L E G E

pentru modificarea Legii nr.108/2016 cu privire la gazele naturale

 

nr. 182  din  26.07.2018

 

Monitorul Oficial nr.321-332/531 din 24.08.2018

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193–203, art.415), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 7, alineatul (2) se completează cu litera j) cu următorul cuprins:

„j) elaborează şi aprobă, în scopul calculării tarifelor, metodologiile de determinare a consumului tehnologic şi a pierderilor de gaze naturale în reţelele de transport şi de distribuţie a gazelor naturale.”

2. Articolul 74:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit asupra terenului pe durata de exploatare a reţelelor de gaze naturale, prevăzut la alin.(1), se constituie prin efectul prezentei legi fără a fi necesară obţinerea acordului statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, încheierea oricăror acte juridice sau îndeplinirea altor formalităţi. Dreptul de folosinţă constituit în temeiul prezentului articol se exercită şi este opozabil terţilor fără a fi necesară înscrierea acestuia în Registrul bunurilor imobile.”

alineatul (2):

în partea introductivă, textul „cu acordul proprietarilor, în condiţiile legii” se substituie cu cuvintele „în condiţiile prezentei legi”;

la literele a) şi b), textul „dreptul de uz (folosinţă)” se substituie cu cuvintele „dreptul de folosinţă”;

la litera c), după cuvintele „sau aeriană a terenului” se introduc cuvintele „pentru construcţia reţelelor de gaze naturale şi/sau”;

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Drepturile de folosinţă şi de servitute prevăzute la alin.(2) se constituie în temeiul utilităţii publice, prin efectul prezentei legi, fără a fi necesară obţinerea acordului proprietarilor terenurilor sau ai bunurilor imobile respective, încheierea oricăror acte juridice sau îndeplinirea altor formalităţi, cu excepţiile stabilite la art.75 alin.(11) şi la art.76 alin.(3). Conţinutul drepturilor de folosinţă şi de servitute şi durata pe care se constituie acestea sînt prevăzute la art.75 şi 76. Drepturile respective se exercită şi sînt opozabile terţilor fără a fi necesară înscrierea acestora în Registrul bunurilor imobile.”

alineatul (4) se abrogă;

alineatul (6) se completează în final cu textul „ , în condiţiile art.761”.

3. La articolul 75:

în denumire, textul „de uz (folosinţă)” se substituie cu cuvintele „de folosinţă”;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dreptul de folosinţă asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare de construcţie, reabilitare sau modernizare a reţelelor de gaze naturale se constituie în conformitate cu art.74 alin.(21) şi se întinde pe durata executării lucrărilor. La exercitarea dreptului menţionat, operatorii de sistem, cu notificarea prealabilă a proprietarului terenului sau al bunului imobil, sînt în drept:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje şi instalaţii necesare pentru executarea lucrărilor;

b) să desfiinţeze culturi sau plantaţii, sau alte amenajări existente ori numai să le restrîngă în măsura strict necesară pentru executarea lucrărilor, în condiţiile legii;

c) să extragă materiale, să capteze apă, în condiţiile legii;

d) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe pe şantier;

e) să sisteze ori să restrîngă activităţile proprietarului în măsura strict necesară pentru executarea lucrărilor menţionate.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Prin derogare de la prevederile art.74 alin.(21), în cazul în care lucrările de construcţie a reţelelor de gaze naturale implică obţinerea unei autorizaţii de construire sau a unui act permisiv echivalent (în legătură cu construcţia de noi reţele de gaze naturale sau porţiuni de reţele de gaze naturale, în legătură cu efectuarea lucrărilor de construcţii capitale etc.), dreptul de folosinţă asupra terenului sau bunului imobil pentru executarea lucrărilor de construcţie se constituie cu acordul prealabil al proprietarului terenului sau al bunului imobil respectiv.”

la alineatul (2), textul „Dreptul de uz (folosinţă)” se substituie cu cuvintele „Dreptul de folosinţă”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Dreptul de folosinţă asupra terenului pentru exploatarea şi întreţinerea reţelelor de gaze naturale, prin efectuarea reviziilor, a reparaţiilor şi a altor intervenţii necesare, în scopul asigurării funcţionării lor normale, se constituie în conformitate cu art.74 alin.(21) şi se întinde pe toată durata existenţei şi, respectiv, a exploatării reţelelor de gaze naturale, iar exercitarea lui se face ori de cîte ori este nevoie pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor de gaze naturale. La exercitarea dreptului menţionat, operatorii de sistem, cu notificarea prealabilă a proprietarului terenului sau al bunului imobil, sînt în drept:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje şi instalaţii pentru întreţinere, revizie, reparaţie şi alte intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor de gaze naturale;

b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea;

c) să afecteze culturi, plantaţii sau alte amenajări existente şi să restrîngă activităţile proprietarului în măsura şi pe durata strict necesare pentru executarea lucrărilor de întreţinere, revizie, reparaţie sau a altor intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor de gaze naturale.”

4. La articolul 76:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Dreptul de servitute se constituie în conformitate cu art.74 alin.(21) şi se întinde pe toată durata de construcţie şi/sau de exploatare a reţelelor de gaze naturale.”

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Prin derogare de la prevederile art.74 alin.(21), în cazul în care lucrările de construcţie a reţelelor de gaze naturale implică obţinerea unei autorizaţii de construire sau a unui act permisiv echivalent (în legătură cu construcţia de noi reţele de gaze naturale sau porţiuni de reţele de gaze naturale, în legătură cu efectuarea lucrărilor de construcţii capitale etc.), dreptul de servitute asupra terenului sau bunului imobil pentru executarea lucrărilor de construcţie se constituie cu acordul prealabil al proprietarului terenului sau al bunului imobil respectiv.”

5. Legea se completează cu articolul 761 cu următorul cuprins:

Articolul 761. Exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute. Recuperarea prejudiciilor cauzate

(1) În scopul acordării de despăgubiri cuvenite, aferente exercitării drepturilor de folosinţă şi de servitute prevăzute la art.75 şi 76, operatorii de sistem sînt obligaţi să încheie contracte-cadru cu proprietarii terenurilor sau ai bunurilor imobile afectate de exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute.

(2) Contractul-cadru se elaborează în conformitate cu clauzele obligatorii aprobate de Guvern şi stabileşte drepturile şi obligaţiile operatorului de sistem şi ale proprietarului terenului sau al bunului imobil afectat în legătură cu exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute prevăzute la art.75 şi 76, inclusiv modalitatea de determinare a despăgubirilor pentru pagubele produse de către operatorii de sistem la exercitarea drepturilor respective.

(3) Contractul-cadru se încheie la iniţiativa operatorului de sistem sau la solicitarea proprietarilor terenurilor sau ai bunurilor imobile afectate. Operatorii de sistem informează proprietarii terenurilor şi ai bunurilor imobile afectate de exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute cu privire la dreptul de a încheia contractul-cadru corespunzător şi cu privire la alte drepturi care le revin în conformitate cu prezentul capitol, prin afişarea pe panoul informativ şi prin publicarea pe pagina lor web a modelului contractului-cadru şi a altor informaţii relevante în acest sens.

(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către operatorii de sistem la exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute prevăzute la art.75 şi 76 se stabilesc cu luarea în considerare a următoarelor:

a) suprafaţa de teren afectată în legătură cu efectuarea lucrărilor respective;

b) valorile pentru producţiile estimate ale culturilor şi ale plantaţiilor afectate, precum şi pentru amenajările afectate;

c) valoarea de piaţă a bunurilor imobile afectate.

(5) Cuantumul despăgubirii datorate se stabileşte în fiecare caz în parte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu ajung la un acord, de instanţa de judecată.”

6. La articolul 78 alineatul (2), cuvintele „dreptul de uz” se substituie cu cuvintele „dreptul de folosinţă”.

7. Articolul 99 alineatul (3):

la litera a) liniuţa întîi, cuvintele „acoperirea consumului tehnologic şi a pierderilor” se substituie cu cuvintele „acoperirea nivelului rezonabil şi justificat al consumului tehnologic şi al pierderilor”;

litera d) se completează în final cu textul „ , determinat în conformitate cu metodologiile aprobate de Agenţie”.

 

Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Drepturile de uz (folosinţă) şi servitutea constituite în mod valabil în conformitate cu art.74–78 din Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale nu vor fi afectate de modificările operate prin prezenta lege şi continuă să fie valabile în conformitate cu condiţiile negociate de părţi la momentul constituirii acestor drepturi.

(3) Modificările operate prin prezenta lege nu vor afecta prevederile Legii nr.105/2017 privind declararea utilităţii publice pentru lucrările de interes naţional de construcţie a conductei de transport gaze naturale pe direcţia Ungheni–Chişinău şi implementarea unor măsuri pentru operarea, exploatarea şi întreţinerea conductei de transport gaze naturale Iaşi–Ungheni–Chişinău.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIAndrian CANDU

 

Nr.182. Chişinău, 26 iulie 2018.