luni, 5 iulie 2010
Ordin nr.345 din 05.07.2010 cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.128 din 29.06.2006

O R D I N

cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului

Fiscal Principal de Stat nr.128 din 29.06.2006

 

nr. 345  din  05.07.2010

 

Monitorul Oficial nr.119-120/425 din 13.07.2010

 

* * *

În scopul eficientizării administrării fiscale în partea ce ţine de TVA şi reieşind din atribuţiile organului fiscal, stabilite în art.133 din Codul fiscal,

ORDON:

1. Se modifică punctul 22 din Anexa nr.2 la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat “Despre aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA” nr.128 din 29.06.2006 după cum urmează:

sintagma “În boxa 22 se indică suma TVA solicitată spre restituire care se determină în conformitate cu prevederile art.101 alin.(5) din Codul fiscal.” se substituie prin textul cu următorul conţinut:

“În boxa 22 se indică suma TVA solicitată spre restituire şi stipulată în cererea de restituire. Completarea boxei se efectuează în Declaraţia privind TVA prezentată pentru perioada fiscală în care a fost depusă cererea.”.

2. Secţia gestionarea documentelor şi arhivare va aduce prezentul ordin la cunoştinţă tuturor inspectoratelor fiscale de stat teritoriale şi subdiviziunilor structurale ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

3. Direcţia metodologia administrării fiscale va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

ŞEFUL INSPECTORATULUI
FISCAL PRINCIPAL DE STATNicolae PLATON

Chişinău, 5 iulie 2010.
Nr.345.