H O T Ă R Î R E
pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind
modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor
de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
nr. 237 din 26.03.2009
Monitorul Oficial nr.65-66/288 din 31.03.2009
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Regulamentul privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1015 din 5 septembrie 2006 “Cu privire la aprobarea unor acte normative” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.153-156, art.1163), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
la punctul 9, cuvintele “în termen de 15 zile din data survenirii evenimentului respectiv” se substituie prin cuvintele “pînă la data de 7 a lunii următoare celei în care au avut loc schimbările”;
punctul 13 se completează cu o nouă literă, h), cu următorul cuprins:
“h) direcţiile/secţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei – pentru persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social”;
punctul 14:
după cuvintele “cu excepţia literei a)” se introduc cuvintele “şi literei h)”;
cuvintele “în termen de 15 zile din data survenirii modificărilor” se substituie prin cuvintele “pînă la data de 7 a lunii următoare celei în care au avut loc schimbările”;
punctul 141. va avea următorul cuprins:
“141. Prin derogare de la punctele 12 şi 14:
Casa Naţională de Asigurări Sociale va prezenta CNAM listele de evidenţă nominală a persoanelor neangajate, asigurate din contul bugetului de stat, precum şi modificările la acestea, în modul stabilit de acordul încheiat între instituţiile vizate;
Direcţiile/secţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei vor prezenta lunar CNAM listele de evidenţă nominală a persoanelor din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social.”;
la punctul 19, litera g) se completează în final cu următoarea poziţie:
“persoane din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social – 19”;
la punctul 20, litera a) se completează cu subpunctul 7) cu următorul cuprins:
“7) pentru persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social – pentru perioada de beneficiere a ajutorului social stabilit prin Legea nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social.”.
PRIM-MINISTRU | Zinaida GRECEANÎI |
Chişinău, 26 martie 2009. | |
Nr.237. |
