HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor la unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova Nr.1038 din 08.11.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.126-127/1106 din 12.11.1999 * * * Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: Se aprobă modificările şi completările la unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova (se anexează). PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Ion STURZA Contrasemnată: Ministrul justiţiei Ion Păduraru Chişinău, 8 noiembrie 1999. Nr. 1038. Aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1038 din 8 noiembrie 1999 Modificările şi completările la unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova I. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 50 din 29 ianuarie 1992 "Cu privire la aprobarea Regulamentului înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova" (Monitorul Parlamentului, 1992, nr. 1, art. 41, 1992, nr. 11, art. 354, 1993, nr. 7, art. 232; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 11, art. 102, 1997, nr. 11-12, art. 52) se modifică şi se completează după cum urmează: 1) în punctul 3: alineatul doi se expune în următoarea redacţie: "Pentru înregistrarea modificărilor şi completărilor la documentele de constituire se plăteşte o taxă egală cu plata pentru înregistrare în dependenţă de forma juridică de organizare."; se introduce alineatul trei cu următorul cuprins: "Pentru înregistrarea întreprinderii în procedură de urgenţă se plăteşte o taxă dublă. Sumele respective se virează la contul Camerei Înregistrării de Stat."; alineatul trei va deveni alineatul patru; 2) propoziţiile a doua şi a treia din punctul 7 al Regulamentului înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova, aprobat prin hotărîrea nominalizată se expun în următoarea redacţie: "Certificatul de înregistrare a întreprinderii se eliberează nemijlocit conducătorului sau unuia dintre fondatorii întreprinderii. Instituţiile financiare sînt în drept să deschidă conturi de decontare pentru întreprinderi numai la prezentarea certificatului de înregistrare a întreprinderii şi a extrasului din Registrul Comercial de Stat care confirmă persoana împuternicită să administreze întreprinderea.". II. Regulamentul Camerei Înregistrării de Stat pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 51 din 29 ianuarie 1992 (Monitorul Parlamentului, 1992, nr. 1, art. 42; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 4, art. 38; Monitorul Oficial, 1996, nr. 11-12, art. 52; 1999, nr. 80-82, art. 728) se completează după cum urmează: 1) punctul 5 se completează cu următoarele alineate: "eliberează tuturor solicitanţilor, contra plată, formulare-tip de documente de constituire a întreprinderilor cu orice formă organizaţional-juridică şi le oferă consultaţii vizînd completarea şi perfectarea lor; prestează, la cererile fondatorilor, servicii cu plată privind selectarea denumirii întreprinderii (firmei), perfectarea documentelor de constituire a întreprinderilor şi documentelor necesare pentru înregistrarea lor, precum şi pentru înregistrarea modificărilor şi completărilor la documentele de constituire, acordă consultaţii etc. Cuantumul plăţii pentru serviciile oferite şi furnizarea informaţiei din Registrul Comercial de Stat se stabileşte de Ministerul Economiei şi Reformelor şi Ministerul Finanţelor, la propunerea Ministerului Justiţiei."; 2) punctul 12 se completează, după alineatul doi, cu următoarele alineate: "la primirea cererii pentru înregistrare, în prezenţa solicitantului precizează denumirea întreprinderii (firmei) şi controlează prezenţa tuturor documentelor necesare pentru înregistrare. Serviciile Centrului Naţional de Terminologie se vor solicita numai în cazul cînd denumirea propusă a întreprinderii (firmei) este complicată sau neînţeleasă; de sine stătător, efectuează toate coordonările cu inspectoratele fiscale şi organele statistice (atribuirea codului fiscal şi statistic) şi cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.".

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀