L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

 

nr. 951-XV  din  04.04.2002

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-68/531 din 23.05.2002

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

 

Notă: Art.I abrogat la data abrogării Codului de procedură civilă conform Legii R.Moldova nr.227-XV din 05.06.2003, în vigoare 12.06.2003

Art.I.Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 26 decembrie 1964 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1964, nr.36, art.82), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 283:

punctul 2):

la litera a), după cuvintele “Curtea de Apel” se introduc cuvintele “, Judecătoria Economică a Republicii Moldova”;

litera b) va avea următorul cuprins:

“b) recursurile împotriva hotărîrilor civile pronunţate în apel de Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;”;

la punctul 4), după cuvintele “Curtea de Apel,” se introduc cuvintele “judecătoriile economice de circumscripţie şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, judecătoriile de drept comun şi economice,”.

2. Articolul 27832:

cuvintele “cel mult 3 judecători” se înlocuiesc cu cuvintele “1 sau 3 judecători”;

cuvintele “şi Colegiului de recurs ale judecătoriei” se exclud.

3. Articolele 27844 – 27858, 27860, 27861 se exclud.

4. Articolul 27859 va avea următorul cuprins:

“Articolul 27859. Recursurile judecate de Judecătoria Economică a Republicii Moldova

Recursurile declarate împotriva hotărîrilor în pricinile patrimoniale date de judecătoriile economice de circumscripţie, dacă la data intentării acţiunii în judecată valoarea acţiunii este mai mică de cincizeci de salarii minime, împotriva încheierilor date de judecătoriile economice de circumscripţie şi împotriva hotărîrilor judecăţilor arbitrale se judecă de Judecătoria Economică a Republicii Moldova în modul prevăzut de prezentul cod.”

5. Articolul 302 alineatul (1):

punctul 3) se completează cu cuvintele: “, hotărîrile date de Judecătoria Economică a Republicii Moldova în primă instanţă, precum şi hotărîrile în pricinile patrimoniale date de judecătoriile economice de circumscripţie, dacă la data intentării acţiunii în judecată valoarea acţiunii este mai mică de cincizeci de salarii minime;”;

la punctul 4), cuvintele “, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel,” se înlocuiesc cu cuvintele “de tribunale, Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova ca instanţe de apel,”.

6. Articolul 313:

la alineatul (2), cuvintele “şi Curtea de Apel” se înlocuiesc cu cuvintele “, Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova”;

la alineatul (5), cuvintele “sau Curtea de Apel” se înlocuiesc cu cuvintele “, Curtea de Apel sau Judecătoria Economică a Republicii Moldova”.

 

Art.II. – În anexa nr.3 la Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.58, art.641), cu modificările ulterioare, la poziţia “Bender”, cifra “11” se înlocuieşte cu cifra “10”.

 

Art.III.Legea nr.789-XIII din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.32-33, art.323), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“(1) Curtea Supremă de Justiţie este compusă din preşedinte, trei vicepreşedinţi, care sînt concomitent preşedinţi ai Colegiului Civil, Colegiului Economic şi, respectiv, Colegiului Penal, şi 17 judecători care îşi desfăşoară activitatea în colegii şi în cadrul Plenului Curţii.”

2. La articolul 8, după cuvintele “Colegiul Civil” se introduc cuvintele “, Colegiul Economic”.

3. La articolul 12 alineatele (1) şi (2), după cuvintele “Colegiul Civil” se introduc cuvintele “, Colegiul Economic”.

4. La articolul 13 alineatul (1), după cuvintele “Colegiul Civil” se introduc cuvintele “, Colegiul Economic”.

5. În anexă, la poziţiile “Vicepreşedinţi” şi “Judecători ai Curţii”, cifrele “2” şi “12” se înlocuiesc cu cifrele “3” şi, respectiv, “17”.

 

Art.IV.Legea nr.970-XIII din 24 iulie 1996 cu privire la instanţele judecătoreşti economice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.77, art.742), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 16 alineatul (3), cuvintele “şi Colegiul de recurs” se exclud.

2. La articolul 17:

la litera b), cuvintele “de circumscripţie;” se înlocuiesc cu cuvintele “de circumscripţie, precum şi”;

litera c) se exclude;

literele d) şi e) devin literele c) şi d).

3. La articolul 18, alineatul (1) se completează în final cu cuvintele “, recursurile declarate împotriva hotărîrilor judecăţilor arbitrale şi recursurile declarate împotriva încheierilor judecătoriilor economice de circumscripţie”.

4. Articolul 19 se exclude.

5. La articolul 20, litera f) va avea următorul cuprins:

“f) numeşte preşedintele interimar al Colegiului de apel în cazul absenţei acestuia;”.

6. La articolul 26, cuvintele “de către Colegiul de apel şi Colegiul de recurs” se exclud.

 

Art.V. – Prezenta lege intră în vigoare la o lună de la data publicării.

 

Art.VI. – Pricinile neexaminate pe cale de recurs de către Judecătoria Economică a Republicii Moldova la data intrării în vigoare a prezentei legi se transmit după competenţă Curţii Supreme de Justiţie.

 

Art.VII. – Deciziile date pe cale de recurs de către Judecătoria Economică a Republicii Moldova pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi pot fi atacate cu recurs, în termenele stabilite, în Curtea Supremă de Justiţie.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC

 

Chişinău, 4 aprilie 2002.
Nr.951-XV.