luni, 14 martie 2005
284/14.03.2005 Hotărîre pentru aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.249 din 11 aprilie 2001

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea

Guvernului nr.249 din 11 aprilie 2001

 

nr. 284  din  14.03.2005

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-50/339 din 25.03.2005

 

* * *

Abrogat: 22.01.2016

Hotărîrea Guvernului nr.3 din 18.01.2016

 

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă, conform anexei, modificările ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.249 din 11 aprilie 2001 "Pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice".

 

PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV

 

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul
agriculturii şi industriei alimentare Dmitrii Todoroglo

 

Chişinău, 14 martie 2005.
Nr.284.

 

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.284 din 14 martie 2005

 

MODIFICĂRILE

ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.249 din 11 aprilie 2001

Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.249 din 11 aprilie 2001 "Pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.44-45, art.284), cu modificările ulterioare, se expune în redacţie nouă:

"Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

nr.249 din 11 aprilie 2001

 

REGULAMENTUL

cu privire la marca de calitate şi modul de determinare a calităţii

producţiei alcoolice căreia i se aplică marca de calitate

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la marca de calitate şi modul de determinare a calităţii producţiei alcoolice căreia i se aplică marca de calitate (în continuare – Regulament) este elaborat în conformitate cu Legea nr.1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.130-132, art.917) şi stabileşte cerinţele faţă de marca de calitate, modul de determinare a calităţii producţiei şi de aplicare a mărcii de calitate.

2. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra producţiei alcoolice fabricate de către agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

3. În sensul prezentului Regulament sînt utilizate următoarele noţiuni:

producţie alcoolică – producţie alimentară avînd concentraţia de alcool etilic mai mare de 1,5% vol;

producători de producţie alcoolică – agenţi economici care dispun de utilajul necesar, deţin licenţa respectivă şi întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţie pentru fabricarea producţiei alcoolice;

marcă de calitate – bilet special de control, avînd cîteva grade de protecţie, care se aplică la livrarea producţiei alcoolice îmbuteliate (cu excepţia alcoolului etilic) de înaltă calitate.

 

II. CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRCII DE CALITATE

4. Designul mărcii de calitate se aprobă de către Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" şi este unic pentru marcarea producţiei alcoolice de înaltă calitate.

5. Marca de calitate reprezintă o hologramă, avînd cîteva grade de protecţie, şi este însoţită obligatoriu de o etichetă decorativă suspendată, în formă de carte, executată în mod poligrafic.

6. Marca de calitate conţine următoarele elemente obligatorii:

inscripţiile "Marcă de calitate" şi "Moldova-Vin";

simbolica de stat (drapelul Republicii Moldova);

logotipul "Barza Albă în zbor";

numărul de ordine al mărcii.

7. Eticheta decorativă suspendată conţine următoarele elemente obligatorii:

inscripţiile "Marcă de calitate" şi "Moldova-Vin";

logotipul "Barza Albă în zbor";

în interior, textele: "Marca de calitate se atribuie de către Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" exclusiv producţiei alcoolice de înaltă calitate" şi "Marca de calitate (vezi pe sticlă) îşi are numărul său individual de ordine, iar prezenţa ei garantează veridicitatea şi înalta calitate a producţiei prezentate de producător". Textul poate fi inscripţionat în limba ţării importatoare a producţiei alcoolice de înaltă calitate.

 

III. SORTIMENTUL PRODUCŢIEI ALCOOLICE CĂREIA

I SE ATRIBUIE MARCA DE CALITATE

8. Marca de calitate se atribuie următoarelor tipuri de producţie alcoolică îmbuteliată în sticle:

vinuri de calitate superioară;

vinuri cu denumire de origine;

vinuri spumante (clasice şi naturale);

divin cu vîrsta de peste 10 ani;

băuturi alcoolice de calitate superioară fabricate din alcool etilic de categoria "Lux" şi "Extra";

vodcă fabricată din alcool etilic de categoria "Lux" şi "Extra".

9. La solicitarea producătorilor de producţie alcoolică marca de calitate poate fi atribuită şi altor tipuri de producţie alcoolică îmbuteliată în sticle, dacă acestea corespund cerinţelor faţă de producţia de înaltă calitate, fapt confirmat de Comisia centrală de degustare pe lîngă Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" (în continuare – Comisia centrală de degustare).

 

IV. MODUL DE DETERMINARE A CALITĂŢII PRODUCŢIEI ALCOOLICE,

ATRIBUIRE ŞI EVIDENŢĂ A MĂRCII DE CALITATE

10. Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" determină sortimentul producţiei alcoolice căreia i se poate aplica marca de calitate şi decide atribuirea acesteia.

Marca de calitate poate fi atribuită şi la solicitarea producătorilor.

11. Pentru atribuirea mărcii de calitate, producătorul de producţie alcoolică prezintă Departamentului Agroindustrial "Moldova-Vin" o cerere, care conţine informaţii privind:

sortimentul producţiei alcoolice;

cantitatea producţiei alcoolice;

piaţa de desfacere a lotului de producţie alcoolică.

12. Producătorii de producţie alcoolică, în baza acordului Departamentului Agroindustrial "Moldova-Vin", prelevează mostrele de producţie alcoolică conform sortimentului stabilit (cîte două sticle de fiecare mostră) şi le prezintă Comisiei centrale de degustare.

13. Calitatea producţiei alcoolice este determinată de Comisia centrală de degustare, cu participarea reprezentanţilor Departamentului Standardizare şi Metrologie, în conformitate cu Regulamentul privind activitatea Comisiei centrale de degustare, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei Comisiei nominalizate.

14. Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin", în baza procesului-verbal al Comisiei centrale de degustare şi, după caz, în baza rezultatelor controlului efectuat asupra sortimentului şi cantităţilor indicate în cerere, în termen de 10 zile, ia decizia cu privire la atribuirea sau refuzul atribuirii mărcii de calitate producţiei alcoolice respective şi informează producătorii de producţie alcoolică.

15. Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" va organiza un concurs pentru determinarea agentului economic care va elabora concepţia grafică şi va confecţiona mărcile de calitate şi etichetele decorative suspendate şi va încheia cu acesta acordul de colaborare respectiv.

Condiţiile înaintate participanţilor la concurs vor fi stabilite de Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin".

16. Mărcile de calitate şi etichetele decorative suspendate de model unic, cu număr individual, vor fi confecţionate şi livrate producătorilor de producţie alcoolică contra plată, în baza contractului încheiat cu agentul economic respectiv.

17. Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" va asigura ţinerea Registrului unic de evidenţă a mărcilor de calitate.

18. Producătorii de producţie alcoolică sînt obligaţi să prezinte lunar o dare de seamă cu privire la mărcile de calitate utilizate sau deteriorate.

Mărcile deteriorate se prezintă o dată cu darea de seamă.

 

V. MODUL DE APLICARE A MĂRCII DE CALITATE

ŞI A ETICHETEI DECORATIVE SUSPENDATE

19. Marca de calitate, executată în formă de hologramă, se aplică pe sticlă în partea dreaptă de sus a etichetei, fără a fi suprapusă pe alte elemente de prezentare exterioară a sticlei.

20. Eticheta decorativă se suspendă de gîtul sticlei, în aşa fel încît să nu cadă în mod involuntar.

 

VI. RETRAGEREA MĂRCII DE CALITATE

21. Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" este în drept să efectueze periodic controlul asupra modului de utilizare a mărcilor de calitate, iar în caz de necesitate, să solicite producătorului prezentarea către Comisia centrală de degustare a probelor de producţie alcoolică marcată.

22. Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" este în drept să retragă dreptul de folosire a mărcii de calitate în cazurile:

epuizării cantităţii producţiei alcoolice de calitate înaltă căreia i s-a atribuit marca de calitate;

constatării necorespunderii calităţii producţiei alcoolice cerinţelor stabilite pentru producţia de calitate înaltă;

încălcării modului de utilizare a mărcilor de calitate.

23. Decizia de retragere a mărcii de calitate se emite de către Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin".

Decizia în cauză se aduce la cunoştinţa producătorului de producţie alcoolică în termen de 5 zile."