joi, 23 martie 2000
1079/23.10.98 Hotărîre cu privire la soluţionarea Problemei anului 2000 în sistemele informatice

   

H O T Ă R Î R E

cu privire la soluţionarea Problemei anului

2000 în sistemele informatice

 

nr. 1079  din  23.10.98

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-102/1042 din 12.11.1998

 

* * *

Abrogat: 17.01.2014

Hotărîrea Guvernului nr.3 din 14.01.2014

 

În scopul evitării impactului negativ economic şi financiar al Problemei anului 2000 în sistemele informatice din economia naţională, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie Comisia interdepartamentală pentru soluţionarea Problemei anului 2000 în sistemele informatice, conform anexei.

2. Se obligă ministerele, departamentele, autorităţile administraţiei publice locale, iar Băncii Naţionale a Moldovei, băncilor comerciale, agenţilor economici din sectorul privat şi altor structuri li se recomandă să creeze grupuri de lucru din rîndul specialiştilor în ramură şi să acorde asistenţă şi susţinere Comisiei pentru desfăşurarea activităţii în scopul depistării sistemelor informatice afectate de Problema anului 2000 în sistemele informatice şi elaborării propunerilor de soluţionare a acestei probleme.

3. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor de comun acord cu Ministerul Economiei şi Reformelor şi Ministerul Finanţelor:

în termen de 10 zile, va elabora şi înainta Băncii Mondiale documentele necesare pentru obţinerea de către Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor a granturilor financiare destinate soluţionării Problemei anului 2000 în sistemele informatice;

în termen de o lună, va elabora Programul de acţiuni pentru anii 1998-1999 privind soluţionarea Problemei anului 2000 în sistemele informatice, prezentîndu-l Guvernului spre aprobare;

va prezenta, trimestrial, Guvernului informaţii cu privire la mersul lucrărilor şi propuneri de soluţionare a problemelor apărute în cadrul activităţii respective, care necesită intervenţia Guvernului.

4. Responsabil de executarea prezentei hotărîri este Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor.

 

PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVAIon CIUBUC

Chişinău, 23 octombrie 1998.
Nr.1079.

 

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1079 din 23 octombrie 1998

 

COMPONENŢA

Comisiei interdepartamentale pentru soluţionarea

Problemei anului 2000 în sistemele informatice

 

MUZÎCA Stepanprim-viceministru al transporturilor şi comunicaţiilor, preşedintele Comisiei
CRISTEA Nicolaeşeful secţiei dezvoltare şi tehnologii informaţionale a Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, secretarul Comisiei

 

Membrii Comisiei:

BOTEZATU Vasilevicedirector general al Departamentului Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil
PRODAN Ionviceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei
GAINDRIC Constantindirector al Institutului de Matematică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
HÎNCU Simiondirectorul Centrului de calcul al Ministerului Finanţelor, membru al Comisiei
BULGAC Constantinviceministru al economiei şi reformelor
APOSTOL Anghelinaviceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei
CHIRIAC Liubomirşeful Direcţiei industriei şi infrastructură a Cancelariei de Stat
CARAUŞ Ştefanşeful direcţiei informaţii a Ministerului Afacerilor Interne

 

[Anexa modificată prin Hot. Guv. nr.214 din 06.03.2000, în vigoare 23.03.2000]

[Anexa modificată prin Hot. Guv. nr.803 din 25.08.99]