vineri, 5 septembrie 1997
843/05.09.97 Hotărîre cu privire la unele măsuri suplimentare de lichidare a urmărilor alunecărilor masive de teren din s.Leuşeni

H O T Ă R Î R E

cu privire la unele măsuri suplimentare de lichidare a

urmărilor alunecărilor masive de teren din s.Leuşeni

 

nr. 843 din 05.09.97

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.64-65/667 din 02.10.1997

 

* * *

Activizarea alunecărilor de teren din anii 1996 şi 1997 a cauzat mari pagube materiale locuitorilor s.Leuşeni: au fost avariate 116 case individuale şi altele 113 case se află în pericol de deformare; au fost afectate liniile electrice; majoritatea uliţelor din sat sînt deteriorate.

Soluţionarea problemelor cauzate de calamităţile naturale ordinare din s.Leuşeni, s-a complicat în mare măsură şi din cauza, că nu au fost executate integral prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.543 din 27 septembrie 1991 “Cu privire la asigurarea dezvoltării de mai departe a s.Leuşeni, raionul Hînceşti”.

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Comitetul executiv raional Hînceşti şi Primăria s.Leuşeni nu au asigurat, conform prevederilor Hotărîrii, construirea mai multor obiecte de menire social-culturală (grădiniţa de copii, baia, ambulatoriul, magazinul şi casa de prestări servicii). Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor nu a efectuat construcţia drumului de automobile spre cartierul nou al s.Leuşeni.

Avînd în vedere rezultatele analizei detaliate a situaţiei ce s-a creat în s.Leuşeni, în satele vecine Cotul Morii şi Sărăteni, şi luînd în considerare necesitatea luării unui complex de măsuri orientate spre prevenirea cazurilor tragice, cauzate de alunecările de teren, şi asigurarea dezvoltării în continuare a localităţilor menţionate, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale, la comanda Comitetului executiv raional Hînceşti:

va asigura, în termen de 3 luni, efectuarea expertizei tehnice pentru determinarea cauzelor ce au generat alunecări de terne pe teritoriul s.Leuşeni şi executarea studiului zonal de amenajare a teritoriului satelor Leuşeni, Cotul Morii şi Ivanovca;

va organiza, pînă la finele anului curent, în baza prospecţiunilor geotehnice preventive şi studiului zonal de amenajare a teritoriilor satelor menţionate, elaborarea planului general de amenajare a s.Leuşeni;

va asigura construcţia unui kilometru de apeduct în cartierul nou al s.Leuşeni şi completarea, pînă la finele anului curent, a două fîntîni arteziene cu echipamentul necesar.

2. Agenţia Naţională pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru, în comun cu Comitetul executiv raional Hînceşti, va soluţiona problema atribuirii loturilor de pămînt pentru construcţia de case, printr-un schimb echitabil de teritorii ce aparţin sovhozului “Leuşeni” şi Asociaţiei gospodăriilor ţărăneşti din s.Cotul Morii, şi va executa lucrările geotehnice, topografice şi geodezice, necesare pentru elaborarea proiectelor.

3. Comitetul executiv raional Hînceşti şi Primăria s.Leuşeni vor asigura:

evacuarea urgentă pe etape a locatarilor din casele avariate, luînd în considerare starea lor tehnică;

elaborarea documentaţiei necesare privind construcţia caselor individuale pentru sinistraţi;

păstrarea materialelor de construcţie şi distribuirea lor raţională sinistraţilor;

susţinerea pe toate căile a companiilor de asigurare din republică în scopul realizării pe teritoriul Primăriei s.Leuşeni a prevederilor Legii Republicii Moldova nr.1508-XII din 15 iunie 1993 cu privire la asigurări.

4. Ministerul Finanţelor, la precizarea bugetului de stat pe anul 1997, va prevedea, pentru finanţarea lucrărilor de expertizare, prospecţiune şi proiectare, pentru procurarea materialelor de construcţie, alocaţii în valoare de 600 mii lei, precum şi, în proiectul de buget pe anul 1998, – mijloace financiare necesare pentru asigurarea funcţionării în noul microraion al s.Leuşeni a infrastructurii de producţie (aprovizionarea cu electricitate, construcţia drumului de acces şi a apeductului).

5. Compania de stat “Moldenergo” va asigura construirea a 3 km de reţele electrice şi a unei substaţii de transformatoare în noul microraion al s.Leuşeni.

6. Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor va asigura construirea a 2 km de drum de acces cu îmbrăcăminte dură spre noul microraion al s.Leuşeni.

7. Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale, în baza studiului zonal de amenajare a teritoriilor satelor Leuşeni, Cotul Morii şi Ivanovca şi a planului general de amenajare a s.Leuşeni, aprobate în modul stabilit, va elabora programul de realizare a măsurilor, prevăzute în aceste documente şi în termen de 2 luni de la data aprobării lor îl va prezenta spre examinare Guvernului.

8. Se propune Ministerului Finanţelor – reprezentantul statului în Compania de Asigurări “ASITO” – să examineze problema privind utilizarea unei părţi din mijloacele fondului rezervat măsurilor de prevenire pentru acordarea ajutorului necesar primăriei s.Leuşeni în scopul lichidării consecinţelor alunecărilor de teren.

9. Comitetul executiv raional Hînceşti şi primăria s.Leuşeni vor asigura pregătirea formaţiunilor civile, a tehnicii şi mijloacelor de transport pentru acordarea de asistenţă populaţiei în caz de evacuare urgentă şi transportare a bunurilor.

Departamentul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale va asigura supravegherea utilizării formaţiunilor sus-menţionate.

10. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei comunale şi a Comitetului executiv raional Hînceşti.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAIon CIUBUC

Chişinău, 5 septembrie 1997
Nr.843