vineri, 22 decembrie 2023
1010/31.10.97 Hotărîre cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie

 

nr. 1010  din  31.10.97

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.79-80/814 din 02.12.1997

 

* * *

În scopul protecţiei consumatorului în condiţiile economiei de piaţă, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulile comerţului de consignaţie (se anexează).

2. Ministerul Finanţelor, în comun cu ministerele de resort, va elabora şi va aproba în termen de o lună instrucţiunile privind evidenţa, gestiunea şi perfectarea operaţiunilor de comision în unităţile comerciale, care efectuează recepţionarea şi vînzarea mărfurilor pe principii de consignaţie.

3. Primăriile municipiilor şi comitetele executive raionale vor desemna unităţile destinate comercializării mărfurilor, confiscate în baza sentinţelor şi deciziilor instanţelor judiciare şi transmise Serviciului Fiscal de Stat spre vînzare pe principii de comision, în modul stabilit, cu vărsarea veniturilor din vînzarea lor în bugetele locale respective.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017]

 

[Pct.4 abrogat prin Hot.Guv. nr.1465 din 08.12.03, în vigoare 19.12.03]

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAIon CIUBUC

Chişinău, 31 octombrie 1997.
Nr.1010.

 

Aprobate

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1010 din 31 octombrie 1997

 

Notă: În Regulile comerţului de consignaţie, precum şi în textul anexelor la Reguli, cuvintele „inspectorat fiscal”, la toate formele gramaticale, se substituie prin cuvintele „Serviciul Fiscal de Stat”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017

 

Notă: În tot textul, cuvintele “Ministerului Dezvoltării Informaţionale” şi cuvintele “Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor” se substituie prin cuvintele “Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor” conform Hot.Guv. nr.770 din 15.10.2012, în vigoare 19.10.2012

 

REGULILE

comerţului de consignaţie

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulile comerţului de consignaţie, denumite în continuare Regulile reglementează modul de desfacere prin unităţile comerţului de consignaţie a mărfurilor industriale şi produselor alimentare (specificate în continuare cu termenul generic de mărfuri) în baza contractului de consignaţie (acordului consignaţional), precum şi raporturile dintre comisionar şi comitent privind cumpărarea-vînzarea mărfii recepţionate la consignaţie.

Contractul de consignaţie (acordul consignaţional) se încheie între subiectul activităţii comerciale, care primeşte mărfurile la consignaţie (în continuare – comisionarul), şi persoana fizică sau juridică, care le predă la consignaţie (în continuare – comitentul), potrivit căruia comisionarul se obligă să efectueze din însărcinarea comitentului una sau mai multe tranzacţii comerciale în numele său, în scopul vînzării lor cu amănuntul pentru o anumită recompensă (comision).

Contractul de consignaţie (acordul consignaţional) se întocmeşte în două exemplare, dintre care primul se înmînează comitentului, iar al doilea rămîne la comisionar.

Blanchetele contractului de consignaţie (acordului consignaţional) şi etichetele mărfurilor (de modelele indicate în anexele nr.1 şi 2) le completează comisionarul, care îşi va raporta cheltuielile pentru procurarea lor la cheltuielile de circulaţie.

2. Acţiunea prezentelor Reguli se extinde asupra tuturor întreprinderilor comerţului cu amănuntul, care recepţionează şi comercializează mărfuri pe principii de consignaţie.

3. Preţul de vînzare a mărfurilor primite la consignaţie, mărimea comisionului, achitarea cheltuielilor pentru păstrarea lor, termenele şi modul reducerii preţurilor, termenele de comercializare a acestor mărfuri pînă la şi după reducerea preţurilor se stipulează în contractul de consignaţie (acordul consignaţional) în conformitate cu prezentele Reguli.

4. Comitentului i se păstrează dreptul de proprietate asupra mărfurilor predate la consignaţie pînă în momentul vînzării (transmiterii) lor cumpărătorului.

5. Comisionarul poartă răspundere deplină în faţa comitentului pentru pierderea şi deteriorarea mărfurilor recepţionate la consignaţie. Mărimea şi modul recuperării prejudiciului cauzat comitentului se stabilesc prin înţelegerea părţilor. Litigiile ce apar între comisionar şi comitent privind executarea condiţiilor contractului de consignaţie, mărimea prejudiciului cauzat şi modul de recuperare a acestuia sînt examinate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

6. Începutul termenului de executare de către comisionar şi comitent a acţiunilor, prevăzute în contractul de consignaţie (acordul consignaţional) şi în prezentele Reguli, se calculează din ziua lucrătoare ce urmează după data întocmirii contractului, fără a se lua în considerare zilele de odihnă şi de sărbătoare.

7. Comisionarul poate să-i presteze comitentului servicii suplimentare cu plată în ceea ce priveşte recepţionarea şi estimarea mărfurilor la domiciliu, transportarea mărfurilor cu gabarite mari de la comitent la magazin etc.

8. Întocmirea documentelor pentru operaţiunile de comision şi ţinerea gestiunii şi evidenţei contabile şi statistice privind comerţul de consignaţie le execută comisionarul în modul stabilit.

9. Comisionarul este obligat să afişeze prezentele Reguli într-un loc accesibil din sala întreprinderii ce comercializează mărfuri pe principii de consignaţie.

 

II. PRIMIREA MĂRFURILOR LA CONSIGNAŢIE

10. În conformitate cu legislaţia în vigoare, la consignaţie sînt recepţionate mărfuri:

de la cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi persoane fără cetăţenie – la prezentarea unui document care le identifică persoana;

de la întreprinderi (organizaţii, instituţii) – la prezentarea de către persoana împuternicită a întreprinderii (organizaţiei, instituţiei) a procurii sau facturii, întocmite şi eliberate în modul stabilit, şi a documentului care-i identifică persoana.

11. La consignaţie se primesc mărfuri noi nealimentare şi alimentare împachetate (preambalate), precum şi mărfuri nealimentare care au fost în uz dar sînt încă utilizabile, nu necesită să fie reparate sau restaurate şi corespund normelor şi cerinţelor sanitare. Potrivit exigenţelor Sistemului Naţional de Certificare, mărfurile luate la consignaţie în loturi mici trebuie să fie însoţite de certificate de conformitate (sau de documente echivalate acestora), iar produsele alimentare de import – şi de un certificat igienic.

12. Automobilele, autobuzele, motocicletele, tractoarele, alte vehicule, mecanisme şi remorci (în continuare – vehicule) se acceptă spre consignaţie numai la prezentarea certificatului de înmatriculare şi/sau certificatului de înmatriculare provizoriu, în care este aplicată menţiunea subdiviziunilor de examinare şi evidenţă a transportului ale Agenţiei Servicii Publice sau Inspectoratului “Intehagro” al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare privind radierea lor din circulaţie.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.12 completat prin Hot.Guv. nr.770 din 15.10.2012, în vigoare 19.10.2012]

[Pct.12 în redacţia Hot.Guv. nr.407 din 18.04.06, în vigoare 05.05.06]

 

13. Agregatele marcate ale vehiculelor (motor, bloc de cilindri, caroserie, şasiu, cadru şi ataşurile motocicletelor) se acceptă spre consignaţie numai la prezentarea de către proprietari sau reprezentanţii acestora a certificatelor eliberate de subdiviziunile de examinare şi evidenţă a transportului ale Agenţiei Servicii Publice sau de Inspectoratul “Intehagro” al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare privind apartenenţa lor.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.407 din 18.04.06, în vigoare 05.05.06]

 

14. Bijuteriile din metale şi pietre preţioase se primesc la consignaţie în conformitate cu cerinţele prevăzute pentru acest tip de mărfuri în Regulile comerţului cu amănuntul, recepţionării, păstrării şi evidenţei articolelor din metale şi pietre preţioase, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.261 din 13 mai 1996.

Persoanele fizice (care nu dispun de licenţă pentru desfăşurarea activităţii cu metale preţioase şi pietre preţioase) pot realiza, anual, prin comerţul de consignaţie, pînă la cinci articole din metale preţioase şi pietre preţioase.

În sala comercială trebuie să fie afişate într-un loc accesibil informaţia despre titlurile, stabilite în Republica Moldova pentru bijuteriile din metale preţioase, imaginea mărcii de stat pentru articolele din metale şi pietre preţioase, extrasele din documentele normative privind modul de marcare a acestora şi alte informaţii, necesare în cazul predării la consignaţie şi procurării bijuteriilor din metale şi pietre preţioase, precum şi copia licenţei pentru vînzarea articolelor din metale şi pietre preţioase, eliberate în condiţiile legii de către Agenţia Servicii Publice.

[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.14 completat prin Hot.Guv. nr.673 din 11.07.05, în vigoare 22.07.05]

[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.895 din 03.08.04, în vigoare 13.08.04]

 

15. Unitatea comercială, care dispune de licenţa pentru comercializarea diferitelor tipuri de arme şi muniţii aferente, eliberată în condiţiile legii de către Agenţia Servicii Publice, este în drept să primească la consignaţie şi arme individuale pentru civili (cu gaze pentru autoapărare, sportive, de vînătoare, precum şi muniţiile aferente, specificate în Cadastrul de Stat al Armelor) şi să le vîndă, cu respectarea prevederilor Legii cu privire la arme, Regulilor cu privire la comercializarea, achiziţionarea, păstrarea, portul, aplicarea şi transportarea armelor individuale şi muniţiilor aferente, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.44 din 18 ianuarie 1995 şi prezentelor Reguli.

[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.895 din 03.08.04, în vigoare 13.08.04]

 

16. Aragazurile de uz casnic noi şi buteliile la acestea sînt primite la consignaţie conform prevederilor pct.13 al prezentelor Reguli, iar aragazurile care au fost în uz şi buteliile la ele – la prezentarea unui document care confirmă utilitatea lor în continuare, eliberat de serviciile respective pentru exploatarea gazelor.

 

[Pct.17 abrogat prin Hot. Guv. nr.972 din 11.09.2001]

 

18. Staţiile radio şi instalaţiile radiosemnalizării de pază sunt recepţionate la consignaţie de la cetăţenii şi agenţii economici care au permisul tehnic pentru dreptul de exploatare a acestor staţii, eliberat de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei.

[Pct.18 în redacţia Hot.Guv. nr.1038 din 21.12.2023, în vigoare 22.12.2023]

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.738 din 20.07.2018, în vigoare 17.08.2018]

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.389 din 17.05.2010, în vigoare 21.05.2010]

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.30 din 10.01.06, în vigoare 24.01.06]

 

19. Nu se primesc la consignaţie:

mărfurile a căror comercializare, conform legislaţiei în vigoare, este interzisă sau limitată;

armament de luptă din dotare sau de serviciu;

echipamente militare, uniforme şi alte articole din sortimentul militar.

20. La primirea mărfurilor la consignaţie pe fiecare din ele se fixează o etichetă, iar pe obiectele ieftine mici (ceasuri, mărgele, broşe şi alte articole similare) – o etichetă cu numărul contractului de consignaţie şi preţul de vînzare.

La primirea spre consignaţie a vehiculului sau agregatelor marcate, în contractul de consignaţie se indică, în mod obligatoriu, tipul, marca modelul, numerele de identificare ale agregatelor, anul fabricării, culoarea, kilometrajul, seria şi numărul certificatului de înmatriculare al certificatului eliberat de subdiviziunile de examinare şi evidenţă a transportului ale Agenţiei Servicii Publice sau de Inspectoratul “Intehagro” al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, numărul de înmatriculare sau de tranzit.

Lista mărfurilor primite la comisie şi etichetele de marfă se semnează de către comisionar şi comitent.

[Pct.20 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.20 modificat prin Hot.Guv. nr.407 din 18.04.06, în vigoare 05.05.06]

 

21. În cazul cînd la consignaţie se primesc mărfuri noi, în contractul de consignaţie (acordul consignaţional) se vor menţiona în conformitate cu Legea privind protecţia consumatorilor condiţiile preschimbării mărfurilor de calitate neadecvată, pe care comitentul le va accepta prin semnătură.

Mărfurile noi de înaltă complexitate tehnică şi cu termene de garanţie se primesc la consignaţie în cazul cînd sînt însoţite de paşapoarte (instrucţiuni) în limba ţării producătoare şi de o informaţie despre marfa în cauză în limba de stat, care, în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare, specifică modul de utilizare a lor şi condiţiile în care consumatorii pot preschimba sau restitui mărfurile de calitate neadecvată.

22. În cazul depistării la mărfurile luate la consignaţie a unor vicii (defecte) ascunse, ele nu se vor pune în vînzare sau se vor retrage din vînzare (dacă au fost scoase), fapt despre care se va întocmi un act de modelul stabilit în anexa nr.4 şi în termen de trei zile se va anunţa comitentul printr-un aviz în formă scrisă.

23. Păstrarea în incinta unităţii comerciale a mărfurilor nerecepţionate la consignaţie este interzisă.

 

III. STABILIREA PREŢULUI DE VÎNZARE A MĂRFURILOR

PRIMITE LA CONSIGNAŢIE ŞI A MĂRIMII COMISIONULUI

24. Preţul de vînzare a mărfurilor primite de comisionar se stabileşte de către comitent şi se indică în lista mărfurilor recepţionate la consignaţie, pe eticheta fiecărui obiect sau indicatorul de preţuri.

25. Coordonată de către comisionar şi comitent, mărimea comisionului se stabileşte în procente faţă de preţul la care a fost vîndută marfa şi se fixează în contractul de consignaţie. Ea poate fi diferenţiată după mărfuri aparte sau grupuri de mărfuri.

 

[Pct.26 abrogat prin Hot. Guv. nr.972 din 11.09.2001]

 

IV. REEVALUAREA MĂRFURILOR PRIMITE LA CONSIGNAŢIE

27. Ordinea, termenele şi mărimile reevaluării mărfurilor primite la consignaţie sînt stabilite de către comisionar şi comitent la încheierea contractului de consignaţie (acordului consignaţional), cu respectarea următoarelor condiţii:

a) comisionarul are dreptul să reducă cu 20 % preţul mărfurilor nevîndute în decursul a 20 de zile lucrătoare. La expirarea a încă 20 de zile lucrătoare după prima reevaluare, comisionarul le reduce din nou preţul cu 30 % faţă de cel stabilit după prima reevaluare. Dacă aceste mărfuri nu au fost vîndute în decursul următorului termen de 20 de zile lucrătoare, comisionarul este în drept să le deprecieze cu 50 % din preţul stabilit după a doua reevaluare.

Dacă mărfurile nu au fost vîndute nici după a treia reevaluare, magazinul le depreciază pînă la preţul de comercializare sigură;

b) la cererea comitentului preţul la obiectul predat poate fi redus înainte de termenele, stabilite de prezentele Reguli, însă cel puţin cu 10 % dintr-odată, pînă la expirarea primului termen de reevaluare stabilit de comisionar;

c) termenele următoarei reevaluări se calculează din ziua imediat următoare perfectării actului de reevaluare;

d) toate reevaluările mărfurilor se efectuează fără participarea comitentului, semnătura căruia în contractul de consignaţie (acordul consignaţional) constituie acceptarea acestor condiţii;

e) reevaluarea bunurilor confiscate, fără stăpîn şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune, care au fost transmise spre comercializare, se efectuează în modul prevăzut de aceste Reguli, în prezenţa reprezentantului Serviciului Fiscal de Stat şi cu întocmirea unui act de forma stabilită în anexa nr.5.

 

V. VÎNZAREA MĂRFURILOR PRIMITE LA CONSIGNAŢIE

28. Mărfurile primite la consignaţie sînt expuse în sala comercială, cel tîrziu a doua zi după recepţionare. În cazul în care punerea mărfurilor în vînzare se amînă din vina comisionarului, acesta din urmă plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea stabilită de contractul de consignaţie, însă nu mai puţin de 3 procente din suma ce-i revine comisionarului pentru fiecare zi de reţinere. Totodată, comitentul este în drept să ceară comisionarului reîntocmirea contractului de consignaţie pentru un nou termen sau înapoierea mărfurilor fără achitarea cheltuielilor pentru păstrarea lor.

29. Vînzarea mărfurilor primite la consignaţie se efectuează cu aplicarea maşinilor de casă şi control în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Împreună cu cumpărătura, comisionarul este obligat să elibereze cumpărătorului un bon de casă, iar la vînzarea anumitor tipuri de mărfuri (obiecte de anticariat, bijuterii din metale şi pietre preţioase, articole din blană naturală etc.) – şi un bon de marfă cu confirmarea preţului achitat. Cumpărătorul este în drept să ceară un bon de marfă pentru orice obiect procurat de la comisionar.

[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.832 din 25.11.2015, în vigoare 04.12.2015]

[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.407 din 18.04.06, în vigoare 05.05.06]

 

30. La comercializarea mărfurilor noi de înaltă complexitate tehnică în paşaport sau într-un alt document însoţitor se aplică în modul stabilit ştampila unităţii comerciale cu menţiunea privind data vînzării lor, iar dacă termenul de garanţie al acestor mărfuri a expirat în paşaport sau în documentul însoţitor se aplică ştampila unităţii comerciale cu menţiunea suplimentară “Fără garanţie”.

31. Conform legislaţiei în vigoare, cumpărătorul, căruia i s-a vîndut în consignaţie o marfă nouă de calitate neadecvată şi care nu a fost avertizat de către comisionar că marfa prezintă defecte, este în drept să ceară, la discreţia sa, preschimbarea, restituirea, reducerea preţului sau reparaţia ei din contul comitentului, în modul prevăzut de Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.329 din 23 mai 1995.

32. Marfa cu gabarite mari care a fost vîndută poate fi păstrată în magazin pe gratis pe parcursul unei zile de muncă conform bonului de păstrare. După expirarea acestui termen, ea poate fi vîndută altei persoane la acelaşi preţ, iar banii încasaţi se vor restitui primului cumpărător.

 

VI. MODUL DE ACHITARE CU COMITENTUL

ŞI DE RESTITUIRE A MĂRFURILOR

33. Banii pentru mărfurile vîndute se achită comitentului în cel tîrziu zece zile după comercializarea lor la prezentarea contractului de consignaţie (acordului consignaţional) şi paşaportului sau altui document ce identifică persoana. În cazul cînd achitarea cu comitentul se reţine din vina comisionarului, acesta din urmă plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea specificată în contractul de consignaţie (acordul consignaţional), care pentru fiecare zi de întîrziere va fi de cel puţin 0,5 procente din suma ce i se cuvine. La dorinţa comitentului, comisionarul poate achita banii pentru marfa vîndută şi despăgubirea prin virament la contul indicat.

34. Decontările pentru marfa vîndută dintre comisionar şi comitentul cu statut de întreprindere (de organizaţie sau instituţie) se efectuează prin virament.

35. În cazul cînd comitentul nu vine să-şi ridice banii, comisionarul va ţine la balanţa sa timp de trei ani suma respectivă. La expirarea acestui termen, suma în cauză se trece în veniturile statului.

36. În cazul decesului comitentului, recunoaşterii incapacităţii lui sau absenţei lui fără veste, comisionarul este obligat să-şi execute obligaţiunile contractuale pînă cînd succesorii comitentului sau reprezentanţii acestuia vor da dispoziţiile respective.

37. Pentru mărfurile comercializate, comisionarului îi revine un comision estimat în procente faţă de valoarea acestora, mărimea căruia este stipulată în contractul de consignaţie (acordul consignaţional) potrivit înţelegerii părţilor.

După reţinerea de către comisionar a comisionului ce i se cuvine, din suma plătibilă comitentului se încasează conform tarifelor şi în modul stabilit de legislaţia în vigoare impozitul pe venit.

38. Comitentul este în drept să-i ceară oricînd comisionarului, la prezentarea contractului de consignaţie (acordului consignaţional) şi paşaportului sau altui document ce-i identifică persoana, restituirea mărfii recepţionate la consignaţie însă nevîndute, recuperînd comisionarului cheltuielile pentru păstrarea acesteia.

39. La restituirea obiectelor aflate în vînzare mai mult de o zi lucrătoare de la comitent se încasează pentru fiecare lună completă sau incompletă o plată în mărime de un procent faţă de preţul iniţial.

În cazul restituirii mărfurilor cu vicii (defecte) care nu au fost depistate în timpul recepţionării, plata pentru păstrarea lor nu se încasează.

40. Comisionarul poate restitui mărfurile primite la consignaţie şi nevîndute şi achita despăgubirile ori banii încasaţi din vînzări altei persoane decît comitentul cu condiţia ca aceasta din urmă să prezinte contractul de consignaţie (acordul consignaţional) şi procura comitentului, întocmită în modul stabilit.

 

VII. CONTROLUL ASUPRA RESPECTĂRII PREZENTELOR REGULI

41. Controlul asupra respectării prezentelor Reguli îl exercită, în limitele competenţelor atribuite, organele controlului de stat împuternicite în atare scopuri.

 

Anexa nr.1

la Regulile comerţului de consignaţie

 

Comisionarul (unitatea comercială) ______________________________________________________

(denumirea completă)

 

 

Contract de consignaţie

(acord consignaţional)

 

Contractul de consignaţie (acordul consignaţional) nr. _____ (ex.1)

Pe “___”_________________________199__

 

Comitentul _________________________________________________________________________

(numele, prenumele şi patronimicul cetăţeanului sau denumirea persoanei juridice)

 

a predat, iar Comisionarul a recepţionat la consignaţie mărfuri conform următoarei liste:

 

Nr. d/oDenumirea articoluluiUnitatea de măsură CantitateaNr. şi data
eliberării
certificatului
de conformitate
Preţul pe unitate
(buc.)
Suma
(lei)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
Total:

 

Suma cu litere___________________________________________________________________

Mărimea comisionului perceput este de ____________________ procente.

Reevaluarea mărfurilor se va face peste fiecare ___ zile, preţul stabilit urmînd să fie redus cu ____ procente.

Condiţiile achitării sumei cuvenite de bani: ____________________________________________

_______________________________________________________________________________

 

Condiţii suplimentare:

preschimbarea mărfurilor noi de calitate neadecvată se va face în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare:

________________________________________________________________________________

 

 

COMITENTUL____________________________

(semnătura)

(contul de decontare al persoanei juridice

este nr._______  în banca__________________.

Procura reprezentantului nr.__ din _______199_

este eliberată de _________________________;

certificatul de înregistrare nr. __ din _____ 199_;

adresa _________________________________;

paşaport seria____________, nr.____________,

eliberat de__________ la “____”________199_,

telefon________________).


COMISIONARUL
____________________

(semnătura)

 
Contul de decontare este cel cu nr.______
în banca____________________________

 

 

Pentru păstrarea mărfurilor de la comitent se încasează _______________________ procente din valoarea lor, ceea ce constituie suma de ________________lei__________bani.

(cu cifre)

(cu litere)

 

Comisionarul __________________________________

(semnătura)

 

Comitentul __________________________________

(semnătura)

 

Ordin de încasare nr. ____ pentru_____ lei_____bani.

 

Casier______________________________________

(semnătura)

 

Mărfurile predate la consignaţie mi-au fost restituite. __________________________________

(semnătura comitentului)

 

Comisionarul are dreptul să reducă cu 20 % preţul mărfurilor care nu au fost vîndute în decursul a 20 de zile lucrătoare. La expirarea următoarelor 20 de zile lucrătoare după prima reevaluare, comisionarul reduce preţul mărfurilor nevîndute cu 30 % faţă de preţul stabilit la prima reevaluare, iar mărfurilor care nu vor fi vîndute în cursul următoarelor 20 de zile lucrătoare le va reduce preţul cu 50 % faţă de preţul stabilit la a doua reevaluare. Dacă mărfurile nu vor fi comercializate nici în perioada de 20 de zile lucrătoare care urmează după a treia reevaluare, magazinul le va deprecia pînă la preţul posibilei comercializări. Toate reevaluările mărfurilor se efectuează fără participarea comitentului care, prin semnătura sa în prezentul contract de consignaţie (acord consignaţional), aprobă condiţiile respective.

În cazul restituirii mărfurilor, aflate în vînzare mai mult de o zi lucrătoare, de la comitent se încasează pentru fiecare lună completă şi incompletă de păstrare a acestora o plată în mărime de un procent din preţul lor iniţial.

Cu condiţiile, indicate în prezentul contract de consignaţie (acord consignaţional), sînt de acord.

 

Comitentul __________________________________

(semnătura)

 

Comisionarul (unitatea comercială) _________________________________

(denumirea completă)

 

Contractul de consignaţie (acordul consignaţional) nr._______(ex.2.)

 

Pe data de “____”______________________199______

 

Comitentul ______________________________________________________

_______________________________________________________________

(numele, prenumele şi patronimicul cetăţeanului sau denumirea persoanei juridice)

 

a predat, iar comisionarul a recepţionat spre vînzare în consignaţie mărfuri conform următoarei liste:

 

Nr. d/oDenumirea articoluluiUnitatea de măsură CantitateaNr. şi data
eliberării
certificatului
de conformitate
Preţul pe unitate
(buc.)
Suma
(lei)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
Total:

 

Suma cu litere______________________________________________________

Mărimea comisionului perceput este de _______ procente.

Reevaluarea mărfurilor se va face peste fiecare ___ zile, preţul stabilit urmînd să fie redus cu ___ procente.

Condiţiile achitării sumei cuvenite de bani: _____________________________________________

________________________________________________________________________________

 

Condiţii suplimentare: preschimbarea mărfurilor noi de calitate neadecvată se va face în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare: ___________________________________________________________

 

COMITENTUL____________________________

(semnătura)

(contul de decontare al persoanei juridice

este nr._______  în banca__________________.

Procura reprezentantului nr.__ din _______199_

este eliberată de _________________________;

certificatul de înregistrare nr. __ din _____ 199_;

adresa _________________________________;

paşaport seria_____________, nr.___________,

eliberat de__________ la “____”________199_,

telefon________________).

 


COMISIONARUL____________________

(semnătura)

 
Contul de decontare este cel cu nr.______
în banca____________________________

 

 

Reevaluarea este efectuată:

 

Actul Nr. curent al mărfiiPreţul fixat de comitentProcentul de reducerePreţul după depreciere
datanr.
      
      
      
      

 

Comisionarul ___________________________

(semnătura)

 

Comitentul ___________________________

(semnătura)

 

FIŞA nr. ______

 

Nr. d/oDenumirea mărfurilor primiteData vînzăriiCantitatea S-a înscris pe contul comitentuluiS-a plătit A plătit casierul (semnătura)
datasumasemnătura comitentului
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
Total:

 

Comisionarul ___________________________

(semnătura)

 

 

Anexa nr.2

la Regulile comerţului de consignaţie

 

 

Comisionarul (unitatea comercială) __________________________________

(denumirea completă)

Eticheta mărfii nr.______________

 

Data primirii mărfii la consignaţie “____”__________________________199__

 

__________________________________________________________________________________________

(denumirea şi caracteristicile mărfii)

__________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________

 

Preţul de comercializare este de ______________________________ lei.

(cu litere)

 

 

Comisionarul __________________________

(semnătura)

Comitentul ___________________________

(semnătura)

 

 

REEVALUAREA

 

Actul nr:DataPreţul nou Comisionarul
 _________________

(semnătura)

I. 

(preţul cu litere)

Actul nr:DataPreţul nou Comisionarul
 _________________

(semnătura)

II. 

(preţul cu litere)

Actul nr:DataPreţul nou Comisionarul
 _________________

(semnătura)

III. 

(preţul cu litere)

 

 

Anexa nr.3

la Regulile comerţului de consignaţie

 

Tipizata contractului de consignaţie

pentru bunurile aflate în evidenţa

Serviciului Fiscal de Stat

 

 

CONTRACT DE CONSIGNAŢIE

pentru bunurile aflate în evidenţa Serviciului Fiscal de Stat

 

 

“____”__________________199__

 

____________________________

(denumirea organului fiscal)

 

În persoana şefului (şefului-adjunct) ___________________________________________________________

(numele şi prenumele)

 

denumit în continuare Serviciul Fiscal de Stat, pe de o parte, şi

________________________________________________________________________________________,

(denumirea unităţii comerciale)

 

în persoana conducătorului (conducătorului-adjunct _____________________________________________,

(numele şi prenumele)

 

denumit în continuare comisionar, pe de altă parte,

au încheiat prezentul contract privind următoarele:

 

1. Serviciul Fiscal de Stat transmite, iar comisionarul recepţionează spre comercializare în consignaţie bunurile din evidenţa Serviciului Fiscal de Stat.

 

Notă:

Bunurile interzise comercializării prin reţeaua de comerţ nu constituie obiectul prezentului contract.

 

2. Bunurile se preiau (fiecare obiect în parte) de către comisionar la locul aflării lor conform proceselor-verbale de sechestru şi evaluare.

3. Din momentul primirii bunurilor de către reprezentantul comisionarului, răspunderea pentru integritatea şi păstrarea lor o poartă comisionarul.

4. În cazul divergenţelor privind evaluarea unor obiecte între reprezentanţii Serviciului Fiscal de Stat şi ai comisionarului căruia i se transmit bunurile, aceste obiecte vor fi evaluate suplimentar de către un expert. Cheltuielile pentru expertiză le va suporta Serviciul Fiscal de Stat.

Expertiza va fi făcută în termen de cel mult 10 zile de la evaluarea iniţială.

5. Toate obiectele care se predau unităţii comerciale spre vînzare în consignaţie trebuie să fie marcate cu etichetele Serviciului Fiscal de Stat şi ale comisionarului, care vor indica preţul şi numerele lor curente, sub care figurează în procesele-verbale de sechestru şi evaluare.

6. Comisionul acordat unităţii comerciale este de _______ procente din contravaloarea bunurilor vîndute.

 

 

Anexa nr.4

la Regulile comerţului de consignaţie

 

ACTUL

de scoatere din vînzare a mărfurilor

 

Pe data de “___”________199 __ noi subsemnaţii, conducătorul (conducătorul-adjunct) _________________

_________________________________________________________________________________________

(numele şi prenumele)

 

al unităţii comerciale ________________________________________________________________________

(denumirea unităţii comerciale)

 

şi contabilul acestei unităţi ___________________________________________________________________

(numele şi prenumele)

 

am întocmit prezentul act, prin care adeverim că pe data indicată am scos din vînzare

_________________________________________________________________________________________

(denumirea mărfurilor)

 

primite spre comercializare în consignaţie conform contractului de consignaţie nr. ___ din ”__” ________ 199__

la preţul de ______________ ________ lei_____bani, pentru _______________________________________

_________________________________________________________________________________________

(se indică cu ce scop au fost scoase din vînzare:

 

restituire către comitent, reparaţie, curăţire chimică, _____________________________________________

reevaluare etc.)

 

Conducătorul (conducătorul-adjunct)

al unităţii comerciale ___________________________

(semnătura)

 

Contabilul unităţii comerciale ____________________

(semnătura)

 

 

Anexa nr.5

la Regulile comerţului de consignaţie

 

 

ACTUL DE REEVALUARE nr._____

a bunurilor primite la consignaţie conform proceselor-verbale

de sechestrare şi evaluare

 

Pe “__” ________ 199_ comisia de reevaluare, constituită din reprezentantul Serviciului Fiscal de Stat _________

(denumirea)

în persoana ______________________________________________________________________________

(funcţia, numele şi prenumele)

 

şi reprezentantul comisionarului ______________________________________________________________

________________________________________________________________________________________

(denumirea unităţii comerciale, funcţia, numele şi prenumele angajatului)

 

a efectuat reevaluarea următoarelor bunuri, recepţionate spre comercializare în consignaţie conform procesului-

verbal de sechestrare şi evaluare nr. ___ din “____”_________199___:

 

(în lei)

Nr. d/oDenumirea bunurilorNumărul (greutatea) Valoarea bunurilor conform
procesului-verbal de
sechestrare şi evaluare
Valoarea bunurilor după reevaluare
 
 
 

 

Membrii Comisiei de reevaluare:

 
____________________

(semnătura)
____________________

(semnătura)
____________________

(semnătura)