H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului
nr. 289 din 16.04.2010
Monitorul Oficial nr.58-60/356 din 23.04.2010
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).
PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: | |
Ministrul educaţiei | Leonid Bujor |
Ministrul muncii, protecţiei | |
sociale şi familiei | Valentina Buliga |
Chişinău, 16 aprilie 2010. | |
Nr.289. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.289 din 16 aprilie 2010
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. Hotărîrea Guvernului nr.954 din 20 august 2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei naţionale privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2009” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.131-135, art.989) se modifică şi se completează după cum urmează:
pe tot parcursul textului Hotărîrii şi Strategiei, sintagma “Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului” se substituie cu sintagma “Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, iar sintagma “Ministerul Educaţiei şi Tineretului” se substituie cu sintagma “Ministerul Educaţiei”, la cazul gramatical respectiv;
în denumire şi în punctele 1 şi 3 ale Hotărîrii, precum şi în denumirea Strategiei, cifra “2009” se substituie cu cifra “2014”;
în Hotărîre:
preambulul va avea următorul cuprins:
“În scopul realizării prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, precum şi în vederea implementării obiectivelor de guvernare în domeniul învăţămîntului preuniversitar stipulate în Programul de activitate a Guvernului “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2009-2013”;
la punctul 3, sintagma “şi Ministerului Administraţiei Publice Locale” se exclude;
în Strategie:
capitolul I:
alineatul doi va avea următorul cuprins:
“Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate (în continuare – Strategie) este elaborată în scopul realizării prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, precum şi în vederea implementării obiectivelor de guvernare în domeniul învăţămîntului preuniversitar stipulate în Programul de activitate a Guvernului “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2009-2013”.;
la alineatul trei, sintagma “Grupului de Nivel Înalt pentru Copiii Europei” se substituie cu sintagma “Asociaţiei Children’s High Level Group” (Grupul de Nivel Înalt pentru Copii)”;
la capitolul II, punctul 2.3. se completează cu următorul alineat:
“promovarea educaţiei incluzive”;
la capitolul IV alineatul unu, sintagma “Grupul de Nivel Înalt pentru Copiii Europei,” se exclude;
la capitolul IX, alineatul unsprezece se exclude.
2. Hotărîrea Guvernului nr.995 din 3 septembrie 2007 “Cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2009” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.1028) se modifică şi se completează după cum urmează:
pe tot parcursul textului Hotărîrii şi Planului, sintagma “Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului” se substituie cu sintagma “Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, iar sintagma “Ministerul Educaţiei şi Tineretului” se substituie cu sintagma “Ministerul Educaţiei”, la cazul gramatical respectiv;
în denumire şi în punctul 1 ale Hotărîrii, precum şi în denumirea Planului, cifra “2009” se substituie prin cifra “2014”;
în Hotărîre:
preambulul va avea următorul cuprins:
“În scopul realizării prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, precum şi în vederea implementării obiectivelor de guvernare în domeniul învăţămîntului preuniversitar stipulate în Programul de activitate a Guvernului “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2009-2013”;
în Plan:
pe tot parcursul textului Planului, sintagma “Ministerul Administraţiei Publice Locale” se exclude, iar sintagma “Grupul de Nivel Înalt pentru Copiii Europei” se substituie cu sintagma “Asociaţia Children’s High Level Group”;
la poziţiile 2-18 şi 20, coloana 7 va avea următorul cuprins: “2007-2014”;
se completează cu poziţia 31 cu următorul cuprins:
“31. | Implementarea curriculumului şcolar “Educaţie pentru acţiuni comunitare” | Planuri de învăţămînt pentru ciclul primar, gimnazial, mediu general şi liceal | Numărul de ore predate Numărul de instituţii de învăţămînt preuniversitar Numărul de copii care beneficiază | Ministerul Educaţiei | Asociaţia Children’s High Level Group, organizaţii neguvernamentale şi internaţionale | 2009-2014”; |
la poziţia 4, coloanele 5 şi 6 vor avea următorul cuprins:
“Ministerul Educaţiei” şi, respectiv, “Ministerul Sănătăţii; organizaţii neguvernamentale şi internaţionale”;
la poziţia 19, coloana 7 va avea următorul cuprins: “2007-2012”.
