luni, 1 noiembrie 2010
Ordin nr.32 din 11.03.2002 referitor la aprobarea Instrucţiunii privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special al facturii fiscale pentru livrări...

MINISTERUL FINANŢELOR ŞI DEPARTAMENTUL

STATISTICĂ ŞI SOCIOLOGIE

 

O R D I N

referitor la aprobarea Instrucţiunii privind completarea formularului tipizat de

document primar cu regim special al facturii fiscale pentru livrările de mărfuri

şi servicii impozabile cu TVA şi operarea modificărilor în Instrucţiunea privind

completarea formularului tipizat cu regim special al facturii de expediţie

pentru transporturile de mărfuri cu mijloace auto, aprobată prin Ordinul

comun al Ministerului Finanţelor al RM şi al Departamentului Analize

Statistice şi Sociologie al RM nr.85/59 din 06.07.98

 

nr. 32  din  11.03.2002

nr. 30  din  13.03.2002

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40-42/95 din 21.03.2002

 

* * *

Abrogat: 01.11.2010

Ordinul Ministerului Finanţelor nr.115 din 06.09.2010

 

Ministerul Finanţelor

al Republicii Moldova

 

____Zinaida Grecianîi

nr.32 din 11.03.2002

Departamentul

Statistică şi Sociologie

al Republicii Moldova

______Vitalii Valcov

nr.30 din 13.03.2002

Înregistrat:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

___________ Ion Morei

nr.266 din 19.03.2002

 

În temeiul Legii Republicii Moldova "Legea contabilităţii" nr.426 - XIII din 4 aprilie 1995 şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.294 din 17 martie 1998 "Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997" cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova emit următorul

ORDIN:

1. Se aprobă Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special al facturii fiscale pentru efectuarea livrărilor de mărfuri şi servicii impozabile cu TVA (Anexa nr.1).

2. Prima propoziţie din punctul 1 al Instrucţiunii "Privind completarea formularului tipizat cu regim special al facturii de expediţie pentru transporturile de mărfuri cu mijloace auto", aprobată prin Ordinul comun al Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi al Departamentului Analize Statistice şi Sociologie al Republicii Moldova nr.85/59 din 6 iulie 1998, se expune în următoarea redacţie:

"1. Transportarea mărfurilor cu mijloace auto în trafic urban, suburban şi interurban se însoţeşte obligatoriu de facturi de expediţie, perfectate pe formularul aprobat prin Ordinul comun al Departamentului Statisticii аl Republicii Moldova şi al Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.24/36 din 25.03.98, cu excepţia cazurilor cînd se efectuează livrări de mărfuri impozabile cu TVA."

 

Anexa nr.1

Aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor

al Republicii Moldova nr.32 din 11 martie 2002

şi Departamentului Statistică şi Sociologie

al Republicii Moldova nr.30 din 13 martie 2002

 

INSTRUCŢIUNE

privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special

al facturii fiscale pentru livrările de mărfuri şi servicii impozabile cu TVA

 

I. Principii generale

Prezenta Instrucţiune este elaborată în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.294 din 17 martie 1998 "Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997" cu modificările şi completările ulterioare şi prevede modul de completare a facturii fiscale.

1. Noţiuni generale:

a) Factura fiscală este un formular tipizat de document primar cu regim special, prezentat cumpărătorului de către subiectul impozabil, înregistrat în modul stabilit, la efectuarea livrărilor impozabile;

b) Furnizor (vînzător) - persoană, înregistrată în calitate de subiect impozabil cu TVA conform prevederilor Titlului III al Codului fiscal, care efectuează livrarea de mărfuri (servicii);

c) Cumpărător (client, consumator, beneficiar) - persoana căreia furnizorul livrează mărfuri, prestează servicii (lucrări).

2. Factura fiscală este destinată pentru evidenţa la agenţii economici, înregistraţi ca plătitori a TVA, a circulaţiei mărfurilor şi prestarea serviciilor, a activităţii transportării auto a mărfurilor impozabile, pentru achitarea tarifelor pentru serviciul de transport efectuat şi de asemenea pentru evidenţa operativa, contabilă şi de magazie, precum şi în scopuri fiscale.

Pentru livrările impozabile cu TVA factura fiscală serveşte ca:

- documentul pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;

- document de însoţire a mărfii pe timpul transportării;

- document de transmitere a încărcăturii în gestiunea primitorului;

- document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului;

- document ce confirmă obligaţiunea transportatorului de a transporta mărfurile din însărcinarea furnizorului sau cumpărătorului;

- document ce confirmă dreptul la trecerea în cont a TVA la cumpărătorul mărfurilor (serviciilor).

3. Pentru livrările de mărfuri şi pentru livrările de servicii formularele cu însemne de protecţie a facturii fiscale şi a anexei la factura fiscală sînt executate tipografic, cărora sînt atribuite serie şi număr.

Pentru livrările de mărfuri factura fiscală şi anexa la factura fiscală sînt executate în 3 şi 5 exemplare, iar pentru livrările de servicii factura fiscală este executată în 2 exemplare.

Exemplarul 1 a facturii fiscale pentru livrările impozabile de mărfuri (servicii) se arhivează la furnizorul de mărfuri (servicii) şi eliberarea lui atrage după sine calcularea TVA pe livrarea efectuată de către subiectul impozabil. Exemplarul 2 al facturii fiscale se arhivează la cumpărătorul (beneficiarul) de mărfuri (servicii) şi conform prevederilor Titlului III al Codului fiscal asigură dreptul la trecerea în cont a sumei TVA aferente procurărilor de mărfuri (servicii).

În cazul cînd în factura fiscală este imposibilă reflectarea tuturor denumirilor şi caracteristicilor mărfurilor sau serviciilor se completează anexa la factura fiscală, care reprezintă parte indispensabilă a facturii fiscale.

4. Eliberarea formularelor facturii fiscale şi a anexelor la factura fiscală subiecţilor impozabili cu TVA se efectuează de către subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, contra plată şi exclusiv contra semnătura persoanelor autorizate, la prezentarea delegaţiei semnate de persoanele autorizate conform statutului, certificatului de atribuire a codului fiscal şi certificatului ce autentifică înregistrarea în calitate de plătitor a TVA.

5. Cu condiţia respectării prevederilor "Instrucţiunii privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special", aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova "Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997" nr.294 din 17 martie 1998 cu modificările şi completările ulterioare agenţilor economici înregistraţi în calitate de subiecţi impozabili cu TVA şi care dispun de un sistem de evidenţă computerizat a evidenţei primare se permite să utilizeze facturi fiscale:

- imprimate pe hîrtie specială cu însemne de protecţie, serie şi număr;

- imprimate pe hîrtie specială cu însemne de protecţie, diapazonul seriei şi numerelor atribuindu-se de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat conform certificatului specificat în anexa nr.3 la Ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.19 din 05.02.2002 şi Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova nr.14 din 05.02.2002 "Referitor la aprobarea formularului facturii fiscale".

Imprimarea facturilor fiscale de către agenţii economici nominalizaţi are loc de sine stătător şi se efectuează pe hîrtia specială. Pentru obţinerea hîrtiei solicitanţii urmează să se adreseze la subdiviziunile teritoriale a IFPS. În rezultatul sesizărilor primite de la inspectoratul fiscal de stat, IFPS transmite subdiviziunii sale teritoriale certificatul, specificat în anexa nr.3 la Ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.19 din 05.02.2002 şi Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova nr.14 din 05.02.2002 "Referitor la aprobarea formularului facturii fiscale" care la rîndul său eliberează solicitantului certificatul în cauză şi necesarul de hîrtie specială.

6. Sistemul unitar de înseriere şi numerotare a formularelor facturii fiscale se asigură de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

7. Subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108 din Titlul III al Codului fiscal, cu excepţia cazurilor determinate de Serviciul Fiscal de Stat.

8. Factura fiscală se perfectează de către furnizor pentru fiecare cumpărător în parte, cu completarea obligatorie a tuturor rechizitelor necesare pentru achitarea completă şi corectă pe livrările efectuate şi de asemenea pentru scoaterea din gestiune şi intrarea în gestiune a mărfurilor livrate, precum şi pentru confirmarea faptului livrării serviciilor impozabile de către furnizor beneficiarilor.

Dacă reieşind din specificul livrării nu apare necesitatea completării a unor indicatori ei nu se completează.

9. Furnizorii poartă răspundere pentru reflectarea datelor eronate, incorecte sau incomplete în factura fiscală.

10. Persoanele responsabile pentru perfectarea facturilor fiscale sînt numite prin ordinul conducătorului unităţii economice şi acestea poartă răspundere personală pentru veridicitatea informaţiei incluse.

 

II. Completarea facturii fiscale la livrarea mărfurilor

11. Pentru livrările de mărfuri factura fiscală de regulă se perfectează într-un număr minim de 3 exemplare (primul - se arhivează la furnizor, al doilea - se îndreaptă cumpărătorului, al treilea - pentru transportator). În caz de necesitate factura fiscală se perfectează în 5 exemplare:

- primul exemplar se arhivează la furnizor şi este destinat pentru scoaterea din gestiune a valorilor materiale;

- al doilea, al treilea şi al patrulea exemplare, confirmate prin semnătura şi ştampila (parafa) furnizorului şi semnătura intermediarului (şoferului), se remit intermediarului (şoferului):

- al doilea exemplar este înmînat de către intermediar (şofer) cumpărătorului de mărfuri şi este destinat pentru intrarea în gestiune a mărfurilor;

- al treilea şi al patrulea exemplare, confirmate prin semnătura şi ştampila (parafa) cumpărătorului se remit transportatorului. Al treilea exemplar serveşte ca bază pentru achitare şi se anexează de către transportator la contul pentru transportul efectuat, iar al patrulea se anexează la foaia de parcurs şi serveşte ca bază pentru evidenţa activităţii de transport;

- al cincilea exemplar se completează de către furnizor şi serveşte drept autorizaţie la ieşirea autovehiculului de la locul de încărcare.

12. În cadrul livrărilor de mărfuri la factura fiscală se completează următorii indicatori.

În rîndul "data eliberării/data livrării" furnizorul indică respectiv ziua, luna, anul eliberării facturii fiscale şi efectuării livrării.

13. În rîndul 1 "Furnizor" - denumirea agentului economic, care transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor, specificate în coloana 10.2, adresa, contul de decontare, codul băncii, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor a TVA.

14. În rîndul 2 "Cumpărător" - denumirea agentului economic la care a trecut dreptul de proprietate asupra mărfurilor specificate în coloana 10.2, adresa, contul de decontare, codul băncii, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor a TVA.

15. În rîndul 3 "Delegaţie" se indică seria şi numărul delegaţiei, precum şi numele, prenumele persoanei delegate, în celelalte cazuri - numele, prenumele persoanei căreia i s-a livrat valori materiale.

16. În rîndul 4 "Documente anexate" - denumirea şi numărul documentelor anexate la factura fiscală (anexa la factura fiscală, certificate, adeverinţe, facturi, copia dispoziţiei de plată a accizelor etc.), pe care intermediarul (şoferul) care a efectuat primirea mărfurilor este obligat să le primească şi să le transmită cumpărătorului împreună cu marfa.

În cazul cînd în rîndul 4 "Documente anexate" este imposibilă specificarea tuturor documentelor, atunci lista documentelor anexate la factura fiscală va continua pe verso facturii fiscale, indicînd: "Documente anexate", enumerîndu-se în continuare în ordine cronologică denumirea şi numărul documentelor anexate.

17. În rîndul 5 "Punct încărcare" - adresa primului loc în care mărfurile sînt încărcate în autovehicul (sau locul în care autotractorul este cuplat la o semiremorcă încărcată).

18. În rîndul 6 "Punct descărcare" - adresa locului de descărcare a mărfurilor.

19. În situaţia cînd pe traseu se schimbă punctul de descărcare a mărfii, aceste informaţii se înregistrează în rîndul 7 "Redirijări" în toate exemplarele ale facturii fiscale care au fost înmînate intermediarului (şoferului). La redirijarea mărfii, adresa indicată în rîndul 6 "Punct descărcare" se barează şi se înscrie adresa nouă a locului de descărcare. Aceste înscrieri se certifică prin semnătura intermediarului (şoferului) şi destinatarului.

20. În rîndul 8 "Foaia de parcurs" se indică seria, numărul şi data emiterii foii de parcurs, care se anexează la factura fiscală.

21. În rîndul 9 "Transportator" furnizorul înscrie denumirea, adresa şi codul fiscal al transportatorului cu autovehiculul căruia va fi efectuată livrarea mărfurilor.

22. În coloanele 10.1 - 10.4 şi 10.6 se indică corespunzător pentru fiecare tip de marfă datele privind codul nomenclator conform Nomenclatorului Mărfurilor al Republicii Moldova, denumirea mărfurilor livrate, unitatea de măsură, cantitatea şi cota TVA aferentă. La fiecare etapă de comercializare a mărfurilor social-importante, pentru care de către Guvern este reglementat adaosul comercial, de către furnizor în factura fiscală în coloana 10.2 „Denumire” se va indica preţul liber de livrare pentru o unitate fixat de producător, inclusiv TVA, sau preţul de procurare în cazul mărfurilor importate, inclusiv TVA. Informaţia în cauză se înscrie iniţial de către producător sau importator, fiind transcrisă ulterior de fiecare furnizor.

[Pct.22 completat prin Ordinul comun nr.41 din 13.05.2009 (nr.55 din 15.05.2009), în vigoare 10.07.2009]

 

23. În coloanele 10.5, 10.7, 10.9 şi 10.10 corespunzător se indică în lei valoarea unui articol fără TVA şi pentru fiecare tip de marfă - valoarea totală fără TVA, suma totală a taxei pe valoarea adăugată aferentă şi valoarea totală de plată pentru mărfuri.

24. În cazul livrării mărfurilor supuse accizelor în coloana 10.8 "Accize, lei" se indică în lei suma accizelor aferentă lor.

25. În coloana 10.11 "Tip de ambalaj" se indică tipul de ambalaj, în care se transportă marfa (de exemplu: ladă, cutie, butoi, pachet, coş etc.). La transportarea mărfurilor neambalate se indică prescurtat "n/a".

26. În coloana 10.12 "Număr locuri" - numărul de locuri pentru fiecare tip de marfă şi de ambalaj specificat respectiv în coloanele 10.2 şi 10.11.

27. În coloana 10.13 "Masa brută, tone" - greutatea brută în tone a mărfurilor (inclusiv ambalajele). Se înscrie greutatea pentru fiecare tip de marfă şi greutatea totală a mărfurilor transportate. Nu se înscrie greutatea transportată în cazul cînd la transportarea încărcăturii nu este posibilă determinarea cantităţii acesteia prin măsurare, cîntărire etc.

28. În rîndul 11 "TOTAL (pe pagină)" se indică totalurile pe pagină a indicatorilor reflectaţi în coloanele 10.7 - 10.10 şi 10.13.

În rîndul liber pînă la rîndul 11 TOTAL (pe pagină) se indică seria şi numărul anexelor la facturile fiscale.

29. În rîndul 12 "Valoarea livrării impozabile (fără TVA) cu anexele" se indică valoarea totală a livrării impozabile, fără TVA în lei corespunzător în cifre şi în litere. Aceasta trebuie să corespundă totalului coloanei 10.7 din factura fiscală şi a indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală.

30. În rîndul 13 "Taxa pe valoarea adăugată cu anexele" se indică în cifre şi în litere suma totală în lei a taxei pe valoarea adăugată, care trebuie să corespundă totalului coloanei 10.9 din factura fiscală şi a indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală.

31. În cazul livrării mărfurilor supuse accizelor în rîndul 14 "Accizele cu anexele" se indică în cifre şi în litere totalul coloanei 10.8 din factura fiscală şi a indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală.

32. În rîndul 15 "Valoarea livrării, cu anexele" se indică corespunzător în cifre şi în litere valoarea totală în lei a livrării care urmează a fi achitată de către cumpărător şi ea trebuie să corespundă totalului coloanei 10.10 din factura fiscală şi indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală.

33. În rîndul 16 "Permis eliberarea" se indică funcţia persoanei responsabile, care permite eliberarea şi expedierea mărfii în adresa cumpărătorului, pe toate exemplarele ale facturii fiscale semnează persoana responsabilă şi se aplică ştampila (parafa) unităţii.

34. În rîndul 17 "Predat bunurile (serviciile)" pe toate exemplarele ale facturii semnează persoana responsabilă de expedierea mărfii.

35. În rîndul 18 "Primit bunurile (serviciile) intermediarul (şoferul)" - pe toate exemplarele ale facturii se indică denumirea intermediarului (şoferului) şi prin semnătură se confirmă faptul primirii mărfii pentru transportare.

36. În rîndurile 19 "Predat" şi 20 "Primit bunurile (serviciile) beneficiarul" - după descărcarea autovehiculului intermediarul (şoferul) confirmă prin semnătură că a predat încărcătura, iar persoana de răspundere a cumpărătorului pe al doilea, al treilea şi al patrulea exemplare ale facturii fiscale certifică prin semnătură şi ştampilă (parafă) primirea încărcăturii de la intermediar (şofer).

În cazul cînd mărfurile sînt primite în baza delegaţiei vizate de cumpărător, persoana autorizată confirmă prin semnătură în rîndul 20 "Primit bunurile (serviciile) beneficiarul", iar furnizorul în rîndurile 3 şi 20 înscrie respectiv seria, numărul, data delegaţiei precum şi denumirea agentului economic care a eliberat delegaţia.

37. În chenarul 21 "Timpul de staţionare a transportului" se indică timpul sosirii şi plecării la încărcare, timpul staţionării autovehiculului (ore, min.), confirmat prin semnătura, ştampila (parafa) furnizorului la încărcare, iar în cazul cînd se efectuează transportarea de către o persoană terţă - a expeditorului.

Cînd încărcătura ajunge la destinaţie, intermediarul (şoferul) predă factura fiscală (un exemplar) cumpărătorului, în atribuţiile căruia la chenarul 21 "Timpul de staţionare a autovehiculului" intră înscrierea timpului sosirii la descărcare şi timpul plecării după efectuarea descărcării, timpul staţionării (ore, min.).

38. În rubrica 22 "Ruta şi distanţa (km) de transport" se înscrie distanţa, prevăzută pentru parcurs de autovehicul între punctul de încărcare şi punctul de descărcare. Această distanţă în km realizată de autovehicul va servi drept parcurs cu încărcătura. Dacă transportarea se face de o terţă persoană - transportator, distanţa, prevăzută pentru parcurs, se coordonează cu furnizorul.

39. În rubrica 23 "Forma de plată" se va specifica în regie (pentru necesităţi proprii), în acord, tarif pe unitate de timp, pentru kilometraj, tarif negociabil etc.

40. În cazurile cînd la transportarea mărfurilor se stabilesc încălcări a legilor de transportare a încărcăturilor, ş.a. în rubrica 24 "Menţiuni" se fac menţiuni despre întocmirea proceselor-verbale, precum şi înscrierile organelor rutiere de control. În rîndul în cauză se mai indică date nereflectate în factura fiscală, dar necesare pentru achitarea serviciilor de transport prestate sau pentru declararea reclamaţiilor privind respectarea obligaţiunilor contractuale.

41. În rubrica 25 "Calculul prestaţiilor de transport" de către persoana care efectuează transportarea se notează taxele de transport, care servesc drept bază de percepere a plăţii de la beneficiarul serviciilor de transport.

În situaţiile cînd transportarea mărfurilor se efectuează de către o terţă persoană - transportator exemplarele al treilea şi al patrulea ale facturii fiscale, confirmate prin semnăturile şi ştampilele furnizorului şi cumpărătorului, precum şi prin semnătura şoferului se predau de către şofer împreună cu foaia de parcurs persoanei responsabile pentru transport la unitatea transportatoare.

După prelucrarea datelor exemplarul al treilea al facturii fiscale se transmite plătitorului, iar exemplarul al patrulea se anexează la foaia de parcurs.

42. Agenţii economici ce dispun de un sistem computerizat a evidenţei primare şi care îşi execută dreptul la imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale pe hîrtia specială, cu condiţia reflectării în factura fiscală a informaţiei necesare, prevăzută prin Titlul III al Codului fiscal pot să includă informaţie adăugătoare, reieşind din specificul activităţii desfăşurate.

 

III. Completarea facturii fiscale la livrarea serviciilor

43. Pentru livrările de servicii factura fiscală este perfectată în 2 exemplare şi obligatoriu se completează următoarele.

- "data eliberării/data livrării" furnizorul indică respectiv ziua, luna şi anul eliberării facturii fiscale;

- rîndul 1 "Furnizor" - denumirea agentului economic ce livrează servicii, prestează lucrări, specificate în coloana 10.2, adresa, contul de decontare, codul băncii, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor a TVA;

- rîndul 2 "Cumpărător" - denumirea agentului economic care beneficiază de servicii, lucrări prestate de către furnizor şi specificate în coloana 10.2, adresa, contul de decontare, codul băncii, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor a TVA;

- rîndul 4 "Documente anexate" - denumirea şi numărul documentelor anexate la factura fiscală (anexa la factura fiscală, certificate, adeverinţe, facturi, acte ale lucrărilor îndeplinite, copia dispoziţiei de plată a accizelor etc.);

- în coloana 10.4 "Cantitatea mărfurilor, volumul serviciilor" - în cazul în care este posibil se specifică volumul serviciilor prestate;

- în coloanele 10.6, 10.7, 10.9 şi 10.10 se indică respectiv cota TVA ce se aplică pe serviciile prestate, lucrările executate, valoarea serviciilor fără TVA, suma TVA şi suma totală ce urmează a fi achitată de către beneficiarul serviciilor;

- totalurile pe pagină a indicatorilor reflectaţi în coloanele 10.7 - 10.10 se indică în rîndul 11 "TOTAL (pe pagină)". Pînă la rîndul 11 TOTAL (pe pagină) se indică seria şi numărul anexelor la factura fiscală;

- în rîndul 12 "Valoarea livrării impozabile (fără TVA) cu anexele" se indică în cifre şi în litere valoarea totală a livrării impozabile, fără TVA în lei. Aceasta trebuie să corespundă totalului coloanei 10.7 din factura fiscală şi a indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală;

- în rîndul 13 "Taxa pe valoarea adăugată cu anexele" se indică în cifre şi în litere suma totală în lei a taxei pe valoarea adăugată, care trebuie să corespundă totalului coloanei 10.9 din factura fiscală şi a indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală;

- în rîndul 15 "Valoarea livrării, cu anexele" se indică în cifre şi în litere valoarea totală în lei a livrării care urmează a fi achitată de către beneficiar şi ea trebuie să corespundă totalului coloanei 10.10 din factura fiscală şi indicatorului respectiv din anexele la factura fiscală;

- în rîndul 17 "Predat bunurile (serviciile)" pe toate exemplarele facturii se semnează persoana responsabilă de acordarea serviciilor şi se aplică ştampila unităţii ce acordă servicii. În cazul cînd în cadrul livrării serviciilor există intermediar, în rîndul 18 "Primit bunurile (serviciile) intermediarul (şoferul)" se înscrie denumirea intermediarului şi persoana care a primit serviciile în cauză confirmă prin semnătură şi ştampilă;

- în rîndul 20 "Primit bunurile (serviciile) beneficiarul" pe exemplarul doi al facturii fiscale beneficiarul certifică prin semnătură şi ştampilă faptul beneficierii serviciilor, lucrărilor.

44. Cu condiţia reflectării în factura fiscală a informaţiei necesare, prevăzută prin Titlul III al Codului fiscal, agenţii economici ce dispun de un sistem computerizat a evidenţei primare şi care îşi execută dreptul la imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale pe hîrtia specială, pot să includă informaţie adăugătoare, reieşind din specificul activităţii desfăşurate.