H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Regulamentului Departamentului protecţiei
muncii pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei al Republicii Moldova
nr. 355 din 28.05.92
Monitor nr.5/123-1 din 30.05.1992
* * *
Abrogat: 24.12.1998
Hotărîrea Guvernului nr.1199 din 09.12.1998
Notă: În denumire şi textul hotărîrii cuvintele "Departamentul Protecţiei Muncii al Republicii Moldova" se substituie prin cuvintele "Departamentul protecţiei muncii pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova" prin Hot. Guv. nr.363 din 30.05.94
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
A aproba Regulamentul Departamentului protecţiei muncii pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova (se anexează).
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Valeriu MURAVSCHI |
Chişinău, 28 mai 1992 | |
Nr.355. |
Anexă
la hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.355 din 28 mai 1992
REGULAMENTUL
Departamentului protecţiei muncii pe lîngă Ministerul Muncii,
Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Departamentul protecţiei muncii pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova (în continuare Departamentul), înfiinţat prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 31 ianuarie 1992 nr.61, este organ de stat cu împuterniciri speciale de supraveghere şi control în numele statului asupra legislaţiei, regulilor şi normelor de protecţie a muncii, cu independenţă deplină faţă de administraţia întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi organele lor ierarhic superioare.
2. Departamentul se călăuzeşte în activitatea sa de Constituţia (Legea fundamentală) a Republicii Moldova, de Legea "Cu privire la protecţia muncii", de alte acte legislative şi normative ale Republicii Moldova şi de prezentul Regulament.
3. Departamentul este persoană juridică în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi are ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumirea sa.
II. SARCINILE ŞI FUNCŢIILE DEPARTAMENTULUI
4. Departamentul are ca sarcină de bază:
1) stabilirea în Republica Moldova a unui ansamblu de măsuri şi mijloace organizatorice, tehnice, social-economice, curative şi profilactice care să asigure securitatea salariaţilor, păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lor de lucru în procesul muncii;
2) prevenirea abaterilor de la legi, standarde de stat, norme şi reguli privind protecţia muncii şi aplicarea măsurilor de lichidare a lor.
5. Pentru promovarea politicii de stat unice în domeniul protecţiei muncii Departamentul protecţiei muncii pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova exercită următoarele funcţii:
1) coordonează activitatea ministerelor, departamentelor de stat şi altor organe centrale orientată spre asigurarea condiţiilor de muncă favorabile şi informative, elaborarea actelor legislative şi normative privind protecţia muncii, totodată exercită controlul acestei activităţi;
2) controlează prin aparatul propriu inspectoratele de stat locale, aplicarea corectă şi constantă a legilor, standardelor de stat, normelor şi regulilor cu privire la protecţia muncii în toate întreprinderile (concerne, asociaţii, uzine, fabrici, întreprinderi mixte şi mici, cooperative, etc.), organizaţiile şi instituţiile (în continuare – întreprinderi) de pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de subordonarea şi forma de proprietate, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare;
3) elaborează acte normative de reglementare a problemelor generale din domeniul protecţiei muncii;
4) eliberează permise speciale pentru activitate în domeniul asigurării securităţii muncii;
5) controlează, prin sondări, expertize, aplicarea normelor de protecţie a muncii la elaborarea proiectelor, construcţia obiectivelor noi, instalaţiilor şi utilajelor, precum şi modul de repartizare şi utilizare de către întreprinderi a fondurilor destinate protecţiei muncii;
6) colaborează în cadrul comisiilor de recepţie şi dare în exploatare a întreprinderilor, atelierelor, sectoarelor de producere, obiectelor noi sau reutilate şi autorizează punerea lor în funcţiune;
7) colaborează în cadrul comisiilor pentru problemele de verificare a noilor mostre de utilaj, aparate, dispozitive şi instalaţii şi avizează fabricarea lor ulterioară în serie;
8) elaborează normative privind asigurarea de echipament de protecţie şi avizează noile mostre de echipament de protecţie pentru fabricarea lor ulterioară;
9) cercetează, în modul stabilit, circumstanţele şi cauzele avariilor şi accidentelor de muncă; analizează, în comun cu organele interesate, cauzele accidentelor de muncă şi elaborează măsuri necesare pentru prevenirea acestora, controlează înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
10) transmite în cazurile corespunzătoare, organelor de drept materialele cercetărilor avariilor şi accidentelor de muncă şi controlurilor asupra protecţiei muncii;
11) informează Guvernul Republicii Moldova şi organele autoadministrării locale asupra situaţiei protecţiei muncii, a avariilor şi accidentelor de muncă propunînd măsurile ce se impun;
12) organizează activitatea de cercetare în domeniul protecţiei muncii ţinînd cont de problemele economiei naţionale;
13) organizează instruirea, reciclarea şi atestarea în domeniul protecţiei muncii pentru patroni şi specialişti;
14) editează cărţi, reviste, broşuri, afişe şi alte publicaţii în domeniul protecţiei muncii:
15) colaborează cu instituţiile similare din alte ţări la realizarea prevederilor concepţiilor internaţionale.
III. DREPTURILE DEPARTAMENTULUI
6. În scopul realizării sarcinilor şi funcţiilor sale, Departamentul are dreptul:
1) să primească de la ministere, departamente de stat, organele autoadministrării locale, precum şi de la întreprinderi informaţia necesară în domeniul protecţiei muncii;
2) să suspende, în limitele competenţei sale, aplicarea actelor ministerelor, departamentelor de stat, serviciilor, inspectoratelor, întreprinderilor în cazul cînd acestea contravin legislaţiei şi actelor normative de protecţie a muncii ale Republicii Moldova;
3) să interzică transmiterea documentaţiei de construcţie, proiectare şi tehnologie care nu corespunde actelor normative de protecţie a muncii spre utilizarea de către beneficiari şi în procesele de fabricaţie;
4) să interzică fabricarea cu deficienţe, din punct de vedere a protecţiei muncii, a utilajului, aparatelor, dispozitivelor, instalaţiilor şi echipamentului de protecţie individuală;
5) să suspende, să interzică, inclusiv prin sigilare, funcţionarea întreprinderilor, atelierelor, sectoarelor, obiectivelor, utilajului, aparatelor, dispozitivelor, instalaţiilor, clădirilor şi a locurilor de muncă ce nu corespund cerinţelor securităţii muncii, periclitează sănătatea sau viaţa oamenilor;
6) să ceară de la ministere, departamente de stat, întreprinderi, patroni eliberarea, destituirea din post a conducătorilor, inginerilor, tehnicienilor, a altor persoane cu funcţii de răspundere, din vina cărora s-a produs un accident de muncă în grup sau cu sfîrşit letal, sau a condus la invaliditate, precum şi cei care n-au susţinut examenul repetat de verificare a cunoştinţelor în domeniul protecţiei muncii, care încălca sistematic legile, normele şi regulile de protecţie a muncii, nu îndeplinesc prescripţiile inspectorilor de stat, îngăduie în mod arbitrar repunerea în funcţiune a întreprinderilor, atelierelor, sectoarelor de producere, obiectivelor şi utilajului, care au fost interzise.
7. Inspectorii de stat, alte persoane cu funcţii de răspundere din Departament sînt în drept:
1) să viziteze liber (în orice timp şi fără a înştiinţa în prealabil patronii) încăperile de serviciu şi de producere ale întreprinderilor şi patronilor pentru a efectua controale;
2) să emită prescripţii, obligatorii pentru întreprinderi, organizaţii, instituţii, patroni privind înlăturarea abaterilor de la prevederile legale;
3) să atragă în caz de necesitate, specialiştii şi mijloacele tehnice ale întreprinderilor la efectuarea controalelor şi a expertizelor tehnice;
4) să ceară, în limita competenţei lor, explicaţii de la reprezentanţii ministerelor şi departamentelor de stat, de la conducătorii şi specialiştii întreprinderilor, de la patroni şi salariaţii acestora;
5) să constate contravenţiile şi să aplice, în modul stabilit, sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii;
IV. CONDUCEREA DEPARTAMENTULUI
8. Departamentul e condus de un director general de stat pentru protecţia muncii al Republicii Moldova, care e numit în funcţie şi este eliberat din funcţie de Guvernul Republicii Moldova la prezentarea ministerului muncii şi protecţiei sociale al Republicii Moldova.
9. Directorul Departamentului, inspector general de stat pentru protecţia muncii al Republicii Moldova:
1) asigură executarea funcţiilor stabilite în prezentul Regulament, dispunînd măsuri corespunzătoare;
2) prezintă Guvernului Republicii Moldova rapoarte, propune măsuri în legătură cu sarcinile ce decurg din activitatea Departamentului;
3) semnează avizele Departamentului la proiectele de acte normative din domeniul protecţiei muncii, elaborate de ministere şi departamente de stat;
4) aprobă norme, reguli şi alte acte normative din domeniul protecţiei muncii;
5) examinează şi dispune măsurile necesare referitoare la concluziile din procesele verbale ale cercetării accidentelor de muncă cu sfîrşit letal şi a celor care au condus la invaliditate, precum şi asupra hotărîrilor adoptate de subdiviziunile aparatului central şi de inspectoratele de stat locale ale Departamentului;
6) dispune analizarea şi soluţionarea de către aparatul central sau de inspectoratele de stat locale a sesizărilor şi scrisorilor cetăţenilor, care ţin de competenţa Departamentului;
7) examinează litigiile apărute între conducătorii întreprinderilor, patroni şi inspectorii de stat şi, în caz de necesitate, amînă hotărîrile şi avizele acestora;
8) aprobă regulamentele subdiviziunilor aparatului central, inspectoratelor de stat locale şi unităţilor aflate în subordonarea Departamentului, şi organizează controlul asupra activităţii lor;
9) aprobă structura, personalului scriptic, salariile de funcţie şi mărimea premiilor lucrătorilor aparatului central al Departamentului şi inspectoarelor de stat locale în limitele fondului de salarizare, reieşind din schema salariilor de funcţie în vigoare;
10) încadrează şi eliberează din funcţie salariaţii aparatului central şi inspectoratelor de stat locale ale Departamentului;
11) numeşte în funcţie şi eliberează din funcţie conducătorii unităţilor din subordine, aprobă salariile, mărimea premiilor şi condiţiile de premiere a acestora;
12) aprobă programele de instruire şi reciclare a personalului aparatului central, inspectoratelor de stat locale şi unităţilor din subordinea Departamentului;
13) emite ordine, dispoziţii şi instrucţiuni;
14) reprezintă Departamentul în relaţiile cu celelalte organe de stat precum şi în străinătate, şi întreţine din numele Departamentului relaţii cu persoane juridice, în modul stabilit.
10. În lipsa directorului Departamentului funcţiile respective le execută directorul adjunct.
V. DISPOZIŢII FINALE
11. Este interzisă influenţarea sub orice formă asupra inspectorilor de stat, a altor persoane cu funcţii de răspundere din Departament, care efectuează supravegherea şi controlul asupra respectării legislaţiei, regulilor şi normelor de protecţie a muncii şi cercetează avariile şi accidentele de muncă, cu scopul de a-i împiedica să-şi exercite funcţiile sau de a se amesteca în activitatea lor.
12. Conducătorii de întreprinderi, organizaţii şi instituţii, patronii, pentru timpul efectuării controalelor avariilor şi accidentelor de muncă, sînt obligaţi să asigure inspectorilor de stat, altor persoane cu funcţii de răspundere din Departament încăperi de serviciu, cazare, transport de serviciu, mijloace de comunicaţie şi echipament de protecţie individuală.
