L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii nr.1453-XV
din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat
nr. 17-XVI din 15.02.2008
Monitorul Oficial nr.57-60/189 din 21.03.2008
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Legea nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.154-157, art.1209), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 15, alineatul (1) se completează cu litera f) cu următorul cuprins:
“f) refuz repetat, nemotivat, de a permite membrilor comisiei de control, aprobate de către Ministerul Justiţiei, accesul în biroul notarului pentru efectuarea controalelor şi/sau refuz repetat, nemotivat, de a prezenta actele solicitate de aceştia.”
2. La articolul 23, alineatul (2) se exclude, iar alineatul (1) devine alineat unic.
3. La articolul 24 alineatul (2), după litera b) se introduce litera b1) cu următorul cuprins:
“b1) suspendarea activităţii notariale;”
4. Articolul 28:
la alineatul (3), textul “respectarea orelor de program etc. Controlul se efectuează o dată în 2 ani.” se substituie prin textul “respectarea orelor de program. Controlul activităţii notariale se efectuează în baza regulamentului aprobat de către Ministerul Justiţiei. Controlul se efectuează o dată la 2 ani.”
alineatul (5) se completează în final cu textul: “Pentru acţiunile prevăzute la art.15 alin.(1) lit.f) din prezenta lege, Ministerul Justiţiei este în drept să dispună în mod unilateral suspendarea activităţii notarului.”
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 15 februarie 2008. | |
Nr.17-XVI. |