H O T Ă R Î R E
despre aprobarea Regulamentului cu privire la depozitarea şi comercializarea
cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
nr. 1116 din 22.08.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.122-123/1239 din 29.08.2002
* * *
În conformitate cu Legea privind piaţa produselor petroliere nr.461-XV din 30 iulie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.821; 2002, nr.56, art.397) şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1027 din 1 octombrie 2001 "Cu privire la unele măsuri de implementare a Legii privind piaţa produselor petroliere" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.120, art.1074; 2001, nr.147-149, art.1367; 2002, nr.50-52, art.519), Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate, conform anexei.
2. În termen de o lună, ministerele, departamentele şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, vor modifica şi completa actele normative departamentale pentru a le aduce în concordanţă cu prevederile Regulamentului nominalizat.
3. Controlul permanent asupra respectării prevederilor Regulamentului cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate îl exercită Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Ministerul Finanţelor (Serviciul Fiscal de Stat), Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică în limitele competenţei lor.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
4. Ministerul Mediului şi Inspectoratul pentru Protecţia Mediului vor asigura controlul emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea şi din distribuţia benzinei de la terminale la staţiile de alimentare cu produse petroliere, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.587/2020.
[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
5. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor va asigura controlul calităţii produselor petroliere principale şi al respectării actelor normative referitoare la acestea.
[Pct.5 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: | |
Viceprim-ministru, ministrul economiei | Ştefan Odagiu |
Ministrul energeticii | Iacob Timciuc |
Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
Chişinău, 22 august 2002. | |
Nr.1116. |
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1116 din 22 august 2002
Notă: Pe tot parcursul textului, cuvintele „la prezentul Regulament” se exclud, iar cuvintele „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Ministerul Economiei”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022
REGULAMENTUL
cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata,
prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
I. DISPOZIŢII GENERALE
Prezentul Regulament transpune art.2 pct.1 şi 2, art.3, 4, 7 şi 8, anexa I-II din Directiva 98/70/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei şi a motorinei şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L350 din 28 decembrie 1998, astfel cum a fost ultima oară modificată prin Directiva (UE) 2015/1513 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 septembrie 2015.
[Clauza de armonizare introdusă prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
1. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu Legea privind piaţa produselor petroliere nr.461-XV din 30 iulie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.821), cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1027 din 1 octombrie 2001 "Cu privire la unele măsuri de implementare a Legii privind piaţa produselor petroliere" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.120, art.1074), cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementează depozitarea şi comercializarea cu ridicata a produselor petroliere identificate: benzinei, motorinei, gazului lampant, petrolului turboreactor, combustibilului pentru cuptoare, gazului lichefiat, păcurei, uleiurilor şi lubrifianţilor (în continuare – produse petroliere), în urma cărui fapt importatorii organizează livrarea produselor petroliere menţionate vînzătorilor cu amănuntul şi cumpărătorilor cu ridicata.
În sensul prezentului Regulament sînt utilizate noţiunile din Legea nr.461/2001 privind piaţa produselor petroliere, cu următoarele completări:
benzină – orice produs petrolier mineral volatil destinat funcţionării motoarelor cu ardere internă şi cu aprindere prin scînteie, care se utilizează pentru propulsarea autovehiculelor şi se clasifică la poziţiile tarifare 271012410, 271012450, 271012490, 271012510 şi 271012590;
motorină – carburant petrolier utilizat pentru autovehiculele cu motoare cu ardere internă şi aprindere prin compresie – motoare diesel şi se clasifică la poziţiile tarifare 271019430, 271019460, 271019470 şi 271019480 sau 271020110, 271020150, 271020170, 271020190;
activitatea de eşantionare – prelevarea probelor de benzină şi motorină şi efectuarea încercărilor de determinare a parametrilor specificaţiilor tehnice stabilite în actele normative.
Totodată, prezentul Regulament nu reglementează importul, păstrarea şi comercializarea combustibilului pentru aeronave.
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2. Comercializarea cu ridicata a produselor petroliere, care sînt reglementate de prezentul Regulament, constituie:
a) livrarea produselor petroliere către vînzătorii cu amănuntul şi cumpărătorii cu ridicata;
b) depozitarea produselor petroliere.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
3. Comerţul cu ridicata a produselor petroliere se consideră activitatea de comercializare desfăşurată la depozitele de păstrare a produselor petroliere şi cea legată de livrarea produselor petroliere în scopul vînzării lor ulterioare consumatorilor sau utilizării acestora în activitatea de producere.
4. Tranzitarea produselor petroliere pe teritoriul vamal al republicii se efectuează sub supravegherea controlului vamal în modul stabilit de legislaţia vamală.
5. În cazul declarării unor acţiuni militare ori a situaţiei excepţionale, legislaţia în vigoare admite instituirea unui regim special privind comercializarea cu ridicata a produselor petroliere.
II. ORGANIZAREA DEPOZITĂRII ŞI COMERŢULUI CU RIDICATA
A PRODUSELOR PETROLIERE IDENTIFICATE
6. Comerţul cu ridicata a produselor petroliere poate fi efectuat în baza unui contract, încheiat în scris numai de către importatori şi cumpărătorii cu ridicata fără restricţii cantitative şi cu indicarea obligatorie în documentul de însoţire (scrisoare de trăsură pentru mărfuri, înregistrată la Serviciul Fiscal de Stat ca document de evidenţă strictă, certificatul de origine a mărfii şi raportul de inspecţie eliberate de un organism de inspecţie recunoscut de către autoritatea abilitată din Republica Moldova (în continuare – organism de inspecţie recunoscut) sau, în cazul produselor petroliere principale originare din ţările membre ale Uniunii Europene (UE), declaraţia de conformitate şi raportul de inspecţie/raportul de încercări eliberate de un organism de inspecţie sau laborator acreditat UE) a produselor petroliere comercializate şi a numărului licenţei pentru importul şi comerţul cu ridicata a produselor petroliere.
Se interzice procurarea produselor petroliere de la agentul ce desfăşoară comerţul cu ridicata a produselor petroliere şi nu deţine licenţa corespunzătoare pentru importul şi comerţul cu ridicata a produselor petroliere.
În cazul transportării, depozitării şi comercializării produselor petroliere fără prezentarea documentelor de însoţire, faţă de agenţii economici se aplică, în modul stabilit, sancţiuni care prevăd confiscarea combustibilului ce nu este confirmat documentar, precum şi a mijloacelor de transport utilizate în acest scop.
Titularii de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi motorinei şi/sau a gazului lichefiat sînt în drept să achiziţioneze pe teritoriul ţării produse petroliere spre a le vinde.
[Pct.6 completat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
7. Se interzice utilizarea mijloacelor de transport în calitate de depozitare a produselor petroliere lichide (cisternă feroviară, autocisternă).
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
8. Pentru transportarea produselor petroliere se permite utilizarea mijloacelor de transport auto specializate, în stare bună de funcţionare, incluse în modul stabilit în registrul automobilelor admise pentru importul – reexportul produselor petroliere.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
9. Importatorul este proprietar al produsului petrolier transportat pînă la momentul confirmării documentare a predării lui către cumpărătorul cu ridicata sau către vînzătorul cu amănuntul, în legătură cu aceasta în timpul transportării produselor petroliere, importatorul este obligat să sigileze recipientele mijloacelor de transport specializat.
10. Livrarea produselor petroliere supuse accizelor în adresa importatorilor se efectuează cu mijloace de transport specializat, cu deschiderea şi sigilarea repetată a fiecărei cisterne cu produse petroliere şi întocmirea, în modul stabilit, a actelor respective de verificare la punctul vamal de frontieră, care servesc drept bază pentru eliberarea unui certificat de identificare a produselor petroliere prin sistem automatizat.
Produsele petroliere livrate cu transportul feroviar se transvazează numai la depozitele de produse petroliere special utilate.
Transportarea uleiurilor tehnice în ambalajele producătorului cu capacitatea de pînă la 200 kg poate fi desfăşurată cu mijloace de transport auto.
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
11. Transportatorul de produse petroliere ce a recepţionat produsul petrolier în vrac pentru transportare în teritoriul ţării este obligat să aibă asupra sa documentele de însoţire, inclusiv certificatul (adeverinţa) de provenienţă şi de identificare a produsului petrolier şi documentele ce confirmă, conform raportului de inspecţie eliberat de un organism de inspecţie recunoscut sau, în cazul produselor petroliere principale originare din ţările membre ale UE, conform declaraţiei de conformitate şi raportului de inspecţie/raportului de încercări eliberate de un organism de inspecţie sau laborator acreditat UE, recepţionarea lui de la importator, itinerarul urmat, cantitatea, marca produsului şi denumirea importatorului.
[Pct.11 completat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
III. RECEPŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI EVIDENŢA PRODUSELOR PETROLIERE
12. Produsele petroliere importate se livrează cu mijloace speciale de transport, numai în adresa importatorului care deţine licenţa corespunzătoare.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
13. Înainte de recepţionarea la depozit a produselor petroliere, operatorul este obligat:
a) să se convingă de starea tehnică a rezervorului şi conductei tehnologice, precum şi a robinetelor de închidere;
b) să măsoare nivelul produsului petrolier în rezervor pentru a preciza stocul disponibil şi volumul liber în scopul estimării cantităţii produsului petrolier ce poate fi recepţionat;
c) să se convingă de existenţa şi starea tehnică a mijloacelor antiincendiare, de corectitudinea punerii autocisternei în contact cu pămîntul, de starea tehnică a dispozitivului de scurgere al autocisternei;
d) să ia măsuri pentru prevenirea scurgerii neprevăzute a produselor petroliere;
e) să ţină evidenţa produselor petroliere pentru fiecare rezervor;
f) să sisteze livrarea produselor petroliere din rezervorul în care se recepţionează produsul petrolier, pînă la terminarea turnării din cisterna mijlocului de transport specializat.
14. Recepţionarea produselor petroliere se efectuează de către agentul economic numai în baza documentelor de însoţire (factura fiscală, alte acte care atestă provenienţa şi calitatea specificată a mărfurilor). Documentele care confirmă calitatea benzinei şi motorinei sunt raportul de inspecţie eliberat de un organism de inspecţie recunoscut sau, în cazul produselor petroliere principale originare din ţările membre ale UE, declaraţia de conformitate şi raportul de inspecţie/raportul de încercări eliberate de un organism de inspecţie sau laborator acreditat UE.
[Pct.14 completat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
15. În scopul efectuării controlului asupra recepţionării şi evidenţei corecte a produselor petroliere la depozite se ţine registrul de evidenţă a produselor petroliere recepţionate, conform modelului din anexa nr.1.
16. Principalele mărci de produse petroliere, identificate conform marcajelor şi înregistrate în modul stabilit, se păstrează în recipiente separate şi sînt incluse în evidenţa automatizată conform anexei nr.2.
Se interzice păstrarea în acelaşi recipient a benzinei sau motorinei de diferite mărci.
17. Recipientele de păstrare a principalelor mărci de produse petroliere vor fi utilate cu dispozitive moderne de măsurare şi control, ceea ce permite ţinerea evidenţei lor automatizate.
Mijloacele de măsurare a produselor petroliere care cad sub incidenţa art.11 din Legea metrologiei nr.19/2016 se supun controlului metrologic legal.
[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
18. Se interzice recepţionarea produselor petroliere în cazul:
a) lipsei documentelor de însoţire necesare sau prezentării unor documente de transportare şi expediere întocmite incorect;
b) manco al produselor petroliere;
c) lipsei raportului de inspecţie eliberat de un organism de inspecţie recunoscut sau, în cazul produselor petroliere principale originare din ţările membre ale UE, a declaraţiei de conformitate şi raportului de inspecţie/raportului de încercări eliberate de un organism de inspecţie sau laborator acreditat UE;
d) defectării utilajelor de scurgere, în situaţiile prevăzute de Regulile exploatării tehnice a depozitelor petroliere.
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
19. Principalele produse petroliere şi gaze lichefiate, prevăzute pentru depozitarea şi comercializarea cu ridicata, se recepţionează şi se păstrează în depozite specializate, construite potrivit documentaţiei de proiect, avizate de toate organizaţiile interesate, fiind supuse expertizei ecologice de stat prin aplicarea procedurilor stabilite în Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu şi Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului şi date în exploatare conform prevederilor Legii nr.151/2022 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a obiectivelor industriale şi a instalaţiilor tehnice potenţial periculoase.
[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.25 din 18.01.2023, în vigoare 15.07.2023]
[Pct.19 în redacţia Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
20. Pentru a evita pierderile produselor petroliere şi autoaprinderea sedimentelor piroforice, precum şi în vederea diminuării gradului de poluare a mediului, depozitele pentru păstrarea produselor petroliere trebuie să fie proiectate, construite şi date în exploatare în strictă corespundere cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.
[Pct.20 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
21. Pe teritoriul Republicii Moldova se interzice importul, depozitarea şi comercializarea benzinei cu tetraetil de plumb. Se interzice importul, depozitarea şi comercializarea absorbantelor şi aditivelor halogene pentru combustibili şi uleiuri.
[Pct.21 în redacţia Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
IV. ASIGURAREA CALITĂŢII
22. Benzina şi motorina folosite la autovehiculele echipate cu motoare cu aprindere prin scînteie şi, respectiv, la cele echipate cu motoare cu aprindere prin comprimare, la import, trebuie să corespundă specificaţiilor tehnice, bazate pe considerente de sănătate şi mediu, efectuate conform metodelor analitice prevăzute în standardele SM EN228 „Carburanţi pentru automobile. Benzină fără plumb. Cerinţe şi metode de încercare” şi SM EN590 „Carburanţi pentru automobile. Motorină. Cerinţe şi metode de încercare.”
[Pct.22 în redacţia Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
23. Se admite introducerea pe piaţă a benzinei şi motorinei care corespund specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa nr.3.
[Pct.23 în redacţia Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
24. Ministerul Economiei este autoritatea responsabilă de sistemul de monitorizare a calităţii benzinei şi motorinei.
[Pct.24 în redacţia Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
25. Ministerul Economiei aprobă planul naţional de monitorizare prin eşantionare a calităţii benzinei şi motorinei (în continuare – plan naţional de monitorizare), elaborat în conformitate cu standardul SM EN 14274 „Carburanţi pentru automobile. Evaluarea calităţii benzinei şi motorinei. Sistem de monitorizare a calităţii carburanţilor (FQMS).
[Pct.25 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.25 în redacţia Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
251. Monitorizarea respectării cerinţelor specificaţiilor tehnice prevăzute la pct.23 pentru benzina şi motorina introduse pe piaţă se face prin eşantionare conform metodelor analitice prevăzute în standardele SM EN228 „Carburanţi pentru automobile. Benzină fără plumb. Cerinţe şi metode de încercare” şi SM EN590 „Carburanţi pentru automobile. Motorină. Cerinţe şi metode de încercare”.
[Pct.251 modificat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.251 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
252. Activitatea de eşantionare constă în prelevarea probelor de benzină şi motorină de la staţiile de alimentare şi depozitele de produse petroliere conform planului naţional de monitorizare aprobat şi în efectuarea încercărilor de laborator privind determinarea parametrilor specificaţiilor tehnice prevăzuţi în anexa nr.3.
[Pct.252 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.252 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
253. Activitatea de eşantionare se realizează de către organismele de inspecţie recunoscute de către Ministerul Economiei.
[Pct.253 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
254. Pentru a fi recunoscute, organismele de inspecţie trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în standardul de referinţă specificat la art.6 din Legea nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii, care se confirmă prin acreditare, şi să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să fie înregistrate în calitate de persoană juridică, conform prevederilor Legii nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali;
b) să fie organisme de terţă parte (de tip A);
c) să posede capacitatea de a îndeplini toate atribuţiile de inspecţie care le sînt atribuite prin prezentul Regulament şi pentru care solicită recunoaşterea, inclusiv să demonstreze că au capabilitate proprie de prelevare a probelor;
d) să deţină contracte de asigurare cu companiile de asigurare recunoscute legal pe teritoriul Republicii Moldova şi să deţină poliţa de asigurare de răspundere civilă, suma asigurată fiind de cel puţin 4000 de unităţi convenţionale.
[Pct.254 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
255. Recunoaşterea sau retragerea recunoaşterii organismelor de inspecţie se efectuează în condiţiile Legii nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii.
[Pct.255 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
256. Organismele de inspecţie recunoscute prezintă Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor rapoartele de încercări pentru probele prelevate conform planului naţional de monitorizare în maximum 7 zile de la data încheierii campaniei de eşantionare, stabilită în planul naţional.
[Pct.256 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.256 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
257. Procesele-verbale de eşantionare, în vederea determinării parametrilor specificaţiilor tehnice pentru benzină şi motorină prevăzute în anexa nr.3, se completează în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr.4 şi se întocmesc în 3 exemplare:
a) un exemplar pentru vînzătorul cu amănuntul sau cu ridicata de la care s-a prelevat proba;
b) un exemplar pentru organismul de inspecţie recunoscut sau laboratorul de încercări acreditat;
c) un exemplar pentru Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor.
[Pct.257 modificat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.257 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
258. Metodologia de eşantionare conform planului naţional de monitorizare este prevăzută în anexa nr.5.
[Pct.258 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.258 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
259. Proba prelevată se supune încercărilor de către organismul de inspecţie recunoscut. Dacă rezultatele încercărilor nu sînt conforme cu specificaţiile tehnice prevăzute în anexa nr.3, organismul de inspecţie recunoscut efectuează repetat încercările la parametrii neconformi.
[Pct.259 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2510. În cazul în care rezultatele încercărilor repetate (contraproba), solicitate conform pct.253 sau 2515, nu sunt conforme cu specificaţiile tehnice prevăzute în anexa nr.3, organismele de inspecţie sesizează Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor despre neconformităţile constatate. În cazul în care neconformitatea produsului poate afecta sănătatea/mediul/bunurile, toate informaţiile privind neconformităţile constatate se comunică în aceeaşi zi sau nu mai târziu de ziua următoare. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor, în baza informaţiilor prezentate, acţionează conform prevederilor legale.
[Pct.2510 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.2510 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2511. Activitatea de eşantionare conform planului naţional de monitorizare se efectuează de către organismele de inspecţie recunoscute în cadrul controalelor de stat (planificate sau inopinate), iniţiate şi desfăşurate de către Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor în conformitate cu prevederile actelor legislative corespunzătoare. Prelevarea probelor se efectuează doar în prezenţa inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor.
[Pct.2511 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.2511 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2512. În fiecare an, până la data de:
1) 1 martie, organismele de inspecţie recunoscute şi Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor prezintă Ministerului Economiei pentru anul calendaristic precedent rapoartele analitice referitoare la numărul de probe prelevate, volumul total supus controlului, neconformităţile depistate, măsurile aplicate;
2) 31 iulie, Ministerul Economiei întocmeşte raportul anual cu datele naţionale privind monitorizarea calităţii benzinei şi motorinei pentru anul calendaristic precedent, care conţine:
a) informaţiile referitoare la calitatea benzinei şi motorinei;
b) cantităţile totale de benzină şi motorină comercializate;
c) cantităţile de benzină şi motorină comercializate pe regiuni.
Raportul anual se întocmeşte în conformitate cu standardul SM EN 14274 şi se plasează pe pagina web a ministerului.
[Pct.2512 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.2512 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2513. Ministerul Economiei publică pe pagina sa oficială raportul cu datele naţionale privind monitorizarea calităţii benzinei şi motorinei. Datele naţionale privind monitorizarea calităţii benzinei şi motorinei se transmit Comisiei Europene în formatul solicitat de aceasta.
[Pct.2513 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2514. Importatorul, vînzătorul cu amănuntul de benzină şi motorină sînt obligaţi să transmită trimestrial, pînă la data de 15 a lunii care urmează încheierii respectivului trimestru, Ministerului Economiei, pe suport de hîrtie şi electronic, informaţii privind cantităţile totale de benzină şi motorină importate şi introduse pe piaţă, pe sortimente şi regiuni ale Republicii Moldova, conform formularului din anexa nr.6.
[Pct.2514 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2515. La importul benzinei şi motorinei, importatorul prezintă organismelor de inspecţie recunoscute fiecare lot de benzină şi motorină pentru obţinerea raportului de inspecţie.
[Pct.2515 modificat prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.2515 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2516. Vânzătorul cu amănuntul şi/sau cu ridicata are obligaţia să permită organismelor de inspecţie recunoscute prelevarea probelor de benzină şi motorină în cadrul sistemului de monitorizare a calităţii benzinei şi motorinei pentru obţinerea rapoartelor de încercări.
[Pct.2516 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.2516 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2517. Raportul de inspecţie se structurează după modelul prevăzut în anexa nr.7.
[Pct.2517 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2518. Importatorul, transportatorul şi vînzătorul cu amănuntul au obligaţia de a păstra înregistrarea tuturor cantităţilor de benzină şi motorină introduse pe piaţă, precum şi rapoartele de inspecţie aferente acestora, cel puţin un an.
[Pct.2518 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
2519. În cazul apariţiei unor evenimente excepţionale, cum ar fi schimbările bruşte în aprovizionarea cu ţiţei sau în aprovizionarea cu produse petroliere, care fac dificilă respectarea specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa nr.3, Ministerul Economiei informează Secretariatul Comunităţii Energetice despre această situaţie, în vederea autorizării de către Consiliul Ministerial al Comunităţii Energetice a unor valori-limită mai mari pentru unul sau mai mulţi parametri ai benzinei şi motorinei, pe o perioadă de maximum 6 luni.
[Pct.2519 introdus prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
26. Cheltuielile aferente activităţilor stabilite la pct.252 sînt acoperite de la bugetul de stat. Cheltuielile aferente activităţilor stabilite la 2515 sînt acoperite de către importatori.
V. AUTORIZAREA ACTIVITĂŢII IMPORTULUI, COMERŢULUI CU RIDICATA
ŞI DEPOZITAREA PRINCIPALELOR MĂRCI DE PRODUSE PETROLIERE
27. Desfăşurarea activităţii privind depozitarea şi comercializarea cu ridicata a principalelor mărci de produse petroliere se permite importatorului înregistrat în Republica Moldova, care dispune de licenţa corespunzătoare pentru import şi comerţul cu ridicata a produselor petroliere, eliberată de către Agenţia Naţională pentru Reglementarea în Energetică.
Persoanelor fizice li se interzice să desfăşoare activităţi legate de importul, comerţul cu ridicata şi depozitarea produselor petroliere.
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
28. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică acordă agenţilor economici licenţe pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi motorinei şi/sau a gazului lichefiat în conformitate cu Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.
[Pct.28 în redacţia prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
VI. RESPONSABILITĂŢI PENTRU NERESPECTAREA
PREVEDERILOR PREZENTULUI REGULAMENT
29. Pentru nerespectarea prevederilor prezentului Regulament, importatorii, transportatorii şi vânzătorii cu amănuntul şi/sau cu ridicata ai produselor petroliere poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.
[Pct.29 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
291. Controlul privind corespunderea benzinei şi motorinei cerinţelor specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa nr.3 şi standardelor SM EN 228 „Carburanţi pentru automobile. Benzină fără plumb. Cerinţe şi metode de încercare” şi SM EN 590 „Carburanţi pentru automobile. Motorină. Cerinţe şi metode de încercare”, precum şi privind respectarea actelor normative referitoare la acestea este efectuat de către Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor în cadrul controalelor planificate sau inopinate, în conformitate cu Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
[Pct.291 introdus prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
292. În cadrul controlului calităţii benzinei şi motorinei la faţa locului:
1) se verifică documentele care confirmă corespunderea cu specificaţiile tehnice (sau copiile de pe acestea);
2) se prelevă probe şi se fac încercări de laborator pe baza eşantioanelor corespunzătoare.
[Pct.292 introdus prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
293. Prelevarea probelor de benzină şi motorină în cadrul controalelor de stat (planificate sau inopinate) se realizează de către personalul desemnat din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor.
[Pct.293 introdus prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
294. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor poate atrage laboratoarele de încercări acreditate sau organismele de inspecţie recunoscute la prelevarea probelor de benzină şi motorină în cadrul controlului de stat.
[Pct.294 introdus prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
295. Prelevarea probelor de benzină şi motorină în cadrul controalelor de stat se efectuează în conformitate cu pct.258.
[Pct.295 introdus prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
296. Organismele de inspecţie recunoscute sau laboratoarele de încercări acreditate prezintă Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor rezultatele încercărilor de laborator ale probelor de benzină şi motorină prelevate în cadrul controalelor de stat.
În cazul în care rezultatele încercărilor:
a) sunt negative şi neconformitatea produsului poate afecta sănătatea/mediul/bunurile, toate informaţiile necesare se comunică în aceeaşi zi sau nu mai târziu de ziua următoare;
b) sunt pozitive şi produsul este conform, toate informaţiile necesare se comunică în termen de 2 zile lucrătoare de la finalizarea încercărilor de laborator.
[Pct.296 introdus prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Pct.30 abrogat prin Hot.Guv. nr.275 din 16.03.06, în vigoare 31.03.2006]
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere
Registrul de evidenţă a produselor petroliere recepţionate
Depozitul nr. _______________ Început ______________ 200__ Terminat _____________ 200__ | ||||||||||||
Nr. d/o | Data înscri- erii | Furni- zorul (codul fiscal, nr. şi data licenţei) | Nr. şi data facturii fiscale | Denu- mirea produ- sului petro- lier | Volumul produ- sului petro- lier con- form facturii fiscale (litri) | Nr. rezer-voru- lui | Nivelul în rezervor (mm) | Volumul produselor petroliere, efectiv recep- ţionate (litri) | Diferenţa dintre volumul măsurat şi volumul indicat în factura fiscală ("+" "-") | Numele şi prenu- mele opera- torului | Sem- nătura opera- torului | |
pînă la tur- nare | după turnare | |||||||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.614 din 04.07.2018, în vigoare 06.07.2018]
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere
Registrul de evidenţă a produselor petroliere recepţionate pentru fiecare rezervor
Început ______________ 200__ Terminat _____________ 200__ | ||||||||
Nr. d/o | Data | Denumirea produsului petrolier | Nr. rezervorului | Stocul în rezervor la începutul zilei | Rulaj pe zi | Stocul în rezervor la sfîrşitul zilei | Notă | |
Produse petroliere primite | Produse petroliere primite | |||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
Anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
Tabelul 1
Specificaţiile tehnice pentru benzină
| |||
Parametrii1 | Unitatea | Limitele2 | |
minime | maxime | ||
Cifra octanică „research” | 953 | - | |
Cifra octanică „motor” | 85 | - | |
Presiunea vaporilor în perioada de vară4 | kPa | - | 60,0 |
Distilare: - evaporat la 100°C - evaporat la 150°C | % v/v % v/v | 46,0 75,0 | - - |
Analize hidrocarburi: - olefine - aromatice | % v/v % v/v | - - | 18,0 35,0 |
Benzen | % v/v | - | 1,0 |
Conţinut de oxigen | % m/m | - | 3,7 |
Oxigenaţi: - metanol; - etanol, pot fi necesari agenţi de stabilizare; - alcool izopropilic; - alcool butilic terţiar; - alcool izobutilic; - eteri conţinînd 5 sau mai mulţi atomi de carbon în moleculă. Alţi compuşi oxigenanţi5 | % v/v % v/v % v/v % v/v % v/v % v/v % v/v | - - - - - - - | 3,0 10,0 12,0 15,0 15,0 22,0 15,0 |
Conţinut de sulf | mg/kg | - | 10,0 |
Conţinut de plumb | g/l | - | 0,005 |
1) Metodele de încercare sînt cele specificate în standardul SM EN 228 „Carburanţi pentru automobile. Benzină fără plumb. Cerinţe şi metode de încercare”. Pot fi utilizate metode analitice de înlocuire a celor specificate în standardul SM EN 228, dacă se poate demonstra că acestea oferă cel puţin aceeaşi precizie ca metodele analitice pe care le înlocuiesc. 2) Valorile menţionate în specificaţie sînt „valori reale”. La stabilirea valorilor lor limită au fost aplicaţi termenii standardului SM EN ISO 4259 „Petrol şi produse înrudite. Fidelitatea metodelor de măsurare şi a rezultatelor” în vigoare, iar pentru stabilirea unei valori minime s-a luat în considerare o diferenţă minimă de 2R peste zero (R = reproductibilitatea). Rezultatele măsurărilor individuale vor fi interpretate pe baza criteriilor descrise în standardul SM EN ISO 4259. 3) Benzina de tip regular fără plumb poate fi comercializată cu o cifră octanică „motor” (COM) minimă de 81 şi o cifră octanică „research” (COR) minimă de 91. În acest caz, ceilalţi parametri trebuie să fie conformi normelor indicate în tabelul 1. 4) Se consideră perioada de: - vară: 1 mai – 30 septembrie; - tranziţie toamnă: 1 octombrie – 15 noiembrie; - iarna: 16 noiembrie – 15 martie; - tranziţie primăvară: 16 martie – 30 aprilie. 5) Alţi monoalcooli şi eteri cu un punct final de fierbere care nu îl depăşeşte pe cel menţionat în standardul SM EN 228. |
Tabelul 2
Specificaţiile tehnice pentru motorină
| |||
Parametrii1 | Unitatea | Limitele2 | |
minime | maxime | ||
Cifra cetanică | 51,0 | - | |
Densitatea la 15°C | kg/m3 | - | 845,0 |
Punctul de distilare 95% v/v | °C | - | 360,0 |
Hidrocarburi aromatice policiclice | % m/m | - | 8,0 |
Conţinutul de sulf | mg/kg | - | 10,0 |
Conţinutul EMAG | % v/v | - | 7,03 |
1) Metodele de încercare sînt cele specificate în standardul SM EN 590 „Carburanţi pentru automobile. Motorină. Cerinţe şi metode de încercare”. Pot fi utilizate metode analitice de înlocuire a celor specificate în standardul SM EN 590, dacă se poate demonstra că acestea oferă cel puţin aceeaşi precizie ca metodele analitice pe care le înlocuiesc. 2) Valorile menţionate în specificaţie sînt „valori reale”. La stabilirea valorilor lor limită au fost aplicaţi termenii standardului SM EN ISO 4259 „Petrol şi produse înrudite. Fidelitatea metodelor de măsurare şi a rezultatelor” şi a fost fixată o valoare minimă, fiind luată în considerare o diferenţă minimă de 2R peste zero (R= reproductibilitatea). Rezultatele măsurărilor individuale vor fi interpretate pe baza criteriilor descrise în standardul SM EN ISO 4259. 3) EMAG (conţinutul de biocarburanţi, în special conţinutul de esteri metilici ai acizilor graşi) respectă cele menţionate în standardul SM EN 14214 „Produse petroliere lichide. Esteri metilici ai acizilor graşi (EMAG) utilizaţi pentru motoare diesel şi pentru încălzire. Cerinţe şi metode de încercare”. |
[Anexa nr.3 introdusă prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
Anexa nr.4 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
PROCES-VERBAL de eşantionare în vederea determinării parametrilor specificaţiilor tehnice pentru benzină şi motorină, impuse la introducerea pe piaţă/la monitorizarea conform planului naţional/în cadrul controalelor de stat
Nr.______________ Data ___________ ora __________
Vânzătorul cu amănuntul (staţiei) sau cu ridicata __________________________________
_________________________________________________________________________, (denumirea staţiei, adresa, telefonul, fax, e-mail)
reprezentat prin _______________________________________ şi organismul de inspecţie (numele, funcţia)
recunoscut/laboratorul de încercări acreditat/Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor (ISSPNPC) __________________________ __________________________________________________________________________, (adresa, telefonul, fax, e-mail)
reprezentat prin ____________________________________________________________, (numele, funcţia)
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1116/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate, am procedat la prelevarea următoarelor probe:
| ||||||||||
Nr. crt. | Denu- mirea produ- sului | Importator/ importatorii | Canti- tatea din care s-a prelevat proba (litri) | Canti- tatea prele- vată (litri) | Para- metrii de deter- minat | Numă- rul de distri- buitori de pro- duse petro- liere | Număr sigilii | Nu- mă- rul lotu- lui | ||
proba pentru labo- rator | contra- probă | proba- martor | ||||||||
Reprezentantul vânzătorului cu amănuntul (staţiei) sau cu ridicata a primit spre păstrare proba-martor introdusă în recipiente curate şi uscate. Proba pentru laborator şi contraproba au fost preluate pentru a fi expediate la organismul de inspecţie recunoscut/laboratorul de încercări acreditat pentru efectuarea încercărilor. |
Reprezentantul organismului de inspecţie recunoscut/laboratorului de încercări acreditat ___________________________ |
Reprezentantul vânzătorului cu amănuntul (staţiei)/cu ridicata _______________________________
|
Reprezentantul ISSPNPC ______________________________ |
[Anexa nr.4 în redacţia Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Anexa nr.4 introdusă prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
Anexa nr.5 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
METODOLOGIA DE EŞANTIONARE CONFORM PLANULUI NAŢIONAL DE MONITORIZARE/ÎN CADRUL CONTROALELOR DE STAT
1. În vederea determinării parametrilor din specificaţiile tehnice pentru benzină şi motorină, se prelevează 3 probe, identificabile oricînd: 1) proba pentru laborator: cantitatea de produs prelevată dintr-un lot pentru a permite determinarea parametrilor specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate; 2) contraproba: proba care se utilizează pentru efectuarea repetată a încercărilor atunci cînd rezultatele încercărilor asupra probei pentru laborator au evidenţiat neconformitatea acesteia cu specificaţiile tehnice prevăzute în anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate; 3) proba-martor: proba care se păstrează de către vînzătorul cu amănuntul sau cu ridicata. 2. În toate cazurile, probele prelevate vor fi sigilate. Numerele sigiliilor se vor aplica pe eticheta aferentă probelor. 3. Înainte de utilizare, recipientele pentru prelevarea probelor trebuie să fie verificate din punctul de vedere al integrităţii şi etanşeităţii. Recipientul se închide cu un capac prevăzut cu o garnitură nedeteriorată, rezistentă la benzină şi motorină. 4. Probele vor fi introduse numai în recipiente destinate în mod special pentru acest scop, care trebuie să fie curate şi uscate. 5. Proba-martor şi contraproba vor avea sigilii duble. Un sigiliu va fi al vînzătorului cu amănuntul sau cu ridicata de benzină sau motorină supusă verificării, iar celălalt sigiliu va fi al organismului de inspecţie recunoscut sau al laboratorului de încercări acreditat sau al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor. 6. Posesorii celor 3 probe nu au dreptul să distrugă sau să modifice starea probei aflate în păstrarea lor. Cantitatea necesară pentru cele 3 probe de benzină şi motorină este stabilită în SM EN228 şi, respectiv, SM EN590. 7. Proba-martor şi contraproba sigilate se păstrează timp de 30 de zile la loc ferit de razele soarelui, într-o cameră răcoroasă, uscată şi ferită de praf, cu respectarea normelor de protecţie, de prevenire şi de stingere a incendiilor. 8. Evidenţa probelor prelevate se va ţine într-un registru special al organismului de inspecţie recunoscut sau al laboratorului de încercări acreditat sau al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor. 9. În registrul special de evidenţă se înscriu informaţiile menţionate pe etichetele fixate pe probele sigilate. Prelevarea probelor se realizează cu respectarea normelor de protecţie a muncii şi a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor. 10. Metodele de referinţă pentru determinarea parametrilor aferenţi specificaţiilor tehnice sînt cele prevăzute în anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate.” |
[Anexa nr.5 modificată prin Hot.Guv. nr.880 din 14.12.2022, în vigoare 22.12.2022]
[Anexa nr.5 introdusă prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
Anexa nr.6 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
FORMULARUL DE PREZENTARE A INFORMAŢIILOR privind cantităţile totale de benzină şi motorină introduse pe piaţă, pe sortimente şi regiuni ale Republicii Moldova, de către importatorii, vînzătorii cu amănuntul de benzină şi motorină
I. Tip de produs petrolier: benzină
| ||||||||
Perioada aferentă raportării (an şi trimestru) | Cantitatea totală de benzină introdusă pe piaţă (mii tone) | Cantitatea de benzină introdusă pe piaţă, pe sortimente, perioadă vară/iarnă şi unităţi teritoriale ale Republicii Moldova* | Note | |||||
Sortimentul de benzină | Cantitatea aferentă sortimentului, introdusă pe piaţă în perioada de | Cantitatea aferentă sortimentului, introdusă pe piaţă, pe unităţi teritoriale ale Republicii Moldova* (mii tone) | ||||||
vară (mii tone) | iarnă (mii tone) | Regiunea Nord | Regiunea Sud | Regiunea Centru | ||||
II. Tip de produs petrolier: motorină
| ||||||||
Perioada aferentă raportării (an şi trimestru) | Cantitatea totală de motorină introdusă pe piaţă (mii tone) | Cantitatea de motorină introdusă pe piaţă, pe sortimente, perioadă vară/iarnă şi unităţi teritoriale ale Republicii Moldova* | Note | |||||
Sortimentul de motorină | Cantitatea aferentă sortimentului, introdusă pe piaţă în perioada de | Cantitatea aferentă sortimentului, introdusă pe piaţă, pe unităţi teritoriale ale Republicii Moldova* (mii tone) | ||||||
vară (mii tone) | iarnă (mii tone) | Regiunea Nord | Regiunea Sud | Regiunea Centru | ||||
* Conform Hotărîrii Guvernului nr.570/2017 cu privire la aprobarea Nomenclatorului unităţilor teritoriale de statistică al Republicii Moldova |
[Anexa nr.6 introdusă prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
Anexa nr.7 la Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
RAPORT DE INSPECŢIE 1. Datele de identificare a organismului de inspecţie 2. Numărul şi data emiterii raportului de inspecţie 3. Denumirea şi datele de identificare a tipului de produs petrolier 4. Date de identificare a agentului economic, numărul şi data procesului-verbal de eşantionare 5. Documentele de referinţă utilizate în cadrul inspecţiei 6. Identificarea metodelor şi procedurilor utilizate 7. Locul şi data inspecţiei 8. Identificarea echipamentului utilizat pentru inspecţie 9. Condiţiile de mediu în timpul inspecţiei 10. Rezultatele inspecţiei 11. Numele, funcţia şi semnătura personalului care au efectuat inspecţia. |
[Anexa nr.7 introdusă prin Hot.Guv. nr.72 din 11.02.2019, în vigoare 24.02.2019]
