H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Metodologiei de finanţare bugetară

a instituţiilor publice de învăţământ superior

 

nr. 343  din  10.06.2020

 

Monitorul Oficial nr.149-151/468 din 19.06.2020

 

* * *

În temeiul art.145 alin.(1) lit.a) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Metodologia de finanţare bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior (se anexează).

2. Metodologia de finanţare bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior se pune în aplicare de la 1 ianuarie 2021 (elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea bugetului) pentru toate instituţiile publice de învăţământ superior cu autonomie financiară. În funcţie de rezultatele implementării, pe parcursul anului 2021, prezenta hotărâre va fi modificată la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dacă este cazul, pentru aplicare constantă.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

3. Ministerul Educaţiei şi Cercetării în comun cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii:

1) vor asigura finanţarea instituţiilor publice de învăţământ superior din subordine în baza Metodologiei de finanţare bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior;

2) vor monitoriza implementarea Metodologiei de finanţare bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior de către toate instituţiile publice de învăţământ superior cu autonomie financiară.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Culturii.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

5. La punctul 25 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.983/2012 cu privire la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţămînt superior de stat în condiţii de autonomie financiară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.270-272, art.1057), cu modificările ulterioare, textul „2%” se substituie cu textul „5%”.

6. Se prelungeşte, până la 31 decembrie 2020, perioada de tranziţie la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţământ superior de stat în condiţii de autonomie financiară prevăzute la Hotărârea Guvernului nr.983/2012 cu privire la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţămînt superior de stat în condiţii de autonomie financiară.

 

Prim-ministru Ion CHICU
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, culturii şi cercetării Igor Şarov
Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului Ion Perju
Ministrul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale Viorica Dumbrăveanu
 
Nr.343. Chişinău, 10 iunie 2020.

 

 

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului

nr.343 din 10 iunie 2020

 

METODOLOGIA DE FINANŢARE BUGETARĂ A INSTITUŢIILOR

PUBLICE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR

 

1. Metodologia de finanţare bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior (în continuare – Metodologie) stabileşte modul de alocare pentru instituţiile publice de învăţământ superior a finanţării-standard, în bază de cost standard per student şi coeficienţi de ajustare, asociată gradului de complexitate a programelor de studii de la ciclurile de studii superioare de licenţă şi master, a finanţării compensatorii pentru susţinerea performanţei şi a finanţării complementare pentru modernizarea bazei materiale şi didactice a instituţiei.

2. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea-standard a instituţiilor publice de învăţământ superior sunt prevăzute pentru programele de studii superioare de licenţă şi master, autorizate provizoriu sau acreditate de către Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare sau de alte agenţii internaţionale de asigurare a calităţii.

3. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea-standard a instituţiilor de învăţământ superior includ:

1) cheltuieli pentru salarizarea personalului ştiinţifico-didactic, ştiinţific, didactic şi didactic auxiliar, a personalului de cercetare implicat în desfăşurarea programelor de studii şi alte categorii de personal, precum şi contribuţii pentru asigurări sociale;

2) cheltuieli de achiziţionare a mărfurilor, serviciilor şi lucrărilor necesare pentru asigurarea desfăşurării procesului educaţional/de cercetare ştiinţifică;

3) cheltuieli pentru procurări de mijloace fixe în scopuri educaţionale şi de cercetări ştiinţifice universitare.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

4. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior (cu excepţia burselor, sumelor destinate pentru întreţinerea căminelor, îndemnizaţiilor pentru membrii consiliilor de dezvoltare strategică, plata mobilităţilor academice, studiile superioare de doctorat) se divizează după cum urmează:

1) finanţarea-standard, în bază de cost standard per student şi coeficienţi de ajustare, asociată gradului de complexitate a programelor de studii de la ciclurile de studii superioare de licenţă şi master – 75% din alocaţiile bugetare pentru finanţarea bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior (în continuare – alocaţii bugetare directe);

2) finanţarea compensatorie pentru susţinerea performanţei în instituţiile publice de învăţământ superior – cel mult 20% din alocaţiile bugetare pentru finanţarea bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior (în continuare – alocaţii bugetare indirecte);

3) finanţarea complementară pentru modernizarea bazei materiale şi didactice – cel puţin 5% din alocaţiile bugetare pentru finanţarea bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

41. Ponderea alocaţiei bugetare pentru finanţarea compensatorie şi finanţarea complementară, în funcţie de valorile indicatorilor de performanţă şi de necesităţile instituţiilor de învăţământ superior, se aprobă anual prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în limita a 25% din alocaţiile bugetare pentru finanţarea bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior.

[Pct.41 introdus prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

5. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea-standard, atribuită fiecărei instituţii publice de învăţământ superior pentru studenţii înmatriculaţi în conformitate cu comanda de stat pentru studii superioare de licenţă şi master, se transferă instituţiei în baza numărului de studenţi echivalenţi ai acesteia.

6. Numărul de studenţi echivalenţi ai universităţii se determină prin înmulţirea numărului fizic de studenţi finanţaţi din bugetul de stat ai acesteia cu coeficienţii de ajustare corespunzători formelor de învăţământ şi programelor de studii pe cicluri de studii. Numărul fizic de studenţi finanţaţi din bugetul de stat va fi raportat la 1 octombrie a anului bugetar precedent.

7. Lista şi valorile coeficienţilor de ajustare (în funcţie de ciclul de studii, programele de studii şi forma de învăţămînt) sunt stipulate în tabelele 1 şi 2 din anexa la prezenta Metodologie.

8. Corelarea studiilor integrate cu ciclurile de studii de licenţă şi master se prezintă în tabelul 3 din anexa la prezenta Metodologie.

9. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea-standard pentru instituţiile publice de învăţământ superior se determină conform următoarei proceduri:

1) se calculează numărul de studenţi echivalenţi, finanţaţi din bugetul de stat, pentru fiecare instituţie publică de învăţământ superior şi pentru fiecare ciclu de studii. Procedura are două etape:

a) pentru fiecare instituţie publică de învăţământ superior i şi pentru fiecare ciclu de studii c (licenţă (c=1) şi master (c=2)) se determină numărul NSEic,j de studenţi echivalenţi din grupul de finanţare a programelor de studii j de la toate formele de învăţământ:

 

 

Unde:

NSEit,j – numărul de studenţi fizici de la ciclul de studii c, grupul programelor de studii j cu forma de învăţămînt t, înmatriculaţi la instituţia publică de învăţământ superior i raportat la 1 octombrie a anului bugetar precedent;

ft – coeficientul de ajustare conform formei de învăţămînt t (tabelul 1 din anexa la prezenta Metodologie);

T – numărul total de forme de învăţământ finanţate din bugetul de stat în învăţământul superior din Republica Moldova (tabelul 1 din anexa la prezenta Metodologie).

b) pentru fiecare instituţie publică de învăţământ superior i, se determină numărul NSEic de studenţi echivalenţi la fiecare ciclu de studii c (licenţă (c=1) şi master (c=2)):

 

 

unde:

Nd – numărul total de grupuri de programe de studii (tabelul 2 din anexa la prezenta Metodologie);

dc,j – coeficientul de ajustare corespunzător grupului programelor de studii j şi ciclului de studii c.

2) se calculează numărul de studenţi echivalenţi în toate instituţiile publice de învăţământ superior:

 

 

unde U este numărul de instituţii publice de învăţământ superior cu autonomie financiară din Republica Moldova;

3) se determina alocaţia Pse pe student echivalent:

 

Pse = FD/NSE

 

unde FD reprezintă suma alocaţilor bugetare directe, iar NSE este numărul total de studenţi echivalenţi;

4) pentru fiecare instituţie publică de învăţământ superior i se determină alocaţia bugetară directă FDic pentru fiecare ciclu de studii c:

 

FDic = Pse × NSEic,

 

unde:

Pse – valoarea alocaţiei pe student echivalent;

NSEic – numărul de studenţi echivalenţi ai instituţiei publice de învăţământ superior i, înmatriculaţi la ciclu de studii c;

5) se determină alocaţia bugetară directă FDi pentru fiecare instituţie publică de învăţământ superior cu autonomie financiară:

 

 

10. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea compensatorie se determină în baza indicatorilor de performanţă conform următoarelor direcţii de activitate distincte:

1) procesul de predare-învăţare (indicatorii I11 – raportul dintre numărul cadrelor ştiinţifico-didactice titulare care conduc doctoranzi şi numărul total de cadre didactice şi ştiinţifico-didactice titulare; I12 – raportul dintre numărul de cadre didactice şi ştiinţifico-didactice titulare cu vârsta de până la 40 de ani (inclusiv) şi numărul total de cadre didactice şi ştiinţifico-didactice titulare; I13 – rata de angajare a absolvenţilor; I14 – gradul de satisfacţie al absolvenţilor în raport cu relevanţa programului de studii şi integritatea academică; I15 – ponderea candidaţilor înmatriculaţi cu media de promovare pentru deţinătorii diplomelor de BAC de la nota 8,0);

2) cercetarea ştiinţifică/metodică universitară/performanţa artistică/sportivă (indicatorii I21 – performanţa activităţii ştiinţifice/metodice/artistice/sportive; I22 – fonduri pentru cercetare ştiinţifică/performanţa artistică/sportivă atrase din proiecte naţionale şi internaţionale; I23 – numărul de propuneri de proiecte de cercetare eligibile depuse, care au acumulat un punctaj minim de calificare pentru programul de finanţare „Orizont Europa”);

3) dimensiunea de internaţionalizare (indicatorii I31 – mobilităţi outgoing; I32 – mobilităţi incoming; I33 – fonduri atrase din proiecte internaţionale (cu excepţia celor de cercetare); I34 – ponderea studenţilor străini înscrişi la programe de studii din numărul total de studenţi străini; I35 – ponderea programelor de studii cu predare în limbi străine din numărul total de programe în limbi străine; I36 – ponderea cadrelor didactice şi ştiinţifico-didactice care deţin certificat de cunoaştere a limbii engleze (nivelul B2-C2);

4) orientarea socială (indicatorii I41 – investiţii în cămine studenţeşti din fonduri ale instituţiei, altele decât cele din bugetul de stat; I42 – fonduri ale instituţiei, altele decât cele din bugetul de stat, utilizate pentru burse şi alte forme de sprijin pentru studenţi; I43 – ponderea venitului colectat de instituţie în bugetul total al instituţiei).

[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

101. Alocaţiile bugetare pentru indicatorii I21, I22, I23 reprezintă mijloace financiare utilizate de instituţiile de învăţământ superior în vederea stimulării cadrelor didactice şi ştiinţifico-didactice pentru performanţa obţinută.

[Pct.101 introdus prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

11. Tipurile şi ponderile indicatorilor de performanţă pentru finanţarea compensatorie, precum şi modul de calcul al acestora, inclusiv procedura de determinare a alocaţiilor bugetare indirecte, se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza deciziei unei comisii constituite din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi ai instituţiilor publice de învăţământ superior cu autonomie financiară.

[Pct.11 în redacţia Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

12. Distribuţia alocaţiilor bugetare pentru finanţarea bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior se aprobă anual prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

13. Volumul alocaţiilor bugetare pentru finanţarea-standard şi finanţarea compensatorie, precum şi numărul de studenţi echivalenţi pe cicluri de studii, finanţaţi de la bugetul de stat, se stipulează în contractul anual de finanţare a instituţiilor publice de învăţământ superior.

14. Onorarea obligaţiilor stipulate în contractele anuale de finanţare a instituţiilor publice de învăţământ superior este supusă controlului periodic efectuat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii.

[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

15. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea-standard şi finanţarea compensatorie reprezintă una dintre sursele de venituri ale instituţiilor publice de învăţământ superior şi sunt utilizate de instituţii în condiţiile autonomiei universitare în scopul realizării obiectivelor educaţionale.

16. Finanţarea complementară include cheltuieli pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cazare în cămine, modernizarea bazei materiale şi didactice, dotarea cu calculatoare/softuri/utilaje, acoperirea unor cheltuieli specifice universităţilor regionale, finanţarea unor proiecte specifice de dezvoltare instituţională, compensarea, în limitele bugetelor aprobate, a pierderilor ca urmare a exmatriculării studenţilor cu nereuşită academică. Cel mult 20% din finanţarea complementară vor fi aprobate de către fondator pentru organizarea evenimentelor naţionale privind asigurarea calităţii învăţământului superior, transformarea şi digitalizarea învăţământului superior, organizarea concursurilor naţionale în scopul stimulării performanţei cadrelor didactice şi a studenţilor, stimularea creativităţii şi inovaţiei în învăţământul superior.

[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.700 din 20.09.2023, în vigoare 27.10.2023]

 

 

Anexă

Metodologia de finanţare bugetară a

instituţiilor publice de învăţământ superior

 

Tabelul 1

 

LISTA

coeficienţilor de ajustare corespunzători formelor de învăţământ şi limbilor de instruire,

utilizaţi pentru finanţarea studenţilor înmatriculaţi la studii de licenţă şi master

 

Nr.
crt.
Forma de învăţământCoeficient
de
ajustare
ft
1.Studii la frecvenţă cu limba de instruire română/rusă1,00
2.Studii la frecvenţă cu instruire în limbi de circulaţie internaţională (suma ECTS a disciplinelor predate în limbile de circulaţie internaţională va constitui cel puţin 60% din total)1,50
3.Studii universitare cu frecvenţă redusă0,4
4.Învăţământ la distanţă0,5

 

 

Tabelul 2

 

LISTA

coeficienţilor de ajustare corespunzători grupurilor programelor de studii, utilizaţi

pentru finanţarea studenţilor înmatriculaţi la studii de licenţă şi master

 

La aplicarea formulei se va ţine cont de grupurile programelor de studii, constituite din domenii generale de studii/specialităţi din Nomenclatorul domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor din învăţământul superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.482/2017.

 

Grupurile programelor de studii Coeficient de ajustare dc,j
ciclul
I,
d1,j
ciclul
II,
d2,j
Grupul 1: Ştiinţe umaniste, Ştiinţe sociale şi comportamentale, Filologie (cu excepţia specialităţilor Limbi străine şi Traducere şi interpretare), Jurnalism şi informare (cu excepţia specialităţilor Jurnalism şi procese mediatice, Activitatea editorială), Ştiinţe administrative, Ştiinţe economice, Drept, Servicii publice, Ştiinţe ale educaţiei (cu excepţia specialităţilor Limbi străine, Chimie, Biologie, Fizică, Astronomie, Informatică, Muzică, Dans, Arte plastice, Educaţie Tehnologică, Educaţie fizică)1,00 1,25 × d1,j
1,25 × d1,j
Grupul 2: Inginerie şi activităţi inginereşti, Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor, Tehnologii de fabricare şi prelucrare, Ştiinţe chimice, Ştiinţe biologice, Ştiinţe ale mediului, Ştiinţe fizice, Matematică şi statistică, Ştiinţe ale educaţiei (cu specialităţile Chimie, Biologie, Fizică, Astronomie, Informatică, Educaţie fizică)1,65
Grupul 3: Arhitectură şi construcţii (specialităţile din domeniul de formare profesională Construcţii şi inginerie civilă), Arhitectură şi construcţii (cu specialităţile din domeniul de formare profesională Arhitectură şi dezvoltare teritorială); Jurnalism şi informare (cu specialitatea Activitatea editorială), Filologie (cu specialităţile Limbi străine, Traducere şi interpretare), Ştiinţe agricole, Silvicultură, Ştiinţe ale sportului, Ştiinţe ale educaţiei (cu specialităţile Limbi străine, Muzică, Dans, Arte plastice, Educaţie tehnologică)1,75
Grupul 4: Sănătate (cu excepţia specialităţii Stomatologie), Medicină veterinară2,85
Grupul 5: Arte (cu excepţia specialităţilor Canto academic, Actorie, Regie, Scenografie, Coregrafie, Regie film şi TV, Imagine film şi TV), Sănătate (cu specialitatea Stomatologie);4,00
Grupul 6: Arte (cu specialităţile Canto academic, Actorie, Regie, Scenografie, Coregrafie, Regie film şi TV, Imagine film şi TV), Jurnalism şi informare (cu specialitatea Jurnalism şi procese mediatice).6,00

 

 

Tabelul 3

 

Corelarea studiilor integrate cu ciclurile de studii de licenţă şi master

 

Domeniul de formare profesională/specialitatea (studii integrate)LicenţăMaster
Medicină veterinară (6 ani de studii)Anii I-IVAnii V-VI
Arhitectură (6 ani de studii)Anii I-IVAnii V-VI
Medicină preventivă (6 ani de studii)Anii I-IVAnii V-VI
Medicină (6 ani de studii)Anii I-IVAnii V-VI
Stomatologie (5 ani de studii)Anii I-IIIAnii IV-V
Farmacie (5 ani de studii)Anii I-IIIAnii IV-V