D E C I Z I E
pentru sistarea procesului privind controlul constituţionalităţii
articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131
din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice
(Sesizarea nr.28a/2018)
nr. 119 din 30.10.2018
Monitorul Oficial nr.59-65/23 din 22.02.2019
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenta:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Igor DOLEA,
dlui Victor POPA,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 6 martie 2018
şi înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 6 martie 2018, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către domnii deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Lilian Carp, Petru Cosoi, Valerian Bejan, Roman Boţan, Ion Apostol, Ion Casian, Alina Zotea-Durnea şi Ştefan Vlas, referitoare la controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice.
2. Autorii sesizării au susţinut că dispoziţiile contestate din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice, care prevăd excluderea unor contracte de la procedura de achiziţii publice, sunt contrare articolelor 8, 9 şi 126 din Constituţie.
3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 martie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.
4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Consiliului Concurenţei.
5. La şedinţa plenară publică a Curţii, autorii sesizării nu s-au prezentat. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, dl Sergiu Căinăreanu, şef al serviciului politici de reglementare a achiziţiilor publice a Ministerului Finanţelor, şi dl Gheorghe Zgherea, consultant principal în Direcţia contencios şi controlul legalităţii a Ministerului Finanţelor.
ÎN FAPT
6. Pe 3 iulie 2015, Parlamentul a adoptat Legea nr.131 privind achiziţiile publice, care reglementează modul de efectuare a achiziţiilor publice, precum şi procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice.
7. Prin Legea nr.231 din 10 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, articolul 4 alin.(1) din Legea privind achiziţiile publice a fost completat cu litera h1).
8. Articolul 4 alin.(1) lit.h1) din legea menţionată stabileşte că prevederile sale nu sunt aplicabile în cazul contractelor încheiate de către Agenţia Servicii Publice care au ca obiect procurarea (contractarea) bunurilor, a serviciilor sau a lucrărilor în vederea creării centrelor multifuncţionale (ghişeelor unice de prestare a serviciilor publice). Regulamentul privind modalitatea de încheiere a acestor contracte se aprobă de către fondatorul Agenţiei.
LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ
9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 8
Respectarea dreptului internaţional
şi a tratatelor internaţionale
„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”
Articolul 9
Principiile fundamentale privind proprietatea
„(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.
(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.
(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei.”
Articolul 126
Economia
„(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;
b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;
[…]”
10. Prevederile relevante ale Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice sunt următoarele:
În scopul transpunerii Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, parţial a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 94/65 din 28 martie 2014, şi a Directivei 89/665/CCE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 395 din 30 decembrie 1989,
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articolul 4
Excepţii
„(1) Prevederile prezentei legi nu se aplică:
[…]
h1) contractelor încheiate de către Agenţia Servicii Publice care au ca obiect procurarea (contractarea) bunurilor, serviciilor sau a lucrărilor în vederea creării centrelor multifuncţionale (ghişeelor unice de prestare a serviciilor publice). Regulamentul privind modalitatea de încheiere a contractelor respective se aprobă de fondatorul Agenţiei;
[…]”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor sesizării
11. În motivarea sesizării, autorii pretind că dispoziţiile contestate, care prevăd excluderea de la procedurile de achiziţii publice a contractelor încheiate de către Agenţia Servicii Publice în vederea creării centrelor multifuncţionale (ghişeelor unice de prestare a serviciilor publice), contravin principiilor economiei de piaţă şi liberei concurenţe, precum şi acordurilor internaţionale ratificate de către Republica Moldova în domeniul achiziţiilor publice.
12. Autorii sesizării afirmă incidenţa principiului fundamental al concurenţei loiale, garantat de articolul 9 din Constituţie. Prin excluderea contractelor încheiate de către Agenţia Servicii Publice de la procedurile de achiziţii publice s-ar crea o situaţie privilegiată pentru o anumită categorie de agenţi economici, care activează pe o piaţă ce ar trebui să fie deschisă pentru toţi agenţii economici.
13. De asemenea, autorii consideră că statul trebuie să asigure protecţia concurenţei loiale şi crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie. Statul trebuie să asigure proceduri transparente în domeniul achiziţiilor publice.
14. Pe 15 octombrie 2018, autorii sesizării au depus o cerere cu privire la concretizarea cerinţelor din sesizarea nr.28a din 6 martie 2018 privind controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice.
15. În viziunea autorilor sesizării, în condiţiile în care norma contestată a fost abrogată prin Legea nr.169 pe 26 iulie 2018 pentru modificarea Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice, iar potrivit acestei legi, contractele în curs de executare şi procedurile de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii acestora, controlul constituţionalităţii prevederii contestate subzistă pentru înlăturarea oricăror efecte pe care le-ar putea produce în continuare actul abrogat.
B. Argumentele autorităţilor
16. În opinia prezentată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului şi că acesta asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării. Prevederile articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice au fost adoptate de către Parlament în conformitate cu atribuţiile constituţionale.
17. În opinia trimisă Curţii, Consiliul Concurenţei a menţionat că Agenţia Servicii Publice, ca subiect de drept căruia Guvernul i-a acordat competenţa exclusivă de a presta servicii publice, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.314 din 22 mai 2017, are obligaţia nelimitată în timp de a respecta principiul nediscriminării şi al concurenţei loiale, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţii publice de bunuri către terţi.
18. În concluzie, Consiliul Concurenţei subliniază că acţiunile sau inacţiunile Agenţiei Servicii Publice, care este o instituţie a administraţiei publice centrale, cad sub incidenţa prevederilor articolului 12 din Legea concurenţei nr.183 din 11 iulie 2012, care interzic expres restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei de către instituţiile publice.
19. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul a susţinut că argumentul de bază care a servit drept justificare pentru includerea excepţiei în Legea cu privire la achiziţiile publice a fost necesitatea stringentă ca Guvernul să presteze servicii publice calitative în termene scurte, prin crearea centrelor multifuncţionale (ghişee unice de prestare a serviciilor), fără a genera tensiuni.
20. Astfel, având în vedere necesitatea realizării obiectivului strategic asumat de către Guvern al sporirii accesibilităţii şi a calităţii serviciilor publice prin crearea reţelei universale de prestare a serviciilor publice, legislatorul a acţionat în conformitate cu articolul 72 alin.(3) din Constituţie şi a considerat oportună adoptarea normei contestate.
21. Parlamentul a mai menţionat că, fiind singura autoritate legislativă a statului, dispune de competenţe exclusive pentru a adopta anumite măsuri legislative adecvate şi conforme spiritului principiilor constituţionale, având în vedere situaţiile şi împrejurările specifice.
22. În şedinţa plenară publică a Curţii, reprezentantul Parlamentului a solicitat sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice, din motivul lipsei obiectului sesizării.
23. În motivarea cererii, reprezentantul Parlamentului a menţionat că, pe 26 iulie 2018, Parlamentul a adoptat Legea nr.169 pentru modificarea Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice. Prin această lege a fost abrogată lit.h1) din alin.(1) al articolului 4 din Legea privind achiziţiile publice. Astfel, în viziunea Parlamentului, excepţia de neconstituţionalitate a actului contestat a fost soluţionată, iar potrivit prevederilor articolului 60 lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea urmează să sisteze procesul.
C. Aprecierea Curţii
24. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
25. De asemenea, articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului din Parlamentul Republicii Moldova prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.
26. Curtea menţionează că sesizarea contestă dispoziţiile articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice, care stabilesc excluderea de la procedurile de achiziţii publice a contractelor încheiate de către Agenţia Servicii Publice ce au ca obiect procurarea (contractarea) bunurilor, a serviciilor sau a lucrărilor în vederea creării centrelor multifuncţionale (ghişeelor unice de prestare a serviciilor publice).
27. Curtea constată că, pe 26 iulie 2018, în procesul examinării sesizării, Parlamentul a adoptat Legea nr.169 pentru modificarea Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice.
28. Potrivit articolului I pct.6 al legii menţionate, lit.h1) din alin.(1) al articolului 4 din Legea privind achiziţiile publice a fost abrogată.
29. Curtea reţine că, prin abrogarea prevederii contestate din articolul 4 alin.(1) din Legea privind achiziţiile publice, sesizarea a rămas fără obiect.
30. Având în vedere argumentele suplimentare ale autorilor sesizării, argumente care nu justifică exercitarea controlului de constituţionalitate în privinţa unor prevederi legale abrogate, Curtea dispune sistarea procesului, în conformitate cu dispoziţiile articolului 60 lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale.
Din aceste motive, în baza articolelor 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 60 lit.d) 61 alin.(1) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(1) lit.h1) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTE | Mihai POALELUNGI |
Nr.119. Chişinău, 30 octombrie 2018. |