H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului
nr. 811 din 11.07.2006
Monitorul Oficial nr. 106-111/843 din 14.07.2006
* * *
În conformitate cu Legea nr.25-XVI din 16 februarie 2006 pentru modificarea şi completarea articolului 24 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.66-69, art.271), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).
2. Ministerul Finanţelor, în termen de două luni, va prezenta propuneri de modificare a Legii bugetului de stat pe anul 2006 nr.291-XVI din 16 noiembrie 2005, reieşind din modificările structurale prevăzute în prezenta hotărîre.
PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: | |
Ministrul economiei şi comerţului | Valeriu Lazăr |
Ministrul finanţelor | Mihail Pop |
Chişinău, 11 iulie 2006. | |
Nr.811. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.811 din 11 iulie 2006
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. În anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.735 din 16 iunie 2003 “Cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.123-125, art.770) cu modificările şi completările ulterioare în coloniţa “Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă” la poziţia “Organul central al serviciului (anexa nr.1)”, cifra “34” se substituie cu cifra “39”, iar la poziţia “Total pe republică”, cifra “243” se substituie cu cifra “248”.
2. Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.832 din 14 iulie 2003 “Cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.149-152, art.868) cu modificările ulterioare se modifică şi se completează după cum urmează:
punctul 8 se completează în final cu următoarele alineate:
“realizarea politicii de stat în domeniul migraţiei forţei de muncă; implementarea mecanismelor şi standardelor internaţionale, a legislaţiei naţionale în domeniul migraţiei forţei de muncă şi a protecţiei sociale a lucrătorilor migranţi;
realizarea prevederilor acordurilor interguvernamentale cu privire la activitatea de muncă şi protecţia socială a lucrătorilor migranţi.”;
punctul 9, după subcompartimentul “în domeniul politicilor sociale pasive” se completează cu un subcompartiment nou “în domeniul migraţiei forţei de muncă” cu următorul cuprins:
“în domeniul migraţiei forţei de muncă:
examinarea demersurilor persoanelor juridice şi fizice referitor la angajarea în muncă a cetăţenilor străini;
emiterea deciziilor referitoare la eliberarea, prelungirea şi anularea permiselor de muncă cetăţenilor străini şi apatrizilor;
asigurarea acumulării, păstrării, prelucrării, difuzării şi schimbului de informaţii referitoare la procesele migraţionale pe plan intern şi extern;
participarea la elaborarea politicii ce ţine de migraţia externă a forţei de muncă;
participarea la elaborarea mecanismelor de plasare în cîmpul muncii peste hotare a cetăţenilor Republicii Moldova;
încheierea contractelor bilaterale ce ţin de plasarea în cîmpul muncii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare şi medierea angajării acestora;
înregistrarea, în modul stabilit, a contractelor individuale de muncă ale cetăţenilor Republicii Moldova angajaţi peste hotare;
realizarea şi implementarea instrumentelor juridice bilaterale şi multilaterale de cooperare în domeniul migraţiei forţei de muncă cu instituţiile internaţionale;
implementarea, în colaborare cu alte instituţii statale, internaţionale şi organizaţii neguvernamentale, a proiectelor de facilitare a repatrierii benevole a cetăţenilor Republicii Moldova de peste hotare şi reintegrarea lor pe piaţa muncii;
coordonarea activităţii agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă în angajarea în muncă a cetăţenilor peste hotare;”;
punctul 10 se completează cu următorul alineat:
“să coordoneze, în modul stabilit, cu organele de resort ale statului solicitările privind eliberarea permiselor de muncă cetăţenilor străini şi apatrizilor;”;
3. Hotărîrea Guvernului nr.570 din 10 iunie 2005 “Cu privire la structura şi efectivul-limită ale aparatului central al Ministerului Economiei şi Comerţului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.83-85, art.620) cu modificările ulterioare se modifică şi se completează după cum urmează:
la punctul 2 cifra “150” se substituie cu cifra “154”;
la anexa nr.1 după poziţia “Conducerea” se completează cu poziţia “Aparatul ministrului”, după poziţia “Direcţia raporturi de muncă” se completează cu poziţia “Secţia politici migraţionale”, după poziţia “Direcţia secretariat, servicii generale şi organizare” se completează cu poziţia “Secţia protocol”.
4. Regulamentul Ministerului Economiei şi Comerţului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.908 din 25 august 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.117-118, art.977) se modifică şi se completează după cum urmează:
punctul 1 se completează în final cu cuvintele “migraţiei forţei de muncă”;
punctul 6 se completează cu următoarele alineate:
“elaborarea, promovarea şi realizarea politicii de stat în domeniul migraţiei forţei de muncă;
înaintarea propunerilor privind direcţiile prioritare ale politicii migraţionale a statului;
armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul migraţiei forţei de muncă cu standardele internaţionale;
prognozarea, gestionarea şi monitorizarea fluxurilor lucrătorilor migranţi;”;
punctul 7 se completează cu un subpunct nou, 5), cu următorul cuprins:
“5) în domeniul migraţiei forţei de muncă:
prezintă spre examinare Guvernului, în modul stabilit, proiecte de legi, hotărîri, alte acte normative, precum şi programe şi strategii în domeniile ce ţin de competenţa sa;
elaborează politici privind activitatea de muncă şi protecţia socială a lucrătorilor migranţi;
elaborează mecanisme de reglementare a proceselor migraţiei forţei de muncă;
eliberează, prelungeşte şi anulează permisele de muncă cetăţenilor străini şi apatrizilor;
efectuează controlul legalităţii angajării în cîmpul muncii a cetăţenilor străini şi apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova;
asigură acumularea, păstrarea, prelucrarea, difuzarea şi schimbul de informaţii referitoare la procesele migraţionale ale forţei de muncă pe plan intern şi extern;
elaborează politici ce ţin de migraţia externă a forţei de muncă;
promovează politici privind protecţia socială şi juridică a lucrătorilor migranţi;
încheie acorduri interguvernamentale bilaterale ce ţin de plasarea în cîmpul muncii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare, precum şi a cetăţenilor străini în Republica Moldova;
realizează şi implementează instrumentele juridice bilaterale şi multilaterale de cooperare în domeniul migraţiunii forţei de muncă;
implementează, în colaborare cu alte instituţii statale, internaţionale şi organizaţii neguvernamentale, proiecte de facilitare a repatrierii benevole a cetăţenilor Republicii Moldova de peste hotare şi de reintegrare a lor pe piaţa muncii;
coordonează activitatea agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă în angajarea cetăţenilor peste hotare;”;
subpunctele 5) şi 6) devin, respectiv, subpunctele 6) şi 7).
