H O T Ă R Î R E
privind modificarea şi abrogarea unor hotărîri ale
Guvernului Republicii Moldova
Nr. 342 din 21.06.1996
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.52-53/438 din 08.08.1996
* * *
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova (se anexează).
2. Se abrogă:
punctele 5, 6 şi 7 ale Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.530 din 20 iulie 1994 „Cu privire la executarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.414 din 13 iunie 1994”;
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.447 din 29 iunie 1995 „Cu privire la extinderea unor înlesniri asupra Societăţii pe acţiuni „Rozmiar”.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
Nr.342. Chişinău, 21 iunie 1996. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.342 din 21 iunie 1996
Modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri
ale Guvernului Republicii Moldova
1. În Regulamentul de bază cu privire la structura cheltuielilor de fabricare şi desfacere a producţiei (lucrărilor, serviciilor) incluse în preţul de cost, şi modul de formare a rezultatelor financiare ale întreprinderilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.340 din 2 iunie 1993 (Monitor, 1993, nr.6, art.190), cu modificările operate prin hotărîrile Guvernului Republicii Moldova nr.761 din 13 octombrie 1994 şi nr.953 din 28 decembrie 1994 (Monitorul Oficial, 1994 , nr.13, art.112; 1995, nr.7, art.39):
a) Punctul 6:
subpunctul 1 se expune în următoarea redacţie:
„Cheltuielile (luîndu-se în considerare cele de transport şi achiziţionare, impozitul pentru exportul materialelor respective, achitate în afara republicii şi abaterile de la preţurile de evidenţă) pentru materii prime, materiale, semifabricatele cumpărate, articolele de completare, combustibil, ambalaje de folosinţă unică, deteriorarea ambalajelor în procesul de producţie în limita normelor aprobate, precum şi costul energiei consumată, legate nemijlocit de producerea producţiei (lucrărilor, serviciilor) şi condiţionate de tehnologia şi organizarea producerii (vezi descifrarea detaliată în punctul 10 al prezentului Regulament), inclusiv cheltuielile pentru controlul proceselor de producere şi al calităţii producţiei fabricate.
Toate cheltuielile ce ţin de achiziţionarea şi comercializarea mărfurilor (cu excepţia celor de importanţă socială) se raportă la cheltuielile de circulaţie.
Pentru mărfurile de importanţă socială se stabileşte următorul mod de compensare a cheltuielilor legate de achiziţionarea şi comercializarea mărfurilor:
pentru mărfurile exportate, cheltuielile se raportă la cheltuielile de circulaţie;
pentru mărfurile importate, comercializate pe teritoriul republicii, cheltuielile de transport pentru livrarea producţiei de la furnizor pînă la locul comercializării, taxele vamale achitate şi taxele de stat se includ în preţul mărfurilor;
pentru mărfurile produse şi puse în rotaţie comercială pe teritoriul republicii toate cheltuielile se includ în cheltuielile de circulaţie (cu excepţia materialelor de construcţie la care cheltuielile de transport pentru livrarea producţiei de la furnizor pînă la locul comercializării, indiferent de locul lor de achiziţionare, se includ în preţurile de livrare).
La formarea preţurilor de vînzare, cu utilizarea adaosului comercial redus, indiferent de numărul intermediarilor, mărimea adaosului comercial nu trebuie să depăşească nivelul-limită stabilit în mărime de 20 la sută faţă de preţurile de livrare libere, stabilite de producătorii producţiei, ţinînd cont de taxa pe valoarea adăugată (dacă producţia este fabricată pe teritoriul republicii) sau faţă de preţurile de achiziţionare (în cazul procurării acestei producţii peste hotarele republicii);
subpunctul 18 se expune în următoarea redacţie:
„Cheltuielile aferente plăţii dobînzilor pentru creditele pe termen scurt şi lung (inclusiv creditele cu termen prelungit conform cotelor, luîndu-se în considerare inflaţia) şi alte mijloace împrumutate, luate sub formă de mijloace circulante (stocuri de producţie, furaje şi seminţe, producţie nefinisată, cheltuieli de circulaţie a stocurilor de mărfuri, cheltuieli sezoniere, producţie finită, mărfuri şi alte mijloace circulante), achitarea dobînzilor pentru creditul acordat de furnizorul resurselor materiale (executorul lucrărilor, serviciilor), în vederea procurării resurselor de mărfuri şi materiale (executarea lucrărilor, prestarea serviciilor), precum şi, începînd cu 1 octombrie 1993, cheltuielile pentru plata ratei dobînzii la creditul special de stat la indexarea mijloacelor circulante, acordat în conformitate cu Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.198 din 8 septembrie 1992.
Plata dobînzilor pentru creditele pe termen lung la finanţarea investiţiilor capitale (achiziţionarea mijloacelor fixe), creditele restante, cît şi sancţiunile creditare se achită din contul beneficiului rămas la dispoziţia întreprinderii”.
b) Punctul 8 se completează cu următoarele alineate:
„pierderile legate de expirarea termenului de garanţie la produsele alimentare şi medicamente se efectuează din beneficiul rămas la dispoziţia întreprinderii.
Suma impozitului pe valoarea adăugată pentru mărfuri (lucrări, servicii), care a fost trecută la pierderi în legătură cu neachitarea lor, nu se include în preţul de cost al producţiei (lucrărilor, serviciilor) şi se poate efectua din beneficiul rămas la dispoziţia întreprinderii”.
c) Punctul 23:
alineatul 5 se expune în următoarea redacţie:
„sumele utilizate a dotaţiilor din buget, din fondurile extrabugetare”;
după alineatul 14 se completează cu următoarele alineate:
„pierderile de la deteriorarea valorilor materiale sau deficitul peste normele stabilite ale pierderilor naturale, în cazul cînd vinovaţii nu sînt stabiliţi ori sînt dezvinovăţiţi prin judecată;
alineatul 20 se expune în următoarea redacţie:
„cheltuielile legate de crearea rezervelor pentru datoriile dubioase din contul beneficiului în baza rezultatelor inventarierii datoriilor debitoare lunare”.
2. Se prelungeşte pînă la 1 iulie 1996 acţiunea anexei nr.4 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.340 din 2 iunie 1993 în redacţia Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.148 din 20 aprilie 1994.
3. Anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.340 din 2 iunie 1993 în redacţia Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.148 din 20 aprilie 1994 se expune în redacţie nouă şi se pune în aplicare de la 1 iulie 1996:
Anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.340 din 2 iunie 1993
NORMELE PROVIZORII de întreţinere a autoturismelor pentru călătoriile de serviciu ale conducătorilor de întreprinderi şi adjuncţilor acestora, puse în aplicare cu începere de la 1 iulie 1996
| |
Volumul anual al încasărilor provenite de la comercializarea producţiei (lucrărilor, serviciilor) fără taxa pe valoare adăugată şi accize, iar în comerţ venitul global (mii lei) fără taxa pe valoarea adăugată de accize | Numărul de autoturisme pentru călătoriile de serviciu, cheltuielile pentru întreţinerea cărora se includ în cheltuielile de fabricare şi circulaţie, indiferent de marca autoturismului |
1 | 2 |
Pînă la 100 | un autoturism |
Pînă la 250 | două autoturisme |
Mai mult de 250, pentru fiecare 200 | suplimentar un autoturism pentru adjuncţii titulari ai conducătorului |
Note: 1. Pentru întreprinderile comerciale de alimentare publică, de aprovizionare şi organizaţiile comerciale de intermediere, la stabilirea unui număr de autoturisme mai mare decît o unitate, se aplică normativul dublu al venitului global anual. Pentru venitul global în mărime de: 400 mii lei (100 + 2 × (250-100) – două autoturisme; 800 mii lei (400 + 2 × 200) – trei autoturisme etc. 2. În cazul cînd întreprinderea desfăşoară atît activitate de producţie, cît şi comercială, în conformitate cu documentele de constituire, normativul se determină reieşind din volumul încasărilor de la comercializarea producţiei (lucrărilor, serviciilor) şi volumul venitului global. 3. În cazul cînd întreprinderea nu dispune de autoturisme personale pentru călătoriile de serviciu, numărul autoturismelor arendate sau particulare pentru folosirea în aceste scopuri nu trebuie să depăşească normativul stabilit. În numărul total de autoturisme se includ autoturismele care se află la balanţa întreprinderii, precum şi autoturismele agenţilor economici şi persoanelor fizice folosite în aceste scopuri. Cheltuielile reale (compensaţia) pentru întreţinerea numărului normativ de autoturisme pentru călătoriile de serviciu, agenţii economici le raportă la preţul de cost al producţiei (lucrărilor, serviciilor) şi la cheltuielile de circulaţie. Suma depăşirii mărimii normate a cheltuielilor de întreţinere a autoturismelor pentru călătoriile de serviciu se calculează conform cheltuielilor medii pentru un autoturism în perioada de dare de seamă şi numărul de autoturisme supranormate întreţinute din contul cheltuielilor de producţie şi de circulaţie (în cazul folosirii autoturismelor particulare – suma limită a cheltuielilor în conformitate cu punctul 6 al prezentelor norme provizorii) în comparaţie cu normativele aprobate şi pentru calcularea beneficiului impozabil se raportă la majorarea ei. 4. În cazul folosirii autoturismelor personale în scop de serviciu din contul întreprinderii se repartizează carburanţi, conform normelor şi cursei, pentru autoturismele de toate mărcile, care funcţionează cu benzină – în limită de 200 litri pe lună, iar pentru cele care funcţionează cu motorină şi gaze, reieşind din calculele pentru 2000 km pe lună. Ca bază se folosesc „Normele de consum al combustibilului pentru transportul auto şi tehnica de deservire a drumurilor”, adoptate prin ordinul Ministerului Drumurilor şi Transportului al R.S.S.M. nr.177 din 21 mai 1990. În cazul cînd aceste norme lipsesc agentul economic calculează de sine stătător normele respective în conformitate cu ordinul Ministerului Transportului al Republicii Moldova nr.277 din 2 decembrie 1992 „Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Instrucţiunii referitoare la executarea normelor de consum al combustibilului şi lichidelor speciale pentru automobile”. Normele de exploatare a anvelopelor sînt stabilite prin ordinul Ministerului Transportului al Republicii Moldova nr.74 din 1 aprilie 1993. 5. Compensaţia se achită lucrătorilor întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor pentru folosirea autoturismelor particulare în scop de serviciu. Plata se efectuează în cazurile cînd, în dependenţă de postul deţinut, aceşti lucrători trebuie să fie asiguraţi cu autoturisme pentru călătoriile de serviciu şi conform obligaţiilor de serviciu sînt nevoiţi să întreprindă permanent călătorii de serviciu. 6. Drept temei pentru achitarea de compensaţii lucrătorilor, care folosesc autoturisme personale pentru călătoriile de serviciu, serveşte ordinul conducătorului întreprinderii, organizaţiei sau instituţiei în care se prevede mărimea acestei compensaţii, fără depăşirea normelor stabilite. Mărimea concretă a compensaţiei se determină în dependenţă de gradul de utilizare a autoturismului pentru călătoriile de serviciu. Concomitent cu achitarea compensaţiei lucrătorului i se recuperează cheltuielile de exploatare a autoturismelor personale folosite în scopuri de serviciu, suma uzurii (amortizării) transportului auto şi a cauciucurilor, conform contractului încheiat cu proprietarul, în limitele normelor în vigoare, cheltuielile pentru procurarea carburanţilor şi lubrifianţilor şi pentru reparaţia capitală, reparaţia motorului şi părţii active, dar nu mai mult de o reparaţie la fiecare 50 mii km în scopuri de serviciu. 7. Pentru a primi compensaţia lucrătorii prezintă la contabilitatea întreprinderii, instituţiei, organizaţiei copia paşaportului tehnic, legalizată în modul stabilit. Lucrătorului, care foloseşte autoturismul personal pentru călătorii de serviciu, conform procurii proprietarului, i se plăteşte compensaţia în modul stabilit de prezentele Norme provizorii. 8. Compensaţia se plăteşte o dată în lună, indiferent de numărul zilelor calendaristice. 9. Compensaţia nu se achită în timpul aflării lucrătorului în concediu, deplasare, neprezentării la serviciu din cauza incapacităţii de muncă temporare, precum şi din alte cauze, cînd autoturismul personal nu se foloseşte”. |
4. Punctul 3 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.212 din 4 aprilie 1995 „Despre aprobarea Regulilor de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice” (Monitorul Oficial, 1995, nr.25-26, art.193) se expune în redacţie nouă:
„3. Se interzice desfacerea prin reţeaua comerţului cu amănuntul a alcoolului alimentar (cu excepţia alcoolului produs la Combinatul Produselor Alimentare din Bălţi), inclusiv celui de import, de vin, alcoolului etilic, producţiei alcoolizate cu destinaţie farmaceutică, alcoolului etilic rectificat, brut sau rectificat din materii prime nealimentare (sintetizat prin hidroliză), a vinurilor brute alcoolizate din fructe şi pomuşoare, precum şi a vinurilor şi băuturilor falsificate, fabricate din must de struguri, vinuri sau produsele vinicole secundare”.
5. În asteriscul **) din anexa la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.229 din 29 aprilie 1996 „Privind tarifele la energia electrică şi termică livrată unor categorii de consumatori” (Monitorul Oficial, 1996, nr.28, art.206) cuvintele „Fabrica de lapte” se substituie prin cuvintele „Societatea pe acţiuni „Rozmiar”.
