joi, 2 august 2001
761/02.08.2001 Hotărîre cu privire la transmiterea Direcţiei principale coordonare şi monitorizare a problemelor solicitanţilor de azil şi ale refugiaţilor din subordinea Mini...
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
      cu privire la transmiterea Direcţiei principale coordonare
     şi monitorizare a problemelor solicitanţilor de azil şi ale
    refugiaţilor din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei
             Sociale în subordinea Ministerului Justiţiei

                        Nr.761  din  02.08.2001

       Monitorul Oficial al R.Moldova nr.94-96/809 din 10.08.2001

                                * * *
    Abrogat: 12.09.2003
    Hotărîrea Guvernului nr.970 din 07.08.2003

    Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Se transmit  funcţiile  ce  ţin de coordonarea  şi  monitorizarea
problemelor  solicitanţilor de azil şi ale refugiaţilor de la Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale Ministerului Justiţiei.
    2. Se transmite  Direcţia  principală coordonare şi  monitorizare  a
problemelor  solicitanţilor  de azil şi ale refugiaţilor din  subordinea
Ministerului  Muncii  şi Protecţiei Sociale în  subordinea  Ministerului
Justiţiei.
    3. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va transmite Ministerului
Justiţiei,  în termen de 15 zile, activele şi pasivele, înregistrate  la
balanţa  sa,  la  data transmiterii Direcţiei principale  coordonare  şi
monitorizare a problemelor solicitanţilor de azil şi ale refugiaţilor.
    4. Ministerul  Justiţiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei  Sociale
vor  prezenta, în termen de o lună, modificările respective în structura
şi funcţiile de bază ale acestora.
    5. Ministerul Justiţiei, în termen de 2 luni:
    va elabora şi  prezenta  Guvernului  propuneri  privind  modificarea
actelor legislative în vigoare;
    va elabora şi aproba Regulamentul Direcţiei principale coordonare şi
monitorizare a problemelor solicitanţilor de azil şi ale refugiaţilor.

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                           Vasile TARLEV

    Contrasemnată:
    Ministrul muncii
    şi protecţiei sociale                           Valerian Revenco
    Ministrul justiţiei                             Ion Morei

    Chişinău, 2 august 2001.
    Nr. 761.