H O T Ă R Î R E
privind măsurile de asigurare a desfăşurării lucrărilor agricole de
primăvară în sectorul agricol în anul 1997
Nr. 162 din 24.02.1997
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16-17/184 din 13.03.1997
* * *
În scopul efectuării în termene optime şi la un nivel calitativ înalt a lucrărilor agricole de primăvară şi obţinerii în anul curent a volumelor prognozate de producţie agricolă, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri), executivele raionale, primăriile municipiilor, direcţiile complexului agroindustrial, asociaţiile ştiinţifice de producere, întreprinderile agricole, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică, vor analiza desfăşurarea pregătirii către lucrările agricole de primăvară şi vor întreprinde măsurile necesare pentru efectuarea lor organizată, urmînd ca:
pînă la 1 martie curent să asigure întocmirea business-planurilor de activitate în 1997 a gospodăriilor agricole, generalizarea şi prezentarea lor pînă la 10 martie 1997 instituţiilor centrale ale statului;
pînă la 10 martie curent să asigure toţi beneficiarii funciari cu seminţe de înaltă calitate de culturi agricole, material săditor, să încheie reparaţia tehnicii şi instalaţiilor hidrotehnice care vor fi folosite la lucrările agricole de primăvară;
să asigure însămînţarea tuturor terenurilor cu destinaţie agricolă, respectînd principiile ştiinţifice de amplasare a culturilor agricole şi reieşind din posibilităţile de comercializare a recoltei pe piaţa internă şi externă;
în baza contractelor de livrare contra producţiei agricole din roada anului 1997, încheiate cu furnizorii din ţară şi de peste hotare, să se asigure aprovizionarea producătorilor agricoli, la solicitarea lor, cu cantitatea necesară de combustibil, îngrăşăminte minerale, pesticide şi erbicide;
pînă la 15 martie 1997 să se asigure încheierea deplină a contractelor între producătorii agricoli şi întreprinderile autohtone şi din afara ţării de achiziţionare şi prelucrare a produselor agricole pentru a garanta desfacerea întregii cantităţi de produse agricole destinate comercializării;
prioritare se consideră acţiunile de încheiere a contractelor de livrare a produselor agricole instituţiilor finanţate de la bugetele de stat şi locale.
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri), primăriile municipiilor şi comitetele executive raionale vor înregistra contractele în cauză şi vor controla realizarea acestora pe întreaga perioadă de valabilitate.
2. Se stabileşte, pentru anul 1997, că comercializarea produselor agricole în regim de export va fi permisă agenţilor economici numai după onorarea de către ei a obligaţiunilor impuse de contractele de livrare a resurselor de producţie contra produselor agricole. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va prezenta Guvernului, pînă la 10 martie 1997, propuneri privind modalitatea implementării acestei prevederi.
3. Se recomandă Băncii Naţionale a Moldovei şi băncilor comerciale să efectueze creditarea prioritară a agenţilor economici din sectorul agricol din contul resurselor disponibile pentru procurarea de către ei a seminţelor, îngrăşămintelor minerale, mijloacelor chimice de protecţie a plantelor, pieselor de schimb, urmînd ca Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi autorităţile publice locale să garanteze rambursarea de către beneficiari a creditelor, inclusiv prin achiziţionări obligatorii de produse agricole.
În cazurile în care producătorii agricoli nu pot beneficia de credite bancare pentru susţinerea financiară a lucrărilor de primăvară din motivul insolvabilităţii, creditele vor fi acordate prin intermediul întreprinderilor de prelucrare, contra materie primă contractată.
4. Ministerul Finanţelor la definitivarea proiectului legii bugetului de stat pe anul 1997, va prevedea ca:
în perioada 1 martie – 1 iunie 1997, 25 la sută din mijloacele băneşti încasate la conturile agenţilor economici din agricultură să fie disponibile pentru asigurarea finanţării lucrărilor agricole de primăvară;
reieşind din lipsa mijloacelor circulante la Asociaţia Ştiinţifică de Producere „Porumbeni” şi din necesitatea procurării substanţelor toxice pentru prelucrarea şi pregătirea către semănatul de primăvară a seminţelor de porumb, să nu se încaseze pînă la 1 mai 1997 de la conturile de decontare ale acestei asociaţii şi ale fabricilor de calibrare a porumbului, subordonate ei, plăţile restante şi curente în bugetul de stat.
5. Ministerul Finanţelor, de comun acord cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Industriei şi Comerţului, va acorda credite tehnice:
în sumă de 20 mln.lei pe un termen de 5 ani Companiei de leasing „Tehagroleasing” în scopul procurării tehnicii şi utilajelor necesare pentru organizarea unor detaşamente specializate de prestare a serviciilor în agricultură. Creditul va fi acordat din contul angajamentelor de plată restante şi curente ale întreprinderilor industriale producătoare de tehnică agricolă la bugetul de stat;
în sumă de 10 mln.lei pe un termen de 9 luni gospodăriilor agricole în scopul procurării de la Concernul de Stat „Arca-Moldova” a pieselor de schimb şi materialelor necesare pentru reparaţia tehnicii agricole. Creditul va fi acordat din contul angajamentelor de plată restantă a concernului nominalizat către bugetul de stat. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în comun cu organele administraţiei publice locale vor asigura pînă la 1 decembrie 1997 rambursarea de către producătorii agricoli a creditului prin achiziţionarea de produse agricole pentru necesităţile statului.
6. Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil va asigura aprovizionarea cu energie electrică în regim non stop a gospodăriilor de sere, atelierelor de altoit, consumatorilor antrenaţi la reparaţia tehnicii pentru efectuarea lucrărilor agricole de primăvară, precum şi a celor de irigare.
7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri), primăriilor municipiilor şi comitetelor executive raionale.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Nr.162. Chişinău, 24 februarie 1997. |
