L E G E
pentru modificarea Legii nr.20/2009 privind prevenirea
şi combaterea criminalităţii informatice
nr. 200 din 25.07.2024
Monitorul Oficial nr.355-357/535 din 15.08.2024
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.20/2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.11–12, art.17), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatele (1)–(3) vor avea următorul cuprins:
„(1) Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate:
a) formează şi actualizează în permanenţă bazele de date privind criminalitatea informatică;
b) dispun, prin ordinul emis de conducătorul subdiviziunii specializate în prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, sistarea accesului la pagini web, în condiţiile prevăzute la art.7 alin.(1) lit.e1), precum şi sistarea transmiterii într-o reţea de comunicaţii electronice sau a stocării conţinutului online, găzduit sau furnizat de către furnizorii de servicii de găzduire sau furnizorii de conţinut, prin eliminarea acestuia la sursă, în condiţiile prevăzute la art.7 alin.(1) lit.h).
(2) Ministerul Afacerilor Interne:
a) efectuează măsuri speciale de investigaţii, de urmărire penală, de cooperare internaţională, de identificare a persoanelor care comit infracţiuni informatice;
b) dispune, prin ordinul emis de conducătorul subdiviziunii specializate în prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, conservarea imediată, de către furnizorii de servicii, a datelor informatice sau a datelor referitoare la traficul informatic faţă de care există pericolul distrugerii sau alterării, în cazul solicitărilor autorităţilor competente străine transmise prin punctul de contact, disponibil 24/7, în conformitate cu art.10.
(3) Serviciul de Informaţii şi Securitate desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice ce prezintă ameninţări la adresa securităţii statului, precum şi de depistare a legăturilor organizaţiilor criminale internaţionale.”
2. Legea se completează cu articolele 41–43 cu următorul cuprins:
„Articolul 41. Emiterea ordinului de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă
(1) Emiterea ordinului de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă, în condiţiile prevăzute la art.7 alin.(1) lit.e1) sau h), se face cu respectarea următoarelor principii:
a) proporţionalitatea;
b) aplicarea celei mai puţin restrictive măsuri tehnice de sistare;
c) informarea despre motivele sistării accesului şi despre căile de atac;
d) revizuirea periodică a necesităţii sistării în continuare a accesului la o anumită pagină web;
e) respectarea dreptului furnizorilor de servicii de a aplica, din proprie iniţiativă, alte măsuri pentru prevenirea utilizării abuzive a serviciilor acestora;
f) respectarea prevederilor Legii nr.284/2004 privind serviciile societăţii informaţionale.
(2) Sistarea accesului la o pagină web ce cuprinde informaţii destinate şi utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor poate fi dispusă pe un termen de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia, dar nu mai mult de 90 de zile. Fiecare prelungire nu poate depăşi termenul de 30 de zile.
Articolul 42. Criterii privind sistarea accesului la o pagină webce cuprinde informaţii destinate şi utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor sau privind eliminarea la sursă a conţinutului online ce cuprinde informaţii destinate şi utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor
(1) O pagină web poate fi considerată ca fiind destinată şi utilizată pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor în cazul în care informaţia publicată sau oferită în orice mod pe aceasta, inclusiv sub formă de linkuri, corespunde unuia sau mai multor dintre următoarele criterii:
a) afişarea sau distribuirea informaţiei respective reprezintă în sine o faptă infracţională prevăzută la art.173, 1751, 177, 178, 186, 189, 190, 2081, 237, 24510 sau 259–2611 din Codul penal nr.985/2002;
b) informaţia respectivă este utilizată pentru determinarea potenţialei victime a infracţiunii să furnizeze anumite date sau să întreprindă alte acţiuni cu scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru o altă persoană;
c) informaţia respectivă este utilizată pentru recrutarea sau determinarea persoanei în vederea favorizării sau comiterii infracţiunilor prevăzute la lit.a);
d) informaţia respectivă este utilizată pentru răspândirea programelor maliţioase utilizate la comiterea infracţiunilor, în special a celor informatice şi din domeniul comunicaţiilor electronice;
e) informaţia respectivă este utilizată pentru comercializarea, oferirea sau promovarea în orice mod a obiectelor sau substanţelor interzise prin lege sau a căror circulaţie este limitată prin legea penală;
f) informaţia respectivă este utilizată pentru distribuirea, difuzarea, importarea, procurarea, schimbarea, folosirea sau păstrarea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai multor copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate într-o manieră lascivă sau obscenă;
g) informaţia respectivă este utilizată pentru conversaţii online îndreptate spre propagarea pedofiliei (interesului sexual faţă de minori sau actului de abuz sexual asupra copiilor).
(2) Ordinul de sistare a accesului la o pagină web se emite numai dacă conţinutul online nu poate fi eliminat la sursă de către furnizorii de servicii de găzduire a conţinutului online sau de către furnizorii de conţinut online de pe teritoriul Republicii Moldova.
(3) Ordinul de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă se publică pe pagina web oficială a autorităţii competente emitente.
(4) Autoritatea competentă, prin intermediul conducătorului subdiviziunii specializate în prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, este obligată să dispună încetarea sistării accesului la pagina web înainte de expirarea perioadei pentru care a fost dispusă sistarea imediat ce au dispărut temeiurile şi motivele care au justificat-o.
Articolul 43. Contestarea ordinului de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă
(1) Ordinul de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă poate fi contestat direct în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială este amplasat sediul autorităţii care a emis ordinul.
(2) Ordinul de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă poate fi contestat de către furnizorul de servicii, inclusiv furnizorul serviciilor de găzduire a conţinutului online, şi/sau de către titularul paginii web (furnizorul de conţinut online).
(3) Depunerea contestaţiei nu suspendă acţiunea ordinului de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă. Contestaţia se examinează de către instanţa de judecată în termen de 15 zile, cu sau fără prezenţa părţilor, cărora li se comunică locul, data şi ora examinării contestaţiei.
(4) Autoritatea care a emis ordinul de sistare a accesului la pagina web sau de eliminare a conţinutului online la sursă este obligată să prezinte în instanţa de judecată, în termen de 3 zile de la primirea înştiinţării, materialele care au servit la emiterea ordinului.
(5) Instanţa de judecată, în urma examinării contestaţiei, emite o încheiere care va conţine una dintre următoarele soluţii:
a) admiterea contestaţiei şi anularea ordinului prin care s-a dispus sistarea accesului la pagina web sau eliminarea conţinutului online la sursă;
b) admiterea parţială a contestaţiei şi modificarea ordinului prin care s-a dispus sistarea accesului la pagina web sau eliminarea conţinutului online la sursă;
c) respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată.
(6) Copia de pe încheiere se expediază părţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii, iar autoritatea care a emis ordinul anulat înştiinţează furnizorul de servicii despre anularea acestuia în termen de 3 zile lucrătoare de la data recepţionării încheierii de anulare.
(7) Prevederile Codului administrativ se aplică în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.”
3. La articolul 7 alineatul (1):
litera e1) va avea următorul cuprins:
„e1) să sisteze, la solicitarea autorităţilor competente, folosind metodele şi mijloacele tehnice din posesie, accesul din propriul sistem informatic la paginile web ce cuprind informaţii destinate şi utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor;”
la litera g), textul „de 90 de zile calendaristice” se substituie cu textul „de cel mult 90 de zile”;
alineatul se completează cu litera h) cu următorul cuprins:
„h) să sisteze, la solicitarea autorităţilor competente, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice sau stocarea conţinutului online ce cuprinde informaţii destinate şi utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor, furnizat sau găzduit de aceştia, prin eliminarea conţinutului respectiv la sursă.”
4. La articolul 9:
în denumirea articolului, cuvintele „Activitatea operativă de investigaţii” se substituie cu cuvintele „Activitatea specială de investigaţii”;
la alineatul (1), cuvintele „activităţi operative de investigaţii” se substituie cu cuvintele „activităţi speciale de investigaţii”.
Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aproba instrucţiunile privind modul de emitere şi executare a ordinelor emise în temeiul art.4 alin.(1) lit.b) din Legea nr.20/2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU
|
Nr.200. Chişinău, 25 iulie 2024. |