H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Listei tipurilor de remuneraţii şi a altor plăţi
care nu sînt luate în calcul la stabilirea cotei de asigurare şi a
cîştigului mediu lunar pentru determinarea mărimii pensiilor
şi a indemnizaţiilor, acordate de organele asigurărilor
sociale de stat
nr. 59 din 31.01.92
Monitor nr.1/45 din 30.01.1992
* * *
Abrogat: 28.09.1993
Hotărîrea Guvernului nr.609 din 28.09.1993
Reieşind din prevederile articolului 40 din Legea Republicii Moldova "Cu privire la asigurarea cu pensii de stat în R.S.S. Moldova", Guvernul Republicii Moldova şi Federaţia Sindicatelor Independente din Moldova
HOTĂRĂŞTE:
A aproba Legea tipurilor de remuneraţii şi a altor plăţi care nu sînt luate în calcul la stabilirea cotei de asigurare şi a cîştigului mediu lunar pentru determinarea mărimii pensiilor şi a indemnizaţiilor, acordate de organele asigurărilor sociale de stat (se anexează).
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Valeriu MURAVSCHI |
Chişinău, 31 ianuarie 1992, | |
Nr.59 |
LISTA
tipurilor de remuneraţii şi a altor plăţi care nu sînt luate în calcul la
stabilirea cotei de asigurare şi a cîştigului mediu lunar pentru
determinarea mărimii pensiilor şi a indemnizaţiilor, acordate
de organele asigurărilor sociale de stat
1. Indemnizaţie de concediere.
2. Diverse alocaţii acordate cu titlu de ajutor material.
3. Plăţi de compensare (pentru concediul nefolosit, diurne şi plăţi achitate în schimbul diurnelor, compensarea pagubelor cauzate lucrătorilor de pe urma schilodirii în producţie sau a vătămării sănătăţii în procesul muncii).
4. Plăţi acordate unor categorii de lucrători pentru achitarea costului apartamentelor, serviciilor comunale, procurarea lemnelor şi cărbunelui de foc, a biletelor de călătorie sau pentru compensarea costului lor.
5. Plăţi pentru procurarea îmbrăcămintei, încălţămintei speciale şi a altor mijloace de protecţie individuală, săpunului, substanţelor degresante, laptelui şi hranei curativ-profilactice.
6. Plăţi pentru raţia alimentară gratuită în cazurile prevăzute de legislaţie.
7. Dotaţii pentru prînz, pentru procurarea foilor de tratament balneo-sanatorial şi la casele de odihnă din contul fondului dezvoltării sociale (fondului de consum).
8. Plăţi pentru compensarea cheltuielilor de călătorie, transportate a averii şi închiriere a încăperilor în cazul transferării la alt lucru sau strămutării în altă localitate.
9. Plăţi suplimentare şi adaosuri la salariu acordate în schimbul diurnelor în cazurile cînd persoana prestează munca în procesul permanent al deplasării sau se deplasează frecvent ori călătoreşte în scopul deservirii sectoarelor.
10. Remuneraţia pentru zilele de muncă în afara programului (clăcile de sîmbătă sau duminică etc.), virată în buget sau fondul de binefacere respectiv.
11. Plăţi de stimulare (inclusiv premiile) acordate în legătură cu datele jubiliare, zilele de naştere, pentru activitatea în muncă rodnică şi îndelungată şi în alte cazuri similare din contul fondului de salarizare (al fondului unic de remunerare a muncii).
12. Premii în bani pentru obţinerea unor locuri de frunte la întreceri, treceri în revistă, concursuri etc.
13. Bursele elevilor (aspiranţilor) plătite de întreprinderile şi organizaţiile care i-au repartizat la învăţătură, fiind scoşi din producţie.
14. Indemnizaţiile, plătite din contul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei, tinerilor specialişti pentru concediul acordat după absolvirea instituţiei de învăţămînt superior sau mediu de specialitate.
Notă: La calcularea mărimii pensiilor şi a indemnizaţiilor se includ premiile, prevăzute de sistemul de remunerare în vigoare privind salarizarea muncii la întreprinderea, instituţia sau organizaţia respectivă, indiferent de periodicitatea plătirii lor.
Premiile pentru realizări în muncă, stabilite în corespundere cu actele normative, precum şi cu regulamentele cu privire la premiere, elaborate de întreprinderi şi prevăzute în contractele colective de muncă se consideră egale cu cele prevăzute de sistemul de remunerare a muncii.
