HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la unele modificări în reglementarea operaţiunilor de import-export la mărfuri şi servicii cu ţările din zona de circulaţie a rublei Nr.543 din 18.08.92 Monitor nr.8/246 din 30.08.1992 * * * Pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor economice între agenţii economici ai Comitetului Statelor Independente, ţinînd cont de acordurile de colaborare economică, pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare şi normalizarea procesului de import şi export la măsuri şi servicii, Guvernul Republicii Moldova hotărăşte: 1. A aproba lista mărfurilor, pentru a căror export din Republica Moldova în anul 1992 au fost stabilite cote şi licenţe, conform anexei. 2. A stabili, că: eliberarea cotelor pentru ministere, departamente de stat, organe ale autoadministrării locale şi alţi agenţi economici, indiferent de subordonarea lor departamentală, se efectuiează de către Ministerul Economiei; organele de conducere pentru care au fost stabilite cote în limitele cuvenite lor, eliberează întreprinderilor şi organizaţiilor subdepartamentale licenţe pentru exportul de produse. 3. În scopul majorării volumului de fabricare şi desfacere a producţiei, lichidării stocurilor de mărfuri la întreprinderile industriale şi îmbunătăţirii situaţiei financiare a acetora, în cazul unei respingeri din partea consumatorilor a producţiei livrate conform acordurilor interguvernamentale, şi celor încheiate cu organizaţiile comerciale republicane, se permite desfacerea producţiei în cauză în modul stabilit de producători. 4. Se abrogă hotărîrile Guvernului Republicii Moldova: din 28 ianuarie 1992 nr. 45 "Cu privire la reglementarea impozitului şi exportului de mărfuri şi servicii în anul 1992 cu ţările zonei de circulaţie a rublei; din 27 februarie 1992 nr. 125 "Cu privire la măsurile suplimentare de reglementare a exportului şi importului de mărfuri şi servicii în anul 1992 cu ţările zonei de circulaţie a rublei"; din 10 martie 1992 nr. 156 "Cu privire la unele măsuri referitor la liberalizarea activităţii economice şi îmbunăţăţirea situaţiei financiare în Republica Moldova"; din 7 mai 1992 nr. 305 "Cu privire la măsurile de reglementare a importului şi exportului de produse şi mărfuri în zona de circulaţie a rublei". 5. Controlul asupra îndeplinirii actualei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA ANDREI SANGHELI Anexă la hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 18 august 1992 nr. 543 L I S T A produselor şi mărfurilor, exportul cărora necesită eliberarea licenţilor Zahăr Ulei vegetal Cereale şi produse din ele Seminţe de floarea soarelui Piele Blănuri

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀