H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea anexei nr.2 la Hotărîrea Guvernului
nr.1047 din 8 noiembrie 1999
nr. 588 din 24.07.2017
Monitorul Oficial nr.277-288/705 din 04.08.2017
* * *
În scopul transpunerii parţiale în cadrul normativ naţional ce ţine de domeniul înmatriculării şi evidenţei vehiculelor a prevederilor Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective (Directivă-cadru), publicată în Jurnalul Oficial L 263/1 din 9 octombrie 2007, şi ale Regulamentului (UE) nr.168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri, publicat în Jurnalul Oficial L 60 din 2 martie 2013, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modificările ce se operează în anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.1047 din 8 noiembrie 1999 „Cu privire la reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării autovehiculelor şi remorcilor acestora” (se anexează).
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a certificatelor de înmatriculare de tip nou, dar nu mai tîrziu de data de 1 martie 2018.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
| Contrasemnează: | |
| Ministrul afacerilor interne | Alexandru Jizdan
|
| Nr.588. Chişinău, 24 iulie 2017. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.588 din 24 iulie 2017
MODIFICĂRILE
ce se operează în anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului
nr.1047 din 8 noiembrie 1999
Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.1047 din 8 noiembrie 1999 „Cu privire la reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării autovehiculelor şi remorcilor acestora” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.126-127, art.1113), cu modificările şi completările ulterioare, va avea următorul cuprins:
„Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.1047 din 8 noiembrie 1999
REGULILE
de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Autoritatea competentă pentru efectuarea înmatriculării şi radierii autovehiculelor şi remorcilor este Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice”.
2. Înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate şi radierea autovehiculelor şi remorcilor se efectuează de către subdiviziunile teritoriale de examinare şi evidenţă a vehiculelor ale Instituţiei Publice Agenţia Servicii Publice la cererea proprietarilor de vehicule sau mandatarilor acestora (după atestarea faptului că vehiculul nu figurează la data efectuării înmatriculării ca anunţat în urmărire conform resurselor informaţionale deţinute de autorităţile competente din Republica Moldova).
3. Proprietarii de vehicule sînt obligaţi să solicite înmatricularea înainte de a le pune în circulaţie şi să solicite radierea lor, în cazurile prevăzute de legislaţia naţională.
4. În cazurile în care proprietari ai vehiculelor sînt persoane ce nu au împlinit vîrsta de 14 ani, operaţiunile de înmatriculare se efectuează în numele lor la cererea părinţilor, adoptatorilor sau tutorilor, iar în cazurile în care proprietari sînt persoane cu vîrsta de la 14 la 18 ani, operaţiunile de înmatriculare se efectuează la cererea acestor persoane cu încuviinţarea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului.
5. În cazul schimbării oricăror date înscrise în certificatul de înmatriculare, titularul acestuia este obligat să solicite autorităţii emitente eliberarea unui nou document de acest fel.
6. Titularii înmatriculării unui vehicul sînt obligaţi să solicite eliberarea unui nou document în locul celui furat, pierdut sau distrus.
7. Înmatricularea se efectuează pe numele proprietarului de vehicul. Pentru vehiculul transmis în folosinţă uzufructuarilor, în baza contractelor de comodat, locaţiune ori leasing, pot fi eliberate mai multe certificate de înmatriculare în care, după caz, se fac următoarele înscrieri: „comodat” „locaţiune”, „leasing”.
8. În cazul în care vehiculul este proprietate a două sau mai multor persoane, certificatul de înmatriculare se eliberează pe numele unuia dintre ei, în baza acordului scris al tuturor coproprietarilor, iar în rubrica „Menţiuni speciale” din certificatul de înmatriculare se introduce menţiunea „Coproprietate”. Celorlalţi coproprietari, la solicitare, li se eliberează certificat de înmatriculare cu menţiunile „Comodat” şi „Coproprietate”.
9. Vehiculele importate în Republica Moldova se înmatriculează pe numele persoanelor juridice şi fizice pe a căror nume au fost eliberate documentele vamale. Această restricţie nu se extinde asupra:
a) vehiculelor importate de către agenţii economici care au ca gen de activitate comercializarea vehiculelor;
b) vehiculelor importate de către persoanele fizice şi transmise soţilor, copiilor şi părinţilor sau întreprinderilor ai căror fondatori sînt.
10. Vehiculele din dotarea Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate se înregistrează în cadrul acestor instituţii şi pot, la solicitare, să fie înmatriculate de către autoritatea competentă.
11. Autoritatea care efectuează înmatricularea unui autovehicul sau a unei remorci eliberează proprietarului sau mandatarului un certificat de înmatriculare, precum şi plăci cu număr de înmatriculare.
12. În datele de evidenţă a vehiculelor înmatriculate pe numele persoanelor fizice se indică adresa de domiciliu, iar în cazul persoanelor juridice – adresa juridică.
13. Vehiculele ce aparţin cetăţenilor Republicii Moldova cu domiciliul peste hotarele ţării, care nu sînt proprietari de imobil în Moldova, pot fi înmatriculate pe numele lor, indicînd ca domiciliu adresa soţilor, copiilor şi părinţilor, cu acordul lor scris şi autentificat notarial.
14. În cazul vehiculelor ce aparţin cetăţenilor Republicii Moldova cu domiciliul peste hotarele ţării, care sînt proprietari de imobil în Moldova, în datele de evidenţă se indică adresa acestui imobil, la prezentarea documentelor ce confirmă dreptul de proprietate asupra acestuia.
15. Informaţia privind înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate şi radierea din evidenţă a vehiculelor, autocamioanelor, remorcilor şi semiremorcilor care aparţin persoanelor juridice, precum şi a autobuzelor care aparţin persoanelor fizice este accesată de către Ministerul Apărării şi centrele militare prin intermediul sistemelor informaţionale automatizate.
16. Titlurile de proprietate se prezintă spre înmatriculare în original şi în copie. În documente trebuie să fie indicate, după caz, data şi locul întocmirii lor, esenţa şi condiţiile tranzacţiei, inclusiv costul vehiculului, adresele, datele de identificare şi semnăturile, datele despre vehicul (marca, modelul, categoria, anul de fabricaţie, numărul de identificare al mijlocului de transport (VIN), culoarea, numărul de producţie al şasiului, caroseriei şi motorului). Nu sînt acceptate spre înmatriculare vehiculule ale căror documente au ştersături, adăugiri, cuvinte anulate şi corectări nestipulate şi neconfirmate prin semnătura şi ştampila organului respectiv, precum şi titlurile de proprietate în care nu sînt indicate numerele de identificare sau de marcare ale agregatelor.
17. În sensul prezentelor reguli, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
certificat de înmatriculare provizorie pentru probe – document oficial de stat care confirmă înmatricularea provizorie pentru probe;
înmatriculare – operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înmatriculării este certificatul de înmatriculare şi numărul de înmatriculare atribuit;
înmatriculare permanentă – operaţiunea de înmatriculare prin care se atribuie certificat de înmatriculare şi număr de înmatriculare pentru o perioadă nedeterminată;
înmatriculare temporară – operaţiunea de înmatriculare a vehiculelor plasate în regim vamal de admitere temporară, prin care se acordă certificat de înmatriculare şi număr de înmatriculare pentru o perioadă determinată;
înmatriculare provizorie pentru probe – operaţiunea de înmatriculare pentru probe prin care se acordă certificat de înmatriculare provizorie pentru probe şi număr pentru probe;
transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului – operaţiunea administrativă prin care se confirmă că dreptul de proprietate asupra vehiculului înmatriculat în Republica Moldova a fost transcris în evidenţele autorităţii competente;
loc şezînd – în cazul vehiculului din categoriile M şi N, se consideră că există atunci cînd vehiculul este prevăzut cu ancoraje „accesibile”;
în cazul vehiculului din categoria L, înseamnă:
a) o şa în care stă fie conducătorul, fie un pasager, care este folosită prin încălecare;
b) orice scaun în care poate sta cel puţin o persoană de dimensiunile unui manechin antropomorf corespunzător unui adult de sex masculin, de dimensiunea 50 de percentile, în cazul conducătorului;
masă maximă – masa maximă tehnic admisibilă a vehiculului;
raport de identificare a vehiculului – document eliberat de către autoritatea competentă în care se indică rezultatele identificării vehiculului;
expert în identificarea vehiculelor – angajat al autorităţii competente pentru efectuarea înmatriculării, specializat în identificarea vehiculelor.
II. Înmatricularea autovehiculelor şi remorcilor
18. Înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare şi eliberarea unui nou certificat de înmatriculare, ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta, cu excepţia înmatriculării provizorii pentru probe, se face numai pentru autovehiculele şi remorcile identificate şi verificate de către un expert în identificarea vehiculelor, care are ca scop:
a) atestarea faptului că principalele elemente de identificare ale vehiculului (numărul caroseriei, numărul şasiului şi numărul motorului) sînt originale şi/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate;
b) atestarea identităţii vehiculului în raport cu datele menţionate în certificatul de înmatriculare al acestuia;
c) atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic (numai pentru vehiculele prezentate pentru prima înmatriculare în Republica Moldova). Rezultatele identificării se indică în raportul de identificare a vehiculului şi sînt valabile timp de cinci zile lucrătoare. După expirarea acestui termen vehiculul este supus identificării repetate.
În cazul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul înmatriculat în Republica Moldova, verificarea numărului motorului se efectuează doar la solicitarea proprietarului de vehicul.
19. Este interzisă înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare şi eliberarea unui nou certificat de înmatriculare, ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta, pentru vehiculele care au principalele elemente de identificare (numărul caroseriei, numărul şasiului şi numărul motorului) falsificate, nimicite intenţionat sau modificate neautorizat, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) în cazul, confirmat de organele de drept, în care vehiculul a fost furat, găsit cu principalele elemente de identificare falsificate şi restituit proprietarului legal;
b) în caz de recunoaştere de către instanţa de judecată a persoanei în a cărei folosinţă se află un vehicul cu numerele de identificare falsificate ca fiind „cumpărător de bună-credinţă” şi prin hotărîrea în cauză s-a dispus înmatricularea vehiculului.
20. Înmatricularea poate fi permanentă, temporară sau pentru probe.
21. Înmatricularea permanentă este continuă, în sensul că, de la admiterea în circulaţie în Republica Moldova şi pînă la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul, acesta este înscris permanent în evidenţele autorităţii competente, pe numele proprietarului sau, după caz, al proprietarilor succesivi.
22. Înmatricularea temporară se realizează în cazul vehiculelor care beneficiază de regimul vamal de admitere temporară. Actele şi numerele de înmatriculare naţionale se predau spre păstrare în subdiviziunile competente să efectueze înmatricularea şi se restituie ulterior la radierea lor din evidenţă.
23. Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului;
b) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie;
c) actul de identitate al solicitantului, în original;
d) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia şi dovada plăţii taxei pentru folosirea drumurilor;
e) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în termenul de valabilitate al acestuia;
f) documentul vamal care atestă importul definitiv sau temporar pentru înmatricularea temporară, în cazul autovehiculelor şi al remorcilor importate în Republica Moldova, în original şi în copie;
g) dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate;
h) procura, după caz;
i) raportul de identificare a vehiculului;
j) dovada plăţii suplimentare obligatorii prevăzute de Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000, după caz.
24. În cazul înmatriculării permanente, documentele originale prevăzute la pct.23 lit.b), c), d), f) şi h) se restituie odată cu eliberarea certificatului de înmatriculare provizoriu al vehiculului şi a plăcilor cu numărul de înmatriculare.
25. În cazul vehiculului confecţionat individual, solicitantul trebuie să prezinte, pe lîngă documentele prevăzute la pct.23 (cu excepţia documentului prevăzut la lit.b), şi actul expertizei tehnice eliberat de către subdiviziunea competentă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
26. În cazul vehiculului care a mai fost înmatriculat în alt stat şi care se înmatriculează pentru prima data în Republica Moldova, solicitantul trebuie să prezinte, pe lîngă documentele prevăzute la pct.23, şi documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, precum şi, după caz, plăcile cu numărul de înmatriculare.
27. În cazul absenţei documentelor prevăzute la pct.26 sau prezentării lor în copii, subdiviziunile teritoriale de examinare şi evidenţă a vehiculelor vor efectua înmatricularea numai după obţinerea confirmării de la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire internaţională, sau în baza informaţiei obţinute în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Confirmarea se solicită şi se obţine inclusiv prin intermediul sistemelor informaţionale.
28. În cazul existenţei unor indicii cu privire la falsificarea documentelor prevăzute la pct.23 sau 26, se vor efectua verificări prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne cu competenţe în domeniu, la solicitarea subdiviziunilor teritoriale de examinare şi evidenţă a vehiculelor. Este interzisă înmatricularea vehiculelor în cazul constatării falsificărilor în datele înscrise în documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine.
29. Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:
a) cererea noului proprietar sau, după caz, a mandatarului;
b) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie;
c) actul de identitate al solicitantului, în original;
d) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, şi dovada plăţii taxei pentru folosirea drumurilor;
e) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în termenul de valabilitate al acestuia;
f) certificatul de înmatriculare al fostului proprietar;
g) plăcile cu numărul de înmatriculare, dacă nu corespund prevederilor standardului SM 122:2014 sau dacă este solicitată eliberarea unor plăci cu alt număr de înmatriculare;
h) dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate;
i) procura, după caz;
j) raportul de identificare a vehiculului;
k) dovada plăţii suplimentare obligatorii prevăzută de Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, după caz;
l) cererea depusă de fostul proprietar în cazul solicitării transcrierii transmiterii dreptului de proprietate în baza unui contract întocmit în formă simplă, conform legislaţiei civile.
30. Documentele originale prevăzute la pct.29 lit.b), c), d) şi f) se restituie odată cu eliberarea certificatului de înmatriculare provizoriu al vehiculului şi a plăcilor cu numărul de înmatriculare.
31. Verificarea existenţei asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule se poate face şi prin intermediul sistemelor informaţionale, în cazul interacţiunii informaţionale a sistemelor deţinute de Instituţia Publică Agenţia Servicii Publice şi Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (Comisia Naţională a Pieţei Financiare). În acest caz documentele prevăzute la pct.23 lit.e), precum şi la pct.29 lit.e) nu mai sînt necesare.
32. În cazul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pentru vehiculul al cărui certificat de înmatriculare este model mai vechi decît 1993 şi datele despre acest vehicul lipsesc în sistemele informaţionale automatizate, noul certificat de înmatriculare se eliberează doar după efectuarea verificărilor în registrele ţinute manual.
33. Pentru vehiculele aflate în regim vamal de admitere temporară, perioada de înmatriculare temporară nu poate depăşi termenul-limită acordat de autoritatea vamală sau durata dreptului de şedere de care beneficiază cetăţenii străini.
34. Autovehiculele şi remorcile aparţinînd misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic sau consular, care îşi desfăşoară activitatea în Republica Moldova, se înmatriculează, la cererea celor interesaţi, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Actele şi numerele de înmatriculare naţionale ale acestor vehicule se păstrează la proprietarii lor.
35. Eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare se efectuează în baza următoarelor documente:
a) cererea proprietarului sau a persoanei împuternicite;
b) certificatul de înmatriculare deteriorat, după caz;
c) dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate;
d) actul de identitate al solicitantului, în original;
e) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, şi dovada plăţii taxei pentru folosirea drumurilor;
f) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în termenul de valabilitate al acestuia;
g) raportul de identificare a vehiculului;
h) dovada plăţii suplimentare obligatorii prevăzută de Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, după caz.
36. Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta se efectuează în baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului;
b) certificatul de înmatriculare;
c) dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate;
d) actul de identitate al solicitantului, în original;
e) actele care confirmă legalitatea modificărilor solicitate a datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, după caz;
f) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia, şi dovada plăţii taxei pentru folosirea drumurilor;
g) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în termenul de valabilitate al acestuia;
h) raportul de identificare a vehiculului;
i) dovada plăţii suplimentare obligatorii prevăzută de Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, după caz.
37. În cazul documentării vehiculelor reutilate, solicitantul trebuie să prezinte permisiunea de reutilare eliberată de către subdiviziunea competentă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dovada efectuării lucrărilor de reutilare în condiţiile întreprinderilor autorizate şi, după caz, actele care confirmă dreptul de proprietate asupra agregatelor cu număr de identificare.
38. Reutilarea care a condus la modificarea datelor de evidenţă ale vehiculului trebuie să fie reflectată în certificatul de înmatriculare.
39. Documentele originale prevăzute la pct.35 lit.b), d) şi e) şi la pct.36 lit.b), d) şi f) se restituie odată cu eliberarea noului certificat de înmatriculare provizoriu al vehiculului.
40. În cazul solicitării atribuirii unui alt număr de înmatriculare, se vor depune în plus faţă de documentele prevăzute la pct.36 plăcile cu numărul de înmatriculare şi dovada achitării tarifului pentru eliberarea plăcilor de înmatriculare noi.
41. Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare, eliberarea certificatelor de înmatriculare pentru vehiculele transmise în folosinţă şi radierea vehiculului se vor efectua doar după verificarea existenţei interdicţiilor aplicate asupra vehiculului.
42. În cazul existenţei interdicţiilor, operaţiunile prevăzute la pct.41 pot fi efectuate după anularea interdicţiei sau, după caz, doar cu acordul persoanei responsabile de instituirea interdicţiei.
43. Autovehiculele şi remorcile care, la introducerea în Republica Moldova, nu au fost plasate în niciun regim vamal sau destinaţie vamală nu pot fi înmatriculate.
44. Înmatricularea autovehiculelor şi remorcilor, în temeiul titlurilor de proprietate, se efectuează cu condiţia prezentării actelor vamale, stabilite de Autoritatea centrală a Serviciului Vamal, care confirmă autorizarea plasării vehiculului în circuitul liber pe teritoriul Republicii Moldova de către Serviciul Vamal.
45. Drept bază la calcularea termenului de exploatare a vehiculului, a motorului şi a caroseriei se ia anul de fabricaţie. Anul de fabricaţie se stabileşte de către Serviciul Vamal în baza datelor ce se găsesc în certificatul de înmatriculare şi în codul VIN (numărul de identificare al vehiculului).
46. În cazul necorespunderii datelor din documentele de înmatriculare cu cele din codul VIN, drept bază se iau datele uzinei producătoare a vehiculului sau informaţia obţinută de la dealerii autorizaţi ai producătorilor de vehicule.
47. În cazul în care o persoană prezintă copii ale actelor de înmatriculare, eliberate anterior de autorităţile competente din ţara exportatoare a vehiculului, şi există suspiciuni privind anul de fabricaţie sau parametrii tehnici indicaţi în aceste copii, anul de fabricaţie şi parametrii tehnici se stabilesc în baza datelor uzinei producătoare sau în baza informaţiei obţinute de la dealerii autorizaţi.
48. Eliberarea certificatului de înmatriculare provizorie pentru probe:
a) autoritatea competentă pentru efectuarea înmatriculării şi radierii vehiculelor eliberează certificatul de înmatriculare provizorie pentru probe în cazul vehiculelor care se comercializează, în vederea efectuării probelor solicitate de clienţi, la cererea agenţilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere şi deţin spaţiu special amenajat pentru expunerea vehiculelor;
b) certificatul de înmatriculare provizorie pentru probe este valabil un an de la data eliberării;
c) certificatul de înmatriculare provizorie pentru probe este valabil doar pe teritoriul Republicii Moldova;
d) formularul certificatului de înmatriculare provizorie pentru probe este identic cu cel al certificatului de înmatriculare provizoriu, fiind însoţit de o anexă completată de titularul certificatului de înmatriculare provizorie pentru probe.
49. Certificatul de înmatriculare provizorie pentru probe se eliberează în baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului;
b) copii de pe actul constitutiv al societăţii din care să rezulte ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere şi copii de pe actele care atestă deţinerea unui spaţiu special amenajat pentru expunerea vehiculelor supuse vînzării;
c) copia documentului vamal care atestă importul vehiculului;
e) copii de pe documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, după caz;
f) dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate.
50. Titularii certificatelor de înmatriculare provizorie pentru probe vor completa la momentul punerii în circulaţie a unui vehicul cu plăci cu număr pentru probă o anexă care trebuie să cuprindă datele de identificare ale vehiculului pe care se montează plăcile cu număr pentru probe, şi anume: categoria, marca, modelul, masa totală maximum autorizată, culoarea, numărul de identificare, precum şi datele de identificare ale conducătorului de vehicul. Datele din anexe se înscriu, de asemenea, într-un registru aflat la sediul societăţii.
51. Titularii certificatelor de înmatriculare provizorie pentru probe vor asigura permanent, la cererea poliţiei, identificarea operativă a vehiculelor care circulă cu număr de probă.
52. Vehiculele care circulă în baza certificatului de înmatriculare provizorie pentru probe nu pot efectua transport comercial de bunuri şi persoane.
53. Eliberarea certificatului de înmatriculare pentru vehiculul transmis în folosinţă se efectuează în baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului;
b) certificatul de înmatriculare;
c) dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate;
d) actul de identitate al solicitantului, în original;
e) actul care confirmă transmiterea în folosinţă a vehiculului;
f) cererea depusă de proprietar în cazul solicitării eliberării certificatului de înmatriculare pentru vehiculul transmis în folosinţă în baza unui contract întocmit în formă simplă, conform legislaţiei civile.
54. Documentele originale prevăzute la pct.53 lit.b) şi d) se restituie odată cu eliberarea noului certificat de înmatriculare provizoriu al vehiculului.
55. În procesul înmatriculării, autovehiculele şi remorcile acestora, precum şi tipurile de caroserie vor fi clasificate conform prevederilor directivelor europene referitoare la omologarea vehiculelor, ce vor fi transpuse prin intermediul instrumentelor juridice naţionale.
56. Clasificarea categoriilor de vehicule, tipurilor de vehicule şi a tipurilor de caroserie se efectuează în conformitate cu prevederile anexei la prezentele Reguli.
III. RADIEREA VEHICULELOR
57. Proprietarii de vehicule înmatriculate pot solicita retragerea din circulaţie, dacă fac dovada depozitării acestora în afara domeniului public.
58. Radierea vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:
a) proprietarul sau mandatarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate;
b) vehiculul urmează să fie scos definitiv din Republica Moldova.
59. Vehiculul declarat prin hotărîre judecătorească fără stăpîn sau abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la data cînd hotărîrea a devenit definitivă.
60. Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare şi a plăcilor cu număr de înmatriculare, precum şi a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la pct.58. Pentru vehiculele exportate din Republica Moldova, pe lîngă certificatele de înmatriculare, se eliberează certificatele de înmatriculare provizorii şi plăcile cu număr de înmatriculare tranzit. La radierea vehiculelor din evidenţă, în certificatele de înmatriculare se taie unghiul de sus din partea locului amplasării codului bidimensional.
61. În cazul exportului din ţară a vehiculelor procurate de către persoanele străine, se eliberează certificatul de înmatriculare provizoriu şi plăcile cu număr de înmatriculare tranzit valabile pentru 30 de zile.
62. În cazul vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 ianuarie 1993, care deţin certificate de înmatriculare şi numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricaţie mai mare de 25 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declaraţii pe propria răspundere a titularului înmatriculării ori a moştenitorilor legali sau testamentari ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulaţie şi nu mai circulă pe drumurile publice.
IV. NUMERELE DE ÎNMATRICULARE
63. Formele, dimensiunile, culorile fondului plăcilor şi ale înscrisurilor aplicate, precum şi condiţiile de calitate pentru plăcile cu număr de înmatriculare sînt stabilite prin standard de stat.
64. În cazul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, plăcile cu număr de înmatriculare trec automat pe numele noului proprietar, dacă corespund prevederilor standardului SM122:2014 şi dacă fostul proprietar nu a optat pentru păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare respectiv, iar combinaţia numărului de înmatriculare nu este restricţionată.
65. Solicitantul înmatriculării permanente sau persoana care solicită transcrierea dreptului de proprietate asupra unui vehicul în Republica Moldova poate opta pentru o combinaţie preferenţială a numărului de înmatriculare, dacă aceasta este disponibilă şi prezintă dovada achitării tarifului pentru serviciul prestat.
66. În cazul în care proprietarul vehiculului intenţionează transferarea dreptului de proprietate asupra acestuia şi optează pentru păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare, poate solicita atribuirea unui alt număr de înmatriculare, cu depunerea documentelor prevăzute la pct.36 şi 40, dacă cererea pentru păstrarea acesteia şi cererea privind transcrierea transmiterii dreptului de proprietate nu sînt depuse concomitent la subdiviziunile competente să înmatriculeze vehiculul. Plăcile cu număr de înmatriculare se păstrează la subdiviziunile de înmatriculare, dacă posesorul a optat în acest sens şi dacă prezintă dovada achitării tarifului pentru serviciul prestat.
V. APLICAREA MARCAJULUI CONVENŢIONAL
67. În cazul vehiculelor care au principalele elemente de identificare (numărul caroseriei, numărul şasiului şi numărul motorului) distruse (în urma factorilor naturali) sau în cazul lipsei numerelor de identificare poansonate de uzina producătoare, se va efectua marcarea convenţională a acestora.
68. Procedura de marcare convenţională se stabileşte prin ordin al Instituţiei Publice Agenţia Servicii Publice.
69. Este interzisă aplicarea marcajului convenţional în cazul vehiculului care are numărul caroseriei, numărul şasiului sau, după caz, numărul motorului falsificat, cu următoarele excepţii:
a) în cazul, confirmat de organele de drept, în care vehiculul a fost furat, găsit cu elementele de identificare falsificate şi restituit proprietarului legal;
b) în caz de recunoaştere de către instanţa de judecată a persoanei în a cărei folosinţă se află un vehicul cu numerele de identificare falsificate ca fiind „cumpărător de bună-credinţă” şi prin hotărîrea în cauză s-a dispus înmatricularea vehiculului.
70. În cazurile prevăzute la pct.69 lit.a) sau b), după caz, se introduc în rubrica „Menţiuni special” a certificatului de înmatriculare următoarele menţiuni: număr caroserie fals, număr şasiu fals, număr motor fals.
|
Anexă la Regulile de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor
CRITERII PENTRU CLASIFICAREA VEHICULELOR, TIPURI DE VEHICULE ŞI TIPURI DE CAROSERIE
1. CLASIFICAREA ÎN CATEGORII DE VEHICULE Categoriile de vehicule se clasifică după cum urmează: 1.1. Categoria L – vehicule motorizate cu două, trei sau patru roţi 1.1.1. Categoria L1e – vehicule motorizate uşoare cu două roţi a căror viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care sînt echipate cu un motor cu ardere internă cu cilindreea de cel mult 50 cm3 sau cu un motor electric a cărui putere nominală continuă este de cel mult 4 kW şi masa maximă = masa admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător. Vehiculele din categoria L1e se clasifică în două subcategorii: a) L1e-A (biciclete cu motor, proiectate pentru pedalare, dotate cu un mod de propulsie auxiliar, cu scopul principal de a ajuta la pedalare, puterea de ieşire a sistemului auxiliar de propulsie fiind întreruptă în momentul în care vehiculul atinge o viteză ≤ 25 km/h şi puterea nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 1 000 W; bicicletă cu motor cu trei sau patru roţi care corespunde criteriilor specifice suplimentare de subclasificare este considerată echivalentă din punct de vedere tehnic cu un vehicul L1e-A cu două roţi); b) L1e-B (mopede cu două roţi, orice alt vehicul din categoria L1 care nu poate fi clasificat la subcategoria L1e-A). 1.1.2. Categoria L2e – mopede, respectiv vehicule cu trei roţi, a căror viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care sînt echipate cu un motor cu aprindere prin scînteie a cărui cilindree este de cel mult 50 cm3, sau cu un alt motor cu ardere internă a cărui putere maximă netă este de cel mult 4 kW, sau cu un motor electric a cărui putere nominală continuă este de cel mult 4 kW, avînd masa în ordine de mers de cel mult 270 kg şi fiind echipat cu maximum două locuri şezînd, inclusiv locul conducătorului. Vehiculele din categoria L2e se clasifică în următoarele două subcategorii: a) L2e-P (mopede cu trei roţi destinate transportului de pasageri); b) L2e-U (mopede cu trei roţi proiectate pentru scopuri utilitare, concepute exclusiv pentru transportul de marfă, dotate cu o platformă de încărcare deschisă sau închisă, practic plană şi orizontală, ce îndeplineşte următoarele criterii: lungime platformă × lăţime platformă ≥ 0,3 × lungime vehicul × lăţime maximă vehicul, sau o suprafaţă de încărcare echivalentă care corespunde definiţiei de mai sus utilizată pentru montarea maşinilor şi/sau echipamentelor, şi proiectate cu o suprafaţă de încărcare care este separată în mod clar printr-un perete despărţitor rigid de zona rezervată ocupanţilor vehiculului şi care poate transporta un volum minim 600 mm3). 1.1.3. Categoria L3e – motociclete, respectiv vehicule cu două roţi, care nu pot fi clasificate ca aparţinînd categoriei L1e, cu masa maximă = masa admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător. Vehiculele din categoria L3e se clasifică în următoarele subcategorii: a) conform performanţelor motocicletelor: - L3e-A1 (motociclete cu performanţe reduse, echipate cu un motor cu ardere internă cu cilindreea de cel mult 125 cm3, avînd puterea nominală sau netă continuă maximă 11 kW şi raportul putere/masă de cel mult 0,1 kW/kg); - L3e-A2 (motocilete cu performanţe medii, avînd puterea nominală sau netă continuă maximă 35 kW şi raportul putere/masă de cel mult 0,2 kW/kg); - L3e-A3 (motociclete cu performanţe ridicate, care nu pot fi clasificate conform criteriilor de clasificare L3e-A1 sau L3e-A2); b) conform utilizării speciale: - L3e-A1E, L3e-A2E sau L3e-A3E (motociclete „enduro”, avînd înălţimea scaunului de cel puţin 900 mm, garda la sol de cel puţin 310 mm, raportul de transmisie total în ultima treaptă de viteză (raportul de transmisie primar × raportul de transmisie secundar în ultima treaptă de viteză x raportul de transmisie final) de cel puţin 6,0, masa în ordine de mers plus masa bateriei de propulsie, în caz de propulsie electrică sau electrică hibridă, de cel mult 140 kg şi fără loc şezînd pentru pasager; - L3e-A1T, L3e-A2T sau L3e-A3T (motociclete „trial”, avînd înălţimea scaunului de cel mult 700 mm, garda la sol de cel puţin 280 mm, capacitatea rezervorului de carburant de cel mult 4 litri, raportul de transmisie total în ultima treaptă de viteză (raportul de transmisie primar × raportul de transmisie secundar în ultima treaptă de viteză × raportul de transmisie final) de cel puţin 7,5, masa în ordine de mers de cel mult 100 kg şi fără loc şezînd pentru pasager. 1.1.4. Categoria L4e – motociclete cu două roţi, cu ataş (vehicule motorizate de bază cu două roţi care îndeplinesc criteriile de clasificare în categorii şi subcategorii ale unui vehicul din categoria L3e, echipate cu ataş, cu maximum patru locuri şezînd, inclusiv cel al conducătorului, pe motocicleta cu ataş avînd maximum două locuri şezînd pentru pasagerii din ataş şi masa maximă = masa admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător). 1.1.5. Categoria L5e – tricicluri motorizate, respectiv vehicule prevăzute cu trei roţi, care nu pot fi clasificate ca vehiculele din categoria L2e, avînd masa în ordine de mers de cel mult 1000 kg şi fiind echipate cu maximum cinci locuri şezînd, inclusiv cel al conducătorului. Vehiculele din categoria L5e se clasifică în două subcategorii: a) L5e-A (triciclu destinat în principal transportului de pasageri); b) L5e-B (triciclu utilitar, destinat exclusiv transportului de mărfuri, proiectat ca vehicul utilitar şi caracterizat printr-un habitaclu închis pentru conducător şi pasageri, accesibil prin maximum trei părţi, echipat cu maximum două locuri şezînd, inclusiv cel al conducătorului, conceput exclusiv pentru transportul de marfă, dotat cu o platformă de încărcare deschisă sau închisă, practic plană şi orizontală, ce îndeplineşte următoarele criterii: lungime platformă × lăţime platformă ≥ 0,3 × lungime vehicul × lăţime vehicul, sau o suprafaţă de încărcare echivalentă care corespunde definiţiei de mai sus, concepută pentru montarea de maşini şi/sau echipamente, şi proiectat cu o suprafaţă de încărcare care este separată în mod clar printr-un perete despărţitor rigid de zona rezervată ocupanţilor vehiculului şi care poate transporta un volum minim 600 mm3). 1.1.6. Categoria L6e – cvadricicluri uşoare, respectiv vehicule cu patru roţi, a căror masă în ordine de mers este de cel mult 425 kg, avînd viteza maximă constructivă de cel mult 45 km/h, fiind echipate cu un motor cu aprindere prin scînteie cu cilindreea de cel mult 50 cm3 şi cu maximum două locuri şezînd, inclusiv cel al conducătorului. Vehiculele din categoria L6e se clasifică în două subcategorii: a) L6e-A (vehicule rutiere de tip „Quad” uşoare, care nu îndeplinesc criteriile specifice de clasificare pentru vehiculele din subcategoria L6e-B, avînd puterea nominală sau netă continuă maximă de cel mult 4 Kw); b) L6e-B (cvadrimobile uşoare, avînd compartimentul închis pentru conducător şi pasageri, accesibil prin maximum trei laturi şi puterea nominală sau netă continuă maximă de cel mult 6 Kw) care, la rîndul său, se clasifică în alte două subcategorii: - L6e-BP (cvadrimobile uşoare pentru transportul de pasageri – vehicule destinate în principal transportului de pasageri); - L6e-BU (cvadrimobile uşoare pentru scopuri utilitare, concepute exclusiv pentru transportul de marfă, dotate cu o platformă deschisă sau închisă de încărcare, practic plană şi orizontală, ce îndeplineşte următoarele criterii: lungime platformă × lăţime platformă ≥ 0,3 × lungime vehicul × lăţime vehicul, sau o suprafaţă de încărcare echivalentă care corespunde definiţiei de mai sus utilizată pentru montarea maşinilor şi/sau echipamentelor, şi proiectate cu o suprafaţă de încărcare care este separată în mod clar printr-un perete despărţitor rigid de zona rezervată ocupanţilor vehiculului şi care poate transporta un volum minim 600 mm3). 1.1.7. Categoria L7e – cvadricicluri grele, respectiv vehicule cu patru roţi, altele decît cvadriciclurile uşoare (categoria L6e), avînd masa vehiculului în ordine de mers de cel mult 450 kg pentru transportul de persoane sau 6000 kg pentru transportul de mărfuri. Vehiculele din categoria L7e se clasifică în următoarele subcategorii: a) L7e-A (vehicule „Quad rutier greu”, care nu îndeplinesc criteriile specifice de clasificare pentru vehiculele din subcategoria L7e-B sau L7e-C şi care sînt proiectate pentru transportul de pasageri, avînd puterea nominală sau netă continuă maximă cel mult 15 Kw) cu subcategoriile: - L7e-A1 (vehicule „Quad” rutier greu A1”, care au maximum două locuri şezînd tip şa, inclusiv cel al conducătorului, avînd comanda direcţiei prin ghidon); - L7e-A2 (vehicule „Quad rutier greu A2”, care nu îndeplinesc criteriile specifice de clasificare pentru vehiculele din subcategoria L7e-A1, avînd maximum două locuri şezînd tip şa, inclusiv cel al conducătorului); b) L7e-B (vehicule „Quad greu de teren”, care nu îndeplinesc criteriile specifice de clasificare pentru vehiculele din subcategoria L7e-C, avînd garda la sol de cel puţin 180 mm) cu subcategoriile: - L7e-B1 (vehicule „Quad de teren”, care au maximum două locuri şezînd tip şa, inclusiv cel al conducătorului, comanda direcţiei prin ghidon, viteza maximă constructivă de cel mult 90 km/h şi raportul ampatament/gardă la sol de cel mult 6); - L7e-B2 (vehicule „Buggy cu locuri alăturate”, altele decît cele din categoria L7e-B1, care au maximum trei locuri şezînd, dar nu tip şa, dintre care două poziţionate unul lîngă celălalt, inclusiv cel al conducătorului, avînd puterea nominală sau netă continuă maximă de cel mult 15 Kw şi raportul ampatament/gardă la sol de cel mult 8); c) L7e-C (cvadrimobile grele, care nu îndeplinesc criteriile specifice de clasificare pentru vehiculele din subcategoria L7e-B, avînd compartimentul închis pentru conducător şi pasageri, accesibil prin maximum trei laturi, puterea nominală sau netă continuă maximă de cel mult 15 Kw şi viteza maximă constructivă de cel mult 90 km/h) cu subcategoriile: - L7e-CP (cvadrimobile grele pentru transportul de pasageri, care nu îndeplinesc criteriile specifice de clasificare pentru vehiculele din subcategoria L7e-CU, care au maximum patru locuri şezînd, dar nu tip şa, inclusiv cel al conducătorului); - L7e-CU (cvadrimobile grele pentru scopuri utilitare, concepute exclusiv pentru transportul de marfă, dotate cu o platformă deschisă sau închisă de încărcare, practic plană şi orizontală şi care îndeplineşte următoarele criterii: lungime platformă × lăţime platformă ≥ 0,3 × lungime vehicul × lăţime vehicul, sau o suprafaţă de încărcare echivalentă care corespunde definiţiei de mai sus proiectată pentru montarea de maşini şi/sau echipamente şi proiectat cu o suprafaţă de încărcare separată în mod clar printr-un perete despărţitor rigid de zona rezervată ocupanţilor vehiculului şi suprafaţa de încărcare poate transporta un volum minim reprezentat de 600 mm3 şi maximum două locuri şezînd, dar nu tip şa, inclusiv cel al conducătorului). 1.2. Categoria M: autovehicule concepute şi construite în principal pentru transportul persoanelor şi bagajelor acestora 1.2.1. Categoria M1: vehicule din categoria M, avînd cel mult opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto. Vehiculele care aparţin categoriei M1 nu au spaţiu pentru pasageri în picioare. Numărul locurilor aşezate poate fi limitat la unul singur (de exemplu, locul aşezat al conducătorului auto). 1.2.2. Categoria M2: vehicule din categoria M, avînd mai mult de opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto şi o masă maximă ce nu depăşeşte 5 tone. Vehiculele care aparţin categoriei M2 pot avea spaţiu pentru pasageri în picioare în plus faţă de locurile aşezate. 1.2.3. Categoria M3: vehicule din categoria M, avînd mai mult de opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto şi o masă maximă ce depăşeşte 5 tone. Vehiculele care aparţin categoriei M3 pot avea spaţiu pentru pasageri în picioare. Pentru vehiculele din categoriile M2 şi M3 care au o capacitate de transport mai mare de 22 de pasageri, cu excepţia conducătorului, se definesc următoarele trei clase: – clasa I: orice vehicul cu suprafeţe rezervate pasagerilor care călătoresc în picioare, permiţînd astfel mişcarea frecventă a pasagerilor; – clasa II: orice vehicul construit în principal pentru a transporta pasageri pe scaune şi astfel conceput încît să permită transportul de pasageri care călătoresc în picioare pe un culoar central şi, dacă este prevăzută, într-o zonă care nu depăşeşte spaţiul pentru două scaune duble; – clasa III: orice vehicul construit exclusiv pentru a transporta pasageri pe scaune. Pentru vehiculele din categoriile M2 şi M3 a căror capacitate nu depăşeşte 22 de pasageri, cu excepţia conducătorului auto, se definesc următoarele două clase: – clasa A: orice vehicul conceput pentru a transporta pasageri care călătoresc în picioare; un vehicul din aceasta clasă are scaune şi poate fi prevăzut cu amenajări pentru pasagerii care călătoresc în picioare; – clasa B: orice vehicul care nu a fost conceput pentru a transporta pasageri care călătoresc în picioare; un vehicul din aceasta clasă nu este prevăzut cu amenajări pentru pasagerii care călătoresc în picioare. 1.3. Categoria N: autovehicule concepute şi construite în principal pentru transportul mărfurilor 1.3.1. Categoria N1: vehicule din categoria N avînd o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone. 1.3.2. Categoria N2: vehicule din categoria N avînd o masă maximă care depăşeşte 3,5 tone, dar care nu depăşeşte 12 tone. 1.3.3. Categoria N3: vehicule din categoria N avînd o masă maximă ce depăşeşte 12 tone. 1.3.4. În cazul unui vehicul tractor proiectat să tracteze o semiremorcă sau o remorcă cu axă centrală, masa ce se ia în considerare pentru clasificarea vehiculului este masa proprie a vehiculului tractor, la care se adaugă masa corespunzătoare sarcinii verticale statice maxime transferate vehiculului tractor de semiremorcă sau de remorcă cu axă centrală şi, după caz, masa maximă a încărcăturii proprii a vehiculului tractor. 1.4. Categoria O: remorci concepute şi construite pentru transportul mărfurilor sau al persoanelor, precum şi pentru cazarea persoanelor. 1.4.1. Categoria O1: vehicule din categoria O avînd o masă maximă ce nu depăşeşte 0,75 tone. 1.4.2. Categoria O2: vehicule din categoria O avînd o masă maximă care depăşeşte 0,75 tone, dar care nu depăşeşte 3,5 tone. 1.4.3. Categoria O3: vehicule din categoria O avînd o masă maximă care depăşeşte 3,5 tone, dar care nu depăşeşte 10 tone. 1.4.4. Categoria O4: vehicule din categoria O avînd o masă maximă care depăşeşte 10 tone. 1.4.5. În cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, masa ce se ia în considerare pentru clasificarea remorcii corespunde sarcinii verticale statice maxime transmise la sol de către axa sau axele semiremorcii sau remorcii cu axă centrală cînd este cuplată la vehiculul tractor şi încărcată cu sarcina sa maximă.
2. SUBCATEGORII DE VEHICULE 2.1. Vehicule de teren 2.1.1. „Vehicul de teren” înseamnă un vehicul care aparţine fie categoriei M, fie categoriei N, avînd caracteristici tehnice specifice care permit utilizarea acestuia în afara drumurilor normale. Pentru aceste categorii de vehicule, se adaugă litera „G” ca sufix la litera şi numărul de identificare ale categoriei de vehicul. 2.1.2. Vehiculele din categoriile M1 sau N1 se clasifică în subcategoria vehiculelor de teren dacă îndeplinesc în acelaşi timp următoarele condiţii: a) sînt echipate cu cel puţin o axă faţă şi cel puţin o axă spate, concepute să fie acţionate simultan, indiferent dacă o axă motoare poate fi decuplată; b) sînt echipate cu cel puţin un mecanism de blocare a diferenţialului sau un mecanism cu efect similar; c) pot să urce o rampă cu înclinarea de cel puţin 25% fără remorcă; d) îndeplinesc cinci dintre următoarele şase cerinţe: 1) unghiul de atac este de cel puţin 25 de grade; 2) unghiul de degajare este de cel puţin 20 de grade; 3) unghiul de rampă este de cel puţin 20 de grade; 4) garda la sol sub axa faţă este de cel puţin 180 mm; 5) garda la sol sub axa spate este de cel puţin 180 mm; 6) garda la sol între axe este de cel puţin 200 mm. 2.1.3. Vehiculele care aparţin categoriilor M2, N2 sau M3, a căror masă maximă nu depăşeşte 12 tone, se clasifică în subcategoria vehiculelor de teren dacă îndeplinesc condiţia stabilită la lit.a) sau condiţiile stabilite la lit.b) şi c): a) toate axele lor sînt acţionate simultan, indiferent dacă una sau mai multe axe motoare pot fi decuplate; b): 1) cel puţin o axă faţă şi cel puţin o axă spate sînt concepute să fie acţionate simultan, indiferent dacă o axă motoare poate fi decuplată; 2) sînt echipate cu cel puţin un mecanism de blocare a diferenţialului sau un mecanism care are acelaşi efect; 3) pot să urce o rampă cu înclinarea de 25% fără remorcă; c) îndeplinesc cel puţin cinci dintre următoarele şase cerinţe, dacă masa lor maximă nu depăşeşte 7,5 tone, şi cel puţin patru, dacă masa lor maximă depăşeşte 7,5 tone: 1) unghiul de atac este de cel puţin 25 grade; 2) unghiul de degajare este de cel puţin 25 de grade; 3) unghiul de rampă este de cel puţin 25 de grade; 4) garda la sol sub axa faţă este de cel puţin 250 mm; 5) garda la sol între axe este de cel puţin 300 mm; 6) garda la sol sub axa spate este de cel puţin 250 mm. 2.1.4. Vehiculele care aparţin categoriilor M3 sau N3, a căror masă maximă depăşeşte 12 tone, se clasifică în subcategoria vehiculelor de teren dacă îndeplinesc condiţia stabilită la lit.a) sau ambele condiţii stabilite la lit.b) şi c): a) toate axele lor sînt acţionate simultan, indiferent dacă una sau mai multe axe motoare pot fi decuplate; b): 1) cel puţin jumătate din axe (sau două din cele trei axe, în cazul unui vehicul cu trei axe şi, mutatis mutandis, în cazul unui vehicul cu cinci axe) sînt concepute să fie acţionate simultan, indiferent dacă o axă motoare poate fi decuplată; 2) există cel puţin un mecanism de blocare a diferenţialului sau un mecanism cu efect similar; 3) pot să urce o rampă cu înclinarea de 25% fără remorcă; c) îndeplinesc cel puţin patru dintre următoarele şase cerinţe: 1) unghiul de atac este de cel puţin 25 de grade; 2) unghiul de degajare este de cel puţin 25 de grade; 3) unghiul de rampă este de cel puţin 25 de grade; 4) garda la sol sub axa faţă este de cel puţin 250 mm; 5) garda la sol între axe este de cel puţin 300 mm; 6) garda la sol sub axa spate este de cel puţin 250 mm. 2.2. Procedură pentru a verifica dacă un vehicul poate fi clasificat în categoria vehiculelor de teren a) Condiţii de încercare pentru măsurări geometrice 2.2.1. Vehiculele aparţinînd categoriei M1 sau N1 sînt fără încărcătură, cu un manechin al unui bărbat avînd percentila 50 instalat pe scaunul conducătorului auto şi echipate cu lichid de răcire, lubrifianţi, combustibil, scule, roată de rezervă (dacă acestea sînt echipamente originale furnizate de producător). Manechinul poate fi înlocuit de un dispozitiv similar avînd aceeaşi masă. 2.2.2. Vehiculele, altele decît cele menţionate la pct.2.2.1, sînt încărcate pînă ajung la masa lor maximă tehnic admisibilă. Repartizarea masei pe axe este astfel încît să reprezinte situaţia cea mai defavorabilă cu privire la respectarea criteriilor respective. 2.2.3. Un vehicul reprezentativ pentru tip este pus la dispoziţia serviciului tehnic în condiţiile specificate la pct.2.2.1 sau 2.2.2. Vehiculul este oprit, roţile fiind orientate în linie dreaptă. Suprafaţa pe care se efectuează măsurările este cît se poate de plană şi de orizontală (înclinare maximă 0,5%). b) Măsurarea unghiurilor de atac, de degajare şi de rampă 2.2.4. Unghiul de atac se măsoară în conformitate cu pct.6.10 din standardul SM SR ISO 612:2012 Vehicule rutiere. Dimensiuni ale automobilelor şi vehiculelor tractate. Termeni şi definiţii. 2.2.5. Unghiul de degajare se măsoară în conformitate cu pct.6.11 din standardul SM SR ISO 612:2012. 2.2.6. Unghiul de rampă se măsoară în conformitate cu pct.6.9 din standardul SM SR ISO 612:2012. 2.2.7. La măsurarea unghiului de degajare, dispozitivele de protecţie antiîmpănare spate care se pot regla în înălţime pot fi plasate în poziţia superioară. 2.2.8. Prevederea de la pct.2.3.4 nu se interpretează ca o obligaţie de a echipa vehiculul de bază cu o protecţie antiîmpănare spate ca echipament original. Cu toate acestea, producătorul vehiculului de bază informează producătorul din etapa următoare că vehiculul trebuie se respecte cerinţele privind unghiul de degajare atunci cînd este echipat cu o protecţie antiîmpănare spate. c) Măsurarea gărzii la sol 2.2.9. „Garda la sol între axe” înseamnă distanţa cea mai mică dintre planul solului şi punctul fix cel mai coborît al vehiculului. Pentru aplicarea definiţiei, se ţine cont de distanţa dintre ultima axă a unui grup de axe faţă şi prima axă a unui grup de axe spate.
2.2.10. Nicio parte rigidă a vehiculului nu se poate afla în zona haşurată din figură. 2.2.11. „Garda la sol sub o axă” înseamnă distanţa dintre cel mai înalt punct al arcului de cerc care trece prin centrul petei de contact a roţilor unei axe (roţile interioare, în cazul anvelopelor jumelate) şi care atinge punctul fix cel mai coborît al vehiculului între roţi.
2.2.12. După caz, măsurarea gărzii la sol se efectuează pe fiecare dintre axele dintr-un grup de axe. d) Capacitatea de a urca o rampă 2.2.13. „Capacitatea de a urca o rampă” înseamnă capacitatea unui vehicul de a urca o rampă. 2.2.14. În scopul verificării capacităţii de a urca o rampă a unui vehicul incomplet şi complet din categoriile M2, M3, N2 şi N3 se efectuează o încercare. 2.2.15. Încercarea se efectuează de către serviciul tehnic asupra unui vehicul reprezentativ pentru tipul care urmează să fie încercat. 2.2.16. La cererea producătorului, capacitatea de a urca o rampă a unui tip de vehicul poate fi demonstrată printr-o încercare virtuală. 2.3 Vehicule cu destinaţie specială 2.3.1. „Vehicul cu destinaţie specială” înseamnă un vehicul din categoria M, N sau O avînd caracteristici tehnice specifice în scopul de a îndeplini o funcţie care necesită adaptări şi/sau echipamente speciale. Pentru vehiculele incomplete care sînt destinate a fi clasificate în subcategoria vehiculelor cu destinaţie specială, se adaugă litera „S” ca sufix la litera şi numărul de identificare ale categoriei de vehicul. 2.3.2. „Autorulotă” (SA) – vehicul din categoria M cu spaţiu pentru facilităţi de locuit, care conţine cel puţin următoarele echipamente: a) scaune şi masă; b) paturi obţinute eventual prin transformarea scaunelor; c) facilităţi pentru gătit; d) facilităţi pentru depozitare. Aceste echipamente trebuie să fie rigid fixate în spaţiul pentru facilităţi de locuit. Totuşi, masa poate fi astfel concepută încît să poată fi uşor demontată. 2.3.3. „Vehicul blindat” (SB) – vehicul destinat protecţiei persoanelor sau mărfurilor transportate, cu blindaj antiglonţ. 2.3.4. „Ambulanţă” (SC) – vehicul din categoria M destinat transportului persoanelor bolnave sau rănite şi dotat cu echipamente speciale în acest scop. 2.3.5. „Autovehicul funerar” (SD) – vehicul din categoria M destinat transportului persoanelor decedate şi dotat cu echipamente speciale în acest scop. 2.3.6. „Vehicul accesibil scaunelor rulante” (SH) – vehicul din categoria M1, construit sau transformat astfel încît în el să încapă una sau mai multe persoane aşezate în scaunele lor rulante atunci cînd vehiculul rulează pe drum. 2.3.7. „Rulotă” (SE) – un vehicul din categoria O, astfel cum se defineşte la pct.3.2.1.3 din standardul SM STAS 6689/1:2006 Vehicule rutiere. Tipuri. Terminologie. 2.3.8. „Macara mobilă” (SF) – vehicul din categoria N3, care nu este echipat pentru transportul de mărfuri şi care este dotat cu o macara al cărei moment de ridicare este egal cu sau mai mare de 400 kNm. 2.3.9. „Grup special” (SG) – vehicul cu destinaţie specială care nu se încadrează în niciuna dintre definiţiile menţionate în pct.2.3. 2.3.10. „Dispozitiv de tractare tip „dolly” (SJ) – vehicul din categoria O echipat cu un dispozitiv de cuplare tip şa pentru a susţine o semiremorcă în vederea convertirii acesteia în remorcă. 2.3.11. „Remorcă de transport al unei încărcături excepţionale” (SK) – vehicul din categoria O4 destinat transportului de încărcături indivizibile care este supus restricţiilor de viteză şi trafic din cauza dimensiunilor sale. Acest termen se referă şi la remorcile modulare hidraulice, indiferent de numărul de module. 2.3.12. „Autovehicul pentru transportul unei încărcături excepţionale” (SL) – autoremorcher sau autotractor pentru semiremorcă din categoria N3 care satisface toate condiţiile de mai jos: a) are mai mult de două axe, iar cel puţin jumătate dintre ele (două din trei în cazul unui vehicul cu trei axe şi, mutatis mutandis, în cazul unui vehicul cu cinci axe) sînt concepute să fie propulsate simultan, indiferent dacă o axă motoare poate fi decuplată; b) este conceput pentru tractarea şi împingerea unei remorci pentru transportul unei încărcături excepţionale din categoria O4; c) are o putere minimă a motorului de 350 kW; d) poate fi echipat cu un dispozitiv de cuplare faţă suplimentar pentru mase remorcabile grele. 2.3.13. Vehicul pentru transport de echipamente multiple (SM) – vehicul de teren din categoria N (astfel cum este definit la pct.2.4), conceput şi construit pentru tractarea, împingerea, transportul şi acţionarea anumitor echipamente interschimbabile: a) cu cel puţin două zone de montare pentru aceste echipamente; b) cu interfeţe mecanice, hidraulice şi/sau electrice standardizate (de exemplu, priză de putere) pentru alimentarea şi acţionarea echipamentelor menţionate anterior; c) care se încadrează în definiţia din standardul SM STAS 6689/1:2006 cu pct.3.1.4 (Vehicul special). În cazul în care vehiculul este dotat cu o platformă de încărcare auxiliară, lungimea maximă a acesteia nu trebuie să depăşească: a) de 1,4 ori lăţimea ecartamentului axei frontale sau posterioare a vehiculului, în cazul vehiculelor cu două axe luîndu-se în considerare valoarea cea mai mare; b) de 2,0 ori lăţimea ecartamentului axei frontale sau posterioare a vehiculului, în cazul vehiculelor cu mai mult de două axe luîndu-se în considerare valoarea cea mai mare. 2.4. Vehicule de teren cu destinaţie specială 2.4.1. „Vehicul de teren cu destinaţie specială” înseamnă un vehicul care aparţine fie categoriei M, fie categoriei N, avînd caracteristicile tehnice specifice menţionate la literele A şi B. Pentru aceste categorii de vehicule, se adaugă litera „G” ca sufix la litera şi numărul de identificare ale categoriei de vehicul. În plus, pentru vehiculele incomplete care sînt destinate a fi clasificate în subcategoria vehiculelor cu destinaţie specială, se adaugă litera „S” ca sufix secundar.
3. CRITERII PENTRU TIPURI, VARIANTE ŞI VERSIUNI DE VEHICULE A. Categoria M1 3.1. Tipul de vehicul 3.1.1. Un „tip de vehicul” include vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) denumirea societăţii producătorului; b) concepţia şi modul de asamblare a părţilor principale ale structurii caroseriei, în cazul unei caroserii autoportante. Aceeaşi dispoziţie se aplică mutatis mutandis vehiculelor a căror caroserie este fixată cu şuruburi sau sudată pe un cadru separat; c) în cazul vehiculelor construite în mai multe etape, producătorul şi tipul vehiculului din etapa anterioară. 3.1.2. Prin derogare de la cerinţele prevăzute la pct.3.1.1 lit.b), atunci cînd producătorul utilizează porţiunea de podea a structurii caroseriei, precum şi elementele constituente principale care formează partea din faţă a structurii caroseriei localizate direct în zona din faţa parbrizului, pentru construcţia diferitelor tipuri de caroserie (de exemplu, berlină şi cupeu), se poate considera că vehiculele respective aparţin aceluiaşi tip. Producătorul trebuie să furnizeze dovezi în acest sens. 3.1.3. Un tip conţine cel puţin o variantă şi o versiune. 3.2. Variantă 3.2.1. O „variantă” în cadrul unui tip de vehicul grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile constructive următoare: a) numărul uşilor laterale sau tipul de caroserie atunci cînd producătorul utilizează criteriul de la pct.3.1.2; b) motorul, cu privire la următoarele caracteristici constructive: i) tipul de alimentare cu energie (motor cu ardere internă, motor electric sau altul); ii) principiul de funcţionare (aprindere prin scînteie, aprindere prin comprimare sau altul); iii) numărul şi dispunerea cilindrilor, în cazul motorului cu ardere internă (L4, V6 sau altul); c) numărul de axe; d) numărul de axe motoare şi interconectarea lor; e) numărul de axe directoare; f) stadiul completării (de exemplu, complet/incomplet). 3.3. Versiune 3.3.1. O „versiune” în cadrul unei variante grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) masa maximă tehnic admisibilă; b) cilindreea, în cazul motorului cu ardere internă; c) puterea maximă a motorului sau puterea nominală continuă maximă (motor electric); d) tipul combustibilului (benzină, motorină, GPL, bicombustibil sau altul); e) numărul maxim de locuri aşezate; f) nivelul sonor al vehiculului în mers; g) nivelul emisiilor poluante din gazele de evacuare (de exemplu, Euro 5, Euro 6 sau altul); h) emisiile de CO2 combinate sau ponderat, combinate; i) consumul de energie electrică (ponderat, combinat); j) consumul de combustibil combinat sau consumul de combustibil ponderat, combinat. B. Categoriile M2 şi M3 3.4. Tipul de vehicul 3.4.1. Un „tip de vehicul” include vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) denumirea societăţii producătorului; b) categoria; c) următoarele aspecte constructive şi de concepţie: i) concepţia şi construcţia elementelor constituente principale care formează şasiul; ii) concepţia şi construcţia elementelor constituente principale care formează structura caroseriei, în cazul unei caroserii autoportante; d) numărul de niveluri (cu un nivel/cu două niveluri); e) numărul de secţiuni (rigide/articulate); f) numărul de axe; g) modul de alimentare cu energie (intern sau extern); h) în cazul vehiculelor construite în mai multe etape, producătorul şi tipul vehiculului din etapa anterioară. 3.4.2. Un tip conţine cel puţin o variantă şi o versiune. 3.5. Variantă 3.5.1. O „variantă” în cadrul unui tip de vehicul grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile constructive următoare: a) tipul de caroserie; b) clasa sau combinaţia de clase de vehicule (numai în cazul vehiculelor complete şi completate); c) stadiul completării (de exemplu, complet/incomplet/completat); d) motorul, cu privire la următoarele caracteristici constructive: i) tipul de alimentare cu energie (motor cu ardere internă, motor electric sau altul); ii) principiul de funcţionare (aprindere prin scînteie, aprindere prin comprimare sau altul); iii) numărul şi dispunerea cilindrilor, în cazul motorului cu ardere internă (L6, V8 sau altul). 3.6. Versiune 3.6.1. O „versiune” în cadrul unei variante grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) masa maximă tehnic admisibilă; b) capacitatea vehiculului de a tracta sau nu o remorcă; c) cilindreea, în cazul motorului cu ardere internă; d) puterea maximă a motorului sau puterea nominală continuă maximă (motor electric); e) tipul combustibilului (benzină, motorină, GPL, bicombustibil sau altul); f) nivelul sonor al vehiculului în mers; g) nivelul emisiilor poluante din gazele de evacuare (de exemplu, Euro 4, Euro 5 sau altul). C. Categoria N1 3.7. Tipul de vehicul 3.7.1. Un „tip de vehicul” include vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) denumirea societăţii producătorului; b) concepţia şi modul de asamblare a părţilor principale ale structurii caroseriei, în cazul unei caroserii autoportante; c) concepţia şi construcţia elementelor constituente principale care formează şasiul, în cazul unei caroserii care nu este autoportantă; d) producătorul şi tipul vehiculului din etapa anterioară, în cazul vehiculelor construite în mai multe etape. 3.7.2. Prin derogare de la cerinţele prevăzute la pct.3.7.1 lit.b), atunci cînd producătorul utilizează porţiunea de podea a structurii caroseriei, precum şi elementele constituente principale care formează partea din faţă a structurii caroseriei localizate direct în zona din faţa parbrizului, pentru construcţia diferitelor tipuri de caroserie (de exemplu, un furgon şi un şasiu-cabină, diferite ampatamente şi diferite înălţimi ale acoperişului), se poate considera că vehiculele respective aparţin aceluiaşi tip. Producătorul trebuie să furnizeze dovezi în acest sens. 3.7.3. Un tip conţine cel puţin o variantă şi o versiune. 3.8. Variantă 3.8.1. O „variantă” în cadrul unui tip de vehicul grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile constructive următoare: a) numărul uşilor laterale sau tipul de caroserie; b) stadiul completării (de exemplu, complet/incomplet/completat); c) motorul, cu privire la următoarele caracteristici constructive: i) tipul de alimentare cu energie (motor cu ardere internă, motor electric sau altul); ii) principiul de funcţionare (aprindere prin scînteie, aprindere prin comprimare sau altul); iii) numărul şi dispunerea cilindrilor, în cazul motorului cu ardere internă (L6, V8 sau altul); d) numărul de axe; e) numărul de axe motoare şi interconectarea lor; f) numărul de axe directoare. 3.9. Versiune 3.9.1. O „versiune” în cadrul unei variante grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) masa maximă tehnic admisibilă; b) cilindreea, în cazul motorului cu ardere internă; c) puterea maximă a motorului sau puterea nominală continuă maximă (motor electric); d) tipul combustibilului (benzină, motorină, GPL, bicombustibil sau altul); e) numărul maxim de locuri aşezate; f) nivelul sonor al vehiculului în mers; g) nivelul emisiilor poluante din gazele de evacuare (de exemplu, Euro 5, Euro 6 sau altul); h) emisiile de CO2 combinate sau ponderate, combinate; i) consumul de energie electrică (ponderat, combinat); j) consumul de combustibil combinat sau ponderat, combinat. D. Categoriile N2 şi N3 3.10. Tipul de vehicul 3.10.1. Un „tip de vehicul” include vehiculele care au în comun toate caracteristicile principale următoare: a) denumirea societăţii producătorului; b) categoria; c) concepţia şi construcţia şasiului care sînt comune unei linii unice de produse; d) numărul de axe; e) producătorul şi tipul vehiculului din etapa anterioară, în cazul vehiculelor construite în mai multe etape. 3.10.2. Un tip conţine cel puţin o variantă şi o versiune. 3.11. Variantă 3.11.1. O „variantă” în cadrul unui tip de vehicul grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile constructive următoare: a) conceptul structural al caroseriei sau tipul de caroserie, astfel cum se menţionează în pct.4.3 şi 4.5 (numai pentru vehicule complete şi completate); b) stadiul completării (de exemplu, complet/incomplet/completat); c) motorul, cu privire la următoarele caracteristici constructive: i) tipul de alimentare cu energie (motor cu ardere internă, motor electric sau altul); ii) principiul de funcţionare (aprindere prin scînteie, aprindere prin comprimare sau altul); iii) numărul şi dispunerea cilindrilor, în cazul motorului cu ardere internă (L6, V8 sau altul); d) numărul de axe motoare şi interconectarea lor; e) numărul de axe directoare. 3.12. Versiune 3.12.1. O „versiune” în cadrul unei variante grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) masa maximă tehnic admisibilă; b) capacitatea vehiculului de a tracta sau nu o remorcă, după cum urmează: i) o remorcă fără sistem de frînare; ii) o remorcă cu un sistem de frînare cu acţionare prin inerţie; iii) o remorcă cu un sistem de frînare continuă sau semicontinuă; iv) o remorcă din categoria O4 care determină o masă maximă a combinaţiei ce nu depăşeşte 44 de tone; v) o remorcă din categoria O4 care determină o masă maximă a combinaţiei ce depăşeşte 44 de tone; c) cilindreea; d) puterea maximă a motorului; e) tipul combustibilului (benzină, motorină, GPL, bicombustibil sau altul); f) nivelul sonor al vehiculului în mers; g) nivelul emisiilor poluante din gazele de evacuare (de exemplu, Euro 4, Euro 5 sau altul). E. Categoriile O1 şi O2 3.13. Tipul de vehicul 3.13.1. Un „tip de vehicul” include vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) denumirea societăţii producătorului; b) categoria; c) conceptul, astfel cum se defineşte în pct.4.4.1; d) următoarele aspecte constructive şi de concepţie: i) concepţia şi construcţia elementelor constituente esenţiale care formează şasiul; ii) concepţia şi construcţia elementelor constituente esenţiale care formează structura caroseriei, în cazul unei caroserii autoportante; e) numărul de axe; f) producătorul şi tipul vehiculului din etapa anterioară, în cazul vehiculelor construite în mai multe etape. 3.13.2. Un tip conţine cel puţin o variantă şi o versiune. 3.14. Variantă 3.14.1. O „variantă” în cadrul unui tip de vehicul grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile constructive următoare: a) tipul de caroserie, astfel cum se menţionează în pct.4.5 (pentru vehicule complete şi completate); b) stadiul completării (de exemplu, complet/incomplet/completat); c) tipul sistemului de frînare (de exemplu, fără frîne/inerţial/servofrînă). 3.15. Versiune 3.15.1. O „versiune” în cadrul unei variante grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: (a) masa maximă tehnic admisibilă; (b) conceptul de suspensie (suspensie pneumatică, metalică sau de cauciuc, bară de torsiune sau alta); (c) conceptul de proţap (triunghi, ţeavă sau altul). F. Categoriile O3 şi O4 3.16. Tipul de vehicul 3.16.1. Un „tip de vehicul” include vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) denumirea societăţii producătorului; b) categoria; c) conceptul de remorcă, cu privire la definiţiile din pct.4.4.1; d) următoarele aspecte constructive şi de concepţie: i) concepţia şi construcţia elementelor constituente esenţiale care formează şasiul; ii) concepţia şi construcţia elementelor constituente esenţiale care formează structura caroseriei, în cazul remorcilor autoportante; e) numărul de axe; f) producătorul şi tipul vehiculului din etapa anterioară, în cazul vehiculelor construite în mai multe etape. 3.16.2. Un tip conţine cel puţin o variantă şi o versiune. 3.17. Variante 3.17.1. O „variantă” în cadrul unui tip de vehicul grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile constructive şi de concepţie următoare: a) tipul de caroserie, astfel cum se menţionează în pct.4.5 (pentru vehicule complete şi completate); b) stadiul completării (de exemplu, complet/incomplet/completat); c) conceptul de suspensie (suspensie metalică, pneumatică sau hidraulică); d) următoarele caracteristici tehnice: i) capacitatea şasiului de a fi sau nu extensibil; ii) înălţimea platformei (normală, joasă, semijoasă etc.). 3.18. Versiuni 3.18.1. O „versiune” în cadrul unei variante grupează vehiculele care au în comun toate caracteristicile următoare: a) masa maximă tehnic admisibilă; b) subdiviziunile sau combinaţia de subdiviziuni în care se încadrează distanţa dintre două axe consecutive care formează un grup; c) definiţia axelor în ceea ce priveşte următoarele aspecte: i) axe care se ridică (număr şi poziţie); ii) axe încărcabile (număr şi poziţie); iii) axe directoare (număr şi poziţie). 3.19. Cerinţe comune pentru toate categoriile de vehicule 3.19.1. Atunci cînd un vehicul aparţine mai multor categorii datorită masei sale maxime sau numărului de locuri aşezate sau ambelor, producătorul poate selecţiona utilizarea criteriilor uneia sau altei categorii de vehicule pentru a defini variantele şi versiunile. 3.19.2. Exemple: a) un vehicul „A” poate fi supus omologării de tip ca N1 (3,5 tone) şi N2 (4,2 tone) în raport cu masa sa maximă. În acest caz, parametrii menţionaţi la categoria N1 pot fi utilizaţi şi pentru vehiculul care aparţine categoriei N2 (sau viceversa); b) un vehicul „B” poate fi supus omologării de tip ca M1 şi M2 în raport cu numărul de locuri aşezate (7+1 sau 10+1); parametrii menţionaţi la categoria M1 pot fi utilizaţi şi pentru vehiculul care aparţine categoriei M2 (sau viceversa). 3.19.3. Un vehicul de categoria N poate fi supus omologării de tip în funcţie de prevederile cerute pentru categoria M1 sau M2, după caz, cînd se intenţionează să fie convertit într-un vehicul de categoria respectivă în timpul etapei următoare a unei proceduri de omologare de tip în mai multe etape. 3.19.4. Această opţiune este permisă numai pentru vehiculele incomplete. Astfel de vehicule se identifică printr-un cod de variantă specific furnizat de producătorul vehiculului de bază. 3.19.5. Producătorul atribuie un cod alfanumeric fiecărui tip, fiecărei variante şi versiuni de vehicul, alcătuit din litere romane şi/sau cifre arabe. Utilizarea parantezelor şi a cratimelor este permisă numai dacă acestea nu înlocuiesc o literă sau o cifră. 3.19.6. Întregul cod este denumit: Tip-Variantă-Versiune sau „TVV”. 3.19.7. Un producător poate utiliza acelaşi cod pentru a defini un tip de vehicul atunci cînd acesta se încadrează în două sau mai multe categorii. 3.19.8. Un producător nu utilizează acelaşi cod pentru a defini un tip de vehicul pentru mai mult de o omologare de tip în cadrul aceleiaşi categorii de vehicul. 3.19.9. Numărul de caractere nu depăşeşte: a) 15 pentru codul tipului de vehicul; b) 25 pentru codul unei variante; c) 35 pentru codul unei versiuni. 3.19.10. „TVV” alfanumeric complet nu conţine mai mult de 75 de caractere. 3.19.11. Atunci cînd TVV este utilizat ca un întreg, trebuie să se lase un spaţiu între tip, variantă şi versiune. Exemplu de TVV: 159AF[…spaţiu]0054[…spaţiu] 977K (BE).
4. DEFINIŢII ALE TIPURILOR DE CAROSERIE Tipul de caroserie se indică prin intermediul codurilor. Lista codurilor se aplică în principal vehiculelor complete şi completate. Pentru vehiculele cu destinaţie specială, tipul de caroserie care urmează să fie utilizat este legat de categoria de vehicul. 4.1. Vehicule aparţinînd categoriei M1 4.1.1. AA Berlină – vehicul definit în standardul ISO SM STAS 6689/1:2006, la pct.3.1.1.1, echipat cu cel puţin patru geamuri laterale. 4.1.2. AB Autoturism cu uşă spate rabatabilă – berlină astfel cum se defineşte la pct.1.1 cu hayon în partea din spate a vehiculului. 4.1.3. AC Break – vehicul definit în standardul ISO SM STAS 6689/1:2006, la pct.3.1.1.4. 4.1.4. AD Cupeu – vehicul definit în standardul ISO SM STAS 6689/1:2006, la pct.3.1.1.5. 4.1.5. AE Cabriolet – vehicul definit în standardul ISO SM STAS 6689/1:2006, la pct.3.1.1.6. Cu toate acestea, este posibil ca un cabriolet să nu aibă uşă. 4.1.6. AF Vehicul cu utilizare multiplă – vehicul, altul decît AG şi cele menţionate la AA pînă la AE, destinat transportului persoanelor şi bagajelor acestora sau, ocazional, transportului mărfurilor, într-un singur compartiment. 4.1.7. AG Break (utilitar) – vehicul definit în standardul SM STAS 6689/1:2006, la pct.3.1.1.4.1. Cu toate acestea, compartimentul pentru bagaje trebuie să fie complet separat de compartimentul pentru pasageri. În plus, nu trebuie ca punctul de referinţă al locului conducătorului auto să fie la cel puţin 750 mm deasupra suprafeţei care suportă vehiculul. 4.2. Vehicule aparţinînd categoriei M2 sau M3 4.2.1. CA Vehicul fără etaj – vehicul în care spaţiile prevăzute pentru persoane sînt dispuse pe un singur nivel sau astfel încît să nu reprezinte două niveluri suprapuse. 4.2.2. CB Vehicul cu etaj – vehicul în care spaţiile prevăzute pentru pasageri sînt dispuse, cel puţin parţial, pe două niveluri suprapuse, iar pe platforma superioară nu sînt prevăzute spaţii pentru pasagerii în picioare. 4.2.3. CC Vehicul articulat fără etaj – un vehicul care constă din două sau mai multe secţiuni rigide care se articulează reciproc; compartimentele pentru pasageri din fiecare secţiune comunică, astfel încît pasagerii se pot deplasa liber între ele; secţiunile rigide sînt legate permanent, astfel încît nu pot fi separate decît printr-o operaţiune care implică echipamente ce se găsesc în mod normal doar într-un atelier; fără etaj. 4.2.4. CD Vehicul articulat cu etaj – vehicul care constă din două sau mai multe secţiuni rigide care se articulează reciproc; compartimentele pentru pasageri din fiecare secţiune comunică cel puţin la nivelul uneia dintre platforme, astfel încît pasagerii se pot deplasa liber între secţiuni; secţiunile rigide sînt legate permanent, astfel încît nu pot fi separate decît printr-o operaţiune care implică echipamente ce se găsesc în mod normal doar într-un atelier. 4.2.5. CE Vehicul cu podea coborîtă, fără etaj – vehicul din clasele I, II sau A în care cel puţin 35% din suprafaţa disponibilă pentru pasagerii în picioare (în secţiunea anterioară în cazul vehiculelor articulate) constituie o zonă fără trepte şi are acces la cel puţin o uşă de serviciu; fără etaj. 4.2.6. CF Vehicul cu podea coborîtă, cu etaj – vehicul din clasele I, II sau A în care cel puţin 35% din suprafaţa disponibilă pentru pasagerii în picioare (în secţiunea anterioară în cazul vehiculelor articulate sau pe platforma inferioară în cazul vehiculului cu etaj) constituie o zonă fără trepte şi are acces la cel puţin o uşă de serviciu; cu etaj. 4.2.7. CG Vehicul articulat, cu podea coborîtă, fără etaj – vehicul care combină caracteristicile tehnice ale pct.4.2.3 şi 4.2.5. 4.2.8. CH Vehicul articulat, cu podea coborîtă, cu etaj – vehicul care combină caracteristicile tehnice ale pct.4.2.4 şi 4.2.6. 4.2.9. CI Vehicul fără acoperiş, fără etaj – vehicul cu acoperiş parţial sau fără acoperiş. 4.2.10. CJ Vehicul fără acoperiş, cu etaj – vehicul fără acoperiş deasupra întregului său etaj superior sau deasupra unei părţi a acestuia. 4.2.11. CX Şasiu de autobuz – vehicul incomplet care are doar lonjeroane de şasiu sau ansambluri tubulare, sisteme de propulsie şi axe, care este destinat a fi completat cu caroserie, adaptată la necesităţile operatorului de transport. 4.3. Autovehicule din categoria N1, N2 sau N3 4.3.1. BA Camion – vehicul care este conceput şi construit exclusiv sau în principal pentru transportul de mărfuri. Poate să tracteze şi o remorcă. 4.3.2. BB Van – camion în care compartimentul conducătorului auto şi zona de încărcare se află în cadrul unei singure unităţi. 4.3.3. BC Autotractor pentru semiremorcă – vehicul tractor care este conceput şi construit exclusiv sau în principal pentru a tracta semiremorci. 4.3.4. BD Autoremorcher – vehicul tractor care este conceput şi construit exclusiv pentru a tracta remorci, altele decît semiremorcile. 4.3.5. BE Camionetă pick-up – vehicul a cărui masă maximă nu depăşeşte 3500 kg, în care locurile aşezate şi zona de încărcare nu sînt localizate într-un singur compartiment. 4.3.6. BX Şasiu-cabină sau şasiu-cabină incompletă – vehicul incomplet care are doar o cabină (completă sau parţială), lonjeroane de şasiu, sisteme de propulsie şi axe, care este destinat a fi completat cu caroserie, adaptată la necesităţile operatorului de transport. 4.4. Vehicule din categoria O 4.4.1. DA Semiremorcă – remorcă care este concepută şi construită pentru a fi cuplată la un autotractor pentru semiremorcă sau la un dispozitiv de tractare tip „dolly” şi care transmite o încărcare verticală importantă pe vehiculul tractor sau pe dispozitivul de tractare tip „dolly”. Dispozitivul de cuplare care urmează să fie utilizat pentru o combinaţie de vehicule conţine un pivot şi o şa de cuplare. 4.4.2. DB Remorcă cu proţap – remorcă care are cel puţin două axe, dintre care cel puţin una este directoare: a) echipată cu un dispozitiv de cuplare care are o mobilitate verticală (în raport cu remorca); b) care transmite vehiculului tractor mai puţin de 100 daN sarcină statică verticală. 4.4.3. DC Remorcă cu axă centrală – remorcă în care axa (axele) este (sînt) situată(e) aproape de centrul de greutate al vehiculului (atunci cînd acesta este încărcat cu o greutate uniform repartizată), astfel încît numai o sarcină statică verticală redusă, care nu depăşeşte 10% din sarcina corespunzătoare masei maxime a remorcii, sau o sarcină de 1000 daN (se va lua în considerare valoarea cea mai mică) este transmisă vehiculului tractor. 4.4.4. DE Remorcă cu proţap rigid – remorcă cu o axă sau un grup de axe, echipată cu un proţap care transmite vehiculului tractor o sarcină statică ce nu depăşeşte 4000 daN datorită construcţiei sale, şi care nu corespunde definiţiei unei remorci cu axă centrală. Dispozitivul de cuplare care urmează să fie utilizat pentru o combinaţie de vehicule nu constă într-un pivot şi o şa de cuplare. 4.5. Cifre folosite pentru a completa codurile care urmează să fie utilizate pentru diferite tipuri de caroserie 01 Platformă 02 Obloane rabatabile 03 Furgon 04 Caroserie amenajată cu pereţi izolaţi şi cu echipament pentru a menţine temperatura interioară 05 Caroserie amenajată cu pereţi izolaţi, dar fără echipament pentru a menţine temperatura interioară 06 Cu prelată 07 Caroserie amovibilă (suprastructură interschimbabilă) 08 Vehicul transport containere 09 Vehicule echipate cu cîrlig ridicător 10 Basculantă 11 Cisternă 12 Cisternă destinată transportului de mărfuri periculoase 13 Vehicul transport animale vii 14 Vehicul transport de vehicule 15 Betonieră 16 Vehicul cu pompă pentru beton 17 Vehicul transport de lemn 18 Vehicul de colectat gunoiul 19 Vehicul pentru măturarea şi curăţarea străzilor şi vehicul pentru curăţarea canalizărilor 20 Compresor 21 Vehicul transport ambarcaţiuni 22 Vehicul transport planoare 23 Vehicule pentru vînzarea cu amănuntul sau folosite pentru a expune 24 Vehicul de recuperare 25 Vehicul-scară 26 Camion cu macara (alta decît macaraua mobilă, astfel cum se defineşte la pct.2.7.7) 27 Vehicul cu platformă de lucru aeriană 28 Vehicul cu dispozitiv de forare 29 Remorcă cu podea coborîtă 30 Vehicul transport de geamuri 31 Vehicul pentru stingerea incendiilor 99 Caroserie care nu este inclusă în prezenta listă.” |
