H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Strategiei naţionale
"Educaţie pentru toţi"
nr. 410 din 04.04.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.70-72/441 din 15.04.2003
* * *
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Strategia naţională "Educaţie pentru toţi" (se anexează).
2. Ministerul Educaţiei va elabora şi va înainta, în termen de 3 luni, Guvernului spre examinare Planul naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi".
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
| Contrasemnată: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul economiei | Ştefan Odagiu |
| Ministrul educaţiei | Gheorghe Sima |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
| Chişinău, 4 aprilie 2003. | |
| Nr.410. |
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.410 din 4 aprilie 2003
Strategia naţională
"Educaţie pentru toţi"
I. Introducere
Este bine cunoscut faptul că succesele economice ale statelor sînt determinate direct de calitatea sistemelor de învăţămînt şi că cel mai eficient factor de producţie este capitalul uman, exprimat în cunoştinţele, competenţele, capacităţile creative şi calităţile morale ale membrilor societăţii, pe care le formează în mare măsură sistemul de învăţămînt.
Specialiştii menţionează, în acest sens, că în economia secolului XXI sistemul de învăţămînt va deveni o ramură prioritară de producţie, fiind privit ca o sferă ocupaţională şi ca o sferă de investiţii avantajoase. Această concepţie asupra misiunii învăţămîntului va domina politica educaţională în majoritatea statelor lumii în secolul XXI.
Odată cu proclamarea independenţei, în Republica Moldova au fost iniţiate transformări politice, economice şi sociale radicale, orientate spre crearea unei economii de piaţă bazate pe proprietatea privată şi publică, pe libera iniţiativă şi concurenţă. În 1994 Parlamentul a adoptat Constituţia Republicii Moldova, în care este consfinţit dreptul la studii pentru toţi cetăţenii, fără vreo limitare sau discriminare, iar învăţămîntul obligatoriu a fost declarat laic şi gratuit în toate instituţiile de stat.
Tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă a determinat necesitatea modificării politicii educaţionale a tînărului stat independent. Drept sarcină principală a fost stabilită edificarea unui sistem educaţional naţional, modern şi democratic, bazat pe valorile naţionale şi universale. În consecinţă, sistemul de învăţămînt a intrat în faza unor reforme democratice, avînd la bază noile principii ale educaţiei, formulate explicit în Legea învăţămîntului, adoptată de Parlament în anul 1995.
Strategia implementării Legii învăţămîntului este reflectată în Programul de stat de dezvoltare a învăţămîntului, precum şi în alte acte legislative şi normative.
Etapele de reformare pe care le parcurge sistemul educaţional din Republica Moldova sînt determinate de necesitatea adaptării acestuia la cerinţele imediate şi de perspectivă ale societăţii: depolitizarea şi departinizarea învăţămîntului, eliminarea centralismului excesiv, excluderea pregătirii paramilitare, racordarea învăţămîntului la cerinţele unei lumi moderne aflate într-o schimbare permanentă. Aprofundarea reformelor sociale şi economice din republică, sincronizarea lor cu tendinţele europene impun promovarea în sistemul educaţional a unei reforme sistemice, cu caracter global, cu schimbarea paradigmei şi logicii organizării acestuia. Este vorba de poziţiile-cheie din sistemul educaţional: rolul statului în învăţămînt, relaţiile sistemului educaţional cu piaţa muncii, organizarea sistemului de finanţare, controlul eficienţei sistemului educaţional în ansamblu. În vederea promovării reformei învăţămîntului au fost întreprinse un şir de acţiuni orientate spre soluţionarea problemelor din domeniile prioritare ale învăţămîntului: management educaţional, finanţarea învăţămîntului, curriculum, manuale şi tehnologii didactice, evaluare şi control.
În baza cadrului legislativ şi normativ, a fost modernizată structura sistemului educaţional (au fost create gimnazii, licee, şcoli profesionale polivalente, colegii, noi trepte de învăţămînt postuniversitar), continuă procesul de trecere la conţinuturi cu caracter finit la fiecare treaptă de instruire. În cadrul Proiectului de reformă a învăţămîntului secundar general sînt obţinute succese palpabile în domeniul elaborării şi implementării conţinuturilor noi, bazate pe învăţămîntul formativ şi valorile universale şi naţionale, sînt elaborate noi generaţii de manuale, se implementează Schema de închiriere a acestora, majoritatea cadrelor didactice fiind perfecţionate în contextul implementării noilor conţinuturi şi a noilor tehnologii didactice, se creează un sistem naţional performant de evaluare a rezultatelor şcolare.
În contextul reformei teritorial-administrative continuă descentralizarea sistemului de învăţămînt cu stabilirea competenţelor şi responsabilităţilor concrete pentru fiecare nivel de management educaţional. Se implementează noi mecanisme de atestare a cadrelor didactice, precum şi a managerilor şcolari.
2. Cadrul legal şi procesele de reformare a învăţămîntului
Convenţia Naţiunilor Unite despre drepturile copiilor, ratificată de Republica Moldova, constituie, împreună cu alte 20 de legi ale ţării, cadrul legal pentru asigurarea asistenţei şi protecţiei sociale a familiei, a mamei şi a copilului, obiective garantate şi de Constituţia Republicii Moldova. Începînd cu anul 1994, sănătatea fizică şi psihică a copiilor este garantată şi prin Legea cu privire la drepturile copiilor, accentul punîndu-se pe măsurile sociale de protecţie a copiilor, temporar sau permanent lipsiţi de familie sau care locuiesc în condiţii dificile. În anul 1998 Guvernul Republicii Moldova a instituit Consiliul naţional pentru protecţia drepturilor copiilor, iar pe 10 ianuarie 2002, prin hotărîre de Guvern, a fost aprobată Concepţia naţională de protecţie a familiei şi copilului.
Strategia Preliminară de Reducere a Sărăciei, aprobată de Guvernul Republicii Moldova la 21 aprilie 2002, pune în evidenţă principiile de bază de combatere a sărăciei: (i) creşterea economică durabilă care ar asigura populaţia activă cu locuri de muncă; (ii) dezvoltarea umană prin garantarea accesului la serviciile sociale de bază, în special, educaţie şi asistenţă medicală; (iii) protecţia socială a păturilor cele mai nevoiaşe. Prin urmare, învăţămîntul, alături de creşterea economică şi protecţia celor nevoiaşi, este considerat drept unul din factorii principali ce asigură dezvoltarea durabilă a ţării.
În contextul reformei învăţămîntului secundar general s-au înregistrat realizări importante în dezvoltarea şi implementarea noilor conţinuturi bazate pe educaţia formativă, pe valorile naţionale şi universale, editarea unor manuale moderne pentru învăţămîntul primar şi gimnazial, implementarea Schemei de închiriere a manualelor şcolare, antrenarea majorităţii absolute a cadrelor didactice în implementarea noilor conţinuturi şi metodologii de predare-învăţare, crearea şi dezvoltarea sistemului naţional de evaluare a cunoştinţelor. În anii 1998-1999 au trecut instruirea iniţială, în contextul implementării noului curriculum, 10840 de învăţători ai claselor primare, iar peste un an, în 2001, au trecut instruirea repetată 34 de formatori centrali, 482 de formatori locali şi peste 10000 de învăţători. În vara anului 2000 au fost pregătiţi, de asemenea, 141 de formatori centrali, 1900 de formatori locali şi peste 24000 de profesori pentru învăţămîntul gimnazial.
În ceea ce priveşte copiii aflaţi în dificultate de dezvoltare şi în circumstanţe sociale complicate, Guvernul Republicii Moldova a depus, pe măsura posibilităţilor, eforturi considerabile pentru a îmbunătăţi situaţia persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale. Mai multe organizaţii internaţionale, persoane particulare din mai multe ţări au acordat ajutoare umanitare instituţiilor în care sînt educaţi copiii cu disabilităţi, copiii orfani sau cei rămaşi fără îngrijirea părinţilor. În această perioadă au fost formate ONG-uri care lucrează cu persoanele cu cerinţe educaţionale speciale şi familiile acestora. Au fost lansate noi proiecte care propun anumite alternative privind educaţia în familie şi în instituţiile rezindenţiale. Au fost întreprinse cîteva încercări de a integra copiii cu cerinţe educaţionale speciale (clase pentru reabilitare, centre de logopedie, servicii psiho-pedagogice, încadrarea copiilor cu disabilitaţi lejere în şcolile generale, organizarea caselor de copii de tip familial, a centrelor de zi etc.).
Practicile educaţionale din Republica Moldova demonstrează exemple elocvente de colaborare între factorii educaţionali formali şi nonformali. Astfel, în ultimii zece ani, din iniţiativa unor organizaţii naţionale şi internaţionale (fundaţia SOROS, UNICEF, UNESCO, Consiliul Europei, Centrul de informare şi documentare pentru drepturile copiilor, Consiliul naţional al tineretului, Liga naţională de dezbateri preuniversitare, şcolile asociate UNESCO), au fost realizate un şir de programe educaţionale destinate copiilor de anumite vîrste şi unor grupuri specifice ale populaţiei. În baza valorilor educaţionale ale acestor programe au fost elaborate noi cursuri şcolare, de exemplu, "Educaţia pentru sănătate", "Educaţia familială şi a vieţii", "Dezbaterile", " Noi şi Legea" ş. a. În acelaşi timp, ONG-urile au un potenţial relativ mare, care mai rămîne neutilizat în măsură deplină în domeniul învăţămîntului. Vom accentua, în această ordine de idei, că la sfîrşitul anului 2001 în Republica Moldova erau înregistrate peste 2500 de ONG-uri, dintre care 65% - cu statut republican, iar 35% - cu statut local (activitatea a circa 800 din acestea au tangenţă cu sistemul educaţional). În conformitate cu prevederile Cadrului de acţiuni de la Dakar, experienţa acumulată de aceste organizaţii urmează a fi evaluată, aprofundată şi implementată la nivel naţional.
Ca urmare a Forului mondial de la Dakar (2000), la Chişinău, în perioada 3-5 decembrie 2001, şi-a ţinut lucrările Conferinţa naţională "Educaţie pentru toţi". Participanţii la conferinţă au determinat priorităţile Republicii Moldova în domeniul educaţiei pentru toţi, au format Consiliul naţional şi au stabilit termenele-limită pentru elaborarea Strategiei naţionale şi a Planului naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi".
3. Situaţia actuală în sistemul de învăţămînt
Pe parcursul perioadei de tranziţie, sectorul educaţional a fost distrus în măsură considerabilă, ceea ce a creat o serie de blocaje în realizarea obiectivelor învăţămîntului.
Educaţia timpurie şi educaţia preşcolară. Din lipsa resurselor materiale şi financiare, a pauperizării populaţiei, dar şi în absenţa unei politici educaţionale viabile pentru copiii în vîrsta de pînă la 7 ani, continuă destrămarea sistemului de educaţie timpurie a copiilor. În ultimii şase ani numărul instituţiilor preşcolare s-a redus cu 36% - de la 1774 în anul şcolar 1994/1995 la 1135 în anul şcolar 1999/2000. Comparativ cu anul şcolar 1992/1993, rata de participare a copiilor la programe de educaţie timpurie s-a redus cu 57,3%, iar numărul cadrelor didactice a scăzut cu circa 70%. Procesul de închidere şi lichidare a grădiniţelor a redus în mod semnificativ accesul la educaţia timpurie a copiilor în vîrstă de 1-5 ani. În general, se estimează că circa 80% din toţi copiii în vîrstă de 1-5 ani, majoritatea absolută dintre aceştia fiind din mediul rural, nu frecventează nici un program de educaţie timpurie, iar pregătirea obligatorie pentru şcoală se realizează numai pentru circa 60% din toţi copiii în vîrstă de 5-6 ani.
Cu regret, continuă să se adîncească inegalităţile sat-oraş. Probabilitatea că un copil de la ţară va frecventa un program de educaţie timpurie este de 3 ori mai mică decît probabilitatea respectivă în cazul unui copil de la oraş. Continuă, de asemenea, să se adîncească şi inegalităţile sociale. În timp ce circa 60% de copii din familiile relativ înstărite au acces la programele de educaţie timpurie, în cazul familiilor nevoiaşe acest indicator este de numai 7%.
În ansamblu, alternativele educaţionale lipsesc atît la nivel central, cît şi la nivel comunitar. Plătind tribut unor tradiţii de mult depăşite şi în absenţa unor modele sociale demne de urmat, majoritatea absolută a părinţilor nu este gata să organizeze în mod individual sau prin asociere educaţia timpurie a propriilor copii la nivelul exigenţelor actuale.
Educaţia obligatorie. Rata de şcolarizare în învăţămîntul obligatoriu continuă să rămînă o problemă pentru Republica Moldova: în anul şcolar 2000/2001 nu au fost şcolarizaţi circa 7000 de copii, ceea ce reprezintă cu 28% mai mult decît în anul precedent, iar în anul 2001-2002, conform situaţiei de la 1 octombrie, 3980 elevi (0,73%). Cea mai dificilă este situaţia în localităţile rurale, unde familiile sărace nu pot acoperi cel puţin cheltuielile necesare pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, alimentaţie, rechizite şi manuale şcolare. O altă problemă care creează îngrijorare constă în faptul că tot mai mulţi copii de vîrstă şcolară rămîn în supravegherea vecinilor şi rudelor din cauza plecării părinţilor la muncă peste hotare. În aceste localităţi lipseşte sau este prea scump transportul şcolar, multe şcoli în perioada rece a anului nu sînt încălzite, iar unele din ele sînt chiar închise.
Este într-o continuă descreştere cota participării copiilor din familiile sărace la învăţămîntul postobligatoriu - liceal, secundar profesional, superior, cauzele fiind finanţarea insuficientă de la buget, lipsa în multe localităţi a instituţiilor respective de învăţămînt, costurile exagerate pentru instruirea în bază de contract.
Anual, după absolvirea învăţămîntului obligatoriu de 9 clase, la vîrsta de 15-16 ani, părăsesc sistemul educaţional, fără nici o calificare profesională circa 12-16 mii de tineri. Continuă reducerea, din an în an, a cotei de înmatriculare în învăţămîntul secundar profesional, cresc costurile şi scade finanţarea instituţiilor destinate instruirii copiilor ce provin din familiile socialmente vulnerabile.
Continuă să se diminueze potenţialul uman al sistemului de învăţămînt, în special la nivelul învăţămîntului obligatoriu şi secundar general. În ultimii ani se atestă o îmbătrînire inadmisibilă a corpului profesoral didactic, circa 7% din toate cadrele didactice au depăşit deja vîrsta de pensionare, 53% din cadrele didactice au o vechime de muncă de peste 18 ani. Conform situaţiei din 1 octombrie 2001, 1357 de cadre didactice au pînă la pensie doar 1-3 ani, însă numărul de tineri specialişti angajaţi la lucru în şcoli este nesemnificativ. În anii 1998-2000 au abandonat şcoala circa 4200 de cadre didactice, iar în anul 2001 - 2497 de profesori. În consecinţă, pedagogii care au rămas în şcoli sînt nevoiţi să predea un număr exagerat de ore, revenindu-le în medie cîte 1,5-2 norme fiecăruia. În multe şcoli disciplinele la care lipsesc profesorii respectivi nici nu se predau, fapt ce blochează accesul copiilor la studii de bază de calitate. Din cauza salariilor mici şi a lipsei de cadre didactice, mulţi angajaţi din sistemul de învăţămînt nu au pregătirea profesională cerută, nu cunosc noile tehnologii educaţionale, nu corelează metodele de predare-învăţare cu particularităţile individuale ale fiecărui copil, fapt ce se reflectă negativ asupra calităţii învăţămîntului. Se formează o discrepanţă între asigurarea logistică şi soluţiile financiare propuse, între cerinţele curriculare moderne şi asigurarea cu cadre didactice competitive. Lipsa acută de cadre competitive, a echipamentelor necesare pentru dotarea laboratoarelor şi a materialelor didactice intuitive pune sub semnul întrebării însăşi reuşita procesului de reformare a învăţămîntului.
Baza tehnico-materială a învăţămîntului continuă să se deterioreze, iar investiţiile capitale anuale de numai 5% din suma tuturor cheltuielilor pentru învăţămînt sînt absolut insuficiente. Lipsa resurselor financiare, chiar şi pentru reparaţiile curente, generează grave prejudicii edificiilor şcolare, sistemelor de electrificare şi termoficare. În perioada de iarnă în multe şcoli se atestă o lipsă acută de combustibil, deconectări frecvente, condiţii sanitaro-igienice neadecvate, nu este asigurată alimentarea adecvată a copiilor de vîrstă preşcolară şi a elevilor din clasele primare. Menţionăm că numai 47% din toţi elevii claselor primare (anul şcolar 2001/2002) beneficiază de alimentaţie gratuită în şcoli.
Pe parcursul ultimilor ani au fost întreprinse acţiuni avînd drept scop integrarea şi includerea copiilor cu cerinţe educative speciale în sistemul educaţional general, creîndu-se clase de recuperare, centre logopedice, servicii psihopedagogice, case de tip familial, centre de zi, s-a încercat includerea copiilor cu deficienţe lejere în şcoala generală. Aceste acţiuni, însă, au avut un efect minor şi nu au găsit o susţinere adecvată din partea factorilor de decizie, a părinţilor şi a cadrelor didactice, fapt ce nu corespunde spiritului Cadrului de acţiuni de la Dakar.
Cei mai dezavantajaţi din punctul de vedere al accesului la serviciile educaţionale de calitate sînt copiii aflaţi în situaţii deosebit de dificile: din familiile sărace, din familiile cu mulţi copii, din familiile monoparentale, cei cu cerinţe educaţionale speciale, copiii străzii, copii infectaţi cu HIV/SIDA, copiii refugiaţilor, copiii din localităţile rurale. În ansamblu, situaţia copiilor cu cerinţe speciale în educaţie, a celor cu disabilităţi fizice sau mintale este foarte dificilă, iar costurile înalte pentru întreţinere şi educaţie nu pot fi suportate integral doar de către bugetul de stat.
Educaţia nonformală şi oportunităţile educaţionale. Educaţia nonformală reprezintă ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate într-un cadru instituţionalizat extradidactic şi/sau extraşcolar ori prin intermediul unor activităţi opţionale sau facultative. Educaţia nonformală se realizează în afara programului şcolar obligatoriu şi vizează formarea competenţelor vocaţionale, în temei necertificate oficial, dar cu importantă valoare personală şi socială, oferind posibilitatea de extindere şi aprofundare a cunoştinţelor asimilate la lecţii şi a informaţiilor acumulate neformal. În Republica Moldova educaţia nonformală este desfăşurată de instituţii statale, instituţii private şi organizaţii neguvernamentale, constituind o posibilitate de creare a unui parteneriat pedagogic bazat pe colaborarea eficientă a diverşilor agenţi educaţionali. Documentele Consiliului Europei referitoare la educaţia pentru o cetăţenie democratică califică educaţia nonformală, activităţile în afara şcolii sau clasei, organizate de instituţiile educative, drept completare a curriculumului formal.
Actualmente, în republică, cu excepţia instituţiilor similare din stînga Nistrului, funcţionează 126 de instituţii extraşcolare, cu un efectiv general de 59884 persoane, ceea ce constituie 10% din numărul total de elevi din instituţiile de învăţămînt preuniversitar. Aceste instituţii sînt grupate după cum urmează: 45 de centre de creaţie a copiilor (30043 de elevi), 10 centre de creaţie tehnico-ştiinţifică a elevilor (7432 elevi), 6 centre ale tinerilor naturalişti (1610 elevi), 7 centre ale tinerilor turişti (1992 elevi), 57 de şcoli sportive (17957 elevi), 1 piscină (850 de elevi). Din cauza resurselor financiare limitate, numărul instituţiilor extraşcolare s-a redus, faţă de anul 1992, cu 53 de unităţi: al centrelor de creaţie tehnică - cu 22 de unităţi (69%), al tinerilor naturalişti - cu 13 unităţi (68,4%), al tinerilor turişti - cu 18 unităţi (72%), micşorîndu-se în aceeaşi proporţie şi numărul copiilor antrenaţi în activităţile respective.
Finanţarea insuficientă, restanţele la salarii, înstrăinarea spaţiilor, lipsa de energie termică şi electricitate sînt doar cîteva dintre gravele probleme care împiedică instituţiile extraşcolare să-şi realizeze obiectivele educaţionale planificate la nivelul potenţialului lor maxim şi să asigure accesul tuturor copiilor la o educaţie nonformală de calitate. Una din problemele majore asociate rezidă în faptul că, practic, aproape toate instituţiile extraşcolare sînt amplasate în reşedinţele de judeţ sau în fostele centre raionale, ceea ce reduce şansele copiilor din localităţile rurale de a beneficia de serviciile educaţionale respective.
4. Scopurile Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi"
În conformitate cu Declaraţia de la Jomtien, educaţia pentru toţi urmează a fi abordată nu numai din punctul de vedere al obligativităţii de a se afla o anumită perioadă în şcoală, dar şi din perspectiva nivelului de cunoştinţe, de atitudini şi abilităţi care trebuie atins la absolvirea acesteia. Educaţia pentru toţi are drept obiectiv contribuirea la dezvoltarea personalităţii, la independenţă intelectuală, la integrarea absolvenţilor în viaţa profesională şi participarea lor activă la dezvoltarea societăţii în condiţiile unei democraţii autentice.
Pentru realizarea acestor obiective, educaţia de bază trebuie să contribuie la obţinerea următoarelor calităţi:
deprinderi-cheie, utilizate în calitate de instrumente care asigură dezvoltarea personalităţii omului, iar ulterior servesc drept bază pentru instruire pe parcursul întregii vieţi;
orientarea profesională iniţială;
cunoştinţe, noţiuni valorice şi dexterităţi necesare pentru dezvoltarea personalităţii, precum şi pentru educarea sentimentului civic, în condiţiile democraţiei, cînd oamenii încep să fie conştienţi de necesitatea participării lor active la viaţa societăţii şi de responsabilităţile civice care le revin.
În acest sens deciziile, concluziile şi recomandările formulate în Declaraţia mondială a educaţiei pentru toţi (Jomtien, 1990) şi în Cadrul de acţiuni de la Dakar (2000) sînt relevante pentru sistemul nostru educaţional şi extrem de actuale pentru toţi factorii implicaţi în dirijarea şi dezvoltarea sistemului educaţional din Republica Moldova. Cadrul de acţiuni de la Dakar stabileşte următoarele şase scopuri ale educaţiei pentru toţi:
1. Extinderea şi perfecţionarea măsurilor complexe de îngrijire şi de educaţie a copiilor de vîrstă mică, în special a copiilor cei mai vulnerabili şi mai dezavantajaţi.
2. Asigurarea, către anul 2015, a accesului tuturor copiilor, în special a copiilor din mediile nefavorabile şi a celor provenind din rîndul minorităţilor etnice, la învăţămîntul primar gratuit, obligatoriu şi de bună calitate, cu posibilitatea de a-l finaliza.
3. Satisfacerea necesităţilor educaţionale ale tuturor tinerilor şi ale oamenilor maturi în baza accesului echitabil la programele educaţionale respective şi la posibilitatea de a căpăta deprinderi de viaţă.
4. Realizarea către anul 2015 a unei îmbunătăţiri cu 50% a gradului de instruire a adulţilor, în special a femeilor, precum şi accesul echitabil la educaţia de bază şi continuă pentru adulţi.
5. Eliminarea către anul 2015 a discrepanţelor de gen în educaţia primară şi secundară şi realizarea, tot către acest an, a egalităţii de sexe, acordîndu-se o atenţie deosebită faptului ca fetelor să li se ofere acces deplin şi egal la învăţămîntul de bază de înaltă calitate şi să li se asigure posibilitatea de a-l finaliza.
6. Ridicarea calităţii învăţămîntului, sub toate aspectele acestuia, şi asigurarea unui bun succes şcolar pentru toţi, astfel ca fiecare persoană să poată obţine rezultate şcolare recunoscute şi evaluabile, în special în ceea ce priveşte cititul, scrisul, număratul şi alte deprinderi esenţiale pentru viaţă.
În cadrul conferinţei naţionale cu genericul "Educaţie pentru toţi", ce şi-a ţinut lucrările în luna decembrie 2001 la Chişinău, au fost discutate aspectele de bază ale educaţiei în contextul ţării noastre, au fost stabilite domeniile prioritare ale Republicii Moldova, a fost creat Forul naţional şi fixate termenele-limită pentru elaborarea Strategiei şi a Planului naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi". Pornind de la Cadrul de acţiuni de la Dakar, conferinţa nominalizată a identificat următoarele obiective prioritare ale Strategiei "Educaţie pentru toţi", cu referinţă la Republica Moldova:
1. Majorarea către anul 2007 pînă la 75% a ratei de înrolare în programele preşcolare pentru copiii de vîrstă între 3-5 ani şi pînă la 100% - pentru copiii de 6-7 ani, precum şi reducerea în aceeaşi perioadă la mai puţin de 5% a discrepanţelor dintre regiunile rurale şi urbane, dintre grupurile dezavantajate şi cele cu venituri medii.
2. Asigurarea pînă în anul 2007 a accesului tuturor copiilor la educaţia de bază de calitate, ceea ce va contribui la dezvoltarea deprinderilor esenţiale pentru viaţă, inclusiv educaţia pentru sănătate, educaţia civică, educaţia pentru viaţa în familie, instruirea profesională etc.
3. Asigurarea către anul 2015 a accesului tuturor copiilor, în special al copiilor ce locuiesc în condiţii dificile, la o educaţie integră, liberă, obligatorie şi de calitate.
4. Promovarea politicilor de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în sistemul educaţional comun, elaborarea suportului metodic adecvat, în special pentru instruirea elevilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile de dezvoltare şi/sau sociale.
5. Creşterea sau cel puţin menţinerea către anul 2007 a nivelului actual de 95% al gradului de ştiinţă de carte şi asigurarea accesului tuturor adulţilor la programele de educaţie în familie, programe ce le vor permite să-şi dezvolte aptitudinile native şi abilităţile de comunicare cu copiii, vor asigura respectarea drepturilor copiilor.
6. Dezvoltarea potenţialului uman al fiecărui cetăţean pentru o viaţă socială şi economică activă, oferind în acest scop trasee şi oportunităţi educaţionale de alternativă, în special pentru tinerii şi adulţii aflaţi în circumstanţe dificile.
Scopul-cheie al Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi" constă în asigurarea accesului la educaţia de bază de calitate pentru toţi copiii, în special al copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile: orfanii, copiii privaţi de îngrijirea părintească, copiii cu disabilitaţi, copiii străzii, copiii din familii socialmente vulnerabile, copiii refugiaţi, copiii aflaţi în conflict cu legea, copiii neglijaţi sau supuşi abuzului etc.
Luînd în considerare principalele obiective educaţionale şi starea actuală a sistemului de învăţămînt din Republica Moldova, se stabilesc următoarele trei direcţii prioritare ale Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi":
A. Educaţia timpurie.
B. Accesul la educaţia de bază de calitate, în special a copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile.
C. Educaţia nonformală.
Acţiunile întreprinse în cadrul fiecărei direcţii vor fi abordate din perspectiva următoarelor domenii de intervenţie:
cadrul legislativ şi normativ;
cadrul instituţional;
resursele umane;
resursele financiare şi materiale;
resursele informaţional-didactice;
serviciile comunitare.
5. Principiile fundamentale ale Strategiei naţionale
"Educaţie pentru toţi"
În procesul implementării Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi" vor fi respectate următoarele principii:
principiul "interesului superior al copilului";
principiul drepturilor egale în domeniul educaţiei şi dezvoltarea la maxim a potenţialului fiecărui copil;
principiul nondiscriminării şi al accesului liber la educaţia de calitate pentru toţi copiii, indiferent de locul de trai (urban sau rural), nivelul de dezvoltare, veniturile familiei, sex, origine etnică etc.;
principiul abordării holiste/integrate a tuturor aspectelor ce ţin de educaţia copilului: îngrijirea, alimentarea, instruirea, recuperarea, ocrotirea şi fortificarea sănătăţii, dezvoltarea cognitivă şi psihosocială;
principiul parteneriatului social, intervenţiei multisectoriale, interdisciplinare şi timpurii în dezvoltarea copilului;
principiul integrării persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale în sistemul general de învăţămînt;
principiul flexibilităţii programelor educaţionale, modernizarea lor în funcţie de necesităţile actuale şi de resursele bugetare disponibile, de posibilităţile cognitive ale fiecărui copil etc.;
principiul descentralizării serviciilor educaţionale;
principiul integrării învăţămîntului naţional în sistemul educaţional din Europa.
6. Direcţiile prioritare ale Strategiei naţionale
"Educaţie pentru toţi"
A. Educaţia timpurie
A.1. Obiectivul major:
majorarea către anul 2007 pînă la 75% a ratei de înrolare în programele preşcolare pentru copii de vîrstă între 3-5 ani şi pînă la 100% pentru copiii de 6-7 ani, precum şi reducerea în aceeaşi perioadă la mai puţin de 5% a discrepanţelor dintre regiunile rurale şi urbane, dintre grupele dezavantajate şi cele cu venituri medii.
A.2. Obiective specifice:
elaborarea politicii naţionale de îngrijire şi educaţie a copiilor de vîrstă mică - parte indispensabilă a programelor naţionale în domeniul educaţiei pentru toţi;
extinderea şi perfecţionarea măsurilor complexe privind ameliorarea îngrijirii şi educaţiei timpurii a copiilor de vîrstă mică, în special pentru copiii în vîrstă de pînă la 3 şi de 3-5 ani;
reducerea inegalităţii de acces şi înlăturarea discrepanţelor dintre cei săraci şi cei cu venituri medii, dintre populaţia rurală şi cea urbană, dintre copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi cei obişnuiţi, dintre copiii instituţionalizaţi şi cei aflaţi în familie;
promovarea participării familiilor/părinţilor, societăţii civile în procesul de implementare, monitorizare şi evaluare a programelor de dezvoltare a educaţiei timpurii.
A.3. Domenii de intervenţie
Cadrul legislativ-normativ:
elaborarea şi promovarea - la nivel naţional, local, instituţional, al familiei - a politicilor viabile privind educaţia timpurie pentru toţi copiii şi a accesului echitabil la servicii de calitate; mediatizarea procesului la toate nivelurile;
racordarea legislaţiei naţionale, a instrucţiunilor şi regulamentelor privind educaţia timpurie a copiilor de pînă la 7 ani la legislaţia internaţională;
dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de parteneriat social în interesul suprem al copilului, abordarea multisectorială şi multidisciplinară;
organizarea unei campanii de sensibilizare şi sporire a gradului de conştientizare a societăţii/populaţiei vis-а-vis de importanţa vîrstei timpurii şi a stimulării de timpuriu a dezvoltării copilului;
organizarea serviciului de avocatură pentru respectarea drepturilor copiilor mici şi familiilor acestora prin mass-media, conferinţe, seminare, mese rotunde etc.;
ridicarea statutului, a stării de spirit (motivaţiei) şi a profesionalismului educatoarelor şi asistentelor medicale care lucrează cu copiii mici; elaborarea unui sistem viabil şi eficient de protecţie socială a educatoarelor;
elaborarea/perfecţionarea standardelor de calitate pentru oferirea serviciilor de îngrijire, educaţie, asistenţă medicală şi de reabilitare în instituţii, precum şi în formele alternative.
Cadrul instituţional:
realizarea reformei instituţionale prin crearea alternativelor educaţionale, dezvoltarea unui cadru instituţional adecvat pentru asigurarea accesului tuturor copiilor la educaţia de calitate, pornind de la condiţiile locale concrete, necesităţile copilului şi ale familiei, în funcţie de posibilităţile reale;
instituirea serviciilor educaţionale viabile şi cost-eficiente, fără a distruge structurile existente, extinderea ofertei de servicii educaţionale de calitate înaltă;
extinderea instituţiilor educaţionale de tip grădiniţă-şcoală primară;
promovarea plasării copiilor orfani de vîrstă preşcolară în familii.
Resurse umane:
dezvoltarea deprinderilor manageriale şi profesionale în vederea perfecţionării serviciilor ce ţin de educaţia şi dezvoltarea timpurie a copilului;
dezvoltarea deprinderilor şi cunoştinţelor familiilor şi ale altor persoane care îngrijesc de copii, în vederea îmbunătăţirii practicilor de îngrijire şi educaţie a copiilor;
perfecţionarea sistemului de pregătire iniţială şi instruire continuă a educatoarelor şi asistentelor medicale.
Resurse financiare şi materiale:
evaluarea capacităţilor instituţionale existente ce ţin de educaţia şi dezvoltarea timpurie a copiilor;
dezvoltarea unui mecanism financiar cost-eficient flexibil şi centrat pe necesităţi şi grupuri-ţintă;
elaborarea şi realizarea de programe sociale complexe de ajutorare a copiilor defavorizaţi pentru a le asigura accesul la o educaţie de calitate;
îmbunătăţirea bazei material-didactice a procesului educaţional;
stimularea implicării sectorului privat în finanţarea domeniului.
Resurse informaţional-didactice:
perfecţionarea continuă şi implementarea Curriculumului şi a Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi", în conformitate cu recomandările organismelor şi forurilor internaţionale şi experienţele pozitive din domeniu;
implementarea continuă în procesul educaţional a tehnologiilor moderne, centrate pe copil;
elaborarea şi implementarea programelor complexe de îngrijire şi educare a copiilor în vîrstă de pînă la 7 ani, care să fie direcţionate spre satisfacerea tuturor necesităţilor copilului, avînd în vedere sănătatea, nutriţia, igiena, precum şi dezvoltarea cognitivă şi psihosocială;
elaborarea şi implementarea unui sistem de evaluare şi monitorizare a succeselor înregistrate în domeniu;
acoperirea vidului informaţional în materie de sănătate, îngrijire, educaţie şi dezvoltare a copiilor mici;
realizarea colaborării internaţionale privind generalizarea şi diseminarea experienţelor pozitive din domeniu (politici, experienţe, practici/tehnologii educaţionale etc.).
Servicii comunitare:
implicarea familiei şi a comunităţii în educaţia şi dezvoltarea copiilor;
crearea alternativelor educaţionale comunitare ( în primul rînd, pentru copiii aflaţi în dificultate, pentru cei din familii dezavantajate etc.);
instituirea de servicii de asistenţă socio-psiho-pedagogică a familiei cu copii mici, în scop de informare, documentare, consiliere, consultanţă.
A.4. Indicatori de evaluare şi monitorizare
Evaluarea şi monitorizarea se va efectua în baza următorilor indicatori:
rata globală de participare a copiilor în vîrsta de pînă la 7 ani în programe educaţionale timpurii;
rata de participare a copiilor în vîrstă de 5-7 ani în programe preşcolare obligatorii;
rata copiilor înscrişi în clasa I care au frecventat programe de educaţie timpurie;
segmentul de populaţie urban/rural care participă la programe educaţionale preşcolare;
numărul instituţiilor preşcolare;
numărul de servicii educaţionale alternative oferite copiilor în vîrstă de pînă la 7 ani;
numărul de servicii de asistenţă socio-psiho-pedagogică instituite pentru familia cu copii mici;
numărul de copii orfani educaţi în familii;
numărul de locuri în instituţiile preşcolare.
B. Accesul la educaţia de bază de calitate
B.1. Obiective majore:
asigurarea pînă în anul 2007 a accesului tuturor copiilor la educaţia de bază de calitate, ceea ce va contribui la dezvoltarea deprinderilor esenţiale pentru viaţă, inclusiv educaţia pentru sănătate, educaţia civică, educaţia pentru viaţa în familie, instruirea profesională etc.;
asigurarea către anul 2015 a accesului tuturor copiilor, în special al celor ce locuiesc în condiţii dificile, la o educaţie completă, liberă, obligatorie şi de calitate;
promovarea politicilor de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în sistemul educaţional comun, elaborarea suportului metodic adecvat, în special pentru instruirea copiilor în situaţii deosebit de dificile de dezvoltare şi/sau sociale;
creşterea sau cel puţin menţinerea către anul 2007 a nivelului actual de 95% al gradului de ştiinţă de carte şi asigurarea accesului tuturor adulţilor la programele de educaţie în familie, programe ce le vor permite să-şi dezvolte aptitudinile native şi abilităţile de comunicare cu copiii, vor asigura respectarea drepturilor copiilor.
B.2. Obiective specifice:
perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ vis-а-vis de accesul tuturor copiilor la educaţia de bază de calitate;
asigurarea şanselor, drepturilor şi îndatoririlor egale pentru toţi copiii în general şi pentru copiii aflaţi în situaţii dificile în special (copiii orfani, copiii străzii, copiii refugiaţi etc.) prin perfecţionarea bazei didactice, tehnico-materiale şi sanitaro-igienice a instituţiilor de învăţămînt;
delimitarea competenţelor şi responsabilităţilor ce le revin organelor de stat la nivel central, judeţean, local, de instituţie;
elaborarea unor mecanisme ce ar evita repartizarea inechitabilă a resurselor financiare, ca urmare a procesului de descentralizare;
susţinerea pregătirii pentru şcoală prin organizarea învăţămîntului preşcolar în fiecare localitate;
crearea condiţiilor favorabile de frecventare a învăţămîntului obligatoriu pentru copiii din zonele rurale, crearea sistemului de transport şcolar;
integrarea socială a copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile, crearea condiţiilor adecvate pentru dezvoltarea lor psihosocială; susţinerea materială a copiilor din familiile socialmente vulnerabile;
integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în instituţiile de învăţămînt general;
elaborarea şi implementarea programelor obligatorii de fortificare a sănătăţii şi promovare a educaţiei pentru sănătate în sistemul educaţional (comportament sanogen în problemele de igienă personală, profilaxia bolilor infecţioase, profilaxia maladiilor sexual transmisibile, HIV/SIDA, gravidităţii la o vîrstă prematură, formarea unui comportament responsabil pentru sănătate etc.);
extinderea şi diversificarea serviciilor educaţionale şi medicale predestinate elevilor;
ameliorarea calităţii instruirii din perspectiva tratării ei ca pregătire pentru viaţă, orientarea sistemului educaţional spre integrarea socială a absolvenţilor;
elaborarea şi implementarea unui curriculum unitar, continuu, flexibil pentru toate treptele de învăţămînt, precum şi asigurarea lui cu materialele necesare, racordarea curriculumului la cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii, în conformitate cu Strategia naţională "Educaţie pentru toţi";
elaborarea şi implementarea unui sistem independent de evaluare şi monitorizare a sistemului de învăţămînt şi a performanţelor şcolare;
susţinerea cadrelor didactice competitive printr-o remunerare corelată cu rezultatele evaluării, racordarea sistemului de atestare a cadrelor didactice la necesităţile şcolii moderne;
asigurarea protecţiei sociale şi profesionale a cadrelor didactice, în special a celor care activează în zonele rurale;
implementarea noilor metode educaţionale în baza tehnologiilor informaţionale şi de comunicare;
asigurarea fiecărui elev cu manuale prin dezvoltarea în continuare a Schemei de închiriere a manualelor, precum şi acordarea de indemnizaţii speciale în vederea acoperirii parţiale a plăţii pentru închirierea manualelor şcolare, în proporţie de pînă la 70%, pentru elevii din familiile socialmente vulnerabile;
actualizarea şi reeditarea manualelor şcolare.
B.3. Domenii de intervenţie
Cadrul legislativ şi normativ:
ajustarea cadrului legislativ/normativ ce ţine de calitatea educaţiei şi accesul la strategiile şi programele existente, inclusiv la Strategia Preliminară de Reducere a Sărăciei;
racordarea legislaţiei naţionale la documentele internaţionale existente, inclusiv la Cadrul de acţiuni de la Dakar (2000), Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, Programul mondial de acţiune privind persoanele cu handicap (1983); Regulile standard pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap (1993) etc.;
delimitarea competenţelor şi responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în asigurarea şanselor egale la educaţie;
sensibilizarea şi sporirea gradului de conştientizare de către societate în ansamblu şi de către fiecare cetăţean în parte a problemelor ce ţin de educaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;
perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ vis-а-vis de consolidarea fondurilor comunitare de şcolarizare (cu preponderenţă pentru copiii din familiile sărace, copiii orfani, copiii străzii, copiii refugiaţi).
Cadrul instituţional:
cartografierea instituţiilor de învăţămînt şi crearea unei baze naţionale de date, ce ar servi drept suport pentru optimizarea managementului educaţional;
constituirea reţelei optime de unităţi şcolare care ar oferi fiecărui copil şanse egale la studii prin trecerea la standardul unic al învăţămîntului secundar general - cel liceal;
adaptarea reţelei instituţiilor de învăţămînt la tendinţele demografice din Republica Moldova;
crearea filierelor noi pentru continuarea studiilor de către absolvenţii gimnaziilor (licee cu profil tehnic, tehnologic, agricol, economic etc.).
Resurse umane:
dezvoltarea resurselor umane în scopul implementării tehnologiilor participativ-formative în educaţie, ridicarea statutului, spiritului moral şi a profesionalismului cadrelor didactice şi medicale, a personalului tehnic care activează în sistemul de învăţămînt;
implementarea unui nou model de pregătire şi perfecţionare a cadrelor didactice în contextul noilor cerinţe: organizarea instruirii simultane, predarea limbilor străine, activitatea în condiţiile localităţilor cu un număr redus de elevi etc.;
dezvoltarea unor deprinderi manageriale şi profesionale în vederea perfecţionării serviciilor educaţionale pentru copiii aflaţi în situaţii deosebit de dificile la toate nivelurile sistemului educaţional;
racordarea statelor-tip ale instituţiilor de învăţămînt la necesităţile comunităţii, actualizarea normativelor pentru sarcina didactică în conformitate cu experienţa internaţională;
perfecţionarea şi instruirea cardelor de conducere de nivel naţional, judeţean şi local în scopul asigurării unui management educaţional conform cerinţelor de reformă a învăţămîntului;
schimbarea mentalităţii factorilor de decizie de nivel central şi local, al comunităţii în ansamblu în scopul formării unor agenţi activi ai schimbării;
consolidarea şi dezvoltarea capacităţilor familiei pentru promovarea educaţiei pentru toţi.
Resurse financiare şi materiale:
realocarea şi redirecţionarea mijloacelor financiare în cadrul sistemului, în conformitate cu priorităţile educaţiei pentru toţi, stabilite la nivel naţional, majorarea ponderii cheltuielilor de instruire în raport cu cheltuielile totale;
crearea unui mecanism viabil de finanţare a sistemului de învăţămînt, implementarea metodelor bazate pe analizele de tip cost/eficienţă;
implementarea măsurilor de utilizare eficientă a resurselor financiare: finanţarea bazată pe programe, pe unitate copil/elev;
elaborarea şi realizarea de programe sociale şi educaţionale complexe pentru copiii aflaţi în dificultate şi asigurarea accesului acestora la educaţia de calitate;
lărgirea autonomiei financiare a instituţiilor de învăţămînt concomitent cu sporirea responsabilităţilor;
diversificarea surselor de finanţare a învăţămîntului, crearea fondurilor extrabugetare în sprijinirea învăţămîntului.
Resurse informaţional-didactice:
elaborarea indicatorilor de evaluare şi dezvoltare complexă a sistemului educaţional la nivel naţional, de judeţ şi unitate şcolară;
perfecţionarea şi implementarea unui curriculum modern, racordarea acestuia la cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii;
elaborarea şi perfecţionarea continuă a manualelor şi materialelor didactice în conformitate cu cerinţele noului curriculum;
elaborarea şi implementarea programelor de fortificare a sănătăţii şi promovare a educaţiei pentru sănătate;
elaborarea curriculumului diferenţiat şi flexibil pentru copiii aflaţi în situaţii deosebit de dificile, care să fie direcţionat spre satisfacerea necesităţilor şi recuperarea dezvoltării fizice, cognitive şi sociale;
implementarea noilor tehnologii de informare şi comunicare în procesele de predare, învăţare, evaluare, monitorizare şi management pentru toate nivelurile şi treptele de instruire;
crearea sistemului informaţional ce ar integra atît reţelele locale ale unităţilor de învăţămînt, cît şi cele ale organelor locale şi centrale de dirijare;
crearea unei baze naţionale de date care ar include cadrul juridic şi normativ al funcţionării sistemului educaţional, indicatorii de evaluare la nivel central şi local.
Servicii comunitare:
crearea mecanismelor pentru implicarea familiei şi a comunităţii în realizarea obiectivelor Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi";
crearea alternativelor educaţionale comunitare apriori pentru copiii aflaţi în situaţii deosebit de dificile;
instituirea de servicii de asistenţă socio-psiho-pedagogică familiei cu copii aflaţi în situaţii deosebit de dificile cu scop de informare, documentare, consiliere, sprijin etc.
B.4. Indicatori de evaluare şi monitorizare
Evaluarea şi monitorizarea se va efectua în baza următorilor indicatori:
rata de înrolare în învăţămîntul preşcolar obligatoriu;
rata de înrolare în învăţămîntul primar;
rata de înrolare în învăţămîntul gimnazial;
rata de înrolare în învăţămîntul liceal (mediu general);
cheltuielile bugetare pentru învăţămînt din produsul intern brut (PIB), pentru un elev/student faţă de cota parte din PIB pentru un locuitor;
cheltuielile bugetare pentru învăţămîntul primar din PIB; pentru un elev faţă de cota parte din PIB pentru un locuitor;
cheltuielile bugetare pentru învăţămîntul gimnazial din PIB; pentru un elev faţă de cota parte din PIB pentru un locuitor;
cota învăţătorilor din învăţămîntul primar care au calificarea necesară;
cota învăţătorilor din învăţămîntul secundar general care au calificarea necesară;
raportul elev/profesor pe niveluri: primar, gimnazial, liceal;
indicatorul repetenţiei;
indicatorul de menţinere a contingentului de elevi: cl.1-4; cl.5-9; cl.10-12;
indicatorul de menţinere a contingentului de elevi: cl.4-5; cl.9-10;
eficienţa exprimată ca durata reală de instruire în procente faţă de durata prescrisă;
nivelul de alfabetizare a populaţiei de 15-24 de ani;
procentul elevilor care au atins standardul naţional stabilit la sfîrşitul claselor a 4-a şi a 9-a;
numărul de elevi care au obţinut o meserie;
cota copiilor care se alimentează în şcoală;
ponderea profesorilor cu studii universitare;
nivelul de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare în şcoli;
cota (numărul) absolvenţilor de gimnaziu care nu-şi continuă studiile;
rata elevilor înrolaţi în programul de fortificare a sănătăţii şi promovare a educaţiei pentru sănătate;
indicii sănătăţii elevilor;
cunoştinţele şi capacităţile elevilor în domeniul fortificării sănătăţii pentru respectarea unui mod de viaţă sănătos;
numărul de instituţii rezidenţiale;
numărul de copii în instituţiile rezidenţiale;
numărul de copii care au beneficiat de servicii de prevenire a abandonului şi instituţionalizării;
numărul de copii reintegraţi în familie;
numărul de copii reintegraţi în şcoala generală;
numărul de copii aflaţi în sistemul de servicii alternative de educaţie şi îngrijire;
numărul de copii cu cerinţe educaţionale speciale neşcolarizaţi;
durata de şedere a copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile în instituţiile rezidenţiale;
numărul de angajaţi în instituţii rezidenţiale;
numărul de cadre care au beneficiat de pregătire profesională;
dotarea didactico-metodică a instituţiilor rezidenţiale;
cota cadrelor didactice calificate care activează în domeniile asistenţei copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile.
C. Educaţia nonformală
C.1. Obiectivul major:
dezvoltarea potenţialului uman al fiecărui cetăţean pentru o viaţă socială şi economică activă, oferind în acest scop trasee şi oportunităţi educaţionale de alternativă, în special pentru tinerii şi adulţii aflaţi în circumstanţe dificile.
C.2. Obiective specifice:
elaborarea Concepţiei educaţiei nonformale - educaţie a atitudinilor şi mentalităţilor, a conduitei în societate, în şcoală, în familie;
educarea copiilor în vederea debarasării acestora de impulsuri agresive şi de comportamente ostile şi sensibilizării lor la ordine, linişte, echilibru, dreptate;
formarea tinerilor în spiritul înţelegerii mutuale, cooperării, valorilor naţionale şi general-umane, avînd la bază cultura păcii, toleranţei, nonviolenţei, drepturile omului, pluralismul constructiv;
antrenarea capacităţilor tinerilor de a-şi defini şi delimita aspiraţiile şi necesităţile, de a inova, de a dobîndi capacitatea de autogestiune, cu o bună integrare în viaţa socială;
promovarea parteneriatului eficient dintre comunitate, societatea civilă şi instituţiile educaţionale nonformale;
dezvoltarea şi întărirea capacităţilor instituţionale;
dezvoltarea şi consolidarea resurselor umane;
asigurarea şanselor egale, accesul tuturor copiilor la educaţie pentru toţi;
atragerea familiilor/părinţilor în implementarea, monitorizarea şi evaluarea educaţiei pentru toţi;
elaborarea unui sistem de monitorizare şi evaluare a eficienţei educaţiei pentru toţi, în special a educaţiei nonformale;
crearea unui consiliu interdepartamental de coordonare şi monitorizare a activităţii tuturor agenţilor educaţionali;
reanimarea reţelei de instituţii extraşcolare cu un variat spectru de activitate cu preponderenţă pentru copiii din localităţile rurale, în scopul atingerii, pentru început, a indicatorilor înregistraţi în anul 1992 (12,3%);
elaborarea şi aprobarea normativelor de stat de finanţare a activităţii instituţiilor extraşcolare, indiferent de subordonarea lor administrativă.
C.3. Domenii de intervenţie
Cadrul legislativ-normativ:
ajustarea legislaţiei naţionale, inclusiv a Legii învăţămîntului, la documentele internaţionale (Convenţia cu privire la drepturile copilului, Cadrul de acţiuni de la Dakar);
dezvoltarea şi armonizarea cadrului legislativ pentru asigurarea educaţiei pentru toţi (adaptare la Legea despre asociaţiile obşteşti, Legea despre sponsorizare şi filantropie);
ajustarea Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, Legii cu privire la sponsorizare şi filantropie la necesităţile procesului educaţional nonformal.
Cadrul instituţional:
crearea şi dezvoltarea alternativelor educaţionale;
crearea serviciilor educaţionale viabile şi cost-eficiente (fără a distruge modelele existente).
Dezvoltarea resurselor umane:
perfecţionarea sistemului de formare iniţială şi continuă a specialiştilor în domeniul educaţiei nonformale;
dezvoltarea unor deprinderi manageriale şi profesionale în vederea perfecţionării serviciilor educaţionale nonformale;
dezvoltarea parteneriatului cu comunitatea şi societatea civilă;
sporirea gradului de conştientizare a societăţii în domeniul educaţiei nonformale vis-а-vis de educaţia pentru toţi;
lichidarea decalajului de salarizare/concediu al cadrelor antrenate în activitatea extraşcolară.
Resurse financiare şi materiale:
realizarea unui studiu al sistemului de educaţie nonformală în scopul evaluării capacităţilor instituţionale şi profesionale existente;
elaborarea unui mecanism eficient de monitorizare şi evaluare a serviciilor educaţionale nonformale (utilizarea resurselor financiare);
definirea criteriilor de calitate ale serviciilor educaţionale nonformale în scopul utilizării eficiente a resurselor alocate.
Resurse informaţional-didactice:
elaborarea programelor educaţionale complexe şi flexibile care să corespundă potenţialului bio-psiho-social al copilului şi cerinţelor sociale actuale şi de perspectivă.
Servicii comunitare:
dezvoltarea instituţiilor / programelor educaţionale alternative, în special în mediul rural;
atragerea ONG-urilor la realizarea acţiunilor educaţionale nonformale (valorificarea potenţialului uman şi financiar).
C.4. Indicatori de evaluare şi monitorizare:
cota copiilor ce frecventează instituţiile extraşcolare de toate tipurile;
numărul de instituţii educaţionale nonformale şi capacitatea lor;
numărul de organizaţii nonguvernamentale cu acţiuni educaţionale şi copiii antrenaţi în aceste programe;
numărul de angajaţi în instituţiile extraşcolare;
cheltuieli curente bugetare alocate pentru instituţiile extraşcolare;
indicatorii calitativi ai educaţiei nonformale urmează a fi elaboraţi.
D. Probleme intersectoriale
D.1. Obiectivul major:
asigurarea dezvoltării şi implementării unor strategii de dezvoltare multilaterală şi coerentă în cadrul fiecărei direcţii prioritare prin promovarea abordărilor intersectoriale şi multidisciplinare.
D.2. Obiectivele specifice:
dezvoltarea reformelor strategice curriculare şi instituţionale necesare pentru realizarea obiectivelor Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi";
abordarea activă a educaţiei pentru toţi în planificarea şi coordonarea dialogului politic între toţi participanţii la elaborarea strategiei;
încurajarea participării familiei/părinţilor şi a societăţii civile în procesul de implementare, monitorizare şi evaluare a programelor de dezvoltare.
D.3. Domeniile de intervenţie
Cadrul legislativ-normativ:
actualizarea Legii învăţămîntului şi a altor acte normative la Cadrul de acţiuni de la Dakar;
creşterea gradului de implicare a populaţiei în realizarea obiectivelor Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi";
promovarea la nivel local şi naţional a politicilor educaţiei pentru toţi şi a accesului echitabil la serviciile educaţionale de calitate;
evaluarea aspectelor instituţionale ale ministerelor ce promovează politici sociale în aspectul realizării Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi";
elaborarea şi implementarea politicilor publice necesare pentru realizarea scopurilor naţionale ale Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi".
Dezvoltarea resurselor umane:
implementarea unor măsuri adecvate avînd drept scop ridicarea statutului, prestigiului şi a profesionalismului cadrelor didactice şi a personalului medical la toate nivelurile sistemului de învăţămînt;
asigurarea protecţiei profesionale şi sociale a personalului din domeniul educaţiei, mai ales a celui ce lucrează în localităţi rurale;
ridicarea profesionalismului cadrelor din sistemul de învăţămînt şi elaborarea strategiilor de promovare a carierei;
organizarea pregătirii profesionale şi a perfecţionării curente a cadrelor didactice şi a cadrelor de conducere;
dezvoltarea abilităţilor profesionale şi manageriale în scopul ameliorării calităţii serviciilor educaţionale la nivel instituţional, local şi central.
Resurse informaţional-didactice:
perfecţionarea şi implementarea Curriculumului educaţional şi a Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi", în conformitate cu recomandările organismelor şi forurilor internaţionale şi cu experienţele pozitive din domeniu;
participarea în Programul OECD pentru evaluarea la nivel internaţional a elevilor (PEIS), în scopul depistării eventualelor discrepanţe între cunoştinţele elevilor din Republica Moldova şi locurile moderne de muncă la care sînt solicitaţi;
organizarea unei discuţii în plan naţional a rezultatelor evaluării PEIS şi elaborarea unui plan de acţiuni pentru a integra sistemul de învăţămînt din Republica Moldova în cel internaţional.
Resurse financiare şi materiale:
perfecţionarea bazei normative şi a celei material-financiare privind dezvoltarea învăţămîntului;
efectuarea unui studiu privind contribuţia familiilor şi a sectorului privat la finanţarea sistemului educaţional;
definirea criteriilor de calitate ale serviciilor educaţionale şi corelarea lor cu utilizarea eficientă a resurselor alocate;
evaluarea practicilor de utilizare a resurselor existente şi realocarea lor în scopul ameliorării calităţii instruirii;
implementarea măsurilor de economisire a resurselor disponibile prin elaborarea unor bugete echilibrate, raţionalizarea reţelei şcolare, modernizarea sistemelor de termo- şi electrificare, elaborarea unor planuri de studii flexibile;
consolidarea capacităţii manageriale a sistemului de învăţămînt, excluderea intervenţiilor de ordin politic.
Sistemul de informare managerială:
modernizarea sistemelor existente de informare şi de circulaţie a documentelor în scopul implementării Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi" şi în conformitate cu descentralizarea educaţională;
organizarea cercetărilor ştiinţifice în domeniile ce ţin de prelucrarea datelor colectate pentru a furniza informaţii de calitate referitor la serviciile educaţionale, mai ales în educaţia preşcolară, nonformală şi a adulţilor;
implementarea unor noi tehnologii de informare şi comunicaţii în procesul planificării, monitorizării şi managementului educaţional.
D.4. Indicatori de evaluare şi monitorizare
Evaluarea şi monitorizarea se va efectua în baza următorilor indicatori:
cheltuielile publice (curente şi investiţii capitale) pentru învăţămînt ca pondere în PIB;
cheltuielile publice (curente şi investiţii capitale) pentru învăţămînt pentru un elev ca pondere în PIB pe cap de locuitor;
cheltuielile publice (curente şi investiţii capitale) pentru educaţia preşcolară pentru un elev ca pondere în PIB pe cap de locuitor;
cheltuielile publice (curente şi investiţii capitale) pentru educaţia primară pentru un elev ca pondere în PIB pe cap de locuitor;
cheltuielile publice (curente şi investiţii capitale) pentru educaţia secundară (gimnaziu, liceu, şcoala medie) pentru un elev ca pondere în PIB pe cap de locuitor;
cheltuielile publice (curente şi investiţii capitale) pentru educaţia nonformală pentru un elev ca pondere în PIB pe cap de locuitor;
numărul de ani de şcolarizare pentru cei ce termină o instituţie de învăţămînt.
7. Mecanismele de implementare, monitorizare şi evaluare
Consiliile sau forurile "Educaţie pentru toţi"
Pentru a asigura dirijarea şi coordonarea acţiunilor în vederea realizării scopurilor Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi" şi pentru implementarea Planului naţional "Educaţie pentru toţi", vor fi create consilii interministeriale şi intersectoriale la toate nivelurile teritorial-administrative (cel puţin la nivel naţional şi de judeţ). Reprezentanţii tuturor părţilor implicate financiar (administraţia publică, societatea civilă, comunităţile oamenilor de afaceri etc.) vor fi membri ai acestor consilii. Consiliul naţional "Educaţie pentru toţi" va examina şi va aproba Planul naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi".
Pe lîngă consiliile "Educaţie pentru toţi" vor fi create secretariate tehnice la nivel naţional - în cadrul Ministerului Educaţiei şi la nivel de judeţ - în direcţiile generale judeţene de învăţămînt. Secretariatele tehnice ale educaţiei pentru toţi vor monitoriza procesele de implementare a Planului naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi", vor actualiza anual obiectivele curente ale acestei educaţii, vor raporta indicatorii ei şi vor propune ajustări şi metode de remediere. Ele se vor implica, de asemenea, în acordarea de consultaţii deţinătorilor de fonduri extrabugetare, inclusiv comunităţilor de eventuali sponsori, pentru a spori investiţiile în educaţie.
Competenţe şi responsabilităţi
Nivel naţional:
Ministerul Educaţiei: coordonarea generală a Planului naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi" vis-а-vis de alte programe şi strategii şi anume: Programul de stat de dezvoltare a învăţămîntului, Strategia Preliminară de Reducere a Sărăciei, Strategia cheltuielilor pe termen mediu etc., asigurarea suportului financiar programelor de educaţie pentru toţi, în funcţie de priorităţile stabilite la nivel naţional;
Ministerul Economiei: sprijinirea reformei educaţionale prin reglementarea procesului de pregătire a cadrelor didactice; optimizarea reţelei instituţionale, consolidarea bazei materiale a acestora în contextul Planului naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi";
Ministerul Sănătăţii, în comun cu Ministerul Educaţiei: elaborarea şi implementarea în sistemul de învăţămînt a programelor pentru fortificarea sănătăţii;
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: asigurarea protecţiei sociale a angajaţilor din sistemul educaţional;
Consiliul naţional "Educaţie pentru toţi": examinarea şi aprobarea Planului naţional de acţiuni "Educaţie pentru toţi".
Nivel de judeţ:
direcţiile generale judeţene de învăţămînt: implementarea şi monitorizarea programelor "Educaţie pentru toţi".
Nivel local:
familia (părinţii, asociaţiile de părinţi): asigurarea încadrării copilului într-o formă de învăţămînt obligatoriu; crearea condiţiilor adecvate în familie pentru dezvoltarea integrală a copilului; contribuirea la ameliorarea calităţii şi accesului la studii, asigurarea transparenţei în gestiunea resurselor şcolii, acoperirea parţială a cheltuielilor pentru transportul şcolar, alimentaţie, rechizite, manuale etc.;
societatea civilă (ONG): promovarea educaţiei nonformale, asigurarea deschiderii sistemului educaţional către piaţa muncii.
8. Beneficiarii Strategiei naţionale "Educaţie pentru toţi"
De Strategia naţională "Educaţie pentru toţi" va beneficia întreaga societate şi, în primul rînd, participanţii la procesul educaţional: copiii de vîrstă timpurie, elevii, părinţii, cadrele didactice şi manageriale, personalul medical şi cel tehnic din sistemul de învăţămînt. Strategia naţională "Educaţie pentru toţi" presupune satisfacerea prioritară a necesităţilor copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile: orfanii, copiii privaţi de îngrijirea părintească, copiii cu deficienţe fizice sau psihice, copiii străzii, copiii din familiile socialmente vulnerabile, copiii refugiaţi, copiii aflaţi în conflict cu legea, copiii neglijaţi sau supuşi abuzului etc. Se preconizează crearea unui mediu educaţional sigur pentru copiii proveniţi din familiile aflate în extremă sărăcie, familiile cu membri alcoolici, dependenţi de stupefiante, bolnavi cronici.
