BANCA NAŢIONALĂ
        Hotărîre privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la
        efectuarea decontărilor valutare în urma tranzacţiilor
        încheiate la Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei cu
                     participarea nerezidenţilor

                        Nr.195  din  05.08.2004

      Monitorul Oficial al R.Moldova nr.138-146/287 din 13.08.2004

                                * * *

    Întru executarea  prevederilor  art.4, 11 şi 51 din Legea cu privire
la  Banca  Naţională a Moldovei (nr.548-XIII din 21.07.1995),  Legii  cu
privire  la  bursele de mărfuri (nr.1117-XIII din 26.02.1997), luînd  în
considerare  prevederile  Statutului  Bursei  Universale  de  Mărfuri  a
Moldovei  (nr.1/2002-A  din 01.08.2002), Normele provizorii  ale  Bursei
Universale   de  Mărfuri  a  Moldovei  (nr.4/2002-A  din  24.09.2002  cu
modificările   şi   completările  ulterioare),  Regulamentului   privind
reglementarea  valutară  pe teritoriul Republicii Moldova (aprobat  prin
hotărîrea  Consiliului  de administraţie al Băncii Naţionale a  Moldovei
din  13.01.1994,  proces-verbal  nr.2, cu modificările  şi  completările
ulterioare),   în  scopul  creării  condiţiilor  corespunzătoare  pentru
promovarea  efectuării tranzacţiilor de comerţ exterior prin intermediul
licitaţiilor  la bursa de mărfuri, Consiliul de administraţie al  Băncii
Naţionale a Moldovei
                              HOTĂRĂŞTE:
    I. Se aprobă  Instrucţiunea  cu privire la  efectuarea  decontărilor
valutare  în urma tranzacţiilor încheiate la Bursa Universală de Mărfuri
a Moldovei cu participarea nerezidenţilor (se anexează).
    II. Se abrogă  următoarele hotărîri ale Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei:
    a) nr.46 din  27.02.2003 "Cu privire la unele aspecte de efectuare a
decontărilor  pentru  tranzacţiile de export/import  încheiate la  Bursa
Universală  de  Mărfuri  a Moldovei" (Monitorul  Oficial  al  Republicii
Moldova, 2003, nr.30-34, art.52);
    b) nr.323 din   18.12.2003   "Privind  modificarea  şi   completarea
hotărîrii  Consiliului  de administraţie al Băncii Naţionale a  Moldovei
nr.46  din  27.02.2003  "Cu  privire la unele  aspecte  de  efectuare  a
decontărilor  pentru  tranzacţiile de export/import  încheiate la  Bursa
Universală de  Mărfuri  a Moldovei" " (Monitorul Oficial  al  Republicii
Moldova, 2003, nr.254-261, art.380).
    III. Controlul  asupra  executării  prezentei hotărîri  se  pune  în
sarcina Departamentului operaţiuni valutare şi relaţii externe.
    IV. Prezenta  hotărîre  intră în vigoare în termen de 5 zile  de  la
data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    Vicepreşedintele
    Consiliului de administraţie
    al Băncii Naţionale a Moldovei                      Dumitru URSU

    Chişinău, 5 august 2004.
    Nr.195.

                                                    APROBATĂ
                                            prin hotărîrea Consiliului
                                            de administraţie al
                                            Băncii Naţionale a Moldovei
                                            nr.195 din 5 august 2004

                            Instrucţiunea
        cu privire la efectuarea decontărilor valutare în urma
        tranzacţiilor încheiate la Bursa Universală de Mărfuri
              a Moldovei cu participarea nerezidenţilor

                        I. DISPOZIŢII GENERALE

    1.1. Instrucţiunea cu privire la efectuarea decontărilor valutare în
urma  tranzacţiilor încheiate la Bursa Universală de Mărfuri a  Moldovei
cu  participarea  nerezidenţilor  (în continuare -  Instrucţiunea)  este
elaborată  în  baza  Legii  cu privire la  Banca  Naţională  a  Moldovei
(nr.548-XIII   din   21.07.1995),  Legii  privind  bursele  de   mărfuri
(nr.1117-XIII   din  26.02.1997),  Legii  cu  privire  la  reglementarea
repatrierii  de  mijloace  băneşti, mărfuri şi  servicii  provenite  din
tranzacţiile  economice  externe (nr.1466-XIII din 29.01.1998),  Codului
civil (nr.1107-XV din 06.06.2002), a altor acte normative ale Republicii
Moldova,   a   Statutului  Bursei  Universale  de  Mărfuri  a   Moldovei
(nr.1/2002-A  din  01.08.2002)  şi  a  Normelor  provizorii  ale  Bursei
Universale   de  Mărfuri  a  Moldovei  (nr.4/2002-A  din  24.09.2002  cu
modificările şi completările ulterioare).
    1.2. Prezenta Instrucţiune reglementează:
    a) particularităţile  efectuării  decontărilor  în  urma  realizării
contractelor bursiere care prevăd exportul/importul mărfurilor,  şi prin
urmare în care una dintre părţi ale contractului este nerezident;
    b) modul de efectuare  a controlului asupra repatrierii  mijloacelor
băneşti/mărfurilor   în   urma  realizării  contractelor   bursiere   de
export/import.
    1.3. În sensul  prezentei  Instrucţiuni  se  utilizează  următoarele
noţiuni:
    broker - persoană   juridică   obiectul  activităţii   căreia   este
intermedierea bursieră la Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei;
    bursă (BUMM) - Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei;
    contract bursier  -  contract  de  vînzare/cumpărare  a  mărfurilor,
inclusiv  contractul  forward cu avansare, înregistrat la bursă în  care
una  dintre  părţi este nerezident, încheiat de către  participanţii  la
comerţul bursier în procesul licitaţiilor la bursă;
    contract bursier   de   export   -  contractul   bursier   în   care
vînzătorul-exportator este rezident, iar cumpărătorul este nerezident;
    contract bursier   de   import   -  contractul   bursier   în   care
cumpărătorul-importator este rezident, iar vînzătorul este nerezident;
    contract bursier  forward  cu avansare - contract bursier  al  cărui
obiect  îl  reprezintă  marfa, achitarea căreia se efectuează  în  avans
conform graficului prevăzut în contract;
    contract de intermediere  -  contract prin care brokerul  se  obligă
faţă  de  client  (rezident/nerezident)  să  acţioneze  în  calitate  de
intermediar  la  încheierea contractelor bursiere între acest client  şi
contraparte fără a participa la efectuarea decontărilor;
    contract de mandat     -     contract    prin     care     mandantul
(rezident/nerezident)   împuterniceşte   brokerul  (mandatar)   de   a-l
reprezenta la încheierea contractelor bursiere, iar mandatarul se obligă
să acţioneze în numele şi pe contul mandantului;
    contract de comision  - contract prin care brokerul (comisionar)  se
obligă  să  încheie  contracte bursiere în nume propriu, dar  pe  contul
comitentului   (rezident),   iar  acesta  să  plătească  o   remuneraţie
(comision);
    contract de dealing  - contract bursier încheiat de către broker  în
cadrul activităţii de dealer, adică în nume şi pe cont propriu;
    contul bursei  -  contul  BUMM  deschis la o  bancă  autorizată  din
Republica   Moldova   prin  care  se  efectuează  decontările  în   baza
contractelor bursiere;
    dealer - broker  sau  alt  membru al bursei  care  încheie  contract
bursier în nume şi pe cont propriu.
    1.4. La bursă contractele  de export/import al mărfurilor se încheie
atît de către dealeri, cît şi de către brokeri.
    1.5. Brokerul  reprezintă  interesele clienţilor săi  (rezidenţi  şi
nerezidenţi) şi încheie la bursă contracte bursiere:
    a) în numele  şi pe contul clientului, în nume propriu şi pe  contul
clientului (activitatea de broker);
    b) în nume propriu şi pe cont propriu (activitatea de dealer).
    1.6. În cadrul activităţii de broker, brokerul acţionează la BUMM în
baza următoarelor contracte încheiate cu clienţii săi:
    a) în cazul reprezentării   intereselor   rezidenţilor  -  în   baza
contractelor de intermediere, de mandat, de comision;
    b) în cazul reprezentării   intereselor  nerezidenţilor  -  în  baza
contractelor de intermediere şi de mandat.
    1.7. În cazul  contractelor bursiere de export rezidentul-exportator
şi  nerezidentul-cumpărător pot fi reprezentaţi de către brokerii lor în
modul următor:
    Rezidentul-exportator     este    reprezentat    de     intermediar,
nerezidentul-cumpărător - de un alt intermediar.
    Rezidentul-exportator     este    reprezentat    de     intermediar,
nerezidentul-cumpărător - de mandatar.
    Rezidentul-exportator      este     reprezentat     de     mandatar,
nerezidentul-cumpărător - de intermediar.
    Rezidentul-exportator      este     reprezentat     de     mandatar,
nerezidentul-cumpărător - de un alt mandatar.
    Rezidentul-comitent  este  reprezentat de  comisionar  (exportator),
nerezidentul-cumpărător - de intermediar.
    Rezidentul-comitent  este  reprezentat de  comisionar  (exportator),
nerezidentul-cumpărător - de mandatar.
    Rezidentul-exportator   este  dealer,  nerezidentul-cumpărător  este
reprezentat de intermediar.
    Rezidentul-exportator   este  dealer,  nerezidentul-cumpărător  este
reprezentat de mandatar.
    1.8. În cazul  contractelor bursiere de import rezidentul-importator
şi  nerezidentul-vînzător  pot fi reprezentaţi de către brokerii lor  în
modul următor:
    Rezidentul-importator     este    reprezentat    de     intermediar,
nerezidentul-vînzător - de un alt intermediar.
    Rezidentul-importator     este    reprezentat    de     intermediar,
nerezidentul-vînzător - de mandatar.
    Rezidentul-importator      este     reprezentat     de     mandatar,
nerezidentul-vînzător - de intermediar.
    Rezidentul-importator      este     reprezentat     de     mandatar,
nerezidentul-vînzător - de un alt mandatar.
    Rezidentul-comitent  este  reprezentat de  comisionar  (importator),
nerezidentul-vînzător - de intermediar.
    Rezidentul-comitent  este  reprezentat de  comisionar  (importator),
nerezidentul-vînzător - de mandatar.
    Rezidentul-importator   este   dealer,  nerezidentul-vînzător   este
reprezentat de intermediar.
    Rezidentul-importator   este   dealer,  nerezidentul-vînzător   este
reprezentat de mandatar.
    1.9. Dacă altceva  nu este stipulat expres, în cazurile  specificate
mai  sus  se  admite  efectuarea decontărilor în  valută  străină  între
rezidenţi  şi nerezidenţi (cumpărători/vînzători)  conform  contractelor
bursiere  cu transferarea mijloacelor în valută străină prin intermediul
conturilor  în valută străină ale brokerilor şi/sau  contului în  valută
străină al bursei deschise la una din băncile din Republica Moldova.
    Transferarea  mijloacelor băneşti se efectuează conform prevederilor
prezentei Instrucţiuni.
    1.10. Dacă brokerul   reprezintă  cumpărătorul/vînzătorul  în   baza
contractului  de  mandat,  dar nu participă la  efectuarea  decontărilor
conform  contractelor  bursiere, atunci se aplică prevederile  prezentei
Instrucţiuni     pentru     cazurile    cînd     brokerul     reprezintă
cumpărătorul/vînzătorul în baza contractului de intermediere.
    1.11. În cazul în care brokerul acţionează în calitate de comisionar
în baza contractului de comision încheiat cu nerezidentul, drepturile şi
obligaţiunile  conform contractului bursier apar la  brokerul-comisionar
şi  transferarea  mijloacelor  respective  în valută  străină  poate  fi
efectuată  doar între brokerul-comisionar şi nerezidentul-comitent,  iar
transferurile  brokerul nerezidentului - bursa - (brokerul rezidentului)
- rezident se efectuează numai în lei moldoveneşti.
    Transferarea  mijloacelor  în valută străină se  efectuează  conform
prevederilor prezentei Instrucţiuni.
    1.12. Controlul  asupra  repatrierii  mijloacelor  băneşti  în  urma
exportului  efectuat în baza contractului bursier de export urmează a fi
efectuat  în  conformitate  cu prevederile Instrucţiunii cu  privire  la
controlul  asupra repatrierii mijloacelor băneşti provenite din exportul
de  mărfuri  (aprobată  prin hotărîrea Consiliului de  administraţie  al
Băncii  Naţionale  a Moldovei nr.136 din 22.05.1998, cu modificările  şi
completările  ulterioare),  ţinînd cont de  particularităţile  prezentei
Instrucţiuni.
    1.13. Plăţile  pentru  importul  de  mărfuri  în  baza  contractului
bursier   de  import  şi  controlul  asupra  repatrierii  mărfurilor  în
rezultatul   efectuării   acestor  plăţi  urmează  a  fi  efectuate   în
conformitate cu prevederile Instrucţiunii cu privire la controlul asupra
plăţilor  pentru importul de mărfuri, servicii (aprobată prin  hotărîrea
Consiliului  de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.136  din
22.05.1998,  cu modificările şi completările ulterioare), ţinînd cont de
particularităţile prezentei Instrucţiuni.
    1.14. Obligaţiunea  repatrierii  mijloacelor  băneşti/mărfurilor  în
cazul    tranzacţiilor   de   export/import   îi   revine   rezidentului
(vînzătorului-exportator  / cumpărătorului-importator) în numele  căruia
este încheiat contractul bursier.

       II. DECONTĂRILE CONFORM TRANZACŢIILOR BURSIERE DE EXPORT
             ŞI EFECTUAREA CONTROLULUI ASUPRA REPATRIERII

    2.1.Contract de intermediere
    Rezidentul-exportator     este    reprezentat    de     intermediar.
Nerezidentul-cumpărător  este  reprezentat  de un  alt  intermediar  sau
mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-exportator <-- bursa <-- nerezident-cumpărător;
    b) rezident-exportator    <--   bursa   <--   broker-mandatar    <--
nerezident-cumpărător.
    2.1.1. Contractul  bursier  de export este încheiat în numele şi  pe
contul rezidentului-exportator, pe de o parte, şi în numele şi pe contul
nerezidentului-cumpărător, pe de altă parte.
    2.1.2. Dacă nerezidentul    este    reprezentat   de    intermediar,
nerezidentul transferă mijloacele băneşti direct în contul bursei.
    Dacă nerezidentul   este   reprezentat  de  mandatar,   nerezidentul
transferă  mijloacele  băneşti în contul mandatarului său sau în  contul
bursei.
    La efectuarea  transferului nerezidentul face referire că transferul
se  efectuează  în baza contractului bursier, indicînd numărul  şi  data
acestuia.
    2.1.3. Dacă mijloacele  au  fost transferate în contul  mandatarului
nerezidentului,  pentru  a  transfera aceste mijloace în  contul  bursei
mandatarul  prezintă băncii sale dispoziţia de plată, precum şi  copiile
(legalizate   de   către  bursă)  contractului  bursier  de  export   şi
contractului de mandat.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia  plăţii
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   exportatorului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  nerezidentului" pentru "denumirea mărfii cumpărate" în  baza
contractului  bursier de export "nr. şi data" şi contractului de  mandat
"nr.  şi  data"." În cazul contractului bursier forward cu  avansare  la
indicarea numărului şi datei contractului se specifică că acesta este un
contract forward cu avansare la export.
    2.1.4. Banca   care   deserveşte   mandatarul   nerezidentului,   la
efectuarea  transferului mijloacelor băneşti din contul mandatarului  în
favoarea  bursei în dispoziţia de plată printre alte date, de  asemenea,
face înscrierea menţionată la p.2.1.3. al prezentei Instrucţiuni.
    2.1.5. În rezultatul încheierii la bursă a tranzacţiei, exportatorul
prezintă  băncii  sale  contractul bursier de export  şi  declaraţia  de
repatriere  în  baza căreia se va efectua controlul  asupra  repatrierii
mijloacelor   băneşti.  În  punctul  6  al  declaraţiei  de   repatriere
exportatorul  urmează  să indice "Contract bursier de export" sau,  după
caz, "Contract bursier forward cu avansare la export".
    2.1.6. Pentru  efectuarea transferului în favoarea exportatorului al
mijloacelor băneşti primite de la nerezident/mandatarul  nerezidentului,
bursa  prezintă  la  banca  sa dispoziţia de plată,  precum  şi  copiile
(legalizate   de   către  bursă)  contractului  bursier  de  export   şi
declaraţiei vamale de export la tranzacţia respectivă.
    În cazul tranzacţiei   forward   cu  avansare  drept   bază   pentru
efectuarea   fiecărui  transfer  către  exportator  serveşte  contractul
bursier  forward  cu avansare copia căruia (legalizată de  către  bursă)
bursa o prezintă la banca sa. Pentru transferarea ultimei plăţi, primite
de   la   nerezident/mandatarul  lui  conform  graficului  prevăzut   în
contractul  menţionat,  bursa  de  asemenea  prezintă  băncii  şi  copia
(legalizată  de către bursă) declaraţiei vamale de export la  tranzacţia
respectivă.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   exportatorului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  nerezidentului" pentru "denumirea mărfii exportate" în  baza
contractului  bursier  de  export "nr. şi data", declaraţiei  vamale  de
export  "nr.  şi  data"."  În  cazul  contractului  bursier  forward  cu
avansare:  (i) la indicarea numărului şi datei contractului se specifică
că  acesta este un contract bursier forward cu avansare la export,  (ii)
numărul  şi  data declaraţiei vamale de export se indică cel  tîrziu  la
data  transferării  în favoarea exportatorului a ultimei plăţi,  primite
conform graficului prevăzut în contractul bursier.
    2.1.7. Banca  care  deserveşte  bursa,  la  efectuarea  transferului
mijloacelor  băneşti  din  contul bursei în favoarea  exportatorului  în
dispoziţia  de  plată  printre alte date, de asemenea,  face  înscrierea
menţionată la p.2.1.6. al prezentei Instrucţiuni.
    2.1.8. La primirea   mijloacelor   băneşti,   banca   exportatorului
înregistrează   aceste  mijloace  în  contul  exportatorului,   verifică
existenţa  înscrierii indicate la p.2.1.6. al prezentei Instrucţiuni  şi
indică în punctul 8.2 al declaraţiei de repatriere respective informaţia
necesară privind încasarea mijloacelor băneşti în contul exportatorului.

    2.2. Contract de mandat
    Rezidentul-exportator      este     reprezentat     de     mandatar.
Nerezidentul-cumpărător este reprezentat de intermediar sau mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-exportator    <--   broker-mandatar   <--   bursa    <--
nerezident-cumpărător;
    b) rezident-exportator    <--   broker-mandatar   <--   bursa    <--
broker-mandatar <-- nerezident-cumpărător.
    2.2.1. Contractul  bursier  de export este încheiat în numele şi  pe
contul rezidentului-exportator, pe de o parte, şi în numele şi pe contul
nerezidentului-cumpărător, pe de altă parte.
    2.2.2. Dacă nerezidentul    este    reprezentat   de    intermediar,
nerezidentul transferă mijloacele băneşti în contul bursei.
    Dacă nerezidentul   este   reprezentat  de  mandatar,   nerezidentul
transferă  mijloacele  băneşti în contul mandatarului său sau în  contul
bursei.
    La efectuarea  transferului nerezidentul face referire că transferul
se  efectuează  în baza contractului bursier, indicînd numărul  şi  data
acestuia.
    2.2.3. Dacă mijloacele  au  fost transferate în contul  mandatarului
nerezidentului,  pentru  a  transfera aceste mijloace în  contul  bursei
mandatarul  nerezidentului  prezintă  băncii sale dispoziţia  de  plată,
precum  şi  copiile (legalizate de către bursă) contractului bursier  de
export şi contractului de mandat.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia   de  plată  în  rubrica  referitoare  la   conţinutul
operaţiunii,  urmează  a fi efectuată următoarea înscriere:  "Transferul
către  "denumirea exportatorului" al mijloacelor băneşti încasate de  la
"denumirea  nerezidentului" pentru "denumirea mărfii cumpărate" în  baza
contractului  bursier de export "nr. şi data" şi contractului de  mandat
"nr.  şi  data"." În cazul contractului bursier forward cu  avansare  la
indicarea numărului şi datei contractului se specifică că acesta este un
contract forward cu avansare la export.
    2.2.4. Banca   care   deserveşte   mandatarul   nerezidentului,   la
efectuarea  transferului mijloacelor băneşti din contul mandatarului  în
favoarea  bursei în dispoziţia de plată printre alte date, de  asemenea,
face înscrierea menţionată la p.2.2.3. al prezentei Instrucţiuni.
    2.2.5. În rezultatul  încheierii la bursă a tranzacţiei exportatorul
prezintă  băncii  sale  contractul bursier de export  şi  declaraţia  de
repatriere  în  baza căreia se va efectua controlul  asupra  repatrierii
mijloacelor   băneşti.  În  punctul  6  al  declaraţiei  de   repatriere
exportatorul  urmează  să indice "Contract bursier de export" sau,  după
caz "Contract bursier forward cu avansare la export".
    2.2.6. Pentru   efectuarea  transferului  în  favoarea  mandatarului
exportatorului     al     mijloacelor    băneşti    primite    de     la
nerezident/mandatarul   nerezidentului,  bursa  prezintă  la  banca   sa
dispoziţia  de  plată,  precum şi copiile (legalizate  de  către  bursă)
contractului  de  mandat, contractului bursier de export şi  declaraţiei
vamale de export la tranzacţia respectivă.
    În cazul tranzacţiei   forward   cu  avansare  drept   bază   pentru
efectuarea  fiecărui  transfer  menţionat  serveşte  contractul  bursier
forward  cu avansare şi, dacă nerezidentul este reprezentat de mandatar,
-   contractul  de  mandat  la  tranzacţia  respectivă  copiile   cărora
(legalizate  de  către  bursă)  bursa le prezintă la  banca  sa.  Pentru
transferarea  ultimei  plăţi,  primite de la  nerezident/mandatarul  lui
conform  graficului prevăzut în contractul menţionat, bursa de  asemenea
prezintă  băncii şi copia (legalizată de către bursă) declaraţiei vamale
de export la tranzacţia respectivă.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   exportatorului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  nerezidentului" pentru "denumirea mărfii exportate" în  baza
contractului  de  mandat "nr. şi data", contractului bursier  de  export
"nr.  şi data" şi declaraţiei vamale de export "nr. şi data"." În  cazul
contractului  bursier forward cu avansare: (i) la indicarea numărului şi
datei  contractului  se  specifică, că acesta este un  contract  bursier
forward  cu avansare la export, (ii) numărul şi data declaraţiei  vamale
de  export  se  indică  cel  tîrziu la  data  transferării  în  favoarea
exportatorului/mandatarului   lui  a  ultimei  plăţi,  primite   conform
graficului prevăzut în contractul bursier.
    2.2.7. Banca  care  deserveşte  bursa,  la  efectuarea  transferului
mijloacelor   băneşti   din  contul  bursei  în  favoarea   mandatarului
exportatorului  în  dispoziţia de plată printre alte date, de  asemenea,
face înscrierea menţionată la p.2.2.6. al prezentei Instrucţiuni.
    2.2.8. Pentru  efectuarea transferului în favoarea exportatorului al
mijloacelor  băneşti primite de la BUMM mandatarul prezintă băncii  sale
dispoziţia  de  plată,  precum şi copiile (legalizate  de  către  bursă)
contractului bursier de export, contractului de mandat.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea  exportatorului" al mijloacelor băneşti încasate de la  bursă
pentru  "denumirea mărfii exportate" în baza contractului de mandat "nr.
şi  data",  contractului  bursier de export "nr. şi  data",  declaraţiei
vamale  de export "nr. şi data"." În cazul contractului bursier  forward
cu  avansare:  (i)  la  indicarea numărului  şi  datei  contractului  se
specifică  că  acesta  este un contract bursier forward cu  avansare  la
export,  (ii) numărul şi data declaraţiei vamale de export se indică cel
tîrziu  la data transferării în favoarea exportatorului a ultimei plăţi,
primite conform graficului prevăzut în contractul bursier.
    2.2.9. Banca   care   deserveşte   mandatarul   exportatorului,   la
efectuarea  transferului mijloacelor băneşti din contul mandatarului  în
favoarea  exportatorului  în dispoziţia de plată printre alte  date,  de
asemenea,   face   înscrierea  menţionată  la  p.2.2.8.   al   prezentei
Instrucţiuni.
    2.2.10. La primirea   mijloacelor   băneşti,  banca   exportatorului
înregistrează   aceste  mijloace  în  contul  exportatorului,   verifică
existenţa înscrierii indicate la punctul 2.2.8 al prezentei Instrucţiuni
şi  indică  în  punctul  8.2 al  declaraţiei  de  repatriere  respective
informaţia  necesară  privind  încasarea mijloacelor băneşti  în  contul
exportatorului.

    2.3. Contract de comision
    Rezidentul-comitent    este   reprezentat   de   către   comisionar.
Nerezidentul-cumpărător este reprezentat de intermediar sau mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-comitent  <--  broker-comisionar (exportator) <--  bursa
<-- nerezident-cumpărător;
    b) rezident-comitent <-- broker-comisionar(exportator) <-- bursa <--
broker-mandatar <-- nerezident-cumpărător.
    2.3.1. Contractul   bursier  de  export  este  încheiat  în   numele
comisionarului-exportator,  dar pe contul rezidentului-comitent, pe de o
parte,  şi în numele şi pe contul nerezidentului-cumpărător, pe de  altă
parte.
    2.3.2. Dacă nerezidentul    este    reprezentat   de    intermediar,
nerezidentul transferă mijloacele băneşti în contul bursei.
    Dacă nerezidentul   este   reprezentat  de  mandatar,   nerezidentul
transferă  mijloacele  băneşti în contul mandatarului său sau în  contul
bursei.
    La efectuarea  transferului nerezidentul face referire că transferul
se  efectuează  în baza contractului bursier, indicînd numărul  şi  data
acestuia.
    2.3.3. Dacă mijloacele  au  fost transferate în contul  mandatarului
nerezidentului,  pentru  a  transfera aceste mijloace în  contul  bursei
mandatarul  prezintă băncii sale dispoziţia de plată, precum şi  copiile
(legalizate   de   către  bursă)  contractului  bursier  de  export   şi
contractului de mandat.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   comisionarului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  nerezidentului" pentru "denumirea mărfii cumpărate" în  baza
contractului  bursier de export "nr. şi data" şi contractului de  mandat
"nr.  şi  data"." În cazul contractului bursier forward cu  avansare  la
indicarea numărului şi datei contractului se specifică că acesta este un
contract forward cu avansare la export.
    2.3.4. Banca   care   deserveşte   mandatarul   nerezidentului,   la
efectuarea  transferului mijloacelor băneşti din contul mandatarului  în
favoarea  bursei în dispoziţia de plată printre alte date, de  asemenea,
face înscrierea menţionată la p.2.3.3. al prezentei Instrucţiuni.
    2.3.5. În rezultatul    încheierii    la   bursă   a    tranzacţiei,
comisionarul-exportator  prezintă  băncii  sale  contractul  bursier  de
export  şi  declaraţia  de  repatriere  în baza  căreia  se  va  efectua
controlul  asupra  repatrierii  mijloacelor  băneşti. În  punctul  6  al
declaraţiei  de  repatriere  comisionarul urmează  să  indice  "Contract
bursier  de export" sau, după caz, "Contract bursier forward cu avansare
la export".
    2.3.6. Pentru  efectuarea transferului în favoarea comisionarului al
mijloacelor băneşti primite de la nerezident/mandatarul  nerezidentului,
bursa  prezintă  la  banca  sa dispoziţia de plată,  precum  şi  copiile
(legalizate   de   către  bursă)  contractului  bursier  de  export   şi
declaraţiei vamale de export la tranzacţia respectivă.
    În cazul tranzacţiei   forward   cu  avansare  drept   bază   pentru
efectuarea   fiecărui  transfer  către  comisionar  serveşte  contractul
bursier  forward  cu avansare, copia căruia (legalizată de către  bursă)
bursa o prezintă la banca sa. Pentru transferarea ultimei plăţi, primite
de   la   nerezident/mandatarul  lui  conform  graficului  prevăzut   în
contractul  menţionat,  bursa  de  asemenea  prezintă  băncii  şi  copia
(legalizată  de către bursă) declaraţiei vamale de export la  tranzacţia
respectivă.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   comisionarului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  nerezidentului" pentru "denumirea mărfii exportate" în  baza
contractului  bursier  de export "nr. şi data" şi declaraţiei vamale  de
export  "nr.  şi  data"."  În  cazul  contractului  bursier  forward  cu
avansare:  (i) la indicarea numărului şi datei contractului se specifică
că  acesta este un contract bursier forward cu avansare la export,  (ii)
numărul  şi  data declaraţiei vamale de export se indică cel  tîrziu  la
data  transferării  în favoarea comisionarului a ultimei plăţi,  primite
conform graficului prevăzut în contractul bursier.
    2.3.7. Banca  care  deserveşte  bursa,  la  efectuarea  transferului
mijloacelor  băneşti  din  contul bursei în favoarea  comisionarului  în
dispoziţia  de  plată  printre alte date, de asemenea,  face  înscrierea
menţionată la p.2.3.6. al prezentei Instrucţiuni.
    2.3.8. La primirea   mijloacelor  în  contul  comisionarului   banca
comisionarului  înregistrează aceste mijloace în contul  comisionarului,
verifică  existenţa  înscrierii indicate la punctul 2.3.6. al  prezentei
Instrucţiuni  şi  indică  în punctul 8.2 al  declaraţiei  de  repatriere
respective  informaţia necesară privind încasarea mijloacelor băneşti în
contul comisionarului.
    2.3.9. Pentru   a   transfera  mijloacele  în  contul   comitentului
comisionarul prezintă băncii sale dispoziţia de plată, precum şi copiile
(legalizate de către bursă) contractului bursier de export la tranzacţia
respectivă şi contractului de comision.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea  comitentului"  al mijloacelor băneşti încasate de  la  bursă
pentru  "denumirea  mărfii  exportate" în baza contractului  bursier  de
export  "nr.  şi  data",  contractului  de comision  "nr.  şi  data"  şi
declaraţiei vamale de export "nr. şi data"."
    Transferul mijloacelor  băneşti din contul comisionarului în  contul
comitentului  se efectuează în valuta în care a fost încasată în  contul
comisionarului sau în lei moldoveneşti, dacă părţile au convenit astfel.
    2.3.10. Banca    care   deserveşte   comisionarul,   la   efectuarea
transferului  mijloacelor băneşti din contul comisionarului în  favoarea
comitentului în dispoziţia de plată printre alte date, de asemenea, face
înscrierea menţionată la p.2.3.9. al prezentei Instrucţiuni.
    2.3.11. La primirea    mijloacelor   băneşti,   banca   comitentului
înregistrează aceste mijloace în contul comitentului.

    2.4. Contract de dealing
    Rezidentul-exportator   este  dealer.  Nerezidentul-cumpărător  este
reprezentat de intermediar sau mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) dealer-exportator <-- bursa <-- nerezident-cumpărător;
    b) dealer-exportator    <--    bursa   <--    broker-mandatar    <--
nerezident-cumpărător.
    2.4.1. Contractul  bursier  de export este încheiat în numele şi  pe
contul  dealerului-exportator, pe de o parte, şi în numele şi pe  contul
nerezidentului-cumpărător, pe de altă parte.
    2.4.2. Participanţii la efectuarea decontărilor urmează să procedeze
conform prevederilor punctelor 2.1.2.-2.1.8 din prezenta Instrucţiune.

      III. DECONTĂRILE CONFORM TRANZACŢIILOR BURSIERE DE IMPORT
             ŞI EFECTUAREA CONTROLULUI ASUPRA REPATRIERII

    3.1. Contract de intermediere
    Rezidentul-importator     este    reprezentat    de     intermediar.
Nerezidentul-vînzător   este  reprezentat  de  un  alt  intermediar  sau
mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-importator --> bursa --> nerezident-vînzător;
    b) rezident-importator    -->   bursa   -->   broker-mandatar    -->
nerezident-vînzător.
    3.1.1. Contractul  bursier  de import este încheiat în numele şi  pe
contul rezidentului-importator, pe de o parte, şi în numele şi pe contul
nerezidentului-vînzător, pe de altă parte.
    3.1.2. În rezultatul încheierii la bursă a tranzacţiei, importatorul
efectuează  transferul pentru import în contul bursei. În acest scop  el
prezintă  băncii sale contractul bursier de import, cartela de plată  şi
dispoziţia  de  plată.  În punctul 6 al cartelei de  plată  importatorul
urmează  să indice "Contract bursier de import" sau, după caz, "Contract
bursier forward cu avansare la import".
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia  plăţii
urmează  a  fi efectuată înscrierea: "Plată pentru  importul  "denumirea
mărfii"   în  baza  contractului  bursier  de  import  "nr.  şi   data".
Destinatarul  plăţii  "denumirea  nerezidentului"  şi  "datele  necesare
pentru  efectuarea transferului"." În cazul contractului bursier forward
cu avansare la indicarea numărului şi datei contractului se specifică că
acesta este un contract bursier forward cu avansare la import.
    3.1.3. Banca  importatorului la efectuarea transferului  mijloacelor
băneşti  din  contul  importatorului în contul bursei în  dispoziţia  de
plată  printre  alte  date, de asemenea, face înscrierea  menţionată  la
p.3.1.2. al prezentei Instrucţiuni.
    3.1.4. Bursa efectuează transferul mijloacelor băneşti primite de la
importator:  (i) în favoarea nerezidentului-vînzător, dacă  nerezidentul
este  reprezentat  de  intermediar, sau (ii)  în  favoarea  mandatarului
nerezidentului, dacă nerezidentul este reprezentat de mandatar.
    Pentru efectuarea transferului menţionat, bursa prezintă la banca sa
dispoziţia  de  plată,  precum şi copiile (legalizate  de  către  bursă)
declaraţiei  vamale  de  import, ale contractului bursier de  import  şi
(dacă  nerezidentul este reprezentat de mandatar) contractului de mandat
la tranzacţia respectivă.
    În cazul tranzacţiei   forward   cu  avansare  drept   bază   pentru
efectuarea  fiecărui  transfer  menţionat  serveşte  contractul  bursier
forward cu avansare şi, dacă nerezidentul este reprezentat de mandatar -
contractul de mandat la tranzacţia respectivă copiile cărora (legalizate
de  către  bursă)  bursa le prezintă la banca  sa.  Pentru  transferarea
ultimei  plăţi, primite de la importator conform graficului prevăzut  în
contractul  menţionat,  bursa  de  asemenea  prezintă  băncii  şi  copia
(legalizată  de către bursă) declaraţiei vamale de import la  tranzacţia
respectivă.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    Dacă transferul   se   efectuează  în  favoarea  nerezidentului   în
dispoziţia de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii, urmează
a  fi  efectuată următoarea înscriere: "Transferul mijloacelor  băneşti,
primite  de  la  "denumirea importatorului",  pentru  "denumirea  mărfii
importate"  în conformitate cu declaraţia vamală de import "nr. şi data"
şi contractul bursier de import "nr. şi data"."
    Dacă transferul    se    efectuează   în    favoarea    mandatarului
nerezidentului   în  dispoziţia  de  plată  în  rubrica  referitoare  la
destinaţia   plăţii,  urmează  a  fi  efectuată  următoarea   înscriere:
"Transferul    mijloacelor    băneşti,   primite   de   la    "denumirea
importatorului",  pentru "denumirea mărfii importate" în conformitate cu
declaraţia  vamală de import "nr. şi data", contractul bursier de import
"nr. şi data" şi contractul de mandat "nr. şi data"."
    În cazul contractului  bursier forward cu avansare în dispoziţia  de
plată:  (i) la indicarea numărului şi datei contractului se specifică că
acesta  este  un  contract bursier forward cu avansare la  import,  (ii)
numărul  şi  data declaraţiei vamale de import se indică cel  tîrziu  la
data  transferării ultimei plăţi, primite conform graficului prevăzut în
contractul bursier.
    3.1.5. Banca  care  deserveşte  bursa,  la  efectuarea  transferului
mijloacelor     băneşti     din     contul    bursei     în     favoarea
nerezidentului/mandatarului lui în dispoziţia de plată printre alte date
de   asemenea,  face  înscrierea  menţionată  la  p.3.1.4  al  prezentei
Instrucţiuni.
    3.1.6. Dacă mijloacele  au fost transferate în contul  mandatarului,
la  efectuarea transferului mijloacelor băneşti din contul  mandatarului
în favoarea nerezidentului mandatarul prezintă băncii sale dispoziţia de
plată,  precum  şi copiile (legalizate de către bursă)  contractului  de
mandat, contractului bursier de import.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   nerezidentului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  importatorului"  pentru "denumirea mărfii vîndute"  în  baza
contractului  bursier  de import "nr. şi data", contractului  de  mandat
"nr.  şi data" şi declaraţiei vamale de import "nr. şi data"." În  cazul
contractului  bursier forward cu avansare: (i) la indicarea numărului şi
datei  contractului  se  specifică, că acesta este un  contract  bursier
forward  cu avansare la import, (ii) numărul şi data declaraţiei  vamale
de  import  se  indică  cel  tîrziu la  data  transferării  în  favoarea
nerezidentului  a ultimei plăţi, primite conform graficului prevăzut  în
contractul bursier.
    3.1.7. Banca  care deserveşte mandatarul, la efectuarea transferului
mijloacelor  băneşti din contul mandatarului în favoarea  nerezidentului
în  dispoziţia de plată printre alte date, de asemenea, face  înscrierea
menţionată la p.3.1.6. al prezentei Instrucţiuni.

    3.2. Contract de mandat
    Rezidentul-importator      este     reprezentat     de     mandatar.
Nerezidentul-vînzător este reprezentat de intermediar sau alt mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-importator    -->   broker-mandatar   -->   bursa    -->
nerezident-vînzător;
    b) rezident-importator    -->   broker-mandatar   -->   bursa    -->
broker-mandatar --> nerezident-vînzător.
    3.2.1. Contractul  bursier  de import este încheiat în numele şi  pe
contul rezidentului-importator, pe de o parte, şi în numele şi pe contul
nerezidentului-vînzător, pe de altă parte.
    3.2.2. În rezultatul încheierii la bursă a tranzacţiei, importatorul
efectuează  transferul  în  contul mandatarului său. În  acest  scop  el
prezintă  băncii sale contractul bursier de import, copia (legalizată de
către  bursă) contractului de mandat, cartela de plată şi dispoziţia  de
plată.  În punctul 6 al cartelei de plată importatorul urmează să indice
"Contract bursier de import" sau, după caz, "Contract bursier forward cu
avansare la import".
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia  plăţii
urmează  a  fi efectuată înscrierea: "Plată pentru  importul  "denumirea
mărfii"   în  baza  contractului  bursier  de  import  "nr.  şi   data",
contractului   de   mandat   "nr.  şi  data"  încheiat   cu   "denumirea
mandatarului". Destinatarul plăţii "denumirea nerezidentului" şi "datele
necesare pentru efectuarea transferului"." În cazul contractului bursier
forward  cu  avansare  la indicarea numărului şi datei  contractului  se
specifică  că  acesta  este un contract bursier forward cu  avansare  la
import.
    Copia contractului  de  mandat cu alte documente necesare  rămîn  la
bancă.
    3.2.3. Banca  importatorului la efectuarea transferului  mijloacelor
băneşti  din contul importatorului în contul mandatarului în  dispoziţia
de  plată printre alte date, de asemenea, face înscrierea menţionată  la
p.3.2.2. al prezentei Instrucţiuni.
    3.2.4. La efectuarea  transferului  mijloacelor băneşti  din  contul
mandatarului în contul bursei mandatarul prezintă băncii sale dispoziţia
de  plată, precum şi copiile (legalizate de către bursă) contractului de
mandat şi contractului bursier de import.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   nerezidentului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  importatorului" pentru "denumirea mărfii cumpărate" în  baza
contractului  de mandat "nr. şi data" şi contractului bursier de  import
"nr.  şi  data"." În cazul contractului bursier forward cu  avansare  la
indicarea  numărului şi datei contractului se specifică, că acesta  este
un contract bursier forward cu avansare la import.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    3.2.5. Banca  mandatarului  la efectuarea  transferului  mijloacelor
băneşti  din contul mandatarului în contul bursei în dispoziţia de plată
printre  alte date, de asemenea, face înscrierea menţionată la  p.3.2.4.
al prezentei Instrucţiuni.
    3.2.6. Bursa efectuează transferul mijloacelor băneşti primite de la
mandatarul importatorului: (i) în favoarea nerezidentului-vînzător, dacă
nerezidentul  este  reprezentat  de  intermediar sau  (ii)  în  favoarea
mandatarului  nerezidentului,  dacă  nerezidentul  este  reprezentat  de
mandatar.
    Pentru efectuarea transferului menţionat, bursa prezintă la banca sa
dispoziţia  de  plată,  precum şi copiile (legalizate  de  către  bursă)
declaraţiei  vamale  de import, contractului bursier de import şi  (dacă
nerezidentul  este  reprezentat de mandatar) contractului de  mandat  la
tranzacţia respectivă.
    În cazul tranzacţiei   forward   cu  avansare  drept   bază   pentru
efectuarea  fiecărui  transfer  menţionat  serveşte  contractul  bursier
forward cu avansare şi, dacă nerezidentul este reprezentat de mandatar -
contractul   de   mandat  la  tranzacţia  respectivă,   copiile   cărora
(legalizate  de  către  bursă)  bursa le prezintă la  banca  sa.  Pentru
transferarea  ultimei plăţi, primite de la importator conform graficului
prevăzut în contractul menţionat, bursa, de asemenea, prezintă băncii şi
copia  (legalizată  de  către  bursă) declaraţiei vamale  de  import  la
tranzacţia respectivă.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    Dacă transferul   se  efectuează  în  favoarea  nerezidentului,   în
dispoziţia de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii, urmează
a  fi  efectuată următoarea înscriere: "Transferul mijloacelor  băneşti,
primite  de  la  "denumirea importatorului",  pentru  "denumirea  mărfii
importate"  în conformitate cu declaraţia vamală de import "nr. şi data"
şi contractul bursier de import "nr. şi data"."
    Dacă transferul    se    efectuează   în    favoarea    mandatarului
nerezidentului   în  dispoziţia  de  plată  în  rubrica  referitoare  la
destinaţia   plăţii,  urmează  a  fi  efectuată  următoarea   înscriere:
"Transferul    mijloacelor    băneşti,   primite   de   la    "denumirea
importatorului",  pentru" denumirea mărfii importate" în conformitate cu
declaraţia  vamală de import "nr. şi data", contractul bursier de import
"nr. şi data" şi contractul de mandat "nr. şi data"."
    În cazul contractului  bursier forward cu avansare în dispoziţia  de
plată:  (i) la indicarea numărului şi datei contractului se specifică că
acesta  este  un  contract bursier forward cu avansare la  import,  (ii)
numărul  şi  data declaraţiei vamale de import se indică cel  tîrziu  la
data  transferării ultimei plăţi, primite conform graficului prevăzut în
contractul bursier.
    3.2.7. Banca  care  deserveşte  bursa,  la  efectuarea  transferului
mijloacelor     băneşti     din     contul    bursei     în     favoarea
nerezidentului/mandatarului acestuia în dispoziţia de plată printre alte
date,  de  asemenea, face înscrierea menţionată la p.3.2.6 al  prezentei
Instrucţiuni.
    3.2.8. Dacă mijloacele  au  fost transferate în contul  mandatarului
nerezidentului,  la  efectuarea  transferului  mijloacelor  băneşti  din
contul  mandatarului  în  favoarea nerezidentului,  mandatarul  prezintă
băncii sale dispoziţia de plată, precum şi copiile (legalizate de bursă)
contractului de mandat şi contractului bursier de import.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   nerezidentului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  importatorului"  pentru "denumirea mărfii vîndute"  în  baza
contractului  de  mandat "nr. şi data", contractului bursier  de  import
"nr.  şi data" şi declaraţiei vamale de import "nr. şi data"." În  cazul
contractului  bursier forward cu avansare: (i) la indicarea numărului şi
datei  contractului  se  specifică că acesta este  un  contract  bursier
forward  cu avansare la import, (ii) numărul şi data declaraţiei  vamale
de  import  se  indică cel tîrziu la data  transferării  ultimei  plăţi,
primite conform graficului prevăzut în contractul bursier.
    3.2.9. Banca   care   deserveşte   mandatarul   nerezidentului,   la
efectuarea  transferului mijloacelor băneşti din contul mandatarului  în
favoarea  nerezidentului  în dispoziţia de plată printre alte  date,  de
asemenea,   face   înscrierea   menţionată  la  p.3.2.8   al   prezentei
Instrucţiuni.

    3.3. Contract de comision
    Rezidentul-comitent  este  reprezentat  de  comisionarul-importator.
Nerezidentul este reprezentat de intermediar sau mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-comitent --> broker-comisionar(importator) --> bursa -->
nerezident-vînzător;
    b) rezident-comitent --> broker-comisionar(importator) --> bursa -->
broker-mandatar --> nerezident-vînzător.
    3.3.1. Contractul   bursier  de  import  este  încheiat  în   numele
comisionarului-importator,  dar pe contul rezidentului-comitent, pe de o
parte,  şi  în numele şi pe contul nerezidentului-vînzător, pe  de  altă
parte.
    3.3.2. În rezultatul  încheierii  contractului  bursier  de  import,
comisionarul îl prezintă comitentului.
    3.3.3. Transferul  mijloacelor  băneşti din contul  comitentului  în
contul comisionarului se efectuează în lei moldoveneşti sau în valuta în
care  a  fost  perfectat contractul bursier, dacă  părţile  au  convenit
astfel.
    Pentru transferarea  mijloacelor băneşti comitentul prezintă  băncii
sale  copiile  (legalizate de către bursă) contractului de  comision  şi
contractului bursier de import şi transferă mijloacele băneşti în contul
comisionarului.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia  plăţii
urmează  a fi efectuată înscrierea: "Plată pentru cumpărarea  "denumirea
mărfii"  în  baza  contractului  bursier  de import  "nr.  şi  data"  şi
contractului   de   comision  "nr.  şi  data"  încheiat  cu   "denumirea
comisionarului"."  În cazul contractului bursier forward cu avansare  la
indicarea numărului şi datei contractului se specifică că acesta este un
contract bursier forward cu avansare la import.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    3.3.4. Banca  comitentului  la  efectuarea transferului  din  contul
comitentului  în  contul comisionarului în dispoziţia de  plată  printre
alte  date,  de  asemenea,  face înscrierea menţionată  la  p.3.3.3.  al
prezentei Instrucţiuni.
    3.3.5. În rezultatul    încheierii    la   bursă   a    tranzacţiei,
comisionarul-importator  efectuează  transferul pentru import în  contul
bursei.  În  acest  scop el prezintă băncii sale contractul  bursier  de
import,  cartela  de  plată  şi dispoziţia de plată.  În  punctul  6  al
cartelei  de  plată comisionarul urmează să indice "Contract bursier  de
import" sau, după caz, "Contract bursier forward cu avansare la import".
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia  plăţii
urmează  a  fi efectuată înscrierea: "Plată pentru  importul  "denumirea
mărfii"   în  baza  contractului  bursier  de  import  "nr.  şi   data".
Destinatarul  plăţii  "denumirea  nerezidentului"  şi  "datele  necesare
pentru  efectuarea transferului"." În cazul contractului bursier forward
cu avansare la indicarea numărului şi datei contractului se specifică că
acesta este un contract bursier forward cu avansare la import.
    3.3.6. Banca  comisionarului la efectuarea transferului  mijloacelor
băneşti  din  contul  comisionarului în contul bursei în  dispoziţia  de
plată  printre  alte  date, de asemenea, face înscrierea  menţionată  la
p.3.3.5. al prezentei Instrucţiuni.
    3.3.7. Bursa efectuează transferul mijloacelor băneşti primite de la
comisionar:  (i) în favoarea nerezidentului-vînzător, dacă  nerezidentul
este  reprezentat  de  intermediar  sau (ii)  în  favoarea  mandatarului
nerezidentului, dacă nerezidentul este reprezentat de mandatar.
    Pentru efectuarea transferului menţionat, bursa prezintă la banca sa
dispoziţia  de  plată,  precum şi copiile (legalizate  de  către  bursă)
declaraţiei  vamale  de import, contractului bursier de import şi  (dacă
nerezidentul  este  reprezentat de mandatar) contractului de  mandat  la
tranzacţia respectivă.
    În cazul tranzacţiei   forward   cu  avansare  drept   bază   pentru
efectuarea  fiecărui  transfer  menţionat  serveşte  contractul  bursier
forward cu avansare şi, dacă nerezidentul este reprezentat de mandatar -
contractului   de  mandat  la  tranzacţia  respectivă,  copiile   cărora
(legalizate  de  către  bursă)  bursa le prezintă la  banca  sa.  Pentru
transferarea   ultimei  plăţi,  primite  de  la  comisionarul-importator
conform  graficului prevăzut în contractul menţionat, bursa de  asemenea
prezintă  băncii şi copia (legalizată de către bursă) declaraţiei vamale
de import la tranzacţia respectivă.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    Dacă transferul   se  efectuează  în  favoarea  nerezidentului,   în
dispoziţia de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii, urmează
a  fi  efectuată următoarea înscriere: "Transferul mijloacelor  băneşti,
primite  de  la  "denumirea importatorului",  pentru  "denumirea  mărfii
importate"  în conformitate cu declaraţia vamală de import "nr. şi data"
şi contractul bursier de import "nr. şi data"."
    Dacă transferul    se    efectuează   în    favoarea    mandatarului
nerezidentului   în  dispoziţia  de  plată  în  rubrica  referitoare  la
destinaţia   plăţii,  urmează  a  fi  efectuată  următoarea   înscriere:
"Transferul    mijloacelor    băneşti,   primite   de   la    "denumirea
importatorului",  pentru "denumirea mărfii importate" în conformitate cu
declaraţia  vamală de import "nr. şi data", contractul bursier de import
"nr. şi data" şi contractul de mandat "nr. şi data"."
    În cazul contractului  bursier forward cu avansare în dispoziţia  de
plată:  (i) la indicarea numărului şi datei contractului se specifică că
acesta  este  un  contract bursier forward cu avansare la  import,  (ii)
numărul  şi  data declaraţiei vamale de import se indică cel  tîrziu  la
data  transferării ultimei plăţi, primite conform graficului prevăzut în
contractul bursier.
    3.3.8. Banca  care  deserveşte  bursa,  la  efectuarea  transferului
mijloacelor     băneşti     din     contul    bursei     în     favoarea
nerezidentului/mandatarului lui în dispoziţia de plată printre alte date
de   asemenea,  face  înscrierea  menţionată  la  p.3.3.7  al  prezentei
Instrucţiuni.
    3.3.9. Dacă mijloacele  au  fost transferate în contul  mandatarului
nerezidentului,  la  efectuarea  transferului  mijloacelor  băneşti  din
contul  mandatarului  în  favoarea  nerezidentului  mandatarul  prezintă
băncii  sale dispoziţia de plată, precum şi copiile (legalizate de către
bursă) contractului de mandat şi contractului bursier de import.
    Copiile documentelor prezentate băncii rămîn la bancă.
    În dispoziţia  de plată în rubrica referitoare la destinaţia plăţii,
urmează   a   fi  efectuată  următoarea  înscriere:  "Transferul   către
"denumirea   nerezidentului"  al  mijloacelor  băneşti  încasate  de  la
"denumirea  importatorului"  pentru "denumirea mărfii vîndute"  în  baza
contractului  de  mandat "nr. şi data" , contractului bursier de  import
"nr.  şi data" şi declaraţiei vamale de import "nr. şi data". " În cazul
contractului  bursier forward cu avansare: (i) la indicarea numărului şi
datei  contractului  se  specifică că acesta este  un  contract  bursier
forward  cu avansare la import, (ii) numărul şi data declaraţiei  vamale
de  import  se  indică cel tîrziu la data  transferării  ultimei  plăţi,
primite conform graficului prevăzut în contractul bursier.
    3.3.10. Banca   care   deserveşte  mandatarul   nerezidentului,   la
efectuarea  transferului mijloacelor băneşti din contul mandatarului  în
favoarea  nerezidentului  în dispoziţia de plată printre alte  date,  de
asemenea,   face   înscrierea   menţionată  la  p.3.3.9   al   prezentei
Instrucţiuni.

    3.4. Contract de dealing
    Rezidentul-importator   este   dealer.  Nerezidentul-vînzător   este
reprezentat de intermediar sau mandatar.
    Schema transferării mijloacelor băneşti:
    a) rezident-importator --> bursa --> nerezident-vînzător;
    b) rezident-importator    -->   bursa   -->   broker-mandatar    -->
nerezident-vînzător.
    3.4.1. Contractul  bursier  de import este încheiat în numele şi  pe
contul  dealerului-importator, pe de o parte, şi în numele şi pe  contul
nerezidentului-vînzător, pe de altă parte.
    3.4.2. Participanţii la efectuarea decontărilor urmează să procedeze
conform prevederilor punctelor 3.1.2.-3.1.7 din prezenta Instrucţiune.

                        IV. PREVEDERI SPECIALE

    4.1. În conturile în valută străină ale bursei poate fi înregistrată
valuta străină:
    (i) transferată de către rezidenţii-importatori/brokerii acestora în
scopul   achitării  mărfurilor,  achiziţionate  de  la  nerezidenţi   în
conformitate cu contractele bursiere de import;
    (ii) transferată  de către nerezidenţi/brokerii acestora  în  scopul
achitării  mărfurilor,  achiziţionate  de la  rezidenţii-exportatori  în
conformitate cu contractele bursiere de export.
    4.2. Din conturile în valută străină ale bursei poate fi transferată
valuta străină:
    (i) în favoarea  rezidenţilor-exportatori/brokerii acestora   pentru
marfa  vîndută  nerezidenţilor în conformitate cu contractul bursier  de
export;
    (ii) în favoarea   nerezidenţilor/brokerii  acestora  pentru  marfa,
cumpărată de către rezidenţii-importatori în conformitate cu contractele
bursiere de import.
    Toate comisioanele,  taxele  şi penalităţile se încasează  de  către
bursă în lei moldoveneşti.

                         V. DISPOZIŢII FINALE

    5.1. Prezenta  Instrucţiune intră în vigoare în termen de 5 zile  de
la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.