marți, 20 aprilie 2010
653/02.06.2003 Hotărîre cu privire la Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare

H O T Ă R Î R E

cu privire la Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare

 

nr. 653  din  02.06.2003

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.99-103/688 din 06.06.2003

 

* * *

În scopul distribuirii eficiente a ajutoarelor umanitare şi stabilirii relaţiilor de conlucrare dintre părţile antrenate în procesul de acordare şi primire a acestora şi întru executarea prevederilor art.9 din Legea cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova nr.1491-XV din 28 noiembrie 2002, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare.

2. Se aprobă:

Componenţa nominală a Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare, conform anexei nr.1;

Regulamentul Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare, conform anexei nr.2.

Lista bunurilor interzise de a fi introduse în ţară în calitate de ajutoare umanitare, conform anexei nr.3.

3. Se stabileşte că în cazul destituirii membrilor Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul Comisiei le vor exercita persoanele nou confirmate în aceste funcţii, fără a fi emisă o nouă hotărîre de Guvern.

4. Prevederile Regulamentului Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare sînt executorii pentru instituţiile de stat şi organizaţiile obşteşti care desfăşoară activitate de recepţionare şi distribuire a ajutoarelor umanitare, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, donatori, recepţionari/distribuitori şi beneficiari.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.270 din 13.04.2010, în vigoare 20.04.2010]

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.930 din 14.08.2007, în vigoare 17.08.2007]

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAVasile TARLEV

Contrasemnată:
Ministrul justiţieiVasile Dolghieru

Chişinău, 2 iunie 2003.
Nr.653.

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.653 din 2 iunie 2003

 

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare

 

NEGREI Ionviceprim-ministru, preşedinte al Comisiei
BULIGA Valentinaministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, vicepreşedinte al Comisiei
ŢURCANU Snejanaconsultant principal, Direcţia dezvoltare socială, Cancelaria de Stat, secretar al Comisiei
PISTRINCIUC Vadimviceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei
MALIC Mihailşef al Secţiei ajutoare umanitare, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
SEMENIUC Marinaşef al Direcţiei finanţele în ocrotirea sănătăţii şi protecţie socială, Ministerul Finanţelor
ŢURCANU Svetlanaşef adjunct al Direcţiei comerţ interior şi servicii, Ministerul Economiei
OUATU Vasileadministrator al Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare
TOPCHIN Ludmilaşef al Direcţiei politici în domeniul medicamentelor şi dispozitivelor medicale, Ministerul Sănătăţii
VOLNEANSCHI Anamedic-şef adjunct sanitar de stat al Republicii Moldova, vicedirector general al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, Ministerul Sănătăţii
PUŢUNTICA Olegşef al Direcţiei investigare a fraudelor a Departamentului poliţie, Ministerul Afacerilor Interne
MAZUREAC Vasileşef al Secţiei destinaţii vamale, Serviciul Vamal
MIHAILA Vioreldirector al Direcţiei generale combaterea crimelor economice, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
SUVAC Mihaişef al Direcţiei politici de piaţă pentru produsele de origine vegetală, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
CRUDU Valentinşef al Direcţiei învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general, Ministerul Educaţiei
BALAN Eugeniaşef al Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, Ministerul Culturii
PALADI Cristinaspecialist principal în cadrul Direcţiei Culte, Ministerul Justiţiei
COSTIŞANU Mihaildirector al aparatului pe lîngă preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale
CHIURCCIU Vitaliişef al Direcţiei generale dezvoltare economică, comerţ, domeniul servicii şi relaţii economice externe, Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia
TRIBOI Nicolaeşef al Departamentului administrarea patrimoniului sindical, servicii tehnice şi exploatare, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova
BÎRCĂ Larisapreşedinte al Societăţii de Cruce Roşie din Moldova
CUŞNIR Lavrentiepreşedinte al Comitetului Muncii al Organizaţiei Veteranilor din Republica Moldova
VICOLAŞ Andreivicepreşedinte al Asociaţiei obşteşti “Societatea Cernobîl din Moldova”
MĂRGINEAN Mihailpreşedinte al Societăţii Invalizilor din Republica Moldova
COVALIOV Vitaliepreşedinte al Cîrmuirii Centrale a Uniunii Organizaţiilor Invalizilor din Republica Moldova

 

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.270 din 13.04.2010, în vigoare 20.04.2010]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.957 din 11.08.2008, în vigoare 15.08.2008]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.289 din 12.03.2008, în vigoare 18.03.2008]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.930 din 14.08.2007, în vigoare 17.08.2007]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.906 din 25.08.05, în vigoare 02.09.05]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.1059 din 27.09.04, în vigoare 01.10.04]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.296 din 25.03.04, în vigoare 02.04.04]

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.653 din 2 iunie 2003

 

REGULAMENTUL

Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare (în continuare – Comisia) se instituie pe lîngă Guvern.

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.270 din 13.04.2010, în vigoare 20.04.2010]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.930 din 14.08.2007, în vigoare 17.08.2007]

 

2. În activitatea sa Comisia se călăuzeşte de legislaţia în vigoare ce reglementează activitatea cu ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova, precum şi de prezentul Regulament.

3. Prezentul Regulament stabileşte atribuţiile şi drepturile Comisiei, modul de lucru şi relaţiile dintre părţile antrenate în procesul de acordare şi primire a ajutoarelor umanitare.

 

II. ATRIBUŢIILE COMISIEI

4. Comisia are următoarele atribuţii:

coordonează procesul de conlucrare a instituţiilor de stat şi organizaţiilor obşteşti cu donatorii şi recepţionarii/distribuitorii de ajutoare umanitare, în scopul obţinerii şi distribuirii obiective a acestora;

efectuează monitorizarea, analiza şi evaluarea necesarului de ajutoare umanitare, identificarea beneficiarilor care au nevoie de astfel de ajutoare în mod prioritar;

examinează şi aprobă programe de acordare a ajutoarelor umanitare şi verifică realizarea lor de către recepţionari/distribuitori, ţinînd cont de priorităţile şi necesităţile departamentale şi locale;

examinează demersurile privind calificarea drept ajutor umanitar a bunurilor donate şi prezintă concluzii asupra eliberării autorizaţiilor pentru introducerea lor în ţară;

examinează demersurile privind calificarea drept ajutor umanitar a asistenţei financiare nerambursabile, executării de lucrări şi prestării de servicii din partea donatorilor străini;

examinează cererile privind susţinerea scutirii de taxele consulare la perfectarea vizelor de intrare-ieşire şi de prelungire a şederii în Republica Moldova a persoanelor străine care vizitează ţara în scopuri de caritate;

examinează planurile de distribuire a ajutoarelor umanitare şi prezintă propuneri privind modificarea sau completarea lor;

examinează şi coordonează propunerile Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei referitor la distribuirea unor bunuri ce constituie ajutoare umanitare în scopul instituirii unui fond de rezervă din acestea, care va fi utilizat pentru asigurarea păturilor defavorizate ale populaţiei;

examinează, după caz, modul de utilizare sau restituire donatorului bunurilor, care nu corespund statutului bunurilor de ajutor umanitar;

în caz de necesitate, creează grupuri de lucru în care vor fi incluşi reprezentanţi ai altor ministere, instituţii şi servicii pentru examinarea şi pregătirea propunerilor asupra încălcărilor comise la recepţionarea, distribuirea şi utilizarea ajutoarelor umanitare;

examinează rezultatele controalelor efectuate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi aprobă măsurile propuse pentru înlăturarea neajunsurilor şi abaterilor depistate;

în cazul depistării unor încălcări cu semnalmente de infracţiuni sau contravenţii administrative, Comisia este în drept să se adreseze în organele competente pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate;

exercită şi alte atribuţii prevăzute de lege.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.270 din 13.04.2010, în vigoare 20.04.2010]

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.930 din 14.08.2007, în vigoare 17.08.2007]

 

III. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE COMISIEI

5. Comisia are următoarele drepturi şi obligaţii:

solicită de la instituţiile de stat şi organizaţiile obşteşti informaţii, audiază dările de seamă ale comisiilor teritoriale pentru ajutoarele umanitare, comisiei specializate privind evidenţa şi distribuirea asistenţei umanitare primite;

prezintă instituţiilor de stat şi organizaţiilor obşteşti propuneri privind distribuirea ajutoarelor umanitare, precum şi altor beneficiari decît celor prevăzuţi pentru a beneficia de ajutoarele umanitare;

coordonează distribuirea bunurilor ce constituie ajutoare umanitare transmise în adresa statului sau fără a avea indicat recepţionarul concret;

determină dacă bunurile oferite în calitate de ajutor umanitar corespund noţiunii de bunuri de primă necesitate, destinate păturilor defavorizate ale populaţiei;

invită şi audiază în cadrul şedinţelor sale recepţionarii/ distribuitorii de ajutoare umanitare despre activitatea acestora;

coordonează activitatea comisiilor teritoriale şi a comisiei specializate în vederea distribuirii eficiente a ajutoarelor umanitare.

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.270 din 13.04.2010, în vigoare 20.04.2010]

 

IV. MODUL DE LUCRU AL COMISIEI

6. Preşedintele Comisiei este numit de Guvern. Preşedintele Comisiei organizează şedinţele acesteia, iar în cazul lipsei preşedintelui, şedinţa este convocată şi prezidată de vicepreşedintele ei.

[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.930 din 14.08.2007, în vigoare 17.08.2007]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 25.03.04, în vigoare 02.04.04]

 

7. Şedinţele Comisiei se convoacă ori de cîte ori este necesar, dar cel puţin o dată în trimestru.

8. Şedinţa Comisiei este deliberativă dacă la ea participă majoritatea membrilor.

9. În exercitarea atribuţiilor, Comisia adoptă decizii cu votul majorităţii membrilor săi, prezenţi la şedinţă.

10. Deciziile Comisiei, adoptate în limitele competenţei, sînt executorii pentru autorităţile publice.

11. Şedinţele Comisiei sînt consemnate într-un proces-verbal semnat de preşedintele şedinţei sau vicepreşedintele acesteia şi contrasemnat de secretarul Comisiei.

[Pct.11 completat prin Hot.Guv. nr.930 din 14.08.2007, în vigoare 17.08.2007]

 

12. Procesele-verbale sînt păstrate la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi, în caz de necesitate, sînt expediate ministerelor, departamentelor, instituţiilor de stat şi organizaţiilor obşteşti pentru controlul asupra îndeplinirii obiectivelor luate.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.270 din 13.04.2010, în vigoare 20.04.2010]

 

V. DISPOZIŢII FINALE

13. Deciziile adoptate de Comisie pot fi atacate conform legislaţiei în vigoare.

 

Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.653 din 2 iunie 2003

 

LISTA

bunurilor interzise de a fi introduse în ţară în calitate de ajutoare umanitare

Încălţăminte uzată

Lenjerie de corp folosită

Jucării pentru copii folosite

Haine folosite pentru copii de pînă la 3 ani

Bunuri de calitate inferioară, ofensive pentru viaţa, sănătatea sau securitatea beneficiarilor de ajutoare umanitare

Vaccinuri, truse şi remedii diagnostice al căror termen de valabilitate este mai mic de 6 luni

Produse alimentare cu termenul de valabilitate mai mic de 3 luni

Bunuri interzise de legislaţia în vigoare.