H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de

sănătate publică pentru anii 2014-2020

 

nr. 1032  din  20.12.2013

 

Monitorul Oficial nr.304-310/1139 din 27.12.2013

 

* * *

În scopul ameliorării, fortificării şi promovării sănătăţii populaţiei ţării, reducerii inechităţilor din sistemul de sănătate şi atingerii standardelor adecvate de calitate a vieţii prin sporirea capacităţii statului de implementare şi de monitorizare a politicilor în domeniul sănătăţii publice şi intru realizarea Programului de Activitate al Guvernului Republicii Moldova “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare. 2013-2014”, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia naţională de sănătate publică pentru anii 2014-2020, conform anexei.

2. Ministerul Sănătăţii va prezenta anual Guvernului, pînă la 15 martie, raportul cu privire la realizarea prevederilor Strategiei nominalizate.

3. Ministerele şi autorităţile administrative centrale:

vor întreprinde măsurile necesare pentru executarea integrală şi în termenele stabilite a măsurilor preconizate pentru implementarea Strategiei;

vor informa anual Ministerul Sănătăţii, pînă la 10 februarie, despre executarea Strategiei menţionate.

4. Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezenta hotărîre se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor publice implicate, precum şi din alte surse conform legislaţiei în vigoare.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.

 

 

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1032 din 20 decembrie 2013

 

STRATEGIE

Naţională de Sănătate publică pentru anii 2014-2020

 

I. INTRODUCERE

1. Sănătatea publică este un ansamblu de măsuri ştiinţifico-practice, legislative, organizatorice, administrative şi de altă natură, a căror semnificaţie a evoluat de-a lungul timpului de la preocuparea strictă pentru controlul bolilor infecţioase, sănătăţii mediului, ocrotirii sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate la o abordare comprehensivă a stării de sănătate a populaţiei.

2. Strategia naţională de sănătate publică pentru anii 2014-2020 (în continuare – Strategia) a fost elaborată în scopul realizării Programului de Activitate al Guvernului Republicii Moldova “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare. 2013-2014”, Strategiei Naţionale de Dezvoltare “Moldova – 2020”, Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 şi Politicii naţionale de sănătate (2007).

3. Principiile generale ce au stat la baza elaborării Strategiei sînt formulate în diferite documente internaţionale şi naţionale, care abordează domeniul sănătăţii publice, cum ar fi, în principal, Politica cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii “Sănătatea 2020”, avînd drept scop susţinerea interacţiunilor Guvernului şi societăţii în vederea îmbunătăţirii în mod semnificativ a sănătăţii şi bunăstării populaţiei, reducerii inegalităţilor în domeniul sănătăţii, consolidării sănătăţii publice. În mod prioritar, Strategia va urmări realizarea Programului de Acţiuni post-2014 al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare şi a Agendei post-2015 pentru o dezvoltare durabilă.

4. Prezenta Strategie descrie situaţia curentă în domeniu, defineşte obiectivele generale şi specifice, acţiunile şi măsurile necesare, stabilind responsabilităţi clare şi termenele de realizare pentru toţi partenerii implicaţi în activităţile ce ţin de sănătatea publică. Aspectele ei transversale includ drepturile omului, drepturile reproductive şi egalitatea de gen, parteneriatele incluzive şi asistenţa umanitară. Strategia prevede dezvoltarea capacităţilor naţionale de asigurare a accesului echitabil la servicii integrate de sănătate.

5. Responsabilitatea reglementării, coordonării şi controlului funcţionării sistemului de sănătate publică revine Ministerului Sănătăţii şi structurilor sale de specialitate, organizate pe criterii de competenţe şi responsabilităţi la nivel naţional şi teritorial.

 

II. DESCRIEREA SITUAŢIEI ACTUALE

 

Secţiunea 1

Starea de sănătate a populaţiei

6. Speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova este una dintre cele mai mici din Regiunea Europeană. În 2010 Moldova a devansat doar Rusia şi Kazahstanul, avînd media speranţei de viaţă la naştere de 69,13 ani (Health for all database, WHO Europe, 2012). Pe parcursul ultimului an (2011) a fost înregistrată o îmbunătăţire nesemnificativă, atingîndu-se media de 70,88 ani (la bărbaţi – 66,82 şi la femei – 74,92 ani). S-a constatat o diferenţă esenţială între speranţa de viaţă a populaţiei din mediul urban şi cel rural, respectiv de 73,24 şi 69,45 ani (figura nr.1).

7. Republica Moldova intră într-o perioadă de tranziţie demografică profundă, care va avea repercusiuni asupra sistemului de sănătate publică. Rata totală a fertilităţii este de 1,3 copii născuţi/femeie. Împreună cu intensificarea procesului migraţional şi creşterea speranţei de viaţă, rata scăzută a fertilităţii generează o schimbare în structura populaţiei, care îmbătrîneşte rapid.

 

Figura nr.1. Speranţa de viaţă la naştere pe sexe şi medii,

pentru anii 2001-2011

 

 

Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2012

 

8. Valorile sporite ale mortalităţii generale a populaţiei clasează Republica Moldova printre ţările cu cea mai înaltă mortalitate din Regiunea Europeană. În anul 2012 mortalitatea generală a constituit 1111,4 cazuri la 100000 de locuitori de toate vîrstele (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2013). Bolile netransmisibile au cauzat 88% din totalul deceselor în anul 2011 (tabelul nr.1). În ratele de deces provocat de bolile netransmisibile există diferenţe de zonă geografică, mediu şi sex. Cele mai frecvente decese sînt cauzate de bolile sistemului circulator (57,5%). Pe locul doi se plasează tumorile (14,5% decese din numărul total), pe locul trei – bolile aparatului digestiv (9,1%), pe locul patru – leziunile, otrăvirile şi alte consecinţe ale cauzelor externe (7,8%) şi pe locul cinci – bolile aparatului respirator (4,8%). O caracteristică specifică a structurii mortalităţii populaţiei din Republica Moldova este mortalitatea înaltă de ciroză hepatică (8% din totalul de 9,1% al deceselor determinate de bolile aparatului digestiv), fără diferenţe de sex.

9. O altă particularitate naţională este mortalitatea înaltă la vîrsta aptă de muncă. La această vîrstă au fost înregistrate în total 456,2 decese la 100 mii de locuitori în anul 2012 (la bărbaţi – 696,4 şi la femei – 201,0) (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2013), constituind în medie 44% din numărul total al deceselor (cota-parte a bărbaţilor în totalul deceselor reprezintă 60% şi a femeilor – 23%). În structura mortalităţii la vîrsta aptă de muncă pe primul loc se află bolile sistemului circulator (24,7%), urmate de leziuni, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe (21,7%), tumori (18,3%), bolile aparatului digestiv (18,3%) şi bolile aparatului respirator (6,7%). Aceste cinci categorii de boli constituie aproximativ 90 la sută din toate cauzele de deces. În raport cu locul de reşedinţă, mortalitatea generală este semnificativ mai înaltă în mediul rural.

10. În ultimii opt ani rata mortalităţii infantile are o tendinţă de descreştere, atingînd cifra de 9,8 cazuri la 1000 nou-născuţi vii în anul 2012 (tabelul nr.2). Această rată este mai mică în comparaţie cu ţările CSI, dar mai mare decît în cele 27 state membre ale UE (Health for all database, WHO Europe, 2012).

11. Rata mortalităţii materne de asemenea are o tendinţă de descreştere, dar în anii 2008 şi 2010 a înregistrat două vîrfuri de creştere (tabelul nr.2). În anul 2010 mortalitatea maternă ca risc obstetrical indirect a fost identificată în cincizeci la sută din numărul deceselor, în timp ce cinci decese au fost raportate ca urmare a gripei pandemice. Diferenţa dintre ratele mortalităţii materne în mediul urban şi cel rural este de aproape două ori. Această diferenţă poate fi explicată parţial prin nivelul de asigurare cu servicii medicale (şi calitatea lor) şi prin distribuţia inegală a resurselor.

12. Incidenţa bolilor sistemului circulator este relativ joasă: în anul 2012 au fost înregistrate 194,2 adresări la 10 mii de locuitori, cea mai frecventă fiind incidenţa bolii hipertensive – 124,0 cazuri la 10 mii de locuitori (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012). În ceea ce priveşte prevalenţa bolilor sistemului circulator, ea este înaltă, constituind 1417,4 cazuri la 10 mii de locuitori (17,5% din prevalenţa generală) şi situîndu-se pe locul doi în categoriile de boli (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012).

 

 

 

 

13. Tumorile au o rată a mortalităţii înaltă (14,5% din numărul total de decese), dar cu o incidenţă şi prevalenţă reduse: în anul 2012 ele au constituit, respectiv, 42,0 şi 211,7 cazuri la 10 mii de locuitori (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012), nivel care indică o adresabilitate joasă, un diagnostic precoce insuficient şi tratament ineficient.

14. În anul 2012 incidenţa bolilor sistemului digestiv a constituit 224,1 cazuri la 10 mii de locuitori sau 7,4% din numărul total de adresări, plasîndu-se pe locul trei. Prevalenţa bolilor sistemului digestiv a atins 953,8 cazuri sau 12,8%, ocupînd locul trei în rîndul prevalenţei tuturor stărilor morbide (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012).

15. Incidenţa leziunilor, otrăvirilor şi altor consecinţe ale cauzelor externe în anul 2012 a constituit 361,0 cazuri la 10 mii de locuitori sau 9,7% din numărul total de adresări, astfel plasîndu-se pe locul patru. Prevalenţa a constituit 364,2 cazuri la 10 mii de locuitori sau 4,6% din prevalenţa tuturor stărilor morbide (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012).

16. Este foarte înaltă incidenţa bolilor sistemului respirator (în anul 2012 au fost înregistrate 1023,6 cazuri la 10 mii de locuitori), ocupînd locul întîi (35,8%) printre toate categoriile de patologii (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012). Cele mai frecvente adresări au fost condiţionate de pneumonii (72,3 cazuri la 10 mii de locuitori).

17. Incidenţa diabetului zaharat este relativ înaltă şi manifestă o tendinţă de creştere. În anul 2012 ea a constituit 25,2 cazuri la 10 mii de locuitori (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012). A crescut şi prevalenţa diabetului zaharat de la 145,5 cazuri la 10 mii de locuitori în anul 2008 la 201,1 cazuri în anul 2012, dintre care insulino-dependente 37,1 cazuri (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2011).

18. Povara bolilor infecţioase şi parazitare transmisibile în structura morbidităţii generale a populaţiei constituie mai mult de 15%, avînd o incidenţă de 231,9 cazuri la 10 mii de locuitori (Centrul Naţional de Management în Sănătate, Anuar Statistic Medical, 2012). Morbiditatea generală prin boli infecţioase şi parazitare este determinată preponderent de infecţii respiratorii virale acute (gripă şi pneumonii), parazitoze (helmintiaze), boli diareice acute ce reprezintă 90% din numărul total de maladii infecţioase înregistrate. Morbiditatea prin boli diareice acute continuă să fie determinată de afecţiunile înregistrate la copiii cu vîrste între 0-17 ani (76%), inclusiv la copiii cu vîrste între 3 şi 6 ani, care frecventează instituţiile preşcolare. Helmintiazele ocupă un loc important în structura morbidităţii infecţioase generale, fiind înregistrate aproximativ 17 mii de cazuri anual, din care 85% la copiii cu vîrste de pînă la 17 ani. Tuberculoza şi HIV/SIDA continuă să rămînă printre problemele prioritare pentru Republica Moldova.

19. Indicele DALY (ani de viaţă ajustaţi în funcţie de dizabilitate), măsurat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2002, prezintă 10 factori de risc prioritari, care contribuie la povara bolilor în diferite grupe de ţări (WHO, 2006). Pentru Republica Moldova, la bărbaţi principalii factori de risc (53,4% din totalul DALY) sînt: consumul excesiv de alcool, fumatul şi hipertensiunea arterială. La femei au fost indicaţi trei factori primordiali de risc: hipertensiunea arterială, colesterolul înalt şi consumul excesiv de alcool, reprezentînd 41% din totalul DALY.

20. Proporţia populaţiei adulte a Republicii Moldova care consumă alcool este foarte mare. Rezultatele Studiului Demografic şi de Sănătate, realizat în anul 2005 în Republica Moldova (Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, Moldova şi ORC Macro, 2006), relevă că 59% femei şi 81% bărbaţi au consumat cel puţin o băutură cu conţinut de alcool pe parcursul lunii precedente studiului. Au raportat consumul zilnic sau practic zilnic de alcool 17% şi consumul de alcool cel puţin o dată pe săptămînă 41% dintre bărbaţi.

21. Rezultatele studiului sus-menţionat arată totodată diferenţe semnificative în prevalenţa fumatului între bărbaţi şi femei: 51% dintre bărbaţi şi 7% femei au raportat că fumează. Fumatul este mai frecvent printre bărbaţii din mediul rural (53%) decît în mediul urban (49%). Cu toate acestea, în cazul femeilor situaţia este inversă: 2% fumează în mediul rural şi 14% în mediul urban.

22. Supraponderabilitatea şi obezitatea, precum şi bolile asociate acestora constituie o importantă problemă de sănătate publică. În Republica Moldova circa 50% dintre persoanele adulte (18 ani şi peste) sînt supraponderale sau obeze. Ponderea persoanelor obeze, care reprezintă 15% din acest număr, este mai mare în mediul urban (16,3%) în comparaţie cu mediul rural (14,7%) şi e mai mare printre femei (17,1%) decît printre bărbaţi (13,3%). Obezitatea creşte proporţional vîrstei, de la 1% în grupul de vîrstă de 18-24 ani pînă la 25% în grupul de vîrstă de 45-65 ani, după care descreşte.

23. Modul sedentar de viaţă este caracteristic pentru 59,2% din populaţia cu vîrsta de 15 ani şi peste. Luînd în considerare locul de reşedinţă, cota-parte a persoanelor care duc un mod sedentar de trai este mai mare în mediul urban în comparaţie cu cel rural (62,0% vs 57,1%). Bărbaţii practică activităţi fizice mai frecvent decît femeile. În medie, pînă la 1,9% din populaţie, de regulă bărbaţi, sînt ocupaţi în activităţi fizice intense. Asemenea activităţi desfăşoară mai mult persoanele din grupa de vîrstă de 15-24 ani (19,3%). Cu creşterea vîrstei cota-parte a persoanelor care practică activităţi fizice intense sau moderate scade.

24. Consumul excesiv de produse bogate în grăsimi, sare şi zahăr în combinaţie cu modul sedentar de viaţă duc la obezitate, hipertensiune arterială şi declanşarea bolilor netransmisibile. În Republica Moldova disponibilitatea medie zilnică de energie per capita este mai mare decît necesităţile dietetice în energie (estimate la 2141 kcal/per capita/zi), în anul 2009 constituind 2707 kcal/per capita/zi. Ponderea cea mai mare a energiei (65%) a provenit în anul 2009 din glucide, după care urmează lipidele (25%) şi proteinele (10%).

25. Şi deficienţele de micronutrimenţi ameninţă sănătatea publică. Pentru a determina nivelul lor de răspîndire a fost efectuat doar un număr limitat de studii populaţionale. Actualmente există date numai privind deficienţa de fier (utilizînd anemia ca indicator) şi iod, care denotă un nivel înalt de răspîndire a acestora. În cadrul Studiului Demografic şi de Sănătate din 2005 s-a determinat că 52,3% dintre copiii de 6-11 luni, 32,2% de copii sub cinci ani, 40,4% dintre femeile care au raportat că sînt gravide şi 27,8% dintre femeile de vîrstă fertilă aveau anemie. Tulburările prin deficit de iod sînt recunoscute ca fiind o problemă de sănătate publică în Republica Moldova. În acest domeniu au fost întreprinse mai multe intervenţii pentru diminuarea răspîndirii deficienţei de iod. În cadrul studiului din 2012 s-a stabilit că mediana excreţiei iodului cu urina la elevi la nivel naţional constituie 204 µg/l şi este în creştere în comparaţie cu anii precedenţi (78,4 µg/l în anul 1996) şi în limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru aportul optimal în iod (100-300 µg/l).

26. Există multiple probleme ce ţin de sănătatea ocupaţională. În ultimii cinci ani (2008-2012) au fost înregistrate 87 cazuri de boli profesionale cu 92 persoane afectate, ceea ce constituie în medie 1,65 cazuri la 100 mii de angajaţi. Cele mai frecvente forme nosologice atestate au fost condiţionate de vibraţie (48,9%), agenţi patogeni (16,3%), substanţe chimice toxice (15,2%), agrochimicale (13,0%), pulberi (1,1%), de alţi factori (4,3%).

 

Secţiunea a 2-a

Analiza domeniilor prioritare de intervenţie. Supravegherea sănătăţii populaţiei

27. Studierea şi evaluarea complexă a problemelor de sănătate cu elaborarea măsurilor adecvate de prevenire şi control este una dintre funcţiile de bază ale Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, stipulate în Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.

28. Colectarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei şi a indicatorilor demografici se face de mai multe instituţii. Biroul Naţional de Statistică este autoritatea centrală în domeniul statisticii, subordonată direct Guvernului. El este responsabil de colectarea, verificarea, analiza datelor demografice, economice, sociale şi de altă natură, de menţinerea bazei de date statistice şi actualizarea ei regulată, efectuarea recensămintelor periodice şi altor cercetări, precum şi de elaborarea şi publicarea rapoartelor. Indicatorii din domeniul ocrotirii sănătăţii sînt prezentaţi la Biroul Naţional de Statistică de către Ministerul Sănătăţii. La rîndul său, Ministerul Sănătăţii are două instituţii centrale: Centrul Naţional de Management în Sănătate şi Centrul Naţional de Sănătate Publică, care colectează datele privind starea de sănătate a populaţiei.

29. Centrul Naţional de Management în Sănătate este responsabil de colectarea, procesarea, evaluarea datelor statistice privind sănătatea populaţiei (inclusiv morbiditatea, traumatismele, dizabilitatea ş.a.) şi de activitatea instituţiilor medicale, inclusiv finanţarea şi asigurarea lor cu cadre. Centrul Naţional de Sănătate Publică răspunde de colectarea, procesarea şi evaluarea datelor privind bolile transmisibile, riscurile şi urgenţele de sănătate publică, precum şi factorii determinanţi ai sănătăţii: ocupaţionali, de mediu şi de comportament. El raportează datele pentru bolile transmisibile şi factorii de risc Centrului Naţional de Management în Sănătate, iar acesta, la rîndul său, îi transmite Centrului Naţional de Sănătate Publică datele privind bolile netransmisibile. Trebuie menţionat, însă, că bazele de date şi sistemul informaţional al instituţiilor respective nu este integrat şi schimbul de date se face pe suport de hîrtie, că datele existente nu sînt standardizate şi clasificate după aceleaşi criterii, iar calitatea lor în rare cazuri este verificată.

30. Instituţiile medicale deţin date privind morbiditatea populaţiei de referinţă, dar această informaţie în majoritatea cazurilor este stocată pe suport de hîrtie. Raportarea datelor de către instituţiile medicale la Centrul Naţional de Management în Sănătate este efectuată tot pe suport de hîrtie. Excepţie fac bolile transmisibile, monitorizarea cărora se operează în timp real, iar Centrul Naţional de Sănătate Publică gestionează sistemul de supraveghere a acestor boli. În cadrul acestui sistem se prezintă şi datele despre urgenţele de sănătate publică. Fluxul datelor include furnizarea datelor primare (pe suport de hîrtie sau electronic) despre cazurile de boli infecţioase, raportate de instituţiile de asistenţă medicală primară, de urgenţă, specializată (de medici infecţionişti) şi spitale – în cazul infecţiilor nosocomiale, la Centrul de sănătate publică teritorial. Acesta colectează, totalizează şi analizează datele primite cu o periodicitate stabilită – zilnic, săptămînal, lunar, anual – prin completarea rapoartelor: operative – în situaţii epidemice; săptămînale – sistemul de supraveghere săptămînal (bolile diareice acute, infecţii respiratorii virale acute) şi sentinelă (Influenza Like Ilnesses (afecţiuni compatibile cu gripa), Acute Respitatory Infections (infecţii respiratorii acute), Severe Acute Respiratory Infections (infecţii respiratorii acute severe); lunare – supravegherea de rutină a morbidităţii infecţioase. Pentru standardizarea procesului de colectare a datelor se folosesc definiţiile de caz, elaborate în baza prevederilor Deciziei 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 septembrie 1998 de creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile în comunitate. La nivel de centru de sănătate publică se colectează şi se analizează datele privind parazitozele, vaccinările, inclusiv cuprinderea cu vaccinări.

31. Unele instituţii medicale specializate au organizat şi gestionează registre naţionale pe unele grupuri de maladii, însă acestea nu sînt integrate cu alte baze de date şi rapoartele lor către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile centrale de supraveghere se expediază tot pe suport de hîrtie.

32. Periodic, cu suportul financiar al organizaţiilor internaţionale, se efectuează studii populaţionale (studiu populaţional demografic şi de sănătate, studiu populaţional de sănătate 4, ancheta privind fumatul în rîndul adolescenţilor etc.), care permit acumularea de informaţii ample în domeniul sănătăţii publice.

33. În anul 2012 a fost instituit sistemul naţional de supraveghere nutriţională, care iniţial va fi implementat în trei regiuni pilot, iar după evaluare, ce se va efectua în primul trimestru al anului 2014, va fi propusă extinderea lui la nivel naţional.

34. La nivel de raion, Centrul de sănătate publică, cu implicarea instituţiilor medicale din teritoriu, anual face evaluări ale stării de sănătate a populaţiei, dar aceste evaluări poartă un caracter descriptiv şi nu unul analitic.

 

Secţiunea a 3-a

Pregătirea, planificarea, monitorizarea şi răspunsul

la riscurile şi urgenţele de sănătate publică

35. La nivel naţional, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.1340 din 4 decembrie 2001, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, reprezentată de diverse ministere şi departamente, este responsabilă de prevenirea, planificarea pregătirii şi acţiunile de management în situaţii excepţionale, generate de calamităţi naturale, accidente de mari proporţii, catastrofe, incendii, epidemii, epizootii etc. Autoritatea naţională de implementare a politicilor în domeniul situaţiilor excepţionale este Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, care răspunde de elaborarea Planului naţional multisectorial pentru protecţia civilă ce include componente din planurile sectoriale ale ministerelor şi agenţiilor guvernamentale. În cazul evenimentelor şi urgenţelor în domeniul sănătăţii, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică este responsabilă de abordarea integrată a pericolelor şi urgenţelor pentru sănătatea publică, aplicarea măsurilor de prevenire şi management, mobilizarea multisectorială şi coordonarea activităţilor. Prin Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice au fost delimitate funcţiile şi atribuţiile pe niveluri ale sistemului de sănătate în prevenirea, asigurarea unui grad adecvat de pregătire, managementul urgenţelor de sănătate publică, detectarea, evaluarea şi notificarea riscurilor şi urgenţelor de sănătate publică, declararea/anularea stării de urgenţă în sănătatea publică.

36. Cadrul legal în domeniul urgenţelor de sănătate publică nu este complet ajustat la cerinţele Uniunii Europene. Nu au fost elaborate planuri de pregătire şi răspuns pentru toate cazurile de urgenţe în sănătatea publică, inclusiv protocoale şi ghiduri pentru planificarea, pregătirea, instruirea în evaluarea riscurilor, necesităţilor şi vulnerabilităţii, aplicarea definiţiilor de caz, managementul, comunicarea, pentru prevenirea şi intervenţia în cazul accidentelor cauzate de agenţi biologici.

37. Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice administrează sistemul naţional de supraveghere a evenimentelor de sănătate publică, iar Centrul Naţional de Sănătate Publică este desemnat ca Punct Focal Naţional pentru Regulamentul sanitar internaţional (2005).

38. Ministerul Sănătăţii şi Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale evaluează continuu gradul de pregătire a cadrelor la nivel instituţional, raional şi naţional şi se instruiesc diferite grupe de specialişti atît din sectorul sănătăţii, cît şi din alte sectoare (Serviciul Vamal, Poliţia de Frontieră, Serviciul Sanitar-Veterinar etc.). În pofida acestui fapt, pentru a asigura continuitatea instruirilor şi revizuirea/actualizarea periodică a materialelor de instruire sînt alocate resurse financiare insuficiente.

39. Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, în conformitate cu atribuţiile stabilite de legislaţia sanitară, deţine un sistem de monitorizare a factorilor de mediu şi ocupaţionali şi actualizează periodic lista întreprinderilor industriale şi a substanţelor chimice folosite în producţie, iar Centrul Naţional de Sănătate Publică elaborează proceduri de identificare a expunerii la risc cu evaluarea impactului asupra sănătăţii publice pe termen scurt şi lung.

40. Rezultatele investigaţiilor de rutină în cadrul sistemelor de supraveghere epidemiologică, monitoring al factorilor de risc şi al determinantelor de sănătate, efectuate de către laboratoarele Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, servesc drept temei pentru confirmarea/infirmarea pericolelor şi urgenţelor de sănătate publică. Este de menţionat că echipamentul din laboratoarele Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice s-a învechit şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de identificare şi confirmare a pericolelor el necesită să fie înlocuit cu echipament modern.

41. În prezent nu există un comitet naţional intersectorial de biosecuritate şi biosiguranţă pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi minimizarea riscurilor de origine biologică, inclusiv în activitatea de prevenire a actelor de bioterorism. Comisia naţională pentru securitate biologică, instituită prin Legea nr.755-XV din 21 decembrie 2001 privind securitatea biologică, exercită doar atribuţii de autorizare şi control al activităţilor de obţinere, testare, producere, utilizare şi comercializarea microorganismelor, a plantelor şi animalelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei nominalizate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.603 din 20 mai 2003.

 

Secţiunea a 4-a

Protecţia sănătăţii (sănătatea mediului, sănătatea ocupaţională,

siguranţa alimentelor, nutriţia şi alte domenii)

42. Protecţia sănătăţii reprezintă un domeniu interdisciplinar şi multisectorial, care necesită implicarea şi cooperarea tuturor autorităţilor şi actorilor interesaţi la nivel naţional şi local.

43. Supravegherea riscurilor pentru sănătatea omului este efectuată preponderent de către Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Laboratoarele de sănătate publică (fizice, chimice, microbiologice, parazitologice şi radiologice) investighează factorii de mediu, inclusiv cei de la locul de muncă, alimentele şi alte produse. Laboratoarele microbiologice şi cele virusologice investighează mostre biologice colectate de la pacienţi pentru diagnosticarea bolilor infecţioase şi în scopul supravegherii epidemiologice. Toate laboratoarele respectă programele interne de control al calităţii, iar procedurile de testare sînt descrise în manualele de calitate. În pofida faptului că există o reţea bine dezvoltată de supraveghere a riscurilor, capacitatea ei este redusă din cauza dotării insuficiente şi instruirii limitate a personalului de laborator, ceea ce împiedică implementarea reformelor şi a noilor metode de testare.

44. Procesul de elaborare şi armonizare a legislaţiei este condus de autoritatea responsabilă în cooperare cu alte autorităţi interesate. În cazul apei potabile şi canalizării, Ministerul Sănătăţii este responsabil de elaborarea legislaţiei naţionale cu privire la apa potabilă. Ministerul Mediului în colaborare cu Ministerul Sănătăţii elaborează legislaţia cu privire la canalizare şi evacuarea deşeurilor şi reziduurilor şi legislaţia în domeniul calităţii aerului şi protecţiei mediului înconjurător. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este principala autoritate care are în atribuţie elaborarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii ocupaţionale, iar Ministerul Sănătăţii răspunde în special de monitorizarea şi evaluarea sănătăţii ocupaţionale. Deşi cadrul legislativ de suport în domeniul protecţiei sănătăţii este incomplet, el se află în proces de dezvoltare şi aliniere la legislaţia Comunităţii Europene. Rezerve mari există în domeniul implementării cadrului legislativ şi normativ.

45. Activitatea sistemului de siguranţă a alimentelor, ca şi alte activităţi în domeniul protecţiei sănătăţii, este intersectorială, cu responsabilităţi de inspecţie, monitorizare şi aplicare divizat între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor din subordinea Guvernului Republicii Moldova, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice din cadrul Ministerului Sănătăţii. Legislaţia existentă şi o parte din reglementările conexe sînt conforme legislaţiei Uniunii Europene.

[Pct.45 modificat prin Hot.Guv. nr.1089 din 18.12.2017, în vigoare 20.12.2017]

 

46. Supravegherea producerii, etichetării, comercializării şi utilizării produselor cosmetice, jucăriilor, produselor nealimentare se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională, care nu este încă armonizată cu legislaţia Uniunii Europene. În acest context, a fost elaborat şi urmează să fie aprobat un proiect de Hotărîre de Guvern, care transpune legislaţia Uniunii Europene în domeniul produselor cosmetice în legislaţia naţională.

47. Evaluarea riscurilor pentru produsele biocide se efectuează de către Comisia de experţi intersectorială privind înregistrarea produselor biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar producerea, etichetarea şi plasarea pe piaţă a produselor biocide se realizează în conformitate cu regulamentul în vigoare, armonizat cu Directivele Uniunii Europene.

48. Nutriţia reprezintă un domeniu relativ nou pentru Republica Moldova. Actualmente în procesul de reorganizare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice responsabilitatea pentru acest domeniu este atribuită specialiştilor din cadrul serviciului. În momentul de faţă se elaborează un plan naţional de acţiuni cu privire la alimente şi nutriţie şi este în proces de implementare un sistem de supraveghere nutriţională. Au fost aprobate şi se află în proces de implementare două programe de fortificare a produselor alimentare (a sării cu iod şi a făinii cu fier şi acid folic).

49. Calitatea şi siguranţa serviciilor de îngrijire a sănătăţii sînt reglementate de standarde, protocoale şi orientări aprobate de Ministerul Sănătăţii. Serviciile de îngrijire a sănătăţii sînt acreditate de către Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare pentru Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii. Activitatea instituţiilor private de sănătate este supusă licenţierii. Totuşi, acreditarea instituţiilor medico-sanitare publice nu a devenit de facto un criteriu esenţial pentru funcţionarea acestora. Printre problemele nerezolvate se numără şi sistemul slab de control intern privind infecţiile nosocomiale în cadrul instituţiilor medicale şi lipsa de control extern asupra calităţii serviciilor medicale oferite.

 

Secţiunea a 5-a

Promovarea sănătăţii

50. Promovarea sănătăţii este procesul de abilitare a persoanelor să sporească controlul asupra stării lor de sănătate şi a determinanţilor sănătăţii, astfel îmbunătăţindu-şi sănătatea. Acest aspect reprezintă un element important al sănătăţii publice, care abordează atît bolile transmisibile, cît şi pe cele netransmisibile.

51. În Republica Moldova activităţile de promovare a sănătăţii, de informare şi mobilizare a comunităţilor pentru acţiuni de sănătate se află la etapa incipientă de dezvoltare. O atenţie mai mare s-a acordat acestor activităţi începînd cu anul 2007, an în care a fost aprobat Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii 2007-2015. În pofida multiplelor acţiuni incluse în respectivul Program, ele sînt implementate doar parţial. La realizarea Programului, Ministerul Sănătăţii colaborează cu Ministerul Educaţiei în domeniul promovării alimentaţiei sănătoase, activităţii fizice şi educaţiei pentru sănătate în şcoli şi cu Inspectoratul de Stat al Muncii în domeniul promovării sănătăţii şi reducerii bolilor ocupaţionale şi accidentelor la locul de muncă, însă această colaborare este insuficientă. Cunoştinţele despre sănătatea reproductivă sînt încă relativ modeste: doar 38,2% dintre tinerii cu vîrste între 15 şi 24 de ani posedă cunoştinţe corespunzătoare cu privire la HIV/SIDA. Circa 15% din avorturi au avut loc în rîndurile adolescenţilor de 15-19 ani, situaţie atribuită în parte accesului limitat al tinerilor la educaţia pentru sănătate sexuală şi reproductivă.

52. Au fost elaborate şi puse în aplicare la nivel de comunitate un şir de proiecte cu scopul de a aborda unele strategii de promovare a sănătăţii, însă acestea nu sînt implementate în mod regulat şi la scară naţională.

53. O serie de activităţi de promovare a sănătăţii sînt sprijinite financiar de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, dar ele nu sînt consistente şi nu au un scop bine determinat, iar planificarea şi evaluarea lor nu se bazează pe studii de evaluare a cunoştinţelor, aptitudinilor şi practicilor.

54. Asistenţa medicală primară are un rol important în ceea ce priveşte implementarea strategiilor de sănătate publică pentru prevenirea bolilor. Totuşi, în momentul de faţă ea continuă să fie axată pe tratament, cu excepţia vaccinării, consilierii şi monitorizări gravidelor, precum şi a monitorizării sănătăţii sugarilor şi copiilor. Medicii serviciilor de asistenţă medicală primară nu dispun de cunoştinţe şi capacităţi suficiente pentru a consulta şi ajuta persoanele să adopte la un mod de viaţă mai sănătos, a identifica persoanele în situaţie de risc şi a preveni aceste riscuri.

 

Secţiunea a 6-a

Prevenirea maladiilor, inclusiv identificarea precoce a bolilor

55. Activitatea de prevenire a bolilor se axează atît pe bolile transmisibile, cît şi pe cele netransmisibile, cuprinzînd acţiuni specifice orientate spre persoană. Serviciile de prevenire a bolilor trebuie să includă prevenţia primară prin intermediul vaccinării populaţiei, precum şi vaccinarea sau profilaxia postexpunere în cazul persoanelor expuse la boli transmisibile.

56. Ministerul Sănătăţii coordonează Programul Naţional de Imunizări cu participarea Consiliului de coordonare pentru direcţiile de dezvoltare şi finanţare a Programului Naţional de Imunizări, Centrului Naţional de Sănătate Publică, Universităţii de Stat de Medicină “Nicolae Testemiţanu”, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi altor instituţii medicale. Ministerul trebuie să asigure integrarea Programului Naţional de Imunizări în Programul Naţional de Sănătate şi alte iniţiative de politici din sector, inclusiv cele care implică sistemul de asigurări în medicină şi pachetul minim de servicii medicale.

57. Centrul Naţional de Sănătate Publică este autorizat de Ministerul Sănătăţii să realizeze managementul general al Programului Naţional de Imunizări şi să asigure legăturile cu alte departamente din cadrul sectorului sănătăţii.

58. Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice asigură elaborarea programelor de imunizări, planificarea, monitorizarea şi evaluarea implementării lor, managementul sistemului de imunizări (necesităţile şi graficul de livrare, recepţionarea, păstrarea, distribuirea, monitorizarea şi mentenanţa stocurilor de vaccinuri şi consumabile etc.). Elaborarea ghidurilor şi procedurilor pentru asigurarea acoperirii cu imunizări a populaţiei se efectuează de către Ministerul Sănătăţii în comun cu alte ministere, inclusiv Ministerul Educaţiei. Prevenirea primară a maladiilor transmisibile prin vaccinarea copiilor, adulţilor şi bătrînilor în conformitate cu programele de imunizări şi de profilaxie postexpunere a persoanelor expuse riscului se efectuează de către serviciile de asistenţă medicală primară. Programul Naţional de Imunizări pentru anii 2011–2015 prevede imunizarea împotriva a 12 infecţii: hepatita virală B; TB; difteria; tetanos; tuse convulsivă; poliomielita; rujeola, oreionul şi rubeola (ROR); Haemophilusinfluenzae de tip b; infecţiile cu rotavirus şi pneumococi. Un depozit naţional de vaccinuri, constituit de Centrul Naţional de Sănătate Publică şi certificat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, oferă condiţii optime pentru stocarea vaccinurilor. Vaccinarea este oferită cetăţenilor fără plată şi Republica Moldova menţine rate înalte de imunizare, în pofida unor campanii antivaccinare. În activitatea de gestionare a implementării Programului Naţional de Imunizări, Centrul Naţional de Sănătate Publică conlucrează cu centrele teritoriale de sănătate publică, precum şi cu serviciile de asistenţă medicală primară şi alte agenţii relevante din cadrul sectorului sănătăţii. Serviciile de asistenţă medicală primară, centrele de asistenţă medicală primară şi medicii de familie sînt responsabili de prestarea serviciilor de imunizare a populaţiei.

59. Prevenirea şi controlul bolilor ce ţin de modul de viaţă – axîndu-se pe activităţile de control al tutunului şi alcoolului – reprezintă o prioritate pentru ţară. Programele naţionale privind controlul tutunului şi alcoolului au fost elaborate şi aprobate de Guvern în primul trimestru al anului 2012. În conformitate cu aceste programe, urmează să fie create şi implementate anumite servicii specifice, cum ar fi serviciile de consiliere pentru renunţarea la fumat şi consiliere pentru persoanele ce utilizează alcoolul în volum nociv. Aceste servicii pot fi finanţate din fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, cu care prestatorii de servicii vor încheia contracte. Este de menţionat că deocamdată nu există un sistem de servicii uşor disponibile pentru utilizatorii de droguri.

60. Prevenţia malformaţiilor congenitale şi anemiei face parte din monitorizarea standard a gravidelor pe parcursul sarcinii. Începînd din anul 2001, gravidele şi lăuzele pe parcursul primelor şase luni după naştere iau gratis acid folic şi suplimente de fier (costurile fiind acoperite de Compania Naţională de Asigurări în Medicină). În pofida distribuirii gratuite a suplimentelor sus-indicate, cercetările relevă niveluri înalte de anemie în rîndurile gravidelor (43,0%) şi femeilor de vîrstă reproductivă (27,3%). Pentru a reduce aceste deficienţe, Guvernul a aprobat primul Program naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier şi acid folic pentru anii 2012–2017. Conform acestui program, toată făina utilizată în industria alimentară trebuie să fie fortificată cu fier şi acid folic.

61. Femeilor gravide li se acordă screening prenatal pentru sindromul Down şi alte tulburări cromozomiale. În cadrul maternităţilor, nou-născuţilor li se oferă screening pentru fenilcetonurie şi pierderea înnăscută a auzului. Cu regret, însă, nu este prevăzută prevenirea bolii hemoragice prin prescrierea vitaminei K nou-născuţilor. Pentru a informa mai bine gravidele, pe lîngă consultaţiile standard, la prima vizită de asistenţă antenatală toate femeile primesc un carnet medical perinatal, care include standardele pentru examinări, consultaţii, intervenţii antenatale şi mesaje educaţionale pentru mame. Gravidele mai primesc şi “Ghidul viitoarei mămici”, care oferă informaţii cu privire la dezvoltarea copilului de la concepţie pînă la naştere, recomandări pentru îngrijirea şi alimentarea copilului şi altă informaţie. Cu toate acestea, nivelul materialelor educaţionale cu privire la graviditate şi îngrijirea copilului este inadecvat.

62. Sănătatea reproductivă trebuie să fie încadrată prioritar în Strategia naţională de sănătate publică. Deşi se află într-o evidentă descreştere continuă, rata avorturilor este încă foarte mare şi încă mai reprezintă o metodă de reglare a fertilităţii. Prevalenţa contraceptivelor este la un nivel mult inferior comparativ cu ţările europene, ceea ce se explică prin lipsa de informaţii referitor la metodele moderne, costul înalt sau nedisponibilitatea acestor metode pentru grupurile vulnerabile. Este important să se clarifice statutul, rolul şi eficienţa activităţii cabinetelor de sănătate reproductivă în contextul fortificării asistenţei medicale primare şi medicinei de familie. Serviciile prietenoase tinerilor necesită o extindere la nivel naţional.

63. Programele pentru screening-ul cancerului (cervical şi mamar) în rîndurile populaţiei sînt derulate pe parcursul unor campanii anuale speciale, susţinute de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, însă ele cuprind doar o parte din populaţie. Screening-ul pentru cancerul cervical a fost introdus drept parte din practica ginecologică. Cu toate acestea el nu se realizează în mod sistematic şi nu sînt implementate careva standarde de control şi asigurare a calităţii lui. În prezent nu există programe de screening pentru cancerul colorectal şi cel al prostatei.

64. Prevenirea, supravegherea şi controlul maladiilor nosocomiale fiind un domeniu vast, în atribuţiile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice a fost inclusă elaborarea cadrului normativ pentru crearea şi menţinerea unui mediu sigur şi inofensiv pentru pacienţii cărora li se acordă asistenţă medicală, inclusiv sub aspectul siguranţei injecţiilor, gestionării deşeurilor rezultate din activitatea medicală etc. Răspunderea pentru acţiunile de prevenire a transmiterii infecţiilor nosocomiale o poartă conducătorii instituţiilor medico-sanitare, iar aspectele de monitorizare şi evaluare sînt atribuite Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în scopul evaluării acţiunilor de prevenire a transmiterii maladiilor transmisibile pacienţilor şi lucrătorilor medicali.

65. Prevenirea şi reţinerea dezvoltării rezistenţei microorganismelor la preparatele antimicrobiene poate fi atinsă prin aprobarea unor strategii de utilizare prudentă a antibioticelor în tratamentul bolilor infecţioase la om şi animale, precum şi prin reglementarea utilizării în calitate de conservanţi a preparatelor antimicrobiene în produsele alimentare şi în furajele folosite pentru hrana animalelor. Elaborarea protocoalelor clinice cu ajustarea lor, precum şi limitarea comercializării libere a preparatelor, monitorizarea tulpinilor rezistente, reglementărilor şi normativelor concentraţiei admisibile de antibiotice în produsele alimentare sînt activităţi intersectoriale şi vor fi realizate de către Ministerul Sănătăţii (Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale) şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

66. Prevenirea izbucnirilor de boli infecţioase va fi realizată prin menţinerea capacităţilor de detectare rapidă a riscului de agravare a situaţiei epidemiologice la apariţia unui singur caz sau a mai multe cazuri de boală în acelaşi loc şi în aceeaşi perioadă de timp, a epidemiilor sau pandemiilor. Crearea unui sistem eficient de supraveghere va permite detectarea precoce a izbucnirilor, cu evaluarea pagubelor şi necesităţilor pentru a preveni răspîndirea evenimentului, şi controlul izbucnirilor prin asigurarea unui grad adecvat de pregătire (stocuri de medicamente, protocoale standard de tratament şi de instruire a personalului) şi de reacţie rapidă (confirmarea, investigaţii, inclusiv prin metode de laborator, şi punerea în aplicare a măsurilor de control).

 

Secţiunea a 7-a

Asigurarea domeniului sănătăţii publice cu

resurse umane competente şi suficiente

67. În Republica Moldova politicile pe termen mediu şi lung în domeniul resurselor umane din sistemul de sănătate cuprind anumite componente din managementul resurselor umane şi sînt reflectate în Programul de dezvoltare a învăţămîntului medical şi farmaceutic în Republica Moldova pe anii 2011-2020, Programul de dezvoltare strategică a Ministerului Sănătăţii pentru perioada 2012-2014, Concepţia-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii şi în alte acte.

68. Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei depinde în mare măsură de calitatea şi pregătirea colaboratorilor din domeniul sănătăţii publice, care, la rîndul lor, depind de relevanţa şi calitatea educaţiei şi instruirii la nivel naţional. În ultimii zece ani Republica Moldova s-a confruntat cu problema deficitului de personal competent în domeniul sănătăţii publice. Astfel, s-a înregistrat un număr insuficient de profesionişti medicali, în general, şi de anumiţi specialişti în anumite domenii, în special. În anii 1994-2010 numărul de medici şi asistente medicale care activează în instituţiile medicale publice a scăzut cu 38% şi, respectiv, 50%, constituind o adevărată provocare pentru sistemul sănătăţii. În anumite discipline şi în mediul urban există o abundenţă de profesionişti medicali, pe cînd în comunităţile rurale epidemiologi, profesionişti în sănătatea publică, colaboratori de laborator şi medici de familie sînt prea puţini. Deşi au fost oferite salarii mai mari pentru a atrage lucrătorii medicali în mediul rural, problema deficitului de cadre încă mai persistă.

69. Specialiştii din sănătatea publică de obicei îşi obţin calificările oficiale după absolvirea facultăţii de sănătate publică din cadrul USMF “Nicolae Testemiţanu” şi după finalizarea rezidenţiatului în domeniul sănătăţii publice. Cursurile de instruire postuniversitară în domeniul sănătăţii publice, inclusiv în domeniul igienei, epidemiologiei şi managementului în sănătate, sînt disponibile pentru profesioniştii medicali la aceeaşi universitate. În anul 2011 în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică au fost create cursuri de instruire pe termen scurt cu privire la anumite subiecte specifice, în conformitate cu programul de instruire continuă.

70. Şcoala de Management în Sănătate Publică a fost înfiinţată în anul 2003 în cadrul USMF “Nicolae Testemiţanu” şi este un membru activ al Asociaţiei Şcolilor de Sănătate Publică din Regiunea Europeană (ASPHER). Pînă în prezent peste 200 de masteranzi în sănătate publică au absolvit respectiva şcoală. Anterior, doar profesioniştii medicali erau instruiţi în cadrul acestei şcoli, însă din anul 2007 ea oferă cursuri de instruire şi pentru profesioniştii nemedicali din domeniul sănătăţii.

71. Principalele bariere în calea îmbunătăţirii instruirii cadrelor din domeniul sănătăţii publice ţin de calitatea şi numărul inadecvat de centre de instruire şi de lipsa instructorilor şi programelor actualizate. În plus, sînt necesare materiale de instruire bazate pe dovezi, care să faciliteze accesul la tehnologiile moderne şi protocoalele medicale axate pe sănătatea publică.

72. Multiplele reforme ale actualului Serviciu de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, precum şi revizuirea integrală repetată a legislaţiei în domeniul sănătăţii publice au avut un impact important asupra dinamicii dezvoltării Serviciului. După anul 1991 Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat a fost transformat în Serviciul de igienă şi epidemiologie, apoi în Serviciul de medicină preventivă şi, în final, din anul 2009 a devenit Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, care este similar structurilor de sănătate publică din ţările europene şi în corespundere cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Toate reformele perpetuate ale Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice s-au soldat cu reducerea esenţială a statelor lui de personal. În aceeaşi perioadă alocaţiile pentru profilaxia maladiilor şi promovarea sănătăţii au fost extrem de reduse.

 

Secţiunea a 8-a

Cercetarea ştiinţifică în sănătatea publică

73. Utilizarea activă a dovezilor ştiinţifice în elaborarea politicilor şi capacitatea sectorului public de a colecta, analiza şi disemina informaţii cu privire la sănătate sînt elemente considerabile în activităţile de management, realizare şi implementare din domeniul sănătăţii publice. Pe parcursul ultimilor ani, autorităţile naţionale conştientizează tot mai mult importanţa cercetării pentru dezvoltarea rapidă a sănătăţii publice.

74. Subordonarea dublă a instituţiilor de cercetări, Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Ministerului Sănătăţii, reduce autonomia instituţiilor, fapt ce nu permite dezvoltarea continuă a capacităţilor de cercetare strategică şi descurajează competitivitatea acestora.

75. Majoritatea proiectelor de cercetări naţionale sînt finanţate de Academia de Ştiinţe a Moldovei, conform Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr.259-XV din 15 iulie 2004, în funcţie de rezultatele concursului, însă în ultimii cinci ani finanţarea a fost insuficientă şi în continuă scădere. Astfel, în anul 2004 cota finanţării publice a cercetărilor a constituit 0,22% din PIB, fiind în continuă creştere pînă la 0,7% în anul 2008, apoi cu o scădere anuală de pînă la 0,4% în anul 2011.

 

III. VIZIUNE, SCOP, OBIECTIVE GENERALE ŞI SPECIFICE

76. Viziune: Sănătate şi bunăstare durabilă prin fortificarea capacităţilor şi serviciilor de sănătate publică.

77. Scopul: Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, reducerea inechităţilor în sănătate prin consolidarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru realizarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică şi prestarea serviciilor de sănătate publică accesibile şi de înaltă calitate la nivel individual, comunitar şi populaţional.

78. Obiectiv general: Dezvoltarea, implementarea şi evaluarea acţiunilor de fortificare a capacităţilor şi serviciilor de sănătate publică.

79. Obiective specifice:

1) eficientizarea şi consolidarea sistemelor de supraveghere a sănătăţii populaţiei în vederea identificării problemelor de sănătate şi furnizării de informaţii relevante, veridice şi în timp util pentru decizii şi acţiuni în domeniul sănătăţii publice;

2) fortificarea sistemului naţional de prevenire, pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţe în sănătatea publică prin intermediul unei abordări integrate a pericolelor;

3) asigurarea protecţiei sănătăţii prin eficientizarea controlului factorilor de risc comportamentali şi de mediu;

4) adoptarea unor comportamente sănătoase de către populaţie prin implementarea măsurilor eficiente şi coordonate de promovare a sănătăţii de către diferite sectoare la nivel naţional şi local;

5) reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin diminuarea factorilor de risc şi asigurarea accesului echitabil al populaţiei la serviciile de prevenire primară, secundară şi terţiară;

6) îmbunătăţirea mecanismelor de colaborare intersectorială cu definirea clară a responsabilităţilor sectorului de sănătate şi altor sectoare în implementarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică;

7) asigurarea domeniului sănătăţii publice cu resurse umane competente şi suficiente prin fortificarea sistemului de formare pentru realizarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică;

8) ajustarea structurii organizaţionale şi îmbunătăţirea finanţării serviciului de supraveghere a sănătăţii publice în scopul realizării operaţiunilor şi serviciilor esenţiale de sănătate publică în colaborare cu alte sectoare;

9) consolidarea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice pentru a asigura fundamentarea politicilor pe dovezi ştiinţifice.

 

IV. DOMENIILE PRIORITARE DE INTERVENŢIE

 

Secţiunea 1

Supravegherea sănătăţii populaţiei

80. Probleme identificate în cadrul supravegherii sănătăţii populaţiei:

1) în procesele de colectare, stocare şi procesare a datelor statistice, realizate la nivel naţional de cîteva instituţii – Biroul Naţional de Statistică, Centrul Naţional de Management în Sănătate, Centrul Naţional de Sănătate Publică, Compania Naţională de Asigurări în Medicină – are loc dublarea unor date, comunicarea, colaborarea şi coordonarea în cadrul acestor procese sînt ineficiente şi limitate, iar posibilităţile de a include sistemele informaţionale instituţionale într-un sistem integrat de informare sînt reduse din cauza incompatibilităţii unora dintre aceste sisteme;

2) datele privind factorii determinanţi ai sănătăţii şi factorii de risc, în special ai bolilor netransmisibile, nu se colectează sistematic, iar datele existente sînt incomplete şi reflectă doar o parte din probleme. Datele din sistemele de supraveghere şi control al bolilor transmisibile, inclusiv al bolilor cu transmitere sexuală, TB şi HIV/SIDA, sînt gestionate inadecvat ca efect al raportării lor fragmentare şi existenţei unor sisteme de raportare paralele;

3) datele colectate nu conţin toate caracteristicile necesare şi nu sînt dezintegrate pentru a identifica inechităţile de sănătate şi a elabora intervenţii direcţionate spre diminuarea lor;

4) nu a fost adoptată o viziune complexă privind desfăşurarea sistematizată a supravegherii populaţionale, frecvenţa acestor studii, cine ar trebui să le efectueze şi care este disponibilul de surse financiare pentru acoperirea costurilor;

5) nu există registre naţionale pentru bolile netransmisibile prioritare (bolile cardiovasculare, diabetul, sănătatea mintală etc.), iar cele existente funcţionează nesatisfăcător (Registru Cancer);

6) unităţile administrativ-teritoriale nu dispun de abilităţi suficiente pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei şi pentru procesarea, elaborarea măsurilor şi gestionarea datelor;

7) definirea indicatorilor şi procesarea datelor nu sînt standardizate; lipseşte sistemul de verificare a calităţii datelor, pentru care motiv nu poate fi asigurată comparabilitatea lor la nivel naţional şi internaţional.

81. Obiectiv specific – eficientizarea şi consolidarea sistemelor de supraveghere a sănătăţii populaţiei pentru a identifica problemele de sănătate şi a furniza informaţii relevante, veridice şi în timp util pentru decizii şi acţiuni în domeniul sănătăţii publice.

82. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) consolidarea şi sporirea eficienţei sistemului de supraveghere a bolilor şi a stării de sănătate a populaţiei;

2) monitorizarea şi evaluarea sistematică a stării de sănătate a populaţiei şi comunicarea rezultatelor obţinute autorităţilor interesate şi populaţiei.

83. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) revizuirea şi standardizarea indicatorilor de sănătate utilizaţi în etapa de referinţă şi dezintegrarea lor în funcţie de criteriile social-economice, sex, nivelul de educaţie, mediul de reşedinţă, regiune, etnie;

2) armonizarea cu normele internaţionale a conţinutului şi metodologiei privind colectarea, procesarea şi comunicarea datelor despre starea de sănătate şi factorii determinanţi ai sănătăţii;

3) elaborarea şi punerea în aplicare a sistemului de management al calităţii datelor în domeniul sănătăţii publice;

4) dezvoltarea şi implementarea sistemului electronic integrat pentru supravegherea bolilor netransmisibile şi factorilor de risc;

5) ajustarea şi integrarea sistemelor de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile, inclusiv TB, HIV/SIDA şi bolile sexual transmisibile;

6) dezvoltarea şi punerea în aplicare a acordurilor încheiate cu structurile naţionale relevante privind accesul la date şi schimbul de informaţii, precum şi stabilirea modalităţilor de colectare a datelor şi de monitorizare a calităţii lor;

7) dezvoltarea capacităţilor la nivel teritorial şi naţional pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei şi perfectarea sistematică a rapoartelor de analiză;

8) participarea la studii internaţionale privind supravegherea stării de sănătate şi factorilor de risc;

9) asigurarea comunicării rezultatelor obţinute privind sănătatea populaţiei şi factorii de risc supravegheaţi autorităţilor interesate, populaţiei şi organizaţiilor internaţionale.

 

Secţiunea a 2-a

Urgenţele de sănătate publică

84. Probleme identificate în cadrul urgenţelor de sănătate publică:

1) domeniul pregătirii şi răspunsului la urgenţele de sănătate publică nu este pe deplin ajustat la prevederile documentelor Uniunii Europene. Lipsa regulamentelor/procedurilor standard de operare pentru intervenţie în cazul pericolelor şi urgenţelor, precum şi finanţarea insuficientă a planurilor de prevenire, pregătire şi management al urgenţelor de sănătate publică reprezintă una din provocările existente;

2) fracţionarea capacităţilor de depistare, evaluare şi management al riscurilor şi urgenţelor de sănătate publică, precum şi colaborarea intersectorială insuficientă la nivel local şi naţional menţin pericolul pentru securitatea şi siguranţa sănătăţii publice. Însă pregătirea şi răspunsul în urgenţele de sănătate publică necesită o abordare generică;

3) se atestă deficienţe în dotarea şi instruirea echipelor de intervenţie în ceea ce priveşte conformitatea lor cu standardele internaţionale de gestionare a situaţiilor excepţionale în domeniul sănătăţii publice (planificarea, pregătirea, evaluarea necesităţilor, vulnerabilităţii, riscurilor, precum şi managementul, comunicarea, evaluarea postintervenţie etc.), care necesită să fie redresate;

4) sînt limitate, ca număr şi nivel de instruire, resursele umane din sistemul de asistenţă medicală primară şi de sănătate publică, ocupate cu evaluarea riscurilor, efectuarea studiilor de fezabilitate şi cost-eficienţă şi raportarea datelor în sistemul de supraveghere.

85. Obiectiv specific – fortificarea sistemului naţional de prevenire, pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţe de sănătate publică prin abordarea integrată a pericolelor.

86. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) consolidarea capacităţilor naţionale de detectare precoce şi răspuns rapid la pericole şi urgenţe de sănătate publică în baza indicatorilor de monitorizare a riscurilor la nivel local, intermediar (raion/ municipiu) şi naţional;

2) minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei, determinat de riscurile şi urgenţele de sănătate publică provocate de factori naturali, tehnogeni, biologici, radiologici şi sociali.

87. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) perfecţionarea cadrului legal prin abordarea integrată şi generică a activităţii de prevenire, pregătire şi răspuns la riscurile şi urgenţele de sănătate publică provocate de factori naturali, tehnogeni, biologici, sociali şi de bioterorism;

2) elaborarea şi implementarea cadrului normativ cu privire la Sistemul naţional de pregătire şi răspuns al sectorului de sănătate la urgenţele de sănătate publică;

3) crearea şi asigurarea funcţionării centrului operaţional de gestionare a urgenţelor de sănătate publică ca parte a reţelelor internaţionale, inclusiv pentru implementarea Regulamentului Sanitar Intenţional 2005, INFOSAN, ChemiNet, GladNet etc.;

4) stabilirea mecanismelor de finanţare durabilă pentru implementarea planurilor de prevenire, pregătire şi răspuns la urgenţele de sănătate publică;

5) fortificarea continuă a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid pentru prevenirea, controlul bolilor transmisibile şi evenimentelor de sănătate publică;

6) implicarea autorităţilor publice centrale şi locale, în limita competenţelor şi mijloacelor de care dispun, în activităţi de planificare, pregătire şi gestionare a riscurilor şi urgenţelor de sănătate publică;

7) sporirea eficienţei activităţilor de răspuns la compartimentele planificare, pregătire, evaluare, management şi comunicare a riscurilor, evaluarea postintervenţie;

8) fortificarea capacităţilor naţionale în domeniul biosecurităţii şi biosiguranţei;

9) fortificarea reţelei de laboratoare ale Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru identificarea rapidă a agenţilor de origine biologică, chimică şi radiologică;

10) dezvoltarea continuă a capacităţilor naţionale pentru detectarea precoce şi răspuns rapid în cazul evenimentelor de sănătate publică de origine chimică.

 

Secţiunea a 3-a

Protecţia sănătăţii

88. Probleme identificate în domeniul protecţiei sănătăţii:

1) cadrul legal incomplet;

2) la nivel naţional şi local nu există suficiente capacităţi pentru elaborarea, aplicarea cadrului de reglementare şi monitorizarea implementării în domeniul protecţiei sănătăţii;

3) procedurile de inspecţie, monitorizare şi punere în aplicare a legislaţiei sînt depăşite; ele nu se întemeiază pe principiile de evaluare a riscului;

4) este ineficientă colaborarea între autorităţile responsabile, fiecare acţionînd în conformitate cu planul propriu de monitorizare şi evaluare;

5) asigurarea cu resurse umane şi dotarea tehnică nesatisfăcătoare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, ca şi instruirea insuficientă a personalului, prezintă impedimente pentru implementarea metodelor noi;

6) sistemul de supraveghere şi control în sănătatea ocupaţională este la etapa de reorganizare. Actualmente nu sînt clar definite responsabilităţile diferitelor autorităţi şi servicii, ale angajatorilor şi angajaţilor din acest domeniu. Nu a fost perfecţionat segmentul de sănătate ocupaţională din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, nu există programe naţionale în domeniul sănătăţii ocupaţionale ş.a.;

7) nu au fost elaborate politici în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei diverselor grupuri de populaţie, iar prevederile actelor privind siguranţa alimentelor şi etichetarea produselor alimentare sînt aplicate parţial;

8) fondurile alocate pentru identificarea surselor sigure de apă potabilă în localităţile rurale sînt insuficiente. Din cauza costurilor înalte şi lipsei de personal instruit nu se implementează sistemele de potabilizare a apei neconforme;

9) cadrul regulator privind calitatea aerului nu este aliniat la rigorile Uniunii Europene şi la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Există deficienţe în evaluarea calităţii aerului, lipsesc capacităţile pentru determinarea conţinutului unor poluanţi prioritari (PM 10, PM 2,5 şi altele);

10) lipsesc strategiile de adaptare şi planuri de răspuns la nivel atît naţional, cît şi local ale sistemului de sănătate, la fenomenele extreme ale schimbărilor climatice;

11) capacităţile tehnice de evaluare a riscurilor condiţionate de folosirea produselor cosmetice, jucăriilor şi a celor din domeniul siguranţei chimice sînt limitate;

12) calitatea şi siguranţa serviciilor de asistenţă medicală a pacienţilor nu sînt asigurate suficient. Nu toate instituţiile medicale dispun de sisteme eficiente de control al infecţiilor, iar în cele în care ele există sînt slab aplicate;

13) sistemul de gestionare şi valorificare a deşeurilor, inclusiv a celor medicale, este deficitar şi în consecinţă afectează condiţiile de trai şi sănătatea populaţiei.

89. Obiectiv specific – asigurarea protecţiei sănătăţii prin eficientizarea controlului asupra factorilor de risc comportamentali şi de mediu.

90. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) perfecţionarea cadrului legal şi regulator în domeniul protecţiei sănătăţii prin alinierea acestuia la reglementările internaţionale;

2) consolidarea capacităţilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice de evaluare, management şi comunicare a informaţiei privind riscurile pentru sănătatea publică şi stabilirea mecanismului de colaborare cu alte servicii în acest domeniu;

3) fortificarea capacităţilor de identificare şi gestionare a riscurilor pentru sănătate ale altor autorităţi cu atribuţii în domeniul protecţiei sănătăţii (sănătatea mediului, sănătatea ocupaţională, siguranţa alimentelor).

91. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) armonizarea şi ajustarea cadrului legal în domeniul protecţiei sănătăţii la reglementările internaţionale;

2) elaborarea mecanismelor de punere în aplicare a actelor legislative şi normative, monitorizarea implementării lor şi evaluarea impactului;

3) evaluarea rezultatelor implementării programelor şi planurilor de acţiuni în domeniul sănătăţii mediului şi actualizarea acestora în conformitate cu angajamentele asumate la Parma în anul 2010;

4) elaborarea cadrului de politici sectoriale privind adaptarea la fenomenele extreme ale schimbărilor climatice. Crearea capacităţilor instituţionale şi fortificarea sistemului de sănătate ocupaţională;

5) elaborarea politicilor în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei diverselor grupuri de populaţie, orientate spre reducerea conţinutului de sare, grăsimi şi acizi graşi trans în produsele procesate;

6) modernizarea laboratoarelor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice prin sporirea capacităţii acestora în identificarea şi monitorizarea riscurilor în domeniul protecţiei sănătăţii;

7) fortificarea capacităţilor de evaluare a riscurilor condiţionate de folosirea produselor cosmetice, jucăriilor şi a celor din domeniul siguranţei chimice;

8) fortificarea măsurilor de siguranţă a pacienţilor şi a sistemului de control al infecţiilor.

 

Secţiunea a 4-a

Promovarea sănătăţii

92. Probleme identificate în cadrul promovării sănătăţii:

1) Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă nu are acoperire financiară; resursele alocate de către stat, precum şi fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală nu sînt suficiente pentru a acoperi cheltuielile de elaborare şi implementare a activităţilor de promovare a sănătăţii;

2) actualul program naţional privind promovarea sănătăţii este depăşit şi necesită să fie revizuit şi actualizat, iar activităţile incluse în programele de sănătate poartă un caracter general;

3) programele şi materialele de informare privind promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate sînt dezvoltate sporadic, într-o măsură insuficientă şi preponderent în cadrul unor proiecte naţionale sau locale, finanţate de donatori;

4) nu se efectuează studii privind perceperea riscurilor la locurile de muncă pentru a evalua cunoştinţele şi practicile aplicate şi a planifica acţiunile de promovare şi comunicare în baza evaluărilor;

5) lipsesc materialele informaţionale şi de educaţie pentru sănătate în domeniul sănătăţii ocupaţionale;

6) comunicarea pentru schimbarea atitudinii comportamentale, informarea şi protejarea sănătăţii reproductive nu sînt prioritizate în activităţile instituţiilor medico-sanitare publice şi celor şcolare;

7) educaţia întemeiată pe formarea deprinderilor de viaţă nu a fost încorporată în programul şcolar obligatoriu;

8) implicarea asistenţei medicale primare, spitaliceşti şi specializate în activităţile de promovare a sănătăţii este insuficientă;

9) este insuficientă şi implicarea altor sectoare, inclusiv a autorităţilor publice locale şi mass-media în activităţile de promovare a sănătăţii şi de susţinere a acestor activităţi la nivel local;

10) capacităţile financiare, umane şi materiale pentru planificarea şi realizarea activităţilor de promovare a sănătăţii sînt reduse;

11) nu a fost constituit un mecanism de coordonare şi finanţare a intervenţiilor de promovare a sănătăţii la nivel naţional şi local.

93. Obiectiv specific – adoptarea unor comportamente sănătoase de către populaţie prin implementarea unor măsuri eficiente şi coordonate de promovare a sănătăţii în cadrul diferitelor sectoare la nivel naţional şi local.

94. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) consolidarea infrastructurii şi capacităţilor sectorului de sănătate în domeniul promovării sănătăţii;

2) sporirea potenţialului şi gradului de implicare a altor sectoare decît sectorul sănătăţii în activităţile de promovare a sănătăţii şi îmbunătăţirea colaborării intersectoriale la nivel atît naţional, cît şi teritorial/local;

3) crearea mediilor sănătoase prin stabilirea parteneriatelor cu societatea civilă şi împuternicirea comunităţilor să planifice şi să desfăşoare activităţi eficiente de promovare a sănătăţii.

95. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) fortificarea cadrului legislativ şi regulator, care va oferi suport pentru facilitarea alegerilor sănătoase, adoptarea modului de viaţă sănătos şi crearea mediilor sănătoase, respectînd criteriile de echitate;

2) asigurarea finanţării durabile şi continue a programelor de promovare a sănătăţii la nivel teritorial şi naţional;

3) consolidarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în scopul asigurării planificării, elaborării, implementării şi evaluării activităţilor de promovare a sănătăţii la nivel populaţional;

4) consolidarea funcţiilor serviciului de asistenţă medicală primară în acordarea serviciilor de promovare a sănătăţii, de rînd cu cele curative, la nivel de individ;

5) organizarea activităţilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a bolilor la nivel comunitar prin instituirea unei unităţi în cadrul asistenţei medicale primare;

6) fortificarea capacităţilor altor sectoare şi ale autorităţilor publice locale de a elabora, desfăşura şi evalua activităţile de promovare a sănătăţii şi a mediilor sănătoase;

7) îmbunătăţirea cooperării şi colaborării intersectoriale a Ministerului Sănătăţii cu alte autorităţi publice centrale şi locale în domeniul promovării sănătăţii;

8) crearea de fonduri pentru a susţine implementarea iniţiativelor de promovare a sănătăţii la nivel local şi naţional, gestionarea eficientă a fondurilor disponibile;

9) crearea parteneriatelor durabile cu ONG-urile şi cu societatea civilă pentru derularea activităţilor de promovare a sănătăţii.

 

Secţiunea a 5-a

Prevenirea şi depistarea precoce a bolilor

96. Probleme identificate în cadrul prevenirii şi depistării precoce a bolilor:

1) în documentele de politici în domeniul bolilor netransmisibile prioritare (de ex., diabetul) sînt puţin elucidate măsurile de prevenire, în special cele de prevenire primară. Programele naţionale existente au ca obiect preponderent managementul cazurilor de boală, iar măsurile direcţionate spre identificarea, prevenirea şi controlul factorilor de risc sau sînt insuficiente, sau nici nu sînt preconizate;

2) implicarea altor sectoare în diminuarea factorilor de risc este neînsemnată, fiind prevăzută doar în cîteva programe naţionale (de ex., reducerea consumului de alcool, fumatului, maladiile determinate de deficienţa de iod, fier şi acid folic);

3) prevenirea primară a unor boli transmisibile şi netransmisibile prin vaccinare necesită o finanţare suficientă şi durabilă, asigurarea mentenanţei sistemului de imunizări şi sporirea ratei de acoperire vaccinală (în cazul bolilor imunodirijabile);

4) măsurile de detectare precoce a stărilor premorbide şi a unor boli, preponderent netransmisibile, în stadiile incipiente sînt implementate parţial, doar pentru unele grupuri de populaţie şi în unele teritorii. Nu este asigurată o continuitate a măsurilor menţionate în cadrul sectorului de sănătate;

5) există o discrepanţă între calitatea serviciilor, precum şi o accesibilitate inechitabilă la serviciile de prevenire primară, tratament şi reabilitare în diferite teritorii;

6) se atestă un nivel scăzut de cunoştinţe şi practici ale lucrătorilor medicali pentru a oferi servicii de prevenire: identificarea şi reducerea factorilor de risc, detectarea precoce a bolii, managementul cazului de boală şi monitorizarea continuă pentru prevenirea progresării bolii şi apariţiei sechelelor etc.;

7) nu există mecanisme de evaluare a eficienţei măsurilor de prevenire a bolilor, realizate de asistenţa medicală primară, spitalicească şi specializată pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei la nivel de localitate, raion/municipiu şi ţară;

8) resursele umane şi abilităţile specialiştilor din Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de prevenire a bolilor, în special a celor netransmisibile, şi reducerea factorilor de risc sînt limitate;

9) sursele financiare alocate pentru implementarea măsurilor de prevenire la nivel naţional şi teritorial sînt inadecvate cerinţelor.

97. Obiectiv specific – reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin diminuarea factorilor de risc şi asigurarea accesului echitabil al populaţiei la servicii de prevenire primară, secundară şi terţiară.

98. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) diminuarea factorilor de risc la nivel de individ, comunitate şi la nivel naţional prin activităţi integrate ale sectorului de sănătate şi ale altor sectoare şi autorităţi publice locale;

2) prevenirea şi controlul maladiilor imunodirijabile prin acoperirea vaccinală a grupurilor-ţintă în conformitate cu prevederile programelor naţionale de imunizări şi reducerea pînă în anul 2020 a morbidităţii cauzate de maladiile transmisibile cu 2% prin măsuri de prevenire primară şi secundară;

3) asigurarea accesului echitabil la servicii calitative de prevenire a bolilor, oferite de către asistenţa medicală primară, spitalicească, specializată şi serviciul de supraveghere a sănătăţii publice.

99. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) perfecţionarea cadrului legal în domeniul prevenirii şi controlului bolilor transmisibile şi netransmisibile, inclusiv controlul factorilor de risc, asigurînd o abordare generică şi integrată a măsurilor de intervenţie, şi reducerea inechităţilor;

2) finanţarea durabilă şi continuă a programelor de prevenire şi control al bolilor transmisibile şi netransmisibile la nivel teritorial şi naţional;

3) cooperarea şi colaborarea intersectorială, în limitele competenţelor pe care le deţin, a Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului, Ministerului Educaţiei, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi autorităţilor publice locale în scopul elaborării şi/sau implementării unor programe comune de prevenire a bolilor transmisibile şi netransmisibile, inclusiv de reducere a factorilor de risc;

4) fortificarea capacităţilor serviciului de sănătate publică, autorităţilor publice locale şi altor servicii relevante pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei, prioritizarea problemelor, planificarea măsurilor complexe de intervenţie, monitorizarea implementării şi evaluării eficienţei intervenţiilor;

5) fortificarea cunoştinţelor şi practicilor lucrătorilor medicali cu studii medii şi superioare în identificarea precoce a bolilor, factorilor de risc asociaţi şi controlul acestora;

6) detectarea precoce a factorilor de risc şi stărilor premorbide sau a stărilor incipiente de boală prin menţinerea şi fortificarea sistemelor naţionale de supraveghere şi control al bolilor transmisibile şi netransmisibile;

7) organizarea periodică a studiilor populaţionale în cele mai importante probleme de sănătate publică;

8) implementarea programelor echitabile şi sigure de vaccinare pentru diferite grupuri de vîrstă, garantate de stat;

9) crearea şi menţinerea unui mediu sigur şi inofensiv pentru pacienţi prin fortificarea supravegherii şi controlului maladiilor nosocomiale, inclusiv prin reducerea dezvoltării rezistenţei microorganismelor la preparatele antimicrobiene;

10) elaborarea şi implementarea conceptului de consiliere pentru prevenirea riscurilor şi apariţiei bolilor;

11) înlesnirea accesului tinerilor la serviciile privind sănătatea sexuală şi reproductivă, educaţia şi consilierea prin intermediul cabinetelor de sănătate reproductivă şi centrelor de servicii prietenoase tinerilor;

12) parteneriatul cu organizaţiile societăţii civile şi consolidarea capacităţii acestora de a mobiliza şi a împuternici reţelele comunitare să desfăşoare activităţi de protejare şi cultivare a unui mod de viaţă sănătos.

 

Secţiunea a 6-a

Asigurarea guvernării pentru sănătate a populaţiei

100. Probleme identificate în cadrul asigurării guvernării pentru sănătate a populaţiei:

1) eficacitatea redusă a promovării principiului “sănătatea în toate politicile”;

2) au fost înregistrate inechităţi privitor la accesul populaţiei la serviciile de asistenţă medicală primară din cauza numărului insuficient de medici în mediul rural şi a unui nivel de bunăstare mai redus al populaţiei. Accesul persoanelor din grupurile vulnerabile şi cele dezavantajate (cum sînt persoanele de vîrsta a treia, invalizii, şomerii etc.) la serviciile de sănătate este limitat;

3) instituţiile medicale nu dispun de indicatori de calitate bine definiţi şi standardizaţi pentru a monitoriza, evalua şi compara calitatea serviciilor medicale oferite, iar cunoştinţele managerilor medicali privind managementul calităţii în instituţiile respective sînt insuficiente;

4) auditul intern şi extern al serviciilor medicale şi celor de sănătate publică sînt realizate în mod sporadic, mai cu seamă la nivel de teritoriu, cu o complexitate limitată şi cu recomandări unilaterale.

101. Obiectiv specific – perfecţionarea mecanismelor de colaborare intersectorială cu definirea şi delimitarea distinctă a responsabilităţilor sectorului de sănătate şi altor sectoare în implementarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică.

102. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) fortificarea colaborării inter/ şi intrasectorul de sănătate şi alte sectoare în vederea reducerii factorilor de risc şi ameliorării stării de sănătate a populaţiei, aplicînd principiul “sănătatea în toate politicile”;

2) îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi de sănătate publică, eficientizarea intervenţiilor şi reducerea inechităţilor în sănătate;

3) implementarea mecanismelor de e-guvernare în serviciile de sănătate publică.

103. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) elaborarea şi implementarea unui mecanism de colaborare cu alte sectoare (educaţie, transport, muncă şi protecţie socială, construcţii, agricultură etc.) şi cu societatea civilă în procesul de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a programelor de sănătate publică;

2) sporirea cunoştinţelor şi responsabilităţilor autorităţilor publice locale cu implicarea lor în desfăşurarea activităţilor de sănătate publică la nivel local prin: evaluarea stării de sănătate a populaţiei şi dezvoltarea profilurilor de sănătate; planificarea, implementarea şi evaluarea activităţilor direcţionate spre reducerea factorilor de risc şi ameliorarea stării de sănătate a populaţiei;

3) dezvoltarea parteneriatelor la nivel naţional şi local între diferite sectoare şi societatea civilă pentru a implementa activităţi care au drept scop reducerea factorilor de risc şi ameliorarea stării de sănătate a populaţiei;

4) evaluarea periodică a gradului de realizare a politicilor şi programelor cu impact asupra sănătăţii populaţiei, inclusiv a finanţării acestora, cu publicarea şi diseminarea rezultatelor;

5) elaborarea indicatorilor standardizaţi de evaluare a calităţii serviciilor de sănătate publică şi adoptarea standardelor de calitate şi a definiţiilor comune stabilite la nivel european (Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi EUROSTAT);

6) evaluarea periodică a activităţii instituţiilor medicale şi de sănătate publică în baza indicatorilor standardizaţi şi diseminarea rezultatelor de evaluare;

7) asigurarea finanţării adecvate şi durabile a programelor din domeniul sănătăţii publice;

8) elaborarea mecanismelor de distribuire şi control al mijloacelor financiare, alocate pentru prevenirea maladiilor şi promovarea sănătăţii de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină;

9) implementarea mecanismelor de e-guvernare şi sistemelor informaţionale în domeniul sănătăţii publice;

10) asigurarea schimbului informaţional cu alte sisteme naţionale şi internaţionale referitor la serviciile de sănătate publică.

 

Secţiunea a 7-a

Asigurarea domeniului sănătăţii publice cu resurse

umane competente şi suficiente

104. Probleme identificate în cadrul asigurării cu resurse umane:

1) procesul de formare profesională a personalului pentru sistemul sănătăţii publice nu este totalmente în concordanţă cu exigenţele societăţii şi standardele internaţionale; încă nu a fost definitivat traseul de pregătire profesională;

2) persistă necorespunderea dintre nivelul de pregătire profesională şi capacităţile solicitate de sistemul sănătăţii publice;

3) nomenclatorul specialităţilor abordează eronat locul domeniului sănătăţii publice;

4) există rezistenţă în abordările de implicare a cadrelor nonmedicale, inclusiv a celor cu studii medii, în sistemul de sănătate publică;

5) nu a fost elaborată metodologia de evaluare a necesităţilor şi de planificare a resurselor umane pentru sistemul de sănătate publică pe termen mediu şi lung în funcţie de statutul de sănătate al populaţiei, tendinţele economice, schimbările demografice ş.a.;

6) s-a constatat existenţa unui dezechilibru în asigurarea cu resurse umane sub aspect geografic şi al mediului de reşedinţă, este deficitar numărul specialiştilor tineri;

7) nu sînt create oportunităţi clare şi atractive pentru specialiştii din domeniul sănătăţii publice, precum şi un sistem de motivare a personalului, care ar include venituri decente, condiţii adecvate de muncă şi posibilităţi de promovare profesională pe criterii obiective.

105. Obiectiv specific – asigurarea domeniului sănătăţii publice cu resurse umane competente şi suficiente prin fortificarea sistemului de formare pentru realizarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică.

106. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) asigurarea structurilor sistemului de sănătate publică cu un număr de personal suficient şi calificat prin fortificarea cadrului legislativ, estimarea necesităţilor şi planificarea resurselor umane în scopul realizării operaţiunilor esenţiale de sănătate publică;

2) modernizarea procesului şi etapelor de formare profesională cu ajustarea componentelor curriculare ale programelor de formare preuniversitară, universitară, postuniversitară şi continuă a cadrelor în conformitate cu competenţele esenţiale pentru sănătatea publică, stabilite de Asociaţia Şcolilor de Sănătate Publică din Regiunea Europeană (ASPHER);

3) asigurarea suficientă şi echilibrată a sistemului de sănătate publică cu resurse umane prin elaborarea şi implementarea programelor inovatoare de recrutare, menţinere şi dezvoltare a personalului.

107. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) elaborarea cadrului legislativ şi conceptului de formare a specialiştilor în domeniul sănătăţii publice;

2) estimarea necesităţilor şi planificarea resurselor umane pe termen scurt, mediu şi lung în corespundere cu schimbările posibile (tendinţele economice, schimbările demografice etc.);

3) revizuirea procesului de formare profesională sub aspect de etape, durată, continuitate şi sincronizare a programelor de instruire;

4) asigurarea oportunităţilor de instruire şi carieră în sănătatea publică pentru specialiştii din domenii nonmedicale;

5) fortificarea capacităţilor didactice în domeniul sănătăţii publice sub aspect de număr şi nivel de pregătire;

6) evaluarea şi ajustarea componentelor curriculare ale programelor de formare preuniversitară, universitară, postuniversitară şi continuă la competenţele esenţiale pentru sănătatea publică (supraveghere, urgenţe de sănătate publică, promovarea şi protecţia sănătăţii şi prevenirea bolilor), stabilite de Asociaţia Şcolilor de Sănătate Publică din Regiunea Europeană (ASPHER), şi la necesităţile naţionale în conformitate cu reformele sistemului de sănătate publică;

7) actualizarea standardelor de evaluare a nivelului de pregătire şi calificare a cadrelor medicale şi nemedicale din domeniul sănătăţii publice. Evaluarea periodică a nivelului de pregătire şi calificare a cadrelor medicale şi nemedicale din domeniul sănătăţii publice şi formarea lor în conformitate cu necesităţile identificate;

8) elaborarea şi implementarea mecanismelor eficiente de recrutare a cadrelor medicale şi nemedicale din domeniul sănătăţii publice şi din alte sisteme care prestează servicii medicale;

9) elaborarea şi implementarea programelor de motivare/stimulare a angajaţilor din sistemul de sănătate publică şi din alte sisteme care prestează servicii medicale.

 

Secţiunea a 8-a

Structurile organizaţionale şi finanţarea Serviciului de

Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

108. Problemele identificate în cadrul structurilor organizaţionale şi finanţării Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

1) Nu toţi factorii de decizie naţionali înţeleg deplin tendinţele noi în sănătatea publică, nu s-a consfinţit o abordare unică a sănătăţii publice în Republica Moldova şi nu sînt definite distinct rolurile şi responsabilităţile tuturor actorilor;

2) frecventele schimbări de politici, absenţa unor strategii clare şi a obiectivelor definite riguros au avut un impact negativ asupra sistemului de sănătate în ansamblu şi a sistemului de sănătate publică în particular;

3) lipseşte un cadru legal bine definit, care să delimiteze funcţiile, atribuţiile şi structura organizaţională în domeniul prevenirii bolilor şi promovării sănătăţii de către asistenţa medicală primară, spitalicească şi serviciile de sănătate publică la nivel de localitate şi raion;

4) reformele sistemului de sănătate publică (patru la număr), care au implicat activ pe toţi partenerii pentru protecţia sănătăţii, promovarea sănătăţii şi prevenirea maladiilor, nu s-au soldat cu creşterea rolului autorităţilor publice locale, asociaţiilor profesionale, instituţiilor finanţatoare şi al comunităţilor, iar întîrzierea regionalizării administrativ-teritoriale nu permite regionalizarea structurii Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, inclusiv fortificarea sistemului de control de laborator cu îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate publică, optimizarea cheltuielilor, sporirea calităţii şi accesului la serviciile de sănătate publică adecvate;

5) colaborarea în problemele de sănătate publică în parteneriat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină, inclusiv pentru implementarea Programului naţional de promovare a modului sănătos de viaţă şi altor programe naţionale, nu este eficientă.

109. Obiectiv specific – ajustarea structurii organizaţionale şi îmbunătăţirea finanţării Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în scopul realizării operaţiunilor esenţiale şi serviciilor de sănătate publică în colaborare cu alte sectoare.

110. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) consolidarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice şi a altor servicii de sănătate la nivel naţional şi teritorial pentru a asigura realizarea operaţiunilor esenţiale şi serviciilor de sănătate publică;

2) asigurarea finanţării durabile a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru exercitarea funcţiilor şi activităţilor esenţiale de sănătate publică.

111. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) reorganizarea graduală a structurii Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice cu testarea reformelor prin proiecte-pilot şi analiza situaţională;

2) monitorizarea activităţilor şi evaluarea eficienţei centrului de sănătate publică-pilot şi a laboratoarelor de performanţă;

3) fortificarea laboratoarelor de performanţă ale centrelor de sănătate publică prin dotarea lor cu utilaj şi tehnică modernă;

4) elaborarea indicatorilor de performanţă a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;

5) elaborarea şi aprobarea mecanismelor de finanţare adecvată şi durabilă din diferite surse (taxe de sănătate publică, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, buget naţional şi local) pentru implementarea programelor de sănătate publică;

6) creşterea fondurilor destinate prevenţiei şi promovării sănătăţii populaţiei pentru acoperirea necesităţilor de implementare a Strategiei;

7) elaborarea cadrului legislativ şi normativ privind implicarea şi utilizarea fondului de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină exclusiv pentru protecţia sănătăţii, prevenirea maladiilor şi promovarea sănătăţii;

8) sporirea finanţării către anul 2020 a serviciilor de sănătate publică, a programelor naţionale de profilaxie a maladiilor şi de promovare a sănătăţii din volumul finanţării globale pentru sănătate;

9) monitorizarea, evaluarea şi informarea publicului cu privire la utilizarea fondurilor destinate prevenţiei şi promovării sănătăţii populaţiei.

 

Secţiunea a 9-a

Cercetarea ştiinţifică în sănătatea publică

112. Problemele identificate în cadrul cercetărilor ştiinţifice:

1) cercetările ştiinţifice în domeniu nu au o viziune sistemică asupra problemelor prioritare de sănătate publică;

2) finanţarea proiectelor de cercetări este insuficientă, iar a celor instituţionale se efectuează fără a lua în considerare performanţele instituţiei şi priorităţile în sănătatea publică;

3) este modest rolul Ministerului Sănătăţii în prioritizarea problemelor pentru cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice, nu corespunde stării reale în domeniu;

4) sînt limitate resursele umane şi tehnologice pentru desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice şi promovarea rezultatelor, inclusiv pentru participarea în proiecte internaţionale de anvergură;

5) nu sînt valorificate pe deplin posibilităţile reale de finanţare a cercetărilor ştiinţifice în vederea sporirii calităţii şi vizibilităţii realizărilor ştiinţifice;

6) coordonarea şi colaborarea între instituţiile de cercetări naţionale din domeniul sănătăţii este slabă, fapt ce împiedică aplicarea reală şi eficientă a rezultatelor proiectelor;

7) comunitatea ştiinţifică medicală nu utilizează plenar oportunităţile apărute după asocierea la Programul Cadru al Uniunii Europene.

113. Obiectiv specific – consolidarea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice pentru a asigura fundamentarea politicilor pe dovezi ştiinţifice.

114. Pentru realizarea obiectivului specific sînt trasate următoarele sarcini:

1) fortificarea bazei tehnico-materiale conform cerinţelor actuale privind efectuarea cercetărilor ştiinţifice, inclusiv elaborarea unor noi metode de cercetare şi tehnologii inovaţionale;

2) dezvoltarea şi utilizarea eficientă a potenţialului ştiinţific şi tehnologic;

3) extinderea relaţiilor ştiinţifice de colaborare prin stabilirea parteneriatului cu centrele de cercetări ştiinţifice şi cu instituţii naţionale şi internaţionale în vederea efectuării cercetărilor ştiinţifice comune în domeniul sănătăţii publice.

115. Acţiuni strategice, care urmează să fie realizate:

1) creşterea volumului de investiţii în domeniul ştiinţei şi inovării în sănătatea publică din bugetul de stat, inclusiv din alte surse de finanţare, precum şi atragerea investiţiilor în scopul realizării cercetărilor prin participarea activă la concursurile pentru proiectele de cercetare fundamentală şi aplicativă;

2) sporirea rolului Ministerului Sănătăţii în prioritizarea problemelor ştiinţifice, care necesită soluţionare urgentă, orientarea instituţiilor ştiinţifice spre elaborarea şi aplicarea unor proiecte complexe privind problemele actuale în sănătatea publică;

3) consolidarea relaţiilor cu partenerii din spaţiile Comunităţii Statelor Independente şi Uniunii Europene, valorificarea parteneriatelor existente în vederea elaborării propunerilor de proiecte pentru participarea la concursurile Programului Cadru al Uniunii Europene în domeniul sănătăţii publice;

4) integrarea în circuitul internaţional pe principiile cooperării şi specializării, în corespundere cu priorităţile politicii în domeniul sănătăţii publice naţionale;

5) motivarea savanţilor de a publica rezultatele cercetărilor ştiinţifice în reviste internaţionale cu impact;

6) comunicarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice obţinute cu privire la factorii determinanţi şi impactul lor asupra sănătăţii populaţiei autorităţilor interesate, populaţiei şi organizaţiilor internaţionale.

 

V. ESTIMAREA IMPACTULUI ŞI A COSTURILOR

116. Pentru realizarea Strategiei, fiecare autoritate responsabilă va prevedea resurse financiare în limitele alocaţiilor aprobate anual pentru bugetele lor. Totodată, Ministerul Sănătăţii va participa la realizarea Strategiei ca organ coordonator, executiv şi consultativ.

117. Resursele tehnice şi umane necesare implementării Strategiei sînt estimate şi detaliate, pentru fiecare etapă a procesului de executare, în Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei (anexa nr.1 la Strategie). Mijloacele băneşti destinate realizării acţiunilor preconizate sînt incluse în anexa nr.2 la respectiva Strategie. Planul de acţiuni va servi, de asemenea, drept mecanism de bază pentru punerea în practică a Strategiei, care stabileşte obiectivele specifice în domeniile identificate şi acţiunile pentru atingerea lor, rezultatele/beneficiile scontate, termenele-limită, instituţiile responsabile şi indicatorii de evaluare a rezultatelor obţinute (anexa nr.3 la Strategie).

 

VI. MONITORIZAREA, EVALUAREA ŞI RAPORTAREA

118. Monitorizarea implementării Strategiei va fi realizată de Ministerul Sănătăţii.

119. Evaluarea implementării Strategiei se va efectua la toate etapele:

1) în perioada de elaborare a programelor de intervenţie;

2) pe parcursul derulării acestor programe pentru restructurarea lor, dacă este cazul;

3) după finalizarea programelor.

120. Evaluarea se va face pe baza indicatorilor de progres şi de performanţă, stabiliţi pentru Strategie.

 

VII. ETAPELE ŞI TERMENELE DE IMPLEMENTARE

121. Prezenta Strategie prevede o abordare complexă a măsurilor, care au ca scop susţinerea interacţiunilor Guvernului şi societăţii în vederea îmbunătăţirii semnificative a sănătăţii şi bunăstării populaţiei, reducerii inechităţilor în domeniul sănătăţii, consolidării sănătăţii publice. Aceste măsuri urmează să fie efectuate în două etape:

1) etapa I – anii 2014-2016 – va fi axată preponderent pe perfecţionarea şi armonizarea cadrului normativ existent, elaborarea de noi acte în domeniul sănătăţii publice în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi pe dezvoltarea capacităţilor tuturor partenerilor cu atribuţii şi responsabilităţi ce ţin de realizarea operaţiunilor, serviciilor şi activităţilor de sănătate publică, inclusiv perfecţionarea activităţii Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;

2) pentru etapa II – anii 2017-2020 – se preconizează implementarea prevederilor actelor legislative şi normative, realizarea acţiunilor în scopul îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei, ceea ce va contribui şi la reducerea inechităţilor în sănătate.

122. Termenele de realizare a măsurilor privind dezvoltarea, implementarea şi evaluarea acţiunilor de fortificare a capacităţilor şi serviciilor de sănătate publică sînt stipulate în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei (anexa nr.1 la prezentul document).

 

VIII. ROLUL ŞI RESPONSABILITĂŢILE PARTENERILOR

123. Structurile implicate în supravegherea sănătăţii şi bunăstării populaţiei poartă deplina responsabilitate în faţa publicului. Aceste structuri asigură accesul publicului la planurile sale strategice, la rezultatele evaluărilor obţinute, la informaţia privind utilizarea fondurilor şi eficienţa activităţilor instituţiei.

 

IX. COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ

124. Cooperarea internaţională se va dezvolta în ritm ascendent. Va continua colaborarea atît cu partenerii tradiţionali (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite, Fondul ONU pentru Populaţie, Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare, Banca Mondială, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Codex Alimentarius, NATO etc.), cît şi la nivel european, cu ţările, instituţiile şi serviciile interesate.

 

Anexa nr.1

la Strategia naţională de sănătate

publică pentru anii 2014-2020

 

PLANUL DE ACŢIUNI

privind implementarea Strategiei naţionale de sănătate publică pentru anii 2014-2020

 

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.1089 din 18.12.2017, în vigoare 20.12.2017]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.325 din 02.06.2015, în vigoare 12.06.2015]