H O T Ă R Î R E

cu privire la zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în R.S.S. Moldova

 

  nr. 433-XII  din  26.12.1990

 

Monitor nr.5.2, 1990

 

* * *

În scopul continuării tradiţiilor, respectării obiceiurilor seculare ale poporului, luînd în considerare rolul lor la formarea unei moralităţi sănătoase,la îmbogăţirea vieţii spirituale a omului, ţinînd cont de solicitările cetăţenilor republicii de a se reveni, fiind o necesitate stringentă, la valorile naţionale, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se consfinţesc următoarele sărbători şi zile comemorative în R.S.S. Moldova:

a) sărbători naţionale şi zile comemorative:

- Ziua comemorării lui Mihai Eminescu (15 ianuarie);

- Ziua comemorării victimelor fascismului (22 iunie);

- Ziua Suveranităţii (23 iunie);

- Ziua comemorării lui Ştefan cel Mare (2 iulie);

- Ziua victimelor stalinismului (6 iulie);

- Ziua Constituţiei (29 iulie);

- Ziua Independenţei (27 august);

- Sărbătoarea "Limba noastră" (31 august);

 b) sărbători tradiţionale:

- Anul Nou (1 ianuarie);

- Mărţişorul (1 martie);

- Ziua internaţională a femeii (8 martie);

- Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii (1 mai);

- Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei (9 mai);

- Ziua ocrotirii copilului (1 iunie);

[Pct.1 completat prin Hot.Parl. nr.241-XV din 07.06.2001, în vigoare 07.06.2001]

[Pct.1 completat prin Hot.Parl. nr.467-XIV din 25.06.1999, în vigoare 15.07.1999]

[Pct.1 modificat prin Hot.Parl. nr.695-XII din 27.08.1991, în vigoare 27.08.1991]

 

2. Se declară zile de odihnă:

- 1 ianuarie – Anul Nou;

- 7,8 ianuarie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul);

- 8 martie – Ziua internaţională a femeii;

- prima şi a doua zi de Paşti conform calendarului bisericesc;

- ziua de luni la o săptămînă după Paşti (Paştele blajinilor);

- 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii;

- 9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei;

- 31 august – sărbătoarea "Limba noastră";

- Ziua sfîntului în al cărui nume e sfinţită biserica din localitatea respectivă (Hramul bisericii).

[Pct.2 modificat prin Hot.Parl. nr.695-XII din 27.08.1991, în vigoare 27.08.1991]

 

3. Se stabileşte pentru elevi vacanţa de Crăciun de la 24 decembrie pînă la 15 ianuarie.

4. Conducerea întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, la cererea comunităţilor religioase de alte confesiuni, înregistrate în R.S.S. Moldova, va acorda credincioşilor confesiunilor respective zile de odihnă la data celor mai însemnate sărbători religioase ale lor.

5. Se garantează condiţii pentru continuitatea tradiţiilor populare, pentru realizarea iniţiativei cetăţenilor, organizaţiilor de stat, obşteşti, uniunilor de creaţie şi altor societăţi de a comemora oameni de vază, de a marca şi alte date istorice, social-politice de valoare, sărbători ale profesiilor şi alte sărbători şi evenimente legate de ciclul naturii şi de viaţa omului.

6. Prezenta Hotărîre intră în vigoare din ziua adoptării ei.

 

PREŞEDINTELE SOVIETULUI SUPREM
AL R.S.S. MOLDOVA A.MOŞANU

 

or.Chişinău, 26 decembrie 1990.
Nr.433-XII.