joi, 13 iunie 2002
749/12.06.2002 Hotărîre cu privire la atribuţiile Primului-ministru al Republicii Moldova, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor, ministrului economiei şi Directorul...
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
      cu privire la atribuţiile Primului-ministru al Republicii
       Moldova, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor
       şi Directorului Cancelariei de Stat a Republicii Moldova

                        Nr.749  din  12.06.2002

        Monitorul Oficial al R.Moldova nr.75/819 din 13.06.2002

                                * * *

    În scopul exercitării   eficiente  a  împuternicirilor   Guvernului,
acordate  prin Legea cu privire la Guvern nr.64-XII din 31 mai 1990  (cu
modificările ulterioare), Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă    următoarea   repartizare   a   atribuţiilor    între
Prim-ministru,  prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri şi  Directorul
Cancelariei de Stat:
    1) Primul-ministru al Republicii Moldova, dl Vasile Tarlev:
    a) conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia în
exercitarea funcţiilor ce le revin;
    b) dirijează politica de cadre în serviciul public;
    c) coordonează:
    activitatea Cabinetului Primului ministru;
    activitatea Cancelariei de Stat;
    chestiunile ce   ţin   de   activitatea   Ministerului   Finanţelor,
Ministerului  Afacerilor  Externe, Ministerului Justiţiei,  Ministerului
Afacerilor  Interne, Ministerului Apărării, Departamentului Trupelor  de
Grăniceri,  Departamentului  Tehnologii Informaţionale,  Departamentului
Vamal,   Centrului  Creaţie  Legislativă,  Centrului  pentru  Combaterea
Crimelor  Economice  şi Corupţiei, Serviciului de Protecţie şi  Pază  de
Stat;
    2) prim-viceprim-ministru, dl Vasile Iovv:
    a) coordonează  activitatea organelor administraţiei publice  locale
şi  prefecţilor, complexului energetic al ţării, activitatea în domeniul
politicii  de  cadre  în serviciul public şi  perfecţionării  structurii
organelor administraţiei publice centrale;
    b) este reprezentantul  Republicii Moldova în Consiliul Economic  al
C.S.I.;
    c) coordonează   chestiunile  ce  ţin  de  activitatea  Ministerului
Industriei,    Ministerului    Energeticii,   Ministerului    Ecologiei,
Construcţiilor  şi  Dezvoltării Teritoriului,  Departamentului  Situaţii
Excepţionale,  Direcţiei  Generale pentru Rezervele Materiale,  Agenţiei
Naţionale   pentru  Reglementare  în  Energetică,  Serviciului  de  Stat
Migraţiune;
    3) viceprim-ministru, dl Valerian Cristea:
    a) coordonează  problemele  sociale, inclusiv în domeniul  ştiinţei,
învăţămîntului,   culturii,   sănătăţii,  muncii,  protecţiei   sociale,
tineretului  şi  sportului, relaţiilor interetnice,  parteneriatului  şi
dialogului   social,   drepturilor   omului,   precum   şi   mass-media,
audiovizualului şi uniunilor de creaţie;
    b) coordonează   chestiunile  ce  ţin  de  activitatea  Ministerului
învăţămîntului,    Ministerului   Culturii,   Ministerului    Sănătăţii,
Ministerului  Muncii  şi  Protecţiei  Sociale,  Departamentului  Relaţii
Interetnice,  Departamentului  Tineret  şi  Sport,  Casei  Naţionale  de
Asigurări  Sociale, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisiei Superioare
de   Atestare,   Consiliului   Suprem  pentru  Ştiinţă   şi   Dezvoltare
Tehnologică,  Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare a
Instituţiilor  de  Învăţămînt,  Agenţiei de Stat  pentru  Drepturile  de
Autor,  Departamentului  Cinematografie  şi Serviciului de  Stat  pentru
Problemele Cultelor;
    c) coordonează    activitatea    de   colaborare   cu    organismele
internaţionale de domeniu (UNICEF, UNESCO, OMS, OIM) şi alte organizaţii
neguvernamentale;
    4) viceprim-ministru, ministrul economiei, dl Ştefan Odagiu:
    a) coordonează  examinarea  şi soluţionarea chestiunilor ce  ţin  de
economia  naţională,  dirijează  blocul  economic,  conduce  activitatea
Ministerului  Economiei  şi  a  instituţiilor  subordonate,  coordonează
activitatea de colaborare cu organismele financiare internaţionale;
    b) coordonează    activitatea   Ministerului   Transporturilor    şi
Comunicaţiilor,     Departamentului    Privatizării,     Departamentului
Standardizare  şi Metrologie, Departamentului Statistică şi  Sociologie,
Camerei  de  Licenţiere, Agenţiei Naţionale de Turism, Agenţiei de  Stat
pentru  Protecţia  Proprietăţii Industriale, Agenţiei  Naţionale  pentru
Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică şi Administraţiei de Stat
a Aviaţiei Civile;
    c) este reprezentantul  Republicii Moldova în Comunitatea  Economică
Euroasiatică;
    d) coordonează  chestiunile  ce ţin de activitatea  ministerelor  şi
departamentelor  referitor  la realizarea transformărilor  economice  şi
structurale, activitatea economică externă;
    5) viceprim-ministrul,    ministrul   agriculturii   şi   industriei
alimentare, dl Dmitrii Todoroglo:
    a) coordonează  problemele ce ţin de relansarea sectorului agrar  al
republicii,  revitalizarea producţiei agenţilor economici autohtoni  din
domeniul agroindustrial;
    b) conduce activitatea   Ministerului  Agriculturii  şi   Industriei
Alimentare şi a instituţiilor subordonate;
    c) coordonează     activitatea    Departamentului     Agroindustrial
"Moldova-Vin",  Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru,  Agenţiei
de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva";
    6) Directorul Cancelariei de Stat, dl Pantelei Tîltu:
    a) conduce activitatea Cancelariei de Stat;
    b) contribuie la asigurarea condiţiilor adecvate pentru funcţionarea
conformă  a  reprezentanţelor permanente ale altor state  pe  teritoriul
Republicii Moldova;
    c) coordonează   activitatea  Academiei  de  Administrare   Publică,
Serviciului de Stat de Arhivă.
    2. Se abrogă  Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.366 din  28
mai  2001  "Cu  privire la atribuţiile Primului ministru  al  Republicii
Moldova,  viceprim-miniştrilor  şi  Directorului Cancelariei de  Stat  a
Republicii  Moldova"  (Monitorul  Oficial al Republicii  Moldova,  2001,
nr.59-61, art.403).

    PRIM-MINISTRU   
    AL REPUBLICII MODLDOVA                      Vasile TARLEV

    Contrasemnată:
    Prim-viceprim-ministru                      Vasile Iovv
    Viceprim-ministru                           Valerian Cristea
    Viceprim-ministru, ministrul economiei      Ştefan Odagiu
    Viceprim-ministru,
    ministrul agriculturii şi industriei 
    alimentare                                  Dmitrii Todoroglo

    Chişinău, 12 iunie 2002.
    Nr. 749.