H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Concepţiei politicii externe a Republicii Moldova

 

nr. 368-XIII  din  08.02.95

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.20/187 din 06.04.1995

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

 

Art.1. - Se aprobă Concepţia politicii externe a Republicii Moldova (se anexează).

 

Art.2. - Guvernul, pentru realizarea prevederilor concepţiei menţionate, va elabora cadrul legislativ corespunzător şi va crea structurile şi mecanismele necesare.

 

Art.3. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIPetru LUCINSCHI

Chişinău, 8 februarie 1995.
Nr.368-XIII.

 

CONCEPŢIA

politicii externe a Republicii Moldova

 

I. REPUBLICA MOLDOVA ÎN COMUNITATEA INTERNAŢIONALĂ

Proclamînd la 27 august 1991 independenţa sa, Republica Moldova a devenit unul din primele state suverane de pe teritoriul fostei U.R.S.S. Ţara noastră este situată în sud-estul Europei, zonă geografică cuprinsă în prezent de procesele complexe de tranziţie de la un sistem totalitar la democraţie şi economia de piaţă. Posedînd sistemele necesare electroenergetic, de transport şi de telecomunicaţii, Republica Moldova are premise importante pentru o colaborare reciproc avantajoasă cu ţările europene. Dunărea ar putea deveni o arteră de transport, ce va lega Republica Moldova atît cu ţările Europei Centrale, cît şi cu cele din bazinul Mării Negre, asigurînd totodată comunicarea şi cu ţările Orientului Apropiat. Fiind conectată la sistemele de comunicaţii ale Ucrainei, Federaţiei Ruse şi ale altor ţări din Comunitatea Statelor Independente, Republica Moldova poate deveni un important nod regional al acestor sisteme.

Situaţia geopolitică specifică condiţionează atenţia sporită faţă de ţara noastră din partea comunităţii internaţionale. Republica Moldova a fost recunoscută de majoritatea statelor lumii, ea este membru al O.N.U. şi al instituţiilor ei specializate, membru al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.), al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică, face parte din C.S.I., activează în cadrul Cooperării Economice a Mării Negre, Comisiei Dunării şi altor organizaţii internaţionale. Integrarea în structurile europene oferă Republicii Moldova o reală posibilitate de consolidare a securităţii naţionale şi de asigurare a integrităţii teritoriale, contribuind astfel la instaurarea stabilităţii politice în zonă.

Republica Moldova menţine şi va dezvolta raporturi de bună vecinătate şi prietenie cu statele limitrofe România şi Ucraina, este foarte importantă extinderea şi aprofundarea relaţiilor cu Federaţia Rusă, Republica Belarus, cu alte ţări din C.S.I., cu cele şapte state puternic industrializate. Ţinînd cont de interesele securităţii naţionale, Republica Moldova dezvoltă relaţii cu statele din întreaga lume la nivelul definit de necesităţile reformelor social-economice ce se desfăşoară în societatea noastră.

 

II. PRIORITĂŢILE POLITICII EXTERNE

În baza prevederilor Constituţiei, drept priorităţi în politica sa externă Republica Moldova consideră:

consolidarea independenţei şi suveranităţii ţării;

asigurarea integrităţii teritoriale;

afirmarea ţării în calitate de factor de stabilitate pe plan regional;

contribuirea la promovarea reformelor social-economice necesare pentru tranziţia la economia de piaţă şi ridicarea bunăstării populaţiei;

edificarea statului de drept în care vor fi garantate şi aduse la nivelul standardelor internaţionale drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi ale persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale.

Realizarea acestor priorităţi ce constituie esenţa politicii externe a Republicii Moldova, va asigura în concordanţă cu interesele naţionale majore, edificarea statului nostru în calitate de stat independent, unitar şi indivizibil, care întreţine relaţii reciproc avantajoase cu toate ţările lumii.

 

III. PRINCIPIILE POLITICII EXTERNE

Respectînd cu stricteţe principiile şi normele dreptului internaţional recunoscute de comunitatea internaţională, în conformitate cu Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 24 octombrie 1970, precum şi cu Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile reciproce dintre statele participante la C.S.C.E. din Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki în 1975, Republica Moldova îşi realizează politica externă în baza următoarelor principii:

nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa;

reglementarea diferendelor internaţionale prin mijloace paşnice;

neamestecul în treburile interne ale altor state;

cooperarea internaţională;

egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a-şi hotărî singure soarta;

egalitatea suverană a statelor;

îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate;

inviolabilitatea frontierelor;

integritatea teritorială a statelor;

respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Republica Moldova promovează o politică de neutralitate permanentă, angajîndu-se să nu ia parte la conflicte armate, la alianţe politice, militare sau economice care au ca scop pregătirea războiului, să nu folosească teritoriul său pentru amplasarea bazelor militare străine, să nu deţină, să nu producă şi să nu experimenteze arma nucleară.

Ţara noastră sprijină încheierea şi respectarea acordurilor în domeniul neprolefirării armei nucleare, controlului asupra armamentului, susţine eforturile îndreptate spre dezarmare şi destindere a încordării.

În relaţiile cu alte state Republica Moldova nu acceptă politica hegemonistă a dictatului, a constrîngerii politice şi economice, împărţirii sferelor de influenţă, considerînd drepturi inalienabile ale fiecărui popor egalitatea suverană a statelor şi opţiunea liberă a căilor lor de dezvoltare.

 

IV. DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE POLITICII EXTERNE

Republica Moldova va promova o politică externă elastică şi echilibrată în următoarele direcţii principale:

1. Dezvoltarea relaţiilor bilaterale interstatale

În cadrul relaţiilor bilaterale interstatale Republica Moldova va porni de la necesitatea asigurării intereselor sale economice, sociale şi politice.

a) Relaţiile cu ţările C.S.I.

În relaţiile cu ţările C.S.I. Republica Moldova consideră obiectiv primordial încheierea şi îndeplinirea riguroasă a tratatelor interstatale de prietenie şi colaborare în vederea creării unui climat de încredere şi respect reciproc, stabilirii unor relaţii reciproc avantajoase în domeniile politic, economic, tehnico-ştiinţific şi cultural.

Ţinînd cont de particularităţile dezvoltării istorice şi de situaţia geopolitică a Republicii Moldova, sînt prioritare relaţiile bilaterale cu Federaţia Rusă, Ucraina şi Republica Belarus. De caracterul acestor relaţii vor depinde în mare măsură stabilitatea politică şi succesul reformelor politice şi economice în ţara noastră.

În temeiul existenţei unor relaţii economice şi spirituale Republica Moldova va păstra şi dezvolta în continuare legăturile de prietenie şi colaborare reciproc avantajoasă cu ţările Asiei Mijlocii şi ale Caucazului - membre al C.S.I.

b) Relaţiile cu ţările Europei şi Americii de Nord

În relaţiile cu ţările Europei pentru Republica Moldova este importantă cooperarea multilaterală cu România. Dezvoltarea acestei cooperări se întemeiază pe criterii atît geografice, România fiind ţară vecină cu Republica Moldova, cît şi de ordin istoric şi cultural. O atenţie deosebită se acordă cooperării cu România în scopul depăşirii dependenţei economice unilaterale actuale a Republicii Moldova şi integrării ei în comunitatea europeană.

Ţinînd cont de ponderea statelor occidentale dezvoltate în economia mondială, în special a ţărilor din grupul celor şapte, şi de rolul pe care îl joacă aceste ţări în relaţiile internaţionale, în menţinerea păcii şi securităţii în lume, precum şi de sprijinul care ni se acordă din partea statelor acestui grup, Republica Moldova va acorda o atenţie sporită dezvoltării relaţiilor de parteneriat şi cooperare pe multiple planuri cu S.U.A., R.F.G., Franţa, Italia, Marea Britanie şi Canada.

Republica Moldova va extinde şi va aprofunda relaţiile cu ţările Europei Centrale şi de Vest, ceea ce este foarte important datorită poziţiei geografice, potenţialului economic, prestigiului internaţional şi rolului acestor state în menţinerea şi consolidarea păcii, stabilităţii şi securităţii pe continent, precum şi datorită sprijinului acordat din partea lor Republicii Moldova în promovarea reformelor social-economice, consolidarea independenţei sale şi integrarea în structurile europene şi mondiale.

Altă direcţie importantă o constituie stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu ţările Europei de Est. Experienţa acestor ţări în reformarea sistemului politic, edificarea statutului de drept şi democratic, tranziţia la economia de piaţă prezintă un interes deosebit pentru Republica Moldova. Ţara noastră are interese comune cu statele Europei de Est şi în vederea integrării în structurile internaţionale şi întăririi securităţii pe continent.

Un loc aparte în relaţiile cu ţările Europei revine Ţărilor Baltice cu care avem mult comun în trecut, interese şi probleme asemănătoare, ceea ce constituie o platformă firească pentru coordonarea unor aspecte ale politicii externe.

Un nou impuls vor căpăta relaţiile cu Ţările Scandinave, în primul rînd pe plan economico-comercial.

c) Relaţiile cu ţările Asiei, Africii şi Americii Latine

În relaţiile cu ţările Asiei, Africii şi Americii Latine Republica Moldova va dezvolta şi diversifica colaborarea bilaterală cu acele state care prezintă interes politic şi economic, au o economie dezvoltată şi joacă un rol important pe plan mondial şi regional.

Relaţiile reciproc avantajoase cu astfel de ţări ale acestor continente ca Japonia, China, Iran, Republica Coreea, Republica Africa de Sud, Egipt, Mexic, Brazilia şi altele ar stimula investiţiile în economia Republicii Moldova, implementarea noilor tehnologii ce ar contribui la dezvoltarea industrială a statului nostru.

Dezvoltarea relaţiilor cu ţările Asiei, Africii şi Americii Latine va face relaţiile internaţionale ale Republicii Moldova mai diverse, va consolida poziţiile economice ale ţării noastre.

Unele priorităţi în relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi ţările menţionate nu au caracter absolut şi nu exclud stabilirea şi menţinerea legăturilor cu alte state de pe aceste continente în cazurile cînd aceasta o cer interesele naţionale ale Republicii Moldova în corespundere cu principiile avantajului economic şi pragmatismului politic.

2. Dezvoltarea relaţiilor multilaterale interstatale

Republica Moldova va stabili relaţii multilaterale interstatale în cadrul organizaţiilor internaţionale universale, precum şi în al celor regionale şi subregionale.

a) Activitatea în cadrul O.N.U. şi altor organizaţii internaţionale universale

Participarea Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale creează posibilităţi reale pentru o colaborare cu aproape toate statele lumii în cadrul relaţiilor multilaterale interstatale. Calitatea de membru al acestor organizaţii completează şi extinde mecanismele bilaterale şi regionale de realizare a intereselor naţionale fundamentale ale Republicii Moldova şi asigură accesul la experienţa mondială, la informaţie, statistică, serviciile experţilor, la sursele de asistenţă tehnică şi financiară.

Organizaţiile internaţionale pot contribui la dinamizarea activităţii şi creşterea rolului şi influenţei în lume a Republicii Moldova. Fiind membru al acestor organizaţii, Republica Moldova va participa la crearea mecanismelor ordinii de drept internaţional, va asigura unele garanţii privind securitatea sa naţională.

Direcţia prioritară a activităţii Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale este sporirea eficienţei participării în cadrul O.N.U. şi în instituţiile ei specializate. Republica Moldova va întreprinde eforturi orientate spre creşterea activităţii sale în structurile de menţinere a păcii şi ordinii în lume.

Republica Moldova acordă o importanţă primordială activităţii pacificatoare a O.N.U. privind prevenirea şi aplanarea conflictelor internaţionale, regionale şi locale. În acest context ţara noastră şi pe viitor va activa în cadrul O.N.U. în vederea asigurării securităţii internaţionale şi regionale. Republica Moldova optează pentru sporirea eficacităţii mecanismului sancţiunilor aplicate de O.N.U. Ţara noastră şi pe viitor va susţine formele tradiţionale şi cele noi de activitate ale O.N.U., scopul cărora este antrenarea mai activă a acestei organizaţii la soluţionarea problemelor legate de menţinerea păcii şi securităţii în lume, dezarmarea reală, protecţia mediului înconjurător etc.

Republica Moldova va folosi experienţa şi resursele F.M.I., Băncii Mondiale, P.N.U.D., B.I.R.D., O.M.S., U.N.E.S.C.O., altor organizaţii şi instituţii specializate ale O.N.U. pentru dezvoltarea sa economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală. Eforturile Republicii Moldova vor fi îndreptate spre folosirea posibilităţilor O.N.U. şi ale instituţiilor ei specializate pentru susţinerea financiară şi consultativă a reformelor democratice ce se desfăşoară în ţară, dezvoltarea economiei şi culturii şi cooperării internaţionale în acest domeniu.

Pornind de la posibilităţile sale economice şi financiare, Republica Moldova va tinde să obţină calitatea de membru şi al altor organizaţii internaţionale atît guvernamentale, cît şi neguvernamentale în vederea creării de condiţii optime pentru apărarea intereselor sale naţionale prioritare.

b) Cooperarea regională şi subregională

Republica Moldova va tinde permanent spre dezvoltarea cooperării regionale şi subregionale în scopul consolidării independenţei sale şi asigurării efective a intereselor naţionale.

Una din direcţiile principale ale politicii externe a Republicii Moldova la nivel regional este activitatea în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ceea ce va contribui la intrarea ţării noastre în comunitatea europeană şi la folosirea cît mai deplină a mecanismelor O.S.C.E. în vederea asigurării priorităţii politice sale externe.

Republica Moldova susţine extinderea domeniului de activitate al O.S.C.E., consolidarea instituţiilor acestui for internaţional şi sporirea eficacităţii activităţii lui, crearea în cadrul O.S.C.E. a unor noi mecanisme care ar contribui la consolidarea securităţii regionale şi la soluţionarea problemelor stabilirii politico-militare în Europa, la cooperarea interstatală constructivă în sfera economică, tehnico-ştiinţifică, culturală şi umanitară.

Republica Moldova va depune eforturi pentru ca în cel mai apropiat timp să intre în Consiliul Europei şi să adere la cele mai importante convenţii internaţionale elaborate sub egida acestei instituţii de mare autoritate. Acesta va constitui un moment important la atingerea de către Republica Moldova a nivelului standardelor europene în domeniul edificării statului de drept.

Un obiectiv major şi de perspectivă al politicii externe a Republicii Moldova este integrarea treptată în Uniunea Europeană. Primul pas în această cale îl constituie semnarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare.

Republica Moldova îşi va intensifica activitatea în cadrul Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică şi Adunării Atlanticului de Nord. Ea susţine transformarea treptată a acestor instituţii în elemente ale unui nou sistem de securitate europeană. În contextul colaborării cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) ţara noastră atribuie o importanţă deosebită, din punct de vedere al consolidării securităţii naţionale, regionale şi internaţionale, activităţii în cadrul programului "Parteneriatul pentru Pace".

Republica Moldova va stabili contacte permanente cu Uniunea Europei Occidentale prin dialog politic, schimb de delegaţii şi elaborarea unor programe comune de colaborare.

Ţara noastră va promova o politică de colaborare activă în cadrul C.S.I. în scopul menţinerii păcii şi asigurării securităţii pe teritoriul statelor Comunităţii în contextul menţinerii păcii şi asigurării securităţii pe plan european şi mondial. Republica Moldova va tinde spre adîncirea colaborării dintre ţările C.S.I. în domeniul respectării drepturilor omului şi a normelor dreptului internaţional.

Ţara noastră se pronunţă pentru o colaborare eficace cu ţările C.S.I. în vederea depăşirii stării de criză economică, dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale cu ele pe principii de egalitate şi avantaj reciproc şi consideră drept scop final al acestei colaborări crearea unui spaţiu economic comun, bazat pe principiile economiei de piaţă.

Pornind de la imediata apropiere a zonei bazinului Mării Negre şi a Dunării, Republica Moldova va colabora activ în cadrul Cooperării Economice a Mării Negre, îşi va extinde activitatea în Comisia Dunării şi va participa la lucrările Comitetului Preparatoriu pentru Conferinţa diplomatică în problemele cooperării dunărene.

Republica Moldova va tinde spre stabilirea şi dezvoltarea în continuare a relaţiilor cu ţările Iniţiativei Cental-Europene, Grupului Vîşegrad, Consiliului Nordic şi Consiliului Baltic.

3. Cooperarea internaţională culturală şi ştiinţifică

Dinamizîndu-şi activitatea în U.N.E.S.C.O., Uniunea Latină, Mişcarea francofoniei, Republica Moldova va activa în vederea folosirii depline a acestor şi altor organizaţii internaţionale în scopul păstrării şi îmbogăţirii patrimoniului cultural şi spiritual naţional. Se vor dezvolta relaţiile dintre instituţiile de cultură, ştiinţă, învăţămînt din ţară şi centrele informaţionale de profilul respectiv de peste hotare, ceea ce va contribui la participarea ei activă la viaţa culturală şi ştiinţifică internaţională.

Republica Moldova va întreprinde măsurile necesare pentru a stabili contacte cu diaspora moldovenească din străinătate, dezvoltînd relaţii culturale şi economice cu reprezentanţii ei.

O deosebită atenţie se va acorda creării peste hotare a unei imagini veridice a Republicii Moldova ca ţara aliniată la standardele europene, angajată ireversibil pe calea democratizării şi pluralismului politic, de partener de nădejde, cu un potenţial uman şi economic respectiv, de ţară interesată să dezvolte relaţii normale cu statele vecine, cu toate ţările lumii ca factor de stabilitate în zonă.

 

* * *

Realizarea direcţiilor principale ale politicii externe, ce constituie esenţa Concepţiei politicii externe a Republicii Moldova, are drept scop participarea ţării noastre la edificarea unei Europe noi, integrarea în calitate de partener egal în noile structuri, formarea unui sistem de relaţii cu întreaga comunitate internaţională, ceea ce va asigura stabilitate şi perspectivă relaţiilor Republicii Moldova cu alte state.

Complexitatea şi schimbarea rapidă a situaţiei politice mondiale, regionale şi subregionale condiţionează faptul că concepţia politicii externe a unui stat nu poate constitui o schemă rigidă. Din aceste considerente strategia politicii externe necesită, în corespundere cu scopurile politicii externe a ţării noastre, o adaptare permanentă la situaţia reală pentru asigurarea intereselor Republicii Moldova în calitate de subiect al dreptului internaţional.

 

Anexă

 

SUPORTUL LEGISLATIV ŞI ORGANIZATORIC AL PROMOVĂRII POLITICII EXTERNE

În scopul promovării unei politici externe coordonate şi eficiente este necesar să se întreprindă următoarele măsuri:

1. Să se adopte Legea cu privire la promovarea politicii externe, în care să fie delimitate obligaţiile şi responsabilităţile organelor care promovează politica externă.

2. Să se deschidă noi ambasade, consulate şi reprezentanţe peste hotare pentru promovarea mai activă şi eficientă a politicii externe.

3. Să se întreprindă măsuri pentru crearea unei imagini veridice a Republicii Moldova peste hotare prin:

înfiinţarea unui grup de lucru pentru pregătirea operativă a materialelor informativ-analitice despre desfăşurarea reformelor economice, politice, judiciare şi altor reforme în ţară;

adresarea unor mesaje politice, care să conţină o caracterizare a evoluţiei reformelor în ţara noastră, de către conducerea de vîrf a Republicii Moldova către şefii altor state şi guverne, conducătorii şi factorii de decizie al organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale;

folosirea mai activă a principalelor organizaţii internaţionale - O.N.U., O.S.C.E., Consiliul Europei ş.a. pentru informarea opiniei publice internaţionale despre desfăşurarea reformelor în ţara noastră;

organizarea de vizite în Republica Moldova a conducătorilor şi factorilor de decizie din diverse organizaţii internaţionale pentru a se documenta la faţa locului;

acordarea unui sprijin efectiv organizaţiilor neguvernamentale, care contribuie la crearea unei imagini veridice a Republicii Moldova peste hotare.

4. Să se aloce M.A.E., şi ambasadelor Republicii Moldova mijloace financiare respective în valută naţională şi valută liber convertibilă pentru asigurarea activităţii lor.

5. Să se efectueze urgent reparaţia, să se amenajeze şi să se utileze clădirea destinată M.A.E., să se repartizeze tuturor diviziunilor ministerului spaţiu necesar funcţionării lor.

6. Să se creeze în cadrul M.A.E. un sistem modern informaţional şi de telecomunicaţii al M.A.E., să se doteze acest sistem cu mijloace necesare de asigurare a confidenţialităţii schimbului de informaţii cu reprezentanţele de peste hotare.

7. Să se înfiinţeze în cadrul M.A.E. serviciul Protocolului de Stat pentru asigurarea protocolului Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, Primului-ministru şi al ministrului afacerilor externe în relaţiile cu ţările străine.

8. Să se creeze un mecanism de asistenţă juridică, de sprijin financiar şi material în sfera pregătirii cadrelor diplomatice.

9. Să se organizeze pregătirea specialiştilor în cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi a unor cursuri diplomatice speciale pe lîngă M.A.E.

10. Ministerul Afacerilor Externe să coordoneze activitatea în domeniul politicii externe a altor ministere şi departamente.