D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.86a/2022 privind controlul

constituţionalităţii unor prevederi din Codul

serviciilor media audiovizuale

nr. 173 din 13.12.2022

Monitorul Oficial nr.13-16/2 din 20.01.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 20 iunie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 13 decembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii următoarelor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018:

- textul „dezinformare – răspândire intenţionată a informaţiilor false, create pentru a dăuna unei persoane, unui grup social, unei organizaţii sau securităţii statului” din articolul 1;

- textul „cel puţin 50% din programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare trebuie să provină din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi din statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră” din articolul 5 alin.(2);

- textul „din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi teleshoppingului” din articolul 6 alin.(4);

- articolul 17 alin.(4) lit.a);

- articolul 55 alin.(12);

- articolul 84 alin.(10³);

- articolul 84 alin.(10⁴);

- articolul 84 alin.(18), depusă de dna Adela Răileanu şi dl Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 20 iunie 2022, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

3. De asemenea, în acest context, Comisia de la Veneţia a adoptat, la solicitarea autorilor sesizării, Opinia nr.1090/2022 din 24 octombrie 2022 cu referire la amendamentele la Codul serviciilor media audiovizuale şi la alte acte normative, inclusiv la interzicerea simbolurilor asociate şi utilizate în acţiuni militare de agresiune.

A. Legislaţia pertinentă

4. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 5

Democraţia şi pluralismul politic

„(1) Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul.

(2) Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

„(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

„Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

„(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.”

Articolul 34

Dreptul la informaţie

„(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.

(4) Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 64

Organizarea internă

(1) Structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Resursele financiare ale Parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.

[…].”

Articolul 126

Economia

„(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) stimularea cercetărilor ştiinţifice;

e) exploatarea raţională a pământului şi a celorlalte resurse naturale, în concordanţă cu interesele naţionale;

f) refacerea şi protecţia mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii;

h) inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine.”

5. Prevederile relevante ale Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018, sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiuni principale

„[…]

dezinformare – răspândire intenţionată a informaţiilor false, create pentru a dăuna unei persoane, unui grup social, unei organizaţii sau securităţii statului;

[…].”

Articolul 5

Programele audiovizuale achiziţionate

„[…]

(2) În cazul serviciilor de televiziune, cel puţin 50% din programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare trebuie să provină din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi din statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră.”

Articolul 6

Operele audiovizuale europene

„[…]

(4) În cazul serviciilor media audiovizuale liniare, furnizorii de servicii media au obligaţia să rezerve operelor audiovizuale europene cel puţin 50% din timpul de emisie al fiecărui serviciu, din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi teleshoppingului.

Articolul 17

Protejarea spaţiului audiovizual naţional

„[…]

(4) În vederea protejării spaţiului audiovizual naţional şi asigurării securităţii informaţionale:

a) furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada şi statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepţia filmelor şi a emisiunilor de divertisment care nu au un conţinut militarist;

[…].”

Articolul 55

Oferta de servicii media audiovizuale retransmise

„[…]

(12) Este interzisă includerea în oferta de servicii media audiovizuale retransmise a serviciilor media audiovizuale aflate în afara jurisdicţiei Republicii Moldova, care conţin publicitate şi teleshopping adresate în mod expres şi cu o oarecare regularitate publicului din Republica Moldova.”

Articolul 84

Sancţiuni

„[…]

(10¹) Se sancţionează cu amendă de la 40000 de lei la 70000 de lei furnizorii de servicii media care au difuzat conţinuturi calificate drept dezinformare.

(10²) Se sancţionează cu amendă de la 70000 de lei la 100000 de lei furnizorii de servicii media care, după ce au fost sancţionaţi conform alin.(10¹) din prezentul articol, au difuzat în mod repetat conţinuturi calificate drept dezinformare.

(10³) Se sancţionează cu suspendarea licenţei de emisie, pe o perioadă de cel mult 7 zile, furnizorii de servicii media care, după ce au fost sancţionaţi conform alin.(10²) din prezentul articol, au difuzat în mod repetat conţinuturi calificate drept dezinformare.

(10⁴) Suspendarea dreptului de a difuza comunicări comerciale audiovizuale pe o perioadă de cel mult 7 zile poate fi aplicată ca sancţiune complementară pentru încălcarea prevederilor art.4 alin.(3)–(9) şi ale art.13 alin.(1) lit.b) şi alin.(4) şi (6).

[…]

(18) Serviciile media audiovizuale retransmise de către distribuitorii de servicii media pentru care aceştia au fost sancţionaţi conform alin.(9²) şi (9³) sunt interzise spre retransmisie pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de cel puţin 1 an.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

6. Autorii sesizării susţin că definiţia noţiunii de dezinformare conţinută de articolul 1 din Codul serviciilor media audiovizuale nu corespunde exigenţelor calităţii legii. În special, autorii subliniază imposibilitatea stabilirii informaţiilor sau a opiniilor care pot fi catalogate ca dezinformare. Autorii consideră că, prin prisma acestor criterii generale, pot fi incluse în categoria dezinformării inclusiv prognoza inflaţiei pentru anii următori sau un eventual „cod roşu” meteorologic. Conceptul de dezinformare este contrar prevederilor constituţionale referitoare la pluralismul de opinii, pluralismul politic şi libertatea de exprimare.

7. Autorii sesizării afirmă că textul „din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi teleshopping-ului” din articolul 6 alin.(4) din Cod camuflează cota reală de difuzare a materialului audiovizual. De asemenea, programul de ştiri – care este un produs mediatic care provine din statul sursă – nu poate fi scăzut din timpul general alocat şi, prin urmare, cota serviciilor media europene depăşeşte, de fapt, 70 %. Aşadar, ignorând principiul proporţionalităţii, legislatorul a modificat şi volumul conţinutului mediatic, stabilind provenienţa acestuia în proporţie de 50 % din statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Canada, precum şi din statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră.

8. Referitor la textul contestat din articolul 6 alin.(4) din Cod, autorii subliniază că, pe de o parte, un produs mediatic fabricat în Republica Moldova poate fi inclus în „operele audiovizuale europene”. Pe de altă parte, un produs mediatic fabricat de către un „producător independent” înregistrat în Republica Moldova, dar cu sediul în afara ţării, poate fi considerat material mediatic „european” difuzat.

9. Cu privire la prevederile contestate din articolul 55 alin.(12) din Codul serviciilor media audiovizuale, autorii sesizării susţin că tendinţa legislatorului de a limita publicitatea şi teleshopping-ul afectează speranţa legitimă a distribuitorilor serviciilor media, care au semnat contracte comerciale pentru termene îndelungate.

10. Cu privire la sancţiunile introduse prin Legea în discuţie, autorii sesizării susţin că acestea sunt disproporţionate. Tendinţa de a sancţiona aşa numita „dezinformare” ar contura elementele unui stat totalitar, în care libertatea de exprimare şi dreptul la informare nu constituie valori protejate prin lege.

11. De asemenea, autorii sesizării subliniază că Legea în discuţie a fost adoptată cu încălcarea procedurii parlamentare. Aşadar, în procesul legiferării, un grup de deputaţi au propus un amendament în data de 27 mai 2022, contrar Regulamentului Parlamentului. Proiectul legii pentru care s-a propus amendamentul a fost aprobat în prima lectură la 7 aprilie 2022, iar termenul limită pentru prezentarea amendamentului expirase la 17 aprilie 2022. Amendamentul a fost depus cu depăşirea termenului prevăzut de Regulament.

12. Potrivit autorilor sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 5, 7, 9, 23, 28, 32, 34, 54, 64 şi 126 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Prevederile contestate nu au mai făcut obiect al unei sesizări depuse la Curtea Constituţională.

16. Curtea observă că această sesizare este formulată de doi deputaţi, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

17. Autorii sesizării susţin că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 5 [democraţia şi pluralismul politic], 7 [supremaţia Constituţiei], 9 [principiile fundamentale privind proprietatea], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 28 [viaţa intimă, familială şi privată], 32 [libertatea opiniei şi a exprimării], 34 [dreptul la informaţie], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi], 64 [organizarea internă a Parlamentului] şi 126 [economia] din Constituţie.

18. Cu privire la incidenţa articolelor 1 alin.(3), 5, 7 şi 9 din Constituţie, Curtea a observat că, în această cauză, ele au un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie incidentă (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.8 din 11 martie 2021, §32; HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, §22; HCC nr.6 din 10 martie 2022, §13).

19. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate aplica prevederile acestor articole (HCC nr.16 din 20 mai 2021, §34-36; HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, §23).

20. Referitor la articolele 28 şi 126 din Constituţie, Curtea observă că autorii sesizării au făcut trimitere la prevederile constituţionale menţionate fără a motiva caracterul contradictoriu al dispoziţiilor legale criticate cu acestea. Astfel, Curtea nu poate identifica, în mod rezonabil, nicio critică de neconstituţionalitate raportată la articolele 28 şi 126 din Constituţie. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate astfel, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.52 din 19 aprilie 2022, §25; DCC nr.82 din 17 iunie 2022, §27-28). Constatarea este suficientă pentru a declara inadmisibil acest motiv al sesizării (a se vedea DCC nr.29 din 18 martie 2021, §21).

21. Referitor la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu articolele 23, 32, 34 şi 54 din Constituţie, Curtea reţine următoarele.

22. Cu privire la incidenţa articolului 32 din Constituţie, Curtea reiterează că libertatea exprimării, sub aspectul libertăţii de a distribui informaţii şi idei, este aplicabilă în cazul distribuitorilor de servicii media. Atât transmisia, cât şi retransmisia programelor prin eter sau prin cablu fac incident dreptul de a distribui informaţii şi idei din perspectiva libertăţii opiniei şi a exprimării garantate de articolul 32 din Constituţie. Nu trebuie să se facă deosebiri între ele în funcţie de conţinutul programelor (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §27). Curtea subliniază că articolul 32 din Constituţie trebuie interpretat în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte (a se vedea HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, §26-27).

23. De asemenea, Curtea reţine, în prezenta cauză, incidenţa dreptului de acces la informaţii, garantat de articolul 34 din Constituţie. Acest drept este aplicabil în cazul persoanelor din Republica Moldova care îşi doresc un acces neîngrădit la informaţii, inclusiv la cele conţinute în programele de televiziune şi de radio (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §28).

24. Articolele 32 şi 34 din Constituţie îşi au corespondenţa în articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, sunt incidente standardele stabilite de Curtea Europeană în această materie (HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §44).

25. Mai mult, Curtea subliniază că Republica Moldova a ratificat, prin Legea nr.1555 din 19 decembrie 2002, Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră din 5 mai 1989. Articolul 4 din Convenţie stabileşte că părţile vor asigura libertatea de expresie şi de informare conform articolului 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, părţile trebuie să garanteze libertatea de a primi informaţii şi să nu se opună retransmiterii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care se conformează cu dispoziţiile acestei Convenţii.

26. De principiu, articolul 23 din Constituţie nu-i impune legislatorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept substanţial. Aşadar, pornind de la principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea reţine că formularea lor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea la categorii generale, nu la liste exhaustive (a se vedea HCC nr.24 din 10 august 2021, §38; HCC nr.33 din 26 octombrie 2021, §46). Prin urmare, o lege care conferă o marjă de apreciere nu este contrară, în sine, previzibilităţii, cu condiţia ca sfera de apreciere şi modul de exercitare a acesteia să fie indicate cu suficientă claritate, având în vedere scopul legitim al măsurii în cauză, oferindu-i persoanei o protecţie adecvată împotriva ingerinţelor arbitrare (a se vedea Magyar Kétfarkú Kutya Párt v. Ungaria [MC], 20 ianuarie 2020, §94). Deşi certitudinea este dezirabilă, ea poate aduce cu sine o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie aptă să ţină pasul cu circumstanţele în schimbare (a se vedea NIT S.R.L. v. Republica Moldova [MC], 5 aprilie 2022, §159 şi jurisprudenţa citată acolo).

27. Cu privire la definiţia noţiunii de dezinformare, conţinută de articolul 1 din Codul serviciilor media audiovizuale, autorii sesizării au afirmat caracterul imprevizibil al acesteia. Curtea reţine că articolul 1 din Codul serviciilor media audiovizuale defineşte, inter alia, dezinformarea ca răspândirea intenţionată a informaţiilor false, create pentru a dăuna unei persoane, unui grup social, unei organizaţii sau securităţii statului.

28. Curtea observă că prevederile referitoare la noţiunea „dezinformare” contestate de autorii sesizării nu au ca destinatar publicul larg, ci furnizorii şi distribuitorii de servicii media, care desfăşoară o activitate profesională. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că sfera de aplicare a conceptului de previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul pe care îl reglementează, precum şi de numărul şi statutul destinatarilor săi (a se vedea Satakunnan Markkinapörssi Oy şi Satamedia Oy v. Finlanda [MC], 27 iunie 2017, §145; Sekmadienis Ltd. v. Lituania, 30 ianuarie 2018, §65) [HCC nr.25 din 12 august 2021, §71]. Astfel, se poate presupune că persoanele care desfăşoară o activitate profesională, care sunt obişnuite să procedeze cu un grad ridicat de prudenţă în exercitarea ocupaţiei, trebuie să aibă o atenţie deosebită la evaluarea riscurilor pe care le presupune o astfel de activitate (a se vedea NIT SRL v. Republica Moldova [MC], 5 aprilie 2022, §161 şi jurisprudenţa citată acolo). Astfel, în acest caz, Curtea va aplica un standard mai ridicat la evaluarea exigenţelor previzibilităţii prevederilor contestate.

29. Din această perspectivă, referitor la dezinformare, de exemplu, Comisia de la Veneţia a stabilit că pot exista situaţii în care un jurnalist denaturează conversaţia interceptată sau denaturează conţinutul acesteia în mod intenţionat. Astfel de abuzuri ar trebui pedepsite. Libertatea presei nu trebuie să acopere afirmaţiile de fapt false făcute în mod intenţionat sau cu desconsiderarea iresponsabilă a adevărului. În plus, o transcriere sau o înregistrare ar putea fi prelucrată de oricine de-a lungul lanţului persoanelor implicate şi este de datoria profesională a oricărui jurnalist să verifice, luând măsuri rezonabile, autenticitatea materialelor pe care vrea să le publice. Această verificare poate include, de exemplu, contactarea persoanelor vizate de aceste materiale, cerându-le comentarii (a se vedea Opinia Comisiei de la Veneţia nr.829/2015 cu privire la Legea protecţiei confidenţialităţii şi Legea avertizorilor de integritate din „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, adoptată la cea de-a 106-a sesiune plenară a sa, la 11-12 martie 2016, CDL-AD(2016)008, §45).

30. În jurisprudenţa sa privind activitatea jurnalistică, Curtea Europeană a subliniat că în cazul unei publicaţii sau al unei difuzări trebuie făcută distincţia între afirmaţiile de fapt şi judecăţile de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil să fie probat. Condiţia demonstrării adevărului unei judecăţi de valoare este imposibil de îndeplinit şi încalcă libertatea de opinie în sine, care este un aspect fundamental al dreptului garantat de articolul 10 din Convenţie. Cu toate acestea, atunci când o afirmaţie echivalează cu o judecată de valoare, proporţionalitatea unei ingerinţe poate depinde dacă există un „motiv de fapt” suficient pentru afirmaţia imputată. Dacă nu există, acea judecată de valoare se poate dovedi a fi excesivă. Pentru a face distincţia între o afirmaţie de fapt şi o judecată de valoare, este necesar să se ţină cont de circumstanţele cauzelor şi de tonul general al observaţiilor, având în vedere că afirmaţiile referitoare la chestiuni de interes public pot constitui, pe această bază, mai curând judecăţi de valoare, decât afirmaţii de fapt (a se vedea Morice v. Franţa [MC], 23 aprilie 2015, §126; Drousiotis v. Cipru, 5 iulie 2022, §45). Necesitatea unei legături între o judecată de valoare şi faptele care o susţin poate varia de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele precise. O judecată de valoare poate fi protejată de articolul 10 din Convenţie, chiar dacă are o bază factuală nesigură (a se vedea, mutatis mutandis, Arbeiter v. Austria, 25 ianuarie 2007, §26).

31. Potrivit standardelor unui jurnalism responsabil, principiul de bază al oricărei consideraţii etice a jurnalismului este că trebuie făcută o distincţie clară între ştiri şi opinii, făcând imposibilă confundarea acestora. Ştirile sunt informaţii despre fapte şi date, în timp ce opiniile transmit gânduri, idei, convingeri sau judecăţi de valoare din partea companiilor media, a editorilor sau a jurnaliştilor. Difuzarea ştirilor trebuie să se facă respectând adevărul, după ce acestea au fost riguros verificate anterior, faptele trebuind expuse, descrise şi prezentate cu imparţialitate. Informaţiile nu trebuie să se confunde cu zvonurile. Titlurile şi anunţurile de ştiri trebuie să fie expresia cât mai fidelă a conţinutului faptelor şi datelor prezentate. Prin urmare, jurnalismul nu trebuie să modifice informaţii veridice, imparţiale sau opinii sincere sau să le exploateze în scopuri mediatice, în încercarea de a crea sau de a forma opinia publică, întrucât legitimitatea sa se bazează pe respectarea efectivă a dreptului fundamental al cetăţeanului la informare, ca parte a respectului. pentru valori democratice. În acest scop, jurnalismul de investigaţie legitim este limitat de veridicitatea şi onestitatea informaţiilor şi opiniilor şi este incompatibil cu campaniile jurnalistice desfăşurate pe baza unor poziţii şi interese speciale adoptate anterior (Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) nr.1003 din 1 iulie 1993 privind etica jurnalismului, punctele 3, 4, 18, 21).

32. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea reţine că norma contestată este suficient de previzibilă, iar destinatarii legii (furnizorii şi distribuitorii de servicii media, profesionişti în domeniu) pot deduce, în mod rezonabil, singuri sau prin apelul la un specialist, ce reprezintă o informaţie falsă, în lumina scopului urmărit prin articolul 1 din Cod, şi au posibilitatea să-şi adapteze conduita în mod corespunzător.

33. De asemenea, ţine de competenţa instanţelor de drept comun să stabilească, în fiecare caz particular cu care se confruntă, dacă un program sau o emisiune difuzată a urmărit scopul dezinformării publicului, ţinând cont inclusiv de standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind diferenţa dintre afirmaţii de fapt şi judecăţi de valoare (a se vedea Sekmadienis Ltd. v. Lituania, 30 ianuarie 2018; ATV Zrt v. Ungaria, 28 aprilie 2020; Milosavljević v. Serbia, 25 mai 2021; NIT S.R.L. v. Republica Moldova, 5 aprilie 2022, ş.a.).

34. Cu privire la prevederile contestate din articolul 5 alin.(2) al Codului, Curtea subliniază că cel puţin 50% din programele audiovizuale achiziţionate peste hotare trebuie să provină din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi din statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră.

35. Sub acest aspect, Curtea subliniază că articolul 10 alin.(1) din Convenţia cu privire la televiziunea transfrontalieră prevede că Fiecare parte transmiţătoare se va asigura, în măsura posibilului şi prin mijloace adecvate, că radiodifuzorii vor rezerva operelor europene o proporţie majoritară din timpul de transmisie, excluzându-se timpul consacrat informaţiilor, manifestărilor sportive, jocurilor, publicităţii sau serviciilor de teletext. Această proporţie, ţinând cont de responsabilitatea radiodifuzorului faţă de publicul său în materie de informaţie, educaţie, cultură şi divertisment, trebuie obţinută progresiv, pe baza unor criterii corespunzătoare.

36. De asemenea, potrivit punctului 195 din Raportul explicativ al Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră¹, este de competenţa fiecărei părţi să stabilească mijloacele cele mai adecvate pentru a atinge „proporţia majoritară” menţionată în articolul 10 alin.(1) din Convenţie, de exemplu, în lumina situaţiei sale audiovizuale, a tradiţiilor culturale sau a situaţiei financiare. Acestea ar putea lua, de exemplu, forma unei legi sau a unui regulament, însoţite de sancţiuni, sau ar putea fi încorporate în autorizaţie sau în contract.

____________________

¹ https://rm.coe.int/16800cb348

37. Prin urmare, Curtea reţine că, pe baza prevederilor Convenţiei, statul este obligat să le asigure programelor audiovizuale provenite din statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră o proporţie majoritară din timpul de transmisie. Astfel, în cazul articolului 5 alin.(2) din Cod, legislatorul se încadrează în marja sa discreţionară la stabilirea cuantumului programelor audiovizuale provenite din statele care au ratificat Convenţia.

38. De asemenea, Curtea reţine că regula de la articolul 5 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale nu operează şi în câmpul altor surse de informare decât televiziunea. Această normă nu stabileşte o regulă absolută, ci doar stabileşte că programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare trebuie să provină în proporţie de cel puţin 50% din statele membre ale Uniunii Europene şi din statele care au ratificat Convenţia (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §58, 75, 80).

39. Mai mult, Curtea reiterează importanţa faptului că interdicţia se limitează doar la transmiterea programelor de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Ea nu se referă şi la alte tipuri de programe şi nici la internet (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §§59, 74).

40. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea reţine că, în partea controlului constituţionalităţii prevederilor contestate din articolul 5 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale, sesizarea este inadmisibilă.

41. Curtea observă că textul „din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi teleshopping-ului” din articolul 6 alin.(4) din Cod, contestat de autorii sesizării, este conform cu articolul 10 alin.(1) teza I din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

42. Sub acest aspect, coroborând prevederile punctelor 190 şi 194 din Raportul explicativ al Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră, Curtea subliniază că timpul de transmisie dedicat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, reclamei, teleshopping-ului şi serviciilor de teletext nu sunt incluse în calculul „proporţiei majoritare” prevăzut de articolul 10 alin.(1) din Convenţie. Aceste prevederi urmăresc asigurarea dezvoltării şi exploatării operelor creative (ficţiune, seriale, filme, programe documentare, programe artistice şi educaţionale etc.) pentru a susţine identitatea culturală europeană, atât privind caracteristicile sale naţionale specifice, cât şi valorile comune, precum şi pentru a garanta mijloace pluraliste de exprimare.

43. De asemenea, Curtea reaminteşte că Republica Moldova s-a angajat, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, să menţină cooperarea în domeniul culturii, al politicii audiovizuale şi al mass-media. În acest sens, potrivit anexei XIV la Acord, Republica Moldova s-a angajat să îşi armonizeze în mod progresiv legislaţia cu Directiva 2007/65/CE din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivei 89/552/CEE privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege şi acte administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune [această Directivă a fost ulterior abrogată şi substituită de Directiva 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale)].

44. Sub acest aspect, Curtea menţionează că, potrivit articolului 16 alin.(1) din Directiva 2010/13/UE, în cazul în care acest fapt este posibil şi folosind mijloace adecvate, statele membre garantează faptul că staţiile de emisie rezervă operelor europene o proporţie majoritară din timpul lor de emisie, din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor teletext şi teleshopping-ului. Având în vedere responsabilităţile de ordin informaţional, educaţional, cultural şi de divertisment ale staţiei de emisie către publicul său, această proporţie ar trebui atinsă progresiv, pe baza unor criterii adecvate [DCC nr.149 din 29 noiembrie 2018, §18-19].

45. Aşadar, Curtea reţine că sesizarea în partea controlului constituţionalităţii textului „din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi teleshopping-ului” din articolul 6 alin.(4) din Codul serviciilor media audiovizuale este inadmisibilă.

46. Curtea subliniază că articolul 17 alin.(4) lit.a) din Cod stabileşte că, în vederea protejării spaţiului audiovizual naţional şi asigurării securităţii informaţionale, furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada şi statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepţia filmelor şi a emisiunilor de divertisment care nu au un conţinut militarist.

47. Curtea observă că articolul 17 alin.(4) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale are, în mare parte, un conţinut asemănător cu articolul 9 alin.(2¹) din Codul audiovizualului (adoptat prin Legea nr.260 din 27 iulie 2006 şi abrogat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018), care prevedea că „în vederea asigurării securităţii informaţionale a statului, se permite radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.” Unele prevederi din această normă au fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind declarate constituţionale. În Hotărârea nr.16 din 4 iunie 2018, Curtea a observat că autorităţile Republicii Moldova au obligaţia de a contracara în mod activ operaţiunile de informare ostilă împotriva societăţii, precum şi obligaţia de a asigura informarea corectă a cetăţenilor. De asemenea, trebuie contracarată posibila influenţare a opiniei publice prin tehnici hibride, interzise de standardele impuse de Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, în probleme controversate. Aşadar, Curtea a reţinut că prevederea contestată nu echivalează cu o ingerinţă disproporţionată în libertatea de exprimare a celor care doresc să le transmită programele de televiziune sau de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră sau în dreptul de acces la acest tip de informaţii al persoanelor (§55, §79-80). Prin urmare, Curtea reţine că considerentele din Hotărârea sa anterioară sunt aplicabile, mutatis mutandis, în acest caz. Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

48. Cu privire la prevederile contestate conţinute în articolul 55 alin.(12) din Codul serviciilor media audiovizuale, autorii sesizării susţin că tendinţa legislatorului de a limita publicitatea şi teleshopping-ul afectează speranţa legitimă a distribuitorilor serviciilor media, care au semnat contracte comerciale pentru termene îndelungate. Curtea reţine că articolul contestat interzice includerea în oferta de servicii media audiovizuale retransmise a serviciilor media audiovizuale aflate în afara jurisdicţiei Republicii Moldova, care conţin publicitate şi teleshopping adresate în mod expres şi cu o oarecare regularitate publicului din Republica Moldova.

49. Curtea subliniază că prevederea în discuţie a fost adoptată de Parlament pentru punerea în executare a HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021. În această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituţional textul „şi vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise” din articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale (în redactarea anterioară Legii nr.143 din 2 iunie 2022). Curtea a reţinut că distribuitorii de servicii nu au o speranţă legitimă că vor putea difuza permanent publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise (§38). Curtea a notat că, potrivit articolului 66 alin.(7) din Cod, distribuitorii de servicii media trebuiau să excludă publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise de la furnizorii: (i) din statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi (ii) din state care nu au ratificat această Convenţie. Curtea a subliniat că legislatorul a preferat o măsură generală (interdicţia absolută de a retransmite publicitatea şi teleshopping-ul) în detrimentul unor măsuri individuale (cum ar fi, spre exemplu, diferenţierea publicităţii şi a teleshopping-ului retransmise din state parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi din state care nu sunt parte la această Convenţie) (§66-68). De asemenea, Curtea a reţinut că, în cazul întrunirii în mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de articolul 16 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, detaliate în punctele 267-272 din Raportul explicativ al acestei Convenţii, legislatorul poate dispune interzicerea retransmiterii publicităţii şi a teleshopping-ului care vizează în mod special publicul precis al Republicii Moldova şi care sunt retransmise cu o oarecare regularitate (§72-74 din Hotărâre). Aşadar, Curtea reţine că articolul 55 alin.(12) din Codul serviciilor media audiovizuale nu ridică o problemă de constituţionalitate din perspectiva argumentelor autorilor sesizării.

50. Cu privire la articolul 84 alin.(10³), alin.(10⁴) şi (18) din Cod, Curtea observă că autorii sesizării nu au prezentat argumente. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că trimiterea la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea sesizări, ea s-ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (DCC nr.59 din 19 aprilie 2022, §17; DCC nr.82 din 17 iunie 2022, §28).

51. Cu privire la procedura de votare a prevederilor Legii nr.143 din 2 iunie 2022, autorii sesizării au subliniat că un amendament din 27 mai 2022, înaintat la proiectul legii de un grup de deputaţi, a fost depus peste termenul prevăzut de Regulamentul Parlamentului.

52. Sub acest aspect, Curtea reiterează că nu are competenţa de a exercita controlul de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile Regulamentului Parlamentului. Dacă Curtea ar accepta această abordare, ea ar constituţionaliza Regulamentul Parlamentului şi ar trebui să declare neconstituţională orice prevedere legală care a fost adoptată cu încălcarea acestuia, având în vedere forţa lui juridică superioară. Din acest motiv, în Hotărârea nr.14 din 27 aprilie 2021, §54, Curtea a stabilit că poate verifica constituţionalitatea unei legi sub aspect procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esenţial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituţie sau care poate fi dedus clar dintr-un principiu constituţional (a se vedea HCC nr.21 din 27 iulie 2021, §23).

53. Curtea va analiza dacă opoziţia a avut timp suficient pentru a studia amendamentul în discuţie şi pentru a-şi susţine punctul de vedere cu privire la conţinutul amendamentului care a fost inclus în proiectul Legii pentru votare în a doua lectură. Sub acest aspect, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că exigenţa participării opoziţiei parlamentare la dezbaterea proiectelor de lege nu este stabilită expres în Constituţie, dar că poate fi dedusă din articolele 1 alin.(3) şi 5 alin.(1) din Constituţie. De altfel, a-i acorda deputatului posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere cu privire la proiectul de lege supus examinării reprezintă un element central al procedurii parlamentare (a se vedea HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, §32, §61).

54. Aşadar, Curtea observă că amendamentul din 27 mai 2022 a fost introdus în proiectul Legii în discuţie şi a fost votat în lectura a doua la 2 iunie 2022. Curtea observă că amendamentul în discuţie a redactat, în mare parte, prevederile referitoare la serviciile media audiovizuale conţinute în proiectul Legii care a fost votat în prima lectură la 7 aprilie 2022 (e.g. modificările/completările introduse la articolul 5 alin.(2), articolul 6 alin.(4)-(8), articolul 17 alin.(4), articolul 55 alin.(3) şi (12), articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale ş.a.) [a se vedea proiectul Legii nr.123 din 5 aprilie 2022 pentru modificarea unor acte normative şi amendamentul din 27 mai 2022]. În acest caz, Curtea subliniază că amendamentul din 27 mai 2022 nu a introdus prevederi noi care nu au fost discutate şi votate în prima lectură [a se vedea stenograma şedinţei plenare a Parlamentului din 7 aprilie 2022, pp. 12-68]. Perioada din acest caz cuprinsă între depunerea amendamentului şi votarea în lectura a doua este una rezonabilă şi suficientă pentru studierea unui amendament de mici dimensiuni, în special pentru unul conceput pentru redactarea prevederilor din proiectul Legii votat în prima lectură şi pentru implementarea unei hotărâri a Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea reţine că acest capăt al sesizării este inadmisibil.

55. Cu privire la incidenţa articolului 64 alin.(1) din Constituţie, care prevede că structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament şi că resursele financiare ale Parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta, Curtea reţine că autorii sesizării nu au adus argumente care să demonstreze în ce măsură modul de adoptare a Legii contestate afectează prevederea constituţională în discuţie (a se vedea HCC nr.21 din 27 iulie 2021, §26). Aşadar, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

56. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii următoarelor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018:

- textul „din care se scade timpul alocat ştirilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicităţii, serviciilor de teletext şi tele-shoppingului” din articolul 6 alin.(4);

- articolul 17 alin.(4) lit.a);

- articolul 55 alin.(12);

- articolul 84 alin.(10³);

- articolul 84 alin.(10⁴);

- articolul 84 alin.(18), depusă de dna Adela Răileanu şi dl Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREŞEDINTE	Domnica MANOLE
Nr.173. Chişinău, 13 decembrie 2022.