H O T Ă R Î R E
cu privire la măsurile de prevenire a privatizării ilegale
nr. 1331-XII din 12.03.93
Monitor nr.4/99 din 30.04.1993
* * *
Pe parcursul ultimilor ani a luat amploare procesul de înstrăinare ilegală a bunurilor de stat către diferitele unităţi comerciale şi persoane particulare.
Acţiunile întreprinse de organele de resort în vederea contracarării acestui proces s-au dovedit a fi puţin eficiente din cauza faptului că:
- ministerele, departamentele de stat şi alte organe republicane şi-au depăşit atribuţiile în dispunerea de bunuri ale statului, şi-au pierdut funcţia de control asupra modului în care unităţile subordonate folosesc bunurile de stat;
- lipseşte o politică unică de stat în crearea şi înregistrarea unităţilor comerciale cu capital de stat şi privat;
- organele de autoadministrare locală, ulterior Camera de Stat de Înregistrare de pe lîngă Ministerul Justiţiei, încalcă legislaţia în vigoare la înregistrarea şi reînregistrarea subiectelor economice.
Cazurile de privatizare ilegală au devenit posibile şi din cauza diminuării răspunderii personale a conducătorilor Ministerului Afacerilor Interne (C.Antoci), Departamentul Controlului de Stat (M.Iuga), Departamentul de Stat pentru Privatizare (V.Ceşuev).
Luînd în considerare cele menţionate mai sus,
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta hotărîre.
Art.1. - Privatizare ilegală este considerată înstrăinarea bunurilor de stat în proprietate persoanelor fizice şi juridice cu încălcarea legislaţiei în vigoare, ce se efectuează prin:
- reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în întreprinderi populare;
- separare de fondator şi reorganizare a întreprinderilor mici de stat în unităţi comerciale private, acestea folosind proprietatea de stat;
- transmitere a bunurilor de stat de la balanţa întreprinderilor de stat la balanţa unităţilor private şi colective;
- vînzare de acţiuni proprietate de stat persoanelor particulare;
- vînzare a bunurilor de stat prin încheierea unor tranzacţii ilicite;
- dare în arendă, cu drept de răscumpărare, a bunurilor de stat;
- alte modalităţi de înstrăinare ilegală a bunurilor de stat.
[Art.2 se abrogă prin Hot. Parl. nr.147-XIII din 16.06.94, în vigoare 25.08.1994]]
Art.3. - Guvernul, ministerele şi departamentele de stat şi alte organe republicane vor executa riguros legislaţia privatizării.
Art.4. - Departamentului Controlului de Stat, Procuratura republicii, Fondul Proprietăţii de Stat şi Departamentul de Stat pentru Privatizare vor coordona activitatea organelor de drept şi a altor organe de stat în combaterea privatizării ilegale.
Art.5. - Până la încheierea privatizării bunurilor de stat conform Programului de stat de privatizare, se suspendă ori e tip de înstrăinare a bunurilor de stăpîn proprietatea cetăţenilor şi asociaţiilor lor (societăţi economice cu proprietate colectivă şi privată).
Art.6. - Guvernul:
- va anula, pînă la 1 iunie 1993, toate actele adoptate cu încălcarea articolului 8 al Legii nr.627-XII din 4 iulie 1991 cu privire la privatizare;
- va adopta, pînă la 10 aprilie 1993, acte normative ce rezultă din Hotărîrea Parlamentului nr.862-XII din 14 ianuarie 1992 despre punerea în aplicare a Legii cu privire la arendă;
- va prezenta Parlamentului, pînă la 10 aprilie 1993, proiectul de lege privind modificarea şi completarea legislaţiei penale, administrative şi civile în partea în care reglementează problemele răspunderii juridice pentru privatizare ilegală;
- va prezenta Parlamentului, în termen de o lună de la data adoptării prezentei hotărîri, proiectul statutului Fondului Proprietăţii de Stat;
- va adopta în mod prioritar actul normativ cu privire la inventarierea, evidenţa şi înregistrarea de stat a întreprinderilor din Republica Moldova şi, în termen de două luni, va întreprinde acţiuni pentru reevaluarea cotei statului în capitalul statutar al întreprinderilor cu proprietate mixtă.
Art.7. - Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.92 din 22 februarie 1993 cu privire la organizarea privatizării bunurilor şi realizării reformei în complexul agroindustrial ca venind în contradicţie cu punctul 1 al articolului 7 din Legea cu privire la privatizare.
Art.8. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Petru LUCINSCHI |
Chişinău, 12 martie 1993. | |
Nr.1331-XII. |