H O T Ă R Î R E

cu privire la defalcarea mijloacelor băneşti pentru

construirea, reconstruirea şi întreţinerea drumurilor auto

 

Nr.830-XII din 25.12.91

 

Monitor nr.8, 1991

 

* * *

Abrogat: 26.04.1994

Hotărîrea Parlamentului nr.77 din 26.04.1994

 

Parlamentul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Colhozurile, sovhozurile, unităţile industriale, de transport, întreprinderile şi organizaţiile de construcţie, cooperativele, societăţile pe acţiuni, întreprinderile mixte, băncile comerciale şi alte unităţi gestionare cu statut de persoană juridică şi cu balanţă automată, indiferent de genul de activitate desfăşurată şi de forma de proprietate, vor defalca pentru construirea, reconstruirea şi întreţinerea drumurilor auto din teritoriile respective mijloace băneşti în sumă de 0,6 la sută din valoarea volumului anual al produţiei, al lucrărilor executate sau al serviciilor prestate; organizaţiile de colectare, de comerţ, inclusiv cu ridicata, de aprovizionare şi comercializare, cu excepţia unităţilor de alimentaţie publică, vor defalca 0,6 la sută din sumele rezultate din circulaţia anuală a mărfurilor (cu ridicata, în tranzit, de depozitare, cu amănuntul).

Defalcările stabilite sînt obligatorii pentru toate organizaţiile şi întreprinderile situate pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de subordonarea lor departamentală. În caz de eschivare de la defalcarea mijloacelor băneşti, acestea din urmă sînt încasate pe cale extrajudiciară.

Modul de calculare şi de folosire a mijloacelor indicate se stabileşte de Guvern.

2. Guvernul:

va elabora Programul dezvoltării reţelei de drumuri auto în localităţile săteşti şi îl va prezenta spre examinare Parlamentului pînă la 1 februarie 1992;

va aduce actele normative proprii şi cele departamentale în conformitate cu prezenta Hotărîre.

3. Se abrogă:

Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti din 13 noiembrie 1989 "Cu privire la defalcarea mijloacelor de către colhozuri, sovhozuri, întreprinderile şi organizaţiile industriale, de transport, de construcţie şi de către alte întreprinderi şi organizaţii economice pentru construcţia şi reparaţia drumurilor de automobil";

prevederile vizînd decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti din 13 noiembrie 1989 "Cu privire la defalcarea mijloacelor de către colhozuri, sovhozuri, întreprinderile şi organizaţiile industriale, de transport, de construcţie şi de către alte întreprinderi şi organizaţii economice pentru construcţia şi reparaţia drumurilor de automobil" din Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 noiembrie 1989 "Cu privire la aprobarea Decretelor Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti despre modificarea şi complectarea unor acte legislative ale R.S.S. Moldoveneşti" (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1989, nr. 11, art. 285).

4. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data publicării ei.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI
REPUBLICII MOLDOVAAlexandru MOŞANU

Chişinău, 25 decembrie 1991.
Nr.830-XII.