joi, 18 aprilie 1996
96/22.02.96 Hotărîre privind înfiinţarea Centrului pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din sistemul Ministerului Justiţiei
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
           privind înfiinţarea Centrului republican pentru
         pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din sistemele
           Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale

                          Nr.96  din  22.02.96

       Monitorul Oficial al R.Moldova nr.23-24/191 din 18.04.1996

                                * * *

    Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

    1. Se înfiinţează    Centrul   republican   pentru   pregătirea   şi
perfecţionarea   cadrelor   din  sistemele  Ministerului  Justiţiei   şi
Procuraturii Generale, cu un stat de personal, conform anexei.

    2. Se stabileşte că:
    Centrul republican  pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din
sistemele   Ministerului   Justiţiei  şi  Procuraturii   Generale   este
instituţie  de învăţămînt postuniversitar,  persoană juridică, cu sediul
în municipiul Chişinău şi este subordonat Ministerului Justiţiei;
    în realizarea  sarcinilor  ce îi revin, Centrul  asigură  pregătirea
profesională, teoretică şi practică a persoanelor care sînt încadrate în
funcţii  de  judecători,  consultanţi,  şefi  de  cancelarie,  executori
judecătoreşti,  notari  şi  colaboratori    ai  sistemului  Procuraturii
Generale,  precum  şi  a persoanelor care  urmează să  ocupe  în  viitor
asemenea funcţii;
    personalul Centrului  este alcătuit din cadre didactice şi  personal
administrativ;
    numirea cadrelor didactice se face de către ministrul justiţiei, iar
a personalului administrativ - de către directorul Centrului;
    pentru buna desfăşurare  a activităţii de pregătire şi perfecţionare
a  cadrelor, Centrul va încadra specialişti din rîndurile judecătorilor,
procurorilor, altor colaboratori cu o  pregătire profesională înaltă din
cadrul  sistemelor  Ministerului   Justiţiei şi  Procuraturii  Generale,
profesori   din   instituţiile  de   învăţămînt  superior,   precum   şi
specialişti din străinătate;
    pregătirea şi   perfecţionarea   cadrelor  se   realizează   conform
programei de studii, aprobate prin ordinul ministrului justiţiei;
    durata cursurilor  de  pregătire  şi perfecţionare este de  o  lună;
    asigurarea materială  a  Centrului se realizează parţial din  contul
bugetului  de  stat, precum şi din contul sponsorizărilor unor  persoane
juridice şi fizice, atît din ţară, cît şi din străinătate.

    3. Prezenta hotărîre   intră   în   vigoare  la   data   publicării.

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA                        Andrei SANGHELI

Contrasemnată:

Ministrul justiţiei                          Vasile Sturza 

Ministrul finanţelor                         Valeriu Chiţan

Procurorul general al
Republicii Moldova                           Dumitru Postovan

                                                      Anexă
                                             la Hotărîrea Guvernului 
                                             Republicii Moldova nr. 96 
                                             din 22 februarie 1996

                        Statul de personal
              al Centrului republican pentru pregătirea şi 
                perfecţionarea cadrelor din sistemele
              Ministerului Justiţiei şi Procuraturii General

    Director                                           - 1
    Vicedirector                                       - 1
    Şef secţie învăţămînt                              - 1
    Specialist principal                               - 2
    Specialist                                         - 1
    Bibliotecar                                        - 1
    Secretar-
    dactilografă                                       - 1