L E G E
privind modificarea articolului 3 din Legea nr.322-XV din 18 iulie 2003
cu privire la declararea complexului "Combinatul de Vinuri
"Cricova" – S.A." drept obiect al patrimoniului
cultural-naţional al Republicii Moldova
nr. 172-XV din 27.05.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.104/545 din 29.06.2004
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Articolul 3 din Legea nr.322-XV din 18 iulie 2003 cu privire la declararea complexului "Combinatul de Vinuri "Cricova" – S.A." drept obiect al patrimoniului cultural-naţional al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.191-195, art.754) va avea următorul cuprins:
"Articolul 3. Statutul de obiect al patrimoniului cultural-naţional
(1) Se atribuie statut de obiect al patrimoniului cultural-naţional următoarelor obiecte ce fac parte din complexul "Cricova":
a) galeriilor carierei de piatră din Cricova şi structurilor subterane (inclusiv sălile de degustare), cu excepţia utilajului pentru producerea spumantelor, a vinurilor, precum şi a mijloacelor circulante;
b) ansamblului construcţiilor terestre cu terenurile aferente şi de peisaj geografic, amplasate în oraşul Cricova;
c) colecţiei unicale de vinuri din toate zonele şi microzonele vinicole ale Republicii Moldova, din alte ţări, avînd valoare istorico-culturală şi reflectînd tradiţiile naţionale şi internaţionale de vinificaţie.
(2) Delimitarea galeriilor carierei de piatră, a structurilor subterane (inclusiv sălile de degustare), a terenurilor aferente şi de peisaj geografic, inventarierea construcţiilor terestre şi a vinurilor de colecţie se efectuează de o comisie de specialişti, instituită de Guvern în conformitate cu legislaţia în vigoare."
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 27 mai 2004. | |
Nr.172-XV. |