Monitorul Oficial nr.170-173/1312 din 03.11.2006

* * *

Abrogat: 21.03.2008

Hotărîrea Guvernului nr.282 din 11.03.2008

În scopul dezvoltării sectorului agroalimentar, bazat pe tehnologii avansate, eficiente şi competitive, conform standardelor europene, asigurării securităţii alimentare a ţării şi creşterii veniturilor populaţiei din spaţiul rural, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015 (se anexează).

2. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare:

în comun cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, instituţiile şi organizaţiile interesate, va elabora, în termen de o lună, Planul de acţiuni privind implementarea şi realizarea Strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015, prezentîndu-l, în modul stabilit, spre aprobare Guvernului;

va prezenta semestrial Guvernului raportul despre realizarea Strategiei nominalizate.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1199 din 17 octombrie 2006

STRATEGIA

de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006 – 2015

1. INTRODUCERE

Strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015 (în continuare – Strategie) este parte componentă a politicii social-economice a statului, direcţionată spre renaşterea şi dezvoltarea sectorului agroalimentar al republicii, în care sînt concretizate scopurile şi priorităţile de bază, expuse în Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 "Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, în Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS), Programul Naţional "Satul Moldovenesc” şi în Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Necesitatea aprobării Strategiei este condiţionată de următorii factori:

formarea structurii organizaţionale şi instituţionale a sectorului agrar, bazată preponderent pe sectorul privat;

finalizarea perioadei de cinci ani de preferinţe parţiale, acordate Republicii Moldova în perioada aderării la OMC;

diversificarea pieţelor de desfacere în legătură cu semnarea Acordului cu privire la comerţul asimetric cu ţările Uniunii Europene;

proclamarea în calitate de scop strategic de stat – Republica Moldova – integrarea în Uniunea Europeană;

schimbările pe piaţa resurselor de muncă în legătură cu migrarea intensă a populaţiei în străinătate;

ritmurile lente ale modificării structurale şi modernizării complexului agroalimentar.

Scopul strategic al politicii agrare de stat este formarea unui sector economic competitiv cu tehnologii performante, conform standardelor europene. În legătură cu aceasta, prezenta Strategie este elaborată în conformitate cu principiile de bază ale Politicii Agrare Comune (Commun Agricultural Policy) a Uniunii Europene.

Realizarea scopului strategic al politicii agrare se asigură prin elaborarea şi aplicarea mecanismelor şi instrumentelor speciale, dintre care cele mai importante sînt:

asigurarea stabilităţii macroeconomice şi a unui climat investiţional favorabil;

perfecţionarea potenţialului profesionist şi sporirea eficienţei utilizării acestuia;

dezvoltarea spiritului de antreprenoriat, crearea unor condiţii egale pentru dezvoltarea diverselor forme de întreprinzător;

reforma structurală a sectorului agrar în baza unei politici active de stimulare a dezvoltării ramurilor şi direcţiilor prioritare ale producţiei agricole;

promovarea politicii active în domeniul ştiinţei şi inovării;

dezvoltarea în sectorul rural a unei infrastructuri eficiente (de producere şi de menire socială);

asigurarea securităţii ecologice a producţiei agricole.

Prezenta Strategie este elaborată în baza analizei evoluţiei sectorului agroalimentar al Moldovei şi a stării actuale, a experienţei noilor ţări-membre ale Uniunii Europene, precum şi a documentelor de bază ale Comisiei Europene în domeniul politicii agrare.

Strategia serveşte drept bază pentru elaborarea şi actualizarea programelor strategice naţionale, ramurale şi sectoriale de susţinere şi dezvoltare a ramurilor prioritare din sectorul agroalimentar.

2. STAREA ACTUALĂ

2.1. Structura şi eficienţa sectorului agrar

În prezent, agricultura ocupă un loc semnificativ în economia naţională a ţării, contribuţia ei în crearea produsului intern brut fiind la nivel de circa 18%. Împreună cu industria de prelucrare a materiei prime agricole, sectorul agrar contribuie cu circa 32% la crearea PIB-ului şi cu aproape circa 65% în volumul total al exporturilor, în agricultură fiind antrenaţi peste 40,5 la sută din populaţia ocupată a ţării.

Sub aspect ramural al producţiei agricole, o pondere relativ mai mare o are sectorul fitotehnic – 69,2% (în baza datelor anului 2005), iar produsele zootehnice ocupă 30,8%. Structura suprafeţelor însămînţate a suferit modificări nefavorabile. Dacă mărirea suprafeţelor ocupate cu culturi cerealiere (cu cca 40 la sută) nu are un impact semnificativ, atunci majorarea suprafeţelor însămînţate cu floarea-soarelui (de 3 ori) şi reducerea de 6 ori a suprafeţelor ocupate cu plante de nutreţ va conduce la degradarea în continuare a solurilor.

2.2. Structura organizatorică şi instituţională

La etapa sa postprivatizaţională agricultura autohtonă, din punctul de vedere al cadrului organizatoric şi instituţional, a devenit foarte diversificată. La data de 1 ianuarie 2006 în sectorul agrar al Moldovei activau următoarele formaţiuni economice:

147 de cooperative de producţie, cu suprafaţa totală de 132,2 mii ha sau 8,6 la sută din suprafaţa totală a terenurilor cu destinaţie agricolă;

1291 de societăţi cu răspundere limitată, cu suprafaţa de 632,3 mii ha (41,2%). dintre care suprafaţa de 128,2 mii ha sau 8,4% constituie proprietatea fondatorilor;

378070 de gospodării ţărăneşti (de fermier), cu suprafaţa de 563,1 mii ha (36,7%);

221 de întreprinderi individuale, cu suprafaţa de 10,1 mii ha (0,66%);

alte formaţiuni, cu suprafaţa de 196,8 mii ha (12,84%).

Fiind adepţi ai reformării, mai întîi de toate, ai privatizării pămîntului şi patrimoniului, majoritatea ţăranilor împroprietăriţi nu au cunoştinţele necesare pentru a iniţia un business privat, experienţă managerială, de marketing etc.

Continuarea reformei agrare necesită orientarea spre crearea unor întreprinderi, cu direcţii şi niveluri de specializare, cu dimensiuni optimale, capabile să utilizeze tehnologii moderne, precum şi structuri orientate spre prelucrarea, păstrarea şi comercializarea producţiei obţinute.

Crearea designului modern al agriculturii prevede următoarele acţiuni principale din partea structurilor abilitate de stat:

asistenţa autorităţilor administraţiei publice locale privind organizarea, înregistrarea şi lansarea activităţii întreprinderilor: (I) agricole (cu diferite forme organizatorico-juridice) specializate în producerea producţiei-marfă, bazate pe proprietatea privată; (II) de prelucrare, păstrare şi comercializare; (III) de servicii;

separarea structurilor producătoare de marfă de gospodăriile auxiliare ale populaţiei.

Un scenariu mai detaliat al continuării reformelor în sectorul agrar necesită elaborarea şi adoptarea la diferite niveluri – regional, raional şi la nivel de sat (comună) – a unui program cu un plan de acţiuni concrete de revitalizare a sectorului agroalimentar.

Sub aspect instituţional, agricultura postprivatizaţională este la fel de neomogenă ca şi în cadrul său organizatoric. În afară de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care prin activitatea structurilor sale de nivel naţional şi raional a fost şi rămîne un stat major al ramurii, funcţionează şi diferite instituţii şi organizaţii nonguvernamentale, cum ar fi: Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară, Federaţia Naţională a Fermierilor şi alte asociaţii naţionale ale producătorilor agricoli şi procesatorilor.

2.3. Rolul sectorului agroalimentar în asigurarea securităţii alimentare

În prezenta Strategie sînt accentuate aspectele de bază ale asigurării securităţii alimentare a ţării. Întîi de toate, se cere să fie menţionat faptul că, pe întreaga perioadă de reformare, consumul celor mai valoroase produse alimentare pe cap de locuitor în Moldova a fost şi rămîne în permanentă micşorare.

Fiind apreciat sub aspect natural, fenomenul subalimentaţiei este confirmat prin mai mulţi indicatori valorici. În capitolul 3.3. al Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei se constată faptul că aproximativ 40 la sută din populaţia ţării se află sub limita sărăciei, evaluată la nivel internaţional pentru perioada anului 2002 (conform capacităţii de cumpărare) în sumă de 2,15 dol.SUA pe cap de locuitor, zilnic. Conform aceleiaşi surse de informare, majoritatea covîrşitoare a persoanelor, afectate de fenomenul subalimentaţiei, sînt locuitori ai satelor, de regulă, de vîrstă înaintată.

În scopul soluţionării problemei substituirii importului masiv al produselor agroalimentare se impune întreprinderea unor măsuri urgente de creştere a volumelor de producere a produselor de origine animală, precum şi a legumelor, fructelor şi a altor produse de înaltă valoare nutritivă.

3. PIAŢA RESURSELOR

3.1. Piaţa funciară

Solul este principalul mijloc de producţie în agricultură, care, pentru Republica Moldova, este şi principala bogăţie naturală. Solul, diversitatea şi potenţialul lui productiv oferă posibilitatea dezvoltării tuturor ramurilor tradiţionale ale agriculturii, cu condiţia folosirii diferenţiate şi protejării lui eficiente.

Conform situaţiei de la 1 ianuarie 2005, suprafaţa totală a republicii constituie 3384,6 mii ha, inclusiv 2521,6 mii ha (74,5 la sută) – terenuri agricole, din care: 1840,2 mii ha (72,9 la sută) – terenuri arabile, 297,7 mii ha (11,8 la sută) – plantaţii perene, 373,5 mii ha (14,8 la sută) – fîneţe şi păşuni.

Suprafaţa terenurilor – proprietate publică a statului constituie 783,5 mii ha (23,2 la sută), suprafaţa terenurilor – proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale – 733,2 mii ha (21,6 la sută) şi suprafaţa terenurilor aflate în proprietate privată – 1867,9 mii ha (55,2 la sută).

În prezent, pe teritoriul Moldovei circa 40 la sută din terenurile agricole au soluri erodate de diferite grade: slab erodate – 23,2 la sută, moderat-erodate – 11,7 şi puternic erodate – 4,9 la sută.

Folosirea eficientă a fondului funciar necesită menţinerea bilanţului humusului şi elementelor nutritive, excluderea sau diminuarea proceselor de degradare a solurilor. Sub acest aspect, dezvoltarea agriculturii durabile implică organizarea antierozională a terenurilor agricole, implementarea măsurilor de protecţie a solurilor, administrarea ştiinţific fundamentată a îngrăşămintelor.

Scopul principal al funcţionării acestei pieţe îl constituie transmiterea prin mecanismele de piaţă (vînzare-cumpărare, moştenire, schimb, gajare, arendă etc.) a terenurilor agricole în proprietatea privată sau în folosinţă temporară celor mai iscusiţi agricultori, capabili să folosească aceste pămînturi cu maximă eficacitate economică.

În întreaga perioadă de funcţionare oficială (1 februarie 1999 – 1 ianuarie 2005) pe piaţa funciară a Moldovei (fără regiunile transnistrene) au fost înregistrate 462674 tranzacţii cu terenuri agricole, inclusiv: 156816 (33,9%) – tranzacţii de vînzare-cumpărare, 158224 (34,2%) – moştenire, 73512 (15,9%) – donaţii, 17278 (3,7%) – gajare (ipotecă), 55657 (12,0%) – arendă.

De menţionat că, în această perioadă ponderea tranzacţiilor cu terenuri agricole constituie 3/4 din toate tranzacţiile imobiliare.

Pentru atingerea scopului său de bază, dezvoltarea pieţei funciare în Moldova trebuie să fie mult mai intensivă. Şi mai importantă este majorarea volumelor absolute şi relative ale tranzacţiilor de schimb al terenurilor agricole, care vor contribui nemijlocit la micşorarea numărului loturilor de pămînt agricol şi consolidarea civilizată a suprafeţelor agricole, lucrate în cadrul uneia şi aceleiaşi familii (întreprinderi).

3.2. Piaţa forţei de muncă

Scopul de bază al pieţei forţei de muncă este crearea posibilităţilor reale de regrupare civilizată a potenţialului existent de resurse umane, readresarea fluxurilor forţei de muncă spre cele mai eficiente ramuri şi subramuri ale economiei de piaţă. Conform abordărilor teoretice ale economiei de piaţă, mărimea optimală a şomajului, care materializează piaţa forţei de muncă, ar trebui să fie la nivel de 3-4% din întreaga populaţie a ţării în vîrstă aptă de muncă.

Prin utilizarea metodologiei Biroului Internaţional de Muncă (BIM) în Republica Moldova în ultimii ani rata generală a şomajului constituie 6,6-6,8%. În localităţile rurale însă acest indice este mult mai înalt, iar prin fenomenul aşa-numitului şomaj latent, specific anume localităţilor rurale, rata adevărată a şomajului rural, mai cu seamă în sezonul nevegetativ, atinge proporţii de 1/3 din numărul populaţiei în vîrstă aptă de muncă.

Fiind lipsiţi de locuri permanente de muncă, agricultorii sînt remuneraţi la nivelul cel mai scăzut din toate ramurile economiei naţionale. Drept consecinţă a lipsei locurilor de muncă remunerate corespunzător, în ultimii ani are loc exodul masiv al forţei de muncă atît din agricultură, cît şi din spaţiul rural în ansamblu.

3.3. Piaţa financiară

Una din importantele restricţii ce trebuie înlăturate pentru dezvoltarea şi creşterea mai rapidă a sectorului agricol este lipsa investiţiilor pe termen lung atît interne, cît şi externe, care, nemijlocit, ar putea spori productivitatea în agricultură şi ar genera competitivitatea internaţională a produselor agricole şi alimentare din ţară. Aceste investiţii sînt necesare pentru reproducerea livezilor şi viilor, restabilirea sistemelor de irigare, reînnoirea parcului de maşini agricole şi pentru restabilirea sectorului zootehnic. Numai pe parcursul anilor 2000 – 2005 agricultura a atras investiţii în sumă de 1147,4 mil.lei.

Crearea şi utilizarea Fondului de subvenţionare a creditării agriculturii de către băncile comerciale, asociaţiile de economii şi de împrumut ale cetăţenilor şi Corporaţia de finanţare rurală au majorat valoarea creditelor acordate agenţilor economici din agricultură.

O povară grea istorică pentru toate întreprinderile, mai ales din sectorul agroindustrial, o constituie datoriile istorice, în formă de amenzi şi penalităţi, care frînează considerabil activitatea agenţilor economici în sectorul respectiv.

3.4. Piaţa serviciilor

În economia contemporană piaţa serviciilor devine unul din domeniile cele mai eficiente, oferind nu numai locuri de muncă, dar servind şi ca factor de atragere a investiţiilor străine cu randament sporit. În ceea ce priveşte piaţa serviciilor în sectorul agrar, ea s-a manifestat din start ca factor dominant în creşterea productivităţii muncii şi a calităţii producţiei.

Serviciile de mecanizare şi transport în agricultură se desfăşoară sub mai multe aspecte: creşterea permanentă a numărului de tractoare ce revin la 100 ha de teren arabil de la 2,45 în anul 2000 pînă la 5,0 în anul 2005 (în ţările vest-europene acest indice este de 11,0-13,0 tractoare), cu structura corespunzătoare şi cu completarea agregatelor tehnologice adecvate (pluguri, boroane, cultivatoare, platforme de transport etc.).

În ultimii 4 ani (2002-2005) parcul de tractoare şi combine s-a înnoit cu 4754 tractoare şi 709 combine, din care 1078 tractoare şi 166 combine au fost procurate în anul 2005.

Întru completarea parcurilor de maşini, precum şi satisfacerea necesităţilor producătorilor agricoli cu tehnică nouă sînt utilizate diferite forme de subvenţionare şi creditare (directă, indirectă, leasing etc.). Serviciile de instruire a personalului staţiunilor tehnologice de maşini (STM), precum şi a producătorilor agricoli de pe teren se efectuează fără plată de către instituţiile respective de stat sau cu suportul financiar al statului în alte tipuri de instituţii.

Se iau măsuri în vederea asigurării producătorilor agricoli cu servicii mecanizate, accentul de bază fiind pus pe folosirea tehnicii moderne de randament maxim pentru implementarea tehnologiilor noi în agricultură. În acest context, implementarea Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare 2KR constituie o parte importantă a programului în cauză.

Condiţiile de prestare a serviciilor se răsfrîng şi asupra tehnicii de irigare, ca parte componentă a STM, dotate cu tehnica respectivă, sau a tehnicii ce aparţine altor structuri agricole, precum şi reţelelor electrice corespunzătoare. Schimbările desfăşurate în sectorul agrar au impus necesitatea elaborării unei noi Concepţii de dezvoltare a mecanizării în sectorul agrar.

Serviciile veterinare apar sub mai multe forme: curente (tehnologice), de urgenţă (ocazionale) şi extraordinare (epizootice etc.), fiind finanţate în mod diferit: cele curente – de către proprietarii animalelor şi producţiei; cele de urgenţă şi extraordinare – de către stat. Piaţa serviciilor veterinare creşte concomitent cu creşterea şeptelului, cu diversificarea producţiei animaliere şi extinderea arealului de utilizare şi a condiţiilor de păstrare, depozitare, import-export. O dată cu stabilizarea pieţei agricole, cu creşterea bugetului de stat se vor diversifica şi serviciile veterinare privind controlul asupra producţiei, certificării ei, controlul pieţelor de desfacere şi comercializare a producţiei, inclusiv a celei din import, vaccinările obligatorii ale şeptelului. Se va intensifica activitatea de monitorizare a măsurilor de profilaxie a bolilor animalelor şi păsărilor în vederea asigurării sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice.

În ţară activează 783 oficii locale pentru prestarea serviciilor zooveterinare, 225 de farmacii veterinare, 17 clinici veterinare, 633 puncte de colectare a laptelui, 642 puncte pentru însămînţare artificială.

În spaţiul rural funcţionează peste 20 de întreprinderi de colectare şi desfacere a producţiei pomilegumicole, sînt deschise 146 puncte de achiziţie şi 918 puncte de preluare a produselor agricole în magazine.

4. PRINCIPIILE, SCOPUL ŞI OBIECTIVELE STRATEGIEI

4.1. Principiile fundamentale

Pornind de la formarea sectorului agrar privat, căruia îi revin 95% din producţia globală din agricultură, politica agrară a statului trebuie să fie îndreptată preponderent spre dezvoltarea antreprenoriatului în sfera agrară, precum şi spre dezvoltarea structurilor ce deservesc agricultura. Sarcina primordială, de care depinde stabilitatea economiei ţării, precum şi nivelul de trai al populaţiei rurale, constă în asigurarea unei capacităţi de competitivitate înaltă a producţiei agricole autohtone şi a produselor prelucrate pe pieţele interne şi cele externe. Îndeplinirea cu succes a strategiei dezvoltării complexului agroalimentar este una din condiţiile de bază ale realizării scopului naţional al Republicii Moldova – integrarea în Uniunea Europeană. Pornind de la aceasta, prezenta Strategie este orientată spre respectarea principiilor de bază ale politicii agrare a Uniunii Europene, precum şi a documentelor principale ale Comunităţii Europene.

Strategia este bazată pe următoarele principii fundamentale:

asigurarea abordării complexe în formularea scopurilor şi sarcinilor politicii agrare;

formularea obiectivelor de scurtă durată şi de durată medie, pornind de la posibilităţile reale ale statului;

asigurarea priorităţii politicii de creare a unui mediu favorabil în dezvoltarea businessului agrar eficient şi competitiv;

promovarea "politicii activităţilor reale” în contrapunere "politicii declaraţiilor”.

4.2. Scopul şi obiectivele

Scopul strategic al politicii statului în domeniul dezvoltării complexului agroindustrial este formarea unui sector economic bazat pe tehnologii avansate, eficient şi competitiv, conform standardelor europene, care să asigure un nivel înalt al securităţii alimentare a ţării şi o creştere permanentă a veniturilor producătorilor agricoli şi statului din exportul producţiei agricole şi al derivatelor ei.

Obiectivul strategic formulat presupune, la rîndul său, necesitatea realizării pe etape a subobiectivelor de scurtă şi de lungă durată, principalele dintre care sînt:

sporirea volumului producţiei agricole cu valoare adăugată înaltă;

majorarea ponderii producţiei agricole supuse prelucrării industriale;

creşterea calităţii şi competitivităţii producţiei agricole şi a produselor alimentare;

satisfacerea cererii de mărfuri agroindustriale pe piaţa internă;

diversificarea pieţelor de desfacere a producţiei sectorului agroalimentar şi sporirea volumului exportului;

aprovizionarea industriei alimentare cu materia primă necesară;

creşterea permanentă a veniturilor lucrătorilor antrenaţi în sectorul agroalimentar;

minimalizarea impactului negativ al procesului de producere agricol asupra mediului înconjurător.

Realizarea obiectului strategic, precum şi a subobiectivelor de scurtă şi de lungă durată poate fi asigurată prin soluţionarea următoarelor sarcini interdependente:

crearea unui mediu macroeconomic şi regulatoriu favorabil pentru dezvoltarea activităţii de întreprinzător în sectorul agroalimentar;

consolidarea terenurilor agricole în baza mecanismelor economiei de piaţă;

modernizarea ramurilor producţiei agricole, în baza aplicării tehnicii agricole avansate şi a tehnologiilor moderne de creştere a producţiei vegetale şi animalelor;

majorarea volumului producţiei agroalimentare ecologic;.

sporirea calităţii producţiei şi perfecţionarea sistemului de standardizare şi certificare a producţiei în conformitate cu normele europene;

desfăşurarea activităţii inovaţionale active, consolidarea permanentă a potenţialului ştiinţific, îmbunătăţirea pregătirii profesionale a cadrelor din sectorul agroindustrial;

dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii care deserveşte producţia agricolă (staţiile tehnologice de maşini, sistemele de irigare mică, centrele de marketing etc.).

Rezultatul principal scontat în urma soluţionării sarcinilor formulate şi atingerii obiectivelor menţionate trebuie să fie creşterea contribuţiei sectorului agroalimentar în asigurarea dezvoltării economice durabile a Republicii Moldova şi creşterea bunăstării cetăţenilor ei.

4.3. Indicatorii generali de implementare şi evaluare a Strategiei

Realizarea Strategiei trebuie să asigure atingerea următorilor parametri calitativi:

creşterea anuală a volumului global al producţiei agricole în limita de 5-7%;

sporirea ponderii producţiei ramurilor cu un înalt nivel de valoare adăugată majorată;

sporirea ponderii producţiei agricole prelucrate cu 20 la sută;

creşterea anuală a volumului producţiei agroalimentare ecologice cu 10%;

majorarea anuală a venitului real al lucrătorilor ocupaţi în sectorul agrar şi a salariului mediu lunar al unui lucrător către anul 2015 pînă la nivelul de 85% din salariul mediu lunar pe ţară.

5. CONDIŢIILE ŞI MECANISMELE DE REALIZARE A STRATEGIEI

5.1. Cadrul legal şi armonizarea lui cu actele respective ale Uniunii Europene

Cadrul legislativ ce reglementează dezvoltarea sectorului agroalimentar, ca rezultat al analizei situaţiei actuale, nu cuprinde toate aspectele şi nu este adaptat la cerinţele Uniunii Europene. Armonizarea cadrului legislativ în activitatea agricolă, în special, şi dezvoltarea sectorului agroalimentar, în general, cu cel al Uniunii Europene este o necesitate vitală.

Realizarea acestui obiectiv va facilita:

sporirea volumului de producţie;

asigurarea unui acces mai larg la echipamentul şi mijloacele de producţie;

perfecţionarea sistemului de subvenţionare a sectorului agroalimentar;

implementarea pe larg a sistemului de inovare şi transfer tehnologic al realizărilor ştiinţei, serviciilor informaţionale şi de consultanţă;

crearea şi implementarea formelor noi de organizare a producţiei, de consolidare a terenurilor şi exploataţiilor agricole în baza proprietăţii private;

protejarea juridică a proprietarilor care practică transmiterea în arendă a terenurilor agricole;

optimizarea exploataţiilor agricole în fitotehnie în funcţie de specializare şi a unităţilor de producţie zootehnice;

sortimentul şi ridicarea volumului de producţie ecologică şi competitivă pe pieţele interne şi externe;

extinderea serviciilor de mecanizare, zooveterinare, de irigaţie etc.;

reglementarea pieţei forţei de muncă;

sporirea încrederii investitorilor străini şi a celor autohtoni în creşterea volumului de investiţii în sectorul agrar;

dezvoltarea pieţei interne şi diversificarea celor externe;

intensificarea activităţii serviciului veterinar de stat în asigurarea sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice;

implementarea standardelor Uniunii Europene.

Crearea noului cadru legislativ, armonizat cu cerinţele Uniunii Europene va facilita valorificarea nu numai a potenţialului uman şi natural din agricultură, ca o activitate de bază, dar şi extinderea activităţilor neeconomice, care pe viitor pot deveni o sursă de subvenţionare a producţiei agricole, o sferă atractivă pentru următoarele generaţii din sectorul rural.

5.2. Asigurarea ştiinţifică, pregătirea cadrelor, consultanţă, extensiune

Printre factorii negativi, care frînează dezvoltarea economiei sectorului agrar şi necesită o intervenţie urgentă din partea structurilor statale, fac parte:

gradul ineficient de finanţare a ştiinţei, care necesită o majorare substanţială;

starea embrionară a dezvoltării structurilor de transfer tehnologic;

starea incipientă a potenţialului de cercetare ştiinţifică în domeniile păstrării, transportării şi marketingului produselor agroalimentare;

abilităţi slabe în stabilirea relaţiilor de parteneriat cu structurile ştiinţifico-tehnologice străine;

imperfecţiunea mecanismelor de protecţie a obiectelor de proprietate intelectuală (soiuri, hibrizi, tehnologii noi etc.);

abilităţi insuficiente de comercializare a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice etc.

Oportunităţile care vor fi promovate de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Academia de Ştiinţe a Moldovei prevăd următoarele subiecte:

fondarea unui cadru legislativ adecvat privind asigurarea ştiinţifică a sectorului agroalimentar;

oferirea posibilităţilor de obţinere a creditelor şi fondurilor de asistenţă tehnică de la structurile financiare internaţionale;

orientarea direcţiilor de cercetare ştiinţifică spre cerinţele economiei de piaţă şi standardele Uniunii Europene.

În vederea asigurării cercetărilor pentru sectorul agroalimentar din bugetul de stat urmează a fi alocate pînă la 25% din mijloacele financiare prevăzute pentru ştiinţă.

O atenţie deosebită în scopul creşterii eficienţei sectorului agroalimentar din partea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, altor structuri statale şi a organizaţiilor neguvernamentale (ONG-rile) se va acorda pregătirii cadrelor ştiinţifice.

În scopul asigurării ştiinţifice a sectorului agroalimentar sînt necesare următoarele:

concentrarea activităţilor de cercetare-inovare asupra soluţionării problemelor economice şi sociale în domeniile agroalimentare prioritare, cum ar fi: viticultura şi vinificaţia, pomicultura şi legumicultura, complexul zootehnic, plantele medicinale şi eterooleaginoase, producerea seminţelor cu calităţi sporite, pepenieritul etc.;

politica în cercetare-inovare trebuie restructurată şi bazată pe aşa principii, ca:

orientarea programelor de cercetare-inovare spre problemele de importanţă majoră economică şi comercială cu diversificarea surselor de finanţare;

orientarea cercetărilor ştiinţifice spre necesităţile pieţei şi dezvoltarea relaţiilor contractuale;

crearea mecanismelor de transfer tehnologic şi comercializarea rezultatelor activităţii de cercetare-inovare;

acordarea posibilităţilor suficiente pentru comercializarea rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare-inovare;

integrarea cercetării-inovării ramurale cu cea academică şi universitară;

perfectarea mecanismelor de protecţie intelectuală pentru excluderea utilizării elaborărilor instituţiilor de cercetare-inovare de către agenţii economici neautorizaţi.

internaţionalizarea lucrărilor de cercetare-inovare prin participarea la programe şi granturi internaţionale;

crearea unui sistem economico-financiar de asigurare contra riscurilor legate de calamităţile naturale şi "cataclismele economice” de pe pieţele externe.

5.3. Dezvoltarea antreprenoriatului şi competitivităţii

Ca rezultat al reformelor economice şi funciare, întreprinderile private au devenit dominante în structura sectorului agricol. În scopul dezvoltării antreprenoriatului şi competitivităţii sectorului agricol privat se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) crearea unui mediu de afaceri şi investiţional favorabil, optimizarea politicii fiscale

Această măsură prevede continuarea reformei regulatorii, crearea şi implementarea unei proceduri de raportare specifice mediului rural, promovarea unei politici investiţionale şi fiscale orientate spre specializarea întreprinderilor agricole în produse agricole cu valoare adăugată sporită;

2) dezvoltarea şi protecţia concurenţei

În acest scop se va acorda asistenţă tehnică şi se va facilita iniţierea unor afaceri noi şi dezvoltarea celor existente, în consolidarea capacităţilor de negociere, precum şi a accesului agenţilor economici din sectorul agroalimentar la pieţele de desfacere;

3) sprijin pentru asocierea şi cooperarea întreprinderilor sectorului agroalimentar

Măsura în cauză va include acţiuni de susţinere şi stimulare a integrării pe verticală şi orizontală, de promovare a asocierii benevole a producătorilor agricoli şi procesatorilor în asociaţii, concerne şi alte structuri;

4) îmbunătăţirea managementului întreprinderilor şi fermelor agricole

În acest context, acţiunile menite să îmbunătăţească managementul întreprinderilor şi fermelor agricole vor include modificarea cadrului legal privind protecţia drepturilor acţionarilor minoritari (membrilor cooperativelor), responsabilitatea managerilor întreprinderilor corporative. Totodată, organele de stat vor susţine şi promova certificarea sistemului de management al calităţii întreprinderilor din sectorul agroalimentar.

5.4. Cooperarea şi integrarea

Obiective specifice:

facilitarea cooperării producătorilor agricoli, în special, a fermierilor mici şi mijlocii, pe întregul lanţ valoric al pieţei: producere-depozitare şi păstrare-comercializare;

asigurarea protecţiei drepturilor patrimoniale ale membrilor cooperativelor, în special, a celor funciare.

Măsuri la nivel naţional:

1) îmbunătăţirea cadrului legal privind responsabilităţile managerilor cooperativelor

Măsura prevede introducerea unor modificări legislative privind responsabilităţile administrative şi materiale ale managerilor cooperativelor pentru daunele aduse cooperativei în mod intenţionat, inclusiv, modalităţile de restituire a acestora;

2) direcţionarea mijloacelor financiare publice destinate dezvoltării serviciilor agricole către cooperativele create de producătorii agricoli

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, din contul mijloacelor financiare ale bugetului de stat, va organiza concursuri de proiecte în vederea creării cooperativelor de prestare a serviciilor de mecanizare, veterinare, de irigare etc., precum şi a cooperativelor comerciale (de marketing);

3) focalizarea politicii investiţionale, inclusiv a investiţiilor realizate prin intermediul proiectelor şi organizaţiilor internaţionale, asupra asigurării specializării şi cooperării producătorilor agricoli

Această măsură va include (I) acţiuni de informare a potenţialilor investitori şi a producătorilor agricoli referitor la politica de promovare a cooperării în agricultură, (II) negocierea cu organizaţiile şi proiectele internaţionale a condiţiilor de finanţare a proiectelor investiţionale în sensul susţinerii de către acestea a cooperării în mediul rural.

Măsuri la nivel microeconomic:

1) stimularea creării cooperativelor în sectorul agricol, în special, în aprovizionarea cu mijloace de producţie, comercializarea produselor agricole şi prestarea de servicii agricole

Măsura în cauză va cuprinde acţiuni de informare şi de propagare a cooperării în rîndul populaţiei rurale, de distribuire a mijloacelor bugetului de stat şi ale celor locale pentru crearea şi dezvoltarea cooperativelor, inclusiv prin organizarea şi desfăşurarea concursurilor de granturi;

2) promovarea creării asociaţiilor de producători agricoli specializaţi în producerea şi comercializarea unui anumit produs (sau a unui grup de produse similare)

În scopul creării asociaţiilor producătorilor agricoli cu statut de organizaţii necomerciale se vor întreprinde acţiuni de susţinere administrativă, atît de către organele centrale de stat cît şi de către cele locale, de asemenea, va fi organizată o campanie de informare a populaţiei rurale referitor la rolul şi eficienţa asociaţiilor producătorilor în statele membre ale Uniunii Europene.

În scopul diminuării riscului constrîngerilor administrative, procedura de cooperare a fermierilor va fi supusă unei monitorizări din partea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Uniunii Producătorilor Agricoli "Uniagroprotect”, precum şi a altor asociaţii naţionale şi locale (regionale) ale producătorilor agricoli.

Integrarea pe verticală

Obiective specifice

crearea unui mediu de afaceri favorabil integrării pe verticală;

crearea facilităţilor pentru dezvoltarea industriei de prelucrare în localităţile rurale, în special a infrastructurii de păstrare şi prelucrare a producţiei agricole, conform standardelor europene

Intensificarea integrării pe verticală la nivel naţional se va promova prin realizarea unei politici de stimulare a acestui proces, iar la nivel microeconomic – prin integrarea întreprinderilor pe două dimensiuni distincte: (i) integrarea prin firme naţionale sau transnaţionale, bazate pe produsele alimentare de marcă, de înaltă standardizare, (ii) integrarea pe filiere pe un anumit produs sau grupe de produse similare. În perioada vizată de prezenta Strategie, prioritară va fi integrarea pe filiere pe un anumit produs, atît la nivel naţional cît şi regional. În scopul realizării obiectivelor specifice integrării pe verticală vor fi întreprinse următoarele măsuri.

Măsuri la nivel naţional:

Îmbunătăţirea cadrului de reglementări ale relaţiilor contractuale ale producătorilor agricoli cu întreprinderile industriei alimentare şi comercianţii angro

Această măsură are menirea să asigure nu numai o eficienţă sporită a sectorului agroalimentar, obţinută ca rezultat al integrării verticale, dar şi o echitate pentru toţi participanţii la această integrare, în mod special pentru agricultori. Acţiunile preconizate vor include modificarea cadrului legal (I) de negociere pentru principalele produse agricole (termenele-limită de negociere pentru anul următor, modalităţile de negociere a preţurilor, drepturile şi responsabilităţile părţilor etc.), (II) de asigurare a drepturilor acţionarilor minoritari.

Promovarea unui brand (marcă comercială) naţional pentru produsele agroalimentare

Crearea şi lansarea unei mărci comerciale naţionale (după modelul folosit pentru produsele vinicole) pentru produsele agroalimentare ce corespund standardelor europene de calitate ar putea stimula integrarea pe verticală prin creşterea cererii de produse agricole destinate exportului.

Orientarea investiţiilor destinate dezvoltării industriei alimentare, de depozitare şi de păstrare de către producătorii agricoli şi asociaţiile acestora

Această măsură ar permite atît consolidarea capacităţilor întreprinderilor agricole cît şi îmbunătăţirea situaţiei în localităţile rurale (crearea de noi locuri de muncă, venituri suplimentare pentru populaţia rurală).

Facilitarea integrării instituţionale prin crearea de concerne şi asociaţii

Aceste structuri necomerciale, create benevol de către participanţii la integrare, vor permite integrarea organizatorică şi tehnologică a întreprinderilor de aprovizionare, producţie agricolă şi prelucrare industrială, distribuţie şi vînzare angro şi cu amănuntul, realizată astfel încît să poată fi luate decizii pe întreg lanţul de activitate integrată. Totodată, întreprinderile-membre ale concernului sau asociaţiei vor rămîne în continuare întreprinderi de sine stătătoare atît din punct de vedere instituţional, cît şi economico-financiar.

5.5. Consolidarea terenurilor şi exploataţiilor agricole

Conform viziunii Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie a Naţiunilor Unite, consolidarea terenurilor agricole prevede soluţionarea unui spectru larg de probleme – de la folosirea raţională a terenurilor pînă la renaşterea comunităţilor rurale.

Realizarea acestui scop prin prisma procesului de consolidare se va efectua, în primul rînd, încurajînd eficienţa pieţei funciare, reducerea costurilor tranzacţiilor, ipotecarea etc. Anume piaţa funciară va facilita restructurarea şi apariţia întreprinderilor eficiente şi competitive în procesul consolidării sectoarelor de teren dispersate. O atenţie deosebită se va acorda gospodăriilor ţărăneşti care continuă să fie încă mici după suprafaţă ( în medie – 1,5 ha ), dar care includ în sine un potenţial deosebit (circa 40% din terenurile agricole ale ţării).

În temeiul celor menţionate mai sus, putem formula următoarea definiţie a consolidării terenurilor agricole. Consolidarea terenurilor agricole reprezintă un complex de măsuri economice, juridice, tehnice, organizatorice şi ecologice, orientate spre folosirea raţională a terenurilor agricole, sporirea eficienţei sectorului agricol în ansamblu şi drept rezultat – a nivelului de viaţă în comunităţile rurale.

Pentru trasarea corectă a scopului şi a sarcinilor consolidării terenurilor agricole într-un spaţiu concret – Republica Moldova, se impune elaborarea unor principii, criterii şi direcţii de bază ale consolidării.

Consolidarea terenurilor agricole are loc cu respectarea următoarelor principii de bază: benevol, necesitatea economico-socială, respectarea intereselor tuturor proprietarilor de teren din localitate, interesul economic, democratic, complexitate, transparenţă, etapizare, protecţia mediului.

Criteriile de bază, conform cărora proprietăţile pot fi considerate consolidate, sînt următoarele: stabilitatea proprietăţilor compacte în spaţiu şi în timp, suprafaţa, amenajarea teritoriului.

În republică sînt cunoscute şi se aplică următoarele direcţii de consolidare:

consolidarea parcelelor ce aparţin unei familii;

consolidarea individuală bazată pe acordul proprietarilor de utilizare a terenurilor agricole;

consolidarea terenurilor agricole în bază de arendă.

În cazul consolidării individuale proprietarii îşi păstrează dreptul asupra terenurilor ce le aparţin. Ei formează masive consolidate prin acorduri de utilizare a terenurilor, contracte de arendă pe termen convenit de părţi etc.

5.6. Finanţarea, subvenţionarea, politica fiscală şi investiţională

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea finanţării rurale în Republica Moldova s-au înregistrat schimbări pozitive considerabile. Se are în vedere atît dezvoltarea esenţială în ultimii ani a sistemelor de microfinanţare şi de finanţare prin cooperare, cît şi pătrunderea în masă a instituţiilor bancare în spaţiul rural.

Este foarte importantă micşorarea pentru agenţii economici din agricultură a ratei dobînzii bancare pînă la 6-10%. Ca urmare, va spori considerabil accesul la credite în acest sector.

În toată perioada de reformare sectorul agrar a fost şi este susţinut de subvenţii foarte modeste din partea statului, în măsura necesară. Conform calculelor, numai pentru revitalizarea sectorului zootehnic sînt necesare anual circa 700 mil.lei subvenţii (în primul rînd, pentru subvenţionarea producerii laptelui şi a cărnii), organizate în cadrul întreprinderilor private mici şi mijlocii. De asemenea, sînt necesare subvenţii direcţionate spre prestarea serviciilor de irigare, de mecanizare şi altor structuri ale infrastructurii de producere.

Realizarea măsurilor sus-menţionate este bazată pe:

intensificarea sistemului de asigurări în agricultură;

activizarea expansiunii structurilor financiare şi de asigurări în spaţiul rural;

încurajarea agenţilor economici de proporţii mici şi mijlocii din spaţiul rural privind accesul şi utilizarea eficientă a creditelor şi investiţiilor.

În scopul îmbunătăţirii sistemului de subvenţionare care va asigura securitatea alimentară a statului, diversificarea şi majorarea coşului de consum cu produse autohtone de calitate şi promovarea exporturilor produselor agroalimentare:

vor fi elaborate mecanisme de subvenţionare a producţiei agricole, în baza cărora vor fi aplicate normativele de subvenţionare directă a ramurilor prioritare şi strategice pentru economia ţării;

va fi creat mecanismul de subvenţionare compensatorie a investiţiilor în sectorul agroalimentar (procurarea tehnicii agricole, implementarea tehnologiilor avansate etc.);

va fi actualizat şi perfecţionat mecanismul de subvenţionare (integrală sau parţială) a ratei dobînzii bancare la creditele alocate producătorilor agricoli;

va fi elaborat un mecanism de susţinere a afacerilor noi ale familiilor tinere la sate, ceea ce va stimula, de rînd cu altele, şi rezolvarea problemei demografice în spaţiul rural;

va fi perfectat mecanismul privind atragerea resurselor financiare din cadrul proiectelor şi granturilor care activează în sectorul agroalimentar pentru dezvoltarea infrastructurii în spaţiul rural.

Anual în componenţa bugetului de stat va fi aprobat fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli în suma determinată faţă de anul precedent, cu o creştere în proporţie de majorare a veniturilor, aprobate în bugetul de stat pentru anul gestionar. În limita fondului menţionat, va fi elaborat mecanismul de compensare a costului anumitor cantităţi de motorină pentru un hectar de teren agricol prelucrat.

Sistemul fiscal reprezintă o structură contradictorie, care, pe de o parte, este menit să formeze partea de venituri, iar, pe de altă parte, trebuie să stimuleze dezvoltarea sectoarelor economiei naţionale, mai ales a agriculturii. Dezvoltarea acestui sector determină creşterea veniturilor populaţiei rurale, care, la rîndul lor, constituie o sursă stabilă de completare a bugetelor locale şi a celui naţional.

În diferite ţări există şi diverse gradaţii fiscale. Însă politica statului, direcţionată spre dezvoltarea agriculturii şi a sectorului rural prin funcţionarea Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 "Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, Programului Naţional "Satul Moldovenesc”, promovată prin micşorarea presingului fiscal, utilizînd diverse forme (înlesniri şi vacanţe fiscale, compensaţii etc.) va crea condiţii pentru sporirea exigenţei activităţii agenţilor economici în acest sector.

În legătură cu experienţa de introducere a impozitului unic în agricultură se prevede pentru perioada 2006 – 2010 de a scuti producătorii agricoli de plata:

impozitului pe venit;

taxei fondului rutier;

impozitului pe bunurile imobiliare;

taxei pentru apă.

Se consideră că scutirea agenţilor economici din sectorul agrar de povara fiscală menţionată va favoriza activitatea lor şi va spori, respectiv, şi eficienţa economică a acestora. Totodată, necesită soluţionare problema ce ţine de impozitarea întreprinderilor agricole care deţin la balanţa sa unele obiecte de prelucrare a producţiei agricole de mică capacitate, cum ar fi: morile, oloiniţele, brutăriile, secţiile de conservare etc.

Din punctul de vedere al reformării continue a sistemului fiscal în agricultură prezenta Strategie mai prevede:

optimizarea sistemului de control fiscal ca un sistem de protecţie a producătorilor agricoli şi de stimulare a activităţii agenţilor economici din acest sector;

simplificarea evidenţei (dărilor de seamă), mai ales a agenţilor economici din cadrul businessului mic din sectorul agrar;

minimalizarea şi/sau anularea serviciilor cu plată pentru sectorul agroalimentar, prestate de diferite organe statale, inclusiv cele de control.

Direcţiile de perfecţionare a politicii fiscale, de asemenea, în sectorul agroalimentar se vor stabili reieşind din Concepţia reformei fiscale în Republica Moldova şi obiectivele politicii fiscale pe termenul mediu respectiv.

Optimizarea presiunii fiscale se va realiza prin continuarea modificării structurii cotelor impozitelor. În perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană se impune crearea cadrului legislativ adecvat legislaţiei ţărilor semnatare a acordurilor de asociere la Uniunea Europeană, prin familiarizarea cu principiile prevăzute de directivele Uniunii Europene şi reflectarea acestora în Codul fiscal.

Investiţiile directe au fost şi rămîn de o mare importanţă în accelerarea procesului de restructurare şi modernizare a sectoarelor agricol şi alimentar ale ţării. Investiţiile directe străine asigură nu numai capitalul necesar pentru renovarea activelor fizice, ci acordă posibilităţi de management, marketing şi tehnologie, care sînt limitate în ţară. Acestea pot, de asemenea, condiţiona obţinerea informaţiilor ample despre pieţele de export, şi stabilirea relaţiilor de afaceri pe aceste pieţe, ceea ce poate spori performanţa producerii orientate spre export.

În trecut, Republica Moldova a atras investiţii directe relativ reduse, acestea pătrunzînd mai anevoios, în special, în sectorul agricol, ca urmare a perceperii mediului de afaceri ca fiind cu un cadru legislativ şi instituţional schimbător.

Cu toate că în ultimii 2-3 ani se constată creşterea investiţiilor în capitalul fix al întreprinderilor agricole, totalul general al acestor investiţii nu acoperă nivelul de uzură al activelor materiale, ultimele rămînînd în permanentă descreştere.

Deficitul investiţiilor pentru asigurarea reproducerii simple a mijloacelor fixe din agricultură constituie aproximativ 135 mil.lei anual, iar pentru reproducerea lor lărgită sînt necesare anual circa de 12-15 ori mai mult. Identificarea necesarului de investiţii pe ramuri (grupuri de culturi) şi/sau domenii de activitate se face prin elaborarea şi implementarea strategiilor sau programelor respective.

Priorităţile investiţionale, la nivel de agenţi economici din sectorul agricol, sînt:

sectorul zootehnic (cu excepţia aviculturii);

dezvoltarea viticulturii şi pomiculturii;

dezvoltarea legumiculturii;

culturile tehnice (floarea-soarelui, sfecla de zahăr, plantele medicinale, uleiurile eterice, tutunul ş.a.);

înzestrarea tehnică şi tehnologică a sectorului agrar;

producerea seminţelor şi materialului săditor;

producerea biocombustibilului;

prestarea serviciilor de mecanizare, zooveterinare etc.

Ca o direcţie specifică pentru investiţii în sectorul agrar trebuie să fie evidenţiată dezvoltarea agriculturii organice sau ecologice. Încă un element specific privind politica investiţională în sectorul agrar îl constituie caracterul lor privat. În prezent la fiecare leu de investiţii publice în sectorul agrar cele private constituie 4 lei. Avînd în vedere că ponderea pămînturilor agricole, aflate în proprietatea publică la etapa finalizării procedurii de privatizare, alcătuieşte 14,3%, această corelaţie se va păstra şi în continuare. Deci, ponderea investiţiilor private în sectorul agrar este preconizată la nivel de 80-85%, restul fiind investiţii de stat şi/sau ale întreprinderilor cu capital mixt.

La nivel naţional o atenţie deosebită în politica investiţională trebuie să fie acordată dezvoltării sistemelor:

de pregătire a cadrelor şi de asigurare ştiinţifică;

de consultanţă şi de perfecţionare profesională a agricultorilor;

de irigare (şi/sau de aprovizionare cu apă) la nivelurile regional şi local;

de infrastructură (de producere şi de menire socială).

Un şir de acţiuni ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, executate în comun cu alte organe guvernamentale de resort, vor îmbunătăţi mediul de afaceri atît pentru oamenii de afaceri din ţară, cît şi pentru cei din străinătate şi, în consecinţă, se va înregistra o creştere esenţială a investiţiilor directe în sectoarele agricol şi alimentar.

5.7. Dezvoltarea sistemului de standardizare şi certificare

Dezvoltarea continuă a agriculturii şi industriei alimentare şi recunoaşterea produselor autohtone pe pieţele internaţionale sînt elemente de bază ale sistemului de standardizare, de evaluare a conformităţii (certificare) a produselor.

Practica mondială şi naţională a descoperit un şir de probleme ce pot fi soluţionate prin intermediul sau în exclusivitate numai prin procedura standardizării şi a stabilit diversitatea formelor şi metodelor de efectuare a acestor activităţi în funcţie de starea şi dezvoltarea economiei naţionale.

Republica Moldova, aderînd la pieţele exterioare în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ale Uniunii Europene, se confruntă cu necesitatea adaptării la exigenţele internaţionale cu privire la sistemele de siguranţă şi calitate a produselor moldoveneşti. Ţara necesită programe noi de control al calităţii, de implementare a tipurilor moderne de standarde, inclusiv internaţionale.

Normele ce devin obligatorii confirmă existenţa sistemului de management al calităţii şi prezintă setul de documente în care intră cerinţele normative şi normele, prin intermediul cărora se ţin sub control principalele procese din întreprindere. Aceasta devine foarte important pentru dezvoltarea sistemului de standardizare şi certificare în Republica Moldova.

Politica statului în domeniul standardizării se realizează prin Sistemul naţional de standardizare.

Activitatea sistemului de standardizare este bazată pe cadrul legislativ asigurat de principalele legi, cum sînt:

Legea nr.866-XIV din 10 martie 2000 privind barierele tehnice în calea comerţului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.65-67, art.462);

Legea nr.590-XIII din 22 septembrie 1995 cu privire la standardizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.11-12, art.116);

Legea nr.186-XV din 24 aprilie 2003 cu privire la evaluarea conformităţii produselor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.141-145, art.566);

Legea nr.105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.126-131, art.507).

Dezvoltarea sistemului privind procesele de standardizare şi evaluare a conformităţii produselor agroalimentare se efectuează prin programe speciale, elaborate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în comun cu Ministerul Sănătăţii.

Dezvoltarea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova va fi cu atît mai atractiv pentru investitori şi activitatea businessului, cu cît mai activ şi intensiv vor fi implementate sistemele internaţional şi european de standardizare şi certificare.

[Pct.5.7 modificat prin Hot.Guv. nr.462 din 24.03.2008, în vigoare 01.04.2008]

5.8. Dezvoltarea pieţei produselor agroalimentare interne şi promovarea exportului

Consumul intern de produse agroalimentare este partea considerabilă, care, în mare măsură, determină nivelul şi calitatea vieţii cetăţenilor ţării şi este reglementat de normele fiziologico-sanitare contemporane în volum şi structură, însă pentru Republica Moldova – cel puţin 3,1-3,3 mii/kcal zilnic pe cap de locuitor matur. Structura şi volumul consumului alimentar depinde, în primul rînd, de bunăstarea populaţiei, precum şi de nivelul de dezvoltare a agriculturii şi industriei de prelucrare, de cota produselor importate şi exportate.

Piaţa produselor agroalimentare, din punct de vedere organizatoric, nu s-a constituit nici în centru, nici în teritoriu: o parte din produsele de origine vegetală şi animală continuă să se vîndă fără controlul fitosanitar şi veterinar, în condiţii sanitare insuportabile, predomină vînzările în detaliu şi prea puţin cele cu ridicata. Exportul produselor agroalimentare necesită o restructurare fundamentală privind calitatea, certificarea, ambalarea, transportarea, depozitarea etc.

Reieşind din perspectivele de dezvoltare a agriculturii moldoveneşti, tendinţele de export se vor păstra la produsele calitative tradiţionale de origine vegetală – zahăr (tos, format, cristalic), ulei vegetal (floarea-soarelui, rapiţă), piei (preponderent tăbăcite), băuturi de firmă (calitate superioară), vinuri din zonele specifice (Purcari etc.) şi de colecţie, struguri şi fructe proaspete, sucuri concentrate, legume şi produse din legume prelucrate profund; de origine animalieră – carne şi produse din carne de bovine, carne de porc, de pasăre etc., precum şi produse lactate.

Substituirea importului rezultă din politicile tarifare adecvate intereselor economice ale statului şi ale agenţilor economici, care în fond, prevăd:

respectarea angajamentelor asumate de către Republica Moldova faţă de diverse instituţii şi organisme internaţionale (OMC, BM, FMI etc.);

perfecţionarea structurii importului, pornind de la caracterul regimului de import (preferenţial sau nepreferenţial);

optimizarea importului şi exportului, majorarea cotei producţiei finite în export şi minimalizarea cotei lor în import.

Republica Moldova, fiind o ţară mică cu o piaţă cu capacitate mică şi cu resurse naturale limitate, depinde, în măsură considerabilă de factorul extern atît în privinţa importării resurselor energetice şi a materiei prime, cît şi a pătrunderii pe pieţele străine, pentru desfacerea produselor agricole autohtone.

În vederea dezvoltării comerţului cu produse agricole şi în baza principiului de încadrare în contextul strategiilor elaborate expertizate şi acceptate, cum ar fi Strategia de integrare europeană a Republicii Moldova, SCERS, Programul Naţional "Satul Moldovenesc", Strategia de Dezvoltare a Comerţului cu Produse Agricole – SDCPA şi activitatea OMC, în acord de colaborare bilaterală sau în grup ( în comunităţi – CSI, GUAM etc.), este necesară divizarea strategiilor de dezvoltare a comerţului interior şi exterior, precum şi a fiecăreia din ele pe termene lung, mediu şi scurt.

În activitatea practică substituirea importului se aplică, conform Hotărîrii Guvernului nr.1186 din 22 noiembrie 2000 "Cu privire la aprobarea Concepţiei de substituire a produselor de import”, ca parte componentă a politicii industriale a Moldovei, care urmăreşte scopul satisfacerii cerinţelor pieţei interne în produse autohtone. În ceea ce priveşte sectorul agrar al ţării, acest scop poate fi atins, cu condiţia realizării următoarelor activităţi:

fabricarea şi comercializarea în ţară a produselor noi solicitate pe piaţă internă, substituindu-le pe cele de import (fitotehnice şi animaliere);

reducerea consumurilor de resurse energetice şi materiale pe unitate de produs;

introducerea sistemelor recuperative;

implementarea sistemelor de management al calităţii, conform standardelor ISO 9000:2000;

întocmirea şi realizarea programelor de colaborare cu partenerii de peste hotare;

susţinerea eforturilor producătorilor agricoli în mişcarea de cooperare în vederea penetrării în comun a pieţelor externe cu produse agroalimentare competitive.

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare urmează să elaboreze un Program unic pentru promovarea exportului şi protecţia pieţei interne de importul produselor de calitate joasă (cartofi, legume, mezeluri etc.), precum şi al seminţelor (floarea-soarelui, sfecla de zahăr etc.) şi materialului săditor prin implementarea neîntîrziată a condiţiilor europene de standardizare, marcare, ambalare etc.

5.9. Dezvoltarea infrastructurii de producere

Asigurarea volumului necesar şi a calităţii înalte a produselor agricole este determinată, în mare măsură, de nivelul adecvat al infrastructurii de producere în toate domeniile, inclusiv sectoarele fitotehnic, zootehnic.

Cît priveşte sectorul fitotehnic, se vor extinde serviciile de achiziţionare şi utilizare a îngrăşămintelor minerale, a celor organice, de prelucrare la timp a culturilor agricole împotriva bolilor, vătămătorilor, buruienilor etc. În acest context, un rol deosebit în obţinerea calităţii înalte a produselor fitotehnice aparţine serviciilor de depozitare şi păstrare a produselor agricole, pe durată medie şi lungă, structurilor de desfăşurare şi comercializare a producţiei, precum şi staţiilor şi laboratoarelor agrochimice, institutelor de cercetări în acest domeniu.

Sectorul zootehnic necesită să fie asigurat la nivelul corespunzător cu servicii veterinare cu o gamă amplă la toate fazele de reproducţie a animalelor şi păsărilor. Aceste servicii vor fi efectuate, în primul rînd, de structurile veterinare de stat. Alocarea de finanţe în scopul protecţiei plantelor şi animalelor este o activitate destul de eficientă şi necesară pentru dezvoltarea complexului agroalimentar.

O dezvoltare prioritară în perioada de referinţă vor cunoaşte unităţile economice, care oferă servicii de aprovizionare cu seminţe, material săditor, îngrăşăminte, pesticide, noi hibrizi de animale şi păsări, adaptaţi la condiţiile ţării şi zonelor ei natural-economice.

Concepţia politicii naţionale în domeniul resurselor de apă, corelează cu cerinţele stipulate în SCERS şi determină necesitatea stringentă de reformare a sectorului acvatic, în primul rînd, în vederea sporirii influenţei acestuia asupra stabilităţii social-economice a ţării, precum şi modificării principiilor de gestionare a resurselor de apă, bazate pe recomandările Conferinţei internaţionale privind apa şi mediul ambiant (Dublin, 1992).

Infrastructura de producere prevede şi alte direcţii şi căi de deservire benefică a agriculturii, cum sînt cele de ameliorare şi irigare a terenurilor, mecanizare şi reparare a tehnicii şi utilajului, serviciile de construcţii, electrificare, gazificare, informatizare etc., care, în aceeaşi măsură, pot fi oferite atît de către stat, cît şi de alte structuri specializate ori asociate cu capital privat sau de stat.

5.10. Inofensivitatea ecologică a sectorului agroalimentar

Implicarea pe scară largă a tehnologiilor moderne în fitotehnie şi zootehnie este bazată pe utilizarea intensivă a mai multor componente chimice de protecţie a plantelor, de deservire veterinară a animalelor, de îngrăşare minerală a solului etc. Cu toate că utilizarea elementelor nutritive (de protecţie a plantelor, de tratare a animalelor etc.) este necesară, iar deseori şi unica ieşire din crizele adînci fito- şi zooveterinare, utilizarea lor abuzivă poate cauza daune considerabile atît sănătăţii oamenilor şi animalelor, cît şi mediului înconjurător în ansamblu.

Drept exemplu convingător al acestor daune poate servi pericolul major de poluare a mediului înconjurător pe care îl reprezintă aceste 1712 tone de substanţe şi deşeuri toxice, inclusiv pesticidele inutilizabile, acumulate pe parcursul anilor şi deceniilor în sectorul agrar şi stocate în prezent în 340 de depozite, parţial distruse, lipsite de pază şi de protecţie.

În calitate de direcţie generală de asigurare a inofensivităţii ecologice a sectorului agroalimentar prezenta Strategie prevede:

adaptarea cadrului legislativ autohton privind utilizarea substanţelor fito- şi zoofarmaceutice la cerinţele şi regulamentele respective ale Uniunii Europene;

organizarea utilizării şi păstrării corecte a substanţelor chimice şi a pesticidelor;

popularizarea cunoştinţelor şi culturii ecologice în rîndurile populaţiei;

crearea unei structuri de stat, responsabile de sortare, prelucrare şi nimicire a deşeurilor;

elaborarea şi implementarea în practică a unor regulamente privind prevenirea, evaluarea şi compensarea prejudiciului cauzat mediului înconjurător şi resurselor naturale în urma activităţii agricole.

O atenţie deosebită va fi acordată reglementării conţinutului de reziduuri de pesticide şi de alte elemente toxice în produsele agroalimentare, inclusiv produsele de origine animală. Fiind ultima (înainte de consumul final) etapă de control al calităţii produselor consumabile, reglementarea limitelor maxime ale reziduurilor de pesticide va stabili repere cantitative stricte privind eliminarea cazurilor de folosire abuzivă a mijloacelor chimice (şi de altă natură) în sectoarele fito- şi zootehnice.

6. DEZVOLTAREA RAMURILOR ŞI DIRECŢIILOR

STRATEGICE ALE SECTORULUI AGROALIMENTAR

6.1. Principiile selectării ramurilor şi direcţiilor strategice

Condiţiile climaterice ale Republicii Moldova necesită respectarea cerinţelor agrotehnice de succesiune a culturilor agricole, asigurarea folosirii egale a resurselor tehnico-materiale ale muncii, asigurarea maximală a pieţei din ţară cu produse alimentare şi a altor factori ce formează caracterul multiramural al sectorului agrar din republică.

În acelaşi timp, există diferenţe însemnate în nivelul de eficienţă al producerii diferitelor producţii agricole, cu potenţial de export. Pornind de la aceasta, politica agrară a statului trebuie, pe de o parte, să asigure condiţiile pentru dezvoltarea stabilă a sectorului agrar drept complex multiramural, iar, pe de altă parte, să stimuleze dezvoltarea celor mai eficiente şi de perspectivă ramuri din punct de vedere economic, asigurînd, concomitent, formarea structurii optimale a sectorului de producere agricolă.

La baza selectării ramurilor prioritare stau criteriile obiectiv-economice, dintre care principalele sînt:

mărimea valorii adăugate, obţinute din producerea produsului agricol primar şi/sau în procesul de prelucrare a producţiei agricole;

potenţialul de export;

nivelul de eficienţă al folosirii resurselor de muncă, de finanţe şi tehnico-materiale;

asigurarea potenţialului de producere al industriei de prelucrare cu materia primă necesară;

influenţa asupra securităţii alimentare a ţării.

Analiza diferitelor ramuri ale producerii agricole denotă că la etapa dată ramurile prioritare sînt:

viticultura şi vinificaţia;

pomicultura;

creşterea legumelor;

culturile tehnice, în primul rînd sfecla de zahăr;

producerea laptelui şi a cărnii (bovine, porcine, păsări);

ramurile industriei alimentare.

Pe măsura dezvoltării ramurilor menţionate, precum şi în funcţie de schimbarea conjuncturii de piaţă, statul poate include noi priorităţi şi schimba formele de susţinere a ramurilor prioritare.

6.2. Strategii ramurale de dezvoltare a sectorului fitotehnic

6.2.1. Viticultura şi vinificaţia

Complexul vitivinicol deţine o poziţie strategică în economia naţională a Republicii Moldova. Plantaţiile viticole, ocupînd doar cca 7 la sută în structura terenurilor agricole, asigură obţinerea a cca 20-25 la sută din valoarea producţiei agroindustriale. Exportul producţiei vinicole constituie aproximativ 28-30 la sută din exportul total al mărfurilor. Dintre ramurile economiei naţionale sectorului vitivinicol îi revin cele mai mari defalcări în bugetul public naţional.

Dezvoltarea complexului vitivinicol se realizează în baza Programului de restabilire şi dezvoltare a viticulturii şi vinificaţiei în anii 2002 – 2020, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1313 din 24 octombrie 2002. În primii ani de implementare a programului nominalizat s-au înregistrat tendinţe pozitive de dezvoltare a pepinieritului viticol, viticulturii şi vinificaţiei.

Rezultatele activităţii industriei vinului sînt condiţionate, în mare măsură, de exportul producţiei alcoolice. Circa 95 la sută din volumul producţiei fabricate în republică este exportată.

Actualmente în republică funcţionează 145 de întreprinderi vinicole, inclusiv 124 – cu vinificaţie primară. În ultimii ani au fost reutilate cu utilaj modern 18 întreprinderi vinicole, inclusiv 9 – în baza creditelor oferite de instituţiile bancare internaţionale şi 9 – din surse proprii. Baza tehnico-materială a celorlalte întreprinderi necesită modernizare şi reutilare. Sînt conforme cerinţelor standardelor europene din vinificaţie 25 de întreprinderi de vinificaţie primară şi secundară (de îmbuteliere a vinurilor).

Obiectivul general al Strategiei de dezvoltare a complexului vitivinicol în perioada anilor 2006 – 2015 este asigurarea unei dezvoltări durabile şi echilibrate a acestuia prin crearea unui mediu favorabil pentru activitatea agenţilor economici din domeniu.

Ca obiective operaţionale ale Strategiei se configurează următoarele:

realizarea integrală a prevederilor Programului de restabilire şi dezvoltare a viticulturii şi vinificaţiei în anii 2002 -2020, preconizate pentru perioada respectivă, concretizarea şi revederea unor poziţii ale acestuia pornind de la cerinţele actuale ale pieţelor de desfacere a producţiei vitivinicole şi tendinţele de dezvoltare;

perfecţionarea bazei legislative şi normative din domeniu în vederea conformării acesteia la cerinţele internaţionale şi realizării Planului de Acţiuni "Republica Moldova – Uniunea Europeană”;

delimitarea eficientă a arealului vitivinicol, optimizarea suprafeţelor plantaţiilor viticole sub aspectul regiunilor vitivinicole şi extinderea cultivării viţei de vie în zona de nord a republicii;

ameliorarea sortimentului viţei de vie şi orientarea acestuia spre obţinerea unei producţii vitivinicole solicitate pe pieţele de desfacere, optimizarea structurii sortimentale a plantaţiilor viticole sub aspectul regiunilor vitivinicole şi direcţiilor de utilizare a strugurilor;

revitalizarea sectorului de producere a strugurilor pentru masă şi asigurarea unei dezvoltări dinamice şi eficiente a acestuia;

consolidarea bazei pepinierelor viticole şi asigurarea integrală a producătorilor de struguri cu material săditor viticol autohton, cu valoare biologică sporită;

sporirea productivităţii plantaţiilor şi pepinierelor viticole prin implementarea tehnologiilor avansate, bazate pe aplicarea factorilor intensivi de producţie;

revitalizarea, dezvoltarea şi modernizarea bazei de păstrare a strugurilor pentru masă şi asigurarea unei perioade mai îndelungate de păstrare a acestora;

încurajarea producătorilor mici de struguri în vederea creării unor exploataţii viticole optime, cooperării pentru prestarea serviciilor de îngrijire a plantaţiilor, condiţionare, păstrare şi transportare a strugurilor pentru masă;

consolidarea poziţiilor pe pieţele tradiţionale de desfacere a producţiei vitivinicole şi penetrarea pe noi pieţe;

diversificarea producţiei vinicole, optimizarea structurii şi impulsionarea activităţilor de promovare a acesteia;

asigurarea unei producţii vitivinicole competitive şi sporirea eşalonată a exportului acesteia;

sporirea exigenţelor faţă de calitatea producţiei vinicole şi racordarea acestora la cerinţele Uniunii Europene;

reutilarea şi modernizarea bazei tehnice, perfecţionarea procedeelor tehnologice la întreprinderile de vinificaţie primară şi secundară;

utilizarea metodelor noi de analiză şi apreciere a calităţii produselor vinicole;

armonizarea normativelor şi practicilor existente din domeniu cu cele internaţionale;

impulsionarea activităţilor de atragere a investiţiilor, proiectelor de asistenţă tehnică şi a granturilor în ramură, consolidarea eforturilor în vederea creării întreprinderilor mixte;

perfecţionarea mecanismelor de stimulare şi susţinere de către stat a producătorilor din complexul vitivinicol şi de promovare a producţiei vinicole;

direcţionarea cercetărilor ştiinţifice în vederea perfecţionării tehnologiilor de obţinere a unei producţii vitivinicole competitive, ameliorarea pregătirii şi perfecţionării cadrelor.

Ca impact al realizării obiectivelor nominalizate, către anul 2015, în întreprinderi se preconizează obţinerea următorilor indicatori de producţie şi economici:

extinderea eşalonată a suprafeţelor plantaţiilor viticole pînă la 130 mii ha, inclusiv cu soiuri de masă pînă la 20 mii ha;

înfiinţarea a 75 mii ha de plantaţii viticole moderne şi defrişarea a 55 mii ha;

sporirea volumului de producere a materialului săditor viticol pînă la 25 mil. viţe altoite;

trecerea, începînd cu anul 2007, la înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru struguri cu material săditor devirozat de categorii biologice "certificat” şi "standard”, iar către 2015 – doar "certificat”;

aplicarea irigării prin picurare în plantaţiile viticole pe o suprafaţă de cel puţin 20 mii ha, inclusiv în cele cu soiuri de masă – 5 mii ha;

sporirea producţiei globale de struguri pînă la 1,2 mil.tone, inclusiv struguri pentru masă – 200 mii tone;

majorarea exportului de struguri pentru masă pînă la 40 mii tone;

reutilarea şi modernizarea tuturor întreprinderilor vinicole;

sporirea volumului de prelucrare a strugurilor şi de producere a vinurilor brute de cca 3 ori;

creşterea volumului de fabricare a producţiei vinicole pînă la 1,0 mlrd. sticle;

sporirea ponderii vinurilor de calitate pînă la cca 30 la sută, inclusiv a celor cu denumire de origine (VDO) – pînă la cca 5 la sută din volumul total al vinurilor naturale;

sporirea volumului de producere a divinului de cca 2,1 ori şi a vinurilor spumante – de 1,7 ori;

majorarea volumului de fabricare a producţiei alcoolice în expresie valorică pînă la cca 10 700 mil.lei;

creşterea exportului producţiei alcoolice pînă la cca 745 mil.dolari SUA;

reducerea exportului vinului – materie primă şi a vinului în vrac pînă la 2,5 mil.dal sau de cca 3,0 ori;

sporirea exportului producţiei vinicole în ţările Uniunii Europene şi în alte părţi ale lumii pînă la 25 la sută din volumul total şi reducerea respectivă a acestuia în ţările CSI, asigurînd concomitent, o sporire cantitativă de cca 2,5 ori;

crearea în ramură în perioada de referinţă, a cca 10 mii locuri de muncă;

majorarea defalcărilor la bugetul public naţional de cel puţin 2,0 ori.

6.2.2. Fructe şi pomuşoare

Criza economica s-a reflectat negativ şi asupra pomiculturii. Recolta globală de fructe în medie pe anii 2000-2005 s-a redus faţă de anii 1986-1990 de 2,5 ori. Pomicultura a devenit o ramura nerentabilă. O situaţie alarmantă s-a creat şi în industria prelucrătoare de fructe din cauza lipsei materiei prime.

Actualmente, republica dispune de circa 110 mii ha de livezi, din care în jur de 75 mii ha posedă un potenţial considerabil de producţie, care poate fi valorificat prin efectuarea măsurilor economico-organizatorice şi tehnologice.

Dezvoltarea. Direcţia strategică de dezvoltare a pomiculturii constă în exploatarea eficientă a plantaţiilor existente şi în înlocuirea succesivă a acestora cu plantaţii de tip nou: cu sortiment modern, tehnologii avansate, care asigură intrarea timpurie pe rod, productivitate înaltă de fructe ecologice şi competitive, solicitate pe piaţa internă şi pe cea externă. Se preconizează extinderea exportului în ţările occidentale, în baza îmbunătăţirii calităţii terapeutice, în special, a fructelor de categoria "ecoprodus” şi produselor derivate.

Prioritate, în raport cu alte specii pomicole, se va acorda culturilor nucifere – nucul comun, migdalul şi alunul, producţia cărora, pe plan mondial, în special pe piaţa ţărilor europene, este solicitată, în proporţii tot mai mari şi la preţuri rezonabile. Sporirea volumelor de export a nucilor şi produselor derivate are menirea să contribuie esenţial la creşterea venitului naţional şi echilibrarea balanţei de plăţi.

În acest sens, o atenţie deosebită se va atribui măsurilor de realizare a obiectivelor Programului naţional pentru dezvoltarea culturilor nucifere pînă în anul 2020. Suprafaţa acestor culturi va fi extinsă pînă la 14,8 mii ha, din care 14,0 mii ha revin nucului altoit şi 0,8 mii ha migdalului. Începînd cu anul 2008, în fiecare an vor fi înfiinţate plantaţii noi, pe o suprafaţă de 1000 ha cu soiuri omologate şi exploatate, conform tehnologiilor avansate, fiind asigurată intrarea timpurie în fructificare deplină, productivitatea înaltă a livezilor, calitatea superioară a producţiei şi, respectiv, competitivitatea acesteia pe piaţa internă şi cea externă.

Sortimentul. Actualmente, sortimentul omologat cuprinde 207 soiuri. Livezile fondate cu soiurile omologate creează un conveier neîntrerupt de fructe pentru folosire în stare proaspătă, de asemenea, pentru export şi pentru industrializare – de la cele mai timpurii pînă la cele mai tîrzii.

Pe parcursul anilor 2006-2015 va creşte ponderea producţiei de prune, nuci şi de alte fructe solicitate pe piaţa internă şi pe cea externă, vor fi obţinute şi introduse în cultură unele soiuri şi portaltoaie noi, rezistente la boli, dăunători, condiţii pedoclimatice, înalt productive, cu fructe de calitate superioară, cu pomi de talie mică, compactă, pretabili la sistemul intensiv şi superintensiv de cultură.

Materialul săditor. Pentru asigurarea renovării plantaţiilor pomicole se preconizează producerea materialului săditor cu calităţi biologice şi fitosanitare superioare în cantităţi necesare.

Materialul săditor pomicol se va produce în unităţi agricole cu volum considerabil de producţie, care dispun de bază tehnico-materială modernă, de cadre de înaltă calificare şi sînt integrate cu instituţiile ştiinţifice.

Înfiinţarea plantaţiilor. Producerea de fructe urmează să fie concentrată în întreprinderi agricole cu volum de producţie considerabil: concerne, societăţi pe acţiuni, gospodării colective, fermieri.

Înfiinţarea plantaţiilor noi se va efectua conform proiectelor ştiinţific fundamentate, bazate pe tehnologii moderne, economisitoare de resurse energetice şi de materiale, orientate spre: optimizarea structurii pomologice, dictată de cerinţele pieţelor de desfacere, utilizarea, cît mai deplină a potenţialului ecologic, biologic, tehnologic, organizatoric, economic, caracteristice fiecărui sector de teren şi unităţi agricole.

Asigurarea ştiinţifică se va efectua prin următoarele direcţii de cercetare fundamentală: resursele ecologice, crearea şi implementarea soiurilor şi portaltoaielor noi, producerea materialului săditor cu valori biologice şi fitosanitare superioare, elaborarea şi implementarea sistemelor superintensive de cultură cu productivitate înaltă şi foarte înaltă, elaborarea şi implementarea sistemelor de producere a fructelor bioprodus.

Cercetările aplicative vor fi orientate spre elaborarea şi implementarea tehnologiilor moderne de înfiinţare şi exploatare a plantaţiilor pomicole, prelucrarea industrială profundă a fructelor şi reducerea deşeurilor, standardizarea producţiei.

Asigurarea cu cadre. Obţinerea rezultatelor preconizate necesită o modernizare esenţială, conform cerinţelor, a producţiei, cu susţinerea financiară de către stat a sistemului de pregătire a cadrelor ştiinţifice, specialiştilor cu studii universitare, a specialiştilor în colegii şi licee agricole, şcoli tehnico-profesionale şi direct în unităţile agricole.

Dirijarea. Piaţa contemporană necesită loturi considerabile de producţie calitativă şi competitivă cu anumită destinaţie. Realizarea acestor obiective este posibilă în condiţiile integrării agroindustriale pe principii reciproc avantajoase a partenerilor în concerne, asociaţii, cooperative producătoare de fructe, de prelucrare, păstrare şi comercializare a producţiei.

Rolul statului constă în elaborarea cadrului legislativ, coordonarea şi dirijarea dezvoltării durabile a complexului agroindustrial pomicol la nivel macroeconomic, asistenţa tehnico-ştiinţifică, susţinerea producătorilor, inclusiv financiară, protejarea producătorului autohton, a pieţei interne şi a consumatorului.

Asigurarea financiară. Renovarea pomiculturii necesită resurse financiare considerabile în sumă de circa 602 mil. dol. SUA pentru asigurarea progresului tehnico-ştiinţific în ramură, producerea materialului săditor pomicol şi bacifer devirozat, înfiinţarea şi exploatarea plantaţiilor de tip nou, modernizarea utilajului şi tehnologiilor de prelucrare şi păstrare a producţiei, armonizarea standardelor, certificarea producţiei.

Eficienţa economică. Evaluarea eficienţei economice de la renovarea pomiculturii confirmă că producţia de fructe va deveni rentabilă începînd cu anii 2006-2007.

Spre finele anului 2015 suprafaţa speciilor sămînţoase vor constitui 62,4%, de sîmburoase – 32,7%, nucifere – 4,4% şi bacifere – 0,5%. Se preconizează scăderea ponderii mărului, iar a speciilor de păr şi gutui, dimpotrivă va creşte. Va spori, de asemenea, ponderea culturilor nucifere şi bacifere.

Se preconizează următoarea repartizare a plantaţiilor pomicole pe zone economico-geografice: Nord – circa 50 la sută din suprafaţa totală, Centru – 22 la sută, Sud-Est – 12 la sută, Sud – 16 la sută.

Repartizarea speciilor pomicole se va efectua în funcţie de condiţiile pedoclimatice, experienţa acumulată pe parcursul deceniilor şi alţi factori. Culturile sămînţoase: mărul, părul şi gutuiul se vor planta la Nord (mărul şi părul) – 56 la sută şi, respectiv, 18 la sută, Centru – 21, 15 şi 1 la sută, Sud-Est (Nistreană) – 44 , 10 şi 1 la sută, Sud – 25, 10 şi 1 la sută; speciile sîmburoase: Nord – prun – 10 la sută, cireş – 6 la sută, vişin – 4 la sută; Centru – prun – 30 la sută, cais – 7 la sută, piersic – 5 la sută, cireş – 8 la sută, vişin – 6 la sută; Sud-Est (Zona Nistreană) – prun – 7 la sută, cais – 15 la sută, cireş – 5 la sută, piersic – 7 la sută, vişin – 5 la sută; Sud – prun – 7 la sută, cais – 20 la sută, piersic – 15 la sută, cireş – 10 la sută, vişin – 8 la sută. Nucul şi culturile bacifere se recomandă a fi cultivate în toate zonele şi microzonele cu condiţiile pedoclimatice necesare.

Suprafaţa plantaţiilor pe rod în anul 2006 a constituit – 104,51 mii ha. În anul 2010 suprafaţa acestor plantaţii se va reduce pînă la circa 97 mii ha, urmînd a fi redusă pînă la circa 91,08 mii ha în anul 2015.

Concomitent se preconizează sporirea substanţială a producţiei medii la ha în funcţie de potenţialul genetic înalt al speciilor pomicole cultivate în republică.

6.2.3. Legume

Legumicultura în Republica Moldova a fost şi continuă să fie una din ramurile principale menite să asigure, în sensul securităţii alimentare a populaţiei, un consum raţional şi un sortiment de legume adecvat, industria prelucrătoare cu materie primă şi activitatea de export a legumelor în stare proaspătă şi prelucrată.

Importanţa economică a acestei ramuri rezultă din ponderea legumelor în alimentaţia populaţiei, folosirea intensivă a terenurilor şi a forţei de muncă, obţinerea unui volum de producţie sporit, precum şi a unor venituri substanţiale.

Condiţiile pedoclimatice favorabile, tradiţiile şi experienţa acumulată permit cultivarea unei game largi de specii legumicole şi obţinerea unor volume considerabile de legume cu calităţi organoleptice şi tehnologice înalte.

În anii de tranziţie spre economia de piaţă legumicultura a înregistrat o decădere. Producţia globală de legume s-a redus de cca 4,0 ori, constituind 389 mii t în anul 2005, ca rezultat al diminuării pînă la 36,7 mii ha a suprafeţelor cultivate cu legume şi a scăderii producţiei medii. De asemenea, s-a redus substanţial şi producerea de legume pe teren protejat, serele de iarnă, devenind, practic, inutilizabile.

Modificări esenţiale s-au produs în structura valorificării producţiei legumicole. Volumele de achiziţionare şi prelucrare a legumelor de către fabricile de conserve, precum şi de livrare pe pieţele tradiţionale s-au micşorat esenţial, constituind 8-10 la sută şi, respectiv, 4-5 la sută din recolta globală, majorîndu-se, totodată, volumele de comercializare în stare proaspătă pe piaţa internă.

Toate acestea, precum şi alte probleme cu care se confruntă sectorul de producere a legumelor, impun elaborarea şi implementarea unui sistem de acţiuni de ordin organizatoric, tehnologic şi economic, menit să asigure, în acelaşi timp, stoparea declinului şi creşterea productivităţii şi a eficienţei economice a activităţii în domeniul legumiculturii.

Sarcini specifice de realizare a obiectelor strategice în domeniul legumiculturii:

optimizarea şi extinderea suprafeţelor de cultivare a speciilor legumicole;

revederea structurii volumelor de producţie şi a direcţiilor de valorificare a legumelor, sub aspectul speciilor legumicole tradiţionale, solicitărilor întreprinderilor de procesare şi al potenţialilor consumatori de pe pieţele internă şi externă;

sporirea productivităţii culturilor legumicole în baza implementării de noi soiuri, cu un potenţial biologic de productivitate şi de adaptare la condiţii climaterice nefavorabile, rezistente la boli şi dăunători, a tehnologiilor moderne de cultivare cu consum redus de resurse energetice;

extinderea producerii răsadurilor în palete şi sporirea volumului de producere a acestora la un nivel de pînă la 75 la sută din necesarul de răsaduri al producătorilor agricoli;

utilizarea raţională şi eficientă a construcţiilor de sere de iarnă existente;

soluţionarea problemei irigării suprafeţelor cultivate cu legume şi acordarea producătorilor agricoli din domeniu a unei asistenţe financiare din partea statului, prin subvenţionarea parţială directă sau indirectă a consumului de energie electrică utilizată la pomparea apei;

impulsionarea activităţilor de constituire a unităţilor de colectare şi desfacere a producţiei legumicole, bostănoaselor, crearea pieţelor angro specializate;

utilizarea raţională a terenurilor amplasate în luncile rîurilor Nistru, Prut şi Răut pentru cultivarea legumelor, crearea de microzone şi centre legumicole specializate;

stimularea investiţiilor locale şi străine, îndeosebi a celor efectuate în cultivarea legumelor pe teren protejat, precum şi în sfera de cercetare-dezvoltare a ramurii;

reabilitarea sistemelor de irigare pe o suprafaţă de 126,5 mii ha.

Realizarea obiectivelor strategice preconizate va asigura sporirea eficienţei economice a legumiculturii şi se va solda cu efecte sociale. Deşi sporirea productivităţii culturilor legumicole şi modernizarea tehnologiilor de cultivare vor reduce evident cheltuielile de muncă la o unitate de suprafaţă şi producţie, creşterea de cca 1,4 ori a suprafeţelor de cultivare şi a volumului producţiei globale de legume de cca 2,8 ori va condiţiona respectiv şi crearea locurilor noi de muncă.

6.2.4. Culturi tehnice

Grupa de culturi tehnice include în componenţa sa seminţe de floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, soia, rapiţă şi tutun. Fiind cultivate pe numai 1/5 din suprafeţele însămînţate, culturile tehnice aduc întreprinderilor agricole aproape 1/3 din toate încasările din sectorul fitotehnic. În afară de preţurile relativ mai înalte de comercializare, această grupă de culturi creează locuri suplimentare de muncă în localităţile rurale, dispune de o piaţă de desfacere adecvată, ceea ce provoacă atractivitatea producerii culturilor tehnice pentru majoritatea întreprinderilor agricole mari.

Ţinînd cont de gravele încălcări ale stipulărilor agrotehnice ce au avut loc în anul 2003, cînd, la nivel naţional, ponderea florii-soarelui a ajuns pînă la 23,7% din structura suprafeţelor însămînţate, iar în unele raioane această cultură a ocupat peste 1/3 din suprafaţa însămînţată, prezenta Strategie prevede micşorarea de peste două ori a suprafeţelor pentru cultivarea florii-soarelui, înlocuindu-le cu suprafeţele respective de rapiţă şi soia.

Sporirea volumului global de soia se va efectua din contul majorării suprafeţelor şi sporirii productivităţii la 1 ha, prin implementarea soiurilor înalt productive în ansamblu cu toate elementele tehnologice avansate.

În legătură cu construcţia fabricii de prelucrare a rapiţei la Lipcani va spori esenţial producerea acestei culturi, ceea ce va permite obţinerea uleiului alimentar, biocombustibilului şi şroturilor.

Importanţa strategică a ramurii tutunului în economia ţării este determinată de nivelul înalt al rentabilităţii şi veniturilor în buget, de menţinerea şi crearea locurilor de muncă în spaţiul rural.

6.3. Strategii ramurale de dezvoltare a sectorului zootehnic

Cu excepţia aviculturii, celelalte ramuri ale sectorului zootehnic în perioada de tranziţie au suferit mult. De exemplu, şeptelul de bovine (fără raioanele din stînga Nistrului) s-a redus în comparaţie cu sfîrşitul anului 1980 de 3,4 ori, de porcine – de 5,1 ori, de ovine şi caprine – cu 42 la sută.

O dată cu reducerea absolută a producţiei agricole globale în perioada de reformare, a scăzut brusc ponderea sectorului zootehnic de la 34,5% în 1991 pînă la 28,7% în 2005.

Din punct de vedere calitativ, majoritatea produselor animaliere din sectorul individual de producere nu corespund standardelor naţionale şi celor ale Uniunii Europene.

Cu excepţia ouălor, producerea tuturor celorlalte produse animaliere aduce pierderi producătorilor agricoli. Totodată, preţurile de piaţă la produsele zootehnice sînt inaccesibile pentru majoritatea populaţiei ţării, iar supraprofiturile obţinute de la comercializarea acestora nu ajung la producătorii autohtoni.

În contextul celor expuse, aspectele de bază ale strategiei de dezvoltare a sectorului zootehnic sînt:

integrarea reală a producătorilor de materie primă (lapte, carne, lînă etc.) cu procesatorii şi agenţii comerciali;

crearea structurilor noi de producere a laptelui şi a cărnii în baza proprietăţii private, consolidarea în baza lor a şeptelului de animale, sporirea calităţii produselor şi a nivelului de standardizare a procesului de producere;

dezvoltarea raselor noi de animale şi păsări, protejarea şi susţinerea din partea statului a proprietăţii intelectuale din domeniul selecţionării raselor autohtone, de înaltă productivitate şi eficienţă economică.

Necesităţile elaborării strategiei de dezvoltare a sectorului zootehnic au fost determinate de următoarele cauze:

scăderea ponderii sectorului zootehnic în volumul global al producţiei agricole;

micşorarea volumului de producere a principalelor produse (laptele şi carnea), precum şi diminuarea consumului lor în calcul pe cap de locuitor;

diminuarea şeptelului de animale şi a productivităţii acestora;

distrugerea sectorului de producere, prelucrare şi păstrare a bazei furajere;

micşorarea volumului de export al cărnii, produselor din carne şi lactate, creşterea excesivă a importului acestor produse;

reducerea locurilor de muncă în sector şi migraţia forţei de muncă calificate din localităţile rurale;

subminarea securităţii alimentare a ţării.

Obiectivele de bază privind dezvoltarea în continuare a sectorului zootehnic sînt:

asigurarea pieţei interne cu lapte şi produse lactate, carne şi produse din carne de provenienţă autohtonă, de calitate înaltă şi la preţuri accesibile pentru consumatori;

asigurarea unui nivel înalt de eficienţă a producerii, prelucrării şi comercializării laptelui şi a cărnii;

protecţia mediului înconjurător şi promovarea stilului rural de viaţă, specific pentru localităţile respective ale ţărilor Uniunii Europene.

Sarcinile şi problemele înaintate spre soluţionare

Se preconizează că în baza prezentei Strategii vor fi elaborate programe de creştere a taurinelor, porcinelor etc. care vor asigura condiţii egale şi nondiscriminatorii pentru toţi agenţii economici antrenaţi în businessul agricol. Pentru atingerea obiectivelor stabilite, se prevede realizarea următoarelor sarcini de bază:

crearea cadrului legislativ, normativ, de standardizare, certificare a calităţii şi provenienţei, în corespundere cu cerinţele Uniunii Europene;

fabricarea producţiei competitive pe piaţa internă şi pe cea externă;

crearea unui cadru instituţional modern şi de înaltă eficienţă în domeniile de producţie, colectare, prelucrare şi comercializare a produselor zootehnice;

sporirea nivelului de consum al laptelui, cărnii, ouălor etc., precum şi al derivatelor acestora la nivelul normelor de alimentaţie în calcul pe cap de locuitor;

protecţia mediului înconjurător.

6.3.1. Bovine

Producerea laptelui şi a cărnii de bovină necesită să fie reorientată de agenţii economici spre sistemul intensiv de creştere a animalelor prin implementarea tehnologiilor performante de producere a laptelui, de creştere intensivă a tineretului pentru reproducţie şi carne, ceea ce va asigura consumatorii cu produse de bună calitate şi competitive pe piaţa internă şi externă, reducerea consumului specific de furaje şi a altor resurse materiale şi financiare.

În acest scop se va asigura:

creşterea dimensiunilor fermelor şi productivităţii muncii prin acţiuni de stimulare economică a crescătorilor de bovine, care fondează ferme pentru producţia-marfă de lapte cu efective de 10-20-50 şi mai multe vaci, iar de carne – cu efectivul de 50-100 şi mai multe capete, mecanizarea proceselor tehnologice;

ameliorarea condiţiilor sanitare de întreţinere şi a sănătăţii animalelor;

controlul riguros al calităţii laptelui şi cărnii pe întreg fluxul tehnologic de producere, prelucrare, depozitare şi comercializare a lor;

Direcţiile de bază ale politicii statului privind stimularea dezvoltării sectorului de creştere a taurinelor:

acordarea subvenţiilor pentru restabilirea efectivului bovinelor de prăsilă, procurarea taurilor, tineretului taurin şi a embrionilor de la cele mai productive rase specializate pentru lapte şi pentru carne;

elaborarea proiectelor investiţionale de construcţie a fermelor mici şi mijlocii noi pentru producerea laptelui şi a cărnii de bovină;

finanţarea din partea statului a cercetărilor ştiinţifice în domeniul creşterii bovinelor.

Realizarea strategiei de creştere a taurinelor va crea posibilităţi reale de majorare a numărului locurilor de muncă suplimentare în spaţiul rural cu cca 10 mii de unităţi.

6.3.2. Porcine

Creşterea porcinelor este ramura cu cea mai mare pondere în volumul de carne a tuturor speciilor de animale de fermă din Republica Moldova. În următorii 5-10 ani carnea de porc va avea o pondere de 38-32%, volumul ei global majorîndu-se de la 38 la 52 mii tone sau cu 37%. Sarcina principală strategică este de a restabili producerea cărnii de porc la nivelul anilor 1989 – 1990, de a spori considerabil calitatea ei, de a reduce cheltuielile pentru fiecare unitate de producţie. Realizarea obiectivelor strategice se va efectua prin următoarele acţiuni:

folosirea celor mai productive rase din tipul de porcine pentru carne, în scopul îmbunătăţirii potenţialului productiv, calităţii cărnii, reducerii costului acesteia, ceea ce va asigura competitivitatea acestui produs pe piaţa internă şi pe cea externă;

restabilirea efectivului porcinelor de prăsilă prin folosirea maximală a resurselor genetice importate la Întreprinderea de Stat "Moldsuinhibrid”, în special a raselor Yorkshire, Landrace, Duroc, Hampshire;

asigurarea ştiinţifică a crescătorilor de porcine prin implementarea în producţie a celor mai productive crosuri, folosind metode eficiente de încrucişare a raselor şi hibridare a porcinelor;

crearea premiselor economice pentru integrarea producătorilor cărnii de porc cu întreprinderile de procesare a cărnii;

cooperarea agenţilor economici în scopul creării şi funcţionării miniîntreprinderilor de procesare şi de producere a furajelor.

6.3.3. Păsări

Avicultura este o ramură strategică a sectorului zootehnic cu mari posibilităţi de relansare într-o perioadă scurtă de timp. Actualmente şi în perspectivă avicultura în republica noastră se va dezvolta în trei sisteme de bază: industrial-intensiv, gospodăresc-intensiv şi gospodăresc-extensiv, importanţă mai mare şi prioritate avînd sistemul industrial-intensiv, ponderea căruia, la producerea ouălor de consum şi a cărnii, constituie 50-60% din întreg volumul de producţie avicolă.

Sistemul intensiv-industrial este caracteristic fabricilor avicole care folosesc material biologic cu potenţial productiv valoros, sînt dotate cu utilaj tehnologic modern, ceea ce asigură sporirea ritmului de producere şi livrare a ouălor şi a cărnii, obţinerea producţiei înalte a păsărilor, reducerea cheltuielilor pentru fiecare unitate de producţie. În acest sistem anual se vor produce 25-30 mii tone de carne, 280-350 mil. ouă pentru consum, inclusiv 100-150 mil. ouă pentru export.

Sistemul gospodăresc-intensiv este caracteristic fermelor mici şi mijlocii, ale căror dimensiuni optime se consideră de la 1-10 mii de găini ouătoare sau pînă la 20-40 mii de pui crescuţi pentru carne.

Sistemul gospodăresc-extensiv este specific pentru crescătorii individuali de păsări, producţia obţinută fiind folosită preponderent pentru asigurarea necesităţilor familiale.

Pentru realizarea obiectivelor strategice de dezvoltare a sectorului avicol, creşterea eficienţei ramurii prin sporirea volumului de producţie calitativă şi competitivă la preţuri convenabile consumatorilor sînt necesare:

folosirea eficientă a fondului genetic existent al păsărilor, importarea şi utilizarea materialului biologic valoros la nivel de părinţi;

dotarea fabricilor avicole din sistemul intensiv-industrial cu minifabrici automatizate pentru producerea şi asigurarea necesităţilor tuturor categoriilor de păsări cu furaje concentrate, premixe şi aditivi furajeri;

asigurarea ştiinţifică a sectorului avicol prin sporirea volumului de finanţare a cercetărilor ştiinţifice, în scopul creării unor noi crosuri de păsări, perfecţionării tehnologiilor de producere a ouălor de consum şi cărnii de pasăre pentru toate categoriile de agenţi economici.

6.4. Producţia agroalimentară ecologică

Prevederile Legii nr.115-XVI din 9 iunie 2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică, precum şi Hotărîrea Guvernului nr.149 din 10 februarie 2006 pentru implementarea Legii menţionate acceptă agricultura ecologică în documentul de poziţie al Republicii Moldova în curs de negociere cu Uniunea Europeană, recunoaşte Regulamentul Consiliului Europei nr.2092/91, Regulamentul Consiliului Europei nr.1804/99, regulamentele Comisiei Europene nr.94/92, 3457/92, 207/93, precum şi acceptă popularitatea acestui domeniu.

Producţia agroalimentară ecologică constituie una din căile principale pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile. Intenţiile Naţionale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, care vizează spaţiul rural şi asigură cadrul implementării programului TACIS, USAID şi DFID, au ca obiectiv strategic dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar în strînsă legătură cu protecţia mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale.

Producţia agroalimentară ecologică certificată este un sector nou în Republica Moldova. Numărul unităţilor/fermelor care aplică metode de producţie agroalimentară ecologică este în creştere, datorită faptului că în domeniul dat sînt recrutate Organisme de inspecţie şi certificare recunoscute internaţional.

Legislaţia elaborată pentru acest sector, armonizată parţial cu cerinţele comunitare în domeniu, reglementările Consiliului Europei nr.2092/91 şi 1804/1999, este menită să creeze un sistem de producţie agroalimentară ecologică, conform sistemelor europene.

Pentru includerea Republicii Moldova în Lista ţărilor terţe care au echivalenta în Uniunea Europeană, în conformitate cu Reglementarea Consiliului Europei nr.94/92/EEC, se impune crearea unei pieţe interne de produse agroalimentare ecologice, precum şi a unui disponibil pentru export prin:

promovarea conceptului de producţie agroalimentară ecologică prin instituţii specializate (Agenţia de Consultanţă şi Şcolarizare Agricolă, asociaţii, fundaţii, institute de cercetări, universităţi), precum şi prin ambasadele Republicii Moldovei din străinătate, prin identificarea potenţialilor investitori şi a oportunităţii de colaborare în domeniu;

înfiinţarea de ferme-pilot cu suprafeţe optime specializate în producţia agroalimentară ecologică;

stagii de pregătire pentru formatori, operatori, inspectori;

crearea unei structuri naţionale de cercetare în producţia agroalimentară ecologică;

sprijinirea producătorilor care trec de la agricultura tradiţională la cea ecologică, pe durata perioadei de conversie.

În conformitate cu cele expuse şi ţinînd cont de legislaţia în vigoare cu privire la producţia agroalimentară ecologică Republica Moldova va prelua gradual succesul binemeritat comunitar, iar implementarea acestuia se va realiza pînă în anul 2015.

Priorităţile menţionate mai sus, precum şi interesul agenţilor economici faţă de dezvoltarea producţiei agroalimentare ecologice constituie componentele de bază pentru sporirea produselor ecologice în ţară în următorii 10 ani.

6.5. Strategii ramurale de dezvoltare a industriei alimentare

6.5.1. Situaţia actuală

Ramura de prelucrare a fructelor şi legumelor este reprezentată de 13 întreprinderi mari şi de 40 de întreprinderi mici şi mijlocii. Capacităţile de producţie ale fabricilor de conserve permit prelucrarea a cca 500 mii tone de materie primă pomilegumicolă sau producerea unui volum de cca 280 mii tone de conserve din fructe şi legume. În ultimii ani, diminuarea volumelor de producere a conservelor din fructe şi legume este cauzată de:

lipsa volumelor necesare de materie primă pomilegumicolă, ca rezultat al defrişării plantaţiilor multianuale şi al parcelării terenurilor arabile;

datoriile creditoare istorice mari;

gradul redus de competitivitate al producţiei.

Industria de prelucrare a laptelui în Moldova este reprezentată de 22 de unităţi de procesare. Pe parcursul ultimului deceniu, întreprinderile de prelucrare şi-au redus cu cca 75 la sută volumele de achiziţie şi de procesare a laptelui.

Motivul principal este lichidarea marilor producători de materie primă, o dată cu privatizarea gospodăriilor agricole .

Deşi, în ansamblu, pe ţară se produc anual cca 600 mii t de lapte-marfă, cantitate ce poate fi industrializată totalmente de capacităţile existente, unităţile de procesare colectează şi prelucrează doar 25 la sută din acest volum.

Problema majoră existentă la achiziţionarea materiei prime este valorificarea sub nivel a surselor (zonelor) de materie primă, precum şi dotarea tehnică nesatisfăcătoare a oficiilor de colectare a laptelui.

Alt motiv, nu mai puţin important, ce a condiţionat falimentarea multor întreprinderi de profil, este pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere, precum şi înzestrarea insuficientă a unităţilor de procesare a laptelui, fapt ce nu permite fabricarea produselor competitive.

Industria de procesare a cărnii include în componenţa sa 10 întreprinderi de capacităţi mare şi medie şi peste 70 de unităţi de capacităţi medie şi mică de prelucrare a cărnii. Capacitatea totală de producţie pe ramură constituie anual cca 190 mii tone de carne în carcase. Capacităţile de abatorizare se utilizează la un randament de doar 7,5 la sută, iar cele de fabricare a mezelurilor de cca 35-50 la sută.

Problemele majore pe ramură sînt:

insuficienţa cronică de materie primă autohtonă calitativă, ceea ce impune prelucrătorii să importe cca 35-70 la sută din carnea procesată;

lipsa subvenţiilor în sectorul de producere a cărnii;

creditele cu o rată a dobînzii sporită.

Capacitatea medie anuală de prelucrare a seminţelor oleaginoase constituie cca 300 mii tone. În afară de seminţe de floarea-soarelui la fabrici se prelucrează şi altă materie primă oleaginoasă, ca soia, muştarul, rapiţa etc.

În republică se produc anual 270-300 mii tone de seminţe de floarea-soarelui, se exportă cca 100 mii tone. În ţară rămîn 170-200 mii tone de seminţe, care acoperă necesităţile republicii, 120-130 tone seminţe sau 40-50 mii tone de ulei şi o parte de ulei pentru export.

Capacitatea de producţie a celor 5 fabrici de zahăr, care funcţionează, din cele 9 existente, permite industrializarea a circa 2,0 mil.tone de sfeclă de zahăr într-o perioadă de funcţionare de 100-110 zile şi producerea anuală a 200-250 mii tone de zahăr din sfeclă. Necesitatea populaţiei în zahăr şi a industriei prelucrătoare în sfeclă de zahăr este satisfăcută integral din contul producţiei autohtone. Circa 20,0 la sută din zahărul produs se exportă.

Din cauza lipsei de materie primă, capacităţile industriei zahărului se utilizează la nivel de 40-60 la sută. Producerea anuală a zahărului din sfeclă pentru această perioadă a scăzut de la 210 pînă la 115 mii tone.

Ramura panificaţiei este prezentată de 6 întreprinderi mari şi de mai multe brutării mici şi mijlocii de importanţă locală. Întreprinderile mari dispun de o capacitate de producere a pîinii şi a produselor de panificaţie în volum de 250 mii tone anual. În prezent utilizarea capacităţilor constituie 30-40 la sută.

Industria drojdiilor este reprezentată de Î.M. "Fabrica de drojdii din Chişinău” S.A. cu o capacitate anuală de 5,4 mii tone. Întreprinderea produce drojdii pentru industria de panificaţie şi, evident, depinde, în mare măsură, de activitatea acesteia. O parte din drojdii se comercializează pentru satisfacerea cerinţelor populaţiei şi acest segment al pieţei este comparativ constant. Problema de bază a ramurii constă în procurarea şi depozitarea melasei – materie primă pentru producerea drojdiilor.

Ramura de parfumerie şi cosmetică este prezentată de S.A. "Viorica-Cosmetic”. Pe parcursul ultimilor ani volumele de producţie au atins nivelul de 10 mil. bucăţi. Problema-cheie pentru îmbunătăţirea situaţiei în ramură este promovarea exportului, sporirea competitivităţii şi diversificarea sortimentului producţiei.

6.5.2. Priorităţile de perspectivă ale industriei alimentare

Dată fiind tendinţa de majorare a volumelor de producţie agricolă, în industria alimentară va spori volumul de prelucrare a materiei prime şi de fabricare a producţiei. Corespunzător, vor creşte şi indicii valorici. În scopul satisfacerii cerinţelor pieţei cu produse competitive, eforturile întreprinderilor ramurale se vor axa pe :

diversificarea sortimentelor cu destinaţie generală şi specială, în conformitate cu cerinţele pieţei interne şi ale celei externe;

elaborarea şi implementarea unor tehnologii calitativ noi, care să corespundă cerinţelor fiziologice, inclusiv de fabricare a produselor de larg consum, a celor destinate alimentaţiei copiilor şi a produselor cu efect curativ-profilactoriu;

folosirea produselor secundare, obţinute din activitatea întreprinderilor, la fabricarea produselor alimentare valoroase;

reducerea costului produselor finite prin amplasarea raţională a sectoarelor de producere şi de colectare a materiei prime, integrarea producătorilor şi a procesatorilor, retehnologizarea şi folosirea utilajelor cu un consum redus de energie;

atragerea în cîmpul muncii a populaţiei rurale prin acordarea posibilităţii de instruire profesională.

În perioada de referinţă întreprinderile prelucrătoare vor efectua acţiuni de restructurare individuale în plan organizatoric şi economico-financiar. Restructurarea va cuprinde următoarele acţiuni:

asocierea generală a întreprinderilor după criterii de profil, interes economic etc. (holding, concern, asociaţie);

integrarea procesatorilor cu producătorii de materie primă agricolă pe principii de parteneriat.

În ramura de producere a laptelui-marfă, fiind una prioritară, va continua sporirea volumelor de producţie, asigurînd pînă în anul 2015 totalmente întreprinderile prelucrătoare cu materia primă necesară. În scopul aprovizionării populaţiei cu produse lactate de calitate, sectorul primar îşi va concentra activitatea spre sporirea volumelor de producţie, iar întreprinderile ramurale spre colectarea şi procesarea integrală a materiei prime propuse.

Pe parcursul ultimilor 3 ani în ramură se înregistrează o tendinţă de asociere a unităţilor de specialitate, de creare a unor întreprinderi mixte, specializate în fabricarea unor produse solicitate pe piaţa internă şi pe cea externă.

În scopul sporirii volumelor de carne, acţiunile Guvernului, precum şi cele ale întreprinderilor de procesare a cărnii, vor fi direcţionate spre revitalizarea unor complexe de producere a cărnii de porcine şi a fabricilor avicole, fapt ce va permite asigurarea pînă în anul 2015 a pieţei interne cu carne autohtonă.

Prezenta Strategie prevede forme şi metode de conlucrare a întreprinderilor de procesare a florii-soarelui cu producătorii primari, prin optimizarea suprafeţelor cultivate şi sporirea roadei de seminţe oleaginoase la 1 hectar.

În dezvoltarea ramurii uleiului pînă în 2015 se prevede majorarea producerii florii-soarelui pentru prelucrare industrială în cantităţile necesare acoperirii cerinţelor pieţei interne şi pentru export.

Totodată, capacităţile de producţie existente dispun de posibilităţi pentru procesarea rapiţei atît în ulei alimentar, cît şi în biocombustibil.

Redresarea situaţiei create în complexul de sfeclă şi zahăr va fi efectuată prin elaborarea şi promovarea unei politici naţionale prioritare în acest domeniu, ce va include măsuri de susţinere a producătorului de sfeclă şi de modernizare a întreprinderilor de procesare.

În ramura de drojdii pînă în anul 2015 se prevede sporirea producerii drojdiilor, utilizarea capacităţilor de producţie sută la sută şi îmbunătăţirea calităţii produsului, obţinerea drojdiilor cu umiditatea maximă de 67 la sută, stabilitate minimă de 100 ore şi termen de păstrare de 30 de zile.

6.5.3. Politicile şi reformele sectoriale

În scopul facilitării activităţii întreprinderilor industriei alimentare va fi aplicat şi în continuare mecanismul de conciliere reciprocă a creditorilor cu întreprinderile, prin intermediul semnării acordurilor-memorandum cu Consiliul Creditorilor.

Ţinînd cont de Hotărîrea Guvernului nr.1121 din 23 august 2002, prin care a fost aprobat Regulamentul privind pregătirea procesului de convertire în acţiuni a datoriilor creditoare faţă de stat, pe viitor va fi examinată lista societăţilor pe acţiuni, ce vor fi propuse pentru convertirea datoriilor în acţiuni.

6.5.4. Politica investiţională în industria alimentară

În scopul asigurării dezvoltării ramurilor din cadrul industriei alimentare vor fi întreprinse măsuri de perfecţionare a cadrului economico-legislativ şi juridic, de susţinere a antreprenoriatului şi investitorilor.

Priorităţile investiţionale în ramurile industriei alimentare sînt:

renovarea utilajului, procurarea tehnologiilor performante şi implementarea lor în producţie;

reciclarea specialiştilor, înzestrarea întreprinderilor cu tehnică informaţională de performanţă;

formarea echipelor de marketing pentru studierea profundă a pieţelor de desfacere;

implementarea sistemelor de management al calităţii conform fond. ISO-9000.

6.6. Dezvoltarea altor ramuri ale sectorului agroalimentar

Ponderea culturilor cerealiere şi leguminoase în total pe suprafeţele însămînţate cu culturi agricole se preconizează la nivel de 62,0 la sută în anul 2006 şi 62,9 la sută în 2015. Conform calculelor şi analizei rezultatelor activităţii din ultimii ani, necesarul de cereale al Republicii Moldova constituie 3 – 3,5 mil.tone, inclusiv 450-500 mii tone de cereale cu destinaţie alimentară. În afară de utilizarea cerealelor în calitate de producţie alimentară şi furajeră în perioada implementării Strategiei se pune sarcina substituirii, prin contribuţia culturilor cerealiere şi a celor tehnice, a combustibilului lichid. Se preconizează ca pînă la 30% din volumul total al acestor culturi să fie prelucrat cu scopul obţinerii etanolului şi uleiurilor tehnice.

Pornind de la necesităţile pieţei interne şi externe şi utilizării mai complete a capacităţilor de producţie existente, suprafaţa optimă de recoltare a culturilor cerealiere şi leguminoase pe republică constituie 1030,0 mii ha care se va menţine pînă în anul 2015.

Mărirea suprafeţelor culturilor cerealiere se va efectua numai în cazul majorării numărului de capete în sectorul zootehnic sau a cotei de prelucrare în etanol.

Totodată, asigurarea cu furaje concentrate nu va fi limitată, dat fiind faptul că va spori ponderea culturilor furajere, ca orzul, mazărea şi porumbul.

Schimbarea formelor de proprietate şi distrugerea complexelor zootehnice mari a condus la modificarea componentelor de nutriţie a animalelor şi, prin urmare, s-a schimbat şi structura producerii furajelor.

Restabilirea şeptelului de animale este necesară atît pentru asigurarea populaţiei cu produse alimentare de origine animalieră, cît şi a sectorului agrar cu îngrăşăminte organice. Totodată, va fi folosit eficient surplusul de cerealiere pentru furaj, ce va aduce venit din vînzările de produse animaliere.

Cartoful, căruia îi revine un rol deosebit în alimentaţia omului, datorită compoziţiei chimice echilibrate, este numit, pe drept cuvînt "a doua pîine” şi a devenit o cultură strategică, ce asigură securitatea alimentară a populaţiei. Importanţa economică a culturii cartofului rezultă din ponderea acestui produs în alimentaţia omului (cca 300 gr.zilnic), folosirea intensivă a terenurilor agricole şi a forţei de muncă, posibilitatea obţinerii unor producţii sporite şi de venituri substanţiale.

Deşi condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova nu sînt cele mai favorabile pentru cultivarea cartofului, experienţa şi tradiţiile acumulate pe parcursul anilor în această ramură permit obţinerea unei producţii profitabile. Necesarul anual de acest produs al ţării, pornind de la norma fiziologică de consum de 100 – 120 kg pe cap de locuitor, constituie 450 – 500 mii tone. Pentru asigurarea acestui volum de cartofi, anual trebuie plantate 40 – 45 mii ha, necesarul de cartofi de sămînţă constituind cca 100 – 120 mii tone.

În perioada anilor 1970-1990 Republica Moldova era un mare producător de uleiuri volatile şi de plante medicinale. Suprafeţele de cultivare a plantelor aromatice în această perioadă au constituit 18-20 mii ha. Anual se produceau 150-160 tone de uleiuri volatile şi de alte produse de plante aromatice, inclusiv levănţică – pînă la 75-80 tone, şerlai – 30-35 tone, mărar – 25-30 tone, mentă rece 25 – 35 tone, fenicul 16 – 20 tone ş.a., majoritatea produselor aromatice exportîndu-se peste hotarele ţării .

O dezvoltare respectivă avea şi ramura plantelor medicinale. Suprafeţele de cultivare constituiau cca 2 mii ha, anual se produceau peste 1000 t de produse vegetale de plante medicinale. O parte considerabilă de plante medicinale se colecta din flora spontană. În sfera de cultivare a plantelor medicinale activau două gospodării agricole specializate şi şapte ocoluri silvice. Materia primă de plante medicinale se furniza preponderent în reţeaua farmaceutică a fostei URSS. Pe piaţa internă se folosea o cantitate neesenţială din aceste produse vegetale ( cca 10 – 15%).

Creşterea ovinelor este o ramură secundară a sectorului zootehnic, dar tradiţională pentru populaţia din mediul rural al Moldovei. În plan strategic, volumul produselor obţinute de la ovine nu va spori mult în următorii 10 ani. Acest sector asigură populaţiei rurale obţinerea unor produse alimentare caracteristice şi preferate de ea, cum sînt brînza, carnea de miel, laptele de oaie şi de capră, precum şi producerea lînii, pielicelelor şi pieilor pentru confecţionarea articolelor industriale şi de artizanat. Ovinele folosesc cel mai eficient furajele de pe pajişte şi reziduurile fitotehniei, care nu pot fi folosite de alte specii de animale domestice.

Metodele de realizare a obiectivelor strategice prevăd:

ameliorarea fondului genetic din contul implementării în masă a tipurilor noi de ovine cu producţie performantă;

îmbunătăţirea bazei furajere a ovinelor prin colectarea nutreţurilor valoroase şi folosirea lor în perioada iernatului, în special a silozului de porumb, fînului din lucernă şi amestecului de plante cerealiere şi leguminoase, precum şi a furajelor proteice concentrate.

Piscicultura, reprezentată timp îndelungat de sectorul de stat, în condiţiile pieţei s-a dovedit a fi la fel de eficientă, totodată, păstrarea şi dezvoltarea potenţialului de producţie (circa 8-10 mii tone anual) necesită eforturi financiare modeste, inclusiv din partea statului.

Cunicultura

Carnea de iepure este una dintre cele dietetice, dispune de costuri favorabile şi poate fi utilizată de către cei mai pretenţioşi consumatori urbani, precum şi de către cei din localităţile rurale, preponderent la grătar. Dacă actualmente volumul producţiei de carne de iepure este de 1,2 mii tone, în anii 2010 şi 2015 ea va atinge cifra de 1,3 şi, respectiv, 1,5 mii tone.

Apicultura

Albinele melifere participă la polenizarea încrucişată a culturilor agricole, sporind calitatea şi cantitatea fructelor şi a seminţelor. Totodată, ele furnizează omului astfel de produse ca mierea, ceara, polenul, păstura, propolisul, lăptişorul de matcă, veninul de albine, care au un bogat conţinut de substanţe biologic active şi se folosesc pe larg în diferite industrii ale economiei naţionale.

Una din principalele probleme ale apiculturii este păstrarea şi ameliorarea genofondului, crearea noilor linii, elaborarea tehnologiilor moderne de exploatare a familiilor de albine şi obţinerea produselor apicole.

De aceea, este necesară organizarea unor stupine de selecţie de prăsilă (pentru reproducerea mătcilor de rasă carpatină, roiurilor şi familiilor de albine de rasă pură), precum şi organizarea unor centre de achiziţionare, prelucrare şi comercializare a produselor apicole, atît la nivel republican cît şi raional, care vor avea şi destinaţia căutării noilor pieţe de desfacere a produselor apicole în ţară şi peste hotare.

7. IMPLEMENTAREA STRATEGIEI, MONITORIZAREA

ŞI EVALUAREA REZULTATELOR

7.1. Obiectivele sistemului de monitorizare şi evaluare

Avînd în vedere multitudinea acţiunilor întreprinse întru atingerea obiectivelor Strategiei, sistemul de monitorizare şi evaluare a rezultatelor trebuie să fie organizat în baza unei structuri ministeriale speciale de supraveghere, care va activa în baza informaţiilor operative, reflectate sub aspecte teritorial, ramural, de ţintă, fixată etc.

În calitate de obiective principale ale sistemului de monitorizare sînt evidenţiate:

reflectarea corectă şi univocă a rezultatelor implementării Strategiei;

evidenţierea şi evaluarea obiectivă a neajunsurilor şi lacunelor implementării Strategiei în contexte teritorial şi/sau ramural;

elaborarea propunerilor privind înlăturarea neajunsurilor nominalizate şi prezentarea acestor propuneri organelor abilitate cu drepturi decizionale.

7.2. Indicatori de monitorizare şi evaluare

Prezenta Strategie este bazată pe direcţii foarte diversificate de activitate, drept consecinţă rezultatele obţinute nu pot fi reflectate prin aplicarea unui singur indicator de monitorizare, ci numai prin sistemul de indicatori.

Fiind exploatat şi ierarhizat în conformitate cu clasificarea obiectivelor şi măsurilor prioritare, sistemul indicatorilor de monitorizare (evaluare) include următorii indicatori:

1) asigurarea unui mediu de afaceri favorabil:

investiţii în capitalul fix, mil.lei, inclusiv pe forme de proprietate: publică; privată; mixtă (privată + publică); străine şi autohtone;

numărul de întreprinderi nou-create, inclusiv mici şi mijlocii;

ponderea sectorului rural în PIB, mil.lei / %;

2) eficientizarea sectorului agroalimentar:

volumul producţiei agricole, mil.lei;

volumul profitului net (pierderilor) obţinut de agenţii economici în sectorul agrar, mil.lei;

volumul producţiei în industria alimentară, mil.lei;

volumul profitului net (pierderilor) obţinut de agenţii economici în sectorul industriei alimentare, mil.lei;

volumul exporturilor produselor agroalimentare;

suprafaţa terenurilor agricole degradate, mii ha;

suprafeţele irigate, mii ha;

suprafeţele nou-împădurite, mii ha;

investiţii publice în protecţia resurselor naturale;

numărul de localităţi rurale implicate în colaborarea internaţională;

numărul comunităţilor rurale care au adoptat planuri de dezvoltare;

îmbunătăţirea infrastructurii rurale:

numărul locuinţelor asigurate cu apă potabilă din apeduct, canalizare, gaze naturale, telefon;

drumuri locale cu acoperire rigidă, mii km;

investiţii publice în aprovizionarea cu apă şi canalizare; aprovizionarea cu gaze; asigurarea cu posturi telefonice; drumuri locale.

7.3. Surse informaţionale şi instrumente de monitorizare şi evaluare

Pentru monitorizarea şi evaluarea adecvată a procesului de implementare a prezentei Strategii în spaţiul rural sînt preconizate mai multe surse informaţionale, principalele din ele fiind:

datele Biroului Naţional de Statistică;

studiile recente privind sărăcia în spaţiul rural al Republicii Moldova, susţinute de PNUD şi Banca Mondială;

recensămîntul general agricol, ca sursă de bază a informaţiei complete privind starea şi potenţialul sectorului agrar al ţării în noile condiţii economice;

materialele informative şi analitice ale proiectelor finanţate de către alte instituţii financiare internaţionale (UNICEF, USAID, TACIS etc.).

Mecanismele de monitorizare şi instrumentarul de aplicare a acestora necesită elaborarea de abordări metodice privind implementarea şi monitorizarea Strategiei. Fiind adaptate la condiţiile complicate de astăzi, aceste abordări metodice trebuie să reflecte atît aspectul teritorial al implementării, cît şi pe cel ramural.

8. RISCURI ÎN IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

Orice strategie economică în procesul de implementare se confruntă cu mai multe obstacole, recunoaşterea cărora constituie o condiţie necesară de eliminare cît mai reuşită a acestor fenomene nedorite.

8.1. Factori interni

Cea mai mare parte a piedicilor privind realizarea Strategiei, în opinia specialiştilor, o constituie existenţa aşa-numitelor riscuri interne.

În contextul factorilor de producere, aceste riscuri sînt stipulate de:

lipsa de coerenţă în acţiunile guvernamentale în spaţiul rural;

imperfecţiunea managerială a participanţilor la implementarea Strategiei;

insuficienţa resurselor financiare pentru activităţile planificate de Strategie;

ignorarea finalizării reformelor în sectorul agrar al economiei naţionale.

Depăşirea acestor riscuri necesită aplicarea unor măsuri de asistenţă tehnică şi financiară în scopul perfecţionării factorului uman din spaţiul rural al ţării.

8.2. Factori externi

Deoarece implicarea Republicii Moldova în procesul mondial de activitate economică devine tot mai evidentă (drept confirmare poate servi faptul că Republica Moldova participă activ în activitatea a peste 300 de organizaţii internaţionale), asupra economiei naţionale influenţează tot mai mult fenomenul riscurilor externe. Fiind clasificate pe niveluri ierarhice, conform consecinţelor posibile de influenţă negativă, aceste riscuri sînt:

instabilitatea politică şi economică din regiune şi din principalele ţări partenere;

conjuncturile nefavorabile pe pieţele internaţionale;

stoparea creditării externe;

stoparea finanţării proiectelor şi programelor de dezvoltare în spaţiul rural etc.;

exodul forţei de muncă.