HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice pe lîngă Guvernul Republicii Moldova Nr.483 din 05.08.93 * * * Întru executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 21 mai 1993 nr.73 "Privind pregătirea cadrelor pentru organele administraţiei de stat şi de autoadministrare locală", Guvernul Republicii Moldova hotărăşte: 1. Se stabileşte că Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice este o instituţie statală de învăţămînt postuniversitar şi superior, de investigaţii ştiinţifice în domeniul teoriei şi practicii administrării de stat şi autoadministrării locale, finanţată din buget şi subordonată Guvernului Republicii Moldova. 2. Se aprobă Statutul Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice (anexa nr.1). 3. Se aprobă structura Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice (anexa nr.2). 4. Se stabileşte statul de funcţiuni al corpului profesoral-didactic şi ştiinţific şi al personalului administrativ al Academiei (fără personalul de deservire şi de pază a clădirilor) în număr de 83 unităţi. 5. Academei de Studii în Domeniul Administrării Publice, anual, prin dispoziţia Guvernului Republicii Moldova, i se stabileşte comanda de stat privind pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din organele administraţiei publice. Insruirea şi perfecţionarea cadrelor poate fi efectuată şi în baza contractelor directe ale Academiei cu diferite organizaţii, asociaţii şi întreprinderi din Republica Moldova şi din alte state. 6. Se aprobă lista categoriilor de lucrători ai organelor administraţiei publice şi organizaţiilor neguvernamentale pentru înscrierea la Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice şi ponderea lor faţă de numărul total de auditori (anexa nr.3). 7. Se aprobă schema privind periodicitatea şi durata perfecţionării cadrelor la Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice (anexa nr.4). 8. Ministerul Finanţelor să aloce în anul curent Academiei, din fondul de rezervă al Guvernului, mijloacele financiare necesare pentru achiziţionarea mobilierului şi utilajelor, mijloacelor de transport şi materialelor de construcţie pentru reparaţia capitală, întreţinerea clădirilor Academiei, porecum şi pentru salarizarea corpului profesoral-didactic şi ştiinţific şi a personalului administrativ- gospodăresc angajat. 9. Ministerul Comerţului şi Resurselor Materiale, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, Asociaţia de Stat de Producţie pentru Combustibil să prevadă pe anii 1993-1994 repartizarea utilajului didactic, rechizitelor de birou, mijloacelor de telecomunicaţii şi transport, calculatoarelor şi aparatelor video, combustibilului şi lubrifianţilor, mobilierului şi materialelor de construcţie necesare Academiei. 10. Cancelaria de Stat, Ministerul Economiei, Ministerul Arhitecturii şi Construcţiilor şi Primăria oraşului Chişinău să consolideze în continuare baza tehnico-materială a Academiei prin proiectarea şi construcţia în anii 1994-2000 a unui cămin pentru audienţi şi a unui bloc de studii. 11. Primăria oraşului Chişinău să remită în anii 1994-1997 Academiei din contul cotei de participare a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, 5 apartamente pentru savanţii şi specialiştii invitaţi la lucru. În acest scop, Ministerul Economiei să aloce Cancelariei de Stat a Republicii Moldova în anii 1994-1997 investiţiile capitale respective. 12. Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice i se oferă dreptul de editor al literaturii metodice şi didactico-ştiinţifice de profil. Departamentul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi să acorde ajutor Academiei la procurarea şi instalarea utilagului necesar pentru crearea bazei editoriale. 13. Direcţia cadre şi secţiile probleme ale organelor autoadministrării locale şi probleme sociale ale Cancelariei de Stat să coordoneze activitatea Academiei, ministerelor şi departamentelor de stat, comitetelor executive raionale şi primăriilor oraşelor de subordonare republicană în vederea pregătirii, perfecţionării şi reciclării cadrelor de conducere şi specialiştilor din organele administraţiei de stat şi ale autoadministrării locale. 14. Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice i se atribuie statului de instituţie de învăţămînt, aparţinînd primei categorii de retribuire a muncii. Salarizarea conducătorilor cu activitate didactivă şi a corpului profesoral-didactic al Academiei se efectuează conform condiţiilor prevăzute în hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 25 mai 1993 nr.291 "Cu privire la salarizarea personalului încadrat în învăţămîntul public pe baza Reţelei tarifare unice (R.T.U.)", iar a aparatului administrativ-gospodăresc şi a prorectorului pentru probleme administrare şi gospodărire, ca excepţie, pe o perioadă de doi ani, - conform condiţiilor indicate în hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 20 aprilie 1993 nr.207 "Cu privire la salarizarea personalului din organele administraţiei de stat în baza Reţelei tarifare unice de salarizare" (anexele 2 şi 8). Salariul prorectorului pentru probleme administrare şi gospodărire se stabileşte la nivelul prevăzut pentru şeful direcţiei principale, indicat în aceeaşi hotărîre. 15. Ministerul Finanţelor să acorde mijloace suplimentare, în mărime de 25 la sută din fondul de salarizare, pentru instituirea fondului de premiere şi ajutor material a colaboratorilor Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice. 16. Pentru perioada de studii în Academie, audienţilor, lucrători ai organelor administraţiei publice, li se păstrează locul de muncă şi salariul mediu. Audienţii din afara oraşului Chişinău sînt asiguraţi cu cămin. 17. Se abrogă hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 3 decembrie 1992 nr.789 "Privind organizarea şi funcţionarea Centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului din autoadministrarea locală". Prim-ministru al Republicii Moldova Andrei SANGHELI Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 5 august 1993 nr.483 STATUTUL Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice pe lîngă Guvernul Republicii Moldova I. Dispoziţii generale 1.1. Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice (în continuare Academia) este o instituţie statală de învăţămînt postuniversitar şi superior, de investigaţii ştiinţifice în domeniul teoriei şi practicii administării de stat şi autoadministrăii locale, finanţată din buget şi subordonată Guvernului Republicii Moldova. 1.2. Academia îşi desfăşoară activitatea în strictă conformitate cu constituţia Republicii Moldova, legislaţia în vigoare prezentul Statut, normele dreptului internaţional. 1.3. Academia este persoană juridică, are cont bugetar de finanţare, ştampilă cu stema republicii şi denumirea sa, emblemă proprie. 1.4. Academia colaborează cu Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului, Academia de Ştiinţe a Moldovei, ministerele, departamentele de stat, comiteltele executive rraionale şi primăriile oraşelor. II. Atribuţiile principale ale Academiei 2.1. Atribuţiile principale ale Academiei sînt: pregătirea şi perfecţionarea în conformitate cu cerinţele actuale şi standardele mondiale a cadrelor pentru organele administraţiei de stat şi de autoadministrare locală; efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul teoriei şi practicii administraţiei de stat şi autoadministrării locale; pregătirea cadrelor ştiinţifice şi didactice în domeniile administraţiei de stat şi autoadministrării locale, ridicarea nivelului lor profesional; elaborarea direcţiilor principale ale policşticii de cadre în domeniul administrării şi metodologiei ştiinţifice a sistemului de instruire continuă a cadrelor de conducere, formelor şi metodelor de activitate a organelor administraţiei publice; propagarea cunoştinţelor în domeniul administrării publice şi realizărilor ştiinţifice în scopul înlesnirii soluţionării problemelor de ordin economic şi social, favorizarea dezvoltării în continuare a administrării de stat. III. Activitatea de instruire şi ştiinţifico-metodică 3.1. Procesul didactic în cadrul Academiei se desfăşoară în următoarele direcţii: pregătirea postuniversitară a cadrelor de conducere şi a specialiştilor pentru organele administrării publice în baza studiilor superioare, cu durata de studii de un an (secţia de zi) şi de doi ani (secţia fără frecvenţă); pregătirea specialiştilor cu studii superioare pentru organele administraţiei publice pe baza studiilor medii generale şi medii speciale, cu durata de studii de 4 ani; perfecţionarea şi ridicarea nivelului de calificare al conducătorilor şi specialiştilor din organele administraţiei publice centrale şi locale. 3.2. Instruirea se efectuează conform programelor de studii, coordonate cu ministerele, departamentele, executivele raionale şi primăriile oraşelor ce recomandă auditori şi studenţi la învăţătură şi aprobate în ordinea stabilită. 3.3. În Academie se prevăd următoarele genuri de activitate didactivă: prelegeri, lucrări practice, seminare cu schimb de experienţă ocupaţii practice pe teren, de afaceri, jocuri profesionale şi inovaţii conferinţe practico-ştiinţifice, discuţii tematice, antrenament pe roluri, soluţionarea problemelor concrete de administrare, exerciţii imitative, consultaţii etc. Studiile se efectuează după orar. 3.4. În Academie se desfăşoară munca metodico-ştiinţifică orientată spre asigurarea nivelului înalt de instruire şi perfecţionare a competenţei profesionale a cadrelor didactice, organizarea procesului instructiv cu folosirea metodelor active de instruire, tehnicii de calcul, mijloacelor tehnice moderne. IV. Activitatea de cercetări ştiinţifice 4.1. Academia desfăşoară activitatea de cercetări ştiinţifice în modul şi condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare. 4.2. Activitatea Academiei în domeniul cercetărilor ştiinţifice incluse în comanda de stat este finanţată din contul mijloacelor bugetului de stat. 4.3. Sarcinile de bază ale activităţii ştiinţifice a Academiei sînt: efectuarea cercetărilor ştiinţifive actuale în domeniul teoriei şi practicii administraţiei de stat şi autoadministrării locale; desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice aplicate privind sudierea şi elaborarea foeşrmelor şi metodelor de administrare în condiţiile economiei de piaţă, informatizării societăţii; elaborarea direcţiilor fundamentale ale politicii de cadre în domeniul administrării; efectuarea cercetărilor ştiinţifice c caracter metodico-ştiinţific pentru asigurarea sistemului de instruire continuă a cadrelor de conducere; elaborarea materialelor didactice; desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice aplicate privind elaborarea concepţiei Programului de stat al asigurării cu cadre a organelor administraţiei de stat şi autoadministrării locale. 4.4. Activitatea de cercetări ştiinţifice în Academie se efectuează conform planului tematic aprogat de consiliul ştiinţific şi rectorul Academiei. Unele teme ale cercetărilor ştiinţifice de mare importanţă Academia le propune, în ordinea stabilită, spre a fi incluse în planurile şi programele de stat ale cercetărilor ştiinţifive la nivel republican. 4.5. Se acceptă organizarea în Academie a cercetărilor ştiinţifice sub formă de programe cu destinaţie specială. Consiliul ştiinţific al Academiei execută selectarea preliminară şi aprobarea programelor de cercetări ştiinţifice cu destinaţie specială. 4.6. Se permite crearea în cadrul Academiei, în modul stabilit, a doctoratului, consiilor specializate pentru susţinerea tezelor în vederea obţinerii gradului ştiinţific. V. Drepturile Academiei Pentru îndeplinirea sarcinilor propuse, Academia este împuternicită: să stabilească, în conformitate cu legislaţia în vigoare, formele de organizae şi stimulare a muncii, care asigură eficacitatea potenţialului intelectual al corpului profesoral şi personalului didactico-auxiliar, administrativ-gospodăresc, tehnico-ingineresc, precum şi a auditorilor şi studenţilor; să stabilească mărimea plăţii pentru instruirea auditorilor şi studenţilor, pentru producţia ştiinţifică, de program şi altă producţie, pe bază de contract; să bineficieze de împrumuturi bancare; să încheie contrcte cu oprganizaţiile, asociaţiile, instituţiile, întreprinderile economiei naţionale şi persoane particulare pentru pregătirea şi perfecţionarea auditorilor; să participe, conform legislaţiei în vigoare, la colaborarea internaţională în domeniul perfecţionării cadrelor; să angajeze, pe bază de contract, cadre didactice şi ştiinţifice, specialişti şi muncitori; să aprobe statele de funcţii, în limita fondului de retribuire a muncii, aprobat de Guvernul Republicii Moldova; să aprobe şi să modifice mărimea salariului celor incluşi în statele de funcţii, în limitele prevăzute de hotărîrile şi legile în vigoare; să editeze planuri şi programe didactice, culegeri de lucrări ştiinţifice, materiale ale conferinţelor, prelegeri şi alte materiale; să trimită specialişti în centre de instruire şi ştiinţifice din republică şi străinătate, cu scopul de a indeplini diferite sarcini ce ţin de activitatea Academiei. VI. Colaboratorii didactico-ştiinţifici, personalul instructiv-educativ şi administrativ-gospodăresc al Academiei 6.1. În corespundere cu structura Academiei, sînt prevăzute funcţii pentru corpul profesoral-didactic şi ştiinţific (profesori universitari, conferenţiari, lecroti superiori, lectori şi colaboratori ştiinţifici), pentru personalul administrativ-gospodăresc, tehnico-ingineresc, instructiv-educativ şi de deservire. Angajarea şi concedierea lucrătoorilor Academiei se efectuează în corespundere cu legislaţia muncii, iar suplinirea funcţiilor şi atestarea persoanelor din componenţa corpului profesoral, precum şi eliberarea lor, inclusiv în legătură cu reducerea volumului de lucru - în condiţiile prevăzute pentru instituţiile de învăţămînt superior. 6.2. Remunerarea lucrătorilor Academiei se efectuează conform legislaţiei în vigoare. 6.3. Procesul de instruire în Academie se realizează de către profesori titulari, savanţi de vază ai institutelor de cercetări ştiinţifive, profesori ai altor instituţii de învăţămînt superior, conducători şi specialişti din economia naţională şi din străinătate, angajaţi pe bază de contract, prin cumul şi retribuţie cu ora. 6.4. Academia asigură perfecţionarea continuă a procesului de calificare a colaboratorilor didactico-ştiinţifici şi altor lucrători, organizează stagiatura lor în organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi la centrele didactice şi în organele administraţiei publice de peste hotare. 6.5. Vechimea în munca didactico-ştiinţifică pentru persoanele corpului profesoral şi ştiinţific al Academiei se determină ordinea stabilită pentru profesorii instituţiilor de învăţămînt superior. 6.6. Persoanele corpului profesoral al Academiei beneficiază de următoarele drepturi: să elaboreze şi să înainteze rectoratului propuneri privind eficienţa activităţii didactice, de cercetări ştiinţifice, metodice şi educative; să participe în cadrul şedinţelor consiliului ştiinţific la examinarea chestiunilor privind activitatea Academiei; să beneficieze de laboratoare, cabinete, auditorii, tehnica de calcul şi alte mijloace didactice; să practice, în modul stabilit, activitatea ştiinţifică la locul principal de muncă sau în organizaţiile de cercetări ştiinţifice, subdiviziunile ştiinţifice ale instituţiilor de învăţămînt superior; să paricipe la lucrările conferinţelor, simpozioanelor, congreselor şi consfătuirilor naţionale şi internaţionale. 6.7. Persoanele din corpul profesoral al Academiei sînt obligate: să asigure un nivel înalt al procesului instructiv şi de activitate didactico-metodică; să-şi perfecţioneze sistematic nivelul profesional, cunoştinţeele teoretice, experienţa practică şi măiestria didactică; să efectuieze cercetări ştiinţifice, să participe la aplicarea practică a rezultatelor acestor cercetări, să folosească activ realizările ştiinţei în procesul de instruire; să studieze, să sintetizeze şi să propage experienţa înaintată de lucru a organelor şi cadrelor din administraţia publică; să acorde ajutor auditorilor şi studenţilor în organizarea muncii individuale. 6.8. Persoanele titulare ale corpului profesoral al Academiei îşi sporesc calificarea prin: perfecţionare de scurtă durată (pe măsura necesităţilor), precum şi de lungă durată (o dată în 2-3 ani), la centrle didactice şi organele administraţiei publice de peste hotare; stagiatură anuală, cu durata pînă la o lună, în cadrul organelor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi (cu consimţămîntul persoanelor în cauză) activitate în organele respective în funcţii de lucrători de conducere pe un termen de pînă la un an. 6.9. Drepturile şi atribuţiile personalului administrativ- gospodăresc, instructiv-educativ, tehnico-ingineresc şi de deservire sînt prevăzute în regulile de ordine interioară, regulamentele privind subdiviziunile structurale ale Academiei şi instrucţiunile funcţionale. VII. Auditorii şi studenţii Academiei 7.1. Pentru studiile postuniversitare, auditori ai Academiei pot fi lucrătorii de conducere şi specialiştii organelor administraţiei publice centrale şi locale în vîrsta de pînă la 35 de ani, cu excepţia celor de la secţia fără frecvenţă, care au studii superioare, s-au afirmat în practica de organizare a muncii de conducere - la recomandarea organelor respeective. 7.2. Pentru studiile superioare, studenţi ai Academiei pot fi lucrătorii organelor administraţiei publice, care au studii medii sau medii de specialitate, sînt caracterizaţi pozitiv la locaul de lucru - la recomandarea organelor administraţiei publice. 7.3. Pot fi înmatriculaţi în calitate de auditori şi studenţi ai Academiei cadre de conducere, specialişti şi alţi lucrători ai organizaţiilor, asociaţiilor şi întreprinderilor economiei naţionale, precum şi persoane particulare, pe bază de contracte. 7.4. La Academie îşi pot face studiile cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi persoane din alte state, pe baza acordurilor dintre Republica Molodova şi statele respective. 7.5. Lista categoriilor de lucrători recomandaţi pentru studii la Academie, precum şi schema privind periodicitatea şi durata perfecţionării cadrelor din administraţia publică se aprobă de către Guvern. Selectarea auditorilor şi studenţilor dintre candidaturile recomandate în ordinea stabilită pentru înscriere la Academie se efectuează pe baza rezultatelor convorbirilor de control şi a testării, pentru studii postuniversitare, şi examenelor de concurs, pentru studii superioare, de către comisia de selectare şi admitere, a cărei componenţă este aprobată de restorul Academiei. 7.6. Înmatricularea auditorilor şi studenţilor Academiei, precum şi admiterea pentru doctorat se efectuează prin ordinul rectorului. Auditorii şi studenţii din afara oraşului Chişinău sînt asiguraţi cu cămin. 7.7. În scopul acordării de ajutor administraţiei Academiei în soluţionarea problemelor organizatorice, din rîndul auditorilor şi studenţilor pot fi create organizaţii (consilii) obşteşti sau comisii. Auditorii şi studenţii în grupele de studii aleg responsabilii şi locţiitorii lor, în a căror obligaţii intră ţinerea registrului de evidenţă, pregătirea pentru lecţii a materialelor ilustrative, organizarea serviciului în auditorii şi cămine. 7.8. Auditorii şi studenţii Academiei: participă la rezolvarea problemelor ce ţin de activitatea Academiei; beneficiază de laboratoare, cabinete, auditorii, bibliotecă, tehnica de calcul şi alte mijloace didactice şi didactico-auxiliare, amenajări şi inventar sportiv-curativ, alt utilaj; prezintă propuneri privind eficientizarea procesului instructiv, muncii educative, culturale, îmbunătăţirii condiţiilor de trai; participă la cercetări ştiinţifice, conferinţe, simpozioane organizate de Academie, consfătuiri şi şedinţe ale catedrelor; participă la lucrările consiliului ştiinţific al Academiei şi altor consilii ce activează în cadrul Academiei. 7.9. Auditorii şi studenţii sînt obligaţi să însuşească activ cunoştinţele ştiinţifice şi deprinderi practice de administrare, să îndeplinească în termenele stabilite toate însărcinările prevăzute de planurile şi programele de instruire, să respecte regulile de ordine interioară. 7.10. Conform programelor de studii aprobate, auditorii şi studenţii Academiei îşi fac stagiatura în ministere, departamente, primării ale oraşelor, executive raionale, atît în ţară, cît şi în străinătate. 7.11. Aprecierea nivelului de cunoştinţe al auditorilor şi studenţilor se efectuează conform rezultatelor examenelor conplexe, examenelor şi colocviilor, referatelor, tezelor de curs, de diplimă şi de absolvire. Componenţa comisiilor pentru susţinerea referatelor, tezelor de diplonă şi de absolvire este aprobată de către rectorul Academiei. 7.12. Auditorilor şi studenţilor care au însuşit integral programa de studii li se eliberează diploma în modul stabilit. Auditorilor cursurilor de perfecţionare li se eliberează adeverinţa în modul stabilit. Auditorii şi studenţii care au demonstrat rezultate deosebite la învăţătură pot fi recomandaţi pentru continuarea studiilor în cadrul doctoratului. 7.13. Persoanele care absentează sistematic şi fără motive, comit alte încălcări de disciplină, sînt dezaprobate la adunarea colectivului grupei, faţă de ele pot fi aplicate măsuri disciplinare în ordinea stabilită, comunicîndu-se despre aceasta la locul lor de lucru. În cazul neînsuşirii programei de studii, precum şi în caz de încălcare gravă a regulilor de comportare, auditorul (studentul) este exmatriculat din Academie, prin ordinul rectorului, eliberîndu-i-se adeverinţa respectivă despre aflarea sa la Academie. VIII. Structura şi principiile de administrare a Academiei 8.1. Structura Academiei include următoarele trepte ierarhice: consiliul ştiinţific; rectoratul; catedrele, direcţiile, secţiile şi alte servicii; biblioteca ştiinţifică. Toate subdiviziunile structurale sînt autonome în limitele competenţei lor, determinate de prezentul Statut şi de legislaţia în vigoare. 8.2. Principalele organe de administrare ale Academiei sînt: consiliul ştiinţific şi rectorarul. 8.3. Organul superior al Academiei este consiliul ştiinţific al Academiei, care se formează în scopul examinării şi soluţionării chestiunilor de o importanţă deosebită în activitatea ei. Preşedinte al consiliului ştiinţific este rectorul. Componenţa consiliului ştiinţific se anunţă prin ordinul rectorului. Din numărul membrilor consiliului ştiinţific se numesc vicepreşedintele şi secretarul ştiinţific. Termenul Împuternicirilor consiliului ştiinţific este de 5 ani. Activitatea consiliului ştiinţific al Academiei se desfăşoară conform planului aprobat de către rector. Consiliul ştiinţific al Academiei: examinează dările de seamă ale rectorului, prorectorilor şi conducătorilor de subdiviziuni privind unele direcţii de activitate a Academiei; ia decizii în chestiunile de importanţă deosebită privind organizarea procesului instructiv; aprobă planurile de cercetări ştiinţifice; soluţionează problemele creîrii (lichidării) laboratoarelor, catedrelor şi altor subdiviziuni ale Academiei; examinează chestiunile privind conferirea titlurilor ştiinţifice de profesor universitar, conferenţiar şi colaborator ştiinţific superior; examinează suplinirea funcţiilor de şefi ai catedrelor, profesor, colaboratori ştiinţifici şi alte cadre didactice; examinează şi rezolvă alte chestiuni privind activitatea Academiei. Deciziile consiliului ştiinţific se adoptă prin vot deschis, cu majoritate simplă de voturi, iar la concursurile pentru suplinirea funcţiilor de profesori, colaboratori ştiinţifici, prezentările privind conferirea titlurilor ştiinţifice de profesor universitar, conferenţiar, colaborator ştiinţific superior - prin vot seecret. Decizia consiliului ştiinţific intră în vigoare după aprobarea de către rector. Şedinţele consiliului ştiinţific se legalizează prin procese-verbale, semnate de preşedintele şi secretarul ştiinţific al consiliului ştiinţific. Preşedintele şi secretarul ştiinţific organizaează sistematic controlul executării deciziilor consiliului ştiinţific şi informează componenţa consiliului ştiinţific despre îndeplinirea hotărîrilor adoptate. 8.4. Chestiunile operative privind activitatea metodico-didactică, de cercetări ştiinţifice şi de gestiune economică a Academiei sînt examinate de rectorat şi sînt confirmate prin deciziile rectorului. Din componenţa rectoratului fac parte: rectorul, prorectorii, şefii direcţiilori şi altor subdiviziuni principale şi secretarul ştiinţific. La şedinţele rectoratului sînt invitaţi reprezentanţii organizaţiilor obşteşti, precum şi auditorii şi colaboratorii Academiei, a căror activitate este legată de soluţionarea problemelor luate în dezbatere. 8.5. Întrega activitate a Academiei o conduce rectorul, numit în funcţie de cître Guvernul Republicii Moldova. Rectorul poartă întreaga răspundere pentru rezultatele activităţii Academiei. El acţionează conform legislaţiei în numele Academiei, o reprezintă în toate organele, instituţiile , întreprinderile, administrează proprietatea Academiei, încheie contracte, eliberează procuri, deschide la bancă conturi pentru Academie. În limitele competenţii sale rectorul: emite ordine şi dă indicaţii obligatorii pentru toţi lucrătorii şi funcţionarii Academiei; prezintă recomandaţii Guvernului Republicii Moldova pentru desemnare în şi eliberare din funcţie a prorectorilor, stabileşte atribuţiile concrete şi responsabilitatea lor; angajează şi concediază lucrătorii şi funcţionarii Academiei, adigură respectarea ordinii stabilite pentru suplinirea funcţiilor de profesori şi alte cadre didactice, colaboratori ştiinţifici; desemnează în şi eliberează din funcţie conducători de direcţii, ai programelor, subdiviziunilor ştiinţifice şi altor subdiviziuni ce fac parte din componenţa Academiei, stabileşte componenţa lor; rezolvă problemele de premiere a lucrătorilor, inclusiv a prorectorilor, contabilului-şef şi conducătorilor subdiviziunilor; aprobă, în limitele alocaţiilor şi fondului de remunerare, numărul lucrătorilor, salariul de funcţie şi personalul scriptic, precum şi devizul de cheltuieli pentru întreţinerea Academiei; aprobă structura şi instucţiunile de funcţii ale subdiviziunilor Academiei; prezintă spre aprobare colectivului regulile de ordine interioară. 8.6. Activitatea catedrei este dirijată de şeful catedrei, ales în această funcţie de către consiliul ştiinţific al Academiei pe un termen de 5 ani. Şeful catedrei conduce activitatea ei, poartă întreaga răspundere pentru rezultatele activităţii catedrei. Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 5 august 1993 nr.483 STRUCTURA Academiei de Studii în Domeniul Administrării Publice pe lîngă Guvernul Republicii Moldova Rectoratul Direcţia organizarea procesului de instruire Catedra administrare publică şi a personalului Catedra economie, management şi relaţii de piaţă Catedra statul şi dreptul Catedra sisteme informaţionale, tehnică de calcul şi programare Catedra ştiinţe umanistice Catedra limba română şi limbi moderne Secţia activitate ştiinţifică şi editorială Biblioteca ştiinţifică Secţia evidenţă contabilă, planificare şi finanţare Secţia cadre, cancelaria Direcţia gospodărire Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 5 august 1993 nr.483 LISTA categoriilor de lucrători ai organelor administraţiei publice şi organizaţiilor neguvernamentale pentru înscrierea la Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice şi ponderea lor faţă de numărul total de auditori ------------------------------------------------------------------------ Nr.| Categoriile de lucrători |Ponderea, % din | |numărul total de | |auditori ------------------------------------------------------------------------ 1. Executivele raionale şi primăriile oraşelor de subordonare republicană 55 Preşedinţi ai executivelor raionale, primari ai oraşelor de subordonare republicană 10 Vicepreşedinţi ai executivelor raionale, vice- primari ai oraşelor de subordonare republicană 20 Şefi de direcţii şi secţii ai executivelor rai- onale şi primăriilor oraşelor de subordonare republicană 15 Specialişti ai executivelor raionale şi primă- riilor oraşelor de subordonare republicană 5 Primari ai comunelor 5 2. Cancelaria de Stat a Republicii Moldova 7 Lucrători ai Secretariatului Guvernului Republicii Moldova 4 Lucrători ai Secretariatului Preşedintelui Republicii Moldova 3 3. Secretariatul Parlamentului 3 Lucrători ai Secretariatului Parlamentului 3 4. Ministerle şi departamentele de stat 25 Viceminiştri, vicedirectori generali ai departamentelor de stat 5 Şefi de direcţii, secţii ale ministerelor şi departamentelor 20 5. Organizaţii, asociaţii şi întreprinderi ale economiei naţionale 10 Lucrători de conducere 10 Total 100 Anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 5 august 1993 nr.483 SCHEMA privind periodicitatea şi durata perfecţionării cadrelor la Academia de Studii în domeniul Administrării Publice ------------------------------------------------------------------------ Nr.| Categoriile de funcţionari | Periodicitatea perfecţionării | publici |----------------------------------- | |O dată în 2-3 ani| Anual | |-----------------|----------------- | | Durata| Inclusiv| Durata|Inclusiv | | |peste ho-| |peste ho- | | |tare | |tare ------------------------------------------------------------------------ 1. Primăriile comunelor Primari ai comunelor o lună o săptă- o săptă- - mînă mînă Viceprimari ai comunelor - - două săp- - tămîni 2. Executivele raionale şi primă- riile oraşelor de subordonare republicană Preşedinţi ai executivelor rai- o lună o săptă- o săptă- - onale şi primari ai oraşelor mînă mînă Vicepreşedinţi ai executivelor o lună o săptă- 2-3 zile - raionale şi viceprimari ai mînă oraşelor Secretari ai executivelor şi o lună o săptă- 2-3 zile - primăriilor oraşelor mînă Conducători ai direcţiilor, o lună - 2-3 zile - serviciilor, secţiilor execu- tivelor raionale şi primări- ilor oraşelor Specialişti ai executivelor o lună - - - raionale şi primăriilor ora- şelor 3. Parlamentul Republicii Moldova Conducători ai comisiilor perma- - - două săp- două săp- nente ale Parlamentului Republi- tămîni tămîni cii Moldova Deputaţi ai Parlamentului Repub- - - două săp- două săp- licii Moldova tămîni tămîni 4. Cancelari de Stat şi Secretari- atul Parlamentului Republicii Moldova Consilieri ai Preşedintelui - - două săp- două săp- Republicii, Preşedintelui Par- tămîni tămîni lamentului, Prim-ministrului Republicii Moldova Conducători de direcţii, ser- o lună o săptă- - - vicii şi secţii ai Cancelariei mînă de Stat şi ai Secretariatului Parlamentului Republicii Mol- dova Specialişti ai Cancelariei de o lună două săp- - - Stat şi ai Secretariatului tămîni Parlamentului Republicii Moldova 5. Ministere şi departamente de stat Miniştri, directori generali - - două săp- două săp- ai departamentellor de stat tămîni tămîni Viceminiştri, vicedirectori - - două săp- două săp- generali ai departamentelor tămîni tămîni de stat Conducători ai departamentelor o lună o săptă- - - ministeriale, ai direcţiilor, mînă secţiilor şi ai altor subdi- viziuni ale ministerelor şi departamentelor Specialişti ai ministerelor " două săp- - - şi departamentelor de stat tămîni 6. Organizaţii, asociaţii şi în- treprinderi ale economiei na- ţionale Lucrători de conducere două o săptă- - - luni mînă Specialişti două o săptă- - - luni mînă

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀