luni, 23 decembrie 2013
1047/23.12.2013 Hotărîre cu privire la transmiterea Liceului Republican cu Profil Real, mun.Chişinău

H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea Liceului Republican

cu Profil Real, mun.Chişinău

 

nr. 1047  din  23.12.2013

 

Monitorul Oficial nr.304-310/1153 din 27.12.2013

 

* * *

În temeiul art.8 alin.(2) din Legea nr.523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările şi completările ulterioare, art.6 alin.(1) lit.a) şi art.14 alin.(1) lit.b) din Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, art.401 alin.(7) lit.a) din Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62-63, art.692), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă propunerea Ministerului Educaţiei de a transmite din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a municipiului Chişinău, cu acordul Consiliului municipal Chişinău, a Liceului Republican cu Profil Real, mun.Chişinău. Consiliul municipal Chişinău va exercita funcţia de fondator al acestei entităţi.

2. Ministerul Educaţiei, în comun cu Consiliul municipal Chişinău, va institui comisia de primire-predare a bunurilor din proprietatea statului, din gestiunea Ministerului Educaţiei în proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale şi va asigura, în termen de 30 de zile, transmiterea acestora, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor, clădirilor, edificiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare.

3. Din anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.653 din 6 noiembrie 2009 “Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al Ministerului Educaţiei” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.162, art.721), cu modificările şi completările ulterioare, poziţia “Liceul Republican cu Profil Real, mun.Chişinău” se exclude.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Educaţiei.

5. Prezenta hotărîre intră în vigoare cu începere de la 1 ianuarie 2014.

 

PRIM-MINISTRU Iurie LEANCĂ

 

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr
Ministrul educaţiei Maia Sandu
Ministrul finanţelor Anatol Arapu

 

Chişinău, 23 decembrie 2013.
Nr.1047.