vineri, 9 iunie 1995
309/17.05.95 Hotărîre cu privire la Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi Planul de înmatric...

H O T Ă R Î R E

cu privire la Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor

în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi

Planul de înmatriculare în 1995 a elevilor şi studenţilor

în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova

cu finanţarea din bugetul republican

 

nr. 309 din 17.05.1995

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.31-32/255 din 09.06.1995

 

* * *

În scopul asigurării economiei naţionale cu cadre calificate şi integrării şcolii profesionale naţionale în sistemul de învăţămînt mondial, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova, conform anexei nr.1;

Planul de înmatriculare în anul 1995 a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova cu finanţarea din bugetul republican, conform anexei nr.2.

2. Se stabileşte că Nomenclatorul specialităţilor se introduce începînd cu anul de studii 1995-1996 şi constituie parte componentă a standardului de stat în domeniul pregătirii cadrelor de înaltă calificare, fiind obligatoriu pentru toate instituţiile de învăţămînt din republică, indiferent de subordonare, forma de proprietate şi gospodărire.

3. Modificările şi completările în Nomenclatorul specialităţilor se vor aproba pe viitor de către Ministerul Economiei în comun cu Ministerul Învăţămîntului în baza propunerilor ministerelor, departamentelor, instituţiilor de învăţămînt, agenţilor economici din republică.

4. Se acceptă înmatricularea în anul 1995 în instituţiile de învăţămînt pe bază de contract într-un volum coordonat cu Ministerul Economiei şi ministerele de resort, peste cota de înmatriculare indicată în anexa nr.2 şi cu suportarea cheltuielilor respective pentru instruire şi asigurări sociale ale studenţilor de către persoanele fizice şi juridice. Persoanele particulare acoperă cheltuielile pentru instruire la nivelul celor reale, suportate de instituţia de învăţămînt respectivă.

5. Ministerul Economiei, în comun cu ministerele şi departamentele interesate, va stabili cota de înmatriculare a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt în funcţie de specialităţi.

6. Instituţiile nestatale de învăţămînt, în concordanţă cu Ministerul Economiei, determină anual cota de înmatriculare la specialităţi.

Se interzice pregătirea cadrelor în instituţiile nestatale de învăţămînt la specialităţile „Administrare publică”, „Activitate vamală” „Relaţii internaţionale”, „Farmacia” şi la toate specialităţile de profil pedagogic şi medical.

Ministerul Învăţămîntului, în comun cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, în termen de o lună, va înainta propuneri privind modul de continuare a instruirii în instituţiile de stat a studenţilor înmatriculaţi anterior în instituţiile nestatale de învăţămînt la specialităţile nominalizate.

7. Ministerul Învăţămîntului, în comun cu Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ministerele şi departamentele interesate:

în termen de o lună va revedea şi va aproba Nomenclatorul profesiunilor pentru pregătirea cadrelor în şcolile tehnice profesionale din republică;

în termen de 3 luni va prezenta Guvernului Republicii Moldova proiectul de hotărîre „Cu privire la standardele de stat în învăţămîntul profesional şi superior din republică”;

în termen de 2 luni va reexamina şi va aproba Regulamentul cu privire la plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt, ţinîndu-se cont de activitatea tinerilor specialişti în condiţiile relaţiilor de piaţă.

8. Ministerele, departamentele, autorităţile administrării publice centrale, care au în subordine instituţii de învăţămînt:

să întreprindă măsuri eficiente întru crearea condiţiilor favorabile de pregătire a cadrelor de larg profil (2-3 specialităţi), inclusiv în domeniile noi de activitate;

să prevadă în planurile de învăţămînt la toate specialităţile ce ţin de sfera de producţie instruirea aprofundată a studenţilor în domeniul managementului, marketingului, businessului, relaţiilor economice internaţionale, dreptului economic şi limbilor străine;

să pună în aplicare patronajul de către profesori a grupelor studenţeşti, avînd ca scop mobilizarea eforturilor tineretului studios în vederea obţinerii unor cunoştinţe temeinice, conform cerinţelor la etapa de tranziţie spre relaţiile de piaţă;

să intensifice conform actelor normative în vigoare, activitatea cu privire la plasarea absolvenţilor în cîmpul muncii, creînd în acest scop cu participarea studenţilor, birouri, servicii etc., familiarizîndu-i (începînd cu etapa de admitere) cu modul de angajare după absolvire, precum şi asigurînd evidenţa plasării în cîmpul muncii a absolvenţilor.

9. Ministerul Învăţămîntului:

va aplica măsuri eficiente asigurînd trecerea la sistemul de pregătire a cadrelor, conform prevederilor Concepţiei dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova;

va coordona planurile şi programele de învăţămînt şi va examina nivelul de pregătire a cadrelor în instituţiile nestatale, avînd ca scop asigurarea pregătirii cadrelor de înaltă calificare;

va organiza studiul analitic al potenţialului de cadre şi prognozării ştiinţifice a necesarului acestora pe domenii de activitate.

10. Se stabileşte că pregătirea cadrelor peste hotarele republicii în baza acordurilor interstatale (interguvernamentale) şi contractelor, încheiate de către Ministerul Învăţămîntului, ministerele, departamentele, instituţiile de învăţămînt de stat, organizaţiile intermediare, agenţii economici cu instituţiile de învăţămînt şi partenerii din străinătate, se efectuează exclusiv prin decizia Ministerului Învăţămîntului cu selectarea candidaţilor după I an de studii în instituţiile de învăţămînt din republică.

11. Instruirea persoanelor din străinătate se efectuează conform acordurilor interstatale (interguvernamentale) dintre Republica Moldova şi alte state şi a contractelor, încheiate în baza acestora de către Ministerul Învăţămîntului, instituţiile de învăţămînt din republică şi persoanele fizice, juridice din alte state în concordanţă cu ministerul de resort şi Ministerul Economiei.

Cetăţenii străini sînt admişi la învăţătură peste limitele planului stabilit, cu condiţia că aceasta nu se va răsfrînge negativ asupra pregătirii cadrelor pentru republică şi suportarea completă a cheltuielilor pentru instruire.

12. Se consideră necesară repartizarea prioritară a creditelor şi donaţiilor din străinătate pentru dezvoltarea sistemului de învăţămînt din republică.

13. Se stabileşte că absolvenţii repartizaţi la lucru în sectorul statal conform cerinţelor ministerelor, departamentelor, agenţiilor economici sînt obligaţi să se plaseze în cîmpul muncii şi să lucreze conform repartizării un termen de 3 ani după absolvirea instituţiei de învăţămînt, dacă în contractele privind pregătirea cadrelor nu sînt indicate alte termene. O nouă repartizare a tinerilor specialişti în perioada primilor trei ani de activitate se efectuează prin intermediul instituţiei de învăţămînt respective, în baza acordului în scris de la locul de lucru şi a confirmării agentului economic care urmează să încadreze tînărul specialist în cîmpul muncii.

Agenţii economici cu proprietate privată, care, cu începere de la 1 ianuarie 1996, vor angaja în serviciu tineri specialişti, repartizaţi anterior în sectorul statal, în primii trei ani de activitate, fără adeverinţa respectivă eliberată de către instituţia de învăţămînt absolvită, urmează să restituie pe contul instituţiei de învăţămînt respective cheltuielile legate de instruirea specialistului în ansamblu. Se scutesc de această plată agenţii economici care au angajat absolvenţi cu dreptul de plasare liberă în cîmpul muncii.

14. Ministerele, departamentele, autorităţile administraţiei publice centrale coordonează lucrările ce ţin de asigurarea ramurilor respective cu cadre şi prezintă Ministerului Economiei, în termen pînă la 1 august anual, numărul necesar de cadre (pe ani şi specialităţi) pe o perspectivă de 5 ani pentru organizaţii şi întreprinderi, inclusiv pentru cele din sectorul nestatal al ramurii respective.

15. Se stabileşte că la crearea instituţiilor de învăţămînt, indiferent de forma de proprietate şi gospodărire, în hotărîrile respective ale Guvernului Republicii Moldova se fixează domeniile lor de activitate, în baza cărora se eliberează licenţele.

Ministerul Învăţămîntului va înainta, în termen de o lună, propuneri privind temeiurile legislative, în baza cărora au fost create în republică instituţiile nestatale de învăţămînt, precum şi oportunitatea legiferării activităţii lor pe viitor, conform prevederilor prezentei hotătîri.

16. Departamentul Statisticii va prezenta Ministerului Economiei anual informaţii analitice privind migrarea, pensionarea specialiştilor, precum şi despre potenţialul de cadre, care activează în economia naţională.

17. Se abrogă: punctul 2 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.226 din 20 iulie 1990; punctul 3 din Dispoziţia Guvernului Republicii Moldova nr.75 din 24 martie 1992; Dispoziţia Guvernului Republicii Moldova nr.186 din 29 iunie 1992; punctele 2 şi 3 din Dispoziţia Guvernului Republicii Moldova nr.318 din 16 august 1994.

 

PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI
 
Nr.309  Chişinău din 17 mai 1995

 

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova

nr.309 din 17 mai 1995

 

NOMENCLATORUL

specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt

superior din Republica Moldova

 

Codul şi denumirea profilurilorCodul şi denumirea specialităţilor***
12
0100 Matematică 0101* Matematică
0102* Matematică aplicată
0200 Fizică0201* Fizică
0300 Chimie0301* Chimie
0302 Tehnologie chimică
0400 Biologie0401* Biologie
0402* Pedologie şi pedagogie
0500 Geografie0501* Geografie
0600 Istorie0601* Istorie
0602 Arhivistică şi muzeologie
0603* Relaţii internaţionale
0604* Politologie
0700 Filozofie0701* Filozofie
0702* Sociologie
0800 Teologie0801 Teologie
0900 Jurnalistică0901* Jurnalistică
1000 Juridică1001 Drept
1002 Drept economic
1003* Drept internaţional
1004* Administrare publică
1005** Secretariat-birotică
1006 Activitate vamală
1100 Filologie1101* Limba şi literatura moldovenească
1102* Limba şi literatura rusă
1103* Limba şi literatura engleză
1104* Limba şi literatura franceză
1105* Limba şi literatura germană
1106* Limba şi literatura spaniolă
1107* Limba şi literatura italiană
1108 Limbi moderne aplicate (traducători)
1109 Bibliologie
1200 Psihopedagogie

1201* Pedagogie şi psihologie
1202 Pedagogie preşcolară
1203 Pedagogia învăţămîntului primar
1204* Pedagogie generală
1205* Instruire economică
1206 Instruire profesională
1207* Psihopedagogie reabilitară

1300 Educaţie fizică şi sport1301 Educaţie fizică şi sport
1400 Muzică

1401 Interpretare instrumentală
1402 Canto
1403 Dirijare corală
1404 Pedagogia muzicii
1405 Muzicologie
1406* Compoziţie

1500 Artă teatrală

1501* Actorie
1502 Regie
1503 Coregrafie
1504 Decoraţii teatrale
1505* Teatrologie
1506 Culturologie

1600 Arte plastice şi decorative

1601 Pictură
1602 Grafică
1603 Designul interiorului
1604 Artă decorativă aplicată
1605 Desigunul vestimentar
1606 Pedagogia artelor plastice
1607 Sculptură

1700 Medicină

1701 Medicină generală
1702 Medicină profilactică
1703 Stomatologie
1704 Pediatrie
1705** Serviciul obstetrical
1706 Diagnostică şi laborator
1707 Fiziokinetoterapie
1708** Cosmetică medicală
1709 Medicină netradiţională

1750 Farmacie1751 Farmacie
1800 Economie

1801 Management
1802 Marketing
1803 Relaţii economice internaţionale
1804 Finanţe şi asigurări
1805 Contabilitate şi audit
1806 Statistică şi previziune economică
1807 Cibernetică şi informatică economică
1808 Economia şi sociologia resurselor umane
1809 Economie
1810 Bănci şi burse de valori
1811 Merceologie
1812* Inginerie şi management

1900 Electrotehnică şi energetică

1901 Electroenergetică
1902 Termoenergetică
1903 Maşini, aparate şi acţionări electrice
1904 Electrificarea agriculturii
1905 Energetică netradiţională

2000 Mecanică

2001 Construcţii de maşini
2002 Utilaj tehnologic industrial
2003 Maşini şi utilaje pentru construcţii
2004 Mecanizarea agriculturii
2005 Transportul auto
2006 Transportul feroviar
2007 Designul industrial
2008** Prelucrarea materialelor
2009 Maşini unelte şi scule

2100 Radioelectronică

2101 Radioaparatură şi telecomunicaţii
2102 Sisteme radioelectronice
2103 Calculatoare
2104 Tehnologii informaţionale
2105 Microelectronică
2106 Automatizări
2107 Exploatarea aparaturii medicale
2108 Sisteme optoelectronice
2109 Comunicaţii poştale

2200 Tehnologia industriei alimentare

2201 Tehnologia produselor alimentare
2202 Tehnologia păstrării şi prelucrării cerealelor
2203 Tehnologia păstrării, prelucrării fructelor şi legumelor
2204 Tehnologia vinului şi produselor prin fermentare
2205 Tehnologia alimentaţiei publice
2206 Tehnologia prelucrării tutunului
2207 Tehnologia produselor cosmetice
2208 Biotehnologie

2300 Tehnologia industriei

2301 Modelarea şi tehnologia confecţiilor uşoare din ţesături
2302 Modelarea şi tehnologia confecţiilor din piele
2303 Filatură şi ţesături
2304 Modelarea şi tehnologia tricotajelor
2305 Tehnologia materialelor artificiale
2306 Tehnologia prelucrării lemnului

2400 Arhitectură2401 Arhitectură
2500 Construcţii

2501 Construcţii civile, industriale şi agricole
2502 Materiale şi elemente pentru construcţii
2503 Alimentări cu căldură, gaze şi ventilaţie
2504 Căi ferate, drumuri şi poduri
2505 Îmbunătăţiri funciare
2506 Gospodărirea şi protecţia apelor
2507 Organizarea teritoriului
2508 Cadastru
2509 Exploatarea zăcămintelor de minereu
2510 Construcţii şi gospodării comunale
2511 Geodezie, topografie şi cartografie

2600 Medicină veterinară2601 Medicină veterinară
2700 Zootehnie2701 Zootehnie
2702 Zooveterinărie
2800 Agricultură

2801 Agronomie
2803 Horticultură
2804 Protecţia plantelor
2805* Selecţie şi genetică
2806 Silvicultură şi grădini publice
2807 Gospodării fermiere
2808 Fertilitatea şi protecţia solului

2900 Ecologie2901 Ecologie şi protecţia mediului
3000 Servicii

3001 Comerţ, turism, servicii hoteliere
3002 Deservirea aparatelor radioelectronice de uz casnic
3003 Deservirea maşinilor şi aparatelor electrice de uz casnic
3004 Servicii auto
3005** Frizerie şi cosmetică decorativă

 

* – Pregătirea cadrelor numai în învăţămîntul universitar.

** – Pregătirea cadrelor numai în învăţămîntul tip-colegiu.

*** – Specializările pe domenii de activitate (ramuri) se asigură de către instituţiile de învăţămînt în concordanţă cu ministerul în subordinea căruia se află acestea, ţinîndu-se cont de contractele încheiate cu agenţii economici.

 

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova

nr.309 din 17 mai 1995

 

PLANUL

de înmatriculare în 1995 a elevilor şi studenţilor

în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova

finanţate din bugetul republican

 

(persoane)

Ministerele, departamentele, autorităţile

administrării publice centrale

În total

Inclusiv învăţămînt

de zi

seral
şi
fără
frecvenţă

1

2

3

4

Instituţiile de învăţămînt universitar892574201505
Ministerul Învăţămîntului683057501080
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei975725250
Ministerul Sănătăţii400400
Ministerul Culturii37033040
Academia de Studii în domeniul Administrării Publice pe lîngă Guvernul Republicii Moldova5050
Uniunea Asociaţiilor de Consum „Moldcoop”300165135
Instituţiile de învăţămînt tip colegiu în total84657765700
Ministerul Învăţămîntului3130311020
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei28502350500
Ministerul Sănătăţii10001000
Ministerul Culturii400400
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor26018080
Ministerul Informaticii şi Telecomunicaţiilor15512530
Departamentul Arhitecturii şi construcţiilor200200
Uniunea de Stat „Moldova-service” 18015030
Uniunea Asociaţiilor de Consum „Moldcoop”*125125
Căile Ferate ale Moldovei16512540
Şcolile tehnice-profesionale - în total22695215751120
Ministerul Învăţămîntului 22595214751120
Uniunea Asociaţiilor de Consum „Moldcoop”*1001001120

 

* finanţarea din contul U.A.C. „Moldcoop”