joi, 1 decembrie 1994
792/31.10.94 Hotărîre pentru modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.659 din 21 octombrie 1993
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
         pentru modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului
            Republicii Moldova nr. 659 din 21 octombrie 1993

                         Nr.792  din  31.10.94

        Monitorul Oficial al R.Moldova nr.15/130 din 01.12.1994

                                * * *

    Guvernul Republicii Moldova hotărăşte:

    Hotărîrea Guvernului  Republicii  Moldova nr. 659 din  21  octombrie
1993 "Privind Fondul pentru susţinerea antreprenoriatului şi dezvoltarea
micului business" se modifică şi se completează precum urmează:

    1. În punctul 3:
    alineatul patru va avea următorul conţinut:
    "30 la sută din  asistenţa  internaţională (cu  excepţia  asistenţei
medicale  cu  destinaţie  specială), inclusiv  creditele  cu  destinaţie
specială, se transferă în Fondul pentru susţinerea antreprenoriatului şi
dezvoltarea micului business";
    punctul se completează cu alineatul cinci avînd următorul conţinut:
    "Ministerul Economiei,   în  comun  cu  Ministerul  Finanţelor,   la
încheierea   contractelor   interguvernamentale  privind  acordarea   de
asistenţă   internaţională  republicii,  va  prevedea  întru  susţinerea
financiară  a  agenţiilor  micului business, alocări  în  Fondul  pentru
susţinerea  antreprenoriatului şi dezvoltarea micului business,  conform
hotărîrii în cauză";

    2. În anexa nr. 2 la hotărîrea sus-numită:
    1) în componenţa     Comitetului    Fondului    pentru    susţinerea
antreprenoriatului şi dezvoltarea micului business se includ:

    Istrati Anatolie       - director executiv al Fondului pentru
                             susţinerea antreprenoriatului şi            
                             dezvoltarea micului business, doctor         
                             în economie
    Sobor Mihail           - vicepreşedinte al Uniunii antreprenorilor
                             şi arendaşilor, doctor în ştiinţe tehnice
    Vizer Pavel            - preşedinte al Băncii Comerciale
                             "Întreprinzbancă"
    Pavălucă Iurie         - preşedinte al companiei "Căpriana";

    2) din componenţa    comitetului    Fondului    pentru    susţinerea
antreprenoriatului  şi  dezvoltarea micului business se  retrag:  Vrabii
Natalia, Crivcianschi Aglaia, Iacovlev Vladimir.


             PRIM-MINISTRU
             AL REPUBLICII MOLDOVA                 ANDREI SANGHELI