marți, 1 decembrie 2009
1327/03.12.2001 Hotărîre privind instituirea Camerei de Licenţiere

H O T Ă R Î R E

 privind instituirea Camerei de Licenţiere

 

nr. 1327  din  03.12.2001

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.147-149/1370 din 06.12.2001

 

* * *

În scopul executării Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30 iulie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.836), Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Pe lîngă Guvernul Republicii Moldova se instituie Camera de Licenţiere, care este o autoritate publică cu statut de persoană juridică, abilitată cu elaborarea, aplicarea şi monitorizarea politicii de stat în domeniul licenţierii.

 

[Pct.2-9 abrogate prin Hot.Guv. nr.779 din 27.11.2009, în vigoare 01.12.2009]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.527 din 06.06.05, în vigoare 10.06.05]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 29.04.03, în vigoare 09.09.03]

[Pct.7 modificat prin Hot. Guv. nr.196 din 20.02.2002]

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAVasile TARLEV

Contrasemnată:
Viceprim-ministru, ministrul economieiAndrei Cucu
Ministrul finanţelorMihail Manoli
Ministrul justiţieiIon Morei

Chişinău, 3 decembrie 2001.
Nr.1327.

Anexa

nr.1 la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1327 din 3 decembrie 2001

 

REGULAMENTUL

Camerei de Licenţiere

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Camera de Licenţiere (denumită în continuare Camera), creată pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, este o autoritate publică care asigură reglementarea de către stat a activităţilor antreprenoriale prin licenţierea lor şi controlul asupra respectării condiţiilor stabilite de practicare a anumitor genuri de activitate.

2. Dispunînd de personalitate juridică, cont trezorerial şi de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa, Camera îşi desfăşoară activitatea fiind finanţată de la bugetul de stat şi din mijloace extrabugetare obţinute în condiţiile legislaţiei în vigoare. Sediul Camerei se află în mun.Chişinău.

3. Camera stabileşte temeiurile juridice, organizaţionale şi economice de acordare a licenţelor pentru anumite genuri de activitate şi are drept scop asigurarea respectării riguroase a standardelor şi normelor de calificare, necesare pentru practicarea activităţilor în domeniile respective, şi protecţia intereselor şi securităţii persoanei, societăţii şi statului.

4. În activitatea sa Camera se conduce de Constituţia Republicii Moldova, Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, de alte acte legislative şi normative, inclusiv prezentul Regulament, şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

 

II. ATRIBUŢIILE CAMEREI

5. Camera îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) promovează politica statului şi asigură respectarea legislaţiei în domeniul licenţierii;

b) eliberează, reperfectează, suspendă, reînnoieşte şi retrage licenţele, recunoaşte nevalabilitatea licenţelor, eliberează copiile şi duplicatele de pe acestea;

c) în comun cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi de comun acord cu Ministerul Economiei, stabileşte prin avizare condiţiile de licenţiere a anumitor genuri concrete de activitate, întocmeşte lista documentelor prezentate de solicitanţi, menite să confirme abilitatea acestora de a desfăşura genurile respective de activitate;

d) adoptă decizii privind acordarea licenţei sau respingerea cererii de eliberare a licenţei;

e) efectuează, împreună cu autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate, controlul asupra respectării de către titularii licenţelor a condiţiilor de licenţiere, efectuînd verificări planificate (cel mult o dată în decursul anului calendaristic) şi controale inopinate;

f) emite prescripţii privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere şi avertizează titularul licenţei despre posibila suspendare sau retragere a licenţei;

g) ţine dosarele de licenţiere şi Registrul unic de licenţiere, oferă nelimitat date din registru autorităţilor administraţiei publice, eliberează extrase din registru;

h) publică trimestrial în Monitorul Oficial al Republicii Moldova lista titularilor de licenţă cărora le-a fost suspendată sau retrasă licenţa;

[Lit.h) introdusă prin Hot.Guv. nr.522 din 29.04.03, în vigoare 09.09.03]

 

i) generalizează experienţa din domeniul licenţierii şi prezintă propuneri privind perfecţionarea acesteia;

j) acordă asistenţă metodologică organelor de licenţiere, titularilor de licenţe, precum şi solicitanţilor de licenţe;

k) creează condiţii pentru debirocratizarea procesului de licenţiere;

l) participă la elaborarea proiectelor de legi şi alte acte normative în domeniul licenţierii activităţii antreprenoriale;

m) exercită şi alte funcţii, stabilite de legislaţia în vigoare.

 

III. DREPTURILE CAMEREI

6. Camera are dreptul:

a) să elibereze titularului un certificat privind desfăşurarea activităţii indicate în licenţă, pentru perioada examinării cererii de eliberare a duplicatului licenţei;

b) să stabilească modul de prezentare de către organele de licenţiere a datelor din registrele lor de licenţiere pentru ţinerea la zi a Registrului unic de licenţiere;

c) să prezinte propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei cu privire la licenţierea genurilor de activitate;

d) să solicite şi să primească de la ministere, departamente şi alte autorităţi publice documentele şi informaţiile necesare pentru activitatea sa;

e) să presteze servicii contra plată în modul stabilit;

f) să exercite şi alte competenţe stabilite de lege.

 

IV. ORGANELE DE CONDUCERE ALE CAMEREI

7. Activitatea Camerei este organizată de directorul ei, care are un adjunct.

Directorul şi directorul-adjunct ai Camerei sînt numiţi în funcţie prin hotărîre de Guvern.

Directorul Camerei trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova, să dispună de studiile şi calificarea corespunzătoare, inclusiv de o experienţă relevantă şi cunoştinţe performante în domeniul licenţierii.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.966 din 06.08.03, în vigoare 19.08.03]

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 29.04.03, în vigoare 09.09.03]

 

8. Directorul Camerei are în sarcină următoarele atribuţii:

a) reprezintă Camera în relaţiile cu autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice autohtone şi din străinătate;

b) asigură executarea legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor Guvernului şi a prezentului Regulament şi răspunde personal pentru realizarea drepturilor şi obligaţiunilor Camerei;

c) aprobă statul de funcţiuni şi poate modifica componenţa subdiviziunilor Camerei în limita efectivului şi în conformitate cu structura Camerei, aprobate de Guvern;

d) determină componenţa şi atribuţiile subdiviziunilor, precum şi competenţele adjunctului său;

[Lit.d) modificată prin Hot.Guv. nr.522 din 29.04.03, în vigoare 09.09.03]

 

e) dirijează activitatea consiliului colegial al Camerei şi prezidează şedinţele lui;

f) angajează în serviciu şi destituie din funcţie, adoptă măsuri de stimulare şi sancţiuni, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

g) soluţionează problemele privind activitatea operativ-organizaţională şi financiar-economică, precum şi asigurarea tehnico-materială a Camerei;

h) semnează licenţele şi prescripţiile, în limitele competenţelor Camerei;

i) emite ordine care sînt executorii pentru întregul personal;

j) aprobă regulamentul ordinii interioare a Camerei;

k) propune Guvernului pentru aprobare componenţa personală a consiliului colegial al Camerei, constituită din reprezentanţi ai ministerelor şi departamentelor participante la procesul de licenţiere;

l) poartă responsabilitate personală pentru utilizarea eficientă şi conform destinaţiei a alocaţiilor pentru întreţinerea Camerei.

9. În lipsa directorului Camerei, funcţiile şi unele împuterniciri ale acestuia, delegate de el sau preluate conform instrucţiunilor de serviciu, sînt exercitate de către directorul-adjunct al Camerei.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 29.04.03, în vigoare 09.09.03]

 

10. În cadrul Camerei funcţionează consiliul ei colegial, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) examinează şi soluţionează principalele probleme privind activitatea de licenţiere, precum şi problemele interacţiunii Camerei cu autorităţile administraţiei publice apărute în cadrul licenţierii unor genuri de activitate;

b) examinează iniţiativele legislative cu privire la licenţierea unor genuri de activitate;

c) audiază dările de seamă ale conducătorilor subdiviziunilor Camerei;

d) examinează şi soluţionează alte chestiuni, date în competenţele Camerei, conform propunerilor directorului Camerei sau ale membrilor consiliului ei colegial.

11. Deciziile consiliului colegial al Camerei se adoptă prin vot, cu simpla majoritate a voturilor membrilor lui, şi se pun în aplicare prin ordinul directorului Camerei.

În caz de paritate a voturilor la adoptarea deciziilor, votul directorului este decisiv.

 

V. EVIDENŢA ŞI DĂRILE DE SEAMĂ

12. Camera ţine evidenţa contabilă şi prezintă dările de seamă statistice în conformitate cu legislaţia în vigoare.

13. Controlul asupra activităţii financiare a Camerei îl exercită organele abilitate prin lege. Rezultatele controalelor se aduc la cunoştinţa Guvernului.

 

VI. SISTAREA ACTIVITĂŢII CAMEREI

 

14. Activitatea Camerei este sistată în baza unei hotărîri guvernamentale, prin reorganizare sau lichidare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.1327 din 3 decembrie 2001

 

STRUCTURA

aparatului Camerei de Licenţiere

Conducerea

Direcţia licenţiere în industrie, transport şi construcţii

Direcţia licenţiere în agricultură şi domenii speciale

Direcţia licenţiere în sfera socială

Direcţia expertiză juridică şi relaţii externe

Direcţia sinteză şi asigurare informaţională

Secţia licenţierea activităţii financiar-economice

Serviciul contabil

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.527 din 06.06.05, în vigoare 10.06.05]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1281 din 24.10.03, în vigoare 31.10.03]

[Anexa nr.2 modif. prin Hot.Guv. nr.522 din 29.04.03, în vigoare 09.09.03]