei Naţionale cu privire la aprobarea actului de evaluare a patrimoniului fondului. 2. În baza hotărîrii date va fi difuzat comunicatul informativ, care va cuprinde următoarele: - denumirea, adresa juridică a emitentului şi numărul înregistrării de stat a valorilor mobiliare, capitalul social, valoarea nominală a unei valori mobiliare; - numărul de valori mobiliare expuse la vînzare şi ponderea acestuia în numărul total de acţiuni cu drept de vot aflate în circulaţie ale emitentului respectiv; - forma vînzării: pachet (lot) unic, pachet divizibil (mai multe loturi), valori mobiliare separate; - preţul iniţial de vînzare a valorilor mobiliare; - data deschiderii negocierilor (începerea primirii cererilor de cumpărare a valorilor mobiliare) şi data închiderii negocierilor (expirarea termenului de vînzare a valorilor mobiliare). În comunicatul informativ pot fi incluse şi alte date, ţinîndu-se cont de interesul şi specificul activităţii fiecărei societăţi pe acţiuni în parte. 3. Cu cel puţin 10 (zece) zile pînă la expunerea spre vînzare a valorilor mobiliare respective administratorul din oficiu al fondului de investiţii supus lichidării va asigura înştiinţarea publicului larg şi persoanelor interesate cu informaţia indicată în p.2 al prezentului articol prin: - publicarea comunicatului informativ în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova" şi ziarul "Capital"; - prezentarea copiei comunicatului informativ Bursei de Valori a Moldovei şi brokerilor-vînzători, precum şi afişarea acesteia într-un loc vizibil în sala de tranzacţionare a Bursei de Valori a Moldovei. 4. Bursa de Valori a Moldovei va asigura admiterea spre tranzacţionare în reţeaua sa informaţională şi în reţeaua automatizată de computere a valorilor mobiliare ale emitenţilor incluşi în comunicatul informativ. 5. Cererile de cumpărare pot fi prezentate de către cumpărători prin intermediul oricăruia dintre brokerii - agenţi de bursă. Cînd cumpărătorul prezintă brokerului cererea de cumpărare a valorilor mobiliare, acesta încheie cu cumpărătorul un contract de servicii de brokeraj în modul stabilit de legislaţia în vigoare. 6. Brokerul, care a încheiat cu cumpărătorul contractul-ordin de cumpărare a valorilor mobiliare, cel tîrziu în a doua zi lucrătoare (cu excepţia zilei încheierii recepţiei ofertelor, în acest caz - în aceeaşi zi) include cererea în reţeaua automatizată de computere a Bursei de Valori a Moldovei pentru expunerea ei pe tabloul electronic şi/sau pe monitoarele brokerilor. 7. Cererea deja inclusă în reţea nu poate fi anulată, dar poate fi modificată de către broker doar în direcţia majorării preţului propus. 8. Retragerea ordinului se va considera răspîndire a informaţiei eronate în scopul modificării cursului valorilor mobiliare, pentru care fapt Comisia Naţională este în drept să decidă anularea sau suspendarea licenţelor de activitate, eliberate brokerilor respectivi. 9. Recepţionarea ordinelor de cumpărare va avea loc în condiţiile generale stabilite de Regulile Bursei de Valori a Moldovei (art. 37.4 lit. a), d), e), f)). 10. Bursa de Valori a Moldovei aduce la cunoştinţa tuturor brokerilor informaţia din cererile incluse în reţeaua automatizată de computere, expunînd-o în permanenţă prin intermediul tabloului său electronic şi/sau pe monitoarele brokerilor. 11. În aceeaşi zi de lucru, imediat după închiderea negocierilor, reprezentanţii Comisiei Naţionale (administratorii din oficiu) şi Bursei de Valori a Moldovei în prezenţa brokerilor vînzători şi cumpărători întocmesc o dare de seamă scrisă privind informaţia din cererile incluse în reţeaua automatizată de computere, care se semnează de toţi reprezentanţii şi anunţă cîştigătorul. Cîştigător este recunoscut cumpărătorul care a oferit cel mai bun preţ, iar în cazul în care se stabilesc doi sau mai mulţi cumpărători ce oferă acelaşi preţ, cîştigătorul se desemnează după principiul precedentei şi introducerii cronologice a cererii în sistemul automatizat al Bursei de Valori a Moldovei. 12. În ziua de lucru ce urmează după expirarea termenului de vînzare a valorilor mobiliare brokerii-vînzători şi brokerii-cumpărători vor înregistra efectuarea tranzacţiei în SAIT-ul Bursei de Valori a Moldovei ca tranzacţie specială în secţia decontărilor directe. 13. Toate decontările pentru valorile mobiliare vîndute din portofoliile fondurilor de investiţii supuse lichidării se efectuează conform Regulilor Bursei de Valori a Moldovei. V. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina administratorilor din oficiu. PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE Gheorghe CĂlCÎI Chişinău, 29 noiembrie 2001. Nr. 32/6.

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀