H O T Ă R Î R E
privind aplicarea măsurilor de reglementare a pieţei secundare
nr. 8/1 din 08.02.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.24-25/82 din 11.02.2005
* * *
Abrogat: 17.07.2009
Hotărîrea CNPF nr.34/9 din 10.07.2009
În vederea stopării tendinţelor negative manifestate pe piaţa secundară a pieţei valorilor mobiliare, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3 lit.a), b) şi e), art.8 lit.a), c), g) şi f), art.9 alin.(1) lit.n) ale Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, art.24 alin.(1) al Legii nr.199-XIV din 18.11.1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul provizoriu cu privire la circulaţia valorilor mobiliare pe piaţa secundară (Anexa nr.1).
2. Se constituie Grupul de lucru pentru elaborarea proiectelor actelor legislative şi normative referitoare la optimizarea circulaţiei valorilor mobiliare pe piaţa secundară (Anexa nr.2).
3. Grupul de lucru va prezenta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare proiectele actelor legislative şi normative respective, în termen de pînă la 01.06.2005.
PREŞEDINTELE COMISIEI | |
NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE | Ion ROBU
|
Chişinău, 8 februarie 2005. | |
Nr.8/1. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare
nr.8/1 din 8 februarie 2005
REGULAMENTUL
provizoriu cu privire la circulaţia valorilor mobiliare pe piaţa secundară
1. Dispoziţii generale
1.1. Regulamentul provizoriu cu privire la circulaţia valorilor mobiliare pe piaţa secundară (în continuare - Regulament) este elaborat în baza Legii privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare şi altor acte legislative şi normative în vigoare.
1.2. Prezentul Regulament are ca scop stabilirea condiţiilor de bază referitoare la circulaţia valorilor mobiliare pe piaţa secundară, corespunzătoare mecanismelor specifice pieţei de capital.
2. Condiţiile de efectuare a tranzacţiilor pe piaţa secundară
2.1. Tranzacţiile cu valorile mobiliare ale emitenţilor înregistraţi la Bursa de Valori a Moldovei vor fi efectuate doar prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei, cu excepţiile stabilite în pct.2.2 al prezentului Regulament.
2.2. Cerinţa stabilită în pct.2.1 nu este obligatorie:
a) la schimbarea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare în urma succesiunilor şi moştenirilor;
b) în cazul reorganizării emitentului;
c) la efectuarea tranzacţiilor rezultate din concursuri investiţionale, efectuate de către organele abilitate de stat;
d) în cazul executării hotărîrii instanţei de judecată, cu excepţia expunerii spre vînzare a valorilor mobiliare sechestrate;
e) în cazul depunerii valorilor mobiliare ca aport la capitalul social al unei societăţi comerciale;
f) la înstrăinarea sau transmiterea acţiunilor de tezaur de către emitent personalului şi/sau acţionarilor;
g) la vînzarea sau cumpărarea valorilor mobiliare de către persoanele fizice, în cazul în care volumul cumulat al acestor tranzacţii, într-o perioadă de 12 luni, nu depăşeşte unu la sută din totalul valorilor mobiliare emise;
h) în cazul actelor cu titlu oneros sau gratuit încheiate între rude sau afini pînă la gradul al patrulea inclusiv, în cazul în care părţile implicate într-o tranzacţie de acest gen nu sînt sau, ca rezultat al unei astfel de tranzacţii, nu devin deţinători ai unui pachet important de acţiuni;
i) la răscumpărarea acţiunilor de către emitent în condiţiile stabilite de art.79 al Legii privind societăţile pe acţiuni.
[Pct.2.2 modificat prin Hot.CNVM nr.8/7 din 08.02.2007, în vigoare 16.02.2007]
2.3. Tranzacţiile cu valorile mobiliare ale emitenţilor care nu sînt înregistraţi la Bursa de Valori a Moldovei vor fi efectuate pe segmentul extrabursier al pieţei secundare.
2.4. Participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare nu sînt în drept să înregistreze şi să efectueze tranzacţii extrabursiere cu valorile mobiliare admise spre circulaţie la Bursa de Valori a Moldovei.
2.5. Deţinătorii de registru vor raporta la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare zilnic, pînă la ora 10.00, prin intermediul poştei electronice şi/sau pe purtători de hîrtie, informaţia despre tranzacţiile înregistrate pe parcursul zilei precedente.
2.6. Efectuarea tranzacţiilor directe în cadrul Bursei de Valori a Moldovei se admite numai în cazurile expres stipulate în Regulile Bursei de Valori a Moldovei, cu excepţia celor prevăzute la lit.b) pct.43.4.
[Pct.2.6 modificat prin Hot.CNVM nr.34/4 din 15.06.06, în vigoare 23.06.06]
[Pct.2.6 modificat prin Hot.CNVM nr.14/3 din 21.03.05, în vigoare 01.04.05]
3. Dispoziţii finale
3.1. Pentru nerespectarea prevederilor prezentului Regulament, participanţii pieţei poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
3.2. Litigiile apărute în procesul circulaţiei valorilor mobiliare pe piaţa secundară vor fi soluţionate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare
nr.8/1 din 8 februarie 2005
Componenţa nominală a Grupului de lucru pentru elaborarea proiectelor
actelor legislative şi normative referitoare la optimizarea circulaţiei
valorilor mobiliare pe piaţa secundară:
Conducătorul Grupului de lucru: | |
STANCIU Nadejda | - Membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. |
Membrii Grupului de lucru: | |
CIOBANU Ghenadie | - Membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; |
SCLEAROV Nelea | - Şef al Departamentului Metodologie şi Analiză al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; |
BUNU Ludmila | - Şef al Departamentului Operaţiuni de Piaţă al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; |
CEBAN Vadim | - Inspector bursier, Departamentul Operaţiuni de Piaţă al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; |
CUMATRENCO Tatiana | - Şef-adjunct al Departamentului Juridic al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; |
DODU Corneliu | - Preşedintele Bursei de Valori a Moldovei; |
CHICU Vasile | - Preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor de Administrare a Investiţiilor; |
CULICOVSCHI Anatol | - Director al organizaţiei de depozitare, Registratorul Independent "Registru-A-Depozitarul Fondului". |
