marți, 30 noiembrie 1993
705/11.11.93 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind modalităţile de despăgubire a daunelor cauzate de perturbarea reţelelor electrice şi a Regulamentului privind mod...
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
        Pentru aprobarea Regulamentului privind modalităţile de
 despăgubire a daunelor cauzate de perturbarea reţelelor electrice şi a
Regulamentului privind modalităţile de despăgubire a daunelor cauzate de
perturbarea liniilor de telecomunicaţii aeriene şi prin cablu, reţelelor
    de radioficare, construcţiilor şi utilajului de telecomunicaţii,
                      televiune şi radiodifuziune

                         Nr.705  din  11.11.93

                    Monitor nr.11/365 din 30.11.1993

                                * * *

    În scopul prevenirii  cazurilor  de deteriorare de  către  cetăţeni,
organizaţii şi întreprinderi a liniilor electrice aeriene şi prin cablu,
a  utilajului  electric, reţelelor de telecomunicaţii şi  utilajului  de
telecomunaţii, Guvernul Repblicii Moldova hotătăşte:

    1. Se aprobă  Regulamentul  privind  modalităţile de  despăgubire  a
daunelor  cauzate  de  perturbarea reţelelor electrice (anexa  nr.1)  şi
Regulamentul  privind modalităţile de despăgubire a daunelor cauzate  de
perturbarea liniilor de telecomunicaţii aeriene şi prin cablu, reţelelor
de   radioficare,  construcţiilor  şi  utilajului  de   telecomunicaţii,
televiziune şi radiodifuziune (anexa nr.2).

    2. Se stabileşte  că  agenţii economici, indiferent de forma lor  de
proprietate  şi de apartenenţa departamentală, şi persoanele fizice care
defectează   reţelele   şi   utilajul  electric,   de   telecomunicaţii,
radioficare,   televiziune   şi  radiodifuziune  vor  recupera   daunele
respective,  indiferent  de faptul dacă sînt sau nu traşi la  răspundere
penală sau administrativă, conform legislaţiei în vigoare.

    3. Asociaţia  de  producţie  "Moldenergo",  întreprinderea  de  Stat
"Moldtelecom"   şi  Centru  Republican  de  Radio  şi  Televiziune   ale
Ministerului   Informaticii,   Informaţiei  şi   Telecomunicaţiilor   să
utilizeze sumele percepute de la agenţii economici şi persoanele fizice,
încasate conform regulamentelor nominalizate, după cum urmează:
    50 la sută din  sumele  de  despăgubire  să fie  virate  în  bugetul
republican;
    30 la sută să  fie utilizate pentru acoperirea cheltuielilor  legate
de  restabilirea  şi  reparaţia  reţelelor şi  utilajului  electric,  de
telecomunicaţii, radioficare, televiziune şi radiodifuziune deteriorate;
    20 la sută să   fie   utilizate  pentru  premierea   şi   stimularea
persoanelor  care  au contribuit la depistarea şi  reparaţia  obiectelor
electroenergice,   de   telecomunicaţii,  radioficare,  televiziune   şi
radiodifuziune deteriorate.


             PRIM-MINISTRU
             AL REPUBLICII MOLDOVA                 ANDREI SANGHELI


                                           Anexa nr.1
                                    la Hotărîrea Guvernului
                                      Republicii Moldova
                                 din 11 noiembrie 1993 nr.705


                              REGULAMENT
           privind modalităţilor de despăgubire a daunilor
              cauzate de perturbarea reţelelor electrice


    1. Dauna cauzată  de perturbarea reţelelor electrice se va despăgubi
de către agenţii economici şi persoanele fizice după cum urmează:

    1) pentru deteriorarea  liniilor  aeriene de transport  al  energiei
electric,  liniilor  prin  cablu, utilajului electric  al  staţiilor  de
transformare  şi  posturile  de comutare fără deconectarea  acestora  şi
întreprinderile  alimentării cu energie electrică a consumatorilor se va
încasa   în  mărime  triplă  a  costului  lucrărilor  de  reparaţie   şi
restabilire;
    2) pentru deterioararea  liniilor  aeriene de transport al  energiei
electrice,  liniilor  prin  cablu, utilajului electric al  staţiilor  de
transformare  şi  posturilor  de comutare cu  deconectarea  acestora  şi
întreruperea  alimentarii  cu energie electrică a consumatorilor se  vor
încasa sume de despăgubire într-o mărime triplă a costului lucrărilor de
reparaţie şi restabilirea şi într-o mărime încincită a costului energiei
electrice nelivrate consumatorilor.

    2. Volumul de   energie  electrică  nelivrată  se  va  determina  în
conformitate cu Regulile de utilizare a energiei electrice şi termice de
către   serviciile  de  desfacere  ale  întreprinderilor  Asociaţiei  de
producţie "Moldenergo".

    3. Procesul-verbal  şi  devizul  de cheltuieli  pentru  despăgubirea
daunelor  cauzate  de  perturbarea reţelelor electrice se  întocmesc  de
către   serviciile   corespunzătoare  ale   întreprinderilor   reţelelor
electrice  în  termen  de  3  zile  după  restabilirea  deteriorării  cu
participarea  reprezentantului organului autoadministrării locale, fiind
aprobate  de  către  conducătorul întreprinderii şi se  prezintă  părţii
culpabile   pentru   semnare.  La  întocmirea  procesului-verbal   poate
participa  partea  culpabilă  sau reprezentantul acesteia,  care  va  da
explicaţiile   de  rigoare  în  această  chestiune.  Procesul-verbal  se
consideră  valabil şi în cazul în care partea culpabilă se eschivează de
la semnătură. Copia procesului-verbal cu cererea de despăgubire a daunei
se  expediează  părţii culpabile, care în termen de 15 zile achită  suma
despăgubirii.

    4. În cazul în  care  partea  culpabilă  nu este de  acord  cu  suma
calculată  a  daunei,  ea  este  în drept să  se  adreseze  în  instanţa
judecătorească   sau  arbitraj,  dar  numai  după  achitarea  sumei   de
despăgubire.

    5. Dacă partea  culpabilă  refuză  să achite  suma  de  despăgubire,
conducătorul  întreprinderii reţelelor electrice va înainta în  instanţa
judecătorească,   în   modul   stabilit,  materialele  cu   privire   la
deteriorarea  reţelelor electrice şi la despăgubirea daunelor cauzate de
către partea culpabilă.

                                           Anexa nr.2
                                    la Hotărîrea Guvernului
                                       Republicii Moldova
                                  din 11 noiembrie 1993 nr.705

                              REGULAMENT
        privind modalităţile de despăgubire a daunelor cauzate
        de perturbarea liniilor de telecomunicaţii aeriene şi
          cablu, reţelelor de radioficare, construcţiilor şi
     utilajului de telecomunicaţii, releviziune şi radiodifuziune


    1. Dauna cauzată  de perturbarea liniilor de telecomunicaţii aeriene
şi  prin cablu, reţelelor de radioficare, constucţiilor şi utilajului de
telecomunicaţii,  televiziune şi radiodifuziune se va despăgubi de către
agenţii economici şi persoanele fizice după cum urmează:
    1) pentru deteriorarea  liniilor  de telecomunicaţii interrubane  şi
internaţionale,   construcţiilor   şi  utilajului  de   telecomunicaţii,
televiziune  şi  radiodifuziune care a cauzat întreruperea  funcţionării
telecomunicaţiilor se percepe o sumă în mărimea încincită, care include:
    a) valoarea pierderilor    de    venituri   tarifare   cauzate    de
întreprinderile  în  lucru  în  urma  deteriorării  liniilor  telefonice
interurbane  şi  internaţionale, care se determină reieşind din  sarcina
zilnică, calculată în ore, a unui canal, socotindu-se cîte 18 ore zilnic
cu coeficientul de utilizare a canalului de 25 la sută;
    b) valoarea pierderilor    de    venituri   tarifare   cauzate    de
deteriorările   construcţiilor   şi   utilajului   de   televiziune   şi
radiofuziune,  care se calculează reieşind dint-un termen de întrerupere
în  lucru  de  o  oră a fasciculului de televiziune  prin  relee  şi  se
precizează   reieşind   din  numărul  fasciculelor  de  televiziune   şi
telecomunicaţii,  precum  şi  a emiţătoarelor  şi  retranslatoarelor  de
televiziune  şi  radiodifuziune  care au  încetat  emiterea  programelor
respective;
    c) valoarea cheltuielilor  pentru restabilirea şi reparaţia liniilor
de  telecomunicaţii  aeriene  şi prin cablu, reţelelor  de  radioficare,
construcţiilor   şi   utilajului  de  telecomunicaţii,  televiziune   şi
radiodifuziune,  precum  şi  ajustarea  parametrilor  acestora  pînă  la
normele tehnice corespunzătoare;
    d) valoarea cheltuielilor   de  transport  pentru  restabilirea   şi
reparaţia reţelelor de telecomunicaţii şi radioficare, construcţiilor şi
utilajului de telecomunicaţii, televiziune şi radiodifuziune.

    2) Suma de acţiune,  care, pe lîngă valoarea cheltuielilor enumerate
în  subpunctul b) include valoarea timpului de întrerupere în lucru pînă
la  reînceperea  funcţionării  provizorii şi  restabilirea  liniilor  de
telecomunicaţii,  reţelelor de radioficare, construcţiilor şi utilajului
de  teleradiodifuziune  şi  timpul suplimentar de întrerupere  în  lucru
(închiderea   neplanificată  a  telecomunicaţiilor)  pentru  înlăturarea
totală a deteriorărilor.

    3) Pentru deteriorarea   reţelelor  telefonice  şi  de   radioficare
(urbane  şi  rurale),  care  au  provocat  întreruperi  în  funcţionarea
liniilor  de  abonat  şi  a  liniilor  de  joncţiune  dintre  centralele
telefonice în oraşe şi localităţi de tip orăşenesc, precum şi a liniilor
de transmisiuni radio prin fire şi fidere se percepe o sumă triplă, care
cuprinde:
    a) valoarea pierderilor    de    venituri   tarifare   cauzate    de
deteriorarile  liniilor  de abonat telefonice şi de  transmisiuni  radio
prin  fire  care se determină reieşind din taxa de abonament  pe  ultima
lună  pentru folosirea telefoanelor şi posturilor de abonat, precum şi a
liniilor de joncţiune dintre centralele telefonice şi fiderelor de 
radio;
    b) valoarea cheltuielilor  pentru restabilirea şi reparaţia liniilor
de  abonat  telefonice  şi  radio prin fire, precum  şi  a  liniilor  de
joncţiune şi fiderelor de radio;
    c) valoarea cheltuielilor   de  transport  pentru  restabilirea   şi
reparaţia  reţelelor  de  telecomunicaţii,  celor de  radioficare  şi  a
construcţiilor de teleradiodifuziune.

    2. Referitor la faptele de deteriorare a liniilor de telecomunicaţii
aeriene  şi  prin  cablu, reţelelor de  radioficare,  construcţiilor  şi
utilajului   de   teleradiodifuziune  de  către  agenţii  economici   şi
persoanele    fizice,    serviciile   respective   ale    întreprinderii
"Moldtelecom"  şi Centrului Republican de Televiziune şi  Radiodifuziune
întocmesc,  cu participarea reprezentanţilor organelor autoadministrării
locale,  într-un  termen  de 3 zile după  înlăturarea  deteriorării,  un
proces-verbal  şi  devizul  de  cheltuieli,  care  se  aprobă  de  către
condcătorul  întreprinderii  şi  se  prezintă  părţii  culpabile  pentru
semnare.
    La întocmira  procesului-verbal  poate  participa, de  asemenea,  şi
partea  culpabilă  sau reprezentantul acestuia, care va da  explicaţiile
necesare referitor la problema în cauză.
    Procesul-verbal  se  consideră  valabil şi în cazul în  care  partea
culpabilă se eschivează de la semnare.
    Copia procesului-verbal  şi  cererea  de  despăgubire  a  daunei  se
expediează  părţii  culpabile,  care în termen de 15  zile  achită  suma
despăgubirii.

    3. În cazul în  care  partea  culpabilă  nu este de  acord  cu  suma
calculată  a  daunei,  ea  este  în drept să  se  adreseze  în  instanţa
judecătorească   sau  arbitraj,  dar  numai  după  achitarea  sumei   de
despăgubire.

    4. În cazul în  care  partea  culpabilă  refuză să  achite  suma  de
despăgubire,  conducătorul  întreprinderii "Moldtelecom"  sau  Centrului
Republican  de  Televiziune şi Radioteleviziune va înainta  în  instanţa
judecătorească,   în   modul   stabilit,  materialele  cu   privire   la
deteriorarea  de  telecomunicaţii, radiodifuziune şi televiziune  şi  la
despăgubirea daunelor cauzate de către partea culpabilă.